Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Noapte pustie

Parc-am rămas eu singur pe pământ,
În cer ca-ntr-o clopotniță uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme,
În urma mea, de nu știu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu știu cine să mă cheme.

Și pașii mei răsună după mine
Ca niște bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur așa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulțime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În mușuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Și-n noaptea-n care-s singura ființă,
Pământu-mpovărat de suferință,
Culcându-se,-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de din Povestea omului (1923)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Noapte pustie

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniță uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu știu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu știu cine să mă cheme.

Și pașii mei rasună după mine
Ca niște bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur așa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulțime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În mușuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Și-n noaptea-n care-s singura ființă,
Pământu-mpovărat de suferință,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Victor Eftimiu

Cununile de laur

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniță uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu știu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu știu cine să mă cheme.

Și pașii mei răsună după mine
Ca niște bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur așa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulțime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În mușuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Și-n noaptea-n care-s singura ființă,
Pământu-mpovarat de suferință,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Paunasul codrilor" de Victor Eftimiu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 8.99 lei.

Poetul

Acum în miez de noapte
Poetul se deșteaptă
În mine, ca un om.
E ca un "alter-ego"
Desprins de trupul meu,
Născut din taina-mi neagră
Pe care n-o-nțeleg.
Și el vorbește singur
Și eu transcriu pe negru
Gândirea lui cu duhul
Din care se încheagă:
Un conțopist pe care
În șoaptă l-a trezit
nu-i tulbure visul.
Poetu-ncet dictează
În limba-i de fantomă,
Poem din altă lume
Ce-o știe numai el.
Glas surd și somnambulic
Înfășură în vată
Misterul fără margini
Al sufletului meu,
Că el știe mai bine
Ca mine, ce nu știu.
L-ascult până ce singur
De noapte obosit
Își pierde șirul vorbei
Și iar dispare-n somn, -
În lumea ceea neagră
A tainei ce-l primește
Ca tot ce e fantomă
Și-n care n-am putere
Să-l urmăresc, -ascult.

Poetu-i totdeauna
În mine un strigoi
Pe care-l simt cum vine
Și pleacă înapoi.
Poetul e fantoma
Unui miner ce-a fost
Și care sapă-n mine
Ascunse straturi negre
De zeci de ani lumină,
Și-aduce visu-n lume,
Visat de nu știu cine
În nu știu care veac.

poezie celebră de din Almanahul Literar 1970
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Auzi iubito cum răsună

Auzi iubito cum răsună
Pașii mei sub clar de lună
Prin orașul părăsit de tine
Între catrene și terține

Și numai stoluri de egrete
De pe aripi scutură regrete
În liniștea din orele târzii
Surprinsă de melancolii

Îmi amintesc sau mi se pare
Cum așteptam corăbii de pe mare
Să ne-aducă-n luna lui Prier
Bumbac, nucșoară și piper?

În jurul meu prea mult albastru
În care-not ca un sihastru
În ochii tăi și în azur
Și-n toată lumea dimprejur:

Un matelot fără noroc
Bătut de vânt din loc în loc
Prin aerul înfiorat de pâslă
Prins de furtuni numai cu-o vâslă

poezie de din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Țenche

Soare pe pământ

Petale, spini, sincer nu știu,
Sufletele se transformă în beton,
Sărutul tău e pierdut în deșert...
Te văd, nu ești, te simt,
Povești aș scrie,
Dacă tu ai... crede.
Odată un înger a vrut suspans,
Și-a tăiat aripile și a venit pe
Pământ.
În cădere liberă a spus:
Vreau trăiesc!
El a ajuns pe pământ
Și a rămas nemuritor.
Singura lui căldură venea de la soare
Iar noaptea părea
Un iad puțin mai cald.
Aripile lui au rămas în cer
Și au găsit o altă pereche de aripi
Alături de care să zboare
Prin nori, furtună și cer senin
Știind că odată
Vor deveni pământ împreună....
Eu nu sunt înger, nu am aripi,
Vreau doar fii
Soarele meu pe pământ!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Triptic banal - I

Viens pleurer si mes vers ont pu te faire rire.
Viens rire s'ils t'ont fait pleurer.
(Tristan Corbiere)

Prin curtea pavată cu plăci de bazalt
Răsună grabiții pantofii de atlaz,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad,
Ce cad din înaltul și negrul pervaz,
Ce cad din pervazul pătrat și înalt
Pe plăcile negre și verzi de bazalt.

Sunt singur...
Odaia-mi cu albii pereți
Îmi pare enormă cutie de brad
În care nebunul dresor de sticleți
Și-a-nchis favoritul...

Și pașii grabiți
Răsună prin curtea cu plăci de bazalt,
Răsună grabiții pantofii de atlaz
Pe plăcile negre și verzi de bazalt,
Răsună ca stropii de ploaie ce cad
Și cântă prin curtea cu plăci de bazalt
La fel cu-aripații nebuni cântăreți.

Și alba-mi cutie enormă de brad
Se clatină parcă de-atâtea cântări...
Ascult cum se urcă pantofii pe scări,
Se urcă spre mine —
Alesul sunt eu —
Și pașii se urcă,
Se urcă mereu
Spre cel din odaia cu albii pereți!...
............

Și nu mai sunt singur,
Și nu mai sunt eu.

poezie celebră de din Convorbiri critice, III, nr. 12 (25 decembrie 1909)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Teodor Dume

Colecționarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorși de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu știu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
și tot ce-am avut...
până la urmă aș putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecționar de răni
pe care și Dumnezeu l-a uitat

nu mai știu niciun cuvânt care începe cu mine
știu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră și
mușcă
puțin câte puțin
îmi fac loc în propria-mi rană și aștept...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Leonte

DOR

Nu știu cum, simt tot singur
Și parcă sunt trist mereu,
Mi-e dor de frontul lung,
Prin gânduri trec,
Doar bulgări mari de minereu.

În mușchi simt parcă trepidații
Ale aceluiași perforator C.P.-eu,
Deasupra mea sunt constelații,
Nu bulgări mari de minereu.

Urcă zgomotoasă Mocănița la Abrud,
Locomotiva mică, suflă tot mai greu,
Razele de soare usucă pământul ud
Și sclipesc, ca bulgări mari de minereu.

Dar abatajul e departe sub pământ,
Gândul mi-l aduce-n față mereu,
Păstrez un singur lucru-n gând,
Bucățile de minereu.

„Mocănița” - Turda – Abrud.
18 noiembrie 1963

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Socrate

Da, răul mizeriei și răul aurului îl strică și-l înrăiește pe om deopotrivă. De vreme ce cred în schimbarea omului, cum aș putea să nu cred în schimbarea întregii colectivități? Nu știu din care parte trebuie stăruit pentru reușită, dar știu că totul se va produce din nou numai prin intermediul omului. Eu am fost multă vreme singur împotriva hidrei răului, acum voi sunteți o mulțime... Primiți de la mine, voi tineri, cunoașterea mea, dobândită la sfârșitul vieții mele. Și porniți de la ultima mea cunoaștere spre o cunoaștere nouă. Așa cum s-a schimbat lumea înaintea noastră, așa se va schimba și după noi. Dar pentru asta nu-i îndeajuns o singură pereche de mâini și un singur creier. Iar voi fiți acei ce vor croi lumii drumul schimbării în bine. De vreme ce cred în schimbarea omului, cum aș putea să nu cred în schimbarea colectivității... Chinuiți-vă cu moștenirea pe care v-o las și nu-l părăsiți pe om.... Credeți în el așa cum cred și eu.

citat celebru din
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu sunt refractar la tot ce-i convenție. Orice convenție mi se pare a fi în realitate o tentativă de a mă înșela. Și încă filmul este în sinea mea protejat, în comparație cu teatrul, care mi se pare o culme a convenționalismului. Nu pot cred în asigurările unor oameni care vor să mă convingă prin gesturi și mimică de gerul de pe scenă ( zicem) atunci când eu știu că ei mor de căldură, ca și mine, cel din stal...

în revista Cinema, nr. 10 (octombrie 1971)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În goana după bani sau alergând după iluzii cum ar fi câștig la loto, uităm facem cel mai important lucru - investim în noi! Nu înseamnă fiu egoist și să nu împart cu ceilalți, însă investind în tine de fapt investești și în cei din jur. Prin omul care devii, prin timpul de calitate pe care îl oferi, prin tot ceea ce faci! Vrei investești în cei din jur? Începe cu tine! Crede-, toți ceilalți îți vor mulțumi și te vor vrea mai mult în viața lor.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din înalt

Din înalt privești spre mine cu ochi blajini,
așa cum făceai tot timpul,
erai lângă mine și purtai în gând
chiar și în momentele când îți era greu.

Eu te întâlneam rar, crezând că-i mai importantă
rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorțeală printr-o strângere de mână,
o strângere blândă și plină de iubire,
dar era prea târziu.

Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
de aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
alergând prin pustietatea acestor vremi,
în speranța reîntâlnirii.

Când plângeam,
plângeai cu mine pentru visul meu,
când râdeam,
erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum... chiar de îmi continui visul,
știu că soarele și vântul te iubesc ducând
pulbere de stele spre locul din care mă privești,
tu fiind sora mea sub soare,
iar eu, frate pe pământ.

poezie de (14 noiembrie 2011)
Adăugat de aer neluSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Eu știu ...

În noaptea grea, când ceasul răsună în cetate,
Eu știu că-mi plâng iluzii pierdute în neant,
Că mi-am hrănit orgoliul cu sterpe surogate,
Vândute la grămadă de câte-un traficant.

Când clopotele sună pe limba lor de moarte,
Eu știu că-n van se scurge fărâma ce-a rămas
Din drumul meu pe Terra, trecut în pașapoarte
Și-n timpul care mușcă din ultimul popas.

Când o ciuvică sparge tăcerea întronată,
Eu știu așteaptă strămoșii mei la sfat,
Să le dau socoteală, cu vorba strâmtorată,
Ce am făcut în viață și-n lume ce-am schimbat?!

poezie de din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Destin

De drumuri lungi și aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe țărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, niște pasări călătoare.

Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste țărm răstoarnă.
Ca niște lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, și parcă
Să-mi desfășor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cunoașterea de sine

Se scurge timpu-n legea lui firească,
îl resinmțim în cugete din plin
de cum în noi începe să se nască
cunoaștere de sine și destin.
Sădește-adânc în conștiința noastră,
prin nesfârșite clipe care curg,
trăiri adânci ce ne vor fi fereastră
pentru-a privi în urmă din amurg.

Și uneori amurgul ni se pare
doar un prolog la noul început,
prefigurat spre lumea viitoare
urmând cărări știute din trecut.
Înaintăm având în noi credință
că falnica zidire ce-am primit,
de unică-irepetabilă ființă,
e concepută fără de sfârșit.

În drumul nostru descifrăm prezentul
ori tainele trecutului apus
și-adăugăm noi legi la fundamentul
dorit în viitorul presupus.
Și ne gândim, în fiecare clipă,
cum urcăm în falnicul destin
doar genele care prin noi ridică
noi începuturi pentru cei ce vin.

Prezent acum și conștient de sine,
tu, cel ales din toamna tuturor,
vei retrăi, prin timpul care vine,
un alt apus în veacul viitor.
Și veac de veac trecut vei fi prin vreme
prin succedenți care din urmă vin,
în drumul lor mereu or te cheme
fii temei pentru un nou destin.

poezie din Cunoașterea de sine, Ed. ePublshers, București, 2017
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Cântecul ploii spre asfințit

fantomele de zi la braț
cu arătările nopții
s-au așezat lângă mine tiptil
și patul scârțâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfințit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropați copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca niște stele căzătoare
și se tot prăbușeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia crește adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
și care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, știu o ușă cu vedere la soare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Buneii mei

Cu părul cărunt, dar cu ochii plini de bucurie,
Într-o zi s-au suit la cer buneii mei.
Știu bine că înapoi nu o să mai vie,
Dar pentru mine o să rămână ca niște zei.

Cu mâinile trudite de muncă și greutăți,
Se odihnesc în pace acum buneii mei,
Că au crescut fete și băieți
Ca să se bucure lumea de ei.

Ei rămân niște sfinți care au trecut
Prin nevoi și suferințe,
Prin foamete și război,
Buneii mei sunt niște eroi.

Ca niște îngeri s-au ridicat la Dumnezeu.
Și acum viața îmi pare puțin mai tristă
Fără bunica mea, fără bunelul meu
Care de-acum nu mai există.

poezie de (14 august 2017)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Nesomnul meu și insomnia ta...

Această noapte care mă provoacă,
mai bine m-ar tăia, și-apoi m-ar bea
așa cum stau, în propria mea umbră,
căzut ca într-o ceașcă de cafea...

De-atâta timp, eu nu știu decât bezna.
Că sarea pe o rană a căzut
pe simțurile mele dimineața
în fiecare noapte din trecut.

Ridicol te iubesc, în tot nesomnul,
De parcă -nspăimant, ca-n zori de zi
dac-aș dormi, aș fi sortit aflu
că-n veci de veci, n-am să te pot gasi...

Probabil noaptea vine de la tine,
de e atât de tristă și de grea,
cum stă în geamuri și contemplă-n hora
nesomnul meu și insomnia ta.

De dorul tău, de-atât amar de vreme,
chiar înainte să te fi născut,
veghez aici, cu toată noaptea-n brațe,
și fără somniferul cunoscut.

Nesomnul meu a și plecat spre locul
în care însăși se va-mpreuna,
în dans de jertfă, prin cetatea moartă,
pe caldarâm, cu insomnia ta.

Și totuși, tu nici nu mi te născuseși,
când eu, în așteptarea ta, pe-aici,
îmi exersam puterea insomniei
și toată turma de nesomnuri mici.

Și ai venit s-avem aceeași noapte,
ca să ne poată fi la fel de greu
și insomnia ta să se unească
sub felinare cu... nesomnul meu.

Și cad în ceașca de cafea cu zațul,
la umbra ochilor deschiși ai mei,
și haide, umbra fără de odihnă
în zorii zilei, vino să mă bei!

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Caut lumina

O gură de lup mușcă din noaptea sticloasă
cu pașii grei trezesc pietrele drumului
și agăț cu brațele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
și-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munți.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înțeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi șoptesc cu miros de femei
pe care nici nu știu dacă le-am uitat
ori se aștern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de șoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriță
și ascultă cântecul îngerilor.

poezie de (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Eu nu știu

Eu nu știu cum să mă numesc,
Nici nu știu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viața ce o trăiesc.

Eu nu știu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreține.

Eu nu știu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu știu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniștea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu știu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a știut.

Eu nu știu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârșit.
Nu știu unde am greșit, dacă am greșit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu știu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook