Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mateiu Caragiale

Aspra

Nimic nu o-mblânzește, nimic nu o-ncovoaie,
Ani are peste sută și multe-a pătimit:
Tot neamu-i, soțul, fiii, de sabie-au pierit,
Dar n-a putut durerea s-o frângă, nici s-o-nmoaie.

Și fără preget luptă, împilă și jupoaie;
Ea taie-n carne vie și sufletu-i cernit
Cu toată răzbunarea e tot nemulțumit -
Așa cumplit o arde năprasnica văpaie

A urii. Iar când noaptea l-a candelii lumină
Bătrâna ce veghează, stingheră și haină,
Trecutul răscolește, din ochi îi dau scântei.

Nu plânge, dar veninul o-nnăbușe, greu geme,
Afară urlă vântul și peste capul ei
Pogoară stoluri negre de groaznice blesteme.

sonet de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Craii de Curtea-Veche" de Mateiu Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 17.99 lei.

Citate similare

Ion Luca Caragiale

Cetățeanul: O pălărie, da, asta... și astăzi tot îndesând-o pe capul meu s-o potrivesc - că mi-era strâmtă - am vrut să-i scot căptușeala s-o mai lărgesc... când colo în căptușeală peste ce dau?
Zoe: O scrisoare!

replici din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul IV, Scena 8, scenariu de (1884)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Momente" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.36- 48.99 lei.
Marius Robu

Mama

La marginea unei păduri
Zăcea o pasăre-nghețată,
Zburase peste arături
Și peste codru viața toată.

Agonisise pentru pui
Semințe, pentru cuib surcele,
Fusese doar a nimănui
Și străbătuse ierni mai grele.

Dar în această iarnă crudă,
Bătrâna, brusc, din zbor căzuse,
Fără s-o vadă sau audă
Unul din puii ce-i crescuse.

Când am găsit-o, i-am spus mamă
Și-n lacrimi am compus îndată
Poemul ce, de bună seamă,
Nu va fi publicat vreodată,

Dar ție, cititor iubit,
Nevrând să răscolesc trecutul
Care mă chinuie cumplit,
Îți voi lăsa doar începutul,

Rugându-te să nu mă-njuri
n-am spus poezia toată.
La marginea unei păduri
Zăcea o mamă înghețată...

poezie de din Suflet la troc (4 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urme, în timp, ale unei alte

am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieșite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii și de zece și de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilitățile rămase nefolosite
ca niște baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
și de care nu s-a bucurat nimeni
așa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deșteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până și oamenii cei mai bătrâni.
acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas
de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,
mi se par scofâlcite ca niște mere stricate,
îmi dau seama că viața mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei
împrăștiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,
de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată
și cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.
și toate bancnotele astea sînt țesute în trecutul meu
ca niște ochiuri pe dos într-un model foarte complicat
din care e foarte greu să înțelegi ceva
iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,
nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva ființei mele
i-a strigat fiul risipitor tatălui
și tatăl l-a îmbrățișat și a tăiat vițelul cel gras
bucurându-se.
iată, părinte, am pierdut șirul celor nefăcute,
celor nespuse, celor netrăite
aș fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre
de care am uitat aproape cu totul și în care viața mea a fost de tot atâtea ori amânată
lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt
iată, părinte, neîntregul ființei mele
aș fi strigat eu,
Vindecă-mă!
dar unele minuni nu le poate face nimeni
ața nu se mai înfășoară niciodată în ghem
ci ne scapă încet printre degete
până când nu mai rămâne din ea nimic
afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei
ca niște cioturi, ca niște urme, în timp, ale unei alte vieți
tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăiești niciodată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

întretimp

Folosesc chibrite
ca să mă agăț de speranțe abrupte
s-aprind flăcări negre
mari macină-n ele morile
scântei negre
pe bețele de chibrit
curg
pe stânca de sus și în far
ce luminează negru noaptea.
Din când în când
Toată arde, toată...
Oportuniștii zori
răsar

poezie de
Adăugat de r bSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Meditație

Peste tot sunt frunze ude,
toamna, iată, a venit,
cerul plânge, e cernit
și-o tristețe mă cuprinde.

Bruma este peste tot,
iarba nu mai este deasă,
oile se-ntorc acasă,
tânără să fiu, nu pot.

Sunt la fel precum natura,
frunzele se-ngălbenesc,
cu ele mă potrivesc,
căci anii s-au dus de-a dura...

Iarna vieții sigur vine,
nu pot, Doamne, s-o opresc,
noapteatot perpelesc,
nădejdea mare-i la Tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Un strop de vesnicie" de Titina Nica Țene este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -11.56- 8.99 lei.
George Coșbuc

Toamna

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Și geme și sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Și vine și crește
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Și bine-nțelege
Al oștilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Și-njură și urlă,
Că-și simte pierirea.
Și galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-și află nici pace,
Și tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocnește și sună
Și-și urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Și-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Și codrul se-ndoaie;
Și-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Și-i rupe veștmântul
Și părul i-l smulge
Și-n văi îl aruncă.
Un țipăt răsare
Pe deal și pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Și norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiață -
Și regele codru,
Din ultima viață
Suspină văzându-și
Pustiul, și geme
Și cade pe spate
Și moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Și moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
detalii despre carteHans Christian Andersen

Ninsoarea s-a întețit așa de tare încât, de deasă ce era, băiețașul nu-și mai vedea nici mâinile. Sania mergea tot mai repede. Karl a vrut iar să se desprindă de sania cea mare, dar n-a izbutit; săniuța alerga ca vântul. A început să strige, dar nimeni nu-l auzea; ningea mereu și sania aluneca tot mai iute. Deodată a simțit o hurducătură, de parcă ar fi trecut peste șanțuri și garduri. Karl s-a speriat cumplit și a încercat să spună o rugăciune în gând, dar degeaba, nu-și mai aducea aminte decât tabla înmulțirii.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Crăiasa Zăpezii" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 12.80 lei.

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogății, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viață,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfață,
nici haina cea măreață,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
și toți te râd mereu.
A lor e-a vieții floare
și cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Dedublarea

dimineața se uită în oglindă
ca o fată cu părul despletit
mușcând mărul zemos fără reținere
apoi coboară treptele spre prânzul caniculei
nici un strop de îndoială pe bluza înflorată
macii strivesc așteptarea
palmele învinețesc
iar ochiurile de apă vie tresar când vântul
răscolește aerul amiezii
e bizar
tot mai bizar
m-aș lua după Kafka
să mătur podelele castelului
aș inventa jucători fără joc
aș paria pe rătăcirea sufletului în desișul vremii
iar caii din mintea nebunilor
ar tropăi cu fiecare secundă
împinsă spre înserare
să-mi dați cupa să sorb otrava
cu o poftă înfiorătoare
dar adevărată
dimineața se uită peste umăr
rotindu-și neîmplinirile
apoi devine greiere
și tot cântă orbește

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Rondelul jucătorului pierit

Părea o carieră masa din salon
Cu pietre răspândite peste tot
Iar jucătorul, cu privire de spion,
Nervos dădea din cap ca un robot

Reflexe desuete, parol, de filfizon
Sub policandrul de la Maryott
Părea o carieră masa de salon
Cu pietre răspândite peste tot

Certamente, e urmărit de ghinion
Fiindcă potul l-a săltat un cipriot
Jimbat, cu aer de trișor bufon;
Cum a putut să joace ca un idiot?
Părea o carieră masa din salon

parodie de , după Leonid Dimov
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întuneric gros în noaptea speranței

Cine dorește să se mântuie
nu fură și nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simți în nesiguranță,
dreptatea și adevărul nu se pot obține
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întuneric gros în noaptea speranței.

Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu față de adevăr promis,
nu se cunosc limite și nici rușine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
și teama la modă respiră curgător.

Săracii își i-au pâinea de la ghenă
și dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniștesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogățiților
de pe urma semenilor spoliați.

plânge dacă Dumnezeu mă aude,
dar nimeni nu mai crede nimic
și înainte de iertare e necesară dreptatea,
extirparea acestei plăgi infecte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întunericul e gros în noaptea speranței

Cine dorește să se mântuie
nu fură și nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simți în nesiguranță,
dreptatea și adevărul nu se pot obține
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întunericul e gros în noaptea speranței.

Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu față de adevăr promis,
nu se cunosc limite și nici rușine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
și teama la modă respiră curgător.

Săracii își i-au pâinea de la ghenă
și dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniștesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogățiților
de pe urma semenilor spoliați.

plânge dacă Dumnezeu mă aude,
dar nimeni nu mai crede nimic
și înainte de iertare e necesară dreptatea,
extirparea acestei plăgi infecte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imposibila vară...

Cerul și ploaia s-au scurs pe pământ
Și soarele nu mai sărută marea.
Tu ești departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a așternut uitarea.

Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit și tot mai greu
Și niciun anotimp nu ne mai vrea.

Ți-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt și ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineața-ntreabă ades de noi.

E-atâta liniște peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor și-ai nimănui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amurg

Mă hrănesc cu amintiri
Când gând și foc se-ncheagă
Și mă cufund în pur simțiri
Când tot în jur se leagă.

Și tot ce zace, tot ce-i mort
Din suflet se revarsă
Și n-am hotare, nu socot
ce cunosc mi-e casă.

Și mă întreb și mă strofoc
Tu lună ce te clatini?
Iar mă lumini cu gând de foc
În noaptea mea de patimi?

O fi venit cu dor nespus
Amorul să mi-l vază
Cu cin' te cerți, cu cin' te lupți?
Tu lună rămâi trează!

Și mi s-arată peste zori
Rezbelul dintre stele
Una-i lumină și culori
Și alta făr' de ele.

Și cântă tot jur împrejur
Că prima va răsare
Luna cu cugetul bătrân
Se-mprăștie în mare.

Se leagănă pe valuri culmi
Și dusă-i, arz-o focul!
Căci în bătrâna dintre lumi
Eu îmi pusei norocul.

Plecarea razelor pustii
Spre liniștea uitării
O cântă stoluri străvezii
Singurătății mării.

Flama mi se pierse-n vânt
Și se întoarse-n chaos
Eu rămân gol și râmân gând
Și tot în jur e haos.

Are același chip străin
Și sufletu-mi înțeapă
Cu țeluri vagi și crez hain
De inimă s-agață.

El doar clădește-n inimi reci
Palate de cleștare
Eu mi-aș da gândul meu pe veci
În schimb pe-o sărutare.

Dar haosu-i de neclintit
Nu mă socot cu dânsul
Neprihănit și de nimic
Îmi râde-n tâmplă plânsul.

Oh, cât aș vrea să-l văd căzut
Cu visele deșarte
Și eu să mor odat' cu el
Să mă renasc din ape.

Să mi se dea un veac de timp
Să îl privesc cum piară
Și să-l înviu ca să îi strig
Finalul iar și iară.

Și toate cele de demult
Ce s-au scăldat în dânsul
Să nege gesturi din trecut
Să-mi ceară iarăși plânsul.

Dar plânsul meu apus de timp
Acum e-nțelepciune
Și n-o s-o dau pentru nimic
Din nimicul de lume.

Se plimbă stele ne'ncetat
Pe boltele de vrajă
Și de când haosu-i plecat
Luna e mereu trează.

poezie de (august 2016)
Adăugat de untimidsijumatateSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranța vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte și lumină,
Între verde și uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristețe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul și nici locul,
Și nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roșul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul și plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranțele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime șuvoi
Și... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ea are în ochi lumină

Ea are în ochi lumină
Și-ntreg Universul se scaldă în ei,
Ador privirea-i senină
Și-n simțuri dansează mii de idei.

Și toată iubirea ce-o simt
Din creștet în tălpi i se-nchină,
Dragostea-i fascinantul alint,
Ea are în ochi lumină.

Așișderea inimii mele
E sufletu-mi care vibrează,
În ochii ei două stele
Neobositul zbor mi-l veghează.

Fireasca dorință divină
E-n tot ce respir și trăiesc,
Ea are în ochi lumină,
Iar eu, norocosul, iubesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din osul vremii

Am sechestrat o floare-n ochiul stâng
I-am smuls apoi petală cu petală,
Așa se face că adesea plâng
Peste al nopții coviltir de smoală.

Am sechestrat în toamnă frunzele
Mânjind pe ram copacii de rugină,
Așa se face că țin buzele
Închise-ntr-un contur de lună plină.

Am sechestrat în ochiul drept o casă
Cu ușa-ntredeschisă-n univers,
Așa se face că mai pun pe masă
Încă o pâine coaptă-n albul vers.

Dar n-am putut să sechestrez în vreme
Nimic din tot ce este trecător,
Așa se face că secunda geme,
Florile cad și brumele mă dor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Boarea ultimului grâu

Ochiul lui nu mai vestește ploaia.
Nici un zvon nu mai licăre; pojghiță
de uscăciune l-a acoperit între timp, prin care
el vede, dar nu mai spune nimic.
Ochii lor spălăciți, albaștri și verzi,
nu mai sunt de mult fântânile de rod
ale neamului, și nici de luptă. Căutătura
neagră, vulturească a rămas în poveștile babelor;
îngălbenit e de alcool în ochi și-n sămânța
cu care altădată boierii vroiau să-și ridice
sângele stirpei.

E o vară cumplită.
Femei și bărbați în alaiuri mute,
în noianul disperării,
umplu bisericile, curțile parohiale:
rugi lungi, fierbinți – și nici o minune!
Au nu știu ei că slava din uscăciune nu deschide
fiarele ploii? Sunt legi nescrise – că-n fața lui Dumnezeu
chiar lacrima seacă tot izvorăște de undeva.
Dar ei? Ei de ce nu se roagă și țipă
și obrajii lor rămân uscați ca 'nainte de Facerea Apei?
Pentru ce afară, pe uliți, fetele goale, încinse cu frunze,
se-nvârt despuiate până cad în tină
cu gâtlejurile arse, cu gurile deschise
bând nisip fierbinte?

Nu, jertfă dau, înmoaie uscăciunea cu ceva:
sângele sufletului se ridică și unge rana din cer,
ori se scurge prin tălpi în crăpătura pământului –
Fiindcă ei, cu ochii lor secați, ajung să-și vândă
carne din carnea lor – animalele crescute cu greu!
Nu mai e apă... Nici preț pe vaci și pe porci nu mai cer,
le dau să scape de povară, le dau fără preț...
Îi sărută pe boturi, pe frunte, dar niciunul nu plânge!
Ochiul lor nu mai vestește ploaia.
Rămâne deschis spre holdele arzânde
și parcă-l strânge boarea ultimului grâu...

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Unde aleargă lupii

Se aude urlet de izbândă
S-a adunat intreaga haită
Să infrunte iarna cea haină
Până in primăvară.. iară.

Cu blana de alice plină
Un lup bătrân urlă la lună,
Să-i lumineze incă odată
Calea până în primăvară..

Dar cu privirea incețoșată
Nu vede o gură deschisă
cu colți ascunși,.. de fiară
Căscată mârșav,.. de o capcană.

Și dintr-o dată simte rece..
Cum fiorul Cerberului trece
Si muscă adânc prin oase
In haite negre de angoase

Ce din viată-i mai rămase..
Și se scurgea cu fiecare
Strop de sânge in zăpadă
In sunetul de neagră, goarnă.

In privirea haitei pironite
Speriată și descumpănite
Fără neînfricatul lor stăpân
Intins si fără geamătul nebun

Al morții pe care o infing
Cu colții in căprioare
In sunetul milos și prelung
Al puilor ce tânguie și plâng...

Dar cu pleoapa intredeschisă
Bătrânul lup greu stă și indură
Durerea de gheată și haină
Cu gura de curaj, incleștată..

Asteaptă să plece a sa haită
nu mi-l vadă cu lacrimă
Ce nu a fost văzută vreodată
De nici o fiintă pământeană

Doar de luna a sa stăpână
Pe ascuns, când moartea haină
Insfăca vreun pui din vizuină
Când vâna sub razele de lună.

O lacrimă de-i va și curge
Cât haita lângă el plânge
Le va ucide tot curajul
Și se vor imprăștia ca vântul

Și alte haite de prin pădure
Vor pune stăpânire pe munte..
Unde a auzit prima oară
Cum urlă moartea in căprioară

Pe care el acum o aude
Chemându-l pe fața lunii
întunecată,.. și de priviri
ascunsă, să poată alerge..
Liberi printre îngeri, lupii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Romanță negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuțit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Și fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veverițe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopți de primăvară!

Și-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se știe
În care timp și-n care loc s-a petrecut!...

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 1 iunie 2016.
Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!