Ore

Milă tâlharului vânat.
Deochi la ochiul asasin!
Fier pentru fierul spadasin!
- De har mi-i sufletul însingurat!

Nebunul, sunt, din Pampeluna,
Şi mă-nfior când râde Luna,
Mahmură, cu văl funerar.
- Ce groază! Totu-i sub un cenuşar.

Simt zvon ca de huruitoare...
Mă cheamă ceasul de pierzare
- În golul nopţii: - un clopot... două... ia!

Patrusprezece ore lungi...
Ora e-o lacrimă - Tu plângi,
Inimă!... Cântă, nu mai număra.

poezie clasică de Tristan Corbiere din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Taşcu Gheorghiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plângi dacă versurile mele te-au putut face să râzi. Să râzi dacă ele te-au făcut să plângi.

paradox celebru de Tristan Corbiere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta spirituală trebuie dusă cu zel. Zelul şi nepăsarea sunt două mijloace puternice. Unul ne uneşte cu Dumnezeu şi celălalt ne separă. Zelul este un fier încins, nepăsarea este un fier rece: oricât de tare ai lovi fierul se răceşte, nu poate face din el ceva; pe când fierul încins, este uşor de modelat.

citat din Sfântul Antim din Chios
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă furişată

Fulgi de zăpadă pufoasă cad din cer
şi-n alb îmbracă a ta piele sidefată.
Tânăra-ţi inimă înfrigurată
încearcă încă să bată...
Furişată, o lacrimă călduţă brăzdează a ta faţă,
şuierând, vântul o soarbe printr-un sărut
în ceasul din urmă ce nu se vrea pârât.
Marea cu al sau ecou,
o melodie antică-aminteşte şi-ncet,
în coborârea nopţii, pe paşi de menuet
se-arată luna de cleştar, apostoleşte
privirea ta contrariată căutand
şi pacea în simţire regăsind...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul morţii

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Verde însângerat
Trup trădător
Dor orb de Înalt
Visul sieşi prădător!

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Albastru moale sinucis
Inimă grea destrămată
Sângele negru închis
Într-o plutindă şoaptă!

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Galben şubred şi vast
Pajişte umedă moartă
Peste cruce balast
Golul din umbră: artă?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar voi trece

Mă zbat să scap
din ochiul tău de jar,
căci prea vânat mi-e sufletul
de un timp încoace;

zadarnic îmi săruţi
arsura de pe tălpi,
voi trece iar prin iarba
în care Dumnezeu
sparge lacrimi într-un clopot;

sunt maci presaţi pe cer
sau amurgul
e pătat de sânge?

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea e ca duelul: dacă te atinge, te răneşte.

citat din Tristan Corbiere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe un mormânt

Şi simţeam sufletul tău curat şi trist
Cum simţi luna care pluteşte tăcută
După perdelele trase.
Şi simţeam sufletul tău sărman şi sfios,
Ca un cerşetor, cu mâna-ntinsă-n faţa porţii,
Neîndrăznind să bată şi să intre,
Şi simţeam sufletul tău plăpând şi umil
Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,
Şi simţeam sufletul tău strâns şi umezit de durere
Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,
Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,
Doar amintirea ta îl ţine
Cu nevăzute degete de fantasmă.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tare ca fierul

Floarea lui Cazacu
Făcuse copilului o cămaşă.
A luat foarfecele, că sunt de fier,
Şi le-a trecut de trei ori prin cămaşă,
Dar neîncheotorată, până a-mbrăca-o el.
Asta, ca să fie tare ca fierul.
"Să fie tare ca fierul cine te poartă,
Să nu se lege boalele de el,
Ca de fier rugina".

Când făceau femeile câte un flanel,
Vreun mintean ceva mai lung,
Ziceau:"Lasă să fie mai lung,
Să zică curul bogdaproste".
Floarea ştia bine obiceiurile vechi,
Descântece, tot, şi le ţinea,
Că zicea că să aibă şi copiii ei noroc.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot despre lună

Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,

Luna mârâie-nspre oi,
Lupii-o mestecă-napoi,
Luna mişună pe mare
Şi m-adulmecă de sare.

Sare luna printre miei,
Se ascunde-n vocea ei:
Pielea ta îmi e totuna,
Când se-mpreună cu luna.

Dumnezeu închide-un ochi,
Luna-i spune de deochi,
Luna faţa îşi întoarnă
Şi mă ninge-n iarnă-iarnă.

Iarnă fără lună nu-i.
Lângă ea tu să mă pui.
Smirnă stau, să stai şi tu.
Lună-i, Doamne, dar trecu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

Pluteam de drag în noapte pe alei
Şi ne iubeam ca vechii castelani...
Bogată ea de 20 de ani,
Eu - tinerel de 20 de... lei.

epigramă de Tristan Corbiere din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mi-i sufletul la tine...

... Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...

poezie celebră de Elena Farago din Şoaptele amurgului (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristan: Există şi alte lucruri pentru care să trăieşti: datorie, onoare.
Isolda: Dar ele nu sunt viaţa, Tristan. Ele sunt doar cochilii ale vieţii, şi unele goale, atunci când în final tot ce adăpostesc sunt zile întregi fără dragoste. Dragostea este dată de Dumnezeu. Ignor-o şi vei suferi cum nu îţi poţi închipui.
Tristan: Atunci nu voi mai trăi fără ea.

replici din filmul artistic Tristan şi Isolda
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strălucirea nopţii

În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,

Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,

Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara-i singură acasă...

Mă dor zăpezile albastre,
mă doare sufletul, mă strânge,
gânduri alunecă sihastre,
din trup venite să te-alunge,

îmi face luna semn cu ochiul
când pleoapa serii lin se lasă,
alunge răul, dedeochiul
vioara-i singură acasă...

Şi nu mai ştie partitura
de-atâtea ierni arcuşul tace,
nu-i cântă nimeni uvertura,
tu ai plecat, prea multă pace...

Mă dor zăpezile tăcute,
fiorul lor din cer se cerne,
dar nu e zvon de alăute,
omătul haina şi-o aşterne.

poezie de Dania Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dale de cer

Mult mai multă lumină
se zideşte în mine
de când un fluture
mi s-a lipit pe inimă
ca rugăciunea de potir.

Aş vrea să strig din răsputeri
că plouă peste mine dureri
la fel ca peste Iov,
dar nu ştiu dacă ar mai creşte iarba
ce o car în spinare.

E prima oară
când îmi râde o fereastră
sub pietrele nopţii,
când mâinile mele
curg
în interiorul unui clopot
cu limba muşcată de stele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Aripă sub ape
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madrigal trist

I

De eşti sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă şi frumoasă, draga mea!
Învie-n zvon de râu şi văgăuna,
În ochii plânşi e farmec, şi furtuna
Din orice floare face câte-o stea.

Când în restrişte fruntea ţi se pleacă,
Iubirea mea îşi încordează dorul
Simţind că-n groază inima-ţi se-neacă
Şi peste viaţa ta de azi, săracă,
Trecutul hâd îşi desfăşoară norul.

Mi-eşti dragă mult, când ochiul tău prelung
O undă caldă ca de sânge-l doare,
Când alintându-te nu pot s-alung
Prea grele chinuri care te străpung
Ca un suspin adânc de om ce moare.

Îţi sorb-dumnezeiască voluptate,
Lăuntric imn cu mlădieri suave
Din pieptul dornic gemetele toate,
Şi inima-ţi când plângi, s-aprinde, poate,
Străluminând de perlele jilave!

II

Ştiu bine eu că inima ta plină
Şi-acum de vechile iubiri jertfite
Se mistuie-n jeratic de lumină,
Şi că-n gâtlejul tău dospeşti cu vină
Trufiile femeii osândite;

Dar, până când în visurile tale
Nu se va oglindi fără zăbavă
Iubito, Iadul tot, în vis de jale,
De groază şi de fum şi de pumnale,
Înamorată vajnic de otravă,

Cu frică deschizând oricui şi-n toate
Descoperind ce-i rău şi ce-i bolnav,
Zbătându-te cumplit când ceasul bate,
De nu te-or prinde braţele-ncordate
Ale ne-nfrântului dezgust puhav,

Nu vei putea, regină în robie,
Iubindu-mă cu spaima ta mereu,
În noaptea-ngrozitoare de orgie
Să-mi spui, cu ţipetele ce te-mbie:
"Sunt pe potriva ta, stăpânul meu!"

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de M.D. Ioanid
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

cuvintele mă ard, mă dor
aş vrea să vă vorbesc dar nu mai pot
nu mai strig, nu mai ţip
sunt doar un miel
ce paşte trist pe un câmp arid
asteptând lama cuţitului
mă odihnesc pe treptele durerii
dacă aş mai vorbi
aş înveli sufletul cu o lacrimă
să nu fie ucis
speranţe nu mai am, nu ştii...
au murit demult, pe drum
un drum ce nu-i drum
e doar cenuşă şi scrum
trist, leg umbrele şi plec
pe lângă drum
nu am speranţe
nu mai am vise
toate's uitate, ratate, furate
rătăcesc prin negura nopţii
pierdut pe poteci
stelele plâng sub trecătorii mei paşi
ştii, odată ciopleam vise
azi zac într-un ungher murdar
lăuta mi-e ruptă
aici doar corbi negri mai cântă
şi cântă şi cântă
străin sunt în lumea asta bolnavă
de viaţă, de toate
ascultă şi plângi, omule
de treci azi prin cetate
sufletul s-a rupt de mine
a căzut pe unde a putut
am obosit să port pe umeri universul
în trupul ăsta istovit
cad dureri din întunericul cetăţii
o lume oarbă, o lume făr de speranţă
nu ştiu unde mergem
nu ştiu de ce mergem
turme haotice, ce se târăsc pe drum
tu spui că ăsta este drum
doar oase calcinate şi mult scrum
nu râde prietene
mâine vei fi şi tu
un punct pierdut pe drum
în tâmple se zbate tristeţea lumii
aştept ceva
ce nu va mai veni
şi mâine va fi o zi
dar nu va fi a mea
a cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CLOPOT

Se-aude-n depărtare
Un clopot plin de viaţă
Chemarea şi-o înalţă
Ecou după ecou,

El, cheamă în utrenii
La slujba cu lumină,
Sunt îngerii solii
Când soarele se-nchină,

Şi dacă peste zi
Te-ai depărtat de tine
La vremea înserării-n vecernie auzi
Un clopot ce şopteşte:,, Întoarce-te la mine!"
Şi gândul bun revine, pe El l-ai regăsit,

La vreme de răstrişte
Un clopot priveghează,
Şi-un clopot povesteşte
Când soarele-i apus,

În piept fără ecou, un clopot ne petrece
Ca toţi să se închine, cu rugă pentru-n suflet
Să-ntindă Domnul mâna

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloană glorioasă, ce susţine...

Coloană glorioasă, ce susţine
Speranţa noastră şi latinul nume,
Pe care-n drumu-i n-a fost a-l supune
Iupiter cu furtuni de groază pline;

Aici palate nu-s, ci-aici mi-i bine,
Că am alături pinii şi stejarii,
Şi iarba verde, şi-ncă munţii, marii, -
Şi muza triumfând aicea vine.

Gândirea clară către cer s-avântă
Şi-n dulcea umbră-a nopţii se aude
Privighetoarea, cântul trist ce-şi cântă;

Din inimă Amorul îi răspunde,
Ci plină nu-i plăcerea asta încă,
Căci tu, Seniore, eşti pe nu ştiu unde.

sonet de Petrarca din Antologia de poezie universală (2004), traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza mea de soare

Mi-i dor de tine, draga mea,
Când pomii sunt în floare,
Câci nu sunt lângă tine
Şi sufletul mă doare.

Eşti departe de mine
Cum luna e de soare
Şi ştiu că plângi...
Şi lacrima ta mă doare!

Dar vorba ta e dulce
Ca nectarul de pe floare,
O, cât de mult te iubesc,
Dragostea mea cea mare.

Nu ştiu de ne vom mai întâlni
În lumea asta mare,
Dar tu ve-i rămâne veşnic
Raza mea de soare.

poezie de Vladimir Potlog (3 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!