Strofe pentru lumină

Şi se făcu lumină!
Şi iată-te stăpână pe cei ce-aveau să fie stăpâni pe-ntreg pământul...
Şi iată-te-mpreună cu ei, pornind de mână, ca să-i deprinzi cu focul, cu ploaia şi cu vântul...

Şi le-arătaşi albastrul însângerat de soare, pădurile cu cedri şi munţii cu cărbuni, câmpiile cu grâne şi mările cu sare, livezile cu prune şi iarba cu păşuni...

Şi le-arătaşi viaţa multiplă-abia creată, şi din pământul umed, treptat, treptat, cum naşte şi pasărea ce zboară şi peştele ce-noată, şi lupul rău ce urlă, şi mielul blând ce paşte...

Şi le-arătaşi putinţa refugiului prin peşteri, şi trestia să-şi facă colibele pe lacuri, şi cremenea cu care lucrară primii meşteri, oţelul pentru suliţi şi lemnul pentru arcuri...

Şi le-arătaşi minunea ce-nfiorează noaptea, pe cei ce dorm alături - străin lângă străină - şi taina-mpreunării, sortită-n ziua-a şaptea...
Şi le-arătaşi urmaşii...
Şi se făcu lumină!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Cugetul românesc, I, nr. 1 (februarie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, pământ sfânt

Dinozaurii din lume
Aduc peste noi năpasta.
Aurul vor să ni-l fure,
Şi copiii, şi nevasta.

Se vor stăpâni peste ţara
Unde mama ne-a născut.
Vor să ia grâul, secara,
Chiar şi apa de băut.

Acuma vor şi pământul
Cuprins în arcul carpatin.
Pe român îl bate vântul,
În ţara lui este străin.

Chiar dacă îl daţi vânzării
Prin legea din parlament,
Nu vom da pământul ţării
Că-i primit cu testament.

Străbunii noştri-au apărat
Cu viaţa, brazda de pământ.
În brazda lui i-am îngropat
Că le e leagăn şi mormânt.

Auzim cum creşte iarba,
Auzim cum bate vântul.
Aici ne albeşte barba
Până ne-înghite pământul.

Dacă vrem să fim stăpâni,
Hai să facem legământ!
Să-i alungăm pe-acei păgâni
De pe pământul nostru sfânt.

România-i pământ sfânt.
E ţara românilor.
Să păstrăm acest pământ,
De-a-lungul veacurilor.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun, bine-ai venit

În gând şi în inimi
Eu colind acum
Pentru cei tineri, pentru cei bătrâni,
Şi merg încă pe drum.
Colindul e-o minune
Când lacrimi se aprind,
Vreau pentru toţi a spune
Crăciun bine-ai venit.
Treptat se face seară,
Când cerul arde sus
Lumina cea cerească
Se naşte acum Iisus,
Iar sfânta Fecioară
Coboară-ncet la noi
S-aducă la noi iară
Tot binele pentru voi.
Lumină e de la pământ la cer
De la steaua cea sfântă,
Afară e din nou ger,
Pentru toţi cei ce-ascultă.

poezie de Eugenia Calancea (24 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul sezon

Cerul este albastrul plin
Vântul se opreste senin
Vine timpul noului sezon
Primăvara apare din zori

Rupe pământul cu flori
Bulbi la lumină comori
Sfâşie poala pămîntului
Auzim cântecul cucului

Este o sferă ruptă din vis
Tot cei verde este cuprins
Învârt rotită fusta e lungă
Fugi frig tu vântul îl alungă

Apar primii ghiocei in zori
Ciori zbor dedesupt la nori
Urs din tufis dese se arată
Toată natura este invitată

Este bal cu multă verdeaţă
Gargarite zburdă se răsfaţă
Un carabus trage de arcusi
Caprioara sare în brânduşi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se sculară ei şi plecară după vânat, apoi se întoarseră acasă. Ţugulea acum se culca afară în toate nopţile, şi tot plănuia cum să facă să-şi ia vinele. El se ducea mereu pe la zmeoaică, fără să ştie cineva, şi pândea vreme cu prilej când să-i vie bine să-şi ia vinele. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coş în cămara unde era cutia cu vinele, pe când zmeoaica nu era acasă; aci daca intră se făcu om, luă vinele din cutie şi le puse la picioarele lui. Cum le puse, se lipi, parcă fusese acolo de când lumea. Se făcu iară muscă şi plecă acasă. A doua zi, noaptea, trebuia să meargă zmeii la vânat pentru nuntă. Ţugulea se duse mai întâi în calea zmeului celui mai mare. Când se apropie de el, calul zmeului începu a sforăi...

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Printre frunze de-ntuneric, pică frunze de lumină –
Pete albe de ninsoare, pe alee, prin grădină...
În drăceasca lui zvâcnire, sare vântul peste case
Şi în semn de mântuire, ne aduce seri albastre.
Tare-i ger şi gerul rage sub bocanci călcând pământul,
În ilice mari şi groase, vezi copii zburdând ca vântul.
Drum de fumuri peste case, drum de pace peste sat,
Iar de zarva din uliţă, casele s-au luminat.
Geamuri prinse de sclipire şi gutuie şi dovleac,
Pâine caldă şi iubire, covrigei şi cozonac.
Parcă-aud colindătorii! S-au oprit la-nchisa poartă
Şi în caierul ninsorii, prin ogradă au dat roată.
Apoi le-am deschis cărarea (şi la mine au intrat)
Şi de spor şi sănătate, au dat bice şi-au urat.
Ţurţuri – creangă pe la streaşini casa mi-o împodobesc,
Cu girlande de lumină. Doamne, satul mi-l cinstesc!
Îngenunchi şi rog de pace, pentru tot românul meu,
Pentru cei plecaţi departe – vise, lângă Dumnezeu.
Ninge iar cu necuvinte şi cu lacrimi de copil,
S-a aprins o lumânare la părinţi, în cimitir.
Doamne, fă această iarnă, mai bogată în iubire
Şi ne dă un strop de pace, ne dă Doamne, mântuire!
Urlă vocile-n altare, urlă clopotele reci,
Vino, doar Crăciunul ăsta, cu noi, Doamne, să-l petreci!
Vino şi ne dă iertare, de păcate ne dezleagă,
Spre a te cânta Iisuse, iar, o veşnicie-ntreagă!
Maică, unge-ne cu mirul lacrimii ce-n noi se-ntoarce,
Roagă-te de mântuire, de lumină şi de pace!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Printre frunze de-ntuneric, pică frunze de lumină –
Pete albe de ninsoare, pe alee, prin grădină...
În drăceasca lui zvâcnire, sare vântul peste case
Şi în semn de mântuire, ne aduce seri albastre.
Tare-i ger şi gerul rage sub bocanci călcând pământul,
În ilice mari şi groase, vezi copii zburdând ca vântul.
Drum de fumuri peste case, drum de pace peste sat,
Iar de zarva din uliţă, casele s-au luminat.
Geamuri prinse de sclipire şi gutuie şi dovleac,
Pâine caldă şi iubire, covrigei şi cozonac.
Parcă-aud colindătorii! S-au oprit la-nchisa poartă
Şi în caierul ninsorii, prin ogradă au dat roată.
Apoi le-am deschis cărarea (şi la mine au intrat)
Şi de spor şi sănătate, au dat bice şi-au urat.
Ţurţuri – creangă pe la streaşini casa mi-o împodobesc,
Cu ghirlande de lumină. Doamne, satul mi-l cinstesc!
Îngenunchi şi rog de pace, pentru tot românul meu,
Pentru cei plecaţi departe – vise, lângă Dumnezeu.
Ninge iar cu necuvinte şi cu lacrimi de copil,
S-a aprins o lumânare la părinţi, în cimitir.
Doamne, fă această iarnă, mai bogată în iubire
Şi ne dă un strop de pace, ne dă Doamne, mântuire!
Urlă vocile-n altare, urlă clopotele reci,
Vino, doar Crăciunul ăsta, cu noi, Doamne, să-l petreci!
Vino şi ne dă iertare, de păcate ne dezleagă,
Spre a te cânta Iisuse, iar, o veşnicie-ntreagă!
Maică, unge-ne cu mirul lacrimii ce-n noi se-ntoarce,
Roagă-te de mântuire, de lumină şi de pace!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea Mielului

E Paştele în case de creştini
Iisus Cristos lipseşte din mai toate
Ţinut la uşi, respins din nou de gloate
Preocupate egoist doar de festin
De o imagine şi de un intestin...

E Paştele şi Mielul ce contează
Tace din nou, mai mult, mai apăsat
În lumea-nlănţuită de păcat
El stă la uşa ta şi lăcrimează
Chiar nu-L auzi cum bate, cum oftează?

E un nou Paşte, câţi îi ştiu valoarea?!
Atâţia miei ucişi privind spre Mielul
Cel răstignit de 2000 de ani, Modelul,
Câţi i se mai închină-n Sărbătoarea
Cea dedicată Lui, cât largă-i zarea?

E înc-un Paşte pentru îmbuibare
Bătrâni uitaţi de lume lăcrimează
Copii abandonaţi stau trişti şi nu cutează
Să-şi salte ochii din pământul fără soare
E Paşte, plouă Cerul lacrimi mari, amare...

poezie de Petrică Conceatu din Noua Geneză (4 aprilie 2010)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele

Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedesluşite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac şi-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Şi ce Crist vorbeşte-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâţia ani de-a rândul
Şi la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Şi ce minciună
Iar schimba-va faţa lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca şi-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...

Sunaţi, clopote de-aramă!
Sunaţi, clopote de-argint...
Vântul să vă-nalţe cântul tot mai sus,
Tot mai departe –
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deşarte
Şi să vă sugrume glasul profeţiilor ce mint.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul şi cerul, pădurile şi câmpiile, munţii şi marea sunt excelenţi învăţători, care ne învaţă cu mult mai mult decât putem afla din cărţi.

citat din John Lubbock
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-şi trepte razele de soare,
la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu şi jos, în viaţa pe pământ
în care îşi găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,
ştia şi ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Fericiţi cei ce-s cutezători
Că a lor este victoria
În plaiurile cele sfinte.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia
În dalbe ceruri se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia
Vor moşteni întreg pământul.
Fericiţi cei care flămânzesc
Şi însetează după ştiinţă,
Că aceia se vor sătura
Şi niciodată n-or mai răbda.
Fericiţi care muncesc,
Pământul făcându-l grădină,
Căci vor culege roadele
În Grădinile Cerurilor.
Fericiţi vor fi şi cei milostivi
Că aceia se vor mântui.
Fericiţi cei curaţi în suflet
Că s-or hrăni doar cu lumină.
Fericiţi făcătorii de pace,
Că Fii cerului se vor chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru
Dreptate, că al lor este Raiul.

poezie de Herto Valus din Textul Belaginelor (Cartea Secretă)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnia Lui Hristos

Când în slava Lui cerească Domnul Isus va veni
El îşi va întinde mâna şi totul va înnoi
curăţa-va tot pământul de păcat nelegiuire
şi toţi oamenii cei răi vor fi daţi doar la pieire
Domnul va-nnoi pământul şi faţa-i va transforma
căci doar El crease totul şi a Lui este puterea
şi toţi oamenii-or să fie de Hristos dar îmbrăcaţi
prin a Lui lumină sfântă o să fie transformaţi
vor trăi aici viaţa cum copacii din pădure
căci nu va fi aici nimeni mintea lor ca să o fure
doar Satan va fi legat şi în temniţă închis
astfel că pământu-ntreg va fi atunci un Paradis

nici un rău nu se va face pe tot muntele cel sfânt
căci Isus îşi va impune omenirii al Lui Cuvânt
şi va fi o nouă eră omul cum n-a mai văzut
căci viaţa va fi-ntreagă sub al Domnului Sfânt scut
împreună atunci cu mielul lupul blând va locui
şi cu vitele-ngrăşate leul se va zbengui
cu ursoaica la păşune vaca se va desfăta
pe pământ chiar nici un rău loc aici nu va avea
o pace fără hotar va fi iarăşi peste tot
împlinindu-se Cuvântul Celui Sfânt şi Savaot

copilaşul cel micuţ cu năpârci se va juca
nici un rău nu se va face şi nimic nu va avea
tot pământul va fi plin de lumina Lui Hristos
şi rău nu va exista pe pământ aicea jos
iată Domnul dar ce zice al vieţii Creator
Eu fac ceruri noi pentru omul muritor
şi-atunci vă veţi bucura tresăltând de bucurie
căci trăi-veţi dar viaţa iată până-n veşnicie
şi întreg Ierusalimul piatră scumpă atunci va fi
căci peste întreg pământul Hristos doar va stăpâni

oamenii vor înflori ca şi cedrii din Liban
îndreptându-şi dar viaţa înspre-al fericirii lan
a lor muncă pe pământ în zadar nu va mai fi
vor avea atunci de toate sute de ani vor trăi
iată Domnul ce vorbeşte şi El Însuşi azi ne spune
atunci va fi o nouă viaţă şi va fi o nouă lume
oamenii nu vor avea copii ca să îi înmormânteze
ci ca plini de bucurie pe braţe să îi aşeze
Hristos le va fi lumina şi de toate le va da
să trăiască-n bună stare fericită având viaţa
iată dar ce se va face oamenii cum vor trăi
când peste întreg pământul Hristos Însuşi va domni
îmbrăcată-n fericire planeta va fi lumină
omenirea atunci întreagă va trăi fără de vină

prea puţini înspre păcat ochii îşi vor îndrepta
şi vor fi toţi pedepsiţi doar stăpân va fi Mesia
astfel că-n neprihănire omu viaţa-şi va trăi
ce-a râvnit atâta vreme iată el va dobândi
Raiul Raiul cel pierdut îi va fi iar locuinţa
numai pentru că Hristos îi oferă biruinţa
glorie dar Lui Hristos slavă Celui Prea Înalt
Raiul cel plin de miresme iarăşi omului l-a dat
Tată scump şi Sfânt din cer noi o iată-ţi mulţumim
pentru Noul Paradis în care ne-ai dat să fim
slavă cinste şi onoare acum iată ţi-am adus
te slăvim o scumpe Tată şi-l cinstim azi pe Isus

poezie de Ioan Daniel Bălan (30 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negustorul, văzând că are a face cu ursul din pădure, îi deschise capul şi-l făcu să priceapă cum merg lucrurile prin oraşe. Se miră George deocamdată de toate nagodele ce-i tot povestea negustorul; apoi, daca văzu că n-are încotro, ceru să slujească fierarului pentru sabie şi buzdugan. Se învoiră, deci, ca pentru aceste lucruri să slujească un an şi aşa se băgă ucenic. Iscusinţa lui George ajunsese de poveste: unde alţii nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în trei ani, el într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe carele nici trei oameni nu-l putea ridica, el se juca cu dânsul. Şi toţi se temeau de el. Daca îşi împlini anul, se mai băgă pe un an, ca să-i dea fier şi cărbuni să-şi făurească el o sabie şi un buzdugan, după pofta inimii sale. Împlinindu-se şi acest an, stăpânul porunci să-i dea fier şi cărbuni. Calfa cea mai mare, temându-se să nu-i ia locul, îi pusese gând rău şi căuta cum să facă să-l prăpădească.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

liderilor le place să fie aplaudaţi
dar nu le place să fie bătuţi din palme
că una e momentul solemn
şi alta e limba de lemn

pământul de smoală
smoala ca întunericul
întunericul ca o parte de vină
prin care ajungi la lumină

liliecii nu au vedere
şi zboară numai noaptea
nouă ne-a dat Dumnezeu lumina ochilor
lucrăm de regulă numai ziua
şi în nouă cazuri din zece noi ratăm ţinta

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremuri de schimbări drastice, cei care invaţă vor stăpâni Pământul, iar cei invăţaţi se vor găsi bine pregătiţi pentru o lume care nu mai există.

citat din Eric Hoffer
Adăugat de Dana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

Tot ce trăieşte şi creşte
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipseşte
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viaţa e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, cu suişurile şi coborâşurile ei, te poate duce pe culmi nebănuite. În tot acest timp, nu uita de cei care ţi-au fost aproape - cei care ţi-au dăruit un zâmbet necondiţionat, cei care ţi-au dat o mână de ajutor pentru a te ridica în momentele dificile şi cei care te-au împins de la spate când deja tu nu mai credeai că există lumină dincolo de întuneric. Mulţumeşte-le şi fii recunoscător pentru toate pentru că acele momente te-au transformat în persoana care eşti astăzi. La rândul tău, oferă-le şi tu celorlalţi acel umăr pe care să se sprijine - vei vedea că prin aceasta şi viaţa ta va primi o nouă nuanţă - o nuanţă a bunătăţii împărtăşite care îţi va lumina chipul şi sufletul.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul cel bun

Copacul care niciodată n-a luptat
Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci singur s-a înălţat de pe câmpie
Şi ploaia l-a udat cu duioşie
În codru n-a putut nicicând să fie rege
Ci a trăit şi a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viaţa sa
Să îşi câştige pâinea pe tarla
Şi care tot mereu s-a bucurat
De soare, aer şi de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit şi a murit în mod banal.

Lemnul cel bun foarte uşor nu creşte
Când vântul bate, copacul se-ntăreşte
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oţel.
De-i soare, frig, zăpadă ori ploaia potopeşte
Lemnul cel bun în oameni şi în copaci sporeşte.

Căci unde e desişul, pădurea se înalţă
Şi acolo-s patriarhii care contează-n viaţă.
Ce stau la sfat cu cerul şi stelele pitice
Şi ale căror ramuri au multe cicatrice
Căci s-au luptat cu vântul cel crunt al nimicirii.
Aceasta este legea obişnuită a firii.

poezie de Douglas Malloch, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cadranul solar al Katrinei

Orele zboară,
Florile mor;
Zile noi,
Căi noi
Trec pe lângă tine!
Dragostea rămâne.

Timpul este
Prea Lent pentru cei care aşteaptă,
Prea Iute pentru cei care se tem,
Prea Lung pentru cei îndureraţi,
Prea Scurt pentru cei care se bucură;
Dar pentru cei care Iubesc,
Timpul Nu există.

poezie clasică de Henry Van Dyke din Muzică şi alte poeme (1904), traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!