Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Ștefan și Radul

I

Ștefan cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
Duce o ceată
Moldovenească
În loc de plată
Să-și dobândească
Pradă bogată
Și voinicească.

Radu cel Mare,
Acela care
Păreche n-are
Sub sfântul soare,
I-a pus în cale,
Păzind moșia,
În deal și-n vale,
Câtu-i câmpia,
Cetele sale
Din Muntenia.

Mare-i și-i mare
Din ei orcare
Și samăn n-are
Sub sfântul soare;
Dar din păcate,
Doi fii d-un tată,
Meniți a bate,
Lifta spurcată,
Frate cu frate
Stau să se bată...

II

Ștefan-Vodă pleacă-n zbor
Pe cea iarbă de mohor
Denaintea oștilor,
Pân' ce iată că-ntâlnește
Întâlnește și chitește,
Și chitește vitejește,
C-un stejar de buzdugan
Pe cel Radu, domn muntean;
Și-l chitește, mări, drept
Lângă inimă în piept:
Parcă fulgeră și tună,
Sună greu și greu răsună!

Radul stă nevătămat,
Căci la sân mi-i înfășat
Cu pieptarul fermecat;
Buzduganul sare-n vânt,
Apoi cade la pământ,
Iar pe locul ce cădea,
Pământul se deschidea,
Și-n gâtleju-i destupat,
Cu năvală au intrat,
Supt o negură de prav,
Buzduganul cel grozav!

Radu-Vodă, mânios,
Își aduce mâna jos,
Și când o rădică sus
Cea măciucă s-a și dus,
Despărțindu-se de mână
Ca un trunchi din rădăcină;
Dar nu merge butucește,
Ci străbate vulturește,
Pân' ce iată c-a găsit
Pe cel Ștefan, domn vestit,
Fără teamă, fără frică,
Fără grijă de nimică,
Numai de Tatăl Cel Sfânt
Ce-i în cer și pe pământ!

Ștefan-Vodă, cum vedea,
Iute paloșul scotea,
Și de feru-i oțelit,
Pe unde-i mai ascuțit,
Măciuca s-a poticnit;
Ș-apoi iată
Că dodată
Dintr-o singură bucată
Două țăndări se făcea,
Una-n dreapta se ducea,
Alta-n stânga rătăcea,
Și pe locul ce cădea
Toate-n țărnă le trântea
Și-n pământ se mistuia!
Vezi că cine-i pui de zmeu,
Fie greul cât de greu
Mi-l ajută Dumnezeu;
Și când doi români se bat,
Nu-i nici unul mai bărbat!

III

Pe cel pisc perdut în nor,
Stă un șoim nemuritor,
Care-și aducea aminte
Multe zile denainte,
Căci trei veacuri au trecut
De când mă-sa l-a făcut
Și de-atunci
Pe munți și-n lunci
Fost-au iarnă, fost-au vară,
Dar el tot trăia în țară,
Fost-au vânturi, fost-au ploi,
Dar el tot ședea la noi.

Agerul șoiman bătrân,
Frate neamului român,
Se uita de sus cu jale
La cei doi voinici din vale,
Și-și grăia în graiul său:
"Când eram mai tânăr eu,
Moldovenii
Și Muntenii,
Ardeleni
Și bănățeni
Încă nu erau pe lume,
Toți purtând un singur nume...
Dare-ar Domnul să mai dea
Iar așa să-i poci vedea!

Ștefan-Vodă năzdrăvan
Auzea pe cel șoiman:
Auzea frate pe frate;
Și dând arma după spate,
Zice: "Radule fărtate,
Nu-i cu cale a ne bate!
A ne bate nu-i cu cale,
Că șoimanii plâng de jale!
Arz-o focul dușmănie,
Să rămâi tu la domnie
Și-mi dă fiica-ți de soție:
Cu domnia-ți n-am ce face,
Dar domnița mult îmi place!"

— Taci, Ștefane, barbarie,
Pe Măria n-o dau ție!

— Nu fi câne, Radule,
Radule fărtatule!
Ți-am mai zis o dată, măi,
Tu-n domnie să-ți rămâi:
Decât țară de la tine,
Iau mai bine
Țări vecine
De la limbile străine,
Dar nevastă vreau de-o viță:
Porumbel și porumbiță!
Dă-mi-o dară să mi-o dai,
Că de nu, amar și vai:
Șoimii plâng, corbii vor râde
Între noi de ne-om ucide!

— Taci, Ștefane barbarie!
De-ar mai fi ore să fie,
Pe Măria n-o dau ție;
Iar de-ți trebui pământeancă,
Ia-ți muiere moldoveancă!

— Lasă gluma, Radule,
Radule, turbatule!
Până-i treaba la cuvânt,
Zicu-ți eu cuvântul sfânt:
Să rămâi tu la domnie
Și-mi dă fiica-ți de soție,
Căci simțesc un aprig dor,
Dor de falnic viitor,
Ca să-mi facă ea fecior,
Fecior mie,
Nepot ție.
La doi domni o seminție,
Bun la sfat și bun la mână,
Fire neaoșă română,
Din vulturul muntenesc
Cu zimbrul moldovenesc;
Și de-i vrea tu, de nu-i vrea,
Eu mă jur c-o fi a mea!...

IV

Lumea-i lume; vremea trece,
Iat-o lună, iată zece,
Iată c-a trecut un an.

La Suceava-i bucurie
C-a făcut doamna Mărie,
A făcut un băietan.

Crească mândru cât e bradul,
Ca-i nepot lui vodă Radu
Și-i fecior al lui Ștefan!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Aghiuta. Foaie umoristica satirica si critica" de Bogdan Petriceicu Hasdeu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.50- 39.99 lei.

Citate similare

Vasile Alecsandri

Ștefan și Dunărea

"Dunăre! ce plângi tu oare?"
"Plâng o floare de sub soare
Ce din sânu-mi a răpit
Ștefan-vodă cel cumplit!"

Pe cel țărm bătut de valuri,
Sus pe zare, sus pe maluri,
Sunt trei cete de oșteni,
Turci, tătari și moldoveni.

Una-i ceata hanului,
Una-i a sultanului,
Una-i a Ștefanului!
Iar în câmpul cel turcesc
Mii de săbii zângănesc;
Iar în câmpul tătaresc
Mii de arce săgetesc;
Iar în cel moldovenesc
Doi luceferi strălucesc:
Ștefan-vodă cel frumos
Ș-o copilă, chip duios.

Fata plânge, fata zice:
"Lasă-mă să fug de-aice,
O! Ștefane, scumpul meu!"
Domnul zice: "Nu! nu vreu,
Nu, pre sfântul Dumnezeu!
Că-mi ești dulce la privit
Și mai dulce la iubit,
Ca lumina soarelui
La lupta viteazului".

"De-ți sunt dragă, de-s frumoasă
Ia-mă, doamne, ori lasă."
"Ba! de-a fi să lupt pe dată
Chiar cu Dunărea turbată,
Nu te las nici chiar de-un pas.
Nici chiar morții nu te las."
"Apoi dar, rămâi cu bine,
Că tu n-ai parte de mine!"
Fata zice și s-aruncă
Iute-n Dunărea adâncă!

Valurile clocotesc,
Pe copilă-o-nvăluiesc
Ș-o azvârl din val în val,
Depărtând-o de la mal.
Turcii stau încremeniți,
Moldovenii împietriți
Și tătarii înlemniți.
Stau și ulii în zburare,
Stau și caii-n alergare,
Stă și soarele-n mirare,

Căci deodată ce se vede?
Cine-n valuri se repede?
Domnul Ștefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El s-azvârle nebunește
Și înoată voinicește.
Taie-o brazdă, taie nouă,
Taie Dunărea în două,
Și pe fată mi-o ajunge
Și la piept cu foc o strânge
Și se-ntoarce fericit
Sus, pe malul înflorit.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Vasile Alecsandri

Andrii-Popa

Cine trece-n Valea-Seacă
Cu hamgerul fără teacă
Și cu peptul dezvălit?
Andrii-Popa cel vestit!

Șepte ani cu voinicie
Și-au bătut joc de domnie
Și tot pradă nencetat,
Andrii-Popa, hoț barbat!

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Zi și noapte, de călare,
Trage bir din drumul mare,
Și din țară peste tot!
Fug neferii cât ce pot,

Căci el are-o pușcă plină
Cu trei glonți la rădăcină,
Ș-are-un murg de patru ani,
Care mușcă din dușmani,

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Ș-are frați de cruce șapte,
Care-au supt sânge cu lapte.
Și nu-i pasă de nimic,
Andrii-Popa cel voinic!

Căpitane, frățioare,
Ce se vede despre soare?
zăresc vro patru cai!...
N-auziși tu de-un Mihai

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Căpitane, te gătește,
Mihai mândrul te gonește.
Iată-l, vine ca un zmeu!
trei cruci la Dumnezeu.

Cum îi vede-n depărtare,
Popa strigă-n gura mare:
"Hai la goană de neferi!
Hai la goră de muieri!"[2]

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Au zis! țipă, se aruncă,
Trece șes, pâraie, luncă
Cu fugarul sprintinel
Și cu hoții după el.

Mihai mândrul vine iară,
Falnic ca un stâlp de pară,
Pe-un cal alb ce n-are loc
Și din ochi aruncă foc.

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Fug cum fuge-o rândunică,
Fug ca fulgerul când pică,
Și se duc voinicii, duc,
Cu urgie de haiduc!

Pept în pept!... câmpul răsună,
Toți de tot dau împreună.
Toți la luptă-s încleștați,
Toți în sânge încruntați.

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

"Ura, frați!" caii nechează,
Sus văzduhul scănteiază.
"Ura!" moartea s-au ivit!
Vulturu-n zbor s-au oprit!

Zi de vară păn-în seară
Dau voinicii să se peară
Și cu ferul ascuțit,
Și cu pumnul amorțit.

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Sângele-n răni gâlgâiește,
Glasu-n gură se sfârșește.
Zece-s morți! doi încă vii,
Mihai mândrul și Andrii.

Andrii fuge făr' de-o mână,
Prinde murgul la fântână,
peptiș, sare pe șa
Și din gură zice-așa:

"Zbori, copile sprintinele,
Să mă scapi de chinuri grele,
Că mă jur, de mă-i scăpa,
Ca pe-un frate te-oi cata."

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

Murgul sprinten se răpede.
În zadar! Mihai mi-l vede!
"Stai, hoț-popă, dragul meu,
Să-ți arăt cine sunt eu!"

Și cum zice, mi-l chitește,
Drept în frunte mi-l lovește!
"Ura!" Vulturul din nori
Răcni falnic de trei ori.

E haiduc,
Si e vestit,
Andrii-Popa cel voinic!

cântec, versuri de din Ocna (18 septembrie 1843)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vasile Alecsandri

Hora Unirii

Hai dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și armonie!

Măi muntene, măi vecine
Vino te prinzi cu mine
Și la viață cu unire
Și la moarte cu-nfrățire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi și la durere
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o faptură și de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Și să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!

cântec, muzica de Alexandru Flechtenmacher, versuri de din Steaua Dunării (1856)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă și cu sârg viața să-și trăiască
Acasă dar clădindu-și prin muncă-un viitor

Și fiul cel mai mic averea și-a pierdut
Cu fetele stricate și oamenii cei răi
Sărac curând ajunse și-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinții săi

Și-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăție
În zdrențe ajunsese ca orice cerșitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te așteaptă
Și el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — și tatăl tău te iartă

Și iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — fiu-i se va-ntoarce
Și tatăl lui nerăbdător mereu l-a așteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creștea și tot creștea
Când tatăl îl aștepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Și iată chipu acela mai mare și mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — și se avântă deodată-n alergare
Și-n brațe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O te îmbrac ca fiu și-o să-ți dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ți port
Șoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu ești fiul meu și eu îți dărui tot
Căci dragostea arde cu atâta frământare

Aduceți haina cea mai bună pentru al meu băiat
Și puneți-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă și atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit și iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă și eu în sărbătoare
Iarăși îl primesc căci nu e orișicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acas㠗 rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Și-averea lui întregă el și-a prăpădit

Doi oameni iat㠗 în față ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Și nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas


Și fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său și care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Știe averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Își văd distrusă viața și-l vor pe-al vieții Miel
Căci vor ca să se scape de moarte și pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Și astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deși era acas㠗 era în sine rău

El nu vedea iubirea și n-o înțelegea
Trăind dar în belșug și fără suferință
Tot că-i aparține lui — însuși el vedea
Și nu-i păsa nicicum de-a fratelui ființă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neștire
Așa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi și chiar comori
În El să ne încredem viața-ni depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — și nu de-ai firii zori

Și nu dar de pământ de bunuri și averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci fim legați
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Și ne-a luat cu Sine să-i fim pururea frați
31-10-2019 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Larco

Recunoștință

La Putna clopotele bat,
E lume multă-n Mănăstire,
Să-i facă, iar, s-a adunat
Lui Ștefan Vodă pomenire.

Și nu-l vom da nicicând uitării,
Ne-om aminti de cel ce-a stat
De strajă la hotarul țării
Și de dușmani l-a apărat.

La două iulie mereu
S-aprindem câte-o lumânare
Căci Sfânt e lângă Dumnezeu
El, Ștefan, Ștefan Domn cel Mare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu te vreau și Domn și Mire

cum Isuse să mă-nchin
înaintea Ființei Tale
căci o iată astăzi vin
Tu să-mi fii viaț㠗 cale

și cum Ție să-ți slujesc
scufundat în umilință
pentru Tatăl meu Ceresc
de har plin și de credință

cum Isuse să-ți depun
a mea ființă-n palma Ta
Ție doar să mă supun
Domn pe Tine a te avea

astăzi cum să mă smeresc
Doamne până în cenușă
o Isus te primesc
nu să stai la a mea ușă

vreau Isus fiu al Tău
eu să gust a Ta-ndurare
să-mi fii Domn și Dumnezeu
eu să fac a Ta lucrare

ia-mă Tu acum de mână
Tu Isus să mă conduci
dragostea având stăpână
și nu azi — alte năluci

în țărână să-mi smeresc
și sufletul și ființa
pe Tine te iubesc
viața dându-ți și credința

vino dar în ființa mea
Tu Isus să-mi fii stăpân
cât va fi ziua de grea
lângă Tine rămân

căci te vreau și Domn și Mire
ca o stâncă să-mi rămâi
prin a Ta neprihănire
să-ți dau dragostea dintâi

ia-mi Tu ochii — inima
chiar un rob Isus să-ți fiu
viața mea să fie a Ta
într-a lumii greu pustiu

vreau Isus fiu plăcut
înaintea Ființei Tale
eu doar pumnul cel de lut
Tu să-mi fii lumin㠗 cale

și-un izvor de împlinire
a Cuvântului cel Sfânt
până la a Ta venire
să mă iai de pe pământ

voia Ta să fie a mea
în har și-n neprihănire
te pot Isus vedea
și în cer după răpire

slavă cinste și onoare
glorie Isus iubit
Tu îmi ești a mea salvare
pururi dar o fii slăvit

poezie de (22 iulie 2018, B. Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Începutul celor neprihăniți

Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Și lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit

Ce începe-n viața lui
El duce la bun sfârșit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit

Bun e a lui început
Și viața lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză și avut
În Hristos — Emanuel

Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare

Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viața trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l țină

Oamenii neprihăniți
Meșter îl au pe Hristos
Și pe calea celor sfinți
Înfloresc a lor dorinți
În Mielul cel glorios

De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat și omul
Și i-a dat a Lui Cuvânt

În viața de credință
Începutu-i diferit
Și prin har și-n biruință
Pentru a omului ființă
Domnul a fost răstignit

Cartea Sfântă ne arată
sunt începuturi bune
Și atâtea-s fără pată
În viața ce-a fost dată
Prin sfințenie și rugăciune

Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Și el iată s-a smerit

Așa mic el s-a văzut
Și pe Domnu așa mare
Și era necunoscut
Deși Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare

Însă iată că sfârșitul
I-a fost rău și nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Și Saul s-a prăpădit

privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos

Petru dar cel credincios
A căzut și el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit — și serios
Suferit-a pe Calvar

Și el Petru s-a întors
La credința sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi

Rămâi Petru-n fața turmei
Tu dar să o păstorești
Implicat în greul gijei
-ntărești darul credinței
Căci apostol Petru ești

Și sfârșitul i-a fost bun
Pe brațele Lui Hristos
Al vieții sfinte drum
I-a fost soare și parfum
Pentru Mielul glorios

Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veșnicia
Ce-și păstrează armonia
Uniform pân" la sfârșit
01 sept. 2019 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Începutul și Sfârșitul

Mai înainte de orice început
Din veșnicie am fost așezată
Și Ființa Mea — totu-a făcut
Din nu-ul stins și nevăzut
Și din lumina nou creată

Căci Eu eram la început
Cu Tatăl dar și împreună
Nimic când nu era văzut
În univers necunoscut
Făcut apoi de a Mea mână

Începutul și Sfârșitul iată Eu
Am fost și sunt în Univers
Și sunt de-a pururi Dumnezeu
Născut din veci de Tatăl Meu
Prin planul Lui Sfânt și ales

În Psalmul doi iată m-ascund
Și-n Evanghelia după Ioan
Cu versu-ntâi în voi pătrund
S-aduc al dragostei afund
Salvați fiți de cel viclean

Căci în Apocalipsa așa vorbește
Însuși Domnul Dumnezeu
Cel ce Începutul se numește
Și vouă El vă dăruiește
Și astăzi din Duhul Său

Eu sunt Începutul și Sfârșitul
Cel Dintâi și de pe urmă
Așa vorbește astăzi Domnul
Acel din veci ce e Cuvântul
Și-și vrea curată sfânta turmă

Veniți dar astăzi — voi veniți
Și vin și lapte cupărați
Trăind viața doar ca sfinți
Prin Mine o să biruiți
Surori fiindu-mi — voi și frați

cânte-n voi azi Duhul Sfânt
Și dragostea în voi cânte
Căci în curând acest pământ
Va fi din nou după Cuvânt
Ca-n primele așezăminte

cânte-n inimi bucuria
Orchestre și fanfare răsune
Căci pe pământ vine Mesia
S-aducă iarăși bucuria
Pe sfinții toți îi adune

Dar până atunci vor fi furtuni
Și valuri grele pe pământ
Scălda-ți-vă în rugăciuni
fiți găsiți de Isus buni
Curați — trăind a Lui Cuvânt
02-09-2019 Mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te laud Tată

Te laud Tată scump din cer
Te laud azi și te cinstesc
În lumea celor care pier
Din neamul acesta omenesc

Te laud Tată și onoare
Acum ți-aduc o Tată Sfânt
Căci ne-ai adus pe-a Ta cărare
Noi umblăm pe acest pământ

Ți-aduc glorie și cinste
Și Numele ți-l proslăvesc
În dragostea cea mai fiebinte
vrea o Tată să-ți slujesc

Prin Domnul Isus vreau s-ascult
De-al Tău Cuvânt în veșnicie
Și să lucrez azi tot mai mult
Ca Numele slăvit să-ți fie

Îl vreau pe Domnul Isus Tată
Ca Domn și Mire-n infinit
Prin El viața mi-e curată
În locul meu doar Isus a murit

Mărire Ție eu îți cânt
O Tată iată a Ta Ființă
Și te cinstesc de pe pământ
O umple- dar de credință

Și dă-mi o Tată biruință
În luptele prin care trec
Întărește-mi dar a mea ființă
Să nu mai fiu de Duhul sec

Căci Ție Tată închin
Și iată îți aduc onoare
Prin credință acum vin
M-arunc la sfințele-ți picioare

Căci Tu-mi ești Doamne Dumnezeu
Și-mi ești stăpân în veșnicie
La umbra Ta mă vreau mereu
Slăvit dar Numele îți fie

Ți-aduc azi cinste — te slăvesc
Iată de pe acest pământ
Căci eu o Tată te măresc
Pe Tine și pe-al Tău Cuvânt
04-11-2021

poezie de
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca vadă mormântul. Și iată s-a făcut cutremur mare, îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: "Nu vă temeți, știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut. Și degrabă mergând, spuneți ucenicilor Lui S-a sculat din morți și iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată v-am spus vouă." Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare au alergat vestească ucenicilor Lui.

în Sfânta Evanghelie după Matei, Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca botezului. - 28:1-8
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Slava Celui Prea Înalt

Gloria și slava Celui Prea Înalt
Nicăieri pereche n-are
Căci e Dumnezeu Adevărat
Ce viață omului i-a dat
Și-a lui minte-nfloritoare

De la El pornit-a totul
Univers — și viață și lumină
Căci doar El croise planul
Și cerul în tot înaltul
Flori de foc și de lumină

Gloria și cinstea și onoarea
Îi rămân pentru vecie
Căci El plănui salvarea
Omului prin îndurarea
Fiului — ce-i Pâinea Vie

Lui Daniel i s-a arătat
Tatăl nostru Cel Prea Sfânt
În foc și-n flăcări îmbrăcat
Căci scaunu-i era-nălțat
Așa ne spune a Lui Cuvânt

Și haina-i era ca zăpada
Iar păru-i ca lâna curată
Căci sfințenia-i era garda
Oriunde având putere-n lumea asta
În glorie — Ființa-i era îmbrăcată

Și scaunul Lui de domnie
Era ca flcări mari de foc
Iar roatele-i în veșnicie
O flacără păreau atât de vie
Neavând pereche-n vreun loc

Un râu de foc iată curgea
Dinaintea Lui ieșind
Și mii de slujitori I se-nchina
În glorie Ființa îi scălda
Veșnic Numele-I cinstind

Daniel așa descrie
Slava Tatălui Cel Sfânt
Acel ce e din veșnicie
Și-a Lui putere veșnic vie
O are-n cer și pe pământ

Dar iată apostolul iubirii
În Apocalipsa ce ne spune
Pe căile desăvârșirii
Când el era deasupra firii
Furat fiind de rugăciune

În Duhul iată am fost răpit
Pân" la scaunul sfânt de domnie
Pe care Cel Desăvârșit
Și Tatăl ce ne-a întocmit
Pe el stătea din veșnicie

Și-a Lui înfățișare atunci era
Ca o piatră de iaspis
Iar fața sfântă strălucea
Pe când scaunul de domnie radia
Cum nu-ntâlnești nici chiar în vis
Un curcubeu ca de smarald
Înconjura scaunul de domnie
Pe când bătrânii iată cad
Pe al laudei și-al cinstei vad
Dându-i slavă-n veșnicie

Acelui Sfânt și vrednic Tată
Ce totul El a conceput
Și îngeri sfinți — gingașa fată
Cu fața caldă și curată
Lumina doar fiindu-i scut

Pe tot atâtea scaune de domnie
Cei douăzeci și patru de bătrâni stăteau
În haine albe pe vecie
Din ochi cântând cântarea vie
Pe Cel Prea Înalt îl onorau

Din scaunul de domnie ieșeau
Flugere tunete și glasuri
Pe când șapte lămpi de foc ardeau
"Naintea Celui ce îi străluceau
Și ochii sfinți și ai luminii păsuri

Și cele patru făpturi vii
De ochi pline — înăuntru și-nafară
Tatălui Cel Sfânt din veșnicii
Îi ziceau — Sfânt Sfânt Doamne să fii
Prin putrea Ta cea rară

Și bătrânii se-nchinau
Înaintea Celui veșnic Sfânt
Și glorie îi cântau
Pe când toți slavă-I dădeau
Lăudându-l prin Cuvânt


Glorie cinste — onoare
Tată Sfânt și drag din cer
De aici — noi de sub soare
Îți slăvim Numele-ți mare
Și-ți cântăm Doamne-n etern

Tată Sfânt o Tată sfânt
Prin Isus îți mulțumim
Căci ne-ai dat al Tău Cuvânt
Să-l urmăm pe acest pământ
Ai Tăi pururea fim
Mănăștur 05-03-2020

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Isaia cincizeci și trei

Cincizeci și trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferința și văpaia
Lui Isus din veșnicie

Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viața fără pată
Noi s-o avem aicea jos

Era așa de disprețuit
Căci de la El fața-ți întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Și-a noastre chinuri le-a purtat o vai

Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Și-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut

Noi rătăceam toți ca niște oi
De drumul lui fiecare își vedea
Și de viață eram cu toții goi
Iar moartea parte ne era

Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Și-n chinurile morții El ardă
A suferit amar Ființa Mielului

A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut

A fost zdrobit prin suferință
Dar o sămânță de urmași El va vedea
Ce îl vor urma plini de credință
Cinstindu-i pentru veci Ființa Sa

Și rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea și se va-nviora
Căci El ni-e Domn și Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia

El pe mulți dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Și despărțiți de astă lume
Cu totul smulși din ce e rău

De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari — la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume

Doar El s-a dat singur la moarte
Și cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage

Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovați
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi — fim iertați
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Judecata

Iată-ncepe judecata
aici chiar pe acest pământ
omenirea va fi gata
dup-al Domnului Cuvânt

cu-a Lui îngeri veșnic sfinți
va veni în slava Sa
și pe cei nesăbuiți
Domnul îi va judeca

articol de condamnare
iată Legea nu va fi
ci doar viața aceasta care
fiecare o primi

ce-a lucrat dar fiecare
viața cum el a trăit
în a Lui Hristos lucrare
cât de mult s-a ostenit

neamurile adunate
înaintea Lui Hristos
de El vor fi judecate
cum trăiră aici jos

Hristos îi va despărți
ca păstorul oile de capre
și El îi va răsplăti
cu-a vieții sfântă parte

pe cei ce au ascultat
și viața o trăiră
porunca cum li s-a dat
căci pe oameni îi iubiră

oile la dreapta Lui
caprele la stânga
pentru slava Domnului
cei ce au trăit Scriptura

nu va chip de scăpare
Hristos toate doar le știe
și pentru a Lui lucrare
vor primi răsplata vie

celor de la dreapta le va spune
veniți binecuvântații Tatălui Meu
căci voi în această lume
ați trăit Cuvântul Său

foame când Mie mi-a fost
de mâncare voi mi-ați dat
și ați fost mereu la post
păstrând sufletul curat

când în temniță închis
Eu am fost în suferință
pe la Mine ați venit
vii fiind dar în credință

iar bolnav când în spital
am zăcut în grea durere
voi călcând al firii val
atunci mi-ați fost mângăiere

mi-ați adus ce ați știut
hrană să mă întremați
ca un frate v-ați făcut
sănătate să îmi dați

când am fost sărman lovit
și de lipsuri și de chinuri
pe la Mine ați venit
să-mi ștergeți grele suspinuri

Doamne când noi am făcut
totul iată ce ai spus
la săraci bolnavi — când ați trecut
în Numele Meu — Isus

toate Mie mi le-ați dat
a lor Mei când le-ați făcut
de Mine ați ascultat
și mi-ați dat al vost" avut

la stânga celor ce-au stat
Domnul iată le va zice
vă spun iată acum curat
de voi nu este ferice

căci am fost sub apăsare
și în temniță lovit
ați trăit în nepăsare
pe la Mine n-ați venit

și-n spital când internat
Eu am fost în suferință
pe la Mine nu ați dat
să-mi vedeți a Mea Ființă

când sărac și părăsit
am ajuns fără mâncare
nimic nu mi-ați dăruit
găsesc în voi salvare

mergeți astăzi de la Mine
căci voi nu m-ați ajutat
când în lacrimi și-n suspine
adesea Eu m-am scăldat

Doamne când noi te-am văzut
și sărac și-n plâns amar
și bine nu ți-am făcut
nu ți-am dat nici un pahar

de apă ca Tu să bei
Ființa să-ți înzdrăvenești
mai aproape să ne iei
pacea să ne-o dăruiești

celor dar mai nensemnați
frați de-ai Mei voi n-ați făcut
fiți atenți și ascultați
al Meu suflet m-a durut

Eu am fost cel oropsit
și lovit căci frații Mei
nimic iată n-au găsit
în voi chiar — niciun temei

cei din stânga apoi iată
flăcărilor au fost dați
cei cu inima curată
în viață au fost lăsați

căci în Noua-mpărăție
Stăpân unde Domnu-a fi
vor trăi în bucurie
Isus îi va ocroti

căci va-ncepe o-mpărăție
de-o mie de ani pe pământ
Domn Isus unde-o să fie
că-i al Vieții Sfânt Cuvânt

El pământu-l va schimba
chiar viața pe planetă
altă față îi va da
inserând noua dietă

în sfințenie să fie
predați Domnului oriunde
o viață-n armonie
sufletu spre-a ne pătrunde

glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste Lui Hristos
căci ne-a dat Cuvântul Său
să-l trăim aicea jos

mulțumim o Tată Sfânt
pentru Fiul Tău Mesia
ce ne schimbă pe pământ
moștenim veșnicia

poezie de (24 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plugușorul lui Decebal

Aho, aho, copii și frați
Stați puțin și nu lucrați,
Lângă noi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați:

S-a sculat mai an
Taica Decebal
Și-a încălecat
Pe-un cal ne-nvățat,
Cu nume de Graur,
Cu șaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât vița de groasă,
Negru ca cenușa,
Și-nvelit așa
C-o scumpă harșa.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Și de frâul cel ținea
Decebal mi-l apuca
Iute ce mi-l desfășa
Și-l încăleca
Pentru a se înălța
Și-a se-nfățișa
Pentru un cuvânt
La zeul cel mare
Cu chipul în soare
De pe muntele cel sfânt
Cu vârful cel mare
De pe acest pământ,
Cu-n nume de om
Simplu ca Ion
Ce-i spune Ionon,
De pe Kogaion.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Decebal s-a ridicat
Pe cărarea de urmat
Către Kogaion,
Cu streagul lupon,
Lângă chipul cel călit
De vânturi cioplit
De ploi limpezit
Și de soare pârjolit
Al lui Zamolxe cel drept
Și la vorbă înțelept.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

La templul de sus
Pus către apus
El s-a întâlnit
Cu prații cei mari
Și tineri șoimari
Ce au meditat
Și îngenuncheat
Pe paturi de grus
Zile, săptămâni
Pentru ani mai buni
Și zile senine
Că-s holde puține,
Iar ploile-ntruna
Au distrus cununa
Căci de luni de zile
Câmpul e brumat
Iar văzduhu 'n-lăcrimat.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

După un lung sfat
La foc asezat
Cu prații cei mari
Și alți bătrânari
Ce la apus a-nceput
Și pân-la răsărit a ținut
Au decis degrabă
Faptă înceapă
Viile arză
Loc mănos iasă
Pentru holde noi
Hrănite de ploi.

Și în scări s-a ridicat,
Ca s-aleagă loc curat
De arat și semănat.
Și-n curând s-a apucat,
Câmpul neted de arat,
În lungis
Si-n curmezis.

S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei
În coadă dalbei,
În frunte țintăței.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Ziua toată s-a lucrat,
Brazda neagră au răsturnat
Și prin brazde-a semănat
Grâu mărunt și grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară.

Și când lucrul s-a sfârșit
Iată, mare, s-a stârnit,
Un vânt mare pe pământ
Și ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit
Și sămânța a-ncolțit
La lună, la săptămână
Poți ții auru-n mână
Și să umplii care multe
Trase de multe cornute.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Și se duse ca vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
Și de-i grâul răsărit
Ori de-i spicul aurit.

Decebal iute s-a întors...
Și din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum nu-i place lui Traian:
Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce te-ajută la iuțit.

El voios a-ncălecat,
La Tighina a plecat
Și oțel a căpătat
Ca să facă seceri mari
Pentru secerători tari.
Și să facă seceri mici
Pentru copilași voinici.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Și-a strâns fine și vecine
Și vreo trei babe bătrâne,
Care știu rândul la pâne;
Și pe câmp i-a dus
Și pe toți i-a pus,
La lucrul pământului
În răcoarea vântului.

Ei cu stânga apucau
Și cu dreapta secerau
Și prin lan înaintau
De părea ca înotau.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Alții în urma lor legau
Și clăi mândre ridicau,
Apoi carele-ncărcau
Și pe toate le cărau
În capul pământului,
Sub bătaia vântului.

Arie pe loc făceau
Și grâul îl treierau;
Harabale încărcau
Și la moară le porneau.

Și turnau deasupra-n coș
Grâu mărunțel de cel roș,
De sub piatra din covată
Curgea faină curată.

Decebal se bucura,
Zeciuială morii da
Și voios se înturna.
Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Iară mândra jupâneasă
Auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârțâitul carelor.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

În cămară ea mergea
Și din cui își alegea
Sită mare și cam deasă
Tot ca pânza de mătasă.
Și cernea, mare, cernea,
Ninsoare se așternea;
Apoi pâne plămădea
Și-o lăsa până dospea.

Și pentru a noastră regină
Că ne primește senină
Și ne dă carafa plină
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Colacei învârtea
Pe lopată mi-i culca
Și-n cuptor mi-i arunca;
Apoi iară cu lopata,
Rumeni îi scotea și... gata!

Atunci ea-mpărțea vreo cinci,
La flăcăii cei voinici
Și-mpărțea trei colacei
La copiii mititei.

Și pentru a noastră regină
Că ne primește senină
Și ne dă carafa plină
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Cum a dat Dumnezeu-An,
Holde mândre peste an
Decebal era-nțelept
Gândul zeilor cel drept
Dacă sfatul l-a urmat
Și fapta a-ncununat.
Astfel să dea și la voi
Ca s-avem parte și noi.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

fie casa, casa;
fie masa, masa;
Tot cu mesele întinse
Și făcliile aprinse.
Și la anul trăiți,
vă găsim înfloriți,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna bogată
De toate-ndestulată.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi și peste țară
acu e prima seară
Mânați măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Bucuresti, 31 Decembrie 2018

poezie de (31 decembrie 2018)
Adăugat de ciprian_dragneSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toată ceata

Toată ceata creștinească
Astăzi să se veselească
C-o stea mare s-a ivit
Sus, la mândrul răsărit.

Și strălucea cu tărie
Vestind marea bucurie.
veșnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său

Să se nască-n Viflaem
Precum prorocit avem
Și sa-i facă mântuire
De la veșnica pieire.

Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Și cu-a Lui celui cel sfânt
Următori a lui nepoți.

Mântuirea se vestește
Precum steaua strălucește,
Sus la sfântul răsărit
Sfânta lege s-a ivit.

Legea sfântă-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus și miazănoapte
Era întunerec foarte

Iar la răsărit lumina
Sfânta lege, rădăcina,
Sădită de Dumnezeu
Prin cel iubit fiul său.

Astăzi Mesia cel sfânt
S-a născut jos, pe pământ
Și asta ne-a dovedit
Trei crai de la răsărit.

Aur, smirnă și tămâie
S-au adus cu bucurie
Și cu smirnă s-a-nchinat
Cerescului împărat.

Păstorii țin mărturie
C-au văzut ce va să fie
Și-aleargă ca vază
Ce s-arată atâta rază.

Și-l aflară înfășat,
Pruncu-n iesle îi culcat,
Iar Maica sa preacurată
Lângă El stă supărată

Căci în Viflaem oraș
Nu și-a căpătat sălaș
Și-a născut pe fiul sfânt
În iesle, jos, pe pământ

Irod marele-mpărat
Foarte rău s-a supărat
De vorba celor trei crai,
S-a făcut un mare vai.

Dar și Iuda cel viclean
S-a făcut mare dușman
Vrând pe Hristos, fiul sfânt
Să-l piardă de pe pământ.

Pe toți pruncii i-a tăiat
Ce împrejur a aflat,
Dar Tatăl sfânt minunat
Pe Hristos l-a apărat

Căci un înger a trimis
De-a spus lui Iosif în vis
De-a lui Irod cuget rău
Spre Fiul lui Dumnezeu.

Și de-acum prin vecie
Mila Domnului să fie
Tuturor de-o bucurie
Și de-o mare veselie

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Voichița lui Ștefan

Doamna lângă Ștefan vine,
Blândă-n vorbe și-n purtat:
Doamne, iar ești supărat!
Sunt, Voichiță, pentru tine!
Zăpăcită doamna sta
Și-nflorită de rușine:
Ce-am făcut, măria-ta?

Tu?... Nimic! Și vodă strânge
Mâna doamnei, gânditor.
Șerpii-și au culcușul lor...
Ah, Voichițo, cum aș plânge!
Rău ca Radu nimeni nu-i:
Uite-n pumni așa aș frânge
Gât de lup cum e al lui!

Doamna i-a pătruns cuvântul,
Până-n suflet i-a pătruns.
El tăcea, ea n-a răspuns.
Noapte e, și bate vântul,
Și prin noapte, cu vreo doi
Tari bați cu ei pământul.
Pleacă Ștefan la război.

Dintr-același ceas Voichița
Nu s-a mai oprit din plâns.
Brâu pe trup ea n-a mai strâns.
Nu și-a mai gătit cosița.
În genunchi, c-un dor păgân
Ea sărută iconița
Maicii Domnului, din sân,

Unu-i soț, iar altu-i tată,
Pentru care se ruga?
Zile-ntregi ea se lupta
De fiori cutremurată;
Când avea pe soț în gând
Ea se pomenea deodată
Pe părinte blestemând.

Ah, de-ar fi un zid de-aramă
Între dânșii, până-n nori!
Și prin plâns adeseori
Îi părea că ei o cheamă
Să-i împace! Ea, dar cum?
Pe ea cine-o bagă-n seamă?
Prutul să-l oprești din drum!

Și-ntr-o zi, sătui de sânge,
Iată-i, moldovenii vin,
Sufletul, de milă plin,
Al Voichiței cum se frânge:
Pentru soțul ei dorit
Râde veselă, și plânge
Pentru-un tată biruit.

Ea cu pași grăbiți pornește
Să-și cuprindă soțu-n prag;
Ochii-i stinși s-aprind de drag,
Ștefan însă ocolește
Ochii doamnei, e pripit.
Iar Voichița nu-ndrăznește
Nici să-i zică bun sosit.

Tu mă știi, Voichițo, bine!
Neamul vostru-i neam de hoți,
Și-i voi dușmăni pe toți,
Cum te dușmănesc pe tine!
Am să-i curm pe-ai tăi de veci
Nu mai poți trăi cu mine:
Tu ai mamă, poți pleci.

Doamna-ngălbenind scoboară
Ochii umezi în pământ,
Făr-a zice vrun cuvânt.
Iese-apoi. I-a spus s-o doară,
Și-a durut-o ce i-a spus
Un altar ce se doboară
Când vin trăsnete de sus!

Și rămas acum viteazul
Singur în iatac, și-a pus
Capu-n mâini, pe gânduri dus.
El și-a potolit necazul
Dar pe doamnă o iubea!
Și-ngropând în coif obrazul
Ștefan vodă-acum plângea!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Pe Noul Pământ

Cuvântul Sfânt azi ne arată
cerurile și pământul vor pieri
în ziua de judecată
cerul când se va topi

pământu-ntreg atunci va arde
într-o flacără de foc
universul iată cade
și nu își — mai află loc

stelele se vor topi
și planetele de asemeni
când sfârșitul va veni
cu pedepse pentru oameni

se va pune odată capăt
universului de acum
ce va trece atunci cu trosnet
pe-al pieirii groaznic drum

lună stele pământ soare
atunci toate vor pieri
de a focului dogoare
care le va acoperi

universul va dispare
și timpul se va sfârși
din a Domnului cărare
care tot va împlini

un cer nou eu am văzut
Ioan iată apoi ne spune
un nou pământ a fost făcut
cuprindă o nouă lume

ce e vechi a dispărut
iată nou totul apare
Dumnezeu a conceput
tot parcă într-o splendoare

un cer nou și-un nou pământ
unde marea nu era
a primit un locaș sfânt
din ceruri care venea

și din cer s-a coborât
cetatea — Ierusalimul
pentru sufletul cel sfânt
care l-a iubit pe Domnul

cu oamenii a venit
cu sfinții de pe pământ
fie Domnul proslăvit
al vieții drag Cuvânt

din scaunul de domnie
un glas eu am auzit
iată cortu-n veșnicie
cu oamenii pregătit

iată cortul Lui Dumnezeu
cu oamenii a Lui popor
ei îl vor slăvi mereu
până-n vecii vecilor

orice lacrimă va șterge
Dumnezeu din ochii lor
căci doar El îi înțelege
și le e Mântuitor

nu va mai fi tânguire
nici durere și nici chin
ci doar pace fericire
bucurie pe deplin

toate lucrurile noi
El le fac pentru-omenire
ca să-mi fiți popor de soi
trăind numa-n sfințenie

iată tot s-a isprăvit
Eu sunt Alfa și Omega
început până-n sfârșit
să îmi înțelegeți voia

celui ce îi este sete
îi voi da fără de plată
ia căile-nțelepte
în viața adevărată

celui ce va birui
îi voi da aceste lucruri
și el fiul Meu va fi
nu va rămânea pe drumuri

unul dintre cei șapte îngeri
ce-au vărsat a lor potire
mi-a vorbit atunci din ceruri
despre acestă înnoire

vino să-ți arăt mireasa
Mielului de pe pământ
căci ea doar este aleasa
Lui Hristos — Sfântul Cuvânt

și în Duhul el m-a dus
pe un munte foarte mare
ca mireasa Lui Isus
să-mi arate-n sărbătoare

și-am văzut Ierusalimul
din cer ce se pogora
să-l aibă în veci pe Domnul
pururea de partea sa

a cetății vii lumină
avea slava Lui Dumnezeu
strălucind pe veci — Divină
pentru oameni — Fiul Său

ca o piatră de iaspis
străvezie cum cristalul
era chipul ei deschis
și mai scump decât coralul

douăsprezece porți avea
și la ele doișpe îngeri
pe când zidul strălucea
într-o operă de frângeri

douăsprezece temelii erau
în zidul sfânt al cetății
și pe ele străluceau
apostolii — Divinității

a lor nume erau scrise
fiecare pe o temelie
ca-ntr-o flamură de vise
lăsată în veșnice

de iaspis zidul era
iar cetatea doar din aur
ca stai pe veci în ea
ea însăși fiind tezaur

c-a ei scumpe temelii
erau doar de pietre scumpe
safir smarald topaz — să-ți ia ochii vii
de nuanțe așa de multe

douăsprezece porți erau
din tot atâtea mărgăritare
pe când străzi de aur străluceau
în lumină fiecare

acolo nu-i trebuință
nici de soare nici de lună
căci a Mirelui Ființă
o inundă cu lumină

slava sfântă a Lui Dumnezeu
acolo doar luminează
Mielul fiind doar mereu
făclia ce-o colorează

nimic iată întinat
acolo nu va intra
ci doar cei ce și-au predat
Mielului deplin ființa

poezie de (5 decembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Legea ca o umbrelă

Băi frate, câtă minte! E de luat aminte,
tare-i merge bine! O ține și la mine
Și, peste-o vreme, poate, mai dând un pic din coate,
Voi publica o carte. mor eu! Să n-am parte!

sunt și legi utile ce scad treizeci de zile
Din anii de-nchisoare și, nu că mă dau mare,
Cu-atâția bani –purcoaie– pot umple o lădoaie
Cu cărți -ce tura-vura!- să-mi poarte semnătura.

Ști'nțifice, măi, tată, de mare judecată,
Dar nu din aia care m-a dus la închisoare,
Că am crezut-o țâncă, dar aia a fost stâncă
Și n-a vrut ia banu'. E mult de-atunci, e anu'.

Așa că dau anunțul: "Scriu carte cu denunțul
Acelora pe care i-am uns pân' la cel mare"
Mai scriu și de onorul de care scriitorul
aibă și el parte, că-mi scrie... de departe.

Da ce aș sta în ploaie, când pot să am o claie
De cărți, iar faimă, tată, destulă, fi'ndcă, iată
De-o vreme, cine scrie, chiar de e-n pușcărie,
E scriitor și vinde, căci proști sunt... cât cuprinde.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada Ilenuței

Verde, verde viorea
Avea Leana fii avea
Trei feciori și-o fată mare
De ei Leana-i mândră tare.
Trei feciori ca niște zmei
Cu drag te uiți la ei
Și-o copilă râzătoare
Subțirea și cântătoare
Ruptă din rază de soare.
Câți feciori erau în țară
Toți au venit să o ceară
Însă Leana cu mirare

Răspundea la fiecare,
Ileana-i tinerea
Și-ncă nu s-a mărita.
Mai la urmă s-arătară
Doi feciori din altă țară
Pe Ileana o curtară
Și fata cum îi vedea
Mumei sale așa-i zicea:
-Vezi iubită mumă-a mea,
Din voinicii-aceștia doi
Care au venit la noi
Mie-mi place unul tare
La mers și la căutare,
Că e nalt și subțirel
Și m-oi duce după el.
-Draga mea Ileană, fată
Să fii așa-ndepărtată
Dor de tine să m-apuce
La mine cin' te-o aduce.
Doi din fiii ei striga:
-Pe Ileana n-o vom da,
Iar copilul cel mai mic
Constantin, copil voinic
Lăcrima din ochi cu jale
Și-așa-i zicea mumei sale:
-Nu ești mumă cu dreptate
Nici la soră, nici la frate,
Doară noi suntem trei frați
Și crescuți ca brazii-nalți,
Noi o vom putea aduce
Pe Ileana ta cea dulce.
Leana pe gânduri nu sta
Pe Ileana mărita,
Măritată, măritată
Într-o țară-ndepărtată
N-o a vedea niciodată
Și-o dat Dumnezeu cel sfânt
Vremuri grele pe pământ

Și de-atâta greutate
Mureau oamenii prin sate
Și-au murit și trei feciori
Ai Ilenei frățiori.
Leana singură rămasă
Fără de feciori în casă
Se ducea pe-al lor mormânt
Și se văieta plângând:
-Dragii mei de-al vostru dor
Stau la gând să mă omor,
Iară tu scumpa mea fată
De n-ai fi îndepărtată
Tu mai ajuta pe mine
Eu m-aș bucura de tine
Mi-ar fi traiul mai ușor
Șimai uita de dor.
Dar să fie blestemat
Cine te-a îndepărtat.
Constantine, Constantine
Blestemat să fii de mine
Blestemat de mumă-ta
ai dat pe sora ta,
Frații tăi mie-mi striga
Pe Ileana nu om da.
Tu ai dat-o blestemate
Pe hotare-ndepărtate
Și te blestem, blestem greu
Din tot suflețelul meu
Pământul nu te primească
Țărna afar' te izbească,
Că de dorul Ilenuții
Rupt îmi este firul vieții
Și-așa mâni și alte mâni
Și zile și săptămâni
Și de-atâta blestemat
Vai, blestemul s-a legat
Și într-un amurg de seară
Constantin ieși afară,
Afară când se afla
El din gură cuvânta:
-Duce-m-aș muma cere
Dar n-am cal și nici putere,
m-a blestemat măicuța
C-am dat-o pe Ilenuța,
Iar tu Doamne învie
Dă-mi putere astăzi mie
La Ileana duce-m-oi
Acasă aduce-oi.
Dumnezeu l-a ascultat
Putere de viu i-a dat
Și din gură-a cuvântat:
-Sălaș mândru, sălășel
Fă-te-un semn de călușel
Și tu pânză din sălaș
Fă-te un căpeneagaș
Tu cruce de la picioare
Fă-te-o coardă lucitoare.
Constantin sui călare
Și porni în goana mare
Și gonea și nu glumea
Și ca dorul se ducea
Și căluțului zicea:
-Zboară murgule cu mine
Că-s alăturea de tine
Și murgul ca gândul zboară
Ducând stăpânul afară
N-a fost încă bine sară
Constantin descălecară
La Ileana-n altă țară.
Ileana cum îl vedea
Drept la el se repezea
Și din gură cuvânta:
-Spune-mi frate Constantine
Spune-mi dacă-i rău sau bine,
Dacă chemi la jelane
Să mă-mbrac în negre haine
Să-mi iau cal la pinten negru
pornim frate de-a-ntregu.
- știi că-ți spun soro ție
te chem la veselie
Frații noștri se-nsurară
La nuntă nu te chemară
Eu ți-s frate mai cu dor
Și să știi, acum -nsor
Și-am venit aici de-oi vrea
te iau la nunta mea.
Și ea mândru s-a gătat
Pe cal alb a-ncălecat.
Pe cărare cum mergeau
Păsările-i urmăreau
Și munții prin brazi grăiau:
-De când îi soarele soare
Și pe câmpuri floare, floare
Alelei, minune mare
Viu cu mortul pe cărare
meargă viul aproape
Cu cel mort ieșit din groape.
Constantin bine-auzea,
Ileana nu-nțelegea,
Auzi frate Constantine
Ce vorbesc munții de tine?
-Lasă-i soro vorbească
Pân' or să se prăpădească,
Ei fie cu cântecul
Noi ne păzim îmbletul.
Patru zile lungi de vară
Ei tot au călătorit
Și puțin au odihnit
Și-abia în a cincea zi
Când soarele răsări
Au zărit și satul lor
Plin de negură și dor.
Când aproape-au fost de sat
Constantin a cuvântat:
Ileană cu-al tău căluț
O vii mai alenuț,
Eu cu al meu călușor
O merg mai tărișor
Ca să-i fac mumei de știre
Să-ți facă bună primire.
Nu la mumă, pe cuvânt
Ci de-a dreptul la mormânt,
La mormânt când o ajuns
El din gură-așa o zis:
-Cal crescut din glii ierboase
Sălaș strângător de oase
Dusu-m-ați și m-ați adus
Și pe cale și pe sus
Și-ați făcut un mare bine
Pentru mumă, pentru mine
Pentru mumă, pentru fată
Pentru mine totodată,
Iar tu Doamne, Doamne sfânt
Dă-mi iar locul din mormânt
Și tu cal năzdrăvănaș
Schimbă-ți trupul în sălaș
Și tu căpeneag iubit
Fă-te pânză de-nvelit,
Iar tu coardă lucitoare
Fă-te cruce la picioare.
Pământul s-a despicat
Constantin era-ngropat..
Ileana sosea agale
Acasă nimeni în cale
Staulul stricat și gol
Iarbă mare prin ocol,
Ea la ușă se răpede
Ușa încuiată vede
Și începe ca să bată
La ușa cea încuiată:
-Lasă-mă măicuță, lasă
Lasă-mă să intru-n casă,
Mumă-sa-n casă plângând
O alungă blestemând:
-Du-te-n foc și-n câte rele
N-amărî zilele mele,
Trei feciori eu am avut
Pe tustrei i-am pus în lut
Pe tustrei i-am pus în glie
Bunul Dumnezeu să-i ție!
Dar Ileana nu-nceta
Și la ușă tot bătea:
-Lasă-mă, măicuță, lasă
Lasă-mă să intru-n casă
Mumă-sa cu greu o lasă:
-Draga mea și-a mumei floare
Nu mă-ncred că tu ești oare
Of! că nici n-am fost visată
C-o să te mai văd vreodată.
Și Ileana mumei spuse
Cum Constantin o aduse.
Hai, măicuță grăbim
La mormânt la țintirim.
La mormânt dacă-au ajuns
Ea din gură-așa o zis:
-Ieși afară Constantine
Ieși afară și vorbește
Spune și ne povestește
Cum trăiești în groapă, cum
Vino și ne spune acum,
Vino Constantine iar
Vino să ne vezi măcar.
-Maică dacă-mi vrei tu bine
Fă-l acuma pentru mine
Și dezleagă-mi blestemul
Că mi-apasă sufletul.
-Dragul mumei fii iertat
Și de blestem dezlegat,
Tu morminte nu fi rău
Sloboade-mi copilul meu.
Mormântul tot tremura
Și prin lut așa grăia:
-Of! Ce mumă s-a aflat
blasteme nevinovat,
N-aibă prapori la-ngropare
Nici popă la comândare
Și pământul prin urgie
Să o înghită de vie...
Pământul s-o despicat
Și pe Leana o mâncat.

folclor românesc
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimiși atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Și pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri și Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toți pe mare
Nu-și găseau atunci liniștea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Și veneau în șiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau și talazuri atunci grele
Se nălțau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna și nici vântul nicidecum
Ci-și tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Și cu vântul și cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susține
Deși valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au țipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniți și nu vă temeți căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu ești o Isuse poruncește-mi ca vin
Pân" la Tine peste ape să-ți văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau și talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a pășit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos și-avea fermă-ncredințare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susține
Și deplin încredințat nicio teamă n-avea-n sine
A pășit plin de credință peste ape peste valuri
Și-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape așa ca și Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susținut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar așa puțină vreme căci deodată și-a luat
Privirea de la Hristos și spre valul tulburat
A părivit Petru atunci și groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde și de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă- te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată și-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credința i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a pășit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Țintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susținut
Și Petru cu Domnul Isus în corabie-au pășit
Pe când iată chiar și vântul de tot el s-a linișțtit
Și furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt și adăpost
Și văzând schimbarea vie și și în ceruri și pe mare
Au venit toți la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu ești
Și furtunii și chiar mării de poți Tu să poruncești
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă și onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit și de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îți mulțumim
Căci prin El ne-ai dat viața pururi fii Tăi fim
22-10-2019 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook