S-a-ntors libertatea acasă

În primăvara blândă ce-n pace se-aşezase,
Se întorceau cu păsări plecate la-ntomnări,
Oştirile române şi răscoleau oraşe,
Eroii de la Plevna sub flori şi sub urări.

De Dunăre trec iute şi-n Giurgiu se opresc,
Popas cu rânduială şi slujbe pentru morţi.
Aici la frontieră o clipă îi cinstesc,
Pe cei ce-s duşi la ceruri să-i facă ţării porţi.

În Bucureşti e freamăt, c-aşa s-a poruncit,
Serbare să se facă şi-un arc să pomenească,
Fanfare spre Băneasa pe loc s-au rânduit,
Iar Prinţul Carol oastea aşteaptă să sosească.

Un murmur lung de-arame venea dinspre oraş,
Din Sărindar, din Bucur, Sânt Gheorghe, Bărăţie,
Trei sute de biserici, de clopote sălaş,
Stârnesc pe mic şi mare la sărbători să vie.

Şi s-a pornit alaiul prin coridor de flori,
Iar armia steagu-şi poartă sub Arcul triumfal,
Victoria e a noastră, comoară-ntre comori,
Se-ntoarce libertatea acasă pentru bal.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiuri la sărbători pascale

Isus a înviat acum din morţi
dar reânvie, splendid şi natura,
cireşi şi vişini albi la porţi
de iarbă verde-i plină bătătura.

Chiar gânduri verzi înmuguresc,
paşii mă duc către păduri virgine,
adun puteri să-ţi spun că te iubesc
şi că. iar, sunt îndrăgostit de tine.

Trăim alături un nou vis
după evadări din pandemie,
prin ani, un nou volum am scris
fără să fac, la bani, economie.

Cu sânii dezveliţi, azi, primăvara
revine cu multe abundente ploi,
cresc flori de vis prin toată ţara
şi-au revenit şi berzele la noi.

Muza mi-e în strai de sărbătoare
şi mi-o cinstesc cu vin şi cozonac,
miei albi pe lunci şi pe răzoare
şi-un cuc pe-o creangă de copac.

Trăim miracole la Sărbători Pascale,
pe la biserici toţi ne-am adunat,
cântă păsările-n lung de vale
şi veşnicia, iar, revine-n sat.

La vatra-mi veche dacă mai revin
pot da de multe pauze-n destin...

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul şi copilul la târg

O familie săracă
Vrut-a ca să cumpere-o vacă.
Au bătut în lung şi-n lat,
Târgul tot l-au colindat.
Iaca au găsit o vacă,
Preţul bun, dar ce să facă?
Tata pe gânduri a stat,
Preţul l-a analizat:
Preţu-i bun şi nu se poate
Mai mic altul-n altă parte.
Dând din cap, privind în jos,
Toţi acasă s-au întors.
Nu trecură multe zile
Şi la târg din nou el vine.
Peste tot a căutat.
Preţul mult s-a majorat.

S-a uitat şi-analizat
Şi spre casă au plecat.
După iar câteva zile
Familia la târg vine.
Peste tot a căutat,
Preţul însă s-a dublat.
Nu mai stă, nu mai gândeşte,
Scoate banii şi plăteşte.
Ia vaca de curmei
Şi la drum porni toţi trei:
Tata bucuros pasul grăbea,
Vaca pe el îl urma,
Iar copilul o mâna.
- Tată, nu-nţeleg ceva:
Cum ai procedat mata?

Când a fost preţul mic
Te-ai codit şi n-ai plătit.
Iar când preţul s-a dublat
Banul iute tu l-ai dat.
- Să-nţelegi şi tu, copile,
Nu mă acuza pe mine.
N-am luat, că nu am vrut.
Acum, banii i-am avut!

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfectul şi eternul

Acum, aici, in lume-aceasta,
Doua făpturi cereşti râvnesc,
Să înţeleagă şi să trăiască
Iubirea noastră din poveşti!
El apă a dorit să fie,
O mare, un ocean, un râu,
Iar ea pământul galben moale,
Câmpii cu flori şi lan de grâu.
Dar să trăieşti iubirea noastră,
Îţi trebuie mult mai puţin,
Un corp uman, o minte castă,
Si-un dar divin pentru o zi.

La un apus de soare unic,
Pe malul raului Ermet,
Doi tineri prea frumoşi la suflet
Cunosc iubirea din poveşti.
Cu părul blond, cu ochii negri,
Cu trupul zvelt, impunător,
Era acel venit din ceruri...
Un făt-frumos fermecător!
Ea chip de înger, faţă blândă,
Cu ochii mari, pătrunzători..
Era o zână din povestea
Cu feti frumoşi şi mândre Flori.
- Cât de frumoasă eşti, femeie minunată!
Cum să-ţi rostesc frumosul meu, iubirea mea curată?
Vreau împreună s-adunam pământul, marea-n palme
Şi să trăim pentru o zi asemeni unor oameni!
Timpul s-a scurs nu s-a oprit,
Nici pentru cei din ceruri...
Doi îngeri dragi veniţi de sus
Au înţeles că au pierdut perfectul şi eternul!

poezie de Alyana Poclid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boboci de şcoală

BOBOCI DE ŞCOALĂ

Ca într-un buchet, bobocii
de băieţei şi fetiţe
păşesc pe drum nou al vieţii,
la şcoli sau la grădiniţe.

Îmbrăcaţi ca de sărbători,
îşi duc emoţii în ghiozdan.
Ducând bucheţele!
păşesc timizi în primul an.

Iar în fragedă mlădiţă,
cu vis de emancipare
duc măreaţă năzuinţă
în performanţe şcolare.

În vacarm de gălăgie
prin clasă şi pe coridor,
îşi consumă energie
gruparea prichindeilor.

Dragostea spirituală
din pedagogii devotaţi,
adună boboci de şcoală,
să-i facă elevi educaţi.

De emoţii au probleme
Elevii neiniţiaţi,
dar în jocuri fac şi teme
cu dascăli experimentaţi.

Profesorii sunt repere
pentru bună conduită,
când disciplina le cere
să facă paşi înainte.

Toţi în gând poartă credinţă
şi speranţă nesfârşită,
că a muncii stăruinţă,
cu har va fii răsplătită.

Către toţi şcolarii ţării,
glasul părintesc străbate
cu povaţa învăţării,
spre visuri realizate.

Urări din cuget alese,
vor încununa destine
cu mai sau mai mici succese
prin timp ce ca valul vine.

17.09.2014
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Visele copilăriei (2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimele flori

N-am găsit, iubito, flori pentru tine
Oricât m-aş fi trezit de dimineaţă
A trecut azi Bacovia prin piaţă
Şi-l caută doi domni în limuzine

Magnoliile zac bolnave-n ceaţă
Spitalele de muribunzi sunt pline
Eu caut, iubito, flori pentru tine
Florăreasa a murit azi dimineaţă

Şi-avem de astăzi în oraş doi morţi
Nici nu mai ştiu din noi care-i cel viu
Tu mă aştepţi tăcută-ntr-un sicriu,
Copiii în doliu aşteaptă la porţi
Să treci ca mireasă a nopţii prin nori
Pentru tine, iubito, n-am găsit flori!

sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitaţie la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atracţia trandafirului

Venea mereu, venea grăbit,
Stătea în aşteptare
Strângând la piept, neliniştit,
Cea mai frumoasă floare.

Venea şi ea, maiestuos,
Adesea încruntată,
Şi, uneori, privea duios
Figura-i încurcată.

Iar trandafirul... îl lua
Nepăsătoare,-n mână,
Şi nu ştia, sau nu-i păsa,
Că el vrea să rămână.

O aştepta pe drumul ei
Iar ea, tot ocolindu-l,
Grăbea, pe vechile alei,
De-o vreme, nici privindu-l.

Dar, într-o zi, spre floarea lui,
S-a arătat, plăpândă,
Din ochi frumoşi, din ochi căprui,
Privirea nouă, blândă.

Erau alţi ochi, de suflet cald,
Era un dar al vieţii:
Iubire-nfăşurând c-un fald
Relicvele tristeţii.

A fost, atunci, şi a rămas,
Înflăcărată, vie,
Va fi cu ei şi la popas
Acasă,-n galaxie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucefal

Aleargă mânzul nostru, ba zvârle, se cabrează,
Goneşte nebuneşte şi sare peste tot,
Cât timp stăpânu-nvaţă cu însuşi Aristot,
Dar când la dânsu-l cheamă, pe loc îngenunchează.

Un animal din soare, o splendidă făptură,
Născut sub zodii faste, ca un trimis divin,
Crescut în Macedonia pentru măreţ destin,
Ne-nduplecat primeşte, un singur frâu în gură.

Încremenea cu teama de umbra-i pământească,
Dar ne-nfricat se-arată în aspre bătălii,
Unde un rege mândru-l va duce prin câmpii-n
Adâncurile Persiei, voind s-o cucerească.

Când Marele-Alexandru pe Bucefal îl pierde,
În crâncene războaie, el, un mormânt-oraş
Poruncă iute-aruncă să-i facă de sălaş,
Tovarăşului care nu-i chip să-l mai desmierde.

Aşa s-a scris legenda cu-n armăsar iubit,
Ce-n aspre cavalcade mereu biruitor
A stat ca şi stăpânul atot-cuceritor,
Cu faţa toată viaţa, mereu spre răsărit.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcimea du prin oraşe, adică noroiul norodului Rumânesc, iubeşte cu deosebire slobozenia; sânt mai mulţumiţi să umble pe uliţe desculţi, trenţăroşi, decât să-şi plece capul la cei care sânt chemaţi să le slujască. Această trândăvie a lor izvoraşte dintru înlesnirea ce o au de la cei ce să cuvine să-i înpileze la lucru decât să-i miluiască şi să-i facă cu aceasta ticăloşi.

Serdarul Scarlat Tâmpeanul în Gheografia Ţării Rumâneşti, Gheografie politicească (1840)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus e izvorul

Din tristeţea cea mare,
Tu mergi pentru a recunoaşte,
Pe Isus cel etern, din care,
El învie şi viaţa din nou renaşte.

Noi spre infinit suntem nişte scântei,
Suntem dependenţi de ce este sfânt,
Isus e singur între dumnezei
Şi-nvie din morţi după al său cuvânt.

El este iubire şi nu este iad,
S-a chinuit pentru noi şi pentru cei ce mor
Şi ştie că e un chin pentru cei ce ard
Şi-un compromis pentru libertatea lor.

Omul e liber în viaţă s-aleagă,
Să spună tată celui ce merită,
Să judece şi să-nţeleagă,
Ca atitudinea să fie smerită.

Alege viaţa, alege drumul vieţii,
Nu poţi să fii etern, eşti doar ţărână,
Mai e un pic şi-n zorii dimineţii,
Cei ce-l iubesc pe Isus, or să rămână.

Acum alege viaţa, Isus e izvorul,
Să nu alegi păcatul şi blestemul
Şi ai să mori etern la domnul,
Soare şi flori să ai iubind pe domnul.

poezie de Eugenia Calancea (20 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estetica urâtului

Arghezi într-o zi s-a apucat,
Nu pentru el, ci mai mult pentru noi,
Să facă versuri greu de egalat
Din bube, mucegaiuri şi noroi.

Bacovia, pe care toţi îl ştiu,
Cu plumb şi morţi adesea ne-a speriat
Chiar dacă el avea un suflet viu
Şi nu era atât de deprimat.

Iar geniul Eminescu câteodată
A scris şi poezii fără perdea,
Nu pentru c-avea mintea întinată,
Ci doar din bucuria de-a crea.

De-aceea dacă patima mă poartă
Şi vreun poem va fi mai grosier,
Pentru c-aşa se mai întâmplă-n artă,
Fiţi buni şi nu mă judecaţi sever.

poezie de Octavian Cocoş (21 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus s-a născut...

Iisus s-a născut în staul... Un sfânt
În vârtej de dureri pământeşti.
O, Maică Preasfântă, Fecioară şi blândă,
Făcută ai fost să iubeşti!
Aleasă ai fost... şi cu har.
Ai născut Împărat... Mult ai plâns!
Din păcat
Pruncul tău ne-a-nălţat,
Mai curaţi, către Tatăl Ceresc.
De aceea, Marie, cu toţi te cinstim!
De aceea-ţi aducem rugi aprinse şi flori...
Mijloceşte iertare, către Sfântul Părinte,
Căci doar tu ştii, în rugi,
Să te-apropii de El...
Împărăteasă Marie,
Cu toţi te cinstim
Şi eu te iubesc!
........................................................
Era ger şi în staul
Pat de fân. Glas de aur...
Iar tu, Maică Sfântă, Protectoare şi blândă,
Ai spus: "Fiul meu, te iubesc!"
Şi în cer glas de trâmbiţi, sărbătoare, lumină,
Căci Maria născuse pe Pruncul Iisus. Dumnezeu a rostit:
"În iubire, prin Fiu-mi, cu aleasă iertare
Te-ai născut, Om şi Înger,
Peste lumi trecătoare.
Iartă, plângi şi lumină
Lasă-n faptele tale,
Tu, ades muritor. Şi adu-mi osanale!"
........................................................
Şi o stea răsărit-a!
Bucurie şi pace,
O, iertare, iubire,
O, divine cântări! Este iarnă... e frig
Şi atâta-mpăcare!
Sărbători... sărbători... sărbători... sărbătoare!!!
O, ce sfântă lumină!
Tu, Aleasă Marie, Tu, Mireasă Fecioară,
Ai născut pe Iisus,
Pentru oameni să moară...
Şi o stea s-a aprins să vestească minunea
Magi trei, după rază,
Să se-nchine plecară.
Smirnă, tămâie şi aur,
La picioare să-i puie,
Sufletul lumii-ntregi,
Către ceruri să suie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România - Bucureşti

Locul unde picură iubirea
Chiar din stele— galaxii
Strecurându-ţi viu uimirea
Chiar în ochii tăi cei vii

E meleagu acest"de vis
Inundat chiar din balade
Numele-ţi unde-i admis
Cu al lui Emil Palade

Sunt izvoare aici de flori
Şi de paşi şi zbor spre stele
Iar privirile-n culori
Dă farmec patriei mele

Din Cluj până în Constanţa
Din Arad până în Iaşi
Să nu îţi pierzi cutezanţa
În artă să fii acelaşi

Căci aici iată răsare
Chiar Ardealul cel cântat
De Bălcescu— la plimbare
În Palermo-nsingurat

Ce frumos este întreg
Ţinutul numit Ardeal
Unde paşii alături merg
Iluzoriu şi real

Şi ce scumpă e Moldova
Şi Oltenia— Banatul
Pân' la Dunăre—Orşova
Frumos loc cum nu e altul

Iar alături de Carpaţi
Braşovu' iată-l în zare
El cu brazii cei înalţi
Cât de scump iată răsare

Priviţi Iaşul — Timişoara
Două perle româneşti
Baia-Mare — Sighişoara
Din ochi să le împleteşti

Dunărea-şi spune cuvântul
Cu atâtea perle vii
Din Craiova până-n Oltul
Ce te aşteaptă în câmpii

Nici Ploieştiul n-a rămas
Nici Galaţi şi nici Brăila
Agale venind la pas
Li se alătură şi Tulcea

Câte flori au înflorit
Chiar pe palma României
Şi cu chipul strălucit
Aduc odă bucuriei

Însă iată capitala
Bucureştiul cel vestit
Ce scumpă îi este haina
Cu care s-a-mpodobit

Până-n stele ochi-i ard
Cu safire şi rubine
Iar pe degete îi cad
Ploi de zâmbete senine

Herăstrău şi Cişmigiu
Parcuri pline de culoare
Din devreme în târziu
Te invită la plimbare

Iar Băneasa ne surâde
Dintr-un chip de avion
De mănă acum ne prinde
Cu al zborurilor zvon

Mai departe Otopenii
Taie-n lung şi-n lat planeta
Şi azi pe aripa vremii
Măsurându-şi lung dieta

România plai şi dor
Ca pe ape Mioriţa
Eşti de visuri un izvor
Ce ne creşte aici fiinţa

Un luceafăr răsărit
Printre miile de stele
Cu un tei încercuit
De luminile din ele

poezie de Ioan Daniel Bălan (1 martie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărat a înviat!

Soarele se ridica zâmbind din locu-i iar
Şi vântul mângâia flori albe răsărite
Din clipa în care Iisus cel plin de har
A înviat din morţi. Iar feţele cernite

Se luminau deodat' cu bucurie mare
Şi-n rugăciuni se cufundau smerite
Mult preamărind pe Domnul fiecare;
Luminile jucau pe feţele umbrite.

Măslinii au uitat de răni şi suferinţă
Iar flori nemaivăzute se legănau în vânt,
Iisus a înviat după făgăduinţă
Şi bucurie mare aduse pe pământ;

Pretutindeni vestea, în grabă, s-a aflat:
"Hristos a înviat!" "Adevărat a înviat!"

sonet de Radu Băeş din Adevărat a înviat! (2004)
Adăugat de Radu Băeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul primăverii care întârzie

Şi iar primăvara-ntârzie
Cu soare şi ploi pentru flori
Cu gâze şi fluturi că mie,
Dor mi se face din nou de cocori

Uscatele vânturi adie
Când pier în adâncuri comori
Că iar primăvara-ntârzie
Cu soare şi ploi pentru flori

Străin într-o lume pustie
Şi-n noaptea cu plâns de viori
Din pricini ştiute doar mie
Mă simt vinovat uneori,
Că iar primăvara-ntârzie...

rondel de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Printre frunze de-ntuneric, pică frunze de lumină –
Pete albe de ninsoare, pe alee, prin grădină...
În drăceasca lui zvâcnire, sare vântul peste case
Şi în semn de mântuire, ne aduce seri albastre.
Tare-i ger şi gerul rage sub bocanci călcând pământul,
În ilice mari şi groase, vezi copii zburdând ca vântul.
Drum de fumuri peste case, drum de pace peste sat,
Iar de zarva din uliţă, casele s-au luminat.
Geamuri prinse de sclipire şi gutuie şi dovleac,
Pâine caldă şi iubire, covrigei şi cozonac.
Parcă-aud colindătorii! S-au oprit la-nchisa poartă
Şi în caierul ninsorii, prin ogradă au dat roată.
Apoi le-am deschis cărarea (şi la mine au intrat)
Şi de spor şi sănătate, au dat bice şi-au urat.
Ţurţuri – creangă pe la streaşini casa mi-o împodobesc,
Cu ghirlande de lumină. Doamne, satul mi-l cinstesc!
Îngenunchi şi rog de pace, pentru tot românul meu,
Pentru cei plecaţi departe – vise, lângă Dumnezeu.
Ninge iar cu necuvinte şi cu lacrimi de copil,
S-a aprins o lumânare la părinţi, în cimitir.
Doamne, fă această iarnă, mai bogată în iubire
Şi ne dă un strop de pace, ne dă Doamne, mântuire!
Urlă vocile-n altare, urlă clopotele reci,
Vino, doar Crăciunul ăsta, cu noi, Doamne, să-l petreci!
Vino şi ne dă iertare, de păcate ne dezleagă,
Spre a te cânta Iisuse, iar, o veşnicie-ntreagă!
Maică, unge-ne cu mirul lacrimii ce-n noi se-ntoarce,
Roagă-te de mântuire, de lumină şi de pace!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Printre frunze de-ntuneric, pică frunze de lumină –
Pete albe de ninsoare, pe alee, prin grădină...
În drăceasca lui zvâcnire, sare vântul peste case
Şi în semn de mântuire, ne aduce seri albastre.
Tare-i ger şi gerul rage sub bocanci călcând pământul,
În ilice mari şi groase, vezi copii zburdând ca vântul.
Drum de fumuri peste case, drum de pace peste sat,
Iar de zarva din uliţă, casele s-au luminat.
Geamuri prinse de sclipire şi gutuie şi dovleac,
Pâine caldă şi iubire, covrigei şi cozonac.
Parcă-aud colindătorii! S-au oprit la-nchisa poartă
Şi în caierul ninsorii, prin ogradă au dat roată.
Apoi le-am deschis cărarea (şi la mine au intrat)
Şi de spor şi sănătate, au dat bice şi-au urat.
Ţurţuri – creangă pe la streaşini casa mi-o împodobesc,
Cu girlande de lumină. Doamne, satul mi-l cinstesc!
Îngenunchi şi rog de pace, pentru tot românul meu,
Pentru cei plecaţi departe – vise, lângă Dumnezeu.
Ninge iar cu necuvinte şi cu lacrimi de copil,
S-a aprins o lumânare la părinţi, în cimitir.
Doamne, fă această iarnă, mai bogată în iubire
Şi ne dă un strop de pace, ne dă Doamne, mântuire!
Urlă vocile-n altare, urlă clopotele reci,
Vino, doar Crăciunul ăsta, cu noi, Doamne, să-l petreci!
Vino şi ne dă iertare, de păcate ne dezleagă,
Spre a te cânta Iisuse, iar, o veşnicie-ntreagă!
Maică, unge-ne cu mirul lacrimii ce-n noi se-ntoarce,
Roagă-te de mântuire, de lumină şi de pace!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Şi-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci şi plâns,
Rănind şi îngeri şi lumini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
În noi lăsându-şi rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Şi-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi şi-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat şi-n vânt fugar,
Un pescăruş pătează zarea
Şi plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni şi suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce îşi aşteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoasă –
Vis de rugi şi rod bogat.
Între ceţuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veşnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar şi iar şi iar
Şi viaţa şi tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci şi plâns,
Vuiesc clepsidrele şi dor.
Se-ndreaptă viaţa spre apus –
Un anotimp şuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd şi ştiu
Că în curând ai să te duci.

Rănind şi îngeri şi lumini,
Ni-i viaţa trecere spre zei
Şi moartea prinde rădăcini
Şi în cuminţi şi în mişei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri şi-s plângeri iar
Şi n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noştri s-au tot dus –
Semănători de timp şi vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminţi, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenuşa-i strânsă în osoar
Şi toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfinţit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început şi un sfârşit.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
Rănind şi îngeri şi lumini
În clopote de voci şi plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristaţi şi-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Denie

lui Radu Gyr

Zicere:
Iisus venea cu roua în potire
Mult prea târziu în ochii Lui adânci
Pe crezul tău şi crucea ta de-atunci...
Aflatu-ţi-ai dorita răstignire.
...
Se adunase linişte în schituri
Căzând din cer ori coborând din lună,
Să strângă, cu uitarea, împreună
Şi să alunge colbul de pe mituri.

Mugea zadarnic cerbul de lumină
Ridică-te, tu, Gheorghe şi tu, Ioane!
Striviţi pe rând de noile canoane
S-au stins toţi vinovaţii fără vină.

Sub crucea ei din nord e vechea ţară,
Doar vântul poartă astăzi flori în chică
Cresc pui de cuc în cuib de rândunică
Românii băjeniţi pe rând, pe-afară.

Încremenită ţi-e, prin cărţi, povaţa,
Uitaţi sunt spinii-nchipuind cununi,
S-a pribegit mirosul de căpşuni
Şi de la noi şi-a-ntors norocul faţa.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopote

E ceasul două din noapte
Stelele pâlpâie, mor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună uşor.
Plânge prin somn tremurată
Ruga-ntr-o poartă de vis -
Mâna spre cer ridicată
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat înnoptări
Cuie şi spini
În depărtări
Bat clopote
Cerul e sus
Stai să te-nchini
Vine Isus.

Pace, e linişte, pace
Doarme şi vântu-ntre crini
Noaptea pe boltă-şi desface
Pânza de foc şi lumini.

Apele picură, multă
Caldă tăcere de vis
Îngerii tac şi ascultă
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat liniştit
Bat legănat
Spre răsărit
Bat clopote
Cerul e sus
Clopote bat
Vine Isus.

E ceasul două din noapte
Ruga mi-e plină de dor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună şi mor.

Valul se-aruncă din mare
Somnul din stele s-a dus
Fulgeră noaptea în zare
Vine-ntre îngeri Isus.

Bat clopote
Bat apăsat
Vântul din flori
A tremurat
Bat clopote
Cerul e sus
Fulger în zori
Vine Isus....

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!