Laeti et Errabundi
Voiajurile intrepide
(Ce grea odihna pare azi!)
Cu steamere și cu rapide.
(La ce-mi slujește-at home-ul gras?)
Mergeam haihui mai ții tu minte,
Tu, călător pierit în cale
Sorbiți de aerul fierbinte,
Fantome, două, joviale!
Cu pasiunile hrănite
Cu-obrăznicie peste poate,
Cinsteam vacanțe înmiite.
Iar simțurile, ponderate,
Dau tinerețe, înfrățire,
Și inimile slobozite
De a muierii miluire,
Prejudecată părăsită,
Lăsându-i teama de orgie
Și scrupulele vagi sihastrului,
Că patima de-o lași să-nvie
Prinzi dulcele gust al pârleazului.
Excese-o mie, printre ele,
Am dat o dușcă mai din tot,
Franceze vinuri, vinuri grele,
Și-acel faro, și-acel stout,
Vinațuri iuți și tescovine,
Dăunătoare, e vădit,
Cu duhurile-n înălțime,
Sub mese, trupul, mai smerit.
Cu peisaje și cetăți
Pozau privirii nesătule!
Ambele-ne curiozități
Ar fi luat hărți cum iei pilule.
Și fluvii, munți și bronzuri, marmuri,
Azur de aur, zori vrăjite,
Și Anglia, maică între arbori,
De turnuri Belgia dădăcită,
Cumplită marea și domoală
Țeseau pe-acest roman drag care
Nu contenea, sufletu-n fală
Et quid despre a noastră carne?...
Romanul vieții-n doi bărbați,
Cum n-au perechile model,
Ce-adună-n inimi, cu nesaț,
Un sentiment dur și fidel.
Invidia, vasilisc rival,
Nu-ngăduia acest regim:
Ne da la prânz doar blam social,
La cină-așijderi să-nghițim.
Mizeria și ea trona
În falanster, din când în când;
Voioși îi răspundeam așa:
Cu barabule și avânt.
Nod de pricini, fără pricină,
(Să fi fost prea frumos se poate),
La câte sunt puneam surdină,
Ca doi stegari ce-n simplitate
Sunt mândri liberi că se simt,
Mai liberi decât tot ce-i slobod,
Și surzi la-njurături fiind
Și la al hohotelor clopot.
Lăsarea grijii în Paris,
Și piedică, și-amor și lesă:
El câțiva proști de care-a râs;
A chițcăielilor prințesă
Ea, proasta fără de egal...
Deodată gloria ne trânti
Cu mareșalii imperiali
Căzuți pe Loara-n tâlhării,
Dar noi căzurăm voluntar!
E vorba doar de o permisie,
Cum sună-n termeni militari,
Atâta-i doar acea demisie,
Permisie pe termen scurt,
Dar după lupte fără număr!
Rămas-ai la femele surd?
Eu mai că n-am zărit nici umăr,
Deși, cât fu-mi dădu fiori.
Ce fire slabă-i a mea fire!
Mai bine-oftezi decât să mori,
Să mori, adică, de tânjire.
Te dau drept mort pe tine. Să
Îi ia toți dracii p-ăi de poartă
Această știre groaznică
Ce vine să îmi bată-n poartă!
Nu pot s-o cred. Cum, mort să fii,
Mort, tu, zeu între semizei!
Nebuni ce scuipă nebunii!
Mort, tu, păcatu-mi de scântei,
Trecutul ce îmi fierbe-ntr-una
În vine și-n gândirea toată,
Ce strălucește și ce tună
Peste credința-mi ne-ncetată!
Mort, el, triumf uluitor,
Neînfrânat și nesfârșit,
A toate binefăcător,
În inimă-ndumnezeit!
Miraculoasa mea poemă,
Filosofii deplin cerești,
Și patria mea, și-a mea boemă,
Sunt moarte? Viață, tu trăiești!
poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre viață
- poezii despre prostie
- poezii despre inimă
- poezii despre filozofie
- poezii despre femei
- poezii despre înălțime
- poezii despre știri
- poezii despre viteză
Citate similare
Lazăre, vino afară!
poruncă este rugămintea ta, și n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud și simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.
poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câțiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce așa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt și să îți văd pe față suferința?
trecut-am pân' la moarte printre toți așa cum soarele își face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc și norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aș muri din nou văzându-ți chinul tipărit în trup
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tipografie
- poezii despre suferință
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre prietenie
- poezii despre ochi
- poezii despre nori
- poezii despre Soare
Din adevăr și din iubire
Din adevăr și din iubire îmi fac și patrie și crez
În viața mea mai sus ca ele nimic nu vreau să mai așez.
Pentru-adevăr îmi dau viața, pentru iubire moartea-mi dau
Nimic să nu-mi vreau fără ele, cu ele orișice să-mi vreau.
Nici adevărul, nici iubirea nu pot cu nimeni să le-mpart
Cu ele-ntregi mă duc oriunde, de ele-n veci nu mă despart.
Merg cu-adevărul și iubirea la marginile lumii chiar
Dar fără ele, oricine-ar zice, nu pot și nu pot, e-n zadar.
Se rupe inima din mine când mi le văd în două stări
Decât cu dragostea-mpărțită, mai bine mort pe-a ei cărări
Decât cu adevăr fățarnic, mai bine mort cu cel frumos
Decât viața cu Satana, mai bine moartea cu Hristos.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre adevăr, poezii despre patrie, poezii despre frumusețe, poezii despre draci, poezii despre creștinism sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Mortul spânzurat
Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Dați-i ceva de care să-și legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Și-a dezlegat viața
de nod spânzuratul!
Spânzurați mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropați-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre picioare sau poezii despre mâini
* * *
Azi am aflat că pot fi mort
că pot să mă lipsesc de viață
că însuși numele ce port
atârnă de-o aceiași ață
că mai întâi se moare într-un nume
mult mai presus de numele ce porți
iar după moarte altă lume
își reoferă nume printre morți
un nume mort și-o lume moartă
te-așteaptă după ce vei piere
degeaba bați la astă poartă
n-ai nici o șansă tu la înviere
viu dacă poți fii până mori
până se stinge numele în tine
altfel n-ai cum să te-nfiori
de-acea sublimă-ntunecime.
poezie clasică de Gheorghe Ene
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent
Crinul...
întreaga mea viață a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
și deseori- floare de crin
îl tot întrebam -prin ce lumi te-ai ascuns
prin ce universuri plutești
și doar uneori intuiam în răspuns
că numai pe mări și-n povești
îl tot iscodeam- după ce mereu zbori
după cine mereu ești pustiu
că te-ntorci uneori pe aluzii la zori
alteori mai mult mort decât viu
doar o singură dată mi-a spus tremurând
cu tristețe-n orbitele-i oarbe
că alt suflet ca el de pustiu și flămând
din adâncuri esențele-i soarbe
că demult nu mai are nici liniști nici loc
că-i uitat și de rău și de bine
că demult îl așteaptă bulboane de foc
dar va sta pân -la urmă cu mine...
mai apoi între zile și nopți va pluti
peste codru și munte și mare
-eu sub malul de lut năruit voi simți
cum se-nalță și nu mă mai doare...
întreaga mea viață a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
și deseori- floare de crin
poezie de Iurie Osoianu (25 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre crini, poezii despre zile, poezii despre zbor, poezii despre timp, poezii despre păduri, poezii despre noapte sau poezii despre munți
* * *
Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece și pustie!
Nu mai credeam în viață, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai știam ce-i zâmbetul, eram o dimineața stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar șansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viața tot mai goală în fața mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu știu cât aș putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot și să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Și-n nopțile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aș fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Și mă dori, o durere atât de surdă, aș țipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar și pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi șterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre dorințe, poezii despre viitor sau poezii despre schimbare
Un păcat numit Apollo
Ești păcatul vieții mele și mă iert că te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi ești și-acum Apollo, deși ești un pic mai mic.
Te păstrez prin buzunare, în poșeta de oraș,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Și spre seară amoraș.
Te hrănesc cu poezie și de sete-ți pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.
Ai cam obosit de-o vreme și te plângi ca un moșneag
Și te zbați între dileme. Doar nu vrei să mă retrag!
Ți-e cam dor de libertate și ai vrea din nou să zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.
Și-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi ești păcat, știi bine, și cu tine am crescut.
Și de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, să știi-
Las' s-aștepte țintirimul! Eu te țin printre cei vii,
Să mai scriu câteva versuri, (fără tine n-aș putea)-
Cum să te îngrop, Apollo, când și mort ești steaua mea?
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre vestimentație, poezii despre versuri, poezii despre stele, poezii despre seară sau poezii despre plâns
Nu mai zâmbesc. Este peste puterile mele. Sunt mort și îngropat. N-am să fac copii. Morții nu se reproduc. Sunt un mort care strânge mâna oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degrabă convivial și foarte zgribulit. Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.
Frederic Beigbeder în Dragostea durează trei ani
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate de Frederic Beigbeder despre moarte, citate despre zâmbet, citate despre tristețe, citate despre superlative, citate de Frederic Beigbeder despre superlative, citate despre mâini sau citate despre cafea
Ultim regret... de debut
Am teama veșnică; aceea de a nu fi urât la moarte
Căci este ultima mea poză în anticamera retinei
Cu negrul ce se-ncepe-n ciclul ce definitiv mă va desparte
De mine însumi, trup și gând, făr-a mai ști de ce-mi revine...
Simt straniul sentiment frustrant de-a nu avea niciun control;
Să-mi așez părul în oglindă, singur să îmi aleg parfumul
Să-mbălsămez tot anturajul, când mi se ia și ultimul rol
Și nu mai pot nimic decide... cum să mă îmbrac și s-aleg drumul...
Nu pot nici trist să fiu, să plâng și-aș fi cel mai îndreptățit
Și nici căldura n-o mai am -și cât de cald eram la atins-
Iar florile ce miroseam nu-mi vor mai colora dormit;
Etern de-acum -indiferent cum nu-mi plăcea- de toți desprins!
Mă rog să n-am multe păcate, să fiu povară de iertări!
Mi-e greu s-accept să îmi fiu eul făr-a mai fi și-ncă să fiu,
S-oblig așa doar de cutumă, timid ce-am fost, reci sărutări
Ce nu le cer, căci n-am cerut... Aș vrea, când mort să fiu tot viu!...
PS
... Cum nici la nașterea-mi ce-am fost... și nu puteam să interviu!...
Deci nașterea și moartea-mi sunt debut de-a fi, nu fi... Și-mi scriu!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre sărut, poezii despre superlative, poezii despre somn, poezii despre păr, poezii despre negru sau poezii despre naștere
Și... (despre noi)
Motto:
Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Și dintre toate iubirile-ți străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...
Și nu ți-a dispărut nici dorul... deși, ești mândru să mă suni...
Și ceas de ceas gândești amorul... ce doar cu mine știi s-aduni.
Și te gândești clipă de clipă... ce mai fac eu și cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... și inima-ți întreabă: "ce?"
Și mă dorești să-ți fi aproape... deși te-ngreunezi greșind...
Că poate, poate, totuși poate... eu am să vin, gonind, venind...
Și te întrebi de simt ca tine... oare și eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să știi de mine... deși la fel mă perpelesc!
Și totul are timpul său... când sita cerne și s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-oprește, sau mai merge...
Când tu îți simți inima plină... de-nțepături și apăsare,
Să știi că nu sunt în lumină... și te visez cu o chemare.
Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc așa cum sunt...
Dorințele îmi sunt divine... și te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simți inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... să simți ce dragoste-ți nutresc!
Și vine totuși și finalul... îl tot aștept să vină acum!
Vreau să înving și s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Și te iubesc fără să vreau... așa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre vinovăție, poezii despre victorie, poezii despre trenuri, poezii despre trecut sau poezii despre sfârșit
Unde...?
Unde se sting iubirile?
Când se șterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?
Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ș-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?
În care toamnă am să știu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!
Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?
Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Și-o viață de-mplinit!
Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre toamnă, poezii despre lumină sau poezii despre calendar
Decontul final
Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îți dau toți acești ani, îți dau viața mea.
Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit niște ani, să ți-i dau înapoi,
Anii noștri frumoși, anii noștri nebuni,
Am să-ți dau săptămâni, anotimpuri și luni.
Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Și eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ți mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.
Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ți-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munți,
Să-ți aduc amintiri ca să poți să mă-nfrunți.
Să mai treci prin vreun loc unde-am stat și-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilința tacând
Și spitalul din gând.
Să mai schimbi drumul tău, că și-așa n-are rost,
Niște cioburi să-ți las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Și de dragă ce-mi ești mai trăiesc până vii.
Nici dovezi nu-ți pretind, nici chitanțe nu-ți cer,
Te aștept sus în cer,
Șapte ani te-am închis în iubirea ce-ți port,
Să mă ierți ca pe-un mort.
Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copți,
C-am să-ți dau niște ani, strânși în zile și nopți,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd și să-ți fiu nenoroc.
Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ți dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit
cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre săptămâni sau poezii despre struguri
Te-aș aduce înapoi
Două inimi stau în umbră,
S-or mai iubi? Chiar nu mai știu,
În minte e o ceață sumbră,
Dar tot al tău aș vrea să fiu.
E oare din obișnuință?
E amintirea ce o port?
Cu tine verde eram, ființă,
În lipsa ta sunt gri, sunt mort.
Le simt doar eu, ce nebunie!
Pare că e cum ai sperat,
Că a trecut o veșnicie,
Dar nici acum nu te-am uitat.
Două inimi? numai una,
Nu mai dai pașii către noi,
Te-ai depărtat, ești precum luna,
Eu te-aș aduce înapoi...
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre nebunie sau poezii despre amintiri
Șarpele
Tu ai văzut că scriu despre iubire,
Gândind, probabil, ăsta vrea doar sex
Dar în final, cumva, ți-am dat de știre
Și ai rămas, privind, un pic perplex
Ne pierdem în condiția umană,
De fapt, cât e de greu să ieși din ea,
E doar un trup, o minte prea sărmană,
Un suflet care duce partea grea
Sunt sigur că nu toți, pricep că unii,
Au multe să îmi spună, de ascult
Înțelepciunea noastră, ce străbunii,
Ne-au dăruit cu drag pe-acest pământ
Tu ai crezut că scriu despre iubirea,
De om bărbat, femeia coasta lui,
Ce e făcută ca și cum menirea
Ce-o are, e să fie a oricui
Între cei doi va fi mereu un șarpe,
Pasat pe rând, alegeri între noi,
Dar de privești un pic mai îndeaproape,
Noi l-am creat și îl hrănim în doi
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre înțelepciune, poezii despre trup și suflet, poezii despre sex sau poezii despre femei și bărbați
Scara
Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiți ocara! -
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: -"Ești nebun?
Pune scara!"
-"Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"
Mai la urmă pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câți fuștei la scară sunt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfânt!
-"Unsprezece", spune ea;
Eu zic: -"Bine", pe credință;
Doar o fi având știință
Scara câți fuștei avea.
Pe credință -
Asta e pierzarea mea!
Și-o sărut mereu-mereu;
Orice-ați spune, orice-ați face,
Nu știu cum, dar mie-mi place
Să sărut - așa sunt eu!
Orice-ați face,
Doar e dat de Dumnezeu!
Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, și iată scara!
Vrând să pui la cale țara,
N-am de lucru și m-apuc
Să-ntorc scara,
Și când colo, stau năuc!
Dau să număr la fuștei -
Uite-i, frate, doisprezece!
Și-un cuțit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iată-mi moartea, dragii mei!
A greșit, îmi spuneți voi?
Cum de n-a greșit să spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!
Zici că poate n-a știut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i, și-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!
M-a scurtat așa, știind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e ca-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre știință, poezii despre tăcere, poezii despre tată sau poezii despre religie
Multe, multe, mici mărunte
Poate că dacă aș avea
gânduri
câte fire de nisip se nasc
sub buzele mării,
aș reuși să îmi cumpăr
o viață
în care să fiu
doar rege, nu și cerșetor.
La poarta mea
nu mai trece gândul zâmbind.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
și nu mă aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.
Plouă cu gânduri tot mai vechi,
tot mai triste.
Mi-e greu sub ele,
mă scufund sub apa lor
din care, rupându-se, mirii
s-au îndepărtat, albi, de lume
și-au furat cu ei raza de zâmbet.
Pe acoperișurile lumii
au crescut lacrimi
care poartă pe buze
numele drumurilor ce ne-au
obosit singurătatea.
Depărtarea, vine ca o soră a ta,
cel plecat din inima mea
cu acoperiș de lacrimă.
Sunt lângă tine zilnic, dar
m-au umbrit gândurile tale
tot mai negre
și nu mai pot să pășesc
spre lumină iar.
poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre singurătate, poezii despre ploaie, poezii despre nuntă sau poezii despre nisip
Trezire
Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă și tristețe că astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,
În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece și-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă așa curat și drept
Și bun, cinstit și sincer, cu inima din piept
Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
Să spun cu strigăt mare, cu trâmbiță de foc,
Tot ce avem în viață nu ține de noroc,
Ci doar de tine totul, de mine și de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, mă îndoi,
Că este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar și-n gând doar am vrut ca să-l ridic
La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Așa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părți
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărți
Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeș, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus
Dar am greșit și știu că la mine m-am uitat
Așa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
Că m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toți prietenește dar, Doamne, ce tâmpit
Să mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morți aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus și până jos
Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert
Am crezut că o cultiv și că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur mă acresc
De parc-aș fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut
Gol și murdar și vânăt dar totuși fericit,
Așa eram și tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu mă apăsa
Dar nu vedeam c-orbește mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am prețuit
Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului să cadă treptat a mea viață
Și m-am trezit deodată ieșit la suprafață
Și n-am știut, chiar astăzi, să reacționez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur și unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument
Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Și lăsat din porunca Marelui Împărat
Să cadă ca în valuri, ca frunza de ușor
Poate să fiu legendă și pildă tuturor
Să știe să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viața pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină și Cerul luminos!
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre creștere, poezii despre întuneric sau poezii despre viziune
... (fără titlu)
Văd în fața doi omuleți
Frumoși, în iarnă îmbrăcați.
Nu sunt, cum ați crede, doi băieți
Și nici doi oameni mai curați.
Sunt doar doi îndragostiți,
Cu cerul drept părinți,
Ce stau drăguț îmbrațișați,
De căldură, frați...
Nu pot crede când îi văd
Cum iubire își rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...
"Să mă simt eu, oare, neîndreptățit
Când de viață am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"
Stau și mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"
poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsplată, poezii despre iarnă, poezii despre generozitate sau poezii despre fericire
Neiubită...
Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Și uite așa, se scrie destin neîmplinit.
Și tot ce-am vrut a fost iarăși IUBIRE...
Și n-am știut să dau decât ce vine tot din ea...
Și iarăși m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aș fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!
Și m-ai ținut în jocuri de-așteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aș fi zâmbit și de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...
În a mea viață... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează și-au tangență!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic și rezistă,
Ne ofilim fără iubire și dăm o repetență!
N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să știi!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... și-acum îți sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!
Aș vrea să cred că sunt totuși iubită; că n-ai mințit și doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ți să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.
Neiubită...? Poate! Sau, nu știu...
Am vrut eu a le ști pe toate...!
Dar... n-aș mai fi ce sunt să fiu...
Și nici surprinsă n-aș mai fi fost... poate!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare sau poezii despre ore
Fără inspirație
Sunt cufundat în neputință
Oricât încerc și am voință,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...
Și sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoție, n-am țel,
Este ca și cum aș fi mort
Epuizat, fără efort...
Și-mi face rău și nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.
Și boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.
E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină