Aspra
Nimic nu o-mblânzește, nimic nu o-ncovoaie,
Ani are peste sută și multe-a pătimit:
Tot neamu-i, soțul, fiii, de sabie-au pierit,
Dar n-a putut durerea s-o frângă, nici s-o-nmoaie.
Și fără preget luptă, împilă și jupoaie;
Ea taie-n carne vie și sufletu-i cernit
Cu toată răzbunarea e tot nemulțumit -
Așa cumplit o arde năprasnica văpaie
A urii. Iar când noaptea l-a candelii lumină
Bătrâna ce veghează, stingheră și haină,
Trecutul răscolește, din ochi îi dau scântei.
Nu plânge, dar veninul o-nnăbușe, greu geme,
Afară urlă vântul și peste capul ei
Pogoară stoluri negre de groaznice blesteme.
sonet de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre vestimentație
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre soț
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre nemulțumire
- poezii despre negru
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cetățeanul: O pălărie, da, asta... și astăzi tot îndesând-o pe capul meu s-o potrivesc - că mi-era strâmtă - am vrut să-i scot căptușeala s-o mai lărgesc... când colo în căptușeală peste ce dau?
Zoe: O scrisoare!
replici celebre din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul IV, Scena 8, scenariu de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre scrisori, citate de Ion Luca Caragiale despre scrisori, citate despre prezent sau citate de Ion Luca Caragiale despre prezent
Mama
La marginea unei păduri
Zăcea o pasăre-nghețată,
Zburase peste arături
Și peste codru viața toată.
Agonisise pentru pui
Semințe, pentru cuib surcele,
Fusese doar a nimănui
Și străbătuse ierni mai grele.
Dar în această iarnă crudă,
Bătrâna, brusc, din zbor căzuse,
Fără s-o vadă sau audă
Unul din puii ce-i crescuse.
Când am găsit-o, i-am spus mamă
Și-n lacrimi am compus îndată
Poemul ce, de bună seamă,
Nu va fi publicat vreodată,
Dar ție, cititor iubit,
Nevrând să răscolesc trecutul
Care mă chinuie cumplit,
Îți voi lăsa doar începutul,
Rugându-te să nu mă-njuri
Că n-am spus poezia toată.
La marginea unei păduri
Zăcea o mamă înghețată...
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre păduri
- poezii despre poezie
- poezii despre mamă
- poezii despre iarnă
- poezii despre început
- poezii despre viață
- poezii despre iubire
Urme, în timp, ale unei alte
am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieșite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii și de zece și de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilitățile rămase nefolosite
ca niște baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
și de care nu s-a bucurat nimeni
așa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deșteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până și oamenii cei mai bătrâni.
acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas
de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,
mi se par scofâlcite ca niște mere stricate,
îmi dau seama că viața mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei
împrăștiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,
de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată
și cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.
și toate bancnotele astea sînt țesute în trecutul meu
ca niște ochiuri pe dos într-un model foarte complicat
din care e foarte greu să înțelegi ceva
iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,
nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva ființei mele
i-a strigat fiul risipitor tatălui
și tatăl l-a îmbrățișat și a tăiat vițelul cel gras
bucurându-se.
iată, părinte, am pierdut șirul celor nefăcute,
celor nespuse, celor netrăite
aș fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre
de care am uitat aproape cu totul și în care viața mea a fost de tot atâtea ori amânată
lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt
iată, părinte, neîntregul ființei mele
aș fi strigat eu,
Vindecă-mă!
dar unele minuni nu le poate face nimeni
ața nu se mai înfășoară niciodată în ghem
ci ne scapă încet printre degete
până când nu mai rămâne din ea nimic
afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei
ca niște cioturi, ca niște urme, în timp, ale unei alte vieți
tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăiești niciodată.
poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre hârtie, poezii despre cuvinte, poezii despre bani, poezii despre prezent sau poezii despre posibilitate
Despre durere
Mă doare acum chiar peste tot
Nu vreau să caut antidot,
Durerea are rolul ei în lume
Eu o tratez mereu cu glume.
În cotul meu ea se așază
În fiecare după-amiază,
În capul meu ea se strecoară
Și vreau s-o prind doar cu o sfoară!
Fără pastile și rețete
Durerile-s mult prea concrete,
De tratament nu mă feresc
Doar că-i ușor cam nefiresc.
Căutăm plăcerea peste tot,
Pozăm doar lumânări în tort,
Și câteodată totu-i mort...
Nimic nu iese la lumină,
Nici îngerii nu vor să vină!
Caut o piatră, un pretext,
Cuvinte sparte dintr-un text,
Durerere fără chip și rost
De ce-ai în mine adăpost?
Eu te voi vinde orișicui
Îmi spune că durerea lui,
E mai presus sau mai albastră,
E mai intensă sau mai proastă!
Dar la final nu încerc să fug,
Nu vreau să știu unde ajung,
În lumea asta ce n-ascultă,
A cui durere-i prefăcută?
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre îngeri, poezii despre vinovăție, poezii despre umor, poezii despre sfârșit, poezii despre prostie, poezii despre plăcere, poezii despre moarte sau poezii despre lumânări
întretimp
Folosesc chibrite
ca să mă agăț de speranțe abrupte
s-aprind flăcări negre
mari macină-n ele morile
scântei negre
pe bețele de chibrit
curg
pe stânca de sus și în far
ce luminează negru noaptea.
Din când în când
Toată arde, toată...
Oportuniștii zori
răsar
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre lumină sau poezii despre foc
Tu n-ai nimic
Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogății, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viață,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfață,
nici haina cea măreață,
dar tot ce ai e sfânt!
Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.
Tu n-ai nimic sub soare
și toți te râd mereu.
A lor e-a vieții floare
și cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre răsfăț, poezii despre râs sau poezii despre religie
Toamna
Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Și geme și sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Și vine și crește
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Și bine-nțelege
Al oștilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Și-njură și urlă,
Că-și simte pierirea.
Și galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-și află nici pace,
Și tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocnește și sună
Și-și urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Și-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Și codrul se-ndoaie;
Și-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Și-i rupe veștmântul
Și părul i-l smulge
Și-n văi îl aruncă.
Un țipăt răsare
Pe deal și pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Și norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiață -
Și regele codru,
Din ultima viață
Suspină văzându-și
Pustiul, și geme
Și cade pe spate
Și moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Și moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre natură, poezii despre monarhie, poezii despre văi sau poezii despre toamnă
Meditație
Peste tot sunt frunze ude,
toamna, iată, a venit,
cerul plânge, e cernit
și-o tristețe mă cuprinde.
Bruma este peste tot,
iarba nu mai este deasă,
oile se-ntorc acasă,
tânără să fiu, nu pot.
Sunt la fel precum natura,
frunzele se-ngălbenesc,
cu ele mă potrivesc,
căci anii s-au dus de-a dura...
Iarna vieții sigur vine,
nu pot, Doamne, s-o opresc,
noaptea mă tot perpelesc,
nădejdea mare-i la Tine!
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre tristețe, poezii despre tinerețe sau poezii despre oi
Ninsoarea s-a întețit așa de tare încât, de deasă ce era, băiețașul nu-și mai vedea nici mâinile. Sania mergea tot mai repede. Karl a vrut iar să se desprindă de sania cea mare, dar n-a izbutit; săniuța alerga ca vântul. A început să strige, dar nimeni nu-l auzea; ningea mereu și sania aluneca tot mai iute. Deodată a simțit o hurducătură, de parcă ar fi trecut peste șanțuri și garduri. Karl s-a speriat cumplit și a încercat să spună o rugăciune în gând, dar degeaba, nu-și mai aducea aminte decât tabla înmulțirii.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre săniuș, citate despre ninsoare, citate despre început, citate despre vânt, citate despre trecut, citate despre sperieturi, citate despre religie, citate despre mâini sau citate despre gânduri
Dedublarea
dimineața se uită în oglindă
ca o fată cu părul despletit
mușcând mărul zemos fără reținere
apoi coboară treptele spre prânzul caniculei
nici un strop de îndoială pe bluza înflorată
macii strivesc așteptarea
palmele învinețesc
iar ochiurile de apă vie tresar când vântul
răscolește aerul amiezii
e bizar
tot mai bizar
m-aș lua după Kafka
să mătur podelele castelului
aș inventa jucători fără joc
aș paria pe rătăcirea sufletului în desișul vremii
iar caii din mintea nebunilor
ar tropăi cu fiecare secundă
împinsă spre înserare
să-mi dați cupa să sorb otrava
cu o poftă înfiorătoare
dar adevărată
dimineața se uită peste umăr
rotindu-și neîmplinirile
apoi devine greiere
și tot cântă orbește
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre secunde, poezii despre seară, poezii despre păr, poezii despre poftă, poezii despre nebunie sau poezii despre muzică
Peste-o sută de ani
Confuz, în noaptea asta plutesc în incertitudine,
mă simt o barcă răsturnată, o navă fără pilot,
mă răpune suferința, oftez, dar nu iau atitudine,
n-am niciun fel de antidot.
Dar de ce-s oare-atât de demoralizat?
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.
În mândrie defilez și-mi petrec veleatul
cântând, iar viața mea-i un roman fermecător.
Ca un tânăr spiriduș mănânc lângă Prea Înaltul
și ca un apostol al Diavolului golesc ulcior după ulcior.
Și de ce nu m-aș bucura de-acest trai deșucheat?
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.
Să-ncetez această luptă cel mai bine-ar fi,
iar sufletul chinuit să-l duc la mare.
Acolo mă va găsi lumea-într-o bună zi,
Printre înecații cu povești amare.
Totuși, de ce un final atât de ciudat?
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.
Nu-i mai bine, viu, să cutreier hoinar
și să scriu cărți noi, leat de leat,
să născocesc versuri nobile, pline de har
s-ajung până mor scriitor cunoscut, venerat?
Și dacă asta-i tot, oricum, nimic nu s-a schimbat:
Peste-o sută de ani totul va fi uitat.
poezie clasică de Knut Hamsun, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre superlative, poezii despre suferință sau poezii despre scriitori
Rondelul jucătorului pierit
Părea o carieră masa din salon
Cu pietre răspândite peste tot
Iar jucătorul, cu privire de spion,
Nervos dădea din cap ca un robot
Reflexe desuete, parol, de filfizon
Sub policandrul de la Maryott
Părea o carieră masa de salon
Cu pietre răspândite peste tot
Certamente, e urmărit de ghinion
Fiindcă potul l-a săltat un cipriot
Jimbat, cu aer de trișor bufon;
Cum a putut să joace ca un idiot?
Părea o carieră masa din salon
parodie de Constantin Ardeleanu, după Leonid Dimov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spionaj, poezii despre roboți, poezii despre jocuri, poezii despre ghinion sau poezii despre aer
Exodul chirurgilor români
Soarta lor, precum se știe,
Statul a bătut-o-n cuie:
Unii TAIE-n carne vie,
Dar mai mulți o TAIE-n... U. E.
epigramă de Mihai Haivas din Epigrame mihăilene (2020)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre chirurgie sau epigrame despre România
Imposibila vară...
Cerul și ploaia s-au scurs pe pământ
Și soarele nu mai sărută marea.
Tu ești departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a așternut uitarea.
Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit și tot mai greu
Și niciun anotimp nu ne mai vrea.
Ți-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt și ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineața-ntreabă ades de noi.
E-atâta liniște peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor și-ai nimănui.
poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre anotimpuri, poezii despre uitare, poezii despre sărut sau poezii despre primăvară
Amurg
Mă hrănesc cu amintiri
Când gând și foc se-ncheagă
Și mă cufund în pur simțiri
Când tot în jur se leagă.
Și tot ce zace, tot ce-i mort
Din suflet se revarsă
Și n-am hotare, nu socot
Că ce cunosc mi-e casă.
Și mă întreb și mă strofoc
Tu lună ce te clatini?
Iar mă lumini cu gând de foc
În noaptea mea de patimi?
O fi venit cu dor nespus
Amorul să mi-l vază
Cu cin' te cerți, cu cin' te lupți?
Tu lună rămâi trează!
Și mi s-arată peste zori
Rezbelul dintre stele
Una-i lumină și culori
Și alta făr' de ele.
Și cântă tot jur împrejur
Că prima va răsare
Luna cu cugetul bătrân
Se-mprăștie în mare.
Se leagănă pe valuri culmi
Și dusă-i, arz-o focul!
Căci în bătrâna dintre lumi
Eu îmi pusei norocul.
Plecarea razelor pustii
Spre liniștea uitării
O cântă stoluri străvezii
Singurătății mării.
Flama mi se pierse-n vânt
Și se întoarse-n chaos
Eu rămân gol și râmân gând
Și tot în jur e haos.
Are același chip străin
Și sufletu-mi înțeapă
Cu țeluri vagi și crez hain
De inimă s-agață.
El doar clădește-n inimi reci
Palate de cleștare
Eu mi-aș da gândul meu pe veci
În schimb pe-o sărutare.
Dar haosu-i de neclintit
Nu mă socot cu dânsul
Neprihănit și de nimic
Îmi râde-n tâmplă plânsul.
Oh, cât aș vrea să-l văd căzut
Cu visele deșarte
Și eu să mor odat' cu el
Să mă renasc din ape.
Să mi se dea un veac de timp
Să îl privesc cum piară
Și să-l înviu ca să îi strig
Finalul iar și iară.
Și toate cele de demult
Ce s-au scăldat în dânsul
Să nege gesturi din trecut
Să-mi ceară iarăși plânsul.
Dar plânsul meu apus de timp
Acum e-nțelepciune
Și n-o s-o dau pentru nimic
Din nimicul de lume.
Se plimbă stele ne'ncetat
Pe boltele de vrajă
Și de când haosu-i plecat
Luna e mereu trează.
poezie de Silviu Obreja (august 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre gânduri, poezii despre bătrânețe sau poezii despre visare
Întuneric gros în noaptea speranței
Cine dorește să se mântuie
nu fură și nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simți în nesiguranță,
dreptatea și adevărul nu se pot obține
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întuneric gros în noaptea speranței.
Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu față de adevăr promis,
nu se cunosc limite și nici rușine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
și teama la modă respiră curgător.
Săracii își i-au pâinea de la ghenă
și dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniștesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogățiților
de pe urma semenilor spoliați.
Aș plânge dacă Dumnezeu mă aude,
dar nimeni nu mai crede nimic
și înainte de iertare e necesară dreptatea,
extirparea acestei plăgi infecte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre adevăr, poezii despre adevăr și minciună, poezii despre întuneric, poezii despre somn, poezii despre rușine, poezii despre pâine sau poezii despre promisiuni
Întunericul e gros în noaptea speranței
Cine dorește să se mântuie
nu fură și nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simți în nesiguranță,
dreptatea și adevărul nu se pot obține
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întunericul e gros în noaptea speranței.
Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu față de adevăr promis,
nu se cunosc limite și nici rușine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
și teama la modă respiră curgător.
Săracii își i-au pâinea de la ghenă
și dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniștesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogățiților
de pe urma semenilor spoliați.
Aș plânge dacă Dumnezeu mă aude,
dar nimeni nu mai crede nimic
și înainte de iertare e necesară dreptatea,
extirparea acestei plăgi infecte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și... nimic nu poate fi
Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.
Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranța vie
Cerului ce ne veghea.
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte și lumină,
Între verde și uscat.
Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristețe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul și nici locul,
Și nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roșul pe obraz!
Bate Între mine, între noi
vântul și plâng ploi!
La ce bun aceste toate
Când speranțele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?
Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime șuvoi
Și... nimic nu poate fi.
Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre roșu
Din osul vremii
Am sechestrat o floare-n ochiul stâng
I-am smuls apoi petală cu petală,
Așa se face că adesea plâng
Peste al nopții coviltir de smoală.
Am sechestrat în toamnă frunzele
Mânjind pe ram copacii de rugină,
Așa se face că țin buzele
Închise-ntr-un contur de lună plină.
Am sechestrat în ochiul drept o casă
Cu ușa-ntredeschisă-n univers,
Așa se face că mai pun pe masă
Încă o pâine coaptă-n albul vers.
Dar n-am putut să sechestrez în vreme
Nimic din tot ce este trecător,
Așa se face că secunda geme,
Florile cad și brumele mă dor.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi
Nu mă împiedică nimic
Nu am altă alternativă veritabilă
dar sunt mulți ochi care mă urmăresc,
poate că jocul este prea complicat
și jucătorii nu-l stăpânesc atât de bine.
Mulți se feresc să mă numească
se împiedică de propria teamă
și se ascund când dau de greu
dar nu-s iertați când totul iese la iveală.
Nu văd de ce să mă împotrivesc
cred că nimic nu se câștigă ușor
și lupta mea este cu mine însumi
fără alte căutări în afară.
Nu mă împiedică nimic,
să nu uit ce ar trebui uitat,
dar dacă cineva îmi trântește ușa în cap
aștept o vreme până se sparge răbdarea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare sau poezii despre frică