* * *
Am fost și eu copil,
și visam
în deplina insolență de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în același timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.
"Două aripi la preț de una,
cu tot cu pene,
și permisul de altitudine
valabil până la moarte."
Și pământul îmi fugea de sub tălpi
ca un porc de Ignat, prin ogradă,
când bucățile-mi de inimă
se spânzurau de înălțimile cu ochi.
poezie de Ionuț Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre păsări
- poezii despre porci
- poezii despre obrăznicie
- poezii despre moarte
- poezii despre inimă
- poezii despre copilărie
Citate similare
Cu târnăcoapele de pliscuri
Am fost și eu copil
și visam
în deplina insolență de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în același timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.
"Două aripi la preț de una,
cu tot cu pene,
și permisul de altitudine
valabil până la moarte."
Și pământul îmi fugea de sub tălpi
așa cum de Ignat porcii se zvârcoleau de sub noi
și fugeau prin ogradă,
când bucățile-mi de inimă
atârnau de înălțimile cu ochi.
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A doua zi uitam
Visam ceva catifelat despre adâncul pământului;
un căluț vorbitor, de un galben aprins,
făcea semne da și nu din coamă;
coama lui era acoperită de pene strălucitoare,
încerca să comunice cu soarele;
visam, precum spuneam,
până când un preot m-a îndemnat să văd
în cuvinte;
atunci am început să vorbesc cu rădăcinile din mine
timp în care
mă cățăram cu greu pe niște stânci abrupte,
pământul îmi tăia suflarea în pauze lungi,
între respirații eram perfect de acord cu natura,
natura goală ce defila prin fața mea fără încetare;
înțelegeam totul ca și cum nimic nu ar fi fost ascuns;
a doua zi uitam și nu mai știam
ce-au simțit ochii mei, de pildă,
atunci când au fost atinși de împrejurimi.
poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre vorbire
- poezii despre stânci
- poezii despre religie
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre ochi
- poezii despre natură
- poezii despre galben
Inimă de jar
Fi-ți-ar dragostea să-mi fie
templu-n trup prin poezie,
să-mi răsfiri cuvinte două
până litere-o să-mi plouă.
Fi-ți-aș tălpi însângerate
de aici și pân'la moarte,
soartă răsturnată-n soartă
până bolta ne-o fi poartă.
Fi-ți-aș și parfum și rouă
picuri despicați în două,
să fiu dor, să fiu și chin,
sufletul când mi-l închin.
Fi-ți-aș toamnă, primăvară,
vară și-apoi iarnă iară,
inimă să-ți fiu... de jar,
când iubești... ce n-ai habar.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre trup și suflet, poezii despre toamnă, poezii despre sânge, poezii despre rouă, poezii despre primăvară, poezii despre poezie, poezii despre ploaie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Al șaptelea râu
există șase râuri care separă
infernul de lumea viilor
și un al șaptelea râu
care-mi izvorăște de sub tălpi
și mă poartă spre lumea veșnică
a lucidității creatoare
dar râul acesta se întoarce
uneori în amonte
îmi gâdilă ușor tălpile
cât să le ridic
apoi, ca un prestidigitator
îmi intră pe sub piele
și circulă pe același drum cu sângele
îmi intră prin creier
prin inimă și prin plămâni
pentru o clipă se oprește
lângă sufletul meu trist
ca o salcie plângătoare
și oftează
poezie de Ionuț Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre râuri, poezii despre viticultură, poezii despre tristețe, poezii despre prestidigitație sau poezii despre iad
Aripi pestrițe...
Aripi de pui congelate sau fripte,
Prin cotețe de ouă sau date pe cripte,
Aripi de porc făgăduite-n discursuri,
Aripi de fier ce te cară-n văzduhuri....
Pe aripi de fluturi
Îmi arde stomacul,
Cu aripi de înger
Pe umeri stă dracul,
Pe aripi pufăite
Din fire-aromate
Și bahice aripi...
... simțiri minunate!...
Când te-aud,
Când te văd
Când te simt sunt zvârlit
Pe aripi duioase ce mă fac împlinit...
Sunt tot o aripă,
Sunt tot hotărât,
Dar să nu calc smintit,
Să-mi stea aripa-n gât!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (17 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre îngeri, poezii despre fluturi, poezii despre fier, poezii despre draci sau poezii despre Bachus
Două distanțe de o frunză
Când nu vrei să vorbești cu nimeni
Când ți se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găsești în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petic de stea.
Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei
De parcă ar fi aripi de stele.
Când nu ai nimic de spus și vrei să taci
Rotește-ți inima către mine
Să zac la umbra ei.
Tu să calci dumnezeiește
Pentru un sărut
Urcându-ți buzele pe ochii mei.
Scrie-mi când
Două distanțe de o frunză
Ne despart privirile.
Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenușă
Fără tine.
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre vânt, poezii despre tăcere sau poezii despre sărut
Două distanțe de o frunză
Când nu vrei să vorbești cu nimeni
Când ți se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găsești în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petic de stea.
Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei
De parcă ar fi aripi de stele.
Când nu ai nimic de spus și vrei să taci
Rotește-ți inima către mine
Să zac la umbra ei.
Tu să calci dumnezeiește
Pentru un sărut
Urcându-ți buzele pe ochii mei.
Scrie-mi când
Două distanțe de o frunză
Ne despart privirile.
Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenușă
Fără tine.
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desăvârșire
Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foșnitul
Frunzelor ce cad, sau ce rămân...
Din anotimpul meu se scurge amăgitul
Mirajului cântat, pe care azi îngân.
Lângă ferestre albe văd păsări azurii,
Îmi zboară un oftat din dorurile multe...
Lângă ferestre, eu... cu ochii plumburii
Scăldată în lumină, dar cu aripi frânte.
Mă-ntorc la pragul meu ce nu l-am ocolit
Dincolo de el, îmi amintesc trăirea...
Să fi rămas acolo, nu am fost menit
Și l-am pășit atunci când mi-am simțit venirea.
Vorbesc de două lumi ce eu am cunoscut;
În două nume fost-am, în ele amândouă...
Doar una am ales, sau poate ea m-a vrut,
Și-am deslușit soarele când plouă.
Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foșnitul
Florilor ce sunt și altora ce vin...
Din anotimpul meu născându-se doritul
Trăit strălucitor ce mă lasă plin.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre viață sau poezii despre prezent
Atunci când cobori în abisul din tine sau atunci când escaladezi înălțimile, singurul aer respirabil este credința.
aforism de Ionuț Caragea din Fântâna care-și bea singură apa - volum în pregătire (2023)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre înălțime, aforisme despre prăpăstii sau aforisme despre aer
De s-ar preface lacrima în aburi
Îmi privesc lacrima cum ușor moare
Cutremurând pământul când l-atinge!
Îmi spală întâi chipul, de ce oare?
De ce doar când tristețea mă învinge?
Sau când durerea trupu' mi-l străpunge
Deschide pleoapelor lada cu zestre,
Tot ce-i de preț încearcă să-mi alunge
Pe ale irișilor, largi, ferestre!
De s-ar preface-n aburi, apoi picuri
Și-n al pământului ochi să se-adune,
Când voi fi lutul pentru mozaicuri,
Prin el privi-voi luna când apune,
Și lumea ce va deveni, nimicuri!
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre lut, poezii despre durere, poezii despre devenire, poezii despre abur sau poezii despre Pământ
Înfrângeri
să-mi construiești o casă din inimi frânte
departe-n întunericul des
unde e greu să ajungi,
pomegranade dulci să-mi așterni pe buzele uscate
să mă hrănesc din ele mai apoi,
când ultimul strop din eternitate va aluneca din universul meu,
timpul râde de mine că nu i-am deslușit secretul,
chipul meu de copil se-ntreabă unde-am fugit,
știe că n-am să mă-ntorc acasă...
păsări fără aripi cu pene umflate în șir indian se clatină pe străzi,
eu sunt una din ele, ieșită din rând
cu pene mai lungi puțin colorate și grele,
număratul stelelor acum m-a obosit,
vreau să-nchid ochii în pustietatea serii
să cad în visul neștiut,
cortine lungi, să curgă praf din ele
să nu mai văd sfârșitul iscălit, pe foi de dud uscat
închise-n temple albe,
să nu mai cer trecut nici viitor
că tot ce am, ce sunt, oricum se va cerne.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre întuneric, poezii despre înfrângere, poezii despre visare, poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre stele sau poezii despre sfârșit
Inima coafată
cum trăiesc doar din scris
mă văd nevoit să mai vând
niște tablori pictate de mine
la preț de catren
(?!) sau să
predau ore de desen prin județ
până îmi sare rândul la pensia
de boală de inimă coafată
urcată, în versuri, la cap
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre pictură, poezii despre pensie, poezii despre ore sau poezii despre medicină
Din când în când îmi fac loc în inimă
pentru încă un adevăr
îl pipăi
îl gust
îl mestec cu grijă
până înțeleg
că în fibrele lui puternice
se ascund vieți
multe vieți trecute prin sabie
atunci îngenunchez plângând
că lucrurile pe care încep să le înțeleg
se contopesc cu mine
la marginea unei clipe
când percepția e clară
sub prăbușirea atâtor ziduri
îmi găsesc libertatea
aud trosnind
lemnul dulcelui adevăr
în flacăra inimii mele
Isuse
și mă prăbușesc în același timp
cu viețile ce l-au strigat în falsitate
ca pe o cârpă nefolositoare
privită cu dizgrație
însă azi
când acest adevăr triumfă
îmbrățișând timpul
se face timp
și îmi cuprinde ființa
Isuse
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre libertate, poezii despre lemn, poezii despre foc sau poezii despre adevăr
Vis de iarnă
Te-am visat, dragostea mea,
îndrăgostit de albastrul cerului meu,
unica zare în care îți plutește galeș lumina,
ca o pasăre ce nu doarme niciodată fără aer sub aripi,
numai dor, fără zbor, numai dor.
Te-am visat, inima mea scumpă,
trup de copac cu ramuri rânduri
înfrunzindu-mi pădurea orfană de verde,
călcându-mi cu însoleiri lutul, cu miresme de fructă albă și fluturi reînviați raze solare.
Te-am visat, sufletul meu,
ca atunci când îl visez pe Dumnezeu,
mereu și mereu fără chip doar adiere de iubire prin nări și în ochi,
doar murmur dulceag cu gust de lapte și de miere,
boare peste căruntu-mi apăsat de secunde.
Te-am visat, suflul gurii mele,
se făcea că îți spuneam pe numele mic, Mângâiere,
și te respiram atlant
trupul meu devenea tot mai mare până când ieșeam din el
până când universul se umplea de bucăți de noi, surplus de iubire
de bătăile inimii mele albe și de albastrul sângelui tău.
Se întorc din învieri fluturi pe jos ca să vadă.
Ah, ce copil îți voi naște.
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre alb sau poezii despre verde
Lupoaică albă risipei dată
A fost o vreme când
purtam doar orizonturi
prin ramurile verzi
În trupul nesăpat de-a timpului risipă
frumoase-mi erau livezile toate
cu mere roșii pe aripi purtate
zboruri înalte necoapte iubiri
A fost o vreme când
ploile luminii îmi fântâneau în ochi
noaptea îngenunchea supusă
lupoaicei albe
risipei date
Azi, sub ochiul timpului clipind spre iarnă
dor amurgurile
de prea plin
aduceri aminte colindă nostalgic
la poarta zorilor închisă
Tantal mă cheamă spre limanul
umbrelor însetate încă
de seva dulce amară a lumii
Azi, să rămân
în ramul toamnei aș vrea
lupoaică albă
până în clipă acea definitivă
când lumina se întoarnă în "nous",
când mă închid în lumină
poezie de Agafia Drăgan din Iluzia regăsirii (2016)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lupi, poezii despre crengi sau poezii despre roșu
Când am două pâini, vând una ca să-mi cumpăr o floare; și sufletul are nevoie de hrană.
citat celebru din Mahomed
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre pâine sau citate despre flori
Poemul de ieri și de azi
Am îngenunchiat de mii de ori în fața omenirii ca la o confesiune
și Dumnezeu m-a mângâiat și m-a învățat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file
cândva fericirea era mare, uriașă
și se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creșteau aripi de șoim, aripi imense
și zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
și nopțile erau diamante negre risipite prin deșerturi
cu ele am scris poeme în piatră și-n nisip
cu ele am învățat sa decupez culorile
și să le transform în caleidoscopuri de stele
acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp crește în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu știe cât mă doare
cât aș vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină
pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi nășteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era așternut
și plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârșită declarație de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
și povești de amor fără pereche
de ceva timp sufletul meu hălăduiește prin lume
aleragă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei
dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveștile se vor scrie din nou cu sânge și lumină
direct pe sufletul și pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineți fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii
poezie de Alina Beatrice Chesca (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre nisip, poezii despre curcubeu, poezii despre culori sau poezii despre Soare
Poemul de ieri și de azi
Am îngenunchiat de mii de ori în fața omenirii ca la o confesiune
și Dumnezeu m-a mângâiat și m-a învățat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file
cândva fericirea era mare, uriașă
și se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creșteau aripi de șoim, aripi imense
și zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
și nopțile erau diamante negre risipite prin deșerturi
cu ele am scris poeme în piatră și-n nisip
cu ele am învățat sa decupez culorile
și să le transform în caleidoscopuri de stele
acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp crește în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu știe cât mă doare
cât aș vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină
pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi nășteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era așternut
și plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârșită declarație de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
și povești de amor fără pereche
de ceva timp sufletul meu hălăduiește prin lume
aleargă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei
dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveștile se vor scrie din nou cu sânge și lumină
direct pe sufletul și pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineți fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii
poezie de Alina Beatrice Chesca (31 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desăvârșire
Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foșnitul
Frunzelor ce cad, sau ce rămân...
Din anotimpul meu se scurge amăgitul
Mirajului cântat, pe care azi îngân.
Lângă ferestre albe văd păsări azurii,
Îmi zboară un oftat din dorurile multe...
Lângă ferestre, eu... cu ochii plumburii
Scăldată în lumină, dar cu aripi frânte.
Mă-ntorc la pragul meu ce nu l-am ocolit
Dincolo de el, îmi amintesc trăirea...
Să fi rămas acolo, nu am fost menit
Și l-am pășit atunci când mi-am simțit venirea.
Vorbesc de două lumi ce eu le-am cunoscut;
În două nume fost-am spre ele amândouă...
Doar una am ales, sau poate ea m-a vrut,
Un suflet pribegit aflându-și lumea nouă.
Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foșnitul
Florilor ce sunt și altora ce vin...
Din anotimpul meu născându-se doritul
Trăit strălucitor ce mă lasă plin.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ce rost ar fi avut?
Ce rost ar fi avut această viață
de n-ai fi existat, copilul meu?...
N-aș fi știut nicicând cum se-nvață
cu sufletul să fi prezent mereu
la tot ce deopotrivă ai în față
trecând prin lume, de-i ușor sau greu.
Am înțeles mai bine ca oricine
iubirea să o dau celor din jur,
să îndrăgesc, așa cum se cuvine,
și să ridic în zări fără cusur
ce-i mai de preț în clipa care vine,
pentru a clădi un viitor mai pur.
Ai fost cununa mea întotdeauna,
o port mereu ca pe un cer senin,
puteri îmi dai ca, una după una,
prin zilele ce neoprite vin,
în inimă să îmi aduc întruna
icoanele la care să mă-nchin.
Când n-oi mai fi cu tine-n astă lume
te voi privi din flori și din copaci,
iar tu vei ști că cineva, anume,
prezent și nevăzut în tot ce faci,
mereu va fi cu tine să te-ndrume,
să-ți netezească locul care-l calci.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre zile sau poezii despre promisiuni