Epigrama

Dacă nu se duce mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea uşor se rătăceşte
La vorbirile deşarte.

Şi de nu se odihneşte
Mila păcii întru noi,
Vom găsi mereu pricină
De gâlceavă şi război.

Iar când nu ne dăm silinţa
Spre cunoaşterea de sine,
Cântărim mai totdeauna
Numai faptele străine.

poezie de Sfântul Ioan Iacob
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii,
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici uşor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simţi dor.

Arunci privirea-ncet în jos
Şi vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-aşterne acum un strat de brumă.

În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceaţă,
Iar amintirile îţi pier
Lăsându-ţi trupul fără viaţă.

Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?

E mult prea greu să rămâi sus,
Când viaţa-ntreagă ţi-e departe
Te afli între poli opuşi
Păşeşti spre viaţă sau spre moarte?

poezie de Teodora Todea (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smintelile dintre noi sunt armele cele mai puternice pe care le dăm vrăjmaşilor ca să ne lupte pe noi.

citat clasic din Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul Tău, Isus iubit

De dorul Tău, Isus iubit
În dragostea Ta arse
Şi inima spre Răsărit
Şi faţa ni-s întoarse.
Isus, Isus... şi Te-aşteptăm
Cum crinii-aşteaptă rouă
Privind spre ceruri Te chemăm
Cu mâinile-amândouă.
Treci peste anii viitori
Isuse drag, şi vină
Ne du mai sus, mai sus de zori
Spre ţara de lumină.
Şi-n clipa când ni-I cununa
Cu-a slavei Tale taine
Schimbaţi, ca Tine vom purta
A păcii albe haine.

Iar noi iubit şi drag Isus
Ţi-om da cu braţe pline
Toţi crinii dorului nespus
Şi-ai dragostei de Tine.
Şi Ţi-i vom presăra în drum
Cu-o veşnică-nchinare
Precum îţi preamărim acum
A dragostei cântare.

În zorii fiecărei luni
Vom strânge cu uimire
Din pomii veşnicei minuni
Noi roduri de iubire
Şi-Ţi vom cânta Isus iubit
De drag o veşnicie
Că Te-am chemat şi Te-am dorit
Cât nimenea nu ştie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul sfânt #10

Nu fi semeaţă, moarte, căci nu eşti ce se spune,
Chiar dacă mulţi te văd stăpână peste'ale lumii sorţi;
Acei pe care tu crezi că i'ai îngenuncheat nu's morţi,
O, moarte – cum nici pe mine nu mă poţi răpune.
Despre clişee – repaos, somn şi iarbă verde'n vale –
Numai de bine; noi, cei mai buni, aşteptăm sa vină
De la tine semnalul de plecare spre lumină.
Tu'albeşte oase, iar sufletul să'şi vadă de'ale sale.
Eşti sorţii, neşansei şi disperării armă,
Lucrezi cu'otravă, cu război şi boală;
Nu'ţi mai da aere, căci nu'i nici o scofală!
Vrăjile şi macul la fel pot să ne'adoarmă.
Trecuţi de somnul morţii, mereu noi vom trăi
Si nu va mai fi moarte; moarte, curând tu vei muri.

sonet de John Donne din Sonete sfinte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul pustiirii (Urgia cerească)

Iarăşi lupte, iarăşi sânge
Iarăşi zgomot de război,
Iarăşi lacrimi nesfârşite,
Iarăşi valuri şi nevoi!

Când a şters sărmana lume
Lacrima de pe obraz,
Au venit năpraznic iarăşi
Alte valuri de necaz.

Văduvele iar vor plânge
Cu bătrânii cei sărmani
Şi copiii vor rămâne
Iar cu miile orfani.

Pustii-se-vor oraşe
Şi pe mulţi îi vor robi,
Unde sunt cântări deşarte,
Gloanţele vor dănţui.

Iar în locul răsfăţării
Şi al luxului nebun,
Va domni de-acuma groaza
Şi cutremurul de tun.

Care azi, (de zburdăciune),
Umblă goi, neruşinaţi,
Vor ajunge ca să umble
De nevoie dezbrăcaţi.

Când sporeşte răutatea
Se scârbeşte Dumnezeu,
Pentru asta vin în lume
Şi războaiele mereu!

poezie celebră de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mai curând sau mai târziu, şi chiar atunci când noi nu vom mai fi, cele scrise de noi îşi vor găsi îndeplinirea lor, sau cel puţin vor face să se gândească la interesele mult iubitei noastre ţări, noi nu am lucrat degeaba şi truda noastră va fi cu prisosinţă răsplătită.

Ioan Tanoviceanu în Creşterea criminalităţii în România (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte [varianta II]

E-o noapte clară, liniştită,
Cu aer cald, dezmierdător,
Iar luna ne inspiră pace
Pe când ne-mbrăţişăm uşor.

Iar noi, sub bolta sclipitoare
A nopţii clare cu zefiri,
În braţe regăsiţi sub luna
Ce ţi se scaldă în priviri

Ne-ngăduim sărutul tandru,
Fierbinte şi răscolitor,
De mult dorit, asemeni celor
Ce şi-au jurat etern amor.

Şi astfel noi, cu pasiune,
Căzând cu jind ne înfruptăm,
Printr-un sărut, dintru natura
Făpturii-acelei ce-adorăm.

Şi, ca un legământ sărutul,
Concretizării consacrat,
Rămâne-a dăinui-n ecoul
Amorului adevărat.

Iar noi întru a sa virtute,
Nădăjduind pecetluiţi,
De-acest sărut întru pricină,
Ca pururi să fim fericiţi,

În feeria nopţii clare
Făgăduind ne-ncredinţăm
Iubirea cea nemărginită
Ce reciproc ne o purtăm.

Şi vântură zefiri în noapte,
Purtând miresme ca de tei,
Şi luna cea din ceruri ştie,
Că eu te vreau şi că mă vrei.

Şi poate, cu această noapte,
Nu vom uita acest sărut –
Cu care-am presărat cu patos
Un drum ce noi l-am început.

poezie de George Ciprian Bălan (17 ianuarie 2023)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat

Să purtăm în suflet cântec şi lumină!
Căci murind, prin moarte, iar vom învia,
Prunci întru născare, facere divină,
Dragoste şi pace, fluture şi stea.

Fericiţi şi liberi, ca un râu de stele,
Colinda-vom lumea către asfinţit
Şi ne vom întoarce, călători în lume,
Către cei pe care veşnic i-am iubit.

Când la tâmpla lunii, iarăşi, trandafirii,
Lacrima-şi revarsă - rouă de iubire,
Vom pătrunde poate, tainele-omenirii,
Vom găsi în moarte,-un strop de fericire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa sufletului nu este de ajuns fără cunoaşterea adevărului. Există o mare deosebire între hotărârile care au la bază o părere falsă şi acelea care se sprijină numai pe cunoaşterea adevărului, căci dacă le urmăm pe acestea din urmă suntem siguri că nu le vom regreta şi nu ne vom căi niciodată, în timp ce urmându-le pe primele suntem totdeauna cuprinşi de regrete şi căinţă când descoperim eroarea lor.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă întru cei de sus

Vuieşte văzduhul, în noapte, de glasuri
Şi nori argintii ca şi spuma de mare,
Pe umeri plutind îngeraşii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul şi dulcele cor,
Şi lângă-adormitul--în ceaţă--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă uşor:

Cântaţi cu toţi slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, daţi slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munţi, pietre, râuri, cântaţi-i mereu!

Sunaţi şi voi cedri cu fruntea semeaţă
Acelui ce sfarmă blestemul şerbiei,
Şi face să fie şi-n iad dimineaţă,
Viaţă-aducându-i din nou veşnicie!

Zâmbeşte din buza-i de purpură fină
În somnu-i din iesle, copilul Iisus
Iar pacea din ceruri se cerne virgină,
Cu albe petale de neauă, de sus.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten bun, câştigă-ţi plânsul şi "rugăciunea lui Iisus"! Căci plânsul stinge focul veşnic, iar ruga te înalţă sus.

citat din Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă spunem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.

Sfântul Ioan Evanghelistul în Epistola întâi sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Cuviosului

Dumnezeu i-a descoperit Cuviosului Ioan Scărarul o mare taină.
Cuviosul, cel vrednic de pomenire, ne-a încredinţat-o nouă.
Noi, nevrednicii, ţi-o încredinţăm ţie.
Rugăciunea lăuntrică şi neîncetată este o mare taină.
Rugăciunea neîncetata este neîncetată fiindcă e de la sine lucrătoare.
Este lăuntrică fiindcă adună cuvintele înlăuntru, nu le dă afară.
Aproape totdeauna dăm afară cuvintele, aproape niciodată nu le adunăm înlăuntru.
Este de la sine lucrătoare fiindcă nu oboseşte, ci odihneşte.
Aproape totdeauna cuvintele ne obosesc, aproape niciodată nu ne odihnesc.
Adună cuvintele asemenea unei femei harnice, care adună pentru casă şi pentru copii cele necesare traiului.
Adună cuvintele asemenea unui păsări ce strânge pentru puii ei hrana.
Adună cuvintele pentru inimă.
Adună mintea pentru inimă.
Rugăciunea făcuta lumeşte este ostenitoare.
Este ostenitoare fiindcă împrăştie cuvintele.
Împrăştie cuvintele asemenea fiului risipitor, care risipeşte avuţia tatălui.
Împrăştie mintea în afară.
Răsuflarea este o mare taină.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru odihneşte.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară osteneşte.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru adună şi mintea.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară, împrăştie şi mintea.
Vorbele noastre se lipesc de răsuflare, căci nu putem vorbi decăt răsuflând.
Rugăciunea făcută lumeşte (idoleşte) se lipeşte de răsuflarea care împrăştie.
Cuviosul Ioan Scărarul ne-a încredinţat o taină:
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei cunoaşte folosul liniştirii…
Un singur cuvânt în rugăciune adună mintea, multele cuvinte o împrăştie… »
Există o singura răsuflare pe care nu o folosim atunci când vorbim sau ne rugăm lumeşte (idoleşte):
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru.
O folosim numai când suspinăm.
Răsuflarea care împrăştie este lumească.
Răsuflarea care adună este dumnezeiască.
De aceasta din urma să se lipească mintea şi pomenirea Numelui lui Iisus.
Nu te lua după cei care fac mintea şi rugăciunea împărţită.
Ascultă de acel vrednic Calist Catafygiotul care spune că: « atunci când mintea e împărţită între multe sau, cel puţin între două, nu vede pe Cel ce e simplu Unul ».
Nu te lua după cei care împart rugăciunea şi lipesc mintea de răsuflarea care adună şi apoi o lipesc răsuflarea care împrăştie.
Strigă înlăuntru, asemenea copilului, numai cuvântul: mamă.
Strigă, cel mult, cuvintele: mamă, scapă-mă!
Cuvintele rugăciunii, după ce le-am adunat, le împrăştiem iarăşi, ce folos avem?
Este acelaşi folos pe care îl avem când scoatem apă dintr-o fântână şi o vărsăm înapoi.
Există un singur cuvânt în rugăciunea lăuntrică: Iisuse sau, cel mult, un singur gând: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.
Există două răsuflări ale omului, dar in Rugăciunea lăuntrică există numai o singură lipire, numai de cea care adună.
Există un singur sens în Rugăciunea lăuntrică: numai spre înlăuntru.
Există o singura rugăciune între multe rugăciuni: Rugăciunea lăuntrică.
Exista un singur gând între multele gânduri: Rugăciunea unui singur cuvânt sau cel mult a unui singur gând (monologistos).
Există o singură taină intre multele taine, cea a Cuviosului Ioan Scărarul:
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei cunoaşte folosul liniştirii…
Un singur cuvânt (sau cel mult un singur gând) în rugăciune adună mintea, multele cuvinte(sau multele gânduri) o împrăştie… ».
Taina Cuviosului a ajuns până la tine.
Aceasta e Rugăciunea lăuntrică.
Lucreaz-o spre folosul tău!

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, om!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.
Ai spus un cântec, versul său
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
Trăieşti o viaţă... viaţa ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita!... Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama.

poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii româneşti

Ieri, ne ridicarăm IA,
Sus, în slăvi, în România,
Iar de-acum, ne dăm silinţa
Să ne ridicăm... CATRINŢA!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DE ZIUA IEI ROMÂNEŞTI

Ieri, ne ridicarăm IA,
Sus, în slăvi, în România
Iar de azi, ne dăm silinţa
Să ne ridicăm... CATRINŢA!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne dăm seama că mentalul conştient funcţionează ca un aparat de fotografiat, ne va fi mult mai uşor să ne concentrăm, căci astfel va dispărea orice efort sau constrângere. Pur şi simplu vom ordona minţii să se fixeze asupra unei idei sau imagini, iar ea se va identifica treptat cu ideea sau imaginea respectivă.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei ucişi

Europa se cutremurară iar
de câtă jale a fost dat să fie,
cu porumbei ucişi în colivie
de călăi nebuni cu minţile de jar.

Se unesc politicienii în zadar,
cu mintea lor să caute soluţii
oprind a Europei disoluţii,
dacă paza-i prea slabă la hotar...

Ar trebui luate măsuri măcar:
statornicirea păcii între state,
că Omul nu-i născut ca mercenar
şi-i displac conflictele armate.

Va fi vreodată o zi în calendar,
când vom şti că nimic nu-i în zadar?

sonet de Ioan Friciu (23 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!