Ore

Milă tâlharului vânat.
Deochi la ochiul asasin!
Fier pentru fierul spadasin!
- De har mi-i sufletul însingurat!

Nebunul, sunt, din Pampeluna,
Şi mă-nfior când râde Luna,
Mahmură, cu văl funerar.
- Ce groază! Totu-i sub un cenuşar.

Simt zvon ca de huruitoare...
Mă cheamă ceasul de pierzare
- În golul nopţii: - un clopot... două... ia!

Patrusprezece ore lungi...
Ora e-o lacrimă - Tu plângi,
Inimă!... Cântă, nu mai număra.

poezie clasică de Tristan Corbiere din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Taşcu Gheorghiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plângi dacă versurile mele te-au putut face să râzi. Să râzi dacă ele te-au făcut să plângi.

paradox celebru de Tristan Corbiere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta spirituală trebuie dusă cu zel. Zelul şi nepăsarea sunt două mijloace puternice. Unul ne uneşte cu Dumnezeu şi celălalt ne separă. Zelul este un fier încins, nepăsarea este un fier rece: oricât de tare ai lovi fierul se răceşte, nu poate face din el ceva; pe când fierul încins, este uşor de modelat.

citat din Sfântul Antim din Chios
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strălucirea nopţii

În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,

Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,

Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de-apoi

În cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
Într-o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
În turla din cetate.
În ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Şi se sfâşie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.

Aznoapte, soră,
N-a mai bătut nici-o oră.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă furişată

Fulgi de zăpadă pufoasă cad din cer
şi-n alb îmbracă a ta piele sidefată.
Tânăra-ţi inimă înfrigurată
încearcă încă să bată...
Furişată, o lacrimă călduţă brăzdează a ta faţă,
şuierând, vântul o soarbe printr-un sărut
în ceasul din urmă ce nu se vrea pârât.
Marea cu al sau ecou,
o melodie antică-aminteşte şi-ncet,
în coborârea nopţii, pe paşi de menuet
se-arată luna de cleştar, apostoleşte
privirea ta contrariată căutand
şi pacea în simţire regăsind...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De voi mi-i jale

De voi, ce alergaţi întruna
Şi zilnic rătăciţi pe cale,
Purtând în suflet sărăcia
Şi niciodată bucuria,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

De voi, ce ridicaţi morminte,
Uitând de har şi de iertare,
Băgaţi în ele oseminte
Ce plâng aici fără cuvinte,
De voi mi-e milă şi mi-i jale!

În pulbere şi în tăciune
Mai semănaţi fără-ncetare.
De voi, că pierdeţi adevărul
Lăsând încătuşat misterul,
De voi mi-e milă şi mi-i jale,

Că sărutaţi tablouri sfinte
Şi intonaţi o bună veste,
De voi, ce nu aveţi credinţa
Şi-n inimi sfântă pocăinţa,
Şi milă mi-i, şi jale-mi este.

Căci înspre infinitu-albastru
Purtându-şi lupta fiecare,
Fără credinţa în iubire
Şi fără sfânta înfrăţire
Suntem pierduţi, pierduţi pe cale!

Chişinău 28 octombrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (28 octombrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea e ca duelul: dacă te atinge, te răneşte.

citat din Tristan Corbiere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine ora bate...

la mine ora bate unu,
la mine ceasul e târziu,
sunt viu în noapte, ca nebunul,
mai scriu un gând, mai scriu un rând
şi c-o plăcere înzecită,
te chem să vii, să mă adormi,
tu, ochişori de nevăstuică,
mi-ai dat un zâmbet şi n-am somn

nu l-am uitat, l-am luat cu mine
şi-l ţin în palme şi-l sărut,
până când dorul mi te-aduce,
iarăşi în locul cunoscut,
până când gura-ţi îndulcită,
o voi gusta din nou sub duzi,
până când bratele-ţi micuţe
iar mă vor strânge în curând

la mine ora bate două
şi noaptea înveleşte luna,
o pătură cu mici steluţe
i-acoperă fruntea întruna,
eu o privesc cum nu adoarme,
cum străluceşte printre nori
şi mă gândesc ca mâine poate,
între săruturi să-ţi dau flori

pe un perete doarme patul,
nu m-a chemat să fiu cu el,
adoarme în tăcere leacul
atâtor vise de poveşti,
mă uit la dânsul cum oftează
într-o dorinţă neştiută,
îmi face semn cu păturica
şi cu perniţa pufăriţă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara-i singură acasă...

Mă dor zăpezile albastre,
mă doare sufletul, mă strânge,
gânduri alunecă sihastre,
din trup venite să te-alunge,

îmi face luna semn cu ochiul
când pleoapa serii lin se lasă,
alunge răul, dedeochiul
vioara-i singură acasă...

Şi nu mai ştie partitura
de-atâtea ierni arcuşul tace,
nu-i cântă nimeni uvertura,
tu ai plecat, prea multă pace...

Mă dor zăpezile tăcute,
fiorul lor din cer se cerne,
dar nu e zvon de alăute,
omătul haina şi-o aşterne.

poezie de Dania Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tare ca fierul

Floarea lui Cazacu
Făcuse copilului o cămaşă.
A luat foarfecele, că sunt de fier,
Şi le-a trecut de trei ori prin cămaşă,
Dar neîncheotorată, până a-mbrăca-o el.
Asta, ca să fie tare ca fierul.
"Să fie tare ca fierul cine te poartă,
Să nu se lege boalele de el,
Ca de fier rugina".

Când făceau femeile câte un flanel,
Vreun mintean ceva mai lung,
Ziceau:"Lasă să fie mai lung,
Să zică curul bogdaproste".
Floarea ştia bine obiceiurile vechi,
Descântece, tot, şi le ţinea,
Că zicea că să aibă şi copiii ei noroc.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dale de cer

Mult mai multă lumină
se zideşte în mine
de când un fluture
mi s-a lipit pe inimă
ca rugăciunea de potir.

Aş vrea să strig din răsputeri
că plouă peste mine dureri
la fel ca peste Iov,
dar nu ştiu dacă ar mai creşte iarba
ce o car în spinare.

E prima oară
când îmi râde o fereastră
sub pietrele nopţii,
când mâinile mele
curg
în interiorul unui clopot
cu limba muşcată de stele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Aripă sub ape
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar voi trece

Mă zbat să scap
din ochiul tău de jar,
căci prea vânat mi-e sufletul
de un timp încoace;

zadarnic îmi săruţi
arsura de pe tălpi,
voi trece iar prin iarba
în care Dumnezeu
sparge lacrimi într-un clopot;

sunt maci presaţi pe cer
sau amurgul
e pătat de sânge?

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe un mormânt

Şi simţeam sufletul tău curat şi trist
Cum simţi luna care pluteşte tăcută
După perdelele trase.
Şi simţeam sufletul tău sărman şi sfios,
Ca un cerşetor, cu mâna-ntinsă-n faţa porţii,
Neîndrăznind să bată şi să intre,
Şi simţeam sufletul tău plăpând şi umil
Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,
Şi simţeam sufletul tău strâns şi umezit de durere
Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,
Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,
Doar amintirea ta îl ţine
Cu nevăzute degete de fantasmă.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul morţii

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Verde însângerat
Trup trădător
Dor orb de Înalt
Visul sieşi prădător!

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Albastru moale sinucis
Inimă grea destrămată
Sângele negru închis
Într-o plutindă şoaptă!

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Galben şubred şi vast
Pajişte umedă moartă
Peste cruce balast
Golul din umbră: artă?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un orologiu vechi...

În turnul din cetate,
Un orologiu vechi,
Orele-n clopot bate
Din limbile perechi.
Când nu bate,-n răstimpuri,
Stă falnic şi semeţ,
Ca zeii din Olimpuri
Priveşte cu dispreţ.
El a văzut pe lume
Vremile ce-au pierit,
Împărţind în fărâme
Timpul nepreţuit.
Regatele apuse
Le-a vestit tacticos
Şi oşti victorioase,
Bătând misterios.
A tras chiar şi a hohot
În miezul nopţii lungi,
Când alergau în tropot
Stafiile prelungi.
Pe la nămiezi, în ceaţă,
Vestit-a deşteptări,
La cei ce în peniţă
Au scris până în zori.
Celor goniţi din urmă,
Alungaţi în exil,
Chiar dacă se zbuciumă,
Le-a fost mereu ostil.
A sunat în miez de zi
Ceasul de osândă
A sărmanilor flămânzi
Ce n-au drept să râdă.
De-o bună vreme bate
Acelor vinovaţi,
Ce-şi spăla din păcate,
Zăcând întemniţaţi.
Într-un târziu de seară,
Mai număra un ceas,
La cei ce se-ntâlniră
Să îşi ia bun rămas.
A fost martor la şoptiri
De iubire-n noapte
Şi la crude complotiri
De mârşave fapte.
Nu-l pizmuiţi, sărmanul!
E antic, desuet...
I-a mai pierit elanul;
Bate tot mai încet.
În limbi se-mpleticeşte
'Nainte sau 'napoi.
De timpuri clopoteşte
Numărând ore noi.
Dar stă în turnul mare
Sub soare, ploaie, nins,
Privind cu resemnare,
Pierit şi parcă-nvins.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

Pluteam de drag în noapte pe alei
Şi ne iubeam ca vechii castelani...
Bogată ea de 20 de ani,
Eu - tinerel de 20 de... lei.

epigramă de Tristan Corbiere din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonierul măştii

încep să mă tem de ceea ce nu văd
guri-nsetate ascunse
în petece inutile fabricate
de mâini nespălate şi călcate-n
picioare care miros a carne
putredă de cât au stat încălţate
în porcării ieftine
mă tem că nu o să mă vindec
de ceea ce sunt programat
să mă îmbolnăvesc
cu mască sau
sau
fără să doresc o noapte
cu plimbări prin oraşul încă viu
să doresc femeia rujată
care se plimbă sub albastrul înserării
acum sunt o mână
de lut cu văl funerar la gură
speriată şi mahmură
totul are un sfârşit şi
şi
şi mă tem că o să-mi fie
frică de libertate
carne şi vis pe o potecă strâmtă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inés (Ieşindu-i în întâmpinare): Eduardo!... Eduardo!
Eduardo: Inés, viaţa mea!
Inés: La ora asta se vine?!
Eduardo: Întotdeauna vin la două. (Cu un ton smerit.)
Inés: Şi acum e trei.
Eduardo (Arătându-i ceasul): E două fără un sfert. Vrei să te convingi? (Arătă spre ceasul de pe şemineu) Uite, şi ăsta arată aceeaşi oră.
Inés (jignită): Mă rog, mă rog: ai dreptate. Ce iubit delicat, care se târguieşte cu mine pentru fiecare minut! Oricând i se pare prea devreme să vină şi totdeauna târziu, când trebuie să-şi ia rămas bun de la Inés a lui; iar bătăile inimii şi le programează după tic-tac-ul cronometrului său!
Eduardo (Rugător): Inés!
Inés: Du-te... Du-te... Nu e încă ora două... Mai sunt cinsprezece minute... Du-te pe strada San Jeronimo; faci o plimbare căscând gura la trecători şi la două fix te întorci.
Eduardo: Inés!
Inés: Păi dacă asta e ora la care vii de obicei! Asta ar mai lipsi! Ce-ar spune Observatorul Astronomic dacă ai sosi în avans?
Eduardo: Iartă-mă, pentru numele lui Dumnezeu!... Am greşit.

replici din piesa de teatru Sau nebunie, sau sfinţenie, Actul I, Scena a 5-a, scenariu de Jose Echegaray (1877)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloană glorioasă, ce susţine...

Coloană glorioasă, ce susţine
Speranţa noastră şi latinul nume,
Pe care-n drumu-i n-a fost a-l supune
Iupiter cu furtuni de groază pline;

Aici palate nu-s, ci-aici mi-i bine,
Că am alături pinii şi stejarii,
Şi iarba verde, şi-ncă munţii, marii, -
Şi muza triumfând aicea vine.

Gândirea clară către cer s-avântă
Şi-n dulcea umbră-a nopţii se aude
Privighetoarea, cântul trist ce-şi cântă;

Din inimă Amorul îi răspunde,
Ci plină nu-i plăcerea asta încă,
Căci tu, Seniore, eşti pe nu ştiu unde.

sonet de Petrarca din Antologia de poezie universală (2004), traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

cuvintele mă ard, mă dor
aş vrea să vă vorbesc dar nu mai pot
nu mai strig, nu mai ţip
sunt doar un miel
ce paşte trist pe un câmp arid
asteptând lama cuţitului
mă odihnesc pe treptele durerii
dacă aş mai vorbi
aş înveli sufletul cu o lacrimă
să nu fie ucis
speranţe nu mai am, nu ştii...
au murit demult, pe drum
un drum ce nu-i drum
e doar cenuşă şi scrum
trist, leg umbrele şi plec
pe lângă drum
nu am speranţe
nu mai am vise
toate's uitate, ratate, furate
rătăcesc prin negura nopţii
pierdut pe poteci
stelele plâng sub trecătorii mei paşi
ştii, odată ciopleam vise
azi zac într-un ungher murdar
lăuta mi-e ruptă
aici doar corbi negri mai cântă
şi cântă şi cântă
străin sunt în lumea asta bolnavă
de viaţă, de toate
ascultă şi plângi, omule
de treci azi prin cetate
sufletul s-a rupt de mine
a căzut pe unde a putut
am obosit să port pe umeri universul
în trupul ăsta istovit
cad dureri din întunericul cetăţii
o lume oarbă, o lume făr de speranţă
nu ştiu unde mergem
nu ştiu de ce mergem
turme haotice, ce se târăsc pe drum
tu spui că ăsta este drum
doar oase calcinate şi mult scrum
nu râde prietene
mâine vei fi şi tu
un punct pierdut pe drum
în tâmple se zbate tristeţea lumii
aştept ceva
ce nu va mai veni
şi mâine va fi o zi
dar nu va fi a mea
a cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!