Casa splendoarei

Stă-ntr-însa Evanoe,
O casă durată nu de mână-omenească,
Ci dincolo de cărări lumeşti, undeva departe
Deasupra, împrejur, înăuntru e răspândit aurul;
Pereţi şi ciudate coridoare - din aur sunt şi ele.

Şi-am văzut-o pe Doamna mea în lumina soarelui,
Păru-i era răsfirat în jur, un snop de aripi,
Iar soarele roşu, îndărătul a toate.

Şi-am văzut-o acolo în casa ei,
Cu şase mari safire de-a-lungul peretelui,
Cu rochia toată din aur palid,
Joasă, c-o garnitură pân-la genunchi.

Sunt multe-ncăperi şi toate de aur
Cu pereţi lucraţi adânc în email,
În metal forjat; şi prin roşiatica piatră
Anume cizelată, năvăleşte lumina aurie.

Aici vin din prea mare dragoste de dânsa,
Iată adorarea cu care ador
Mă-nseninează şi sunt în ea puteri
Care, de sufletu-i aprinse,
Dărâmă cei patru pereţi statornici ai timpului.

poezie clasică de Ezra Pound, traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă nu-ţi poţi face fără patru pereţi. Iar aceşti patru pereţi sunt cele patru Evanghelii. Este Scriptura, Evanghelia lui Hristos peste care vin scrisorile Sfântului Apostol Pavel şi celelalte, care sunt ca un acoperiş de şindrilă, cum sunt peste biserica aceasta.

Ioan Alexandru în cuvânt la mormântul Părintelui Nicodim Mandita (1990)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covoare din pereţi...

Covoare din pereţi,
cu vânători pe ele, copoi agili, vreun taur
şi fildeşi de mistreţi;
Un soare roş prin geamuri prefiră praf de aur.

Covoare din pereţi,
maro, albastre, roze, ascund ca-n nişte drame,
un şir întreg de vieţi;
tablouri anonime plângând burgheze rame.

Covoare din pereţi,
o, nopţile cu friguri, cu spasme, vu ftizie,
cu demoni roşi şi creţi;
balauri mari de stofă şi spaimă de hârtie.

Covoare din pereţi,
va scotoci Americi, imagini, intrigi, drame,
în vremi, vreun cântăreţ;
şi voi n-o să-i spuneţi

nici drama ce m-agită, şi-o să-l lăsaţi s-aclame
(cum mă lăsaţi pe mine) – imagini, câni, drumeţi,
şi crierii cocli-vor a cărţilor arame
de glorii rare, beţi –
Covoare din pereţi!...

poezie de Benjamin Fondane
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne-am construit împrejur cât de mulţi pereţi am putut... Pereţii făcuţi din cărămizi şi mortar nu sunt tot atât de periculoşi, pentru că pot fi văzuţi. Există altfel de pereţi, subtili, imperceptibili... Aceştia sunt tari, sunt constituiţi din sticla conceptelor, doctrinelor, scripturilor. Absolut invizibili!

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergi cu mine

mergi cu mine,
printre frunzele căzătoare
pe partea soarelui de aur,
să-i colectăm lumina
pentru partea noastră de nord,
cu sentimente îngrădite-n tăceri
şi clipe îmbrăcate în alt anotimp.

Să dăm mărturie vorbirii în litere,
prin aerul ascuţit în tăiere
ce ne târăşte deasupra cuvintelor,
recompunându-ne existenţa,
în spaţiul unde nu sunt pereţi
şi nici ferestre conectate spre lume,
visele rămân aici adunate,
timpul încremeneşte tălpile muritoare
şi Dumnezeu şterge temerile zării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când citim o povestire, locuim în ea. Coperţile cărtii sunt precum un acoperiş şi patru pereţi. Ce se întâmplă în continuare are loc înlăuntrul celor patru pereţi ai povestirii. Iar acest lucru este posibil pentru că vocea istorisirii face ca totul să-i aparţină.

John Berger în Ţinând un rendezvous
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de dor

Lacrimi de dor, vis de atins.
O lămâie din aur mi-a fost stoarsă,
Pe o masă, o cană de vin fiert
Vorbeşte cu mine şi nu mă lasă
Atinge lumina şi plânge!...
Am să ating un fluture
Şi-am să visez cu fiecare adiere
M-am cioplit din linişte
Şi am să mă ridic din visul nemuririi
Lumina este vie
Prin ochii din care s-a născut
Şi va muri odată cu dragostea ce ne leagă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se nasc pereţi

se nasc pereţi din goluri care dor
umpluţi din adânc cu nopţi informe
ecouri vibrează ca un prohod
şi rup tăcerea mistică a lunii

o neîmpăcare cu starea aceea de negru
miezului de noapte
străbate sfera mea atârnată în acelaşi loc

acelaşi aer plimbă formele nemişcării
şi setea tulburată de
imaginea frunzei ce curge prin vene

deşertul fumegă şi verbul pleacă dincolo de orizont
descriind fără restrişte luciri din iad şi rai
turnând etern în ziua de mâine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo sunt

unde umbra timpului
îşi aşterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori

mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croieşte cărări adânci

redescopăr pădurea
într-un gând

versul îmi taie respiraţia

atunci mă regăsesc
şi las potecile fricii
să-şi piardă pământul

sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereţi de şah ieşind
am simţit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei

acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om a văzut o minge de aur pe cer

Un om a văzut o minge de aur pe cer;
A urcat după ea
Şi, într-un final, a atins-o –
Era de argilă.

Acum vine partea stranie a lucrurilor:
Când omul a ajuns pe pământ
Şi a privit din nou,
Iată, acolo era o minge de aur.

Acum vine partea stranie a lucrurilor:
Era o minge de aur.
Da, în numele cerului, era o minge de aur.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potretul unui băieţel

După ce a fost bătut la fund cu cureaua s-a târât în pat
Şi şi-a acceptat situaţia fără inutile lacrimi amare.
Pălăria unchiului, cu dungi roşii, era un lucru-amuzant!
Chicotea pe înfundate. Apăruse luna-nlăturând dispreţuitoare

Zdrenţele norilor cenuşii de pe cerul de sineală.
Se vedea clar – era mai palidă decât florile de narcis
Şi-i inunda patul cu mareea-i aurie. Pe pardoseală
Se roteau puncte leneşe. Cu ochii-nchişi, el suspina-ntr-un vis.

Nisipul era fierbinte. Fulgere de lumină trandafirie
Stropeau cu stropi de sânge plaja. Dincolo de gura peşterii
Sclipeau cu nepământească splendoare, c-o feroce glorie,
Zigzagurile constelaţiilor australe, cereştile imperii:

Ici, în balans, Crucea Sudului;* colo, sfidător, Marte pe cai mari;
Dincolo, răvăşind puzderie de stele-n juru-i, sălbaticul Centaur.*
Înăuntru, butoaie grozave, ca guşile unor înalţi funcţionari
Umflate de chiolhanuri, iar pe pereţi carpetele de aur

Străluceau ca pasiunile dând în clocot. Şi, prins bine-n scoabe,
Aproape de sulurile de purpură furate din cala vreunei galere,
Era un sipet negru c-un craniu pictat pe el şi două oase albe;
Avea scrijelit deasupra "Praf de puşcă!" Lângă foc, dându-şi aere,

Îmbrăcaţi în haine stacojii, cu nestemate verzi şi roşii la vedere,
Strigându-se cu nume scandaloase, periculoşi ca nişte scorpioni,
Piraţii jucau zaruri, iar ochii lor erau secera lunii în scădere.
"Dubloni!"* strigau. Cuvintele lor zgârâiau aurul. "Dubloni!"

* Crucea Sudului şi Centaurul – constelaţii vizibile în emisfera cerească sudică.
* Dubloni – vechi monede spaniole de aur.

poezie de Benét, Stephen Vincent, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adăpostul

o casă tăcută
era zid în natură
casa era veche, tavanul absent
cuvântul obosit, nimic coerent
ploaia ţipa prin ferestre
la poartă, un geamăt, o şoaptă
părăsisem un timp
mă întorceam în alt timp
lângă soba de tuci, creionam la poveşti
ascultam iar un glas din pădurea de ieri
miroseam a cetină într-o casă din cer
ciocăneau tăceri în pereţi
deschideam, eu veneam, tu plecai
dacă aş şti, atunci ce ar fi
era orb în lumina de azi
singuratic şi trist
căutam adăpost între morţii încă vii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Al. Stamatiad, autorul volumului Din trâmbiţe de aur

Visând mereu cununi de laur,
Le-ai zis "Din trâmbiţe de aur"
Când toată critica zicea
Că ele sunt doar... tinichea.

epigramă de Alexandru Cazaban
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Numele meu străin e de atingerea Răului, murdărind
Cuvintele magice. Acestea, puteri în ele pot să adune
Pe care gura mea vouă vi le spune;
Din toată Fiinţa mea, se revarsă Lumina în valuri
Sunt o Fiinţă împrejmuită cu ziduri
Într-o lume înconjurată de ziduri,
Sunt chiar zidul zidului
Unicul, fiu al Unicului,
În mijlocul Universului,
Contemplându-l cu har...
În Singurătatea mea, rămân un Solitar...
Nu trece nicio zi fără ca eu să nu salvez ceva...
Toţi trec! Şi trec! Toţi trec prin faţa mea!
Este adevărat, sunt o Fiinţă din care sevele ţâşnesc
Şi sunt născut în Oceanul ceresc...
Mama mea este zeiţa Cerului, Nut,
Ea este cea care Forma mea, de-acum, mi-a făcut;
Eu sunt Nemişcatul,
Marele Nod al Destinului care zace în Ieri,
În mâna mea îşi află destinul Prezentul.
Nu mă cunoaşte nimeni:
Eu pe toţi vă pot cunoaşte, vă pot şti;
Pe mine nimeni nu mă poate simţi
În timp ce eu pe toţi vă port în Inimă.
O, tu, Ou cosmic! Ascultă-mă!
Eu sunt Horus! De milioane de ani vă trimit
Focul din razele mele ţâşnit,
Pentru ca inimile voastre spre mine, să le întorc.
Eu sunt Stăpânul pe tron,
Liber de orice Rău, străbat Timpurile şi Spaţiile...
Sunt chinocefalul de aur, căruia îi lipsesc picioarele şi braţele,
În templul din Memphis se află tronul meu...
Să ştiţi: dacă eu o duc bine şi el o duce bine, mereu,
El, chinocefalul de aur din Memphis!

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salonul era ticsit cu oameni tăcuţi, aşezaţi în jurul unei mese lungi şi sculptate. Mobila care decora în mod obişnuit camera fusese împinsă la întâmplare pe lângă pereţi. Lumina venea de la flăcările care trosneau într-un şemineu frumos de marmură, deasupra căruia se afla o oglindă poleită cu aur. Plesneală şi Yaxley zăboviră în prag câteva clipe. Pe măsură ce se acomodau cu lipsa luminii, privirea le fu atrasă în sus, către cel mai straniu detaliu din peisaj: o siluetă umană aparent inconştientă, suspendată cu capul în jos deasupra mesei, rotindu-se încet, de parcă ar fi atârnat de o funie invizibilă şi reflectându-se în oglindă şi în suprafaţa lustruită a mesei de dedesubt. Nimeni dintre cei aflaţi în dreptul acestei privelişti neobişnuite nu părea să-i dea vreo importanţă, în afara unui tânăr palid, care se nimerise exact dedesubt. El părea să nu se poată abţine şi nu trecea nici un minut fără să mai arunce câte o privire în sus.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origini

Când nu m-avant în odiosul conac al minţii mele,
Rostesc disperat un cânt al iertării
între cei patru pereţi izolatorii.
Atunci când rătăcesc în obscura nebunie,
Uit că îmi e mai teamă de supliciul alb
al celor patru pereţi iluzorii
Decât de tezaurul înnegrit al unui suflet pagânit
Şi voi ajunge să pacătuiesc.
Căci emoţiile sunt culori ascunse-n vise.

poezie de Octavian Isachi (ianuarie 2018)
Adăugat de Octavian Isachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri mistuitoare

mi-e dor de satul cu casa bunicii
de jocul cu cocoşul cu caprele cu câinii
de hora veseliei cu bătuta opincii
de cireşul din poartă şi din fundul grădinii.

mi-e dor mereu de liniştea din sat
de rochia frumoasă din dantelată pânză
când la biserică mergeam la confesat
de Duminici răsfăţate cu plăcintă cu brânză.

mi-e dor mereu de casa părintească
de părinţii mei cu suflet de aur
sunt doruri care mă mistuie mă seacă
sunt amintiri de viaţă strânse în tezaur.

sunt gânduri care vin şi apoi pleacă
mereu împodobite cu cununi de laur.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin dragoste

Prin dragoste tot ce-i amar se va îndulci,
Prin dragoste tot ce-i cupru va fi aur.
Prin dragoste toate poşircile se vor transforma în cel mai pur vin,
Prin dragoste toată durerea se va schimba în leac.
Prin dragoste cel mort va fi iar în viaţă.
Prin dragoste regele se va preschimba în sclav.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofia

iubita mea mă plânge din dragoste
apoi mă plânge din dragoste
apoi mă plânge
apoi
iubita mea nu mai plânge
doar dă cu umerii fălcilor de pereţi
cum ar plânge pe gură ca proasta din prea
mută filosofie
apoi
se pierde ca idioata
în detaliii ciudate

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!