Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Paul Verlaine

Laeti et Errabundi

Voiajurile intrepide
(Ce grea odihna pare azi!)
Cu steamere și cu rapide.
(La ce-mi slujește-at home-ul gras?)

Mergeam haihui – mai ții tu minte,
Tu, călător pierit în cale –
Sorbiți de aerul fierbinte,
Fantome, două, joviale!

Cu pasiunile hrănite –
Cu-obrăznicie – peste poate,
Cinsteam vacanțe înmiite.
Iar simțurile, ponderate,

Dau tinerețe, înfrățire,
Și inimile slobozite
De a muierii miluire,
Prejudecată părăsită,

Lăsându-i teama de orgie
Și scrupulele vagi sihastrului,
Că patima de-o lași să-nvie
Prinzi dulcele gust al pârleazului.

Excese-o mie, printre ele,
Am dat o dușcă mai din tot,
Franceze vinuri, vinuri grele,
Și-acel faro, și-acel stout,

Vinațuri iuți și tescovine,
Dăunătoare, e vădit,
Cu duhurile-n înălțime,
Sub mese, trupul, mai smerit.

Cu peisaje și cetăți
Pozau privirii nesătule!
Ambele-ne curiozități
Ar fi luat hărți cum iei pilule.

Și fluvii, munți și bronzuri, marmuri,
Azur de aur, zori vrăjite,
Și Anglia, maică între arbori,
De turnuri Belgia dădăcită,

Cumplită marea și domoal㠖
Țeseau pe-acest roman drag care
Nu contenea, sufletu-n fal㠖
Et quid despre a noastră carne?... –

Romanul vieții-n doi bărbați,
Cum n-au perechile model,
Ce-adună-n inimi, cu nesaț,
Un sentiment dur și fidel.

Invidia, vasilisc rival,
Nu-ngăduia acest regim:
Ne da la prânz doar blam social,
La cină-așijderi să-nghițim.

Mizeria și ea trona
În falanster, din când în când;
Voioși îi răspundeam așa:
Cu barabule și avânt.

Nod de pricini, fără pricină,
(Să fi fost prea frumos se poate),
La câte sunt puneam surdină,
Ca doi stegari ce-n simplitate

Sunt mândri liberi că se simt,
Mai liberi decât tot ce-i slobod,
Și surzi la-njurături fiind
Și la al hohotelor clopot.

Lăsarea grijii în Paris,
Și piedică, și-amor și lesă:
El – câțiva proști de care-a râs;
A chițcăielilor prințes㠖

Ea, proasta fără de egal...
Deodată gloria ne trânti
Cu mareșalii imperiali
Căzuți pe Loara-n tâlhării,

Dar noi căzurăm voluntar!
E vorba doar de o permisie,
Cum sună-n termeni militari,
Atâta-i doar acea demisie,

Permisie pe termen scurt,
Dar după lupte fără număr!
Rămas-ai la femele surd?
Eu mai că n-am zărit nici umăr,

Deși, cât fu-mi dădu fiori.
Ce fire slabă-i a mea fire!
Mai bine-oftezi decât să mori,
Să mori, adică, de tânjire.

Te dau drept mort pe tine. Să
Îi ia toți dracii p-ăi de poartă
Această știre groaznică
Ce vine să îmi bată-n poartă!

Nu pot s-o cred. Cum, mort să fii,
Mort, tu, zeu între semizei!
Nebuni ce scuipă nebunii!
Mort, tu, păcatu-mi de scântei,

Trecutul ce îmi fierbe-ntr-una
În vine și-n gândirea toată,
Ce strălucește și ce tună
Peste credința-mi ne-ncetată!

Mort, el, triumf uluitor,
Neînfrânat și nesfârșit,
A toate binefăcător,
În inimă-ndumnezeit!

Miraculoasa mea poemă,
Filosofii deplin cerești,
Și patria mea, și-a mea boemă,
Sunt moarte? Viață, tu trăiești!

poezie clasică de , traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Lazăre, vino afară!

poruncă este rugămintea ta, și n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud și simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca mă vadă viu.

poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câțiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce așa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt și să îți văd pe față suferința?

trecut-am pân' la moarte printre toți așa cum soarele își face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc și norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aș muri din nou văzându-ți chinul tipărit în trup

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din adevăr și din iubire

Din adevăr și din iubire îmi fac și patrie și crez
În viața mea mai sus ca ele nimic nu vreau să mai așez.
Pentru-adevăr îmi dau viața, pentru iubire moartea-mi dau
Nimic nu-mi vreau fără ele, cu ele orișice să-mi vreau.
Nici adevărul, nici iubirea nu pot cu nimeni le-mpart
Cu ele-ntregi mă duc oriunde, de ele-n veci nu mă despart.
Merg cu-adevărul și iubirea la marginile lumii chiar
Dar fără ele, oricine-ar zice, nu pot și nu pot, e-n zadar.

Se rupe inima din mine când mi le văd în două stări
Decât cu dragostea-mpărțită, mai bine mort pe-a ei cărări
Decât cu adevăr fățarnic, mai bine mort cu cel frumos
Decât viața cu Satana, mai bine moartea cu Hristos.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Mortul spânzurat

Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Dați-i ceva de care să-și legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Și-a dezlegat viața
de nod spânzuratul!
Spânzurați mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropați-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Azi am aflat că pot fi mort
că pot să mă lipsesc de viață
însuși numele ce port
atârnă de-o aceiași ață

că mai întâi se moare într-un nume
mult mai presus de numele ce porți
iar după moarte altă lume
își reoferă nume printre morți

un nume mort și-o lume moartă
te-așteaptă după ce vei piere
degeaba bați la astă poartă
n-ai nici o șansă tu la înviere

viu dacă poți fii până mori
până se stinge numele în tine
altfel n-ai cum să te-nfiori
de-acea sublimă-ntunecime.

poezie clasică de
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crinul...

întreaga mea viață a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
și deseori- floare de crin

îl tot întrebam -prin ce lumi te-ai ascuns
prin ce universuri plutești
și doar uneori intuiam în răspuns
numai pe mări și-n povești

îl tot iscodeam- după ce mereu zbori
după cine mereu ești pustiu
te-ntorci uneori pe aluzii la zori
alteori mai mult mort decât viu

doar o singură dată mi-a spus tremurând
cu tristețe-n orbitele-i oarbe
alt suflet ca el de pustiu și flămând
din adâncuri esențele-i soarbe

demult nu mai are nici liniști nici loc
că-i uitat și de rău și de bine
demult îl așteaptă bulboane de foc
dar va sta pân -la urmă cu mine...

mai apoi între zile și nopți va pluti
peste codru și munte și mare
-eu sub malul de lut năruit voi simți
cum se-nalță și nu mă mai doare...

întreaga mea viață a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
și deseori- floare de crin

poezie de (25 ianuarie 2020)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece și pustie!
Nu mai credeam în viață, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai știam ce-i zâmbetul, eram o dimineața stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar șansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viața tot mai goală în fața mea!
mor sau trăiesc, iubesc sau urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu știu cât aș putea te iubesc, sau te omor de prea mult dor, te omor, doar atât mai pot și să fug, tac, în urmă nu mai privesc!
Și-n nopțile negre, pustii, mă jelesc nu te-am putut iubi, nu te-am lăsat să-mi fii cefi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Și mă dori, o durere atât de surdă, aș țipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar și pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi șterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Un păcat numit Apollo

Ești păcatul vieții mele și mă iert te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi ești și-acum Apollo, deși ești un pic mai mic.

Te păstrez prin buzunare, în poșeta de oraș,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Și spre seară amoraș.
Te hrănesc cu poezie și de sete-ți pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.

Ai cam obosit de-o vreme și te plângi ca un moșneag
Și te zbați între dileme. Doar nu vrei mă retrag!
Ți-e cam dor de libertate și ai vrea din nou zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.

Și-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi ești păcat, știi bine, și cu tine am crescut.
Și de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, știi-
Las' s-aștepte țintirimul! Eu te țin printre cei vii,

Să mai scriu câteva versuri, (fără tine n-aș putea)-
Cum să te îngrop, Apollo, când și mort ești steaua mea?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Frederic Beigbeder

Nu mai zâmbesc. Este peste puterile mele. Sunt mort și îngropat. N-am să fac copii. Morții nu se reproduc. Sunt un mort care strânge mâna oamenilor de prin cafenele. Sunt un mort mai degrabă convivial și foarte zgribulit. Cred că sunt persoana cea mai tristă pe care am întâlnit-o vreodată.

în Dragostea durează trei ani
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Oona & Salinger" de Frederic Beigbeder este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.72- 20.99 lei.

Ultim regret... de debut

Am teama veșnică; aceea de a nu fi urât la moarte
Căci este ultima mea poză în anticamera retinei
Cu negrul ce se-ncepe-n ciclul ce definitiv mă va desparte
De mine însumi, trup și gând, făr-a mai ști de ce-mi revine...

Simt straniul sentiment frustrant de-a nu avea niciun control;
Să-mi așez părul în oglindă, singur să îmi aleg parfumul
-mbălsămez tot anturajul, când mi se ia și ultimul rol
Și nu mai pot nimic decide... cum să mă îmbrac și s-aleg drumul...

Nu pot nici trist fiu, plâng și-aș fi cel mai îndreptățit
Și nici căldura n-o mai am -și cât de cald eram la atins-
Iar florile ce miroseam nu-mi vor mai colora dormit;
Etern de-acum -indiferent cum nu-mi plăcea- de toți desprins!

Mă rog să n-am multe păcate, fiu povară de iertări!
Mi-e greu s-accept să îmi fiu eul făr-a mai fi și-ncă fiu,
S-oblig așa doar de cutumă, timid ce-am fost, reci sărutări
Ce nu le cer, căci n-am cerut... Aș vrea, când mort să fiu tot viu!...

PS
... Cum nici la nașterea-mi ce-am fost... și nu puteam interviu!...
Deci nașterea și moartea-mi sunt debut de-a fi, nu fi... Și-mi scriu!

poezie de (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Adina-Cristinela Ghinescu

Și... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Și dintre toate iubirile-ți străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Și nu ți-a dispărut nici dorul... deși, ești mândru mă suni...
Și ceas de ceas gândești amorul... ce doar cu mine știi s-aduni.
Și te gândești clipă de clipă... ce mai fac eu și cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... și inima-ți întreabă: "ce?"

Și mă dorești -ți fi aproape... deși te-ngreunezi greșind...
Că poate, poate, totuși poate... eu am să vin, gonind, venind...
Și te întrebi de simt ca tine... oare și eu la fel tânjesc...?
N-am să te las știi de mine... deși la fel mă perpelesc!

Și totul are timpul său... când sita cerne și s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-oprește, sau mai merge...
Când tu îți simți inima plină... de-nțepături și apăsare,
știi nu sunt în lumină... și te visez cu o chemare.

Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc așa cum sunt...
Dorințele îmi sunt divine... și te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simți inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
-ndepărtezi gândirea fadă... simți ce dragoste-ți nutresc!

Și vine totuși și finalul... îl tot aștept vină acum!
Vreau înving și s-ating malul... nimic nu fi fost doar fum!
Și te iubesc fără să vreau... așa cum mi-a fost scris fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Marica

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se șterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ș-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să știu?
Că-s mort sau că sunt viu?
pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Și-o viață de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îți dau toți acești ani, îți dau viața mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit niște ani, ți-i dau înapoi,
Anii noștri frumoși, anii noștri nebuni,
Am să-ți dau săptămâni, anotimpuri și luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Și eu încă sunt viu,
Să mai treci -ți mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi ți-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munți,
-ți aduc amintiri ca poți mă-nfrunți.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat și-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilința tacând
Și spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că și-așa n-are rost,
Niște cioburi -ți las din iubirea ce-a fost,
te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Și de dragă ce-mi ești mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ți pretind, nici chitanțe nu-ți cer,
Te aștept sus în cer,
Șapte ani te-am închis în iubirea ce-ți port,
mă ierți ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copți,
C-am să-ți dau niște ani, strânși în zile și nopți,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd și să-ți fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
-ți dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru m-ai iubit,
Eu să mor, fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de
Adăugat de Cristian BuicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Te-aș aduce înapoi

Două inimi stau în umbră,
S-or mai iubi? Chiar nu mai știu,
În minte e o ceață sumbră,
Dar tot al tău aș vrea fiu.

E oare din obișnuință?
E amintirea ce o port?
Cu tine verde eram, ființă,
În lipsa ta sunt gri, sunt mort.

Le simt doar eu, ce nebunie!
Pare că e cum ai sperat,
Că a trecut o veșnicie,
Dar nici acum nu te-am uitat.

Două inimi? numai una,
Nu mai dai pașii către noi,
Te-ai depărtat, ești precum luna,
Eu te-aș aduce înapoi...

poezie de
Adăugat de Vlad BSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Șarpele

Tu ai văzut scriu despre iubire,
Gândind, probabil, ăsta vrea doar sex
Dar în final, cumva, ți-am dat de știre
Și ai rămas, privind, un pic perplex

Ne pierdem în condiția umană,
De fapt, cât e de greu ieși din ea,
E doar un trup, o minte prea sărmană,
Un suflet care duce partea grea

Sunt sigur nu toți, pricep unii,
Au multe să îmi spună, de ascult
Înțelepciunea noastră, ce străbunii,
Ne-au dăruit cu drag pe-acest pământ

Tu ai crezut scriu despre iubirea,
De om bărbat, femeia coasta lui,
Ce e făcută ca și cum menirea
Ce-o are, e să fie a oricui

Între cei doi va fi mereu un șarpe,
Pasat pe rând, alegeri între noi,
Dar de privești un pic mai îndeaproape,
Noi l-am creat și îl hrănim în doi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar - nu grăbiți ocara! -
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: -"Ești nebun?
Pune scara!"
-"Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"

Mai la urmă pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câți fuștei la scară sunt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfânt!

-"Unsprezece", spune ea;
Eu zic: -"Bine", pe credință;
Doar o fi având știință
Scara câți fuștei avea.
Pe credință -
Asta e pierzarea mea!

Și-o sărut mereu-mereu;
Orice-ați spune, orice-ați face,
Nu știu cum, dar mie-mi place
sărut - așa sunt eu!
Orice-ați face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, și iată scara!
Vrând pui la cale țara,
N-am de lucru și m-apuc
-ntorc scara,
Și când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuștei -
Uite-i, frate, doisprezece!
Și-un cuțit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iată-mi moartea, dragii mei!

A greșit, îmi spuneți voi?
Cum de n-a greșit spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a știut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i, și-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!

M-a scurtat așa, știind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e ca-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Multe, multe, mici mărunte

Poate dacă aș avea
gânduri
câte fire de nisip se nasc
sub buzele mării,
aș reuși să îmi cumpăr
o viață
în care să fiu
doar rege, nu și cerșetor.

La poarta mea
nu mai trece gândul zâmbind.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
și nu mă aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Plouă cu gânduri tot mai vechi,
tot mai triste.
Mi-e greu sub ele,
mă scufund sub apa lor
din care, rupându-se, mirii
s-au îndepărtat, albi, de lume
și-au furat cu ei raza de zâmbet.

Pe acoperișurile lumii
au crescut lacrimi
care poartă pe buze
numele drumurilor ce ne-au
obosit singurătatea.
Depărtarea, vine ca o soră a ta,
cel plecat din inima mea
cu acoperiș de lacrimă.

Sunt lângă tine zilnic, dar
m-au umbrit gândurile tale
tot mai negre
și nu mai pot să pășesc
spre lumină iar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trezire

Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă și tristețe astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,

În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece și-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă așa curat și drept
Și bun, cinstit și sincer, cu inima din piept

Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
spun cu strigăt mare, cu trâmbiță de foc,
Tot ce avem în viață nu ține de noroc,

Ci doar de tine totul, de mine și de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, mă îndoi,
este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar și-n gând doar am vrut ca -l ridic

La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Așa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părți
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărți

Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeș, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus

Dar am greșit și știu că la mine m-am uitat
Așa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toți prietenește dar, Doamne, ce tâmpit

mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morți aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus și până jos

Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert

Am crezut că o cultiv și că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur mă acresc
De parc-aș fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut

Gol și murdar și vânăt dar totuși fericit,
Așa eram și tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu mă apăsa

Dar nu vedeam c-orbește mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am prețuit

Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului cadă treptat a mea viață
Și m-am trezit deodată ieșit la suprafață

Și n-am știut, chiar astăzi, reacționez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur și unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument

Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Și lăsat din porunca Marelui Împărat
cadă ca în valuri, ca frunza de ușor
Poate fiu legendă și pildă tuturor

știe nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viața pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină și Cerul luminos!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

... (fără titlu)

Văd în fața doi omuleți
Frumoși, în iarnă îmbrăcați.
Nu sunt, cum ați crede, doi băieți
Și nici doi oameni mai curați.

Sunt doar doi îndragostiți,
Cu cerul drept părinți,
Ce stau drăguț îmbrațișați,
De căldură, frați...

Nu pot crede când îi văd
Cum iubire își rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...

"simt eu, oare, neîndreptățit
Când de viață am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"

Stau și mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"

poezie de (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel ObadăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Și uite așa, se scrie destin neîmplinit.

Și tot ce-am vrut a fost iarăși IUBIRE...
Și n-am știut să dau decât ce vine tot din ea...
Și iarăși m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aș fi vrut fie, să fi fost... Ah, mă durea!

Și m-ai ținut în jocuri de-așteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
fi zâmbit și de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viață... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează și-au tangență!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic și rezistă,
Ne ofilim fără iubire și dăm o repetență!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau știi!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... și-acum îți sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aș vrea să cred că sunt totuși iubită; că n-ai mințit și doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ți să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu știu...
Am vrut eu a le ști pe toate...!
Dar... n-aș mai fi ce sunt să fiu...
Și nici surprinsă n-aș mai fi fost... poate!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Fără inspirație

Sunt cufundat în neputință
Oricât încerc și am voință,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...

Și sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoție, n-am țel,
Este ca și cumfi mort
Epuizat, fără efort...

Și-mi face rău și nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.

Și boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.

E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!

poezie de (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook