Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ionuț Popa

* * *

Am fost și eu copil,
și visam
în deplina insolență de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în același timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.

"Două aripi la preț de una,
cu tot cu pene,
și permisul de altitudine
valabil până la moarte."

Și pământul îmi fugea de sub tălpi
ca un porc de Ignat, prin ogradă,
când bucățile-mi de inimă
se spânzurau de înălțimile cu ochi.

poezie de (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -180.00- 143.99 lei.

Citate similare

A doua zi uitam

Visam ceva catifelat despre adâncul pământului;
un căluț vorbitor, de un galben aprins,
făcea semne da și nu din coamă;
coama lui era acoperită de pene strălucitoare,
încerca comunice cu soarele;
visam, precum spuneam,
până când un preot m-a îndemnat văd
în cuvinte;
atunci am început vorbesc cu rădăcinile din mine
timp în care
mă cățăram cu greu pe niște stânci abrupte,
pământul îmi tăia suflarea în pauze lungi,
între respirații eram perfect de acord cu natura,
natura goală ce defila prin fața mea fără încetare;
înțelegeam totul ca și cum nimic nu ar fi fost ascuns;
a doua zi uitam și nu mai știam
ce-au simțit ochii mei, de pildă,
atunci când au fost atinși de împrejurimi.

poezie de
Adăugat de Nicoleta IladeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Al șaptelea râu

există șase râuri care separă
infernul de lumea viilor
și un al șaptelea râu
care-mi izvorăște de sub tălpi
și mă poartă spre lumea veșnică
a lucidității creatoare
dar râul acesta se întoarce
uneori în amonte
îmi gâdilă ușor tălpile
cât le ridic
apoi, ca un prestidigitator
îmi intră pe sub piele
și circulă pe același drum cu sângele
îmi intră prin creier
prin inimă și prin plămâni
pentru o clipă se oprește
lângă sufletul meu trist
ca o salcie plângătoare
și oftează

poezie de din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.

Aripi pestrițe...

Aripi de pui congelate sau fripte,
Prin cotețe de ouă sau date pe cripte,
Aripi de porc făgăduite-n discursuri,
Aripi de fier ce te cară-n văzduhuri....

Pe aripi de fluturi
Îmi arde stomacul,
Cu aripi de înger
Pe umeri stă dracul,
Pe aripi pufăite
Din fire-aromate
Și bahice aripi...
... simțiri minunate!...

Când te-aud,
Când te văd
Când te simt sunt zvârlit
Pe aripi duioase ce mă fac împlinit...
Sunt tot o aripă,
Sunt tot hotărât,
Dar nu calc smintit,
Să-mi stea aripa-n gât!...

poezie de (17 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Desăvârșire

Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foșnitul
Frunzelor ce cad, sau ce rămân...
Din anotimpul meu se scurge amăgitul
Mirajului cântat, pe care azi îngân.

Lângă ferestre albe văd păsări azurii,
Îmi zboară un oftat din dorurile multe...
Lângă ferestre, eu... cu ochii plumburii
Scăldată în lumină, dar cu aripi frânte.

Mă-ntorc la pragul meu ce nu l-am ocolit
Dincolo de el, îmi amintesc trăirea...
Să fi rămas acolo, nu am fost menit
Și l-am pășit atunci când mi-am simțit venirea.

Vorbesc de două lumi ce eu am cunoscut;
În două nume fost-am, în ele amândouă...
Doar una am ales, sau poate ea m-a vrut,
Și-am deslușit soarele când plouă.

Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foșnitul
Florilor ce sunt și altora ce vin...
Din anotimpul meu născându-se doritul
Trăit strălucitor ce mă lasă plin.

poezie de din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 8 iunie 2017.
Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Din când în când îmi fac loc în inimă

pentru încă un adevăr
îl pipăi
îl gust
îl mestec cu grijă
până înțeleg
în fibrele lui puternice
se ascund vieți
multe vieți trecute prin sabie
atunci îngenunchez plângând
că lucrurile pe care încep le înțeleg
se contopesc cu mine
la marginea unei clipe

când percepția e clară
sub prăbușirea atâtor ziduri
îmi găsesc libertatea
aud trosnind
lemnul dulcelui adevăr
în flacăra inimii mele
Isuse
și mă prăbușesc în același timp
cu viețile ce l-au strigat în falsitate
ca pe o cârpă nefolositoare
privită cu dizgrație
însă azi
când acest adevăr triumfă
îmbrățișând timpul
se face timp
și îmi cuprinde ființa
Isuse

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Lupoaică albă risipei dată

A fost o vreme când
purtam doar orizonturi
prin ramurile verzi
În trupul nesăpat de-a timpului risipă
frumoase-mi erau livezile toate
cu mere roșii pe aripi purtate
zboruri înalte necoapte iubiri
A fost o vreme când
ploile luminii îmi fântâneau în ochi
noaptea îngenunchea supusă
lupoaicei albe
risipei date
Azi, sub ochiul timpului clipind spre iarnă
dor amurgurile
de prea plin
aduceri aminte colindă nostalgic
la poarta zorilor închisă
Tantal mă cheamă spre limanul
umbrelor însetate încă
de seva dulce amară a lumii
Azi, rămân
în ramul toamnei aș vrea
lupoaică albă
până în clipă acea definitivă
când lumina se întoarnă în "nous",
când mă închid în lumină

poezie de din Iluzia regăsirii (2016)
Adăugat de AgafiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul de ieri și de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în fața omenirii ca la o confesiune
și Dumnezeu m-a mângâiat și m-a învățat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriașă
și se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creșteau aripi de șoim, aripi imense
și zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
și nopțile erau diamante negre risipite prin deșerturi
cu ele am scris poeme în piatră și-n nisip
cu ele am învățat sa decupez culorile
și să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp crește în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu știe cât mă doare
cât aș vrea slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi nășteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era așternut
și plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârșită declarație de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
și povești de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduiește prin lume
aleragă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveștile se vor scrie din nou cu sânge și lumină
direct pe sufletul și pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineți fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice ChescaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul de ieri și de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în fața omenirii ca la o confesiune
și Dumnezeu m-a mângâiat și m-a învățat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriașă
și se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creșteau aripi de șoim, aripi imense
și zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
și nopțile erau diamante negre risipite prin deșerturi
cu ele am scris poeme în piatră și-n nisip
cu ele am învățat sa decupez culorile
și să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp crește în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu știe cât mă doare
cât aș vrea slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi nășteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era așternut
și plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârșită declarație de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
și povești de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduiește prin lume
aleargă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveștile se vor scrie din nou cu sânge și lumină
direct pe sufletul și pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineți fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de (31 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice ChescaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Desăvârșire

Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foșnitul
Frunzelor ce cad, sau ce rămân...
Din anotimpul meu se scurge amăgitul
Mirajului cântat, pe care azi îngân.

Lângă ferestre albe văd păsări azurii,
Îmi zboară un oftat din dorurile multe...
Lângă ferestre, eu... cu ochii plumburii
Scăldată în lumină, dar cu aripi frânte.

Mă-ntorc la pragul meu ce nu l-am ocolit
Dincolo de el, îmi amintesc trăirea...
Să fi rămas acolo, nu am fost menit
Și l-am pășit atunci când mi-am simțit venirea.

Vorbesc de două lumi ce eu le-am cunoscut;
În două nume fost-am spre ele amândouă...
Doar una am ales, sau poate ea m-a vrut,
Un suflet pribegit aflându-și lumea nouă.

Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foșnitul
Florilor ce sunt și altora ce vin...
Din anotimpul meu născându-se doritul
Trăit strălucitor ce mă lasă plin.

poezie de
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mahomed

Când am două pâini, vând una ca să-mi cumpăr o floare; și sufletul are nevoie de hrană.

citat celebru din
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vânzători

Vând nopți, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câștig din viață
Și vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experiență, vă răsfață.

Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu servește la nimic.
vând deștept, pe cel ce-i cel mai prost
Și îmi mai rămân și bani, mă destind un pic.

Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parțial,
Fără pretenții... pentru orișicare
Și dau factură înaltă, sau pe ilegal.

Vând totul, chiar și ce nu am
Căci ține, este obișnuință.
Pot vinde și copii sau câte un organ;
Nu de la morți, direct, direct din ființă.

vând asigurarea vieții, după moarte,
Oricum nu vă servește la nimic.
vând și diplome, fără faceți carte,
Doar semnați primirea când dați bani în plic.

vând averi, ce n-ați putea avea...
E prin notar, legist, judecător.
Nu-i important, fii tu al cuiva;
Costă un pic, dar ești... moștenitor!

E țara unde totu-i de vânzare
Și nu doar bunuri, tot ce nu gândești.
Cu ban, nu-i adevăr, banditu-are crezare;
Dintr-un țigan... ai vițe împărătești!!!

poezie de (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sufletul meu - Cal priponit în soare

La marginea unui sat
Cai priponiți la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiș
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îți plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Și pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume și caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-și piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Să fii poet înseamnă ai, în același timp, o inimă însetată de dragoste și o minte însetată de cunoaștere. Atunci când inima exclude creierul, ești sclav al dragostei, iar atunci când creierul exclude inima, ești sclav al științei.

aforism de din revista Observatorul din Toronto (22 iulie 2015)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ionuț Popa

Doar dorul tău... (Sonet XCVI)

Doar dorul tău mă prinde ca un clește,
Și nu mai pot dormi un somn profund;
Pe cer te văd... tu, stea care-mi sclipește,
Prin ochi pătrunzi și-n mine te scufund.

E trist, știi... (mirarea mă-nconjoară)
Că niciun stol de păsări nu cuprind,
Din cerul tău aprins de-atâta vară,
Decât un fulg și-acela plin de jind.

Ușor crezi îți pare că minciuna
Îmi ține-acum scabrosul adăpost,
Când geana ta mi-e dulce cum niciuna
Nu îmi va fi, nu este, nu a fost.

Subțire crești în mine ca o floare,
Și te înalți prin suflet cu pudoare...

sonet de (17 mai 2008)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Cartea

Îmi era trist.
Până când...
Până când am descoperit,
cum e evadez.

Am început a citi,
Cu durere, dar cu dorință.
Deoarece sunt o ființă,
O ființă, care simte tot.

Dar nu mă opream.
Visam...
Visam citind.
Zburând în gânduri.
Am evadat... nici nu știu unde,
Eram beată de emoții.
Vedeam ce citeam,
Simțeam ce vedeam.

Nu, nu e o aluzie,
E doar imaginația
în care zbori...
Zbori, de fericire.

poezie de din revista "Roua Stelară" (februarie 2014)
Adăugat de Adriana MidriganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Popa

***

Cădea o lacrimă
din cerul gurii tale,
urmată de o alta,
apoi de încă una,
și tot așa, continuându-se
parcă la nesfârșit.

Buzele-ți, umbrele rupte,
mă protejau de potop
ca de-o ură
ce creștea în venele făcute mătci,
și vâltori îmi închideau
cărările ce odată au dus spre tine.

În norii aceia negri
ploaia a păstrat gustul meu
de când mi-ai sărutat pleoapele
fără respiri a pagubă,
și limba ta mă ascundea
ca o umbră în deșert
de sufletul
în care se reflecta soarele.

poezie de (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ionuț Popa

Mă amuză nespus de mult lupii moralizatori care eructează bucăți de lână și, în același timp, susțin tare și răspicat că oile se mănâncă între ele.

aforism de
Adăugat de I.m. PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Înflorire de flaute

După ce aerul trece prin flaut,
înflorește sub aripi de păsări
și are mirosul unei biserici
abia alăptate de rouă.

Cu mâinile altcuiva
încerc ridic muntele
cât mai aproape de ieslea norilor,
fără tulbur orga
ce cheamă stelele în palma cerului,
în timp ce o ușă în formă de cerc
se înroșește de așteptare.

Smerită și blândă,
duminica ascunde sub tălpi
sămânța de rai.
Până unde crește sufletul în pâine?
Până când?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pământul fugea

Pământul fugea
înainte spre trecut,
iar timpul se scurgea,
înapoi spre viitor.

Pământul fugea
încetișor și lent,
iar timpul se scurgea
pripit și izgonit.

Dar omul va mai fi
adesea, pretutindeni
amintit
de vreme.

Căci în trecut a fost,
și-n viitor va fi,
o muză-nflăcărată,
tremurândă...

poezie de (30 martie 2016)
Adăugat de Simona PetrișorSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astăzi se fac 2 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi...

Eram copil acasă și tatăl meu puternic,
și mama îmi era precum în zi lumina,
stătea în crucea zilei privind spre cerul 'nalt,
și culegea luceferi cu sufletul și mâna.

Eram copil în urbe și tata de ne-nfrânt,
și mama-n mănăstire sfințea icoana rece,
stătea la miezul lumii, tăia în două-un vânt,
privind cum înspre moarte amiaza sa se trece.

Eram copil în curte și tatăl meu cel sfânt
tăia în două viața cu pieptul și cuvântul,
avea în piept lumina ne-mprăștiată-n vânt,
și-l aștepta în pulberi și-n pulbere pământul.

Eram copil acasă și tata-mi-era scut,
avea în stânga luna și soarele-n piept,
mă învăța în codru nemoartea să-mi ascult,
risipesc în cețuri mărgăritare-n vânt.

Eram copil în casă și tata era dus,
plecase închine paharele cu rouă,
când mama în odaie, c-un caier și cu-n fus
torcea lumina lunii și o tăia în două.

Eram copil prin curte și sufletu-mi plângea,
și venea tata-n grabă și mama mea venea,
aveau cu ei balsamul ce viața-mi vindeca,
și tata cu-a sa palmă o lacrimă-mi ștergea.

Și vremea a trecut, și n-am mai fost copil,
și tata prin ogradă făptura-și mântuia,
eram copilul care prin neguri și prin frig
priveam un tată care în viață se stingea.

Eram copilul care părintele-și iubea,
eram copilul care adulmeca în vânt,
aveam un tată-n lume și lumea mi-l rănea,
aveam un tată-n viață și-o umbră-n pământ.

Și vremea a trecut, și n-am mai fost copil,
și tatăl meu în trudă puterea-și sfâșia,
și s-a făcut de ziuă, și tatăl meu s-a dus,
în vremea-n care-n mama și lacrima plângea.

Și m-am trezit de-o dată matur cu barba rasă,
I se scursese-n pulberi și în cenuși puterea,
la margine de lume pe pat moartea și-o dorea,
iubise-n viața-ntreagă pe mama mea lumită,
și-o lacrimă de jale în lacrimi și-o-nflorea.

Așa sfârșit cu zile, cu zilele în mâini,
s-a dus spre ceas de noapte un tată ce-am avut,
mireasma de agheasmă, de ceară și azimi,
îmi mai presară-n suflet veninul nebăut.

Și tocmai de aceea, în ceasul ăsta rece,
descântul meu de viață e veșted și pătat,
și amintirea caldă a tatălui nu trece,
el îmi rămâne-n vremuri și tată și-mpărat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!