Un stejar era gata să-şi aducă aminte

Un stejar era gata să-şi aducă aminte.
O colină visa multe vise.
Un fluviu iubea înserarea
mai tare decât e voie să iubeşti.
Flăcării sale temătoare
lumânarea îşi povestea copilăria.
Un lac avea numeroase inimi.
Pur şi simplu, pe stradă,
un afiş foarte verde
nu accepta să moară.
Mai sensibili ca noi.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu ca bună seara

Acest silex e silex: un punct final;
nici suspine, nici remuşcări.
Acest mugur e mugur
pe platan, pe arţar:
simplu ca bună seara.
Aceasta mare e udă
şi melodioasă:
o auziţi?
Acest cal este cal,
în grajd, pe colină:
îl puteţi mângâia.
Acest azur e azur,
foarte înalt, foarte albastru,
nici o filosofie.
Eu sunt aici ca să v-o spun
în felul meu,
înainte de a pieri împreună cu verbele mele.
Sunt folositor sau de prisos
ca fluviul sau ca roua:
singura mea slujbă, singurul meu rost.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea visuri este cea mai mare voluptate din lume, mult mai mare decât banii, sexul şi puterea împreună. A nu visa este o infirmitate dureroasă, este ca şi cum ai accepta de bună voie să respiri aerul curat al muntelui cu un singur plămân, ca şi cum ai accepta să vezi cu un singur ochi verdele smaraldin al unei pajişti curtate de splendida policromie a florilor de câmp.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă plagia, iubire

Ah, iubire, să nu mă plagiezi,
Vei fi o noţiune demodată,
Să nu spui, "pur şi simplu" că iubeşti
Că asta am mai spus-o eu, odată.

Dar dacă-ţi place cum ideea sună
Scrie măcar acolo, undeva
Pe-un colţ de cer, sub razele de lună
Că," pur şi simplu", cineva iubea.

Aşa iubeam când te iubeam pe tine,
Şi "pur şi simplu"-ţi repetam mereu,
Deci, nu mă plagia, te rog, iubire
Ci aminteşte-ţi că-i ceva al meu.

poezie de Dori Lederer
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul ar trebui să moară mai des, ca lumea să-şi aducă din când în când aminte de el.

aforism de Lucian Velea
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera suspinelor

Camera suspinelor.
Câinele care-şi roade vechile visuri.
Un zid în noi
între inimă şi cealaltă inimă.
Toate lucrurile astea
care-au luat locul copiilor!
Dragostea ca un rechizitoriu.
Lumânarea aprinsă
de cuvintele moarte.
Privelişte inexpugnabilă spre îndoială.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare pasăre dormea un munte...

În fiecare pasăre dormea un munte.
Din fiecare mână şarpele sfânt
mânca sare. Şi-n fiecare uliţă din port
un bătrân episcop punea-ntrebări unui copac.
Gol, goluţ era vinul şi aproape de fluviu,
jelite, savanele dispărute
din timpul când întâlniseră zăpada.
Nu era pic de foc, şi vrăjitorul
şi-a luat nevastă, -atunci, oraşu-n flăcări.

poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când te-ai născut era soare
când ai venit acasă
a nins
când ai plecat
înserarea îşi întindea braţele
să mă spânzure pe eşafodul singurătăţii

atât să rămână din povestea ta, copile?

atât mi-a rămas din galopul nebun al inimii tale
din bucuria bătătilor tale în porţile uterului?
atât mi-a rămas să aştept
din toată acea nebunie a fericirii de a fi mamă?

absurd îmi pare totul acum şi totuşi
merg mai departe către niciunde
zâmbind amintirilor

când nu mai eşti
nimicul îşi întinde
odată cu înserarea
braţele
să mă declare
absolutul vinovat al neputinţei umane

pot accepta
la suprafaţa formei în care mă agit inutil

dincolo de formă
rămân acelaşi tropot de neputinţă
în durere

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţă

Doamne! Arde lumânarea
Şi mai e din ea oleacă,
Când se lasă înserarea,
Lunga noapte nu mai pleacă.

Te rog, Doamne, lasă ziua
Să mai stea împrăştiată,
Lasă Doamne, să stea clipa
De o rază, agăţată.

Doamne! Unde e speranţa
De lumină şi de viaţă?
Frunza, floarea colorată,
Este verde şi nu-i moartă.

Doamne! Arde lumânarea
Şi pe jos e-atâta ceară,
Trupul ei se scurge leneş
Ca un tuş din călimară.

Eu înmoi în el penelul
Să îmi amintesc de vară,
Lasă, Doamne, lumânarea
Şi-o înalţă să nu piară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mâinile noastre gângania moare

Între mâinile noastre gângania moare –
era un proverb dezamăgit.
Sub ochii noştri platanul se spânzură –
era un poem
ce se-mpotrivea cuvintelor noastre.
Trebuie să ne coasem buzele
şi să ne pedepsim melodiile.
Mai târziu, fraţilor:
stuful, rândunica de noapte,
marmura, catifeaua
vor găsi pentru noi
un grai nou-nouţ.

poezie de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fox Mulder: Aveam doisprezece ani când s-a întâmplat. Sora mea avea opt. A dispărut pur şi simplu din patul ei într-o noapte. Nu mai era, pur şi simplu a dispărut. Fără un bilet, fără să sune, fără vre-o urmă.

replică din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Geangalau Lenke
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

Îţi mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu şi era toamnă
Şi frunzele se-nfiorau
Şi tremurau în vântul serii
.....................
Ţi-aduci aminte şi de seara
Cu-amurgu-acela violet,
Când toamna-şi acorda încet
Pe frunza-i galbenă, chitara.
Pe lac ce-n lună s-argintase
Încet o lebădă trecea
Şi pata-i albă se pierdea
În noaptea care se lăsase.
...............................
Era târziu şi era toamnă...
Îţi mai aduci aminte, Doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şti să ştii...

ştiu că iubeşti aşa şi pur şi simplu
ştiu ca iubesc şi eu, la fel ca tine
dar între noi stă spaţiul şi timpul
dar între noi stă ea, şi tu ştii cine...

mai ştiu că mai iubeşti fără pricină
la fel şi eu, iubesc fără a şti că ştii
că sunt doar un conglomerat de albumină
cu paşii rătăciţi în nopţi pustii

şi-nca mai ştiu c-odată şi odată
când rătăcirile în mine vor lovi
am să-mi aduc aminte de o fată
care ştia ce-nseamnă a iubi...

poezie de Iurie Osoianu (19 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ines fu impresionată şi plânse amar, apoi se linişti, căci era de negândit ca cei doi fii ai ei s-o fi părăsit aşa, fără o vorbă; bărbaţii sunt întotdeauna în stare de astfel de fapte neaşteptate, dar fiii prezintă mai multe garanţii. Cu cât raţiona mai mult, cu atât mai extravagantă i se părea explicaţia soldatului. Şi pe când îşi ştergea lacrimile pe un colţ de bancă instalată pe culoarul Prefecturii, văzu mai multe mame - poate vreo douăsprezece ori chiar mai multe - care şi ele îşi căutau fiii sau bărbaţii dispăruţi. În majoritatea cazurilor, Prefectura le răspundea că fuseseră puşi în libertate. Femeile o înconjurară pe Ines şi o scoaseră în stradă, reflectând cu voce tare la pricina nenorocirii lor; încet-încet, ajunseră la concluzia că li se ascundea ceva, căci era neverosimil ca atâţia bărbaţi să se hotărască toţi deodată să-şi părăsească familiile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine să iluminezi, decât pur şi simplu să străluceşti, pentru a oferi altora adevăruri, decât pur şi simplu a le contempla.

citat din Sfântul Toma de Aquino
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infernul trecand

Am auzit infernul
Ca o rupere a unui stejar,
Probabil ca mergea undeva, la o nunta,
Si a trecut pe langa noi,
Am auzit infernul.

Nu semana cu un tropait de herghelie,
Ca v-as spune,
Nu era zgomotos,
Nu era maiestuos,
Parca se rupea un stejar,
Si-n ruptura urma sa se duca
Toate.

Nu era urat, ca v-as spune,
Avea treaba, a trecut, nu mai e.

Am auzit infernul, fiti pregatiti,
La intoarcere
Se va mai auzi o data
Ca o redesteptare a unui stejar
Ce a cazut odata
Si acum se aduna de peste tot,
Din toate obiectele in care a fost transformat.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regresie

pe urme de vânt
să-şi aducă aminte
ziua de azi
rostogoleşte
o piatră de ametist
în labirint

pe lut mai era cenuşă

o umbră mov
intră
într-o bibliotecă
liniştea mai deschide o uşă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzând palaturile dărămate şi cu buruieni crescute pe dânsele, ofta şi, cu lacrămi în ochi, căta să-şi aducă aminte cât era odată de luminate aste palaturi şi cum şi-a petrecut copilăria în ele; ocoli de vreo două-tei ori, cercetând fiecare cămară, fiecare colţuleţ ce-i aducea aminte cele trecute; grajdul în care găsise calul; se pogorî apoi în pivniţă, gârliciul căreia se astupase de dărămăturile căzute. Căutând într-o parte şi în alta, cu barba albă până la genunchi, ridicându-şi pleoapele ochilor cu mâinile şi abia umblând, nu găsi decât un tron odorogit; îl deschise, dară în el nimic nu găsi...

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimă

Îţi mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă,
Şi frunzele se-nfioreau,
Şi tremurau în vântul serii
Ca nişte fluturi chinuiţi,
Ca nişte fluturi rătăciţi
Din ţările durerii.

Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna şi-acorda încet,
Pe frunza galbenă — chitara?
Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Şi pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase...

Şi-atunci, doar inimă şi vise,
Ne-am dus ca lebăda şi noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceaţa care-l umezise.
Aşa născut, în plină toamnă,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea...
Îţi mai aduci aminte, doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunde mai înainte la e-mailurile de la tineri decât la cele primite de la oameni mai în vârstă. Oamenii tineri au de mers mai departe şi tind să-şi aducă aminte cine i-a desconsiderat.

Nassim Nicholas Taleb în Lebăda neagră. Impactul foarte puţin probabilului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!