Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mateiu Caragiale

Lauda cuceritorului

O! tu, care-ai mânat barbare gloate
Ca să sfărâmi împărății bătrâne
Și-ai câștigat izbânzi nenumărate;

Tu, ce-n trufia inimii păgâne
Ai pângărit râzând altare sfinte
Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne,

Când jefuind regeștile morminte
Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa,
Și oaselor bogatele veșminte;

O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna
De năvăliri, de-ai zguduit pământul,
Dacă-al tău nume îl săpase runa

Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul,
L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea,
Precum ți-a spulberat cenușa vântul.

Povestea ta pierdută e-n vâltoarea,
De ani supuși ce vremea-a spulberat,
Dar umbra ta le mohorăște zarea,

Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat,
Cuprins de flăcări pe căzânde turle,
Cu pieptul gol luptând însângerat,

Beat de măcel. Asurzitoare surle
Cu spijele se întreceau turbate,
Și-ades făceai îngrozitor să urle

De buciumări pădurile carpate,
Vânând călare zimbrul și vierul
Și săgetând jivine-înspăimântate.

În sumbri nori ce trec încomând cerul
În zori, goniți de aspra vijelie,
Le mai zăresc cum fug mugind de fierul

Ucigător. Zburau cu veselie
Deasupra-ți corbii, și de-atâta sânge
Răsar și astăzi roșii flori din glie.

Dar, îndelung nu ți-a fost dat a-nfrânge
Pe-aceea ce pândise rânjitoare,
La sânu-i rece să te poată strânge,

Și ai pierit, trădat într-o strâmtoare.
Amar te-a plâns, pletoasa seminție
Ea, ce pe-o culme-într-un apus de soare,

Urlând, te-a ars cu-ntreaga-ți avuție,
Cu-ai tăi sirepi, cu roabele iubite,
Ce desfătau posaca ta beție.

*

Sunt seri, spre toamnă,-adânci și strălucite
Ce, luminându-mi negura-amintirii,
Trezesc în mine suflete-adormite

De mult, încât cad pradă amăgirii
Când cerul pârguit la zări cuprinde
Purpura toată, și toți trandafirii,

Și-n sânge scaldă para ce-l aprinde
De vii văpăi – privind atunci amurgul,
Un dor păgân sălbatic mă încinde, -

Și văd, stăpâne, cum îți arde rugul.

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Craii de Curtea-Veche" de Mateiu Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 17.99 lei.

Citate similare

Nu uita binefacerile Lui

Nu uita ce ți-a făcut
Domnul tău, Stăpânul vieții
Cum atunci când te-a durut
În necazul tău acut,
Când erai în umbra ceții
Ți-a fost ghid și ți-a fost scut.

Binefaceri știi c-au fost
Sute, mii... nenumărate
El ți-a fost un adăpost,
A plătit grozavul cost
te ia-n eternitate,
A dat vieții tale rost.

Cum din vid te-a ridicat
Amintește-ți toată viața
Dor de Cer El a plantat
Și în har te-a îmbrăcat
Și-a topit în tine gheața
Și pe brațe te-a purtat.

Prins în drama nopții reci
A venit să-ți dea căldură
Când căzut-ai pe poteci
Te-a-nălțat poți pleci
te plimbi, faci lectură
Despre viața cea de veci.

Nu uita cum te-a scăpat
Din noian de nepăsare
Cum, apoi, te-a înzestrat
Cu-n avânt ce s-a dublat
Să-L slujești cu consacrare
Și când traiu-i complicat.

Binefaceri ieri și-acum
Toate-s pentru-a ta-mplinire
Sunt merinde pentru drum
Nu le pierde nicidecum
Căci vorbesc despre-o iubire
Îmbrăcată în parfum.

poezie de din Pelerini printre versuri (2 ianuarie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mateiu Caragiale

Prohodul războinicului

Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare
Și-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat,
Crunți vânători de zimbri urlând i-au înălțat
O schelă uriașă de prăzi și de odoare.

Și trupuri răstignite, și tigve rânjitoare,
Și prunci zdrobiți, și roabe cu sânul spintecat
Se zbat în gheara morții pe rugu-nsângerat,
Ce-n vârfu-i poartă leșul înțepenit călare.

În purpura înfiptă pe zalele-aurite
Cuceritorul pare, urdiilor cernite,
Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori,

Și, ne'mpăcați în juru-i, cu sulițele-ntinse
I-arată către zare pletoșii luptători
Cum ard îngenuncheate cetățile învinse.

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

La mulți ani, Brăila - 651 de ani

O floare-ți prind la tâmpla ce-au albit-o anii,
Îți freamătă de dor salcâmii și castanii,
Ți-au plâns pe umeri, triști, în vremurile grele,
Curaj ți-au dat să treci prin veacuri peste ele.

ORAȘUL CU SALCÂMI te-a alintat SEBASTIAN,
Vântul l-a stârnit ISTRATI prin CIULINI DE BĂRĂGAN,
În miez de noapte în COMOROFCA lui CODIN
S-a stins încă un tânăr răpus de-al vieții chin.

Buchet de flori ți-aduce astăzi CHIRALINA,
Cât te-a iubit, nu te-a uitat, bătu-o-ar vina!
Cu felinaru-aprins, tanti ELVIRA-ndată
Îți cere scuze c-a greșit, ca orice fată.

Martor ai fost la aventura lui TERENTE,
E vina ta, ai cele mai frumoase fete
Mândre si gingașe ca nuferii din BALTĂ,
Curtate-n paradisul din trestia înaltă.

Părinte bun, l-ai însoțit în greu urcuș,
L-ai ocrotit, ți-a fost alăturea FĂNUȘ,
Copilul tău ce te-a iubit atâția ani
Ne-a dat curaj să nu ne pierdem prin Balcani.

Te-a legănat pe brațe DUNĂREA bătrână,
Te-a mângâiat, te-a apărat, ți-a-ntins o mână,
Sub cerul tău străluce STEAUA FĂRĂ NUME:
-Să nu te stingi! Ești tot ce-avem mai scump pe lume!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mama

Cine-i cea mai scumpă-n lume?
Nu e greu ca să-ți dai seama.
Cine ți-a dat viață, nume,
Dacă nu iubita mamă?!

Mama te-a adus pe lume,
Te-a crescut la sânul ei,
Te-a-nvățat să-ți alegi drumul,
Să reziști în anii grei.

Ochii mamei îți zâmbesc,
Când îți merge și-ai succes,
Lacrimile-o podidesc,
Dacă-n viață nu ți-a mers.

Mama te așteaptă-n prag,
Când te-ntorci din pribegie
Și la pieptul ei cu drag,
Ca pe-un prunc ea te mângâie.

poezie de din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai CucereaviiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care și-a mângâiat cu mândrie și iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ținut în brațe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit și ți-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii pași din viața ta.
Mâinile cu care și-a șters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ți-a simțit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ți-a alinat durerile, temerile și cu care ți-a dat curaj și forță mergi mai departe.
Mâinile cu care ți-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăți, îndurând asprimea gerului, răni și dureri.
Mâinile cu care ți-a deschis ușa de mii de ori.
Mâinile pe care și le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de
Adăugat de Mary CorlanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Fluturi" de Irina Binder este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -55.00- 26.99 lei.
Mateiu Caragiale

Clio

Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite
Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești.
Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești,
Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite.

Căci, uriașe stoluri la zări încremenite,
Zac norii ce, în pragul genunilor cerești,
Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești
Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite.

Dar ceața serii-neacă troianele de jar.
Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar,
Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul,

Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți,
Când negrul văl al nopții înfășură pământul,
În gemăt tresalte străbunii adormiți."

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Altfel de mucenicie

Mamă, dor de tine strâng de când m-ai adus pe lume,
îl pun la păstrare-n gând, el l-așază în albume,
îți văd trupul cum se frânge în a vieții cingătoare,
spre sfârșit, sufletul țipă de prea mult dor care doare.

Ne-ai născut, ne-ai legănat, ne-ai pus lumea la picioare,
niciodată nu te-ai plâns și-ai dat zilelor culoare.
Cu mirosul de lavandă îți adormeai oboseala,
mulțumind Cerului, seara, pentru toată-agoniseala.

Te trezeai prima în zori, și munceai cu bucurie,
și ne-mbrățișai pe toți cu privirea-ți azurie.
Ai fost înger întrupat care a uitat de sine,
dăruind neîncetat, de noi ascunzând suspine.

Pe băncuța de sub nuc, odihneai primele cute
și cu pașii tăi curați călcai peste visuri mute.
Îmi păreai nemuritoare cu-al tău zâmbet de lumină,
glasul tău povestea viața, ca o apă cristalină.

Aș vrea -nchid timpu-acum, să nu poată a mai trece!
Dintre cei care-mi sunt dragi niciunul să nu mai plece,
rămânem împreună cel puțin o veșnicie,
pe care-ai răscumpărat-o tu, cu-a ta mucenicie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ai strigat... și Ți-a răspuns

Ai strigat în toiul nopții
Când inima-ți era plină
De adânca beznă-a morții
Și-ai primit pe loc lumină;
Domnul ți-a îndreptat iar sorții
Pe cărarea Sa divină...

De vrăjmaș întemnițat
Și legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ți-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric...

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit...
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Și ți-a dat o pace dulce...

Ai strigat în viața ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieții vâltori
Și-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ți muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Șoapta din inima ta
Și suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Și-ai văzut cum îți răspunde
Domnul în dragostea Sa...

Ai strigat din strâmtorare
Și întorsuri fără ieșire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate și iubire
Și-ai văzut ce Mână tare
Ți-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieții
Era așa de înverșunată
Încât "Zorii Dimineții"
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertății
Ți-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Și-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ți-se toate
Căci din orișice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Și tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ți-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Și din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Și atunci ți-a schimbat starea
Dumnezeu cu brațul Său!

Ai strigat când neputința
Ți-a îngenuncheat din plin
Perspectiva și ființa
Și-ai văzut Harul divin;
Ți-a dat Domnul biruința
Izbăvindu-te deplin!

Amintește-ți și răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul și aude,
Și în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ți vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Și-ai primit întotdeauna
Ajutor când ți-a fost greu
Ori te sugruma furtuna...
Dar față de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ți-a fost greu
Și-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe - eu
Totdeauna mai presus!"

Ai strigat din groapa morții
Și-ai privit la Cel ce aude
Și cu drag îndreaptă sorții
Celor morți pe căi zălude...
Ți-A răspuns și-n miezul nopții
Dar tu tot nu-I vrei răspunde...

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Și-izbăvirea ți-a fost mare
Căci din veac și până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac...

Ai strigat când te îngrozea
Valul morții, furios
Și-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spațiu întunecos...

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuța inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna...

Ai strigat... căci deznădejdea
Te-a înfrânt și umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ți-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăși înrobit....

Ai strigat... și Ți-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ți-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu?!

O, părăsit și uitat de lume
În necazuri și la greu...
Domnul te-a strigat pe nume
Și te-a căutat mereu,
Să înțelegi un lucru anume:
- Ești iubit de Dumnezeu!

Ești iubit de El și-așteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o șovăire...
Și cu inimă înțeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

poezie de din Reflecții
Adăugat de Vasile BrendeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine cum de-un strop de apă
Îi este dor celui ce-n van se-adapă,
Din oaza ce aproape că-i secată,
Din care-ar bea cu-o poftă ne-nfrânată.

Mi-e dor de tine cum mi-e dor de vântul,
Ce mi-a purtat spre tine-n taină cântul
Și care-n carnea ta simț chemarea,
Ce-o simte cerul când atinge zarea.

Mie dor de tine cum mi-e dor de focul
Ce-a ars toți spinii, ocrotind norocul,
O floare rară, ce le-a fost sortită,
Doar celor ce n-au inima-mpietrită.

poezie de (14 iunie 2021)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Mateiu Caragiale

Aspra

Nimic nu o-mblânzește, nimic nu o-ncovoaie,
Ani are peste sută și multe-a pătimit:
Tot neamu-i, soțul, fiii, de sabie-au pierit,
Dar n-a putut durerea s-o frângă, nici s-o-nmoaie.

Și fără preget luptă, împilă și jupoaie;
Ea taie-n carne vie și sufletu-i cernit
Cu toată răzbunarea e tot nemulțumit -
Așa cumplit o arde năprasnica văpaie

A urii. Iar când noaptea l-a candelii lumină
Bătrâna ce veghează, stingheră și haină,
Trecutul răscolește, din ochi îi dau scântei.

Nu plânge, dar veninul o-nnăbușe, greu geme,
Afară urlă vântul și peste capul ei
Pogoară stoluri negre de groaznice blesteme.

sonet de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat 'l înțeleg și numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În fața Lui și 'n fața ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc și mug
mai multă strălucire 'mi dai când iubești
și simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile rupă din pământ
precum tu mă alinți și clopote 'ngerești aud
sunt însetat și nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aș fi dorit înțeleg țărâna în nevoia ei de sânge,
'ți dărui, dor al meu, pe piele apa în șiroaie
și-abisul dezbrăcat și vântul nud.

Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
așa cum e mișcarea din nori să năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
așa cum vreau și știu spre tine 'n zbucium deschid
năvalnică furtuna.

poezie de din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu PendefundaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Luminatorii timpului" de Liviu Pendefunda este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -75.14- 60.99 lei.
Gigi Stanciu

Dobrogei la zi aniversară

Bătrân ținut de ape ocrotit,
De multe seminții ai fost poftit!
Ne spune Herodot că în vechime
Un împărat persan a dat de tine.

Când grecii corăbieri au poposit,
Orașe noi la mare ți-au zidit;
Din liră ți-au cântat în temple albe,
În amfiteatre purtai straie dalbe.

Romanii și-au trimis al lor poet
Să-i cânte Mării Negre un duet,
Al Tristelor și Ponticelor rime,
Melancolia dorului s-anime.

Ai fost și vatră veche de credință,
Ai tăi întâi creștini cu biruință
Și-au dus cu cinste crucea lor de piatră,
Îngenunchiați prin vremuri răzbată.

Ți-a dat apoi un nume Dobrotiță,
Ori poate fiica lui cu grea cosiță
De grâne aurii cu unde line,
Sub briza mării-albastre și senine.


Iar Mircea cel Bătrân te-a înălțat,
Cetăți de apărare el ți-a dat,
Dar vântul Semilunei te-a găsit,
Sub iatagane de spahii te-ai prăbușit.

Sultanul cel păgân când te-a râvnit,
El pașalâc prin veacuri te-a sortit
Și dobrogenii astfel s-au plecat,
Dar vatra și credința și-au păstrat.

Un val prielnic marea a adus,
De patru veacuri jumătate-apus
Când roșiorii-n lupte s-au jertfit
Să-i deie țării sceptrul regăsit.

Și regele-a pășit apoi semeț,
Călare-n fruntea oștii, îndrăzneț,
Ca Dobrogea, ținut scăldat de apă,
La pieptul României încapă.

În evul tău cel nou ce-a început,
Tărâm prea blând de ape și de lut,
Cusut ai fost c-un pod de țara-mamă
Spre-a scrie o istorie de seamă.

Ca azi ne-nchinăm la chipuri care,
Preacunoscute și nepieritoare
Ți-au desenat destinul potrivit,
Bătrân ținut de ape ocrotit!

poezie de
Adăugat de Gigi StanciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cătălina Orșivschi

Zbuciumată Basarabie

Atâtea zile scrise-au fost cu sânge,
În carnea ta, iubită Basarabie,
Pe trupul tău ce-au reușit a-l frânge
Mulți, când trecutu-l-au prin foc și sabie.

Bugeacu-ngenuncheat de Semilună
Când dat a fost Imperiului țarist,
Stăpânii ruși au reușit s-impună
Un trai amar, sărac, umil și trist.

Cedat-au turci puși pe căpătuială
Atunci și ce n-avut-au niciodat',
Iar Domnul a văzut, făr' îndoială,
Cum glia doar din lacrimi s-a udat.

Călcată în picioare dintr-odată
De cei mai mari ai vremii-ai fost, cum știi,
Făr' nicio vină, aspru condamnată,
Făr' niciun drept de-a te împotrivi!

Te-au pângărit, fecioară prea frumoasă,
Te-au umilit, bătut și schingiuit,
Doar ca să-ți uiți trecutul de acasă,
Să-i uiți pe-aceia dragi ce te-au iubit,

Să-i uiți pe Basarabi, uiți Carpații,
Strămoșii cei viteji ce-au înălțat
Puternice cetăți, să-i uiți pe frații
Ce mult te-au plâns cu suflet înghețat.

Au plâns și ziduri roase de istorii
De la Cetatea Albă și Hotin,
Tighina și Soroca,-au plâns, și norii,
Pământul, glia, totu-a fost suspin.

Și Nistru-a plâns, în malurile sale,
Și Prutu-nvolburat, și Chișinăul;
Și grânele ieșite-n brazda moale
Știut-au cine le va fi călăul.

Când s-a ivit o rază de la soare
Pe fruntea ta atât de încercată,
Pășit-ai drept spre România Mare,
Spre Țara-Mamă binecuvântată.

În martie, pe douăzeci și șapte
Ai lăcrimat mult, dar de bucurie,
Când Sfatul Țării a trecut la fapte
Și a votat Unirea, pe vecie.

S-a scurs un veac, dar binecuvântarea
Venită-atunci asupra ta ți-a dat
Nădejdea că pământul tău, și marea
N-or să mai fie triste niciodat'.

Cu flori în păr, cu chipul de lumină,
Sorbit-ai clipa ca pe apa vie
Și revenind la draga-ți rădăcină,
Ai tot sperat că bine o să-ți fie.

Dar nu a fost așa, că-i scris în stele
Că fost-ai zămislită din suspin,
Durere, suferință, lacrimi grele,
Amar, necazuri, cazne și din chin.

N-a fost de-ajuns c-ai plâns atâta vreme,
Tu, soră, ci alături ți-a venit
Și Nordul Bucovinei care geme
Cu tine de atunci, în strai cernit,

Având aceeași nemiloasă soartă
De-a fi strivită sub călcâie reci,
Pe aria ce bogăție poartă,
Doar paria fiind, sărmană-n veci,

Iar file-ngălbenite stau spună
Mereu, cum vouă, cizma bolșevică
Cea aspră, v-a-mpletit pe dat' cunună
De spini, teroare, lacrimi și de frică.

Cu sufletul zdrobit în bucățele,
Tot Chișinău-n brațe-a strâns, ținând
Un Cernăuți strivit de roșii stele
Și plâns-a iar, cu Bălți, Orhei în rând,

Cu Bolgrad, cu Lăpușna și Chilia,
Cu Adâncata, Vijnița, Boian,
Copii, bătrâni, părinți și toată glia,
Surori și frați, și preot și mirean.

De-atuncea plâng cu lacrime de sânge
Zastavna, Sadagura, Vășcăuți,
De-atuncea încontinuu glia plânge
La Ostrița, Horecea, Șirăuți.

Ai plâns tu, Basarabie, amar
Și la Fântâna Albă ai jelit
Că-n gropile comune, în coșmar,
Și trupul tău ți l-ai văzut strivit.

Brăzdat ți-a fost obrazul, chinuit
De lacrimi șiroind când neamu-ți sfânt
A fost dus în Siberii-nlănțuit
Și-așa trăit-a, în destinu-i frânt.

O firavă nădejde în taifunu'
Sovietic pe-al tău chip a apărut
Când armia română,-n patru'ș'unu,
În iunie, trecut-a râul Prut.

Dar doar trei ani alăturea cu țara
Ai stat și-apoi ai fost tu ruptă iar
Brutal de la al mamei sân de gheara
Rusească ce n-avut-a stăvilar.

Trăit-ai iar ani de-agonii cumplite,
Teroare,-asasinate, deportări,
Cu-ai tăi mânați din spate ca pe vite
Înspre Siberii, înspre depărtări.

Luatu-ți-au și crucea, și-alfabetul,
Ți-au dărâmat biserici, te-au distrus,
te transforme-ncetul cu încetul,
Constrâns, cu forța, din român, în rus.

Acei ce-au rezistat terorii roșii,
Ce cu destinul s-au luat la trântă,
Visează și-astăzi moșii și strămoșii
Și țarina română, veche, sfântă,

Visează apele cum șterg pe dată
Din cale granițele dintre frați,
Visează că-și șterg fața-nlăcrimată,
Cu frații se visează-mbrățișați.

Gândim și noi la tine, soră, frate,
Cum ai trăit, cu suflet oropsit
Și îl rugăm pe Domnul ne-arate,
Unindu-ne, că nu te-a părăsit!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Plouă-n altare...

Mi-e sete de tine și țipă cuvântul
Cerșind un anume-anotimp de-nflorit;
Ascultă, iubite cum arde pământul,
Când pasul meu calcă în toamne grăbit!

Te-aștept între atrii, pulsând clorofilă
Din mugurii sudului prins între nori;
Se teme zăpada, ce-așteaptă umilă
S-o strângi în buchete de noi și fiori.

Îmi suflă-n fiorduri golfstromul și tace,
Când scuturi o coamă din vântul pribeag;
Citește-mi în sânge cum strig '' vino-ncoace''
Și cum înfloresc de dorință și drag!

Mi-e sete, ți-e foame și vreau, precum orbii
Prin mine s-alergi la-ntomnatul festin;
Mai dau roată vulturi și flutură corbii
Deasupra-mi, fărâme de ochi și destin.

Sub pleoape mai cântă o urmă de sare
Pe lespedea rugii... și plouă-n altare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Simone

Tu nu mi-ai dat, Simone, sărutare.
Pe tâmple mir nu mi-ai pus.
În casa ta am intrat ca oricare.
Un gând frumos nu mi-ai spus.
Tu nu mi-ai dat, Simone, sărutare.
La pieptul Meu n-ai căzut
N-ai cunoscut clipa de cercetare.
N-ai plâns ca fiul pierdut.

Tu n-ai văzut tălpile-mi ostenite
de-atâta drum cât am mers.
N-ai picurat lacrime fericite.
Cu părul tău nu le-ai șters.

Aș vrea să-ți pun, Simone, o-ntrebare:
N-ai tu păcat pe pământ?
O, cum mi-ai da, Simone, sărutare,
De-ai ști acum cine sunt!

Tu, cel umil, care-mi plângi la picioare,
Cu suflet ars de văpăi,
În casa Mea îți voi da sărutare,
Cu ochii plânși ca ai tăi...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mateiu Caragiale

Grădinile amăgirii

Grădinile amăgirii te-așteaptă-acolo unde
Apusa tinerețe s-a ofilit de dor,
Și apa ce-ațipește, în luciu-i rânjitor,
Visările-ți oglindă și-ncheagă-ale ei unde.

Și când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde
Și mut, văzduhul veșted tresaltă-n lung fior,
Va răsări iar umbra cu chip înșelător
Cu ochi a căror taină tu n-ai știut pătrunde.

Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri
Să-ți mai învie-o clipă a stinsei fericiri,
va pieri, zâmbindu-ți, cu degetul la gură,

Și singur iar vei plânge în searbedele zori,
Amara soartă care te-a prigonit cu ură,
Încununându-ți fruntea cu mohorâte flori.

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frunză în vânt

Ce verde-ai fost, frunză în vânt...
Rugina te-a cuprins a toamnă.
Azi dai cu fruntea de pământ,
Viața, nimic nu-ți mai înseamnă.

Plutești spre ultimul popas
Al celei izbăviri depline,
Spunând la toate "bun rămas"
În drum spre viața care vine.

Nici nu mai fluieri ca odat'
Când mi te alintai la soare,
În tril de păsări, minunat
Și-a ploii sfântă sărutare.

O brumă crudă te-a răpus
Când te-mbătai de fericire
Privindu-ne pe toți de sus,
Căci ramu-ți dăruia iubire.

Șezând acuma în genunchi
Între surate deja moarte,
Nu mai cunoști bătrânul trunchi.
Din seva lui ți-a făcut parte.

Ce verde-ai fost la vremea ta...
Dar când visai a fi mireasă,
Blestemul toamnei secera
Mlădiu-ți trup din umbra deasă.

poezie de (11 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privind la măicuța

Privesc măicuță și mă mir,
Ce mâini dibace-ai căpătat,
Atunci, când bunul Dumnezeu,
La naștere, te-a binecuvântat.

Privesc măicuță și mă mir,
Cum tu la fus nici nu privești,
Dar firul tors, pe el se-adună,
Când dusă-n gânduri îl sucești.

Privesc măicuță și mă mir,
Cum ochii tăi privesc în zare,
Și-n gând întreb, fără răspuns:
La ce gândești, la câte oare?

Privesc măicuță și mă mir,
Cât de firav e trupul tău,
Și câtă treabă poți faci,
Din zori, până-n apus, mereu.

Privesc măicuță și mă mir,
Cum poți desculță pășești,
Pe bătătură ziua toată,
Și nu te plângi că obosești.

Privesc măicuță și mă mir,
Cât de frumoasă poți fii,
Așa, trudită ziua toată,
Și nu te plângi, orice ar fi.

Privesc, mir, și mă întreb:
De n-ai fi fost așa ursită,
Ce ai fi fost, măicuța mea?
Vreo... cuconiță fandosită?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mateiu Caragiale

Întoarcerea învinsului

Iar când, sfioasă umbră, prin ceața rece-a serii
Purtându-ți trista taină, de gânduri chinuit,
Târziu te vei întoarce înfrânt și istovit,
Spre casa părăsită în văile uitării,

Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării
Și-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit,
La-ndemnul Amintirii ce-n prag ți-a răsărit,
Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioșării

Zadarnice. Respinge deșarta-i mângâiere
Și oricât de adâncă ar fi a ta durere,
Trufia nu ți-o pierde, rămâi nepăsător,

Nu te opri, nu plânge, și dacă-ți stau morminte
În drum, treci peste ele, înnăbușe-al tău dor,
Și-n neagra noapte pleacă, cu fruntea sus-nainte.

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook