Cântarea Sfântului Ioan
Soarele în oprire
Înaltă peste fire
Curând coboară iar
Incendiar
Simt cum în mădulare
Întunecime mare
Se strânge-ntr-un fior
Cuprinzător
Și țeasta-mi sus ivită
Triumfător lovită
De vântul ce și-l ia
Securea grea
Cu tăietură largă
Mai bine-acum să șteargă
Tot ce-o deosebea
De trup abia
Să se-ndârjească beată
De post ca să răzbată
Urmându-și în neștire
Pura privire
Sus unde-n strășnicie
Un frig de veșnicie
Nu vrea s-o-ntreceți clari
O, voi ghețari
Dar din botez cum iese
Principiul ce m-alese
Luând din el lumină
Ea jos se-nchină.
poezie clasică de Stephane Mallarme din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre vânt
- poezii despre sfinți
- poezii despre principii
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre botez
- poezii despre alcoolism
- poezii despre Soare
Citate similare
Cum plecam cu tata la coasă
rămân o vreme într-un dreptunghi
săpate urmele trupului
și un ceas de piatră într-o cruce de piatră
care-și macină timpul în fire de nisip
pe care le spulberă vântul
pe ochii închiși ai morților din adânc
e atât de tăcut țintirimul din sat
încât fiecare cruce e un poem nescris
liniștea cade din turla înaltă a bisericii
și se sparge peste satul din vale
ca o noapte lovită de săgețile luminii
când soarele abia iese pe coama dealului
atunci trist mă năpădesc amintirile
cum plecam cu tata la coasă
și somnul lui e acum mai lung decât somnul
mi se pare moartea neîngrădită și liberă
iar viața discriminată întreruptă înainte de limită
fără să fie nimeni vinovat
invocând chemarea celui de sus
de ce o face atâtea chemări
m-am întrebat prima oară când a murit bunicul?
bătrânii îmi spuneau că cei buni pleacă primii
minciună, unul rău a plecat la fel
îl știam nu-mi dădea niciodată nimic
l-a chemat și pe el
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sat, poezii despre moarte, poezii despre văi, poezii despre vinovăție, poezii despre viață, poezii despre tăcere sau poezii despre tristețe
Aripi
Se deschid,
Cum se deschide cerul
Când plouă;
Se deschid
Larg, mai larg,
Cum se deschide vulcanul
În erupție.
Se leagănă,
Cum se leagănă norii pe cer
Când nu plouă;
Se leagănă,
Repede, mai repede
Cum se leagănă pământul
Când nu erup vulcanii.
Se fâlfâie,
De jos în sus,
De sus în jos,
Gustă din aer,
Se nasc pentru zbor,
Se înalță
Din jos spre sus
Plutesc pe aer
Coboară pe pământ
Din sus spre jos.
Se unesc de cer
Și își astâmpără setea
Cu picurii din ploaie
Și își astâmpără foamea
Cu lava din vulcani.
Se deschid.
Se leagănă.
Se fâlfâie.
Se închid.
poezie de Claudiu Ovidiu Tofeni din Pași pe nisip (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vulcani, poezii despre zbor, poezii despre ploaie, poezii despre nori, poezii despre naștere, poezii despre aripi sau poezii despre aer
Cum aș vrea să te descânt
sus e cerul,
jos e chinul,
largă e nemărginirea,
doar pustiu-și face loc
în adânca veșnicie.
ce priveliști,
albe porți,
cum se mai rotesc in mine
nopți de lut
amare plângeri,
fulger-iluzoriu sine
doar iertări
în sferele păgâne
morți și 'nnobilări fictive
doar minciuni,
plecări pe rând,
multe desfrunziri, iubite
cum aș vrea să te descânt
peste timpuri
peste gând,
eu vorbesc cu păsări albe
și cu norii tăi pe rând.
în zadar albește luna
lumea mi-este
doar mormânt.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre vorbire
- poezii despre timp
- poezii despre păsări
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre minciună
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Drumuri de lumină
E-albastru cerul, nu e niciun nor,
iar liniștea din jur e-atât de mare,
încât aud tăcuta nepăsare
a timpului ce trece prea ușor.
Se-nvârte într-o rază-un fir de praf
abia scăpat din lunga nemișcare
a rocii smulsă din străvechi altare
și dăltuită de-un arheograf.
Stârnite de-al mișcării slab fior
răsar, din minte, două gânduri triste,
crescute în decenii ateiste
ce le-au încătușat măiastrul zbor.
Un gând e al iubirii dar divin
și îl eliberez e gândul meu-
iar celălalt, al urii mi-e mai greu-
dar îl strivesc, pe loc, și-l scap de chin.
Pe cerul fără nori e-acum un vis
ce caută urâtul să îl șteargă,
și să împrăștie în lumea largă
iubirea, drumul către Paradis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre iubire, poezii despre visare, poezii despre urâțenie, poezii despre roci sau poezii despre rai
Primăvara
Auzi și tu cum ciripește o păsărică la fereastră?
Și cucul cântă, îl auzi? Iar vântul suflă boare albastră,
De cald. Si parcă simt miros de liliac. Tu simți?
De ce nu spui nimic? De ce ai ales să minți?
Auzi cum tremură pădurea și cum plesnesc mugurii ei?
Cum nu auzi? Ce-o fi cu tine? Miroase parcă a flori de tei.
Ce multe gâze, se agită, în sus, în jos, spre nicăieri.
Suflet frumos, vino-n padure să vezi ce multe primăveri,
Albastre, roz și iar albastre. La fel ca dragostile noastre.
Pe la ferestre încep s-apară flori în glastre.
Frumos mai cântă cucu, ai bani in buzunar?
Că de nu ai, vei fi sărac tot anul. Îți voi da eu iubire-n dar.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre albastru, poezii despre tei, poezii despre sărăcie, poezii despre suflet sau poezii despre roz
Vino, te rog....
vino, te rog, vino la ceas de seară,
e ușa larg deschisă, te chem a câta oară,
e camera pustie și focul nu mai arde,
e timpul mort în casă doar ceasul iarăși bate,
e frig, e cald în mine, mă ard văpăi de dor,
mă arde a ta privire, mă simt răvășitor,
mă ard ca lumânarea și mă topesc pe jos,
mă-nghite-ncet pământul cu dorul meu spumos
vino, te rog, când soarele răsare, când luna se ascunde,
când noaptea cea pustie fugită îi oriunde,
e ziua plictisită, așa mă simt și eu,
te-aștept tăcut în prag, îmi este tot mai greu,
e soarele pe sus, e soarele pe jos,
îți caută și el pașii din mersul drăgăstos,
îți caută o lumină pe-o rază-n alb lăptos,
cu strălucirea arsă în tot ce-a fost frumos.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre ceas, poezii despre seară sau poezii despre lumânări
Rondel de Iulie
În pajiștea curând cosită
Mă-mbat-a fânului parfum,
Iar luna din senin ivită,
Veghează umbra mea pe drum.
Să vii aici și tu, iubită,
Din inimă îmi iese fum
În pajiștea curând cosită,
Robit de-a fânului parfum.
Să mă înveți iubito, cum
Să aflu calea ocolită,
Să mă feresc de grea ispită,
Ce mi-ar preface visu-n scrum.
În pajiștea curând cosită
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre inimă, poezii despre fum sau poezii despre cenușă
Fabula corbului
La mijloc de codru poiana se-ntinde.
Ce crudă e iarba, înaltă și mare!
Cumătra roșcată văzduhul cuprinde,
Scrutează cu ochii întinsul de zare.
De-odată privirea se-ndreaptă mirată
Spre corbul ce zboară de-asupra-i, sub nori.
Crezu că-l lovise o boală ciudată,
Cu spaimă în suflet o prinse fiori:
Acesta zbura tot cu coada-nainte,
Pe când lumea toată, cu ea înapoi.
Cumătra-l întreabă, mieroasă-n cuvinte:
-E-o boală ciudată pe sus pe la voi?
Te-ncearcă microbii, vreun greu beteșug,
Ori poate azi-noapte ai tras vreo beție?
-Nu, dragă cumătră, e-un mic vicleșug,
Aceasta e moda în democrație.
Păi lumea întreagă azi face ce vrea,
Dorința e lege și pofta e mare.
Cumătra își zice: E timpul și ea,
Urgent, să purceadă la marea schimbare!
Porni prin pădure cu coada-nainte,
Mișcând lent din șolduri și provocator.
Ascuns după-o tufă, Martin, cel cuminte,
Zărește roșcata și-l ia cu fior.
Vecinii îl șctiu că-i un tip liniștit,
Când e un scandal, rezervat dă ocol,
Dar văzând scena asta, cum stătea el pitit,
Își ieși rău din fire și trecu la viol.
Tăbărâ pe cumătră și-o surprinse de-odată,
O întoarse pe față, mai apoi și pe dos;
Se luptă biata vulpe și scăpă de-șe-la-tă,
Alergă zăpăcită, blestemând mânios.
Se întoarse la corb și-l certă furioasă:
-Ești un tip mincinos, gură mare și rea,
Spui că-n democrație e o viață frumoasă
Și că azi toată lumea poate face ce vrea?
-Tu te superi pe mine fără rost, draga mea,
Este o nedreptate că mă faci mincinos,
Dar să știi, numai sus ai foloase din ea,
Și nicicând nu va fi pentru voi, cei de jos!
fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre vecini, poezii despre supărare sau poezii despre spaimă
Fabula corbului cu tupeu
La mijloc de codru poiana se-ntinde.
Ce crudă e iarba, înaltă și mare!
Cumătra roșcată văzduhul cuprinde,
Scrutează cu ochii întinsul de zare.
De-odată privirea se-ndreaptă mirată
Spre corbul ce zboară de-asupra-i, sub nori.
Crezu că-l lovise o boală ciudată,
Cu spaimă în suflet o prinse fiori:
Acesta zbura tot cu coada-nainte,
Pe când lumea toată, cu ea înapoi.
Cumătra-l întreabă, mieroasă-n cuvinte:
-E-o boală ciudată pe sus pe la voi?
Te-ncearcă microbii, vreun greu beteșug,
Ori poate azi-noapte ai tras vreo beție?
-Nu, dragă cumătră, e-un mic vicleșug,
Aceasta e moda în democrație.
Păi lumea întreagă azi face ce vrea,
Dorința e lege și pofta e mare.
Cumătra își zice: E timpul și ea,
Urgent, să purceadă la marea schimbare!
Porni prin pădure cu coada-nainte,
Mișcând lent din șolduri și provocator.
Ascuns după-o tufă, Martin, cel cuminte,
Zărește roșcata și-l ia cu fior.
Vecinii îl șctiu că-i un tip liniștit,
Când e un scandal, rezervat dă ocol,
Dar văzând scena asta, cum stătea el pitit,
Își ieși rău din fire și trecu la viol.
Tăbărâ pe cumătră și-o surprinse de-odată,
O întoarse pe față, mai apoi și pe dos;
Se luptă biata vulpe și scăpă de-șe-la-tă,
Alergă zăpăcită, blestemând mânios.
Se întoarse la corb și-l certă furioasă:
-Ești un tip mincinos, gură mare și rea,
Spui că-n democrație e o viață frumoasă
Și că azi toată lumea poate face ce vrea?
-Tu te superi pe mine fără rost, draga mea,
Este o nedreptate că mă faci mincinos,
Dar să știi, numai sus ai foloase din ea,
Și nicicând nu va fi pentru voi, cei de jos!
fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muribundul
Soarele nu mai e sus,
Luna și ea s-a ascuns.
Din cer cade câte-o stea,
Semn că moare cineva.
Dansul celorlalte stele,
Încheind un ritual
Se aduna-ntr-un altar
Ca să apară mâine iar.
Am o vedere de smoală
Totu-i negru... peste tot
E și o liniște nebună
Dar și o negură păgână.
Adio și m-am dus,
Mă așteaptă cel de sus.
Am de dat o socoteală,
De jos, din viața reală.
Și să spun sub jurământ
Tot ce am făcut pe pământ.
Se lasă negura pe sat,
Îmi pare rău că am plecat.
Soarele nu mai e sus,
Chiar și luna s-a ascuns,
Din cer cade câte-o stea,
Cred că s-a dus cineva.
epitaf de Cimpeanu Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre promisiuni, poezii despre negru sau poezii despre dans
Plâng, precum castanii-n floare...
Ați văzut cum plâng castanii lacrima de jos în sus?
Ca și cum își strigă dorul de lumină, spre apus,
Îmbrăcându-se-n speranța de-a atinge-o clipă doar
Neatinsul cer albastru, din albastrul său budoar.
Candele se-aprind pe ramuri și mustesc a rugă flori,
Să le prindă rugăciunea, cerul pe sub subsuori.
Doar un vânticel le-mbie să se prindă bine-n ram,
Cu o șoaptă de pe lună, ca un negustat balsam.
Și foșnesc frunzele toate, la un semn divin de-accept
Pentru lacrimile toate din copacul înțelept,
Ce trimit solie vie din adânc de rădăcini,
Unde-n lut se-ascund păcate în inelul unei vini.
Tot așa îmi plânge-aripa, (cum castani, de jos în sus)
Țintuită de piroane, precum trupul lui Iisus.
Doar că-i lacrimă de sânge dintr-un zbor orfan de doi-
Moartea și-a întins un giulgiu mult prea negru peste noi.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre crengi, poezii despre înțelepciune, poezii despre sânge sau poezii despre religie
Nocturnă
Întru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere
În care e un mort. Pe partea dreaptă
Am zidurile surde de tăcere.
Pe partea stângă inima-nțeleaptă.
În jur văd numai porți și-n porți ferestre,
Iar în ferestre ochi care mă-ngheață.
Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste
În care port viziera peste față.
Cu fiecare pas făcut prin sânge,
Tot mai adânc pătrund în noaptea care
Întâi de jos în sus mă strânge,
Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.
Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta,
Iar scările mă urcă și coboară,
De nu mai știu: biserica e-n balta
Cerului larg, sau ceru-n ea coboară.
Și peste tot o liniște ca-n clipa
Când marea se sărută cu pământul.
Liliacu-și linge-n somn trudit aripa
Și printre arbori vechi foșnește vântul.
Intru-n Sibiu cum intră-n ceață luna,
Mai mult alunecând decât cu pasul,
Și-n liniștea ce-ascunde-n ea furtuna
Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul.
Intru-n Sibiu livid, sătul de viață.
Dar pregătit pe străzile uitate
În fiecare clipă să dau față
Cu mortul care umblă prin cetate.
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre sărut
Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! Cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui! Ce căutase dansul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo, de sus, o fărâmiță de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Și, ca o adeverire, pe țărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Și cum să ajungă? Privi în sus; și atunci, deasupra căpușorului, zări lujerul unui crin ce se ridica așa de înalt, că parcă floarea din vârf își deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre albastru, citate despre înălțime, citate despre picioare, citate despre ochi, citate despre negru, citate despre lumină, citate despre flori, citate despre dans sau citate despre crini
Tranziție
Cum în tranziția "fatală"
Ce se petrece-i greu de spus,
Se tot persistă în greșeală
De jos în sus, de sus mai sus...!
epigramă de Ioan Crăciun Petrișan din ziarul "Viața Buzăului" (14 noiembrie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre greșeli
Soarele e mai sus
decât de obicei. da, a încheiat
mediile copiilor. școala din sânnicolau
mare este un cor de urale - de
sănătate mintală. cu dedicație
pentru el, profesorul de desen pe asfaltul
din fața primăriei așa zis liberale. tot
odată a calculat - pentru posteritate -
febril (?!)
media anilor bine trăiți - în util - între scutece
versus media anilor irosiți ca adult...
spre final
soarele e mai sus. sunt mai jos
doar cotele apelor arancăi - în
care nu ai cum să îneci pe moment
de reculegere privirea sincigașului
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre sănătate, poezii despre sfârșit, poezii despre profesori, poezii despre liberalism, poezii despre educație sau poezii despre desen
Concurs
După rugăciuni fierbinți,
Și-alte multe stăruinți,
Am văzut venind în zbor
Berzele, la cuibul lor.
Și cum au de obicei,
Să se-așeze cu temei
Peste hornul casei sus,
M-am gândit la un concurs.
Să-ncropesc și eu ca ele,
Din răchite și nuiele,
O casuță pentru mine,
Cât mai iute și mai bine.
Și m-am pus curând pe treabă,
Ele-n zbor și eu pe grabă,
Și-am făcut cum ne-am propus:
Un cuib jos și unul sus.
Acum n-aș putea să spun
Care cuib este mai bun,
Dar privind acolo sus,
Cred că nu le e de-ajuns!
Ia priviti la cuibul lor,
Cum stau doar într-un picior
Părând foarte multumite...
Și-au făcut un pui cuminte.
poezie pentru copii de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare sau poezii despre concursuri
Zâmbetul Luminii
A revenit din nou Lumina,
Poate acum, poate demult,
Ne luminează iarăși vina,
O ia cu ea... o simt, ascult
Pe chip de oameni iese soare,
Cresc zâmbetele înapoi,
Este mai pace, nu mai doare,
Simțim ceva mai cald în noi
Vorbește sufletul în șoaptă,
Să ne oprim, să ascultăm,
De sus din cer ceva ne poartă
Spre infinit, unde visăm
Întinde mâna și atinge,
Îl simți? Chiar dacă nu Îl vezi...
Curg lacrimi iar, pentru noi plânge,
Plânge albastrul, sunt dovezi
Eu știu că foarte mulți nu credem,
La fel nu am crezut nici eu,
Dar e aici, noi nu Îl pierdem,
El ne așteaptă, e mereu
Ca un părinte, cu răbdare,
Zâmbește chiar dacă greșim,
Este acolo sus, în zare,
Și ne așteaptă să-L găsim
Suntem copii, poate obraznici,
Dar cum altfel copil să fii?
În jurul nostru, îngeri pașnici,
Ne tot veghează zi de zi
Ai revenit din nou Lumină,
Bine-ai venit, te așteptam!
Simt inima în piept, cum plină,
Îmi amintește... cum eram
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre îngeri sau poezii despre pace
Numai în Germania
Mi-a țara unicat în lumea largă,
Că doar aici observi, la orice pas,
Cum toți se-nvață a strâmba din nas
'Nainte de-a-nvăța cum să și-l... șteargă.
epigramă de Cristoph Georg Lichtenberg din Râsul lumii la români (2010), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre țări sau epigrame despre Germania
Iarasi luna
Stau si iar privesc in umbra
Cum se naste o lumina
Ea ma cheama, dar e sumbra
Unda ei e dulce, lina.
Vad cum imi intinde mana
O durere mult prea veche
Si ma pierd, caci iese luna
Suferinta mea straveche.
Ma priveste mult prea calma
Mi-e rusine ma sfiesc
Simt cum ma furnica-n palma
Sincer, mi-e ceva firesc.
Este mare, plina, rece,
Ca o doamna din trecut
Din picioare iar ma trece
Un fior, dar e placut.
Este ea sau este el?
Caci ma simt prea inundata
Ma priveste intr-un fel
Si ma las iar dominata.
Vreau sa scap dar totusi stau
Vreau sa fug dar n-am putere
Si imi place, si mai vreau
Sa gust iar, sa simt durere.
poezie de Loredana Tudor
Adăugat de Loredana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre sinceritate sau poezii despre durere
Singuraticul cioban
În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoțat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Își cântă al său alean.
Jos în vale, el privește
O fereastră luminată,
Unde stă și ghindosește
Dulce și frumoasă fată.
Ciobănia îl lipsește
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubește
Și-l așteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Și din cântat se oprește.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, își vorbește.
El în taină, roagă luna
Cu glasul șoptit și moale,
Să-i păzească puțin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrățișeze
Și să-i fure un sărut,
Lângă ea să se așeze
În călduțul așternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuțit.
Doarme muntele și dealul,
Luna totul poleiește,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubește.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre somn, poezii despre munți sau poezii despre frumusețe