Cântecul ultimei întâlniri

Stă pieptu-mi gata să se frângă,
Fără putere, îngheţat,
Mănuşa pentru mâna stângă
Pe mâna dreaptă-am îmbrăcat.

Că sui un munte, îmi păruse,
Şi treptele erau doar trei...
"Hai, mori cu mine!" toamna-mi spune
Ţinându-mi calea sub un tei.

"Ursitele mi-au fost haine,
Şi mă-nşelară zi de zi..."
Răspuns-am tristă: "Şi pe mine!
Cu tine-odată voi muri".

Aceasta-i ultima cântare.
Priveam spre casă de cândva -
Gălbuie şi nepăsătoare
Lumina-n dormitor ardea.

poezie celebră de Anna Ahmatova
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu meu

Mă gândesc la Eminescu
La un Eminescu care mănâncă şi bea
Nu ca la o iluzie, ci ca la
Un om simplu, visând la o stea

Niciodată nu vin la el cu mâna goală
Îi aduc slănină şi ceapă
Îl doare o mână şi capul îl doare
În vreme ce bea nişte apă

Voi muri, îmi spune şoptit, voi muri
Îmi vor face statui şi evenimente
Apoi vor merge cu sentimentul de turmă
Cu mare fast să se-mbete

Au nevoie de mine, ca de aerul nopţii
Dacă mori devii ideal
Îmi şoptea Eminescu, în vreme ce ploaia
Cădea peste noi, ca un val..

Într-o zi a plecat departe, departe
Într-un alt spaţiu terestru
Prietenii mă cheamă să bem o pălincă
Căci s-a născut Eminescu

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primeşte-mă!...

Primeşte-mă în seara care vine,
sunt un pribeag cu suflet rătăcit,
mânat de doruri sfinte către tine
precum ursitele mi-au prorocit.

Primeşte-mă în casă, nu te teme,
să îmi urezi în prag şi bun venit,
aduc cu mine dalbe crizanteme
să-ţi mângâie surâsul răvăşit.

Am regăsit poveştile uitate,
ţi le voi spune să adormi uşor
cu gândurile toate adunate
sub aripa întinsă-a unui dor.

Când zorii vor ajunge la fereastră
eu voi pleca fără să spun ceva,
vor plânge crizantemele în glastră
de dorul meu şi de uitarea ta.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-ai lăsat sufletul

Ţi-ai lăsat sufletul la mine în suflet,
Şi l-am surprins scriind poeme, cu mâna
mea dreaptă!
Ce mă fac cu tine, de azi?
Nu o să pot scrie cu mâna stângă!
Şi am doar o singură pană!
O să plângi cu ochii mei?
O să ţin în inima mea şi gândurile inimii tale?
Şi dorul... şi dorul tău de mine
unde o să doarmă?
Tot la mine în suflet? De ce?

poezie de Adelina Cojocaru (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un pumnisor cu ultima fărâmă de soare de pe cerul meu..
şi. o răsuflare..
.. ultima mea răsuflare de dinainte de moarte..
o voi aseza la picioarele inimii tale
s. o foloseşti la nevoie..
când gheată îţi va deveni viata,
curgere calda de lumina sa ramai, peste lume...

Ultima picătură din mine
n. o voi duce zeilor s. o bea..
Ci. o voi pastra pentru setea ta..

Arsura sufletului nu mi. o voi stinge cu roua lacrimilor mele,
ci le voi pastra pe toate, cu grija, in cupele noptii
pentru a. ti inroura visele,
viaţă sa prindă toate...

In graba, daca mâna ti. o voi atinge vreodată..
In mine va rămâne scrisă... poezia ta..

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ţipa toamnă în mine...

Nu ţipa toamnă în mine că nu e sfârşit de lume,
Sperii frunza de aramă, trezeşti vântul să le-ndrume,
Şi-n foşniri şi rotocoale spre un sol sărac de verde,
Le aduni să lâncezească până vlaga li se pierde.

Hai, fii calmă şi docilă c-o să te ridezi devreme,
Şi ogoarele te-or plânge printre brazde lungi, supreme,
Codrul îşi va pierde umbra, păsările migratoare,
Şi-l va consola frunzişul învelindu-l la picioare.

Nu striga toamnă că bolta-i gata, gata-i ca să plângă,
Şi-a-ngustat în gri privirea, bâjbâind cu mâna stângă,
Ţine mantia brodată doar cu fir de ploi mărunte,
Nu striga toamnă c-o superi, doar nu vrei să se încrunte?

Nu ţipa... că-n primăvară, într-un demodat buiac,
O să strâng doar pentru tine un buchet de liliac...

buiac/ (reg) pieptar de postav

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vouă!

Voi muri fără voi, veţi muri fără mine,
Cine ştie de-i rău, cine ştie de-i bine?
Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Nu e loc în muzeu, doar umile azile.

Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Şi zâmbesc incolor, spre copilul din mine.
Din bilanţ în bilanţ mai întârzii totalul,
Ce-a fost bun, ce-am greşit, unde-i Doamne finalul?

Vă salut şi vă iert, dar iertaţi-mi şi mie,
Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Şi aflăm prea târziu, ce e rău, ce e bine.

În lumină pe rând şi pe rând în finaluri,
Singuraticii zei pe-ale vieţilor maluri,
V-am iubit, m-aţi iubit, să ne fie de bine,
Acest ultim nonsens fără noimă ne ţine.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminesciană

Se spune că
a fost unu Eminescu
pe vremea
când codrii erau
de aramă,
când Lacul...
când dorul
de mamă...

Se spune că
a fost unu Eminescu
când plopii
erau fără soţ
pe afară,
când Vino iubito...
când dorul
de ţară...

Se spune că
a fost unu Eminescu
pe când
Memento mori
îi venea în minte...
când O, rămâi
când dorul
de cuvinte...

Se spune că
a fost unu Eminescu
în anii cei grei
păstrat în parfumul
de tei!...

poezie de Gheorghe Gurău (ianuarie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru mine

Îmi dau cu stângu-n dreptu' mai mereu
Sunt umorist de mâna stângă
Râd unii ca în loc să plângă
Acesta sunt, acesta-i felul meu...

Mă situez ca stil pe lângă
Mai marii umorişti, ce sunt la greu
Da-mi dau cu stângu-n dreptu' mai mereu
Sunt umorist de mâna stângă...

Iar de aş scrie făr' de Dumnezeu
Mi-ar spune-amica mea cu tângă
Nu asculta de muza ta nătângă
Fii tu acelaşi umorist, dar eu...

Îmi dau cu stângu-n dreptu' mai mereu!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă las Raiului tău

Îmi las pe mâna ta iubirea
Să te desfete nesfârşita
Cu-alura-i albă şi neprihănirea
Roză hulită până-acum de moarte.

Îmi las pe mâna ta lumina
Cu ochii-n lacrimi să o vezi
Şi până-n tălpi purta-voi vina
Izvoarelor cu gânduri repezi.

Îţi las sub palme sânii plini
Să-mprăştii truda lor, din chinul
Iadului să zvârli pelini
Nemângâierilor preaplinul.

Îmi las pe mâna ta orbire
Ştiind c-o vei sui în cer
Că-ţi va luci în piept pieire
Steaua-mi, cu ea să mori.

Mă şterg din mine toată
Chip, formă-albastră, fire
Cristal farului tău pun umblet
Numelui meu, Iubire.

Raiului tău mă las zidire
Mă leagă-n lanţuri de lăstare
În stihurile-ţi strai de mire
Şi-n veşnicii de abis la picioare.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stop cadru

am alunecat pe o coajă de banană
şi cu fundul înfipt în noroiul cleios
răvăşit şi lipsit de putere
priveam orgoliul
cum se scufundă în mine

în urmă câţiva copii
mototoleau sub limbă expresia
aceea cu fu... pe măta

faţa îmi ardea ca o torţă
fiind sclavul neputinţei mele
am tăcut...

lumea îmi părea o biserică fără altar

nu ştiu de ce dar am avut senzaţia
că toate cuvintele au fost spuse...

de atunci învăţ să reţin
forma tuturor lucrurilor

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, nu ţi-e îngăduit sa mori!

Doamne, în mâna dreapta ţin un înger,
ce mă scrie cu vârful de aripă apăsat.
Din vene, nu sânge, bulbi de stele îmi curg,
semn că cerul cândva din mine a muşcat...

Cuvintele mă-ncalţă în opinci de iarbă
şi inimii îi poruncesc să nu se dea bătută,
atunci când moartea îşi ascute gheara,
vrând cu orice preţ din ea să-şi facă o lăută.

Parcă sfinţii ar fi zdrobit toti macii în picioare,
de aceea simt în mine o altfel de cerneală:
un roşu ca şi stropii scurşi din crucea
ce s-a ridicat un curcubeu în ochiul cel de smoală.

În fie ce poem îmi cos o rochie de mireasă,
visând la mirele ce are-n pază câmpia de bujori...
Doar el îmi retrăieşte viaţa- durerea o alungă,
strigând-n mine: "femeie, nu ti-e îngăduit să mori"!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai vrea să sărbătoreşti cu mine?

n-ai vrea să sărbătoreşti cu mine
ceea ce am alcătuit într-un
fel de viaţă? nu am nici un model.
născută în babilon
deopotrivă ne-albă şi femeie,
am sesizat oare să existe şi altceva în afară de mine?
am construit-o
aici pe acest pod dintre
lumina stelelor şi lut,
mâna mea dreaptă ţinând strâns
mâna mea stângă; vino sărbătoreşte
cu mine faptul că în fiecare zi
cineva sau ceva au încercat să mă ucidă,
dar nu a reuşit niciodată.

poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora Unirii-n doi

Hai iubito şi dă-mi mâna
mâna ta ca o vioară
să traduc iarăşi româna
într-un susur de izvoară

Mâna ta ca o vioară
pare vers de Alecsandri
mângâind iar mă omoară
într-un veac fără Dridri

Pare vers de Alecsandri
nu traduc iarăşi româna
nici pe-a fi în a nu fi
hai iubito şi dă-mi mâna

Mâna ta ca o vioară
îmi răstoarnă munţii iară

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba şi goarna

Înainte de a muri
să-ţi iei iarba
mi-a spus goarna!
Înainte de a trăi
să-ţi iei goarna
mi-a spus iarba!
Iar eu stăteam cu mâna dreaptă în stânga
şi cu mâna stângă în dreapta
şi cu singurul ochi îngropat
în pământ
şi cu toţi ochii
în cuvânt
îmbrăcat în mormânt.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ningând

Prima oară mi-a nins mâna!
Peste picioare mi-a nins!
Mi-au nins picioarele peste picioare
şi chipul în palmă mi-a nins
întâia ninsoare!

Apoi m-am întins în mine
şi-am bulgărit copacii cu priviri
cu cine oare-aveam închipuiri?
Cu cine
am trăit acoperit?
Cu cine?

Prima oară
când mi-a nins mâna peste picioare
îmi degerau afară
prima şi ultima ninsoare
cu tine!
Cu tine!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai dispărut în zare

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi tu ai dispărut în ceaţa ei,
dansau pe cer doar păsări călătoare
şi ele mă priveau cu ochii grei

mi se părea că ochii lor sunt mure,
aveau în ei culori din ochii tăi,
îmi arătau neantul cum apare
priveam cu ochii căutători prin văi

şi nici o vale nu te-avea pe tine,
aveau doar flori şi fluturi, mii şi mii,
nu le pasă deloc ce e cu mine,
zburau prin aer pufi de păpădii

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi zarea s-a întunecat pe loc,
era acum o noapte urlătoare,
c-o ploaie repezită în galop

simt trupul care-mi fierbe dintr-odată,
mai trece doar puţin şi-mi dă în foc,
eu nu te plâng, o lacrimă te iartă
e lacrima ce n-a avut noroc

neştiutoare cade într-o baltă,
atât de tulbure norocul ei,
îşi pierde limpezimea nediluată,
în urma ta e un parfum de tei

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mine

Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă şi ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar şi atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi şi dezgoliţi de nevoi.
Aşteaptă cu mine, tot ce nu poate fi aşteptat
Aşteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când eşti doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deşiră şi timpul,
Nu pleca, îţi voi spune mai târziu motivul...

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj

Timpul s-a izbit de-o stâncă
Şi-a-mprăştiat în zare
Secundele-i de argint,
Când eu şezut sub un stejar,
Beat de griji şi de amar,
Priveam spre munte.

Ameţitoare înălţime
Cu stânci capcane pentru zei,
Creşti urlete de lup în mine!
Când scaperi pietre jos la poale,
Naşti foc ce mistuie pelin,
Iar timpul plânge cu venin.

Dar Cronos nimbul îşi adună
Şi pleacă într-o goană mare,
Nervos a şuierat prin vale:
A fost miraj!
Şi-atunci şi eu îmi fac curaj
Şi plec spre munte.

Pe creasta cea înaltă sui
Să-mi împlinesc al meu destin,
Deasupra-i cerul cel senin
Şi-n faţă mi-este viaţa,
Eu din picioare mă înclin
Şi-adulmec iar speranţa!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune... fără sfârşit

În ultima vreme n-am
prea dormit

eram ca într-un joc cu mine, contagios

brusc,
ochii se întunecau,
din ce în ce,
într-o fierbinţeală de nestăpânit,
mi-au încetinit zborul

în rând cu nespovediţii şi neîmpărtăşiţii,
fără lumânare, număram flori
sălbatice păsări care-mi cântau pe gratis

ceasuri
cu arcurile date peste cap amuţit-au
ultima rugăciune

ascunsă
sub zăpezi, dimineaţa,
muşcându-mi de teamă
genunchii păcătoşi

singurul adevăr,
într-un alt poem,
fără cuvinte
mâna mea,
într-o ultimă sforţare,
luă pliculeţul cu zahăr

şi liniştea îmi păru
fără sfârşit

poezie de Eli Gîlcescu (7 ianuarie 2020)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine

Lacrimi de apă, fulgi de zăpadă,
În nebunia toamnei fac paradă,
Resturi de frunze, de ierburi pătate,
Hrănesc vântul cu aripi uscate.

Drumul se şterge de roţi pământii,
Bolizi tocilari străbat prin câmpii,
Eu urc un munte în lumi paralele,
Lumea din mine şi lumea din stele.

Doi porumbei îmi dau târcoale
Cu săruturile lor în ritmuri cordiale,
Noi în luciul toamnei, spre zăpadă,
Căutăm credinţa din cer, adevărată.

Am urcat muntele, am venit la tine,
Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!