Patul lui Procust
Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capătul carent răzbat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi-e povară,
Și de mă apără, mă și măsoară.
Triunghiul tău înscrie albatroșii,
Și doare mlaștina cu viermii roșii,
Dar cum, mirajul frumuseții nevalente,
Când ochiul meu spre cruguri, sus, atent e?
Hrăniți cu putrezime de asemeni,
Se-ngrașă nuferii suavi și gemeni,
Eu, plin de bale și vâscos, greu lupt
Alăturea, din soare să mă-nfrupt.
Cu burtă flască, la urechi rubin,
Cu clopoței de slavă și venin,
Vecin cu mine e și se târăște, totuși
Împărătește balta, albii lotuși.
Dar ochii mei în mine se întorc,
Să mă cuprind, alt fir încep să torc.
Mai mare sunt, decât cei mari, și mai
Frumos, decât un crin în miez de Mai.
Spre tine, Doamne, gândul îmi înalț...
Nici flori, nici aur, nu mi-ai pus în smalț,
Nici ghiare. Tu mi-ai dat în loc de ele
Doar conștiința mișeliei mele.
poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ochi
- poezii despre frumusețe
- poezii despre viermi
- poezii despre vecini
- poezii despre urechi
- poezii despre roșu
- poezii despre nuferi
- poezii despre lotuși
- poezii despre gânduri
Citate similare
Bună dimineața, iarnă
Bună dimineața, iarnă,
Ai sosit în viața mea...
Mi-este tot mai frig în suflet,
Cum nu am visat cândva.
Părul mi-ai împodobit cu albul
Anii mei i-ai drămuit,
Ai purtat cu tine visul...
Ce-l aveam, spre infinit.
Mi-ai dat frig, mi-ai dat tristețe,
Mi-ai dat lacrimi pe obraji.
Mi-ai luat în grabă totul
Și puținul ce-l aveam.
Ninge azi la mine-n suflet
Visul meu e tot pustiu,
Tot ce am pierdut în viața...
Ingropat-am, nici nu știu...
Tu, de mine stai departe,
Lasă-mi doar un colțisor.
Viață dă-mi un strop de soare,
Nu vreau astăzi nici un nor.
Îmi las lacrima să cadă,
Peste iernile trecute...
Port în suflet doruri multe
Peste amintiri, mai plâng.
Viața un calvar îmi este
Visul îngropat în noapte.
Amintirea, mi-e pustie,
Doar în piept, inima bate.
poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre prezent
- poezii despre iarnă
- poezii despre amintiri
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre păr
Doamne, n-am cerut nimic
Doamne, n-am cerut nimic,
Cum am putut, am trăit,
Mi-ai dat să port răni adânci,
Nu mi-ai spus că dor atât,
Nici cum pot ca să le duc.
Când m-așez pe iarba crudă,
Roua îmi păre a fi cucută,
Sufletul mi-e Doamne plin,
De amar ca de pelin,
Zilele îmi sunt un chin.
Privesc cerul înstelat,
Cânt, că doar cântul mi l-ai dat,
Lacrimile-mi sunt de foc,
În jurul meu arde tot,
Pe pământ nu-mi găsesc loc.
Niciodată n-am să-ți cer,
Nici nu mă oprești să pier,
Mă duc când îmi vine rândul,
Dar îmi las în urmă cântul,
Trec mai repede ca vântul.
Mihail Coandă
cântec, versuri de Mihail Coandă (31 ianuarie 2020)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zile, poezii despre vânt, poezii despre rouă, poezii despre foc, poezii despre dor sau poezii despre Mihail
Mi-ai dat, Doamne
Ca să fiu ce-am fost în viață,
mi-ai dat primăveri și toamne.
Mi-ai dat zori în dimineață,
mi-ai dat flori, mi-ai dat și poame.
Mi-ai dat cer senin și nor,
așa ai dat tuturor.
Mi-ai dat multe anotimpuri
dar mi-ai dat și multe chipuri.
Mi-ai dat chip de om frumos,
dar și chip de păcătos.
Mi-ai dat chip cu suflet bun,
dar și chip să mă răzbun.
Ca să mă descurc în lume
mi-ai dat și înțelepciune.
Pentru tot ce Tu mi-ai dat
la Tine m-am închinat.
Mereu ai fost bun cu mine,
dar mi-ai dat și încercări.
Plecat îți fac mulțumire
și urc dincolo de zări.
poezie de Dumitru Delcă (12 martie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înțelepciune, poezii despre toamnă, poezii despre primăvară, poezii despre mulțumire, poezii despre flori sau poezii despre dimineață
Liniștea sufletului
Doamne,
Nu mi-ai spus
cât să urc
când ai pus în mine, zborul
și nici câte râuri voi naște,
când mi-ai dăruit lacrima!
Darurile tale
mi-au împletit
drum
spre mine.
Liniștea sufletului,
TU mi-ai dat-o odată cu ele!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre cadouri, citate de Ioana Voicilă Dobre despre cadouri, poezii despre zbor, citate de Ioana Voicilă Dobre despre zbor, citate de Ioana Voicilă Dobre despre suflet, poezii despre râuri, citate de Ioana Voicilă Dobre despre râuri, poezii despre naștere sau citate de Ioana Voicilă Dobre despre naștere
Tu ești, Doamne...
M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălțime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoțesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting și pier.
Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Și mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.
Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar și ele-s, Doamne, tot din lume
Și-s și ele, Doamne, din pământ.
Pot să moară orișicând și ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.
Sigur ca dorința-mi încolțește
Când le văd și când în cer Te știu
Dorul meu când înspre Tine crește
Ele-mi stau de martori că ești viu.
Toate-s de folos și-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Și mai mult prin lume Te iubesc.
Ai lăsat un semn în fiecare
Și în toate strălucești la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.
Loc de taină și odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbești
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu ești Doamne veșnic Cel ce ești!...
poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre creștere, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri, poezii despre vorbire, poezii despre tată, poezii despre stele sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Psalm, I (de sinceritate)
Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când știu că totul Ție-Ți aparține!
Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet și de nume!
Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orișice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină și de desfătare!
Mi-e greu să-mi țin toate rănile-n mine
Și să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ți spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"
Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ți mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă și iertare
Și azi mai ai răbdare, mai ai multă și dulce răbdare...
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate, poezii despre iubire, poezii despre iertare, poezii despre culori sau poezii despre alb
Nu fac schimb
Spre nenorocul meu nu-s tufă de măcriș,
Ideile nu-mi pot fi plantate în oricare creier...
Eu viața nu mi-o schimb pe-un mărunțiș,
Și gândul orișicui nu voi să-l cutreier.
Gândiți, semenii mei, frumosu-i fără capăt,
Gândiți cât mai profund, și mai ales...
Eu visul ca pe-o creangă altoită-l capăt
Și răspândesc cu el întregul Univers...
În gânduri sănătoase inima-mi tresaltă,
Din gânduri e țesut al meu destin,
Iubirea stă cu ura în calea-mi laolaltă,
De mare bucurie - și mari dureri se țin.
Spre mirarea mea când norii dau năvală
Și tot ce am măreț înăbușă în ceață,
Nu schimb nicicând țărâna cea natală
Nici pe-un pud de aur, nici pe-un fir de ață.
Spre nenorocul meu, mi-i dat să intuiesc
Prea marele noroc frumos ca să trăiesc.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre schimbare, poezii despre noroc, poezii despre nori sau poezii despre intuiție
Nec plus ultra
Țin în mână hățurile propriei ființe,
Nu mă port cu mănuși cu mine însumi,
Ca o torță mi-e Cuvântul, noli me tangere.
Nu-s Adonis, nici Esop, sunt cumsecade,
Nu aduc elogii gratuite, nici nu trag pe sfoară
Nici pe mine.
Împreună merg cu mine însumi,
Uneori mă lupt cu mine,
Niciodată nu câștig, dar nici nu pierd,
Moștenire las doar scrisuri, scrisuri,
Vântul le-o purta spre alte țărmuri,
știu că atârnăm cu toți de-o ață,
dracu' știe cât o să mai țină.
Trece greu doar timpul neiubirii,
Sorb cuvintele ce le aud în vise,
Mă primiți cum sunt sau nu e bine
Să întreb? Mai știi, doar El mă știe.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre cuvinte sau poezii despre moștenire
Tot mai frumos
Tot mai frumos,
mai aproape de mine
e gîndul tău,
stea din Eden,
luminînd viața mea,
pașii mei
c-un dor
nemărginit...
Tot mai duios
ocrotindu-mi cărarea
de orice rău,
sus, tot mai sus
mă atragi
spre zenit...
Tot mai măreț,
mai scăldat în lumină
e chipul Tău,
prinț glorios
care-ai dai viața Ta,
trupul tău
ca miel neprihănit.
Tot mai cu drag
îmi înalț către Tine
tot gîndul meu,
sus, tot mai sus,
într-un zbor
infinit...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre oi sau poezii despre infinit
Să îmi scrii un poem
În praful vechi urmele proaspete,
Nu au nevoie de grai,
Spun ele singure, ce tu nu-mi spuneai.
Ce altă dovadă de minciună mai vrei,
Când una spui tu și alta văd ochii mei?
Eu n-am zis nimic și dacă te-aș fi întrebat,
Ai fi râs și-ai fi zis că-s copilă,
Și fără să clipești sau să fi oftat,
Mi-ai fi rostit, o altă dureroasă minciună.
Mă durea, durerea ce mi-ai trimis,
Un joc dureros de cuvinte, greu de înțeles.
Mă durea, durerea și atunci când ai spus:
O zbatere de aripi, nu vreau să te doară,
De nimic, nici măcar doar așa, într-o doară!
Mă durea, durerea la gândul tău schimbător,
Lipsit de iubire, sufletul tău plimbător,
Pe aripi de neprielnic vânt și de dor,
Aprig mă durea, durerea de tine,
Inimaginabil de tristă amăgire.
Mă doare, durerea din sufletul meu,
Dar stai liniștit, tu n-ai nicio vină,
E încercarea destinului greu,
Și-a mea fire de prea multă simțire plină.
Mă doare că nu mai suntem, de-o vreme,
Pe aceeași frecvență și lungime de undă,
Aș vrea, glasul tău din nou, să mă cheme,
Să îți cuprind în palme privirea blândă.
Mă doare, durerea năprasnic la gândul,
Că nimeni n-o să te iubească, ca mine vreodată,
Nimeni pe tine și nici eu pe altul,
Ce iubire ciudată, fără timp, fără dată.
Ce a fost, va mai fi, va să fie?
Iubire curată, iubire furată, magie?
Rămasă, ca Dante în al său Infern,
Vrăjit de Beatrice, pe vecie,
Condamnată iubirii în contumacie,
Am să te rog, să te rogi vraja să-întorni,
Să plece de la mine-n pustie.
Să ies din infern, singură nu pot,
Nu am atâta forță, ca Dante,
Dar, pot să te rog, să îmi scrii un poem,
Ca toate, să se împace cu toate.
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre vinovăție, poezii despre râs sau poezii despre religie
Nu...
Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!
Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!
Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!
Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte sau poezii despre sfârșit
Iubiri pierdute în noroi...
Prin cețuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n șuvoi,
Și sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.
Plutește-n aer primăvara,
Și ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.
Și simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deși acum îmi sunt călăi.
Și nici măcar nu pot a-ți spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranțele și dragostea.
Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou ghețari de ură
Și-n cale nu le poate sta.
Dar ochii mei nu vor să creadă
Și se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "
poezie de Dorina Omota din Iubiți și nu lăsați să moară clipa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre tei, poezii despre sărut sau poezii despre ninsoare
Iubiri pierdute în noroi
Prin cețuri albe de tăcere
Vin amintirile-n șuvoi,
Și sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.
Plutește-n aer primăvara,
Și ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.
Și simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deși acum îmi sunt călăi.
Și nici măcar nu pot a-ți spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranțele și dragostea.
Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou ghețari de ură
Și-n cale nu le poate sta.
Dar ochii mei nu vor să creadă
Și se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu totdeauna, Doamne, ești cu mine
Tu totdeauna, Doamne, ești cu mine
și nici o clipă singur nu mă lași.
Puterea Ta e taina ce mă ține
din cei dintâi la cei din urmă pași.
Tu nu lași, nici nu mă uiți vreodată.
Străbat cu Tine munți înalți și lunci.
Eu n-am să văd nici moartea niciodată,
ci eu voi fi ascuns în Tine-atunci.
Cu Tine-n rând străbat în zori cărarea,
cu Tine-n rând veghez în ceas târziu,
când Tu mă mustri, simt în piept mustrarea
și când Te bucuri, totdeauna știu.
Nu sunt decât un abur ce se-nalță,
un fir pe praf îndrăgostit de-o stea.
Dar tu mi-ai pus în suflet o speranță
ce nimeni altul nu mi-o poate da.
Au fost odată șiruri de păcate,
dar sângele salvării a spus: "NU".
Oricâte-au fost, eu le-am uitat pe toate,
și bine știu că le-ai uitat și Tu.
Sunt fericit, chiar dacă vrei să sufăr,
când valuri vin și vânturi grele bat.
Plutesc pe ape ca un fir de nufăr
pe care Tu-l păstrezi mereu curat.
Îți mulțumesc că ești cu mine-n lume,
Îți mulțumesc că mă iubești mereu,
Îți mulțumesc că Tu mi-ai dat un nume,
că sunt al Tău... și Tu ești Dumnezeu.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre salvare sau poezii despre munți
Talerul
Am cumpărat de la un negustor bătrân o cumpănă
și-am dezlegat-o de-al ei praf;
Am așezat-on raft, și taler am umplut
cu tot ce minții mele i-a rămas.
Și-am furișat în taler frumusețe
și pe furiș priveam cumpăna Ta;
Tu mă priveai zâmbind, dar cu tristețe,
și-am observat că se-nclina exact cum se-nclina a mea.
Dar dupo vreme nu te-am mai văzut
și n-am mai luat aminte la cântar...
m-am depărtat încet spre nevăzut
și-am pus în taler gândul meu murdar.
În celalt taler erau zvonuri parcă
venite de-undeva din trist trecut
Iar talerul plutea, de parcă,
Trecutul meu era pe drept avut.
Și-așa a fost...
Acuma stau să număr toți anii ce-au fugit ca gând furiș...
Am prețuit în cumpănă mult aur
pe care-am dat bani grei, sau mai puțini;
Și m-am crezut pe mine mai degrabă,
sau mai degrabă am crezut niște străini.
Când te puneam pe tine în balanță
talerul meu părea că e mai greu
Tu mă iubeai zâmbind, de la distanță
și te-ntristai că mă-nșelam mereu.
În cumpăna ce o țineai Tu-n mână
Talerul meu era un pai în vânt.
Un praf ce nu clintește, nici n-amână
acul care măsoară prețul pe pământ.
Și m-ai chemat...
Și mi-ai făcut cadou talerul Tău...
Acuma parcă lucrurile-s altfel...
Acuma parcă totu-i NOU.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre numere sau poezii despre comerț
* * *
Viața asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ține legat de ziua de mâine!
Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineața ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieți,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul și locul de întâlnire!
Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerșind, un cerșetor condamnat la temniță grea!
E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!
Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilința dorinței de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilință plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!
Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Pașii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar și de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi ești un fulger de o clipă, îmi ești o picătură între vieți!
Mă dezarmezi, mă dezgolești chiar și de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu și de tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre Soare sau poezii despre zăpadă
Rugă
Hai, mamă, la cina cu lacrimi de foc!
Te-aștept cu o pâine și-o cană cu vin.
Tu, adu-mi Lumină și-un dram de noroc,
Că-n mine e noapte 'muiată-n venin.
Adu-mi pacea-n cupă de crin înstelat!
Acolo, la tine, e vară mereu.
La mine și gândurile au înghețat
Și să te invoc, mi-e atâta de greu.!
Pereții se strâng tot mai mult și respir
Prin pori de hârtie cu iz de alcool,
Că pomii-nfloresc pe afară, mă mir,
Când eu n-am ferestre și sufletu-i gol.
Vin Paștile mamă și nu simt nimic,
Sunt piatră de râu răstignită în rugi.
Nici clopot nu bate decât pentru dric,
E moartea în tine, nu ai cum să fugi.
Sau, nu mai veni, să nu mori înc-odat'!
Mai bine te roagă, s-adorm ca un prunc,
Că nu mai am aer nici pentru oftat
Și nu mai am mamă nici ce să mănânc.
Se leagănă zorii în drumul spre zi,
Privind înspre lume... și n-ar mai veni...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre pâine, poezii despre mâncare, poezii despre mamă sau poezii despre hârtie
Trenul spre neant
Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.
Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.
Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.
Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.
E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.
Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.
|
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre gări, poezii despre căile ferate, poezii despre prăpăstii sau poezii despre muzică
Para cea mai coaptă
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules
La fel e și iubirea mea, la care n-am acces,
Plăcută privirilor deși-i. Briză-înmiresmată, făpura i-o-înclină
Spre mine, căci abia aștept să o sărut și să mi-o fac regină!
Ea stă-n lumină și ochii tuturor o văd, iar dorințele dau ghes
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.
Că-asemenea roadă-i dulce și parfumată, prea bine știu,
Dar, iată, n-ajung la ea,-i privesc doar obrăjorul auriu.
Sorb razele de soare prelinse pe chipul frumuseții,
Așa cum trandafirii însetați beau roua dimineții.
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules
Iar ochii mei privesc neclintit numai la ea, bineînțeles.
De ce de ce n-o ignor, de ce să-i întorc spatele mi-e greu,
De ce nu culeg o altă inimă din multele-întâlnite-n drumul meu?
Atâtea iubiri am la-îndemână dar, vai, pentru niciuna interes!
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.
poezie de James Whitcomb Riley,18491916,, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre trandafiri sau poezii despre monarhie
Mamă, raza mea de soare
Mamă,
Ies afară și mie frig.
Intru-n casă și mi-e frică.
Din puteri mamă te strig,
dar speranța îmi e mică.
Întoarce-te la mine mamă,
la pieptul tău să mă-ncălzești.
Fără tine-mi este teamă
când doar din cer mă privești.
Pe băncuța de la poartă
zi de zi, mamă te-aștept.
Spre tine gândul mă poartă,
inima mă doare-n piept.
Sufletul... ce să mai spun;
a plecat din pieptul meu.
Pribegește pe alt drum,
să urce la Dumnezeu.
Noaptea privesc mândra lună
și îmi pare zâmbitoare.
Mie parcă ar vrea să-mi spună
cât ești de strălucitoare.
Mamă raza mea de soare!
Mamă icoană mare și sfântă,
îngerii să te-nconjoare,
că mi-ai fost o mamă scumpă.
poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie