Epilog

Lângă ţărmul tristei mări
M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde şi adâncă.

Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Şi cu el o poartă,

Cum îşi duce greu în zbor
Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!...
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi-aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!...
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună-
Să-l încălzească mama, să adoarmă-

Noapte bună!...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună –
Să-l încălzească mama, să adoarmă –
Noapte bună!

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Aţipesc. Şi vise
Împrejuru-mi cresc
Punţi peste abise
Şi oricât de des,

Îmi propun de veghe
Să rămân mereu
La fiece veghe,
Cade plumbul greu

Pe gene şi pleoape
Dincolo de poartă
Legănat de ape
Ca o mare moartă

Obsedant o barcă
o văd. Şi tresar
o clipă. De parcă
I s-ar da cu var

Obturat ratez
Dincoace trecând
Ca un titirez
Pe un fir de gând

Şi mă poartă valul
Spre-acelaşi liman
Făt-frumos cu calul
Lui, cel năzdrăvan

Călător pe unde
Oricât iau aminte
O zână-mi ascunde
Parte din cuvinte,

Că revăd. Şi nu ştiu
Ce mi s-a-ntâmplat
Oaza din pustiu,
Cine mi-a prădat?

Si-mi pun întrebări:
Unde-am fost de fapt
Dacă mai sunt apt
Să zbor peste zări.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de pe stâncă

Pe-o stâncă aşezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieţii scălda în priviri cu ochii dilataţi,
Simţea nerăbdare mării înspumate de-a săruta ţărmul,
Ca şi iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.

Cum munţii după îmbrăţişarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că şi ele ştiu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Ştiind ce destin frumos o aşteaptă.

Căci nici o cutezanţă omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viaţa mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocroteşte-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrăţişa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Sălbatic m-a cuprins un dor
De ţărmul mărilor din nor
S-alerg spre acolo-n zbor întins
Să văd azurul oare-i nins?

Obraznic dor îmi tot dă ghes
S-alerg, haihui, prin Univers
Să umblu-n preajma stelelor –
Să simt de-i caldă raza lor.

Scârbavnic m-a cuprins dor mut
De-adâncul mărilor din lut
Să scap de-o întrebare grea:
Mai e, pe acolo, careva?

Dorit mereu, mereu tot mi-s
De ţărmul mărilor din vis
Să dormitez, fără vreun dor,
În murmur dulce – odihnitor.

Bizar mă poartă dor înalt
Spre Cer, spre iad sau spre neant
Vreau, călător, să zbor mereu –
Să aflu – unde-i locul meu...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul voiaj

Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele şi voi pleca departe.

Nu voi răspunde la salutul prietenilor mei,
Plutind pe apa care de-aceste cheiuri mă desparte;
Cu stelele prinse-n catifeaua serii la catarg, cercei,
Mă voi evapora-n noaptea care peste zi se-abate
Când glasuri cheamă, iar valurilor li-i dor de-acasă.
Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele şi voi pleca departe.

Prin ceţuri violete urmând umbrosul drum în toate cele
Pe valul la reflux al unei Mări Necunoscute, dar străvechi,
Voi avea tovarăşi, pânza larg desfăşurată-a unei vele
Şi resaca-n bătaie sacadată depănând istorii vechi
Despre-un singuratic călător, navigând în depărtări
Spre Insulele Fermecate unde-ancorate se văd în patru zări
Navele-acelor care-au pornit, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre ţărmul nevăzut.

Celor puţini care m-au zărit plecând departe
Le va lipsi nava mea din rada-aceea foarte:
Unii c-au ancorat lângă mine vor fi spus,
Alţii, inimi calde, care m-au iubit nespus,
În tăcere tristă-or lăcrima că lângă ei azi nu-s.
Dar eu, care la adăpost velele-mi voi fi strâns
La loc uscat, ferit de vânt şi ploi, de lacrimi şi de plâns,
Voi fi-întâmpinat de cei care-au navigat, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre ţărmul nevăzut.

poezie de Lizzie Clark Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul durerii

Simţeam, în piept, durerea din tăieturi de stâncă
Ieşită dintre neguri în calea unui val
Ce mi-a-ntrerupt plutirea-n neliniştea adâncă.

Mă încleştasem bine, cu ochii către-un mal
Ce îmi părea limanul, scăparea dintr-o mare
Cu răbufniri de sare pe-o rană în carnal.

Era un ţărm sălbatic, o oază, o-ntâmplare,
O linişte de-o clipă, o mână de nisip
Din timpul dintre valuri ce-l are fiecare

Şi eu, strigând spre ceruri durerea-mi fără chip.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina cu privighetori (I)

Sparg în ţăndări mărunte o stâncă
Lângă marea cu valul amar,
Iar asinul cu trudă adâncă
Duce piatra aceasta-n samar.

O lăsăm lângă calea ferată
Şi-napoi iar - la munca-ne grea
Ostenite picioare ne poartă
Şi asinul se-ndeamnă-a striga.

Da, se bucură biata jivină
Că uşoară-i e calea-ndărăt.
Şi ne-aşteaptă în drum o grădină
Cu răcoare şi umbră-n frunzet.

Peste garduri înalte apleacă
Trandafirii belşuguri de flori,
Şi izvoare murmur-şi îneacă
În cântare de privighetori.

Tot răcneşte asinul meu, bietul,
Când păşim pe la poartă-amândoi,
Şi se-aude-atunci râs în boschete,
Şi cântare răsună apoi...

Şi sorbind ne-nţeleasa cântare
Îmi îndemn măgăruşul şi ştiu,
Că pe ţărmul cu stâncile-n soare
Se aşterne un fum albăstriu.

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Aureliu Busuioc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns poeziei "Ca valurile lumii" scrisă de Ion Vanghele

Corăbii de lumină plutesc spre necuprins...
Lumina, ca un viscol, oceanul l-a cuprins.
Sunt mări de sărutare sub patimi sfâşiate...
Mă-ntreb, când se sfârşeşte neiertătoarea noapte?

Pe stânci încolţurate văd rozele de spumă
Unindu-se-n poeme... Se pierd şi se adună!
Nevolnici, albatroşii au încolţit... Şi ţipă!
Şi valuri de lumină în lume se ridică...

O stâncă fermecată, precum un sân de vată,
Te cheamă spre adâncuri... Se va sfârşi vreodată
Apusu-n răsărituri?! Vor creşte-n univers
Poeme foşnitoare cu dublu înţeles?!

Respiră în iubirii a devenirii stâncă
Ca un plămân de stele, o patimă adâncă.
Pulsează, se ascunde... În sunetele reci
Bătând precum un clopot, te-aşteaptă să mai treci.

Pe valuri, mângâiere... O scoică dezbrăcată
Înfiptă-n carnea plajei, cu un surâs te-aşteaptă...
O clip, viaţa-mi pare un zeu trudind tăcut
La temelia morţii... De-aceea mă ascund.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am oprit lângă tine

Am căutat mereu umbra genelor
pe un obraz. Am căutat-o prin geografia răsăritenelor şi apusenelor
basme. Şi n-am găsit-o.

Numai târziu am găsit-o aci. Aci,
în patria mea, la seminţia mea.
M-am oprit lângă tine, când tăcerea ta
mi-a spus: "Nu mă atinge!"

M-am oprit lângă tine,
descoperind că părul tău e o flacără
pe care vântul n-o stinge.
Şi lângă minunea cea mai simplă
am stat cum se cuvine.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poezii (1963)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o vârstă e viaţa...

De-o vârstă cu apa,
de-o vârstă cu vântul
De-o vârstă e viaţa
cu cerul şi pământul.
De-o vârstă cu soarele,
de-o vârstă cu timpul,
Căutându-şi izvoarele
cucereşte Olimpul.
De-o vârstă cu Universul,
de-o vârstă cu infinitul,
Îşi continuă mersul
sfidând labirintul.
De-o vârstă cu eternitatea
îşi poartă dăinuirea
în imensitatea,
fără mărginire.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Hiawatha XXII: Plecarea lui Hiawatha (fragment)

Pe ţărmul de lângă Gitchie Gumee,
Lângă luminoasa Mare cea Mare,
Lângă intrarea cortului,
În dimineaţa plăcută de vară
Hiawatha a stat şi a aşteptat.
Pretutindeni plutea o prospeţime tânără,
Pământul freamăta de viaţă,
Iar sub ochii lui prin aerul însorit al zilei,
Înspre vest, către pădurile din apropiere,
Treceau în valuri fluturi aurii,
Treceau roiuri de albine mirosind a miere,
Scăpărând, cântând prin aerul însorit al zilei.
Senin, deasupra-i, se întindea tot cerul,
Şi, neted ca oglinda, lacul în faţa lui –
Din adânc a izbucnit la suprafaţă-un sturion,
În scânteieri de diamant, prin aerul însorit al zilei;
La margine de lac, pădurea verde
Se reflecta-n apa nemişcată,
Vârful fiecărui copac îşi avea umbra
Încremenită în apa nemişcată.
De sub sprânceana lui Hiawatha
A dispărut orice regret, orice privire sumbră,
Aşa cum ceaţa părăseşte apa nemişcată,
Cum aburul ridicat din iarbă-ncet se pierde.
Cu un surâs rotund de fericire,
Cu privirea luminoasă
A celui care tocmai a avut o viziune,
Hiawatha a stat şi a aşteptat.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul

atingi uşor
a mea chemare
cu un sărut
acuns în valurile mării
în lacrima primului cuvânt ce a răsărit în noi
eram un ţărm uscat de mare
eram o pagină smulsă de vânt
în albastru înfinit al unui gând
femeie, sunt aripă frântă
îţi caut versul pe ţărmuri de zare
te chem să te cuprind
să-ţi spun în astă noapte
o şoaptă de iubire
să te dezmierd cu o vorbă de alint
între noi e trăire, visare
iubita mea, născută într-o zare
pe corzi line de vioară
în adierea dorului şi lacrima gândului
e marea învolburată
şi vântul lacrima o poartă
de zbor nebun, de zbucium trecător
pe ţărm aşteaptă un om
timpuri curg, se scurg
e stâncă, e dor
valuri se sparg şi stânca ascultă-ascultă
femeie, dă-mi aripi să zbor spre infinit
să-ţi mângâi trupul cu chemări
să te dezvelesc încet-încet de întrebări
să te învesc cu roua zorilor în zori
să te iubesc aşa cum ştiu
cu patimă şi dor
pe ţărm de mare
tu eşti trăire şi visare
iubita mea născută dintr-un stop de mare
de ce mi-e dor de tine
tu dulcea mea femeie
parfum suav de orhidee
te-ai desfăcut în noapte
când stropi de ploaie se scurgeau pe trup
şi te-am chemat în gândurile pure
să-mii fii regină
în pasul pur în doi spre nemurire
sunt arcă ce taina lumii o poartă
să risipesc cu un sărut
distanţa ce ne poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-n vie...

Vie moartă; moartă-n vie
stă de strajă o mumie
vin ţăranii s-o învie
vie moartă, moartă-n vie...

Morţi pe dealuri stau aracii
stau în vii sfidând copacii
via-nvie şi-o s-o ţie
doar de-o fi să fie vie...

Via s-a uscat şi-nvie
numai dac-ar fi să vii
s-o stropeşti cu apă vie
vie moartă... nu învii?...

Vii la vii să vezi de vie
vrei s-o uzi să o reînvii
te-ntâlneşti cu cea mumie
şi te pui să tai la vii...

Vii la noi toamnă târzie
printre frunze ruginii
vii să vezi ce fac prin vie
morţi ţăranii după vii...

Vie moartă... nu învii?!

poezie de Gheorghe Gurău din Volumul "Cochetând cu muzele" (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul de vis

Pe aripi de zări, uneori,
sau, poate, pe-un nor călător,
apar, producându-mi fiori,
imagini c-un vultur în zbor.

E-acelaşi, puternic şi trist,
plutind liniştit pe un cer
pictat ireal de-un artist,
al artei umil mesager.

Îşi poartă misterul tăcut
şi pare un vultur de foc
atunci când, pe cer apărut,
îi face doar Soarelui loc.

Îmi pare din timpuri desprins,
contrast între piatră şi lut,
stăpân peste-un cer necuprins
sub care se simte pierdut.

Dar, azi, nu mă las captivat
şi, clar, am să-i spun, m-am decis:
-Tu eşti doar un gând ce-a scăpat,
eşti vultur, dar numai în vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancora tăcerii

Aruncă-mi
Ancora tăcerii
În rupte mări,
Scaldă-mi
Umbrele plăcerii
Cu ploi din zări,
Oferă-mi
Din neant
Culoarea tristei mări,
Poartă-mi
Pe talazul vocilor
Cântări,
Răpeşte-mă
Pe vânt
Dintre suflări.
Opreşte-mi
Visele
La ultimul cuvânt,
Şi-aruncă-mi
Ancora tăcerii
În triste mări.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satan

Călătorind pe malul talazelor latine
L-am întâlnit, sol paşnic, pe-o stâncă de topaz
Cu ochii, râpi de umbră, deschişi din cer spre mine,
Cu talpa roză, linsă, subt munte, de talaz.

Gol în imensa zare, tăcut şi gânditor,
Cu braţele păroase, la piept, făcute cruce.
Privea la luntrea-mi albă pe undă cum se duce
Târâtă de vârteje-picior peste picior.

Deşi nămiez, în umbra-i, culcată peste mare
Ca dâra unei neguri în care se răsfrâng,
Văzui cum firmamentul roieşte şi tresare
Din mii de candelabre aprinse din adânc.

Şi se-ntreba atuncea speranţa mea mirată:
Cine-ar fi fost să fie bărbatul uriaş.
Oprit pe ţărmii lumii, cu-o mână-atât de lată
încât putea să joace pe deget un oraş?

Eu ridicai lopata în semn de datorie
Şi m-am sculat din luntre, de jos, ca să-l salut.
Scoţând pentru cinstire albastra-mi pălărie
Ca-n faţa unui rege ce trebui-cunoscut.

El îşi întoarse capul puţin, strâmbând în loc
Planetele ca mingea, şi luna cum e chifla –
Şi încruntând sprinceana pe ochiul lui de foc,
Răspunse Europei, orgolios, cu tifla.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Moartă

Spun corăbierii că în Marea Moartă
Văduvă-i de viaţă apa, din vechime,
Nici un strop de suflet undele nu poartă.
Şi pe Marea Moartă nu vâsleşte nime.

Ceriul Palestinei, spun corăbierii,
Baldachin de ceaţă flutură pe maluri,
Neştiind nisipul rostul primăverii,
Doarme apa mută în tăcute valuri.

Ocolind-o pururi paseri călătoare,
N-o ating în cale pribegiri nomade,
Peste Marea Moartă dac-a prins să zboare,
Sugrumat de neguri, albatrosul cade.

Cântec nu răsună, nu s-aud nici şoapte,
Ţintirim de apă-i unda ei sălcie,
Să fi plîns vreodată, ori să strige-n noapte,
Despre Marea Moartă nimenea nu ştie.

Ce poveste tristă spun corăbierii,
Nici n-aş crede, poate, vorbele acestea,
Dar, cu biata minte-n patima durerii,
Mă gândesc la tine şi-nţeleg povestea...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!