
Aeroplanul
Spre apusul de jăratic
Cu livezi scăldate-n aur,
Trece-un nour singuratic
Alb și mare cât un taur.
Iar în urma lui s-abate,
Gata-gata să-l ajungă,
Un țânțar cu coadă lungă
Și cu aripi nemișcate.
Crește-n asfințit pojarul.
Dealurile stau s-adoarmă.
Norul tace, dar țânțarul
Umple liniștea de larmă...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare

- țânțar
- Abandonând, un pic, umorul,
E greu de spus ce e țânțarul,
Dar, fără dubiu, e izvorul
De un' se trage... armăsarul!
Țânțarul, definiție
definiție epigramatică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dracula: Trebuie să dovedim cu toții vigilență revoluționară! Parcă poți să știi mentalitatea unui țânțar. Nu subapreciați puterea insectelor. O înțepătură de viespe l-a răpus pe Alexandru cel Mare. Pe cel mai mare împărat l-a ucis țânțarul, nu armăsarul.
replică din piesa de teatru Dracula (Carnavalul durerii), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Întoarce-te « Bujor » singuratic
Din estul « pustiu », prin « vestul » sălbatic.
Alergi zi și noapte ca luna prin nori,
De și ești mai vesel te simți singuratic,
« Bujor » ce răsare în poiana cu flori.
Acasă-i « Narcisa » ce crește-n grădină.
O floare mai rară, cu frunze crestate,
Tulpina subțire dar nu se înclină
Când ploaia e rece și vântul o bate.
Rădăcina ta lungă înfiptă-n adâncuri,
În estul mai firav huiduit de apus,
Aici va rămâne pe câmpii și pe dealuri
Apelând să se întoarcă și cei ce s-au « dus ».
Să umple pustiul, roditor să ni-l facă
Căci are-n el seva mai bună ca-n vest,
Făcând astfel « Boșii » din gură să tacă,
Să vadă cum « raza » răsare din est.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Țânțarul care nu bâzâe e tot, țânțar...
aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Pierzanie
Eu râd și plâng... și plâng... și râd,
Alerg și mă ascund
În norul călător.
Vine un vânt, tot gol,
Ce împinge norul, sfărâmându-l în bucăți.
Alerg spre zarea caldă, dar mă opresc.
Mă ascund în mare
Și sparg un val,
Privesc prin stropii de apă, spre mal.
Prind un fir de nisip
Pe care îl trag în apă.
Alerg și râd... și râd... și plâng,
Ajung la apusul din amurg
Și aștept un răsărit de Lună.
Nici nu simt când, cu razele reci,
Mă străpunge. Din mine curge sânge,
Dar râd... nu plâng.
Colina nopții mă cuprinde
Și mă afund,
Dar tac... nu plâng...
poezie de Ion Răduț
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plouă?
Norul s-a îndrăgostit de o campie
Vara verde, toamna aurie
Și-o iubește foarte tare,
O iubește, deși drum spre ea nu are.
Din păcate, nu putea El sa ajungă
La iubita lui cîmpie s-o cuprindă,
De jale, a-nceput norul să plîngă,
Măcar cu lacrima s-o atingă
poezie de Rusu Constantin (15 noiembrie 2016)
Adăugat de Rusu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e drag de tine și mi-e târziu
și-ți seamăn ochii prin livezi
șopârlă verde-n solzi lichizi
ca să mă vezi și drag să-ți fiu
mă dojenești de bătrâneți
rămân copacul trist sub norul roșu vinețiu
m-ascund sub umbra ochiului tău viu
pe-un pat de ferigi stau în brațele lui Dumnezeu
reverberează timpu-n trupul greu,
roată dințată peste pieptul obosit
de așteptări, de răni, de asfințit
mi-e dragă moartea și ea e frumoasă
adânc mai lunec, și cad, mă-ntunec
alunec într-un somn al nimănui.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂND SPRE APUSUL VIEȚII PĂMÂTEȘTI REGRETELE TE COPLEȘESC
Când spre apusul vieții regretele te copleșesc
Că aripi noi să zbori spre începuturi nu-ți mai cresc,
Să nu disperi ci dimpotrivă-n sine să te bucuri
Că mergi tot înainte peregrin pe drum ceresc.
rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Paragini...
Pe-aici,
A fost pământul binecuvântat
De trei vlădici
Și de-un mitropolit primat.
A fost odinioară și-un castel
Cu brâu multicolor de portolac.
Și-n fundul parcului, un lac
Cu nuferi de argint pe luciu de oțel.
A fost...
Acum, abia se mai cunoaște
O baltă părăsită, la o parte,
Singurătatea strigă din apele ei moarte
Spre cer, cu glas de broaște.
Și numai calul-dracului,
Prin liniștea săracă dimprejur,
Atinge fața lacului
Cu aripi de azur.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Baciul Ion
Clopotul bătea în dungă
A primejdie de moarte
Ion visa c-o să-l ajungă
Taurul cu coarne boante. ărăsește
N-a știut că vine apa
Ca o vită-nfuriată,
Că-l înconjură și toată
Turma poate fi-necată.
Părăsește Ioane, balta
Pune samarul pe cal,
Căci realitatea-i alta...
Și îndreaptă-te spre deal!
Apa vine, umbră n-are-
Ia-ți și câinii, dar și turma
Și cojocul pe spinare-
Du-te și îți pierde urma.
Că de vine valul mare
Și cum e neiertător
Nimenea n-are scăpare
Pân' la ultimul mior.
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lacului
Pe luciul apei nemișcate
Lumina stelelor se cerne,
Înaltul cerului s-așterne
În adâncuri neumblate.
Ceru-i plin de nestemate
Născute-n vremile eterne,
Pe luciul apei nemișcate
Lumina stelelor se cerne.
Pe malurile-nmiresmate
De aroma florilor perene,
Bătrâne sălcii înșirate,
Stau să plângă multă vreme
Pe luciul apei nemișcate.
rondel de Ioan Friciu (6 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pe mormântul unei vorbărețe
Dacă nici aici nu tace,
Pe cât fu de vprbă lungă,
Infinitu-n care zace
Cred că n-o să-i prea ajungă!
epitaf epigramatic de Giuseppe Navarra din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sfârșit de vară
Dacă liniștea pădurii adormite
Nici o veste de-altădată nu-ți trimite
Și pe freamăte pornite de departe
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,
Vin' cu mine să ne pierdem în zadar
Printre galbenele rariști de stejar,
Cu sfioase campanule și sulfine,
Pe cărări pe unde nimeni nu mai vine.
Dulce zumzet somnoros și ireal
Să ne cheme spre poienile din deal.
Taina liniștii înalte să ne fure
Prin cotite luminișuri de pădure
Și la umbră să ne-mbie mai târziu
O clopotniță de aur străveziu,
Legănând deasupra creștetelor noastre
Licuricii înălțimilor albastre...
Fără gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis,
Să trăim în clipe lungi același vis.
Foi uscate-n jurul tău să cadă rar,
La ureche să-ți descânte un bondar
Și cum stai cu ochii-nchiși pe jumătate,
Soare galben printre ramuri nemișcate
Să-ți învăluie-n tăcere și-n lumină
Fruntea mică de domniță bizantină.
*
Iar la-ntoarcere, să trecem prin pășuni
Și prin funduri de livadă cu aluni,
Printre garduri fumurii și solitare
Ce se uită-n urma noastră cu mirare...
Și din treacăt, ici și colo, să culegi
Sânziene cu tulpinele întregi,
Margarete, scânteioare și aglice,
Un buchet de flori orfane și calice,
Lung în coadă și ghimpos și cu țărână.
La plecare să-l ții falnic într-o mână,
Dar cu vremea, desfoiat, să-ți pară greu
Și la urmă să mi-l dai să-l duc tot eu...
O șopârlă pe cărare, lângă noi,
Speriată să foșnească dintre foi
Și să stea, să vă uitați o dată bine,
De departe, tu la ea și ea la tine,
Tu de sus și ea din pietrele fierbinți,
Amândouă serioase și cuminți.
Mai încolo o crenguță de mălin
Ori un ghimpe să te-ntârzie puțin
Și purtând de-a lungul văilor prin țară
Vestea nouă a sfârșitului de vară,
Flutur mic, într-o lucire de-asfințit,
Să ne-ntâmpine din țarină grăbit,
Cu rugină pe albastre aripioare
Ca o veștedă petală de cicoare.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul dintre nori
Eu am crescut odată cu ciutele,
Cu florile de colț.
Stelele mele n-au căzut în mare,
Îmi arată și astăzi calea...
Seara copacii stau la sfat...
Îi aud murmurând
Când tace vântul.
La asfințit umbrele copacilor
Se alungesc încet, îndrăgostite
Să atingă zidul de piatră.
Nu pot să calc peste ele,
Le înconjor cu privirea
Mâinile mele îndrăgostie
Dezmiardă norul cu margini de zăpadă.
Noaptea voi ninge peste tine,
Peste fruntea ta
Și pașii te vor aduce la mine, în pădure.
Pe sub cetini, printre stânci
Dansează hâdul Pan,
Cel cu alai ales..
Mai alerg și acum
Printre nori, printre erori.
Dar mă opresc mereu pe cea mai înaltă culme, cu ciutele....
poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cercuri în apus
E-o rană-n pieptul cerului și curge,
înspăimântând privirea unui nor,
o rază din apusul care plânge
cu lacrimi de un roșu-amăgitor.
E-o rană-n cer și-albastra lui culoare
se schimbă, în apusul liniștit,
cu cea a nopți ce, treptat, apare
c-un cer având culori de infinit.
În liniștea schimbării, se ridică
plutind pe aripi moi de gând senin,
în dansul ce trăirii îl dedică,
doi îngeri ai apusului divin.
Se-nalță-n zborul lor, privind spre Soare,
în cercuri ce se-ncumetă a fi
o lacrimă-n întunecata zare
și-un răsărit în alte zori de zi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Acceleratul
Peste fagi cu vârfuri sure
A căzut amurgul rece.
Înserarea mută trece
Furișată prin pădure.
Spre apus abia s-arată
Printre crengi, întunecată,
O văpaie de rubin...
Din frunzișurile grele
De-nnoptate tot mai vin
Glasuri mici de păsărele...
Reci și palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.
*
Și deodată, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Depărtat și monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revărsate peste maluri...
Crește-n luncă, mai aproape,
Umple văile vecine
De răsunet mare...
Vine!...
Fulger negru... trăsnet lung
Dus pe aripi de furtună,
Zguduind pământul tună,
Zările de-abia-i ajung...
Parcă zboară,
Parcă-noată,
Scuipă foc, înghite drum,
Și-ntr-un valvârtej de fum
Taie-n lung pădurea toată...
A trecut...
Dinspre câmpie,
Vuiet greu de fierărie
Se destramă în tăcere...
Scade-n depărtare...
Piere...
*
Iar în urmă-i, din tufișuri,
De prin tainice-ascunzișuri,
Se ivesc pe jumătate,
Păsărele ciufulite,
Alarmate
Și-ngrozite:
- Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?...
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze și pitulici.
Doar un pui de pițigoi,
Într-un vârf de fag pitic
Stă cu penele vâlvoi
Și, făcând pe supăratul:
- Ce să fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta ar fi imaginea cea mai exactă a femeii din ultima mie de ani: ducându-și în cârcă bărbatul de la un capăt al mileniului la celălalt, ca să-l scoată din intemperii, ca să-l scape din pojarul unor asedii devastatoare, ca să-l elibereze din robii umilitoare, ca să-l salveze, salvându-se...
Nicolae Dabija în Nu vă îndrăgostiți primăvara!
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sacrosanct
dumnezeu tace din pământ
doar privește printr-o fantă
sacrosanctă
când mirat, când absent
studiind cu acuratețe
mișcările păcatelor prin atmosferă
și carențele spirituale
dumnezeu tace din ape
glisând spre nori ușor
iertându-ne pe rând cu vorbe mute
de bun rămas
în zori
dumnezeu tace din vremuri dispărute
mințind frumos apusul oamenilor
semnând câte o indulgență
pe fumul înserării
pe frunzele din noi
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mai bine stau...
.. mai bine stau să mă ajungă
din urmă că nu sunt legat
de prima iarbă cât de lungă
atât de naltă în păcat...
... mai bine stau să mă trimită
în satul meu cu oameni mari
consumatori de răsărită
e viața pusă în doi pari....
... mai bine stau legat la poartă
e-un nene ce iubește mult
conceptul arta pentru artă
și tare-aș vrea să îl ascult...
... mai bine stau să-mi văd de treabă
vezi bine nimeni n-a murit
iar pentru cei care mă-întreabă
să fiu un capăt de chibrit...
... mai bine stau să mor odată
de două ori știu nu se poate
în rai intra, poarta-i legată
c-un fir de ață și de toate...
... mai bine stau sfrijit la poartă!....
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rondelul gondolierului
Ține vâsla cu putere
Gondolierul singuratic,
Ce-n periplul lui acvatic
Își găsește mângâiere.
Cântă numai din plăcere
Acest tip înalt, simpatic.
Ține vâsla cu putere
Gondolierul singuratic.
Gondola-nghite "jăratic",
Dar este numai o părere.
Gondolierul charismatic
Face volte-ntre veliere
Ținând vâsla cu putere
rondel de Ioan Friciu (1 iulie 2008)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
