Palma condamnatului (După o întâmplare adevărată)

Înainte de fi condamnat la moarte
şi executat
printr-un sir nenorocit de imprejurari
si erori judiciare,
şi-a pus palma pe zidul gros urlând:

- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!
Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;

După execuţie au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă, porţiunea aceea de zid
a fost decupată şi zidul refăcut
Ea se află acum la muzeul
condamnaţilor la moarte

poezie de Ion Untaru din vol. Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma condamnatului (după un caz real)

Singur într-o celulă,
neputincios între zidurile groase
şi pe deasupra condamnat la moarte;
Condamnat la moarte printr-un
nenorocit concurs de împrejurări
şi un şir de erori incredibile;

Câte din acţiunile oamenilor
sunt într-adevăr perfecte?
Către cine să-şi urle nevinovăţia
dacă nici un juriu nu l-a luat în seamă?
Somnul nu se mai atinge de el.

Oamenilor,
de ce vreţi să îmi luaţi viaţa
pe care mi-a dat-o Dumnezeu
şi eu n-am nici o vină?!
Şi punându-şi palma pe zid,
disperarea din el a strigat:
- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!
Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;
După execuţie au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă porţiunea aceea de zid
a fost decupată şi zidul refăcut
Ea se află acum la muzeul
condamnaţilor la moarte.

poezie de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma condamnatului (inspirată dintr-un caz real)

Singur într-o celulă,
neputincios între zidurile groase
şi pe deasupra condamnat la moarte;
Condamnat la moarte printr-un
nenorocit concurs de împrejurări
şi un şir de erori incredibile;

Câte din acţiunile oamenilor
sunt într-adevăr perfecte?
Către cine să-şi urle nevinovăţia
dacă nici un juriu nu l-a luat în seamă?
Somnul nu se mai atinge de el.

Oamenilor,
de ce vreţi să îmi luaţi viaţa
pe care mi-a dat-o Dumnezeu
şi eu n-am nici o vină?!

Şi punându-şi palma pe zid,
disperarea din el a strigat:
- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!

Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;

După execuţie au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă porţiunea aceea de zid
a fost decupată şi zidul refăcut

Ea se află acum la muzeul
condamnaţilor la moarte

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Desenez o fereastră în zid,
în zidul surd, ca o moarte,
şi mă prefac c-o deschid
şi privesc pân-departe.

Doamne, ce sfinte peisaje
dat mi-i să văd uneori:
ce arbori cresc pe blindaje,
sau pe tranşee ce flori!

Soarele şade în ierbi încâlcit,
pământu-i de spice mai greu;
şi aproape că sunt fericit
în faţa peretelui meu.

... Desenez o fereastră-n zid, şi
se cască-o spărtură: în ea
m-aş teme să cad de n-aş fi
legat ca un lanţ de podea.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Am construit un zid negru pentru spaţii albe
Ca două lumi diferite în care tu şi cu mine
Puteam trăi separat.
Era un zid intern al mizeriei umane,
Aproape invizibil din exterior.
Apoi noi am căutat cunoaşterea.
Eram bărbat şi femeie,
Dar căutam aceeşi cunoaştere.
Şi am tot căutat-o până când
Nu am mai simţit fiorul în noi,
Acel fior al iubirii.
Am căutat cunoaşterea în pofida iubirii,
Pâna când, într-o bună zi, am inţeles că
Fără iubire nu mai puteam trăi.
Cunoaşterea nu mai avea nici un sens,
Dacă deveneam cu adevărat şi definitiv
Inexistenţi.
Atunci am început să căutăm din nou iubirea
Şi am inţeles că trebuie să darâmăm
Zidul pe care îl construisem
Cu ceva timp în urmă.
Dar zidul devenise alb, iar spaţiile
Deveniseră negre.
Noi am încercat să-l dărâmăm,
Dar zidul rămânea mereu alb,
Pentru că el aparţinea doar lui Dumnezeu.
Atunci L-am rugat pe Dumnezeu să îl dărâme
Şi Dumnezeu a creat o fereastră în zid,
Ca să ne putem vedea unul pe celălalt.
Noi ne-am privit miraţi şi îngroziţi
În acelaşi timp,
Pentru că nu ne mai recunoşteam unul pe celălalt.
Şi am înţeles că relaţia noastra devenise
Imposibilă.
L-am mai rugat pe Dumnezeu să facă o minune
Şi Dumnezeu ne- a dat lacrima.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul Berlinului a căzut într-o zi. Dar între Est şi Vest a rămas un zid conceptual. Un zid mai mare decât Marele Zid.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrarea în zid

pe motiv de orb... perfid
am intrat, de-un cap, în zid
iar zidul s-a făcut a cade (?!)
pe un pantof care mă roade
cum rod şi anii la un zid

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe ziduri

Prea multe ziduri în jurul nostru,
Zidul discreţiei, al tăcerii mincinoase,
Al decenţei parşive, zidul morţii,
Zidul zidului, sula de au zidul străpunge,
Zicea cronicarul, câinii iubesc zidurile
În felul lor, andrele, biluţe, nimicuri,
Până la urmă, îndrăgostit de un zid,
Am văzut cum el înfloreşte,
Nu mă-ngropaţi voi între ziduri,
Trandafirii sălbatici trec peste margini,
Iar marea, ah, marea, este chiar patul zeiţei nebune.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajuns preşedinte al SUA printr-un accident al istoriei şi neavând calităţi excepţionale prin care să rămână în istorie, Donald Trump va rămâne, totuşi, în istorie ca omul care a ridicat ziduri, între care un zid uriaş la graniţa cu Mexicul, deşi SUA nu sunt atacate de popoare barbare migratoare, ca China în antichitate. Trump e atât de megaloman şi de rupt de realitate încât, dacă se spune că Marele Zid Chinezesc se vede de pe lună, el vrea ca "Zidul lui Trump" să se vadă de pe Marte.

George Budoi în Reflecţii (15 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Iubirea şi-a-nălţat un zid
greu de pătruns şi depăşit
de gândurile ce ucid,
în suflete ce se deschid,
frumosul pur, neprihănit.
E-un zid puternic, neclintit.

Se-ntâmplă multe-n jurul lui:
tăceri şi lacrimi, rătăciri,
cuvinte dulci sau amărui,
săgeţi albastre sau căprui,
dar zidul unei mari iubiri
respinge-n trupul său, ciopliri.

E-n trupul nostru,-al tău şi-al meu,
de nepătruns, de netrecut,
uşor în noi şi-atât de greu
să îl împarţi în "tu" şi "eu"
când el s-a întrupat în lut
şi ne-a unit, şi-a tot crescut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zid

Pe zidul plângerii,
cu o cretă albă
desenez
forma trupului meu,
mă îndepărtez
cu o rotaţie elipsoidală
de inimă pe axa propriei orbite,
arunc
cu pietre în el,
colţurile
tăioase
trec prin mine
schijele luminii,
lacrima
ustură până la oase;
piatră după piatră,
privită din cer
carnea
e o karmă deschisă.
…Zidul ciobit
întoarce un zâmbet
mâinii mele războinice…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi văd sângele pe flori de trandafir

Îi văd sângele cum pe flori de trandafir se-aşterne,
Văd în stele gloria ochilor lui însufleţind eterul,
Trupul îi străluceşte-n mijlocul ninsorilor eterne,
Lacrimile lui sunt ploile cu care ne binecuvântează cerul.

Îi văd faţa-n fiecare floare;
Cântecul fiecărei păsări şi tunetul, pătrunzător nespus,
Sunt vocea lui – desprinse din magma tare,
Pietrele-s cuvintele pe care el le-a spus.

Toate drumurile-s de paşii lui bătute, mii,
Bătaia inimii lui învălurează marea veac după veac,
Coroana lui de spini e-împletită din toţi spinii lumii,
Iar crucea lui e fiece copac.

* Joseph Plunkett a fost un înfocat naţionalist patriot irlandez, condamnat la moarte în iunie 1916 şi executat prin împuşcare. Cu şapte ore înainte de execuţie s-a căsătorit cu iubita lui, Grace Gifford. După această întâmplare, Grace nu s-a mai recăsătorit. niciodată.

Geraldine Plunkett, sora lui Joseph, i-a publicat după moarte poeziile.
Staţia de cale ferată din Waterford îi poartă numele.

poezie de Joseph Plunkett,1887-1916, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Propriul meu nume este o temniţă
în care plânge cel pe care l-am închis.
Şi totuşi fără încetare mă strădui să ridic zidul în jurul meu.

Şi în vreme ce zi de zi acest zid creşte spre cer,
în adâncurile beznei eu nu-mi mai întrezăresc
adevărata mea fiinţă.
Mă mândresc cu acest zid înalt
şi de teama celei mai mici spărturi, eu o astup în grabă cu ţărână şi nisip.
Dar având mereu grijă de numele meu,
eu mă depărtez neîncetat de adevărata mea fiinţă.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nemuritor la zidul morţii

Numai viteza mă mai ţine viu
Şi sclav măreţ aceloraşi proporţii,
Să mă opresc, n-am dreptul nici să ştiu
Că sunt alergător la zidul morţii.

n-am timp la zidul morţii să m-aşez,
şi combustibil am, de nicăierea,
probabil unii cred că şi trişez,
dacă, de-o viaţă, îmi refuz căderea.

n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roţi, cu-această şa sunt una,
iar dacă aţ încetini, umil,
m-aş prăbuşi din zid, pe totdeauna.

Distanţele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele şi rămase,
pe zidul lentei morţi, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.

A mă mai crede liber, nu încerc,
În toată cursa asta nebunească,
Fiinţei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis să se oprească.

Şi, vai, în toată tragica belea,
Cobor şi urc mereu aceaşi pantă
Şi nemurirea e o boală grea,
Un fel de plictiseală arogantă.

Destui îşi pot închipui că eu
Ador această-ntrecere vulgară,
Că-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul morţii unui circ la ţară.

Dar eu alerg, ca să nu mor, cumva,
Şi înţeleg cu vrere vinovată
Că nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul morţii, niciodată.

Nu pot trăi, precum nu pot muri,
Nu mă opresc, precum m-alungă sorţii,
Nu pierd nimic şi nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul morţii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât cu spatele la zid mai bine cu zidul la spate.

David Boia (1 octombrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regim totalitar

Cu cât amar şi ah, cu câtă trudă
Am îndurat regimul de tortură,
Regimu-acela crud şi blestemat
Ce-o ţară-ntreagă a îngenunchiat.
În lagărele de tortură deportaţi,
Puşcariaşi în temniţi exilaţi,
Sunt condamnaţi la ani de suferinţă,
Că nu s-au lepădat de-a lor credinţă.
Fost-au averi cu forţa confiscate
Şi oameni torturaţi până la moarte.
Foamea şi frigul pătrundea la os,
Cei ce-au venit acasă, câţi au fost?!
Martiri ce-au dus o viaţă de calvar
La Periprava,-n temniţi, la Canal,
Munceau din greu, ofrandă pe altar...
Cu litere de sânge, azi stau scrise,
Ororile şi chinurile comuniste.
Cu litere de aur s-au înscris,
Eroii noştri, duşi în paradis.
Dar unde oare sunt acei şacali,
Acei netrebnici oameni, criminali?
Şi ei cu viaţa sunt datori să scrie,
Să-şi lase lacrima, pe zid, simbrie.
Din cupa ce-au sorbit venin străbunii,
Să soarbă, ca pe vin, acum, stăpânii.
Ce-au îndurat, urgii şi chin, să simtă
Şi cei ce veşnic au ştiut să mintă.
Ani grei de puşcărie-au dus în spate
Acei ce azi se odihnesc în moarte.
Şi zid din trupul lor a fost făcut
Şi noi ne vom zidi în zidul lut...

(dedic acest poem în memoria bunicului meu, deţinut politic la Periprova)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Microscopică

Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bătaie, pentru ţară mori,
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte şi executat.

Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Construieşti un zid spre a te apăra, dar apoi eşti nevoit să aperi tu zidul.

citat din Gheorghe Grigurcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul plângerii

Zidul plângerii desparte pe oameni de Dumnezeu,
pietrele ard sub tălpi vinovate,
plânsul din suflet pătrunde în zid
se înalţă ca un porumbel spre cer.

Iertarea îşi picură în lacrimă durerea
şi în aşteptare curge bunăvoinţa,

în faţă măreaţă cetatea respiră
şi fiecare se simte mai uşor,
pacea i se urcă în trup.

Nebănuit de tandră inima creşte,
bate ca un clopot la porţile tăcerii
să macine greutatea adusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naratorul: Pentru Tom Hansen, noaptea aceea a schimbat totul. Zidul acela în spatele căruia Summer se ascundea de atâtea ori - acel zid care impunea distanţă, spaţiu, comoditate - acel zid se sfărâma încetul cu încetul. Şi iată-l aici pe Tom, în lumea ei... un loc pe care foarte puţini au avut ocazia să-l vadă cu ochii lor... Şi tot aici era şi Summer, dorind ca el să fie acolo. El, nu altcineva.

replică din filmul artistic (500) Days of Summer
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!