Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Alexandru Macedonski

Noaptea de Mai

Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge
Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă,
Și primăvara când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți,
Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă,
De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți?
Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze
Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze,
Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități
Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută
Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută.
Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit;
Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit.
Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit.

Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge,
Când frunza ca și mai nainte șoptește frunzei ce atinge?
Când stea cu stea vorbește-n culmea diamantatului abis,
Izvorul când s-argintuiește de alba lună care-l ninge,
Când zboară freamete de aripi în fundul cerului deschis?...
Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
E cerul încă plin de stele, și câmpul încă plin de roze,
Și până astăzi din natură nimica n-a îmbătrânit...
Iubirea, și prietenia, dacă-au ajuns zădărnicie,
Și dacă ura și trădarea vor predomni în vecinicie...
Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit.

Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
Pământ și spațiu își urmează sublimele metamorfoze,
Răsare câte-o nouă floare, apare câte-un astru nou,
Se face mai albastru adâncul, și codrul mai adânc se face,
Mai dulce sunetul de fluier, mai leneșă a nopței pace,
Mai răcoroasă adierea, mai viu al stâncilor ecou;
Mucigăitul smârc al văii cu poezie se vestmântă,
Pe prefiratele lui ape plutește albul nenufar...
O mică stea e licuriciul, și steaua este un mic far,
În aer e parfum de roze. – Veniți: privighetoarea cântă.

Posomorârea fără margini a nopților de altădată,
Când sufletul pentru sarcasme sau deznădejde sta deschis,
Cu focul stins, cu soba rece, rămase-n urmă ca un vis.
E mai, și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată.
Trecu talazul dușmăniei cu groaza lui de nedescris,
La fund se duse iar gunoiul ce înălțase o secundă
Și stânca tot rămase stâncă, și unda tot rămase undă...
Se lumină întinsa noapte cu poleieli mângâietoare,
Și astăzi e parfum de roze și cântec de privighetoare.

Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer.
Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă
S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer;
Columbe albe bat din aripi și visurile vin grămadă,
Iar picăturile urmează pe piatra lucie să cadă...
Băsmesc de vremile bătrâne, când zânele se coborau
Din limpezimile albastre, și-n apa clară se scăldau...
Reînviază ca prin farmec idilele patriarcale
Cu feți-frumoși culcați pe iarbă izbindu-se cu portocale:
Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăși de in
Ce-n mâini cu amforele goale își umplu ochii de senin,
Și printre-a serei lăcrămare de ametiste și opale,
Anacreon re-nalță vocea, dialoghează Theocrit...
Veniți: privighetoarea cântă în aerul îmbălsămit.

E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată...
Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată;
Aud ce spune firul ierbei, și văd un cer de aripi plin,
M-așez privind în clarul lunei sub transparența atmosferei
Și-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei
Cu cântece nălucitoare cum sunt candorile de crin.
O! feerie a naturei, desfășură-te în splendoare,
Regret suprem al fiecărui în tainicul minut când moare,
Fiindcă tu ești pentru suflet repaos dulce și suprem.
O! feerie a naturei, vindecătoare de nevroze,
Ce ne-mbunești fără știință și ne mângâi fără să vrem,
Regret suprem al fiecărui, desfășură-te în splendoare
În aer cu parfum de roze și cântec de privighetoare.
Veniți, privighetoarea cântă în aeru-mbătat de roze.

Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer...
Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer,
Și-această noapte fericită la gâtul ei cu sălbi de astre
S-a coborât pe flori roz-albe și pe pădurile albastre,
A-ntins subțirele-i zăbranic și peste câmp și peste văi
A-nseilat nemărginirea cu raze de argint și aur
Și o cusu cu mii de fluturi și o brăzdă cu mii de căi;
A revărsat peste tot locul dumnezeiescul ei tezaur,
În atmosfera străvezie împăciurea și-a întins,
Făcu să sune glas de bucium la focul stânelor aprins,
Făcu izvorul să-l îngâne, pădurea să se-nveselească,
Orice durere să-nceteze, și poezia să vorbească.
Pe om în leagănul ei magic îl adormi – și el uit㠖
Cu clarobscur mască urâtul și șterse formele prea bruște,
Făcu să tacă zbârnâirea adunăturilor de muște,
Și zise dealului să cânte, și dealul nu mai pregetă,
Și zise văilor să cânte, și văile se ridicară,
Cu voci de frunze și de ape, cu șoapte ce s-armonizară,
Și zise paserei să cânte, și la porunca uimitoare,
Se înălță parfum de roze și cântec de privighetoare...
Iar când și mie-mi zise: "Cîntă!", c-un singur semn mă deșteptă,
Spre înățimi neturburate mă reurcă pe-o scară sfântă...
În aeru-mbătat de roze, veniți: – privighetoarea cântă.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.

Citate similare

Gheorghe Ionescu

Vino s-asculți privighetoarea

Vino, iubito, vino-n zăvoi
În vad ne-așteaptă vâltoarea
Plete de sălcii curg peste noi
Și cântă privighetoarea.

Vino, privighetoarea cântă
Din piculină și din nai
Și trilurile ei ne-ncântă
Ca-n vraja unei nopți de mai.

Vino, privighetoarea cântă
Sublim asemenea lui Orfeu
Cu toate că ne înspăimântă
Soarta acestui semizeu.

Vino, privighetoarea cântă
Ea știe ce și pentru cine
Dar cântecul ei mă avântă
Seară de seară către tine.

Vino, privighetoarea cântă
Povești duioase de amor
Și melodia ei se-mplântă
În inima plină de dor.

Vino, privighetoarea cântă
Cu-atâta dor, cu-atâta foc
S-avem, atâta ne frământă
O picătură de noroc.

Vino, privighetoarea cântă
Cu pasiune și talent
Iubirea noastră pură, sfântă
În timp ce te alint decent.

Vino, privighetoarea cântă
Să cazi în vraja lui Morfeu
Iar inimile își cuvântă
Când tu visezi la pieptul meu.

poezie de din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Traian Abruda

Liliecii

veniți de luați lumină
secția de miliție este plină
de lumânări și pulane! –
veniți
privighetoarea când
liliecii din șopru s-au zburătăcit
cântă și ea... infinit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privighetoarea

Vă rog să nu mă mai căutați,
voi ascunde o vreme într-o privighetoare.
Știu că nu e prea arătoasă
precum pasărea liră sau păunul,
dar nu îmi pasă.
Nu îmi pasă că nu are strai ales,
nu are ținută impetuoasă,
dar trilul ei,
trilul ei e fermecat.

Îl ascult în pădure
dimineața, foarte devreme
când alte păsări nu s-au trezit.
Nu îi place să se amestece
în neamul păsăresc fără rost.
Mai cântă și spre seară,
înalță triluri până la stele
și cred că îi cântă lui Dumnezeu.

Nu ucideți privighetoarea.

poezie de din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

In arcane de padure

În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lîngă frunză și copac lîngă copac;
Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.

În arcane de pădure vijelie ce spăimîntă,
Trăsnet roșu ce-nfășoară și surpare de potop;
Pentru ce e armonia o mînie fără scop,
Dar privighetoarea cîntă, daar privighetoarea cîntă.

În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă,
Aurora-ntîrziată nu s-arată sub frunziș
Întunericul în cale i s-a pus în curmeziș -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Parfum divin

Privind, spre răsărit în noapte
Îți simt al Tău, parfum divin
Te-aud, cum îmi vorbești în soapte,
Aud îngeri, cântându-ți lin.

Iar pe Pământ, îti cântă greieri
Un cântec vechi, dar prea nostalgic
Aș vrea cu mine cutreieri,
Să-mi mai arăți acel loc magic.

Pe-un camp de flori mi-ai apărut
Flori, fără vre-un parfum anume,
Le-ai oferit miros placut,
Strigându-le pe a lor nume.

M-ai dus către un lac întins
Din urma cântând, venea alaiul
Când mana Ta lin l-a atins,
În el s-a oglindit tot raiul.

Când ai plecat iar către cer,
Mi-ai spus că sufletul nu moare
cred în Tine, să nu pier
Spre zările fără de soare.

poezie de
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Rondelul privighetoarei între roze

A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă,
Grădina ce-mi stă sub fereastră
În raze de-argint se-nveșmântă.

O vrajă și albă ș-albastră
Din ceruri, spre lume s-avântă.
A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă.

Chiar roza ce moare în glastră,
De legile firii înfrântă,
Tresare, în pacea sihastră,
La glasul, cu care-o-nmormântă
A nopții sublimă măiastră.

rondel clasic de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 14 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniela Fărtăiș

Altfel de mamă

Noi cu toții avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvață ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
și-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noștri
se vor oglindi mereu
în văi, munți și ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile și iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineții,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
și copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
și a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu și frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
și Natura ne șoptește,
printr-un suspin dureros..
o lăsăm trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Și cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Rondelul lui Saadi ieșind dintre roze

Saadi, dintre roze ieșind,
Uită să-și blesteme amanul...
Sădise pe veci Gulistanul
Și sufletu-și dete zâmbind.

Aflai ca și el talismanul
Tot raiul să pot să-l cuprind.
Saadi, dintre roze ieșind,
Uită să-și blesteme amanul.

Turbat-a în voie dușmanul. --
El cupa de fiere golind
S-a dus în amurg șovăind,
Ș-a fost mai slăvit ca sultanul
Saadi, dintre roze ieșind.

rondel celebru de din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ionuț Popa

Allegretto

Se-nfige vârful ierbii în coatele-mi când tu mă
apuci de brațul vânăt - de vremuri necuprins -
și ochii tăi de rouă cu vrere îmi consumă
arzândele sprâncene ce gura-ți le-a încins.
Oboiul crește-n fală și cântă cu amor
un cântec alb în noaptea din cerul vocii tale,
când mă înalț din roze și-atunci când mai cobor
în mări voluptuoase de ronduri și petale.
Eu sunt copac - tu norul ce mi se-așază-n poală
și își revarsă ploaia pe trunchiu-mi lunecos...
Ia-mi scoarța și clătește-o în recea-ți nădușeală,
fă stropii să nu piară de sus și până jos,
iar de recazi pe umbra-mi să o păstrezi în tine
cu amintirea sfântă când îngânai suspine.

sonet de (12 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -180.00- 143.99 lei.
Mihai Eminescu

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Tristețea pierdută

Pânze de amurg vin pe geana zării,
Forfota se-mbată din pocal de stea.
Seara rozalie peste buza mării
Fâlfâind din aripi alene venea.

Umbre minunate se învârt în aer,
Alte labirinturi se deschid în nou,
Viața ei trecută e închisă în caier
Și bătută-n cuie undeva-n cavou!

Fremătând în zare asfințitul arde,
Bucuria-i mugur pe un ram de vis.
Ea, prin sine fuge ca pe bulevarde
Uitând ce-nseamnă numele abis!

Zorii de mătase ai descătușării
Îi răsar în suflet pe albastre punți,
Fremătă și râul în argintul verii
Izvorât pe buza stâncilor din munți.

S-a trezit la viață, totu-i sfânt și bine
Se aprinde-n suflet dorul de înalt;
Cântecul iubirii se întrecea pe sine
Scos din lira-i verde de un nou Herald.

Umbre de-ntuneric i-au fugit din cale,
Soarele-n căpăstru îl scoate din nori,
Mii de flori așează pe întinsa vale
Și din zări își cheamă hoarda de cocori!

Cheamă primăvara cu roza-i trăire;
Fâlfâie albastrul din Voroneț tras,
Iar azurul vesel făcând pomenire
Își cântă tristețea la iconostas!

Bună dimineața, soarelui îi zice
Florilor devreme deșteptarea .
Se ridică tandră ca un mac prin spice
La izvorul vieții în parfumuri stă!

Of! albastră viață în ram mugurită,
Of! izvoare roze scăldate-n câmpii,
Voi primiți în brațe luna aurită
Când albă trimite razele ei vii!

Pline de înțelesuri zările se avântă,
N-o mai doare astăzi timpul ce trecu
Inima-n petale de roze cuvântă.
Să vină deasupra-i curcubeul vru!

A plecat necazul singur pe cărare
Și peste tristețe zările au nins,
Pentru totdeauna liliacu-n floare
Și-n înflăcărare iarăși este prins!

Plină de iubire, cu visele-n urcare,
Ca o fetișcană sare într-un picior.
Cu,, Bună dimineața" salută o floare
Ce-și spală petala-n apa de izvor!

Nicio mărginire nu mai are margini,
Formele de forme văduvite sunt;
Fâșii de lumină încărcate-n sarcini
Toarnă mierea lunii rece pe pământ!

Eu, venit din ocnă, nu o pot distinge
De Luna adevărată, erau la fel.
Cineva din ceruri, soarele ca minge
Mi-l aruncă-n brațe ca pe clopoțel.

Inima în flăcări doruri multe cere,
Feriga mi-ajunge -ncropesc un pat.
După ce ulciorul i-am umplut cu miere
Soarele, ca minge, tot ei i l-am dat!

poezie de din Mi-e dor de cineva ca tine (10 decembrie 2011)
Adăugat de Nicolae RoleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Veniți, români (poezie manifest)

Țara noastră nu mai scoate
aur de multe carate.
Din frumoasa noastră vatră,
astăzi scoatem numai piatră.
De prin munții cu pășune,
nu mai scoatem nici cărbune.
Din Câmpia Soarelui
și cea a Banatului,
nu mai scoatem la hectare
mii de tone în hambare.
Din munți a pierit pădurea.
A făcut prăpăd securea.
Acum ne chinuie gândul
vom pierde și pământul.
Până când, domni guvernanți,
țara asta o prădați?
Veniți români! Ne cheamă țara,
să-i readucem primăvara.
Veniți în țara legendară
unde străbunii ne lăsară
averile seculare
pentru vremuri viitoare.
Nu mai vrem de astă dată
cerșim din poartă-n poartă.
ne ridicăm români
cu mândrie și onoare,
Dacă vrem să fim stăpâni,
peste România Mare.

poezie de (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Condensatul...

. sorb permanentul existenței din lumea ce mă înconjoară
mai sorb și harul excelenței din cea sortită să mă doară
și trec prin spațiu și prin vreme spre lume aia, viitoare
cu arhetipuri și extreme în care nimeni și nimic nu moare

și-n care-i numai veșnicie și permanentă ambianță
și gol ce naște energie din morfogena-i rezonanță
iar lutul stă în nemișcare iar nemișcarea într-o găoace
din care naște când un soare, când hăuri dure și rapace...

și-n care nu există moarte și-n care nu există viață
doar fluctuații când deșarte când lungi când doldora de ciață
și-n care-i condensată firea mai zis-a lui einstein și bose
și în esență fericirea-i un câmp cu floricele roze...

poezie de (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne cheamă pădurea

Veniți, ai codrilor prieteni,
Veniți la ei, cu suflet viu,
Veniți cât brazii mai au cetini,
Veniți cât nu e prea târziu!
Pădurea e izvor de viață
Și-n ea strămoșii-au mers mereu
Ca-ntr-o biserică măreață,
În care cântă Dumnezeu!

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Lucian Blaga

Veniți după mine, tovarăși

Prietenilor mei
Veniți lângă mine, tovarăși! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
și-n gușe de viperi veninul.

C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
și cu toamna.
Veniți mai aproape! - Și cel care are
urechi de-auzit audă:
durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.
Să râdă deci astăzi în mine
amarul
și-n hohote mari să-și arunce pocalul în nori!

Veniți lângă mine, tovarăși, bem!
Ha, ha! Ce licărește-așa straniu pe cer?
E cornul de lună?
Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur,
ce-am spart-o de boltă
cu bratul de fier.

Sunt beat și aș vrea dărâm tot ce-i vis,
ce a temple și-altar!
Veniți lângă mine, tovarăși! Ca mâne-o să mor,
dar las moștenire
superbul meu crania, din care să beți
pelin
când vi-e dor de viață,
și-otravă
când vreți să-mi urmați! - Veniți după mine, tovarăși!

poezie celebră de din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Gheorghe Ion Păun

Fântâna Dobrii

Dobrița - cer de sânge
O lacrimă de stea
Ce nu putuse strânge
Tot binele în ea
2
În licăr de fântână
Și dulce murmur sta,
Cu buna ei stăpână,
Cu Maica Precista,
3
Venită dintr-o vreme
Când lăncile și spada,
Cu aripi de blesteme,
Scăldau Tiberiada...
4
Și tot ca ea Dobrița -
Un rai de suferinți -
Își alina credința
În apa cu dorinți...
5
În nda ei, pesemne,
Mai revenea cu dor
Un tânăr după lemne
Și apă de izvor...
6
Vecinii- mereu gata
La sfadă s-au grăbit,
C-a fost frumoasă fata,
Dar vorbă n-a vorbit...
7
Ea însă din izvorul
De lacrime păgâne,
Porni, lovi-o-ar zborul,
Cuvinte să îngâne...
8
Și într-o zi senină,
Dobrița când trecea,
Vorbea ca o lumină,
Ca îngerul din ea...
9
Părinții două stele
Urcaseră la cer
Și vin pe drumuri grele
Să-i cânte, leru-i, ler...
10
Băiatul din poveste
Pierise pe sub duzi,
Că viața e cum este
Și oamenii sunt cruzi...

poezie de din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, calcă toamne,
Și-n loc de om... devin tot mai copil.

Și azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum crește firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau și astăzi nu mai sunt?

De ce ți-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfințit?
De ce furnica și-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai șade peștele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-și iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-așa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roșu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Veniți la Domnul

Veniți la Domnul mântuirii
La Acel ce munții a întărit
Nădejdea mea ș-a omenirii
La Acel ce marea a potolit.
La Acel ce umple-n veselie
Apusul, zorile de zi
La Acel care dă bogăție
Ce dealuri face a sări.

Veniți, Domnul e scăpare
E locul ‘nost de adăpost
Fără de El nu e salvare
Și viața n-are nici un rost.

Veniți că Domnul e putere
Pe mâini ne poartă-n cale grea
Dă îndurare, mângâiere
E Soare, Scut și va lucra.

Veniți la Acel care dă hrana
Ce cu lumina S-a învelit
La Acel ce închide orice geană
La Acel ce zilele-a lungit.

Veniți. somnul face dulce
Și boale vindecă de tot
Veniți la El, veniți la Cruce
Veniți că Domnu-I Savaot.

Pe aripi de vânt altul nu merge
Și car din nori nu și-a făcut
Păcatul altul nu va șterge
Nu e putere - este lut -.

Veniți căci ziua e aproape
Și în curând El va sosi
Veniți la El din neagra noapte
Se arată zorile de zi.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Noapte de mai

E prima zi de mai, după apus de soare,
Deschid fereastra larg, e liniște în sat,
Au înflorit castanii și-i liliacu-n floare,
Din când în când pe uliți (...) se-aude un lătrat...

Natura își deschide spectacolul de noapte,
În,, parcul'' Bahna plopii se clatină încet,
Pe banca de sub tei cuvintele sunt... șoapte
Și o privighetoare dă satului concert...

De după deal apare și urcă-n vârf de plop
Un glob măreț de aur, e zâna nopții, Luna,
Pe boltă Carul Mare cu stelele-n galop
În drumul spre apus strecoară-n parc lumina...

E miez de noapte-acum, privighetoarea cântă,
Miroase-a iasomie, îmbată liliacul!...
Cu timpul nemilos eu m-aș lua la trântă
Secunda să-i dilat și să o fac cât veacul!...

E-atâta frumusețe în,, Universul'' meu
Și-atât mister încape în nopțile de mai
Că-mi vine pentru-o clipă să-l rog pe Dumnezeu
Să pună timpu-n lanțuri, să-i spună clipei:,, Stai!''

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iacob Negruzzi

În dulce luna mai

În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare
Și vesel de plăcere tot sufletul tresare,
Eu singur în mâhnire, în suferinți și chin
Vărs lacrimi de durere și mult amar suspin.

În dulcea lună Mai când tainic luna plină
Și mii de mii de stele pământul însenină
Pe cerul vieții mele s-adună negri nori
Ce-ntunec-al meu suflet și-l umplu de fiori.

În dulcea lună Mai când păsările cântă
Și armonii divine natura toat-încântă
În mine-un glas de jale se plânge disperat
Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoșat.

În dulcea lună Mai când dulci și calde raze
Din soare se coboară și totul înviază
Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ
Și-ndrept a mele gânduri spre recele morment.

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Amintiri din Junimea" de Iacob Negruzzi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -33.72- 10.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook