Coşmarul

C-un rege din vechime vis spăimos.
De fier îi e coroana. Ochiul crunt.
Astfel de chipuri astăzi nu mai sunt.
L-ascultă spada, câine credincios.
E din Northumbria? Norveg e oare?
Pe pieptu-i larg, roşcata, deasa barbă.
E nalt şi mut. Privirea lui e oarbă.
Mă înfioară sumbra lui răcoare.
Din ce oglindă stinsă, din ce navă
A mărilor ce-au fost a lui ispravă
De arme s-a ivit hirsut bărbat,
Ce mă cufundă-n ev întunecat?
Sunt visul lui. Sunt aspru judecat.
Se crapă-acum de ziuă. N-a plecat.

poezie clasică de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

I s-a întâmplat şi lui, ca şi tuturor bărbaţilor, să trăiască timpuri grele.

citat clasic din Jorge Luis Borges
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Londra, la începutul lunii iunie 1929, anticarul Joseph Cartaphilus din Smirna i-a oferit prinţesei de Lucinge cele şase volume in-quarto (1715-1720) din Iliada lui Pope.

începutul de la Nemuritorul de Jorge Luis Borges (1947), traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă trebuie să numesc o singură carte ca fiind cea mai bună din toată literatura, cred că aş alege Divina Commedia a lui Dante.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stirpea Borges

Nimic ori prea puţin despre străbunii
Din stirpea Borges ştiu: vagi lusitani
Ce-n carnea mea lăsat-au peste ani
Oprelişti şi-obiceiuri. Parcă bunii
Nicicând n-ar fi trăit. Şi mi se pare
Străini complet că sunt de-a artei moarte.
Imperceptabil, fac cu toţii parte
Din timp, şi din pământ, şi din uitare.
Aşa-i mai bine. Împlinit destin.
Sunt neam de lusitani. Viteji ajunşi
Pe mările Orientului străin,
Apoi pe mări de-aprins nisip pătrunşi.
Sunt regele ce-n misticul pustiu
S-a rătăcit, jurând că-i încă viu.

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sătul de pământurile Spaniei, un bătrân oştean al regelui încearcă să-şi găsească desfătarea în vastele geografii ale lui Ariosto, în acea vale a lunii unde sălăşluieşte timpul care-a fost risipit de vise şi în idolul de aur al lui Mahomed răpit de Montalban.

începutul de la Făuritorul, Parabola lui Cervantes şi a lui Don Quijote de Jorge Luis Borges (1955), traducere de Cristina Hăulică
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt cel ce ştie că-i la fel de van
Ca-n luciul de cristal nevorbitor
Înspăimântatul, vanul privitor
Ce trupul fratelui urmează-avan.
Ştiu, prieteni neştiuţi, că ne-a fost dată
Drept singură iertare doar uitarea
Şi că-n uitare e şi răzbunarea,
Umanei uri, soluţie ciudată!
Ilustre chipuri de-a greşi! Uşor
Nu-i să dezlegi ce-i timpul, labirint
Multiplu, unu şi mereu distinct,
Al fiecăruia şi-al tuturor.
Sunt nimeni. Spada n-am incins voinic.
Ecou sunt, şi uitare, şi nimic.

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este substanţa din care sunt făcut.

Jorge Luis Borges în Anchete (1946)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul şarpelui

Şarpele în grădină
Dacă n-a fost Dumnezeu
Atunci a fost zborul
Şi energia din sângele lui Adam.

Sângele din trupul lui Adam
Care s-a strecurat în Eva
Era elementul nemuritor
Despre care Adam a jurat c-a fost iubire.

Sângele din trupul Evei
Care i s-a scurs din pântec –
Înnodat pe cruce
Nu avea nume.

Nimic altceva nu s-a întâmplat.
Din iubirea care nu poate muri
Se revarsă milioane de chipuri
Şi epiderma agoniei

Pentru a atârna... o coajă goală.
Suferinţa încă
Nu întunecă grădina,
Nici cântecul şarpelui.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi văd sângele pe flori de trandafir

Îi văd sângele cum pe flori de trandafir se-aşterne,
Văd în stele gloria ochilor lui însufleţind eterul,
Trupul îi străluceşte-n mijlocul ninsorilor eterne,
Lacrimile lui sunt ploile cu care ne binecuvântează cerul.

Îi văd faţa-n fiecare floare;
Cântecul fiecărei păsări şi tunetul, pătrunzător nespus,
Sunt vocea lui – desprinse din magma tare,
Pietrele-s cuvintele pe care el le-a spus.

Toate drumurile-s de paşii lui bătute, mii,
Bătaia inimii lui învălurează marea veac după veac,
Coroana lui de spini e-împletită din toţi spinii lumii,
Iar crucea lui e fiece copac.

* Joseph Plunkett a fost un înfocat naţionalist patriot irlandez, condamnat la moarte în iunie 1916 şi executat prin împuşcare. Cu şapte ore înainte de execuţie s-a căsătorit cu iubita lui, Grace Gifford. După această întâmplare, Grace nu s-a mai recăsătorit. niciodată.

Geraldine Plunkett, sora lui Joseph, i-a publicat după moarte poeziile.
Staţia de cale ferată din Waterford îi poartă numele.

poezie de Joseph Plunkett,1887-1916, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti ceilalţi

Scăpare n-ai în ce-au lăsat în scris
Acei pe care spaima ta-i imploră.
Nu eşti ceilalţi. Te vezi în astă oră
În centrul gol de labirint închis
De paşii tăi. Nici fi-vei izbăvit
De chinul lui Socrate, de Iisus
Ori de Siddhartha ce-a murit răpus
Într-o grădină, către asfinţit.
Tot pulbere e şi cuvîntul scris
De mâna ta, şi vorba îngânată
De gura ta. E crudă-a ta ursită.
Iar noaptea Domnului e nesfârşită.
Tu plămădit ai fost din timp. Eşti vis.
Eşti fiecare clipă-nsingurată.

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul ziarist

Acelui ziarist, lăsat, demult, la vatră,
La uşă, astăzi, nimeni nu-i mai sună
Şi-n curtea lui, cu flori de mătrăgună,
O, Domne, niciun câine nu-i mai latră...

Dar, uneori, pe drum, trece o şatră,
C-un urs care dansează pe jăratec,
El, ca şi ursul, a rămas ostatec,
Străin şi mut, în casa lui de piatră.

Priveşte-n ochii ursului, atent,
Şi retrăind cu ani în urmă, mulţi,
Când se dansa, pentru ceva "mărunţi"
În faţa hoţilor din Parlament...

Dansau şi pe jăratec, şi pe gheaţă,
Vai, nişte personaje indecente,
Pentru acele vremuri decadente,
Când ziariştii se plimbau pe... aţă!

El s-a ales cu jarul său din vatră,
Căci, n-a dat curs geambaşilor de ţară,
Hrănindu-se cu pâinea lui amară,
Cu demnitate-n casa lui de piatră,

Scriind cu foc, dar şi cu sânge-albastru,
Fără să-i pese, neam, de consecinţe,
De interesul său sau de tendinţe,
Şi iată-l, azi, trăieşte ca sihastru....

Simţind în sînge marele dezastru!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai minunate cuvinte, ce-au fost rostite cândva pe pământ, sunt: Împărăţia lui Dumnezeu nu vine ca înfăţişare externă. Nici nu poţi zice, că este aici sau dincolo, - căci iată împărăţia lui Dumnezeu este în voi înşivă. Orice reformă radicală religioasă trebuie să purceadă din cuvintele acestea. Să nu pornească oare şi la noi-tot de-aici?

Lucian Blaga în Pietre pentru templul meu
Adăugat de Fumed
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde e mormântul lui Bălcescu?

Fiecare bob de grâu din ţara mea e rodit din
Bălcescu.
Fiecare fir de praf din ţara mea se numeşte
Bălcescu.
Zâmbetul lui luceşte în fiecare atom de lumină,
Vocea lui Bălcescu murmură în Dunăre, în Argeş,
în Olt, în Prut.
Plămânii lui sunt găuriţi de fiecare picătură a
ploii de toamnă.
Inima lui nunteşte cu-a lumii mireasă.
Şi renaşte în fiecare fir de iarbă primăvăratecă,
Soarele şi Luna îi tot ţin cununa.
Munţii cădelniţează şi azi pentru vânzătorul de
ciuture,
Păsările-i cântă-mpreună cu Iancu,
Stelele sunt aprinse din speranţele lui.

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce mă atragea la el era impresia pe care mi-o dădea că e singur, nenorocit, că unicul lui stimulent în viaţă sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare. Dacă nu-i aşa, nu mă interesează. Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Lui...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani de la prezent
şi se făcea parcă din soare o speranţă
s-a rupt precum din toate un fragment

şi se făcea din ce în ce mai boreală
şi mai lichidă şi mai grea protuberanţă
şi peste lumea mea iniţială
împrăştia lumina drept substanţă

iar eu dormeam adânc în depărtări
mulţimi pluteau în aşteptarea împlinirii
şi flori curgeau pe strada dintre zări
şi El venea pe măgăruşul prorocirii

venea să-nfrunte soartă şi destin
pe mine să mă-nfrunte-n omenie
şi printre flori coroana Lui de spini
se-ntrezarea sub văl de veşnicie...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani din ziua-n care
călare pe măgar ca pe-o speranţă
Lumina Lui intra în fiecare...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul meu

Sub teiul meu ce înfloreşte
Sunt nins de florile-i gălbui
Şi inima spre boltă creşte,
Miresme-albastre şoapta lui...

Sunt amintiri de neuitat,
Sub teiul meu îmbătrânit,
Sufletul mi-a fost plecat,
Dar totdeauna-a revenit.

Şi anii au trecut mereu,
Sunt pe mare în catarg,
Acum îşi lasă Dumnezeu
Privirea către locu-I larg.

Prin crengile îngălbenite
Migrează dragostea - ecou,
Şi visurile neîmplinite
Renasc în pacea din tablou.

poezie de Nicu Petria (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică (Lorelei în oglindă)

Tribute to Heinrich Heine

Pe câmpia verde, de lucernă plină,
Era o prinţesă, ca dama de pică
Mergând cu tact, precum o felină,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Şi cătând pe râu, spre iubirea sa,
Se-aruncă-n vâltoare, ea nu ezită
Departe pe deal, chipul lui se-afla
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Din apele tulburi, ea tot priveşte,
Înoata-n continuu, fără pic de frică,
De mai aproape, el parcă o ţinteşte,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Într-un final tragic, curentul răului,
O trase în jos, n-a mai putut să zică
Nimic, ci se scufundă cu figura lui
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

poezie de Alex Dospian (26 iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, e suficient să revedem câteva pasaje din Quijote pentru a simţi că Cervantes nu era stilist (cel puţin nu în sensul modern, acustico-decorativ, al termenului) şi că îl interesau prea mult destinele lui Don Quijote şi Sancho ca să se lase distras de propria sa voce.

Jorge Luis Borges în Superstiţioasa etică a cititorului (1930), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele sufletului

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lanţ,
Adeseori din cuşca lui l-am scos
Şi l-am târât până la şanţ,
Până la şanţul întăririi mele,
Ca să-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lanţul şi lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cuşcă
Şi mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă
Şi i se plimbă ca un foc pe piele
Rănile lui sunt şi-ale mele.

Câine mişel, tu mârâi numai biciul
Şi urmele şi pragul mi le lingi!
Căci te târăşti ca să-ţi păstrezi şoriciul
Şi dând din coadă voia mi-o învingi.
Pe toată viaţa înnădit cu tine,
Nedespăţit de coadă şi de bot,
Sunt supărat că, strânşi atât de bine,
Să te alung din bătătura mea nu pot.

Însă mă jur, când voi cădea de moarte,
Hoitul meu gol nu-ţi va spori ospăţul,
Căci de aproape, ca şi de departe,
Te voi croi şi din mormânt cu băţul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!