Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mateiu Caragiale

Sihastrul și umbra

Minunea Sfântului Grigore Papa
De furia furtunii au nu te temi, străine
Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând,
De te vei pierde-n codri amar va fi de tine,
Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând?
Ascultă vântul rece în apriga-i mânie
Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași,
Stă gata să pornească năprasnica urgie
Cerească, și mai pregeți? – oprește ai tăi pași!
Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă
La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit
Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă,
Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit.
Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine
De te adăpostește și tu, rămâi la mine.

- Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător,
De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte,
Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator
Să merg fără-ncetare și fără țel, departe,
Și nu știi de odihnă ce sete mi-e, ce dor...
- Rămâi, și locuința-mi tu ia-o drept a ta,
Ca și cum tu stăpânul ai fi, iar eu străinul,
Găsi-vom înăuntru cu ce ne ospăta,
Vom împărți frățește azima, mierea, vinul,
Apoi la vatra caldă, pândi-vom blânda clipă,
Când Somnul, fiu al Trudei, trecând și pe la noi,
Ne va atinge geana, cu molcoma-i aripă,
Și-nfiorați de vise, dormi-vom amândoi,
În vreme ce afară, în bezna fulgerată
Va chinui pădurea furtuna-nverșunată.
- Nu, suspinând îmi zise ciudatul călător,
Prin negură-nainte, porni-voi... sunt dator!

Mișcat de graiu-i dulce, sunând abia, sfios
Eu îl privii mai bine. O nobilă tristețe
Adânc întipărită pe chipu-i mult duios,
Îi adumbrea de farmec semeața frumusețe.
Privirea sa cea neagră în taina-i oglindită,
Purta sfâșietoare o jale nesfârșită.

Urmai a-i spune totuși: Nu stăruiesc, străine,
Dar nu pot nici pricepe de ce oare-nfruntând
Primejdia furtunii sălbatice, haine,
Tu fără țel în noapte mergi singur lăcrămând,
Ce poate să te-ndemne, ce poate să te-mbie
A rătăci prin beznă sub crunta vigelie?

- Vai, îmi răspunse dânsul, așa sunt osândit
A-mi ispăși păcatul, altmintreli nu pot face,
Mă leagă pe vecie un vechi blestem cumplit,
Odihnă să nu aflu, nici liniște, nici pace,
În mantă mohorâtă de tainic călător
Prin oarba-ntunecime un blând rătăcitor.
Nu sunt om viu, ci umbră, aievea-ntruchipată
În boiul ce pe lume avut-am altădată,
Când paloșul și cuca domnească am purtat;
Dar patima mă-mpinse la grea nelegiuire...


De-atunci trecut-au veacuri și tot n-am fost iertat.
Eu ziua dorm, în raclă, în arsa mănăstire,
Sub lespedea pe care-mi stă numele săpat,
Și mă deștept cu groază ca iar să plec plângând,
Când lin s-așterne noaptea din slavă pogorând.

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Craii de Curtea-Veche" de Mateiu Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 17.99 lei.

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Călător prin gânduri

Sunt călător prin gânduri în vremea dinainte,
Pe vechi poteci lăsate în urmă, nealese,
Ș pot să merg pe ele spre multe alte ținte,
Să-mi stăpânesc emoții adesea ne-nțelese,
Să-i pun călătoriei toți pașii în cuvinte.

Ajung și trec prin ziua în care o răscruce
Mi-a fost mai importantă și-mi devenise halta
Din care o potecă știam că mă va duce
Acolo unde-i numai o cale, făr-o alta
Înscrisă în destinul ce viața ne-o conduce.

Era pe drumu-acela și mă chema, din noapte,
Un glas pe care gândul îl știe și-l ascultă,
Dar azi n-am cum alege cărări ce cheamă-n șoapte,
Ci caut în tăcere, pe harta mea ocultă,
Trasee neparcurse, cuvinte noi și fapte.

Sunt călător prin gânduri, rătăcitor prin vise,
Pescar ce etalează capturi din vieți străine
Și le așterne-n rândul cuvintelor nescrise
Ce, la lumina zilei, dezvăluie destine
Din lumea ce ascunde potecile omise.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Șalom Sabat

Eu sunt un vultur plin de măreție,
Trăiesc din amețeala cerului;
Tu ești o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-și caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aș da pe tine.

De la o vreme, însă,
Eu zbor cu șoimii și areții,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.

De la înălțimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipsește,
sunt condamnat la picaj,
ai o misiune mai înaltă
și, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.

Când nu pot să zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Și mor, și mori.

Fie-ne țărâna ușoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Și nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.

Sabat Șalom!

poezie de din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paradoxul creației

Pășeam agale- în iulie de foc -
Cu soarele în explozie de atom.
Și mă gândeam; ce mic sunt, deși-s om...
Mai mic, decât un câine, hârjonind de joc.

Cu creierul- fierbinte de amintiri-
Găseam că sunt total în handicap.
Uitat pe aici, de lume... de nu încap;
N-am loc, nici cum cel câine, printre firi.

Căci limba nu servește la nimic,
Chiar de vorbești, căci nimeni nu ascultă.
Nici nu mai știu, ori lumea-i foarte multă?
Ori spațiul, ce mi-l cer, devine mic?

Nici nu mai pot să-mi stăpânesc, în piept,
Dorințele nebune- câștigate...
Ce-am învățat, mulți ani, când făceam carte...
Și mulți apoi, gândindu-mă deștept...

Și poate sunt, c-am trecut milioane...
De întâmplări- ce tot planificam.
Și niciodată, țel, nu reușeam,
Ci un produs... a sute de persoane.

Nu știu de fel, cum, leul din savană,
E programat, mai bine de cât mine!?
fie rege, de când timpul ține...
Și timp, nu irosește de pomană!

Nu sunt nici cum furnica fără creier,
Ce poate face totul, fără minte.
Ce știința... îmi povestește? Se dezminte!
Nici ca să cânt, nu știu, precum un greier.

N-am nici talent, sau poate, n-am curajul
Cuvântul ac -l fac- când susțin...
Cum scorpionul varsă prin venin
Dorința de-a învinge- nu sclavajul.

Abil, ca șarpele să pot să mă strecor,
Prin apă înot- ca prin nisip...
Nu-s efilat, iar membre- de-am primit;
Târâș mișc, nici pom nu urc ușor.

Și chiar cu sticle de dublez vederea,
Și aripi de metal poartă în zbor...
Nu pot plana, în picaj, precum cocor,
Și nici distinge, chinul, sau plăcerea.

Și chiar muncind, nebun, până a piere,
Ca să adun rezerve, să fiu bine...
Eu, mulți de-aș fi, mai mulți decât albine;
Tot nu aș umple univers... de miere.

Iar dacă aș fi Chanel, Armani... toți,
Cu averi imense și laboratoare;
N-am cum s-ating esențele de floare,
De la magnolii, ori tulipa de doi coți.

Chiar galaxie, de buchet, de-aș da în dar,
Eu dragoste nu pot, răspândesc;
Așa cum Panda- simbol chinezesc-
Inimi înmoaie... în spectrul planetar.

Atunci, ce sunt, de ce susțin că-s primul?
Căci nu pot depăși, nici un- nici unde?!...
Dar mintea, caldă, din străfund răspunde;
Doar suflet... ce-ai primit în dar... el e divinul.

poezie de (17 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Și... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Și dintre toate iubirile-ți străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Și nu ți-a dispărut nici dorul... deși, ești mândru să mă suni...
Și ceas de ceas gândești amorul... ce doar cu mine știi s-aduni.
Și te gândești clipă de clipă... ce mai fac eu și cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... și inima-ți întreabă: "ce?"

Și mă dorești -ți fi aproape... deși te-ngreunezi greșind...
poate, poate, totuși poate... eu am să vin, gonind, venind...
Și te întrebi de simt ca tine... oare și eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să știi de mine... deși la fel perpelesc!

Și totul are timpul său... când sita cerne și s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-oprește, sau mai merge...
Când tu îți simți inima plină... de-nțepături și apăsare,
Să știinu sunt în lumină... și te visez cu o chemare.

Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc așa cum sunt...
Dorințele îmi sunt divine... și te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simți inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
-ndepărtezi gândirea fadă... simți ce dragoste-ți nutresc!

Și vine totuși și finalul... îl tot aștept vină acum!
Vreau înving și s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Și te iubesc fără să vreau... așa cum mi-a fost scris fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Nu mai există bine... Ma fille n'est plus pour toujours

Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine,
Ecoul de pas fin, "Alooo... Ça va?" chaque jour
Și, n-am speranța trează că vei mai face un tur
Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine.

Când știu că nu mai treci uitându-te de sine
Doar aduci "bonheur" cu zâmbetul angelic,
bucuri omenirea cu sufletu-ți feeric,
Nu mai am ce-aștepta... Nu mai există bine.

Când îmi răsună-n minte clinchete de râs fine
Și întrebarea dragă "Comment ça va papa?",
Nici nu mai sunt întreg, doar un hidos ceva
Fără nimic uman... Nu mai există bine.

Când niciun miez de noapte nu mă întreb iar cine
sună cu speranța de ajutor deșartă
Să-i vin în ajutor, s-o descleștez din soartă
Și n-am făcut nimic... Nu mai există bine.

Când îmi privesc lung brațe cu sângele în vine
Și știu că rău departe peste-un ocean te-am dus
Și ai rămas stingheră, un trup mignon de fus,
Fără -ți fiu un sprijin... Nu mai există bine.

Când sunt doar o cascadă de ropot, lacrimi fine,
De când nevrut scol și până-n noaptea goală
Fără știu că pot să-ți mângâi cap în poală,
Nu pot să mai exist... Nu mai există bine.

Când m-ai avertizat cu "V-ați pierdut de mine!"
La Radio-Vacanța, doar la trei ani, pe plajă
Cu Pepsi-n palma fină și mâna-n șold, o vrajă
prinde, sfârșește... Nu mai există bine.

Simona mea, Ionela să știi că tata vine,
O moarte să te caut, alături iar să-ți fiu,
liniște s-a dus, aievea-s, nu sunt viu,
Un ambulant nebun... Nu mai există bine....

Mi-e un dor distrugător, sunt mort de drag de tine...........
18.05.2020
— cu Simona Radulescu.

rugăciune pentru copii de din Clip'uri dinspre mine (18 mai 2020)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mărturie

Sunt încă viu în clipa când te chem,
sunt nervi și oase, carne grea și sânge,
dar – mai ales – sunt aerul ce plânge
deasupra ta ca-n moarte, ca-n blestem;

sunt viu și fraged ca un miel bălai
purtat prin piețe, prin restaurante;
sunt sufletul, dintâiul, al lui Dante
bătând la poarta-de-din-jos-de-Rai...

se face iarnă prin cămări ascunse,
mor fluturii, ca fulgii, la ferești;
anii de azi îmi spun că iubești,
dar osiile lumii sunt neunse –

se aude vântul pustiind
grădinile cu paseri de aramă
și eu sunt singurul care dă seamă
de zariștea fugită din colind...

sunt viu, ești vie încă... mărturie
stă mâna asta rece, care scrie.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Tu, ființă inocentă

Te-aștept prin întuneric și prin ceață

vii cu farmecele tale.

Aștept de parcă a trecut o viață,

cu sufletul pătat de dor și jale.

Mi-e dor de-un zâmbet călduros

ce risipește orice necaz

și de un suflet călduros

care te scapă de macaz.

Tu ființă inocentă care îmi aparții,

nu mă lăsa acum în umbră!

Îți dăruiesc orice ca să revii,

căci nu vreau viață sumbră.

Să pot trăi în pace cum oi vrea,

să pot iubi pe cine cred.

sunt sătul, deși nu prea...

Și cum mă vezi, cam șubred.

Ești tu aceea care-mi pare

a fi aleasa dintre spuse.

Un sentiment oferi, e mare

și-ndoielnic pare-mi-se...

Pătrunzi în minte parcă prea ușor

și nu stiu ce să fac -

ori traiesc, mor?

Mai bine mă împac.

Poate că nu vei mai ajunge

și te aștept degeaba...

Ceva în piept -npunge

și eu credeam că-i graba,

dar timpul pentru mine stă în loc

sau trece, nici nu știu...

Și inima aproape că-mi ia foc

la cât e de pustiu.

Mi-e dor de vorbele pe care

mi le spuneai în vis.

Eu nu mai dorm și doare,

căci nu mi le-ai mai zis...

Oftez din greu, că poate ești

tot mai aproape de apus,

unde te-aștept să îmi șoptești

ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.

Mă pot uita la nori,

cum o făceam mereu.

Mi-e teamă c-o să mori

și o să pleci, dar eu?

Eu te aștept în întuneric și în ceață

vii cu farmecele tale.

Aștept de parcă a trecut o viață,

cu sufletul pătat de dor și jale...

poezie de din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș FlorianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Nesomnul meu și insomnia ta...

Această noapte care mă provoacă,
mai bine m-ar tăia, și-apoi m-ar bea
așa cum stau, în propria mea umbră,
căzut ca într-o ceașcă de cafea...

De-atâta timp, eu nu știu decât bezna.
Că sarea pe o rană a căzut
pe simțurile mele dimineața
în fiecare noapte din trecut.

Ridicol te iubesc, în tot nesomnul,
De parcă -nspăimant, ca-n zori de zi
dac-aș dormi, aș fi sortit să aflu
că-n veci de veci, n-am să te pot gasi...

Probabil noaptea vine de la tine,
de e atât de tristă și de grea,
cum stă în geamuri și contemplă-n hora
nesomnul meu și insomnia ta.

De dorul tău, de-atât amar de vreme,
chiar înainte să te fi născut,
veghez aici, cu toată noaptea-n brațe,
și fără somniferul cunoscut.

Nesomnul meu a și plecat spre locul
în care însăși se va-mpreuna,
în dans de jertfă, prin cetatea moartă,
pe caldarâm, cu insomnia ta.

Și totuși, tu nici nu mi te născuseși,
când eu, în așteptarea ta, pe-aici,
îmi exersam puterea insomniei
și toată turma de nesomnuri mici.

Și ai venit s-avem aceeași noapte,
ca să ne poată fi la fel de greu
și insomnia ta să se unească
sub felinare cu... nesomnul meu.

Și cad în ceașca de cafea cu zațul,
la umbra ochilor deschiși ai mei,
și haide, umbra fără de odihnă
în zorii zilei, vino să mă bei!

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, încețoșat și cav,
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Și mă înțeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, încețoșat și cav,
Am scris povești, poeme și istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele și zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiți în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Și-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea și aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălțat palate.
Îl văd în cețuri pe tăicuțul drag,
Iar mama iarăși s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Și lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viață și de nori.

Cer de la prunci un colț uscat de pâine...
Ei privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Și candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind ușor.
M-așteaptă toți străbunii. Și coboară
Îngeri de stele îmbrăcați în alb.
chemă ân a morții călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Și dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei șoapte...
Sunt ostenită de dureri și plâns!
Străin care-mi urzești la căpătâi,
De-acum este târziu! Și eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Și mă înțeapă spinii din privire...
Vă tânguiți cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Și în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! știu
îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu să pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui și-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărțit la semeni omenia
Și licărul iubirii a-ncolțit,
Dar când iubirea a rodit într-ânșii,
De teama mulțumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Și mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, încețoșat și grav.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Insomnie II

O pasăre de noapte îmi țipă la fereastr㠖
Veghind ca insomnia, spinoasă buruiană,
Să nu se ofilească, dintru a minții glastr㠖
Și, ochii-mi, să nu pună, cumva, geană pe geană.

Se aud în noapte greieri, iar vântul lin adie,
Salcâmii-și storc parfumul pe târgul prăfuit...
Din depărtări, furtuna, trimite - drept solie –
Un tunet stins, lugubru – mai mult un mormăit.

Ce namilă hidoasă îmi pare neagra noapte!
Și-n creier îmi pătrunde, adânc și dureros,
Șuvoi de gânduri negre, dojenitoare șoapte,
Ce-mi spun că-n viața-mi stearpă, nimic nu e frumos.

O, pasărea aceasta, ce-și țipă disperarea –
Sau, poate, fericirea-și vestește, cu mult sârg -
Îmi tot aduce-aminte că nu-mi găsesc cărarea
Și-mi cere, insistentă, cu moartea fac târg.

Strivit de plumbul zilei, de silnicia ei,
Încerc, fără nădejde, odihna să-mi găsesc...
Dar, pasărea îmi strigă, cu deznădejde: "Hei,
Nu mai urzi speranțe, ce-oricum, se risipesc!"

Nu mai urzesc speranțe, nici amintiri nu am –
Mi-e trecerea prin lume – aproape de sfârșit...
Afară, vijelia, pornită-i pe bairam –
Salcâmi se zbat, în noapte, cu geamăt tânguit.

Iar pasărea, într-una, îmi țipă, cu mult sârg –
Veghind ca neagra noapte, încet, timpul să-mi cearnă...
Salcâmii-și storc parfumul pe prăfuitul târg –
Și n-am nici o nădejde, pun geană pe geană...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Nu-mi aflu pace...

Nu-mi aflu pace, n-am cu ce lupta;
tem și sper și ard și sunt de gheață;
Mai sus de cer vreau, zac în țărna grea;
Nimic nu am și-o lume strâng în brață.

De Amor sunt întemnițat așa;
Juvățul nu-mi slăbește nici mă-nhață;
Nici nu-s ucis, nici lanțul nu mi-l ia;
Nici mort nu vrea să fiu și nici în viață.

Văd fără ochi și fără limbă glăsui;
Mi-e sete de sfârșit și caut milă;
Urât îmi sunt și spre iubire năzui.

M-alin cu dorul meu și râd în plânsu-mi.
De moarte și de viață mi-este silă.
Prin tine, Doamnă, astfel sunt eu însumi.

poezie de din Din poezia de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cantonierul. Editia a IV-a" de Francesco Petrarca este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -35.00- 24.99 lei.

Sunt bolnav

Azi nu mai fumez,
Nici nu mai visez
Și nici teatru nu mai pot juca.
Sunt golit de tine
Și scârbit de lume,
Ca un biet orfan,
Ca un biet golan.
Nu mai pot trăi,
Nu mă mai trezi.
Patul parcă-mi zboară,
trezesc la gară
Și te-aștept deși nu vii nicicând.
Sunt bolnav,
Complet, complet, bolnav.
Când mamă m-ai pierdut în noaptea mare
Și m-ai uitat singur în disperare.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Nu știu unde sunt
Și nu plec niciund'
Viața asta o duc de vreo doi ani.
Ești un foc târziu,
Eu, un pește viu
Ce se zbate pe uscat
Sub jarul tău,
simt istovit,
Sunt prea obosit,
Nimic nu mă mai face fericit.
Când "ei" sunt acasă
Cu moartea la masă
Beau tot whiskey-ul ce-a ramas în bar.
Vapoarele mele
Ce purtati drapele,
De ce nu mă puteți lua cu voi?
Sunt bolnav,
Incurabil, bolnav,
Versuri moi și line
Îmi cântă prin vine
Până cad ca o pasăre moartă-n drum.
Tu mă avizezi, de cânt privezi,
Îmi răpești talentul, fără remușcări.
Dragoste ce-ai fost,
Nu, nu mai ai rost,
Sunt mai singur astăzi ca oricând.
Ascult ca un prost,
Muzică pe post
Ascult din nou vocea mea, cântând.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Cum mi-ai putut fura cântecul?
Cum mi-ai putut rupe sufletul?
Versul, inima.
Da, sunt bolnav,
Dar stau pe baricade și aștept mereu
Ceva, chiar dacă sunt bolnav.

cântec interpretat de Serge Lama, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Florin Găman

Nemuritor...

Pe acest pământ, sunt doar un simplu călător
Căutător și dătător de comori
Dau din mâini ca niște mori
Tată, când ai să te cobori. Îți sunt dator

Să te ascult până am să mor
Nu voi să mor și să mă cobor
În focul arzător
Vreau pășesc pe al tău covor

Nu sunt aici pe placul tuturor
Sunt doar un simplu jucător
Tu ești marele Judecător
Rănile mă dor...

De prea multe sunt eu iubitor
Sunt căutător și descoperitor
Pe scena vieții ca decor
Un regizor și făuritor

Al vieții mele eu sunt un actor
Un factor decisiv și exclusiv
Este iubirea de cele se îmi dau motiv
devin așa cum tu mi ai zis, când pe pământ m ai trimis

Se prea poate să mai fi omis
De Tine când rele am comis
Sper și privesc spre cer
Sincer, doar un lucru cer

Eu sunt iubitor... și de multe iertător
Unor situații eu le adaug umor
depășesc greul îmi e ușor
Căci sunt zâmbitor, îmi sunt dator

Știu să fiu mulțumitor
Știu prea bine să fiu și luptător
Când către mine vine situații ce nu mi convine
Nu mă pot abține, și atunci mă umplu de vine

Văd și simt foarte bine
Culori și sunete sublime
înconjor de simțiri divine
De oameni cu care îmi convine

Pe dușmani îi ocolesc
Cum pot eu mai omenesc
Ei în mine lovesc
Dar nu obosesc, când la Tine gândesc

hrănesc cu cele ce îmi trebuiesc
Muncesc și ocrotesc pe cei mai slabi că mine
Nu visez la diamante din mine
Și tot ce am in mine le ofer cu omenie

Nu sunt sărac... de nu am material
Cii pe plan sentimental sunt din neam de om
Când plecăm cu noi nimic nu luăm
Trupul este muritor

Ce amar e să vezi toate la ceas târziu
Ce pustiu e trupul fără suflet
Iubesc al meu suflet
Sufletul... este... cel... NEMURITOR...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Erotică în miez de noapte

Miez de noapte, vise-n gene, dorurile-aleargă-n stele și prin mine treci, iubite, când te chem în joc de iele...
Și te las să-mi scotocești chiar prin gândurile toate, știi că-n toate doar tu ești, nimeni nu te poate scoate...
Și mă bântui prin câmpii, Elizee... bei din Lethe și te mântui de stihii când sorbi pe îndelete...
adulmeci prin eter și-mi respiri mireasma mov, ca pe-un elixir-miracol din al sânilor meu crov...
Eu, minune de femeie, din amurg amăgitor, îți las trupul meu de zeie, să-i fii unic călător...
Umblă-n mine prin visecere, nu lăsa vreun tainic loc, sunt din două emisfere-n care numai tu ai loc...
Și când te resimt în mine, sunt întreagă cum n-am fost, un rotund din linii curbe, ce se-ntrepătrund c-un rost...
Miez de noapte cu tăcerea în euforii de-amor... luna e un pic geloasă... se retrage-n dormitor...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Cojocariu

Celula-i rece și pustie

De-o noapte-ntreagă plâng într-una,
Din nou sunt iarăși osândit.
Privesc prin gratii pe cer luna
Ce după un nor iar sa pitit.

Degeaba-i cerul plin de stele,
Degeaba -ncerc le vorbesc,
Aș vrea stau mereu cu ele,
Dar... dimineața se topesc.

Un soare cald din nou s- arată
Și... iată vine o nouă zi.
Dar ce folos... e-nourată
Și raze... nu pătrund aci!

CELULA-i rece și pustie,
Betonul... ud mucegăit,
Iar pixul meu... abia mai scrie,
Că trupul mi s-a-mbolnăvit.

Un înger însă păzește,
E îngerul meu păzitor.
El zi și noapte mă însuflețește
Și-mi dă putere să nu mor.

Mi-arată calea spre credință,
Îmi spune... că am câștigat.
Că diavolul fuge de mine
Și nu mai pot fi atacat.

Parcă... prind din nou putere,
Isus... din cer mi s-a... arătat.
El a venit prin a lui vrere,
Să mă ferească de păcat.

Mi-a spus cu glasul lui cel dulce,
O doamne...! ca să te slăvesc.
Când sunt la greu și-s la răscruce
Numele tău să îl rostesc.

tem că nu prea îmi dau seama,
Cum în celulă mi-a intrat?
Și ce putere mi-a dat oare...
Că sufletul meu e Salvat.

Eu... am greșit... și îmi spăl vina,
Oricât de mult m-aș tot ruga.
Nu e îndeajuns doar rugăciunea
spele vina grea a mea.

Dar... deschid ochii, văd o rază,
Ce îmi pătrunde în celulă.
Și-apoi... văd cum întreaga noapte
S-a liniștit de a ei furtună.

Noaptea o închei prin rugăciune,
O doamne...! ție-ți mulțumesc.
Că m-ai ales pe astă lume
Prin scris să pot să te slăvesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea știe o lume-ntreagă,
fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

S-a agățat de geamuri primăvara...

S-a agățat de geamuri primăvara
Și stă râzând, privindu- tembel
Nu înțeleg, nu știu ce vrea spună
Și chiar de-aș ști, nu vreau s-ascult defel.

E soare mult și vântul se alintă
Prin crengile cu mugurii plesnind
Dar șoapta lui nu poate să mă mint㠖
Cum mințea când știa iubind.

Nici colțul verde-al ierbii nu mai poate
Ca să trezească-n mine noi fiori
Mi-e inima-nghețată ca de moarte
N-am nici dorinți și n-am nici sărbători.

De ce se întâmplă - n jur nici că-mi mai pasă
Demult pierit-a puștiul care-am fost
Feștila dragostei demult e arsă
Ochii-s de pește – zâmbetul anost.

De-am fost viu, vreodată, nu mai știu…
De-am iubit, azi nu știu ce-i iubirea…
Ce sentiment ciudat: sunt mortul viu!
Ce-și plimbă-n van prin lume pustiirea.

Hai, primăvară, du-te din fereastră
Înghețul inimii n-o să-l topești
Hai, risipește-te în zare-albastră
Și caută alt suflet -ncălzești.

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te pețesc femeie

Să nu pleci așa departe,
Nu știu cum să fac, -ți spun?
Îți pot dărui o carte,
Dar nu pot același drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puține,
Dar, te rog, tu, ține minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îți promit,
Luna, stele de pe cer,
Aș minți, nu vreau mint
Și apoi iertări să-mi cer.

Aș putea spun nevrute
Și apoi fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Și tu știi c-așa-i mai bine.

Pot îți dau mii de flori
-ți pun lumea la picioare
Și să te ridic la nori,
Dar să nu-ți iau ce te doare.

Nici măcar o veșnicie
N-am să pot să îți ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ți dau, dar să îți cer.

Îți pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Și să te dezmierd în șoapte.

m-abandonez cu totul
Tu, faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aș fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite așa, o să vrei oare?

Vreau să te pețesc femeie
Cu ce am și ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Și mă simt așa de bine,
Port o zi în buzunar,
Și-o petrec în ochi la tine.

inundă a ta privire,
Nu știu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de știre,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă lași să dorm afară,
Nu știi cine poate trece,
Și mă fura, a câta oară?

Nu te las pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau -ți dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bartimeu

Isus trecea prin Ierihon.
Și cerșetorul orb, în zdrențe,
de jos, din colb, simți un zvon,
un ritm de pași în largi cadențe.
Isus trecea sub cer iudeu,
printre grădini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nălțau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte după noapte...

Isus trecea încet. Și-apoi
într-o solemnă fericire,
venea cu El un lung convoi,
ca o coloană de eroi
glorificând un rege mire.

Isus trecea. Și-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodată.
Ciulind urechile în vânt,
el prinse-n taină un cuvânt.
Și inima-ncepu bată.

Simți ceva ca un fluid,
ca o mireamă de zambilă.
Și orbul a trigat livid:
— Ai milă, fiul lui David,
Isuse Salvator, ai milă!

Doi-trei, pe margini, se-ncruntară.
— Hei, cerșetor neobrăzat!
Ce strigi așa? Oricât e-amară,
tu poartă-ți crucea cum ți-e dat.
Rămâi în pace sub povară.

Dar orbul, fără căpătâi,
strigă mai fără de rușine,
mai fără teamă ca întâi:
— Ai milă, Doamne, și de mine!

Și S-a oprit Isus acum
pătruns de omenesca dramă.
Putea treacă? Nicidecum.
Și orbu-aude-un glas pe drum:
— Hai, îndrăznește, căci te cheamă!

— cheamă? Cum... Chiar El?... Isus?
— Hai, nu mai zăbovi. Te-așteaptă.
— Pe mine chiar? Ce, alții nu-s?
Pe Bartimeu? Așa a spus?
Și orbul parcă se deșteaptă.
— Atuncea... tot ce-a fost... s-a dus!

Și ca nebun de bucurie,
se-nalță Bartimeu în vânt.
Stă drept acum ca o făclie.
Își scoate haina, o sfâșie
și-o zvârle... zvrr... zdup!... la pământ.

Atuncea... peste-o clipă, două,
eu voi vedea ca orice om.
Și-apoi cu mâinile-amândouă,
îmi voi zidi o casă nouă
și voi sădi pom lângă pom...

Așa... Eu nu mai sunt un blid
zvârlit în spini la oale sparte!
Eu pot munci... Hei, la o parte!
M-așteaptă fiul lui David!...

Dar ascultați. Ca peste veac,
se-aude lin un glas ca mierea.
— O, Batimeu, ce vrei -ți fac?...
— Rabuni... sunt un orb sărac.
Nu-ți cer nimic... Numai vederea...

Apoi convoiul a pornit.
Într-o vibrare fericită,
un Nume sfânt era șoptit.
Și mii de pași au năvălit
călcând pe haina zdrențuită.

Iar haina a rămas în drum.
Căci nimeni mintea nu și-a pus
cu-o zdreanță bună pentru scrum.
Iar Bartimeu mergea acum
după Isus...
*

Și-acum Isus Mesia trece
încet și blând pe strada ta.
Mulțimea iarăși Îl petrece.
Dar tu-L privești crispat și rece?
Tu n-ai ce-I cere nici ce-I da.

Spre Solul dragostei cerești,
cei orbi, cei surzi aleargă-n stol.
Iar tu stai "demn", tu nu cerșești.
Și, iată, tu nu știi că ești
sărac și orb, și surd, și gol...

Convoiul totuși se oprește.
Stai mii de chipuri fără grai.
Un om aleargă și-ți șoptește:
— Isus te cheamă. Îndrăznește!
Te-așteaptă-n drum. De ce mai stai?

— Eu nu sunt orb. Orbi sunt destui.
Nici mut. Eu spun ce am de spus.
Eu inima n-o dau oricui.
Și nu cer milă nimănui!
— Hai, vino, totuși la Isus!

— Nu vreau de nimeni ascult.
Voința mea mi-e zeu și țel.
Eu vreau plăceri. Eu vreau tumult!
Isus... e sfânt. O, chiar mai mult!
— Hai, vino totuși, vinŽ la El!

Ascultă. Singur tu te minți.
Tu nu ești orb ca Bartimeu.
Tu vezi, auzi, vorbești și simți.
Dar, vai, cu ochii tăi prea strâmți
nu-L poți vedea pe Dumnezeu!

Ascultă. Cel ce te-a chemat
nu-i doar penumbra unui gând.
E Dumnezeu ce te-a creat,
e Fiul Său crucificat!
De ce nu vii la El plângând?

Ascultă. Nu te prinde teama?
Ai ochi. Atunci de ce nu vezi?
Nu simți ce fericire pierzi?
Te-așteaptă DUMNEZEU! Ia seama!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Philippide

Peste câte mii de ani

Peste câte mii de ani natura
Va scoate iarăși din neant
Alcătuirea de celule
În care sufletu-mi visează
Asemeni unui împărat captiv?

O, frate, tu mai mult decât un frate,
Replica mea-n eternitate!
Nu te cunosc și nu mă vei cunoaște.
Vorbele mele scrise-acuma
Vor fi de multă vreme spulberate
În ziua când tu te vei naște,
Și limba chiar în care sunt rostite
Va fi pierit atunci și doar un singur
Crâmpei de manuscript într-un muzeu
Va chinui pe erudiții vremii,
Și îngropat în el pe veșnicie
Dormi-va fără nume gândul meu.

-ndeamnă totuși către tine
O neclintită năzuință
Și scriu acest poem zadarnic
Mânat de strania credință
Că gândurile noastre înrudite
Se vor pricepe peste vremi și oameni,
În limba fără țară a visului rostite.

știu că-ntr-adevăr vei exista,
O, n-aș mai fi atunci atât de singur
- Singur chiar lângă vechi prieteni,
Singur chiar lângă dragostea mea
- Dragostea mea cu care stau alături
Așa cum amândoi ne-am reflecta
În aceeași oglindă,
Fără să ne privim unul pe altul în ea...
Dar pentru ce să te mai caut oare,
Vis fără chip al învierii mele,
Prin neștiute vremuri viitoare?

Tu poate de pe-acum alergi prin lume,
Duh care n-ai nici patrie, nici nume,
Și poate nevăzuta ta aripă
Mi-atinge sufletu-n această clipă...

Amăgitoare nălucire
A unui dor amar de nemurire
Ademenește biata omenire.

Dorința noastră de neîntrupare
Ne chinuiește în zadar.
Să ne mândrim că fiecare
Din noi e-un unic exemplar,
Fără putință de reeditare!

poezie clasică de din Visuri în vuietul vremii (1939)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook