Pe Bistrița
Pe Bistrița, cântând
O tânără fecioară,
În vânt având vestmântul
Și-n păr vuindu-i vântul,
Cu pluta ei ușoară
Trecea-n amurgul zilei
Pe Bistrița cântând.
Închise între stânci
Sălbaticele ape
Gemeau ca-n agonie
Albastre de mânie,
Izbindu-se să scape
Cu vuiet și cu vaiet
Închise între stânci.
La cârma plutei sta
Copila zâmbitoare:
Mireasă-i astă fată
Cu moartea cununată
Și-n stingerea de soare
Părea un chip din basmuri
La cârma plutei sta!
Privind în urma ei,
Vedeam cum dânsa trece
Râzând pe lângă stâncă
De nu venea adâncă
Din ceruri noaptea rece,
Și-acum aș fi acolo
Privind în urma ei!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre stânci
- poezii despre zâmbet
- poezii despre virginitate
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre păr
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
Citate similare
Scuturându-și aripile, vulturul făcu un ocol larg, suind și scoborând prin aer. Apoi i se păru că ceva flutură mai jos, ceva mic, prea neînsemnat ca să îndrăznească să se suie până la el: se repezi și, in ciocul gata să frângă, prinse o pană căzută chiar din aripa lui. Zbură cu dânsa, sus, apoi ii dădu drumul, și urmări cu ochi strălucitori lunecarea ușoară, ca pe o apă, a penei, care cândva îl ajutase să se ridice. Luă munții în lung. Nicio boare de vânt, niciun murmur de ape care să străbată atât de sus. Și așa a mers până după-amiază, cu ciocul deschis, înghițind aerul cu gâlgâiri puternice, privind în toate părțile cu ochii lui ca două scântei. Obosi. Se coborî ușor și se așeză pe vârful unei stânci ce țâșnea în sus, goală, din stratul gros de mușchi al muntelui. Cum sta nemișcat, părea și el de piatră, părea că-i colțul ascuțit al stâncii încremenite acolo de veacuri.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre stânci
- citate despre munți
- citate despre aripi
- citate despre apă
- citate despre aer
- citate despre vânt
- citate despre vulturi
- citate despre timp
Peisaj [Paysage]
Eu vreau, pentru-a scrie curate elogii,
Să dorm lângă cer, cum fac astrologii,
Și stând lângă turle, ca-n vis să mă încânt
De imnuri solemne purtate de vânt.
Cu capul în mâini, din mansarda înaltă,
Să văd clar studioul cum cântă și saltă;
Și turnuri și coșuri catarge moderne,
Și ceruri înalte cu vise eterne.
Ce fain e prin ceață să vezi bolta albastră
Și-o stea cum se naște, și-o lampă-n fereastră,
Cum râuri de smoală în ceruri se urcă,
Iar palida lună o vrajă aruncă.
Dar vara și toamna vor trece fugare,
Și iarna când vine cu dalba-i ninsoare,
Cu ușile închise și storuri lăsate
În noapte-mi voi face mărețe palate.
Și-apoi voi visa orizontul albastru,
Grădini și fântâni din gips și-alabastru,
Săruturi și păsări cântând dimineață,
Idile naive trăite în viață.
Tumultul în geam îmi va bate solemn,
Cu fruntea voi sta pe biroul de lemn,
Fiind scufundat în acea desfătare
De-a chema primăveri cu voința mea mare,
De-a ține un soare la piept și de-a face
Din gânduri aprinse un mediu ce-mi place.
poezie de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre înălțime, poezii despre viață, poezii despre albastru, poezii despre toamnă, poezii despre sărut sau poezii despre somn
Și gândul plânge ...
și stau cu gândul rezemat de geam
și geamul tace
de parcă între ei ar sta un ram
cu spini cu ace
de parcă între noi ar sta senin
și clar de lună
și tu mi-ai reproșa că nu mai vin
s-aduc furtună
că ceața se ridică peste mări
cu sânge rece
că vine peste noi și depărtări
și nu mai trece
că bolovanii vin la vale peste munți
porniți să fiarbă
că nici o stâncă nu mai poți s-o mai ascunzi
sub fir de iarbă
că soarele pe cer e tot mai trist
mai pământiu
că eu ca naiba încă mai exist
al naibii viu
că stau cu gândul rezemat la geam
și gândul plânge
c-am vrut atâta vreme să te am
și-n el și-n sânge...
poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre văi, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre sânge, poezii despre plâns, poezii despre munți sau poezii despre gânduri
Și mă trezesc plângând...
Se-aude-n noapte un pian cântând
Eu umblu pe-o stradă solitară
Un vânt rece, turbat mă-nfioară
Și mă trezesc plângând, plângând.
Se-aude-n noapte un pian cântând
Și sunt nebun, sunt în delir,
Mă plimb, mă plimb ore în șir
Și mă trezesc plângând, plângând.
Se-aude-n noapte un pian cântând
Și-n față-un chip mi se perindă
La fel de clar ca-ntr-o oglindă
Și mă trezesc plângând, plângând.
Se-aude-n noapte un pian cântând
Sunt singur, cu-a mea melancolie
Ce-mi ține-acum și companie
Și mă trezesc plângând, plângând.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre plimbare, poezii despre pian, poezii despre ore, poezii despre nebunie sau poezii despre melancolie
Unei doamne din Bistrița, (apropo de trofeul "Mărul de aur")
La Bistrița am izbândit
Când am primit "fructul oprit",
Dar simt ceva ce mă îndeamnă
Să-l mai obțin odată, doamnă!
epigramă de Valerian Lică din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre mere, epigrame despre fructul oprit, epigrame despre aur sau epigrame despre Bistrița
Les Andalouses
Les Andalouses, îndepărtata plajă,
ce mă primea cândva îndrăgostit,
mă cheamă în trecut necontenit,
pe-al său tărâm, cuprins de-atâta vrajă.
Din Maraval veneam pe Front de Mer,
trona pe culmi, deasupra, Santa Cruz,
și rămânea în urma mea, difuz,
orașul tot, cuprins de un mister.
Pe lângă Monte Christo tot urcam,
Mers-El-Kebir venea apoi la rând,
vedeam vapoarele în radă stând,
și, tot mai mici, în urmă le lăsam.
Ne îndreptam cântând spre Cap Falcon,
ce se zărea senin în dreapta mea,
dintre coline Bomo apărea,
și-n larg trona un falnic bastion.
Iar drumul sinuos ne tot ducea
spre mult doritul nostru Andalouses,
pe care nu puteam să îl refuz
nici chiar atunci când vântul se sucea
printre coline cu profil confuz.
Te văd și-acum aievea cum erai,
Diană zveltă, cu profil creol,
cu păru-n care se juca Eol,
atunci când nebunește alergai
să prinzi un val, ce se spărgea domol.
Să te aduc acolo, aș-mai putea?,
mă-ntreb adesea, când privesc-napoi,
și-n gândul meu renaștem amândoi,
plutind pe colțul unui ciob de stea.
Tu unde esti? Mai vrei un scurt popas
să-l dăruim iubirii noastre din trecut?
M-aș delăsa de-ntregul meu avut,
ca-n scurtul timp, ce-n față ne-a rămas,
să reclădim duios un ultim început.
poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre început, poezii despre trecut, poezii despre plajă, poezii despre oraș, poezii despre marină, poezii despre jocuri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Sufletul nostru-i asemeni apei: din cer se iscă, la cer se suie și iar coboară către pământuri, veșnic altfel... De sus țâșnește din stânci abrupte șuvoi curat, apoi se sparge în nori de spumă, se-nvăluiește-n vuiet blând jos spre adâncuri... De-apar în drumu-i stânci împotrivă, spumegă amarnic treaptă cu treaptă spre abis... Pe paturi molcom șerpuie-n văile verzi și-n lacul cel neted chipul își scaldă stelele toate... Suflet al nostru, cum semeni tu apei, soartă a noastră, cum semeni cu vântul...
citat celebru din Goethe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre văi, citate despre verde, citate despre stele, citate despre prăpăstii, citate despre nori sau citate despre curățenie
Hora
Lui Grigore Alexandrescu, industriaș român
Era zâmbitoare,
Cântând se ducea.
În cer era soare
Și flori pe vâlcea.
Pe lângă izvoare
Voioasă trecea.
În cer era soare,
Și flori pe vâlcea.
Sub ulmi la răcoare
Să șeadă-i plăcea.
În cer era soare
Și flori pe vâlcea.
Era zâmbitoare,
Cântând se ducea...
În cer era soare,
Și flori pe vâlcea.
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Alexandru Macedonski despre zâmbet, poezii despre industrie, poezii despre flori, citate de Alexandru Macedonski despre flori, poezii despre Soare, citate de Alexandru Macedonski despre Soare sau poezii despre România
Poemul care a luat locul unui munte
Era acolo, cuvânt cu cuvânt,
Poemul care a luat locul unui munte.
El i-a respirat oxigenul,
Chiar și-atunci când cartea zăcea întoarsă-n praful de pe masă.
Îi reamintea cum a avut nevoie
De un loc unde trebuia să ajungă urmându-și propria direcție,
Cum a reconstituit pinii,
Cum a mutat stâncile și și-a croit drum printre nori,
Căutând perspectiva care urma să fie cea corectă,
Unde el urma să fie perfect într-o inexplicabilă perfecțiune:
Exact acea stâncă unde inexactitatea lui
Urma să descopere, în sfârșit, panorama spre care ei năzuiseră,
Locul unde putea sta întins și, privind în jos spre mare,
Recunoaște unica și singuratica lui locuință.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perfecțiune, poezii despre sfârșit, poezii despre poezie, poezii despre oxigen, poezii despre nori sau poezii despre cărți
Prezicere
V-om trece... și eu și tu...
V-om trece ca un vânt
Un vânt, de toamnă, rece
Ce viața o să ne-o sece
Spre moarte dându-ne avânt.
V-om sta in lumea noastră sumbră
Lângă nepoți, lângă copii
Afară va fi ploaie de vară
Iar tu citindu-le din cărți, spre seară
Despre fantome si stihii.
De nicăieri, câte-o problemă,
Ne va mai pune la încercare
Dar v-om fi trecuți prin toate cele
Prin toate vremurile grele
Și-n viața noastră va fi soare.
Impreuna iubito o să fim
Până natura își va pierde coloritul
Pierzându-se in nopțile de vară
Când stele vor incepe sa piară,
Atunci iubito, ne va fi sfârșitul.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre ploaie sau poezii despre natură
Între lumină și păcat
Pe fâșia îngustă din eter mai șovăie la soare
un suflet rătăcit ce încă n-a plecat
spre groapa cerului adâncă:
el cumpănește între lumină și păcat
și rareori se întâmplă
să privească în jos
la florile de mucegai cum se cațără pe cruce,
la un mormânt aproape stins de ploaie și de vânt...
Ecou de timp nescris în ceruri
îi deschise anevoiosul drumul în nesiguranță încă,
se frământă... ca o bucată de piatră se frământă
în celelalte oasele ale cerului.
Din soare se desprinse o strălucire adâncă
și-l îndemnă spre necunoscut.
Aici rămase crucea
îngenucheată
între lumină și păcat,
la căpătâiul trofeului de lut...
poezie de Ștefan Radu Mușat din Cuib Literar (Algoritm Literar) septembrie 2010 (22 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre nesiguranță, poezii despre lut, poezii despre lumină sau poezii despre crucificare
În noaptea adâncă
Mai sunt câțiva fideli trecutului,
Așa cum sabia-i fidelă scutului
Și ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;
Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Și se aude vag ecoul cucului,
Toți pădurarii-și cară lemne-n casă,
Doar lupii se așază-n jurul focului.
*
Plânge și muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
Plânge salcâmul și ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...
Plânge mioara, plânge și lupul,
Apoi gura nopții, hulpav, îi mănâncă,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lupi, poezii despre fidelitate, poezii despre tei, poezii despre râuri sau poezii despre păduri
Toamna
Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Și geme și sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Și vine și crește
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Și bine-nțelege
Al oștilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Și-njură și urlă,
Că-și simte pierirea.
Și galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-și află nici pace,
Și tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocnește și sună
Și-și urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Și-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Și codrul se-ndoaie;
Și-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Și-i rupe veștmântul
Și părul i-l smulge
Și-n văi îl aruncă.
Un țipăt răsare
Pe deal și pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Și norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiață -
Și regele codru,
Din ultima viață
Suspină văzându-și
Pustiul, și geme
Și cade pe spate
Și moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Și moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie
Plecați! Lăsați-ne țara
Pădurea mi-a fost prima casă, sorții
Copacii! - trecutul infinit în număr -
prin ei de multe ori, când văd pe cer un vultur
mă regăsesc, pipăind umeda țărână-a vieții
Acolo-mi cântă fructul, de sus întors
în jos sămânță
Acolo! văd răsăritul nostru și-apoi din el
o nouă existență
Acolo...
simt obida și-n ochi tristețea
simt trecutul sub umbre îngropat și viața
Acolo încet-n gând înșir pe prispa nopții
haiducul
găndul
tăcerea
iar noaptea
iarna, trecutul și cuvântul
Cămpia! - mi-a deschis fereastra zării -
mi-a deslușit lumina și cerul după ploi
Acolo am simțit depărtarea
râul
drumul
căderea vulturului
curcubeul în mii de culori
Marea mi-a vrăjit mintea, sufletul, gândul
Acolo am primit primul sărut
văntul mi-a mângâiat fața
lumina ochilor tăi
Acolo! - albul tău l-am privit tresărind -
urma trupului tău din nisip, mi-a simțit apăsarea
zgomotul valului a desăvârșit tăcerea
scoica privirea, iar mintea și ochii tăi spre cer ațintiți
uimirea
Casa din câmpie mi-a fost fereală de ploi
de haite de fiare, de ger și de vânt
Acolo copacul cioplit și înfipt în pământ
mi-a fost blidul, cana
lavița, nuielele din salcie puse la împletit
fereastra mi-a fost capul iubitei, privind spre răsărit
valea și pârâul, trupul meu răsucit
mi-a fost...
cărarea săpată între noi și ei
între apus și nevoi
Acolo unde soarele bate-n porți dimineți
doar el ne îndemna
viață! bine te-am regăsit, ridicați-vă și vă treziți
Acolo-n pădure și-n câmpie noi am fost
pruncul născut, bătrânul în toiag aplecat
râul în vale printre pietre călcat
femeia tânără între picioare goale strângând
fierbințeala iubirii
găndurile nașterii
roșul din asfințit
cuibul păsării din malul opus
cuib de ape cateodată dus
am fost plecarea, reîntorcerea, greșeala
acum vrem să nu mai fim în vânt
hoților, plecați și lăsați-ne țara
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi sau poezii despre naștere
Doina
Copilo, tu ești gata
De-a pururea să plângi!
Și când ești tristă, Doino,
Tu inima ne-o frângi.
Dar nu știu cum, e bine
Când plângi, că-n urma ta
Noi plângem toți, și-amarul
Mai dulce ni-e așa.
Și toate plâng cu tine
Și toate te-nțeleg,
Că-n versul tău cel jalnic
Vorbește-un neam întreg.
Pe fete-n faptul serii
Le-ntâmpini la izvor,
Tu singură stăpână
Pe sufletele lor.
Le-nveți ce e iubirea
Și râzi cu ochi șireți,
Deodat-apoi te-ntuneci
Și cântece le-nveți:
Să cânte ziua-n luncă
Și seara când se-ntorc,
Când triste-n pragul tinzii
Stau singure și torc.
Când merg flăcăi la oaste
Cu lacrimi tu-i petreci
Și stai cu ei, ți-e milă
Să-i lași pustii, să pleci.
Cântând le-aduci aminte
De-o fată din vecini,
De mame și de-ogorul
Umplut acum de spini.
Și când i-omoară dorul
Și-n jurul tău se strâng,
Pui fluierul la gură
Și cânți, iar dânșii plâng.
E plin de oameni câmpul,
Tu, Doino,-n rând cu ei.
Moșnegi și oameni tineri
Și tinere femei
Adună fânu-n stoguri
Și snop din spice fac
Din scutece copilul
Când plânge-n săhăidac
Te duci și-l joci pe brațe
Și-l culci apoi pe sân,
Și-i cânți s-adoarmă-n umbra
Căpițelor de fân.
Din văi tu vezi amurgul
Spre culmi înaintând,
Pe coaste-auzi pâraie
Prin noapte zgomotând,
Și-asculți ce spune codrul
Când plânge ziua-ncet
Ah, toate, Doino, toate
Te fac să fii poet.
Și, singură cu turma,
Privind pierdută-n zări
Spui munților durerea
Prin jalnice cântări.
Pe deal românul ară
Slăbit de-amar și frânt.
Abia-și apasă fierul
În umedul pământ.
Tu-l vezi sărman, și tremuri
Să-l mângâi în nevoi.
Și mergi cu el alături
Cântând pe lângă boi.
Iar bieții boi se uită
Cu milă la stăpân
Pricep și ei durerea
Sărmanului român.
Eu te-am văzut odată
Frumoasă ca un sfânt,
În jur stăteau bătrânii
Cu frunțile-n pământ.
Cântai, ca-n vis, de-o lume
Trăită-ntr-alte vremi,
De oameni dragi, din groapă
Pe nume vrând să-i chemi.
Și-ncet, din vreme-n vreme,
Bătrânii-n jur clipeau
Și mânecile hainei
La ochi și le puneau.
Dar iată! Cu ochi tulburi
Tu stai între voinici,
Te văd cum juri și blestemi
Și pumnii ți-i rădici!
Pribegi de bir și clacă,
Copii fără noroc,
Tu-i strângi în codru noaptea
Sub brazi pe lângă foc.
Și cânți cu glas sălbatec,
Și-n jur ei cântă-n cor
Cântări întunecate
Ca sufletele lor.
Când știi haiduci în codru
Te prinzi cu ei fărtat,
Li-arăți poteci ascunse,
Pe stânci le-așterni tu pat.
Când pun picioru-n scară,
Ții roibul lor de frâu;
Grăbit, când prind ei pușca,
Scoți plumbii de la brâu:
Iar când ochesc, cu hohot
Tu râzi, căci plumbii moi
S-au dus în piept de-a dreptul
Spurcatului ciocoi.
Ai tăi suntem! Străinii
Te-ar pierde de-ar putea;
Dar când te-am pierde, Doino,
Ai cui am rămânea?
Să nu ne lași, iubito,
De dragul tău trăim:
Săraci suntem cu toții,
Săraci, dar te iubim!
Rămâi, că ne ești doamnă
Și lege-i al tău glas,
Învață-ne să plângem
C-atât ne-a mai rămas!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică sau poezii despre promisiuni
Prăpastia din mine
Simt cum se deschide-n mine
O prăpastie întunecată, profundă
Ș-ar vrea-ntre gheare să mă prindă
Să mă ducă, acolo, de unde vine.
Și-n negura ei, unde-i doar scrum
O iubire își plânge tăcuta durerea
Privind în gol, își dojenea vrerea
Privind tristă spre ultimul ei drum.
Dorul sau, tâmpla-n palme-și odihnea
Și cu trupu-i obosit și glasu-i stins
Avea mersu-i lent și părul nins
A moarte prin ochi, chiar duhnea.
Frica mă pune să-mi arunc privirea
Peste apa morții tulbure și rece
Privind spre sufletul ce nu trece
Prin sita vremii căutând uitarea.
poezie de Camelia Boț (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre întuneric, poezii despre uitare sau poezii despre păr alb
Dumnezeu devenea atingere
între noi era ascuțirea dragostei
în toxicitatea păcatului din perne
eternitatea părea clipa în care suiam
ca într-o caleașcă având destinația visul
deasupra statuie sta cerul
învelindu-ne-n glăsuire a pietrei
adiam tăcerea aceea
cu urechea din spatele timpului
pe muzica aceea ne dansau toate flăcările și
ochii noștri aveau straie lichide
ne piteam undeva între întrebare și răspuns
între inimă și duh poate
eram posibili drumeți pe calea lui mâine
sângele ne venera minciuna
să se poată așeza mai lesne
lângă adevăr
nefiindul
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre urechi, poezii despre sculptură, poezii despre religie sau poezii despre posibilitate
Căminul
Căminul unde stau aș cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Și șuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.
Acolo eu aș sta să văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare și-agale se ridică.
Apoi îmi asfințește și-o luna ce-mi apare
Sau să privesc pe boltă văzând o stea cum pică.
Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparține mie.
Acolo să trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.
Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simțind doar iarba și cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte și-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.
Căminul meu să aibă și-o glastră la fereastră
Să îmi culeg magie din roșul meu amurg.
Sau să miroas-a pâine dospită doar de casă
Și apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.
Și de e vreme rece și timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul să îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic și călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.
Să șuierare și vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul care aș vrea să îmi fie.
poezie de Florin Cezar Călin (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre brazi, poezii despre roșu sau poezii despre pâine
Cobe
(Demostene botez)
Tu care mă privești cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună
Sau peste zece ani indiferent.
Un mare potentat ce stă departe
(Și nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte,
Rostind sentința-i fără drept de-apel.
Și dacă, liber ca într-un ospiciu,
Te lasă încă-un pic să mai respiri,
O face doar așa, dintr-un capriciu:
Tu nu poți evada pe nicăiri.
Zadarnic l-ai ruga, că nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.
La El nu merge cu protecție, cu rude...
Nu te salveză nimeni și nimic...
Tu vei muri și-n urma ta ograda
Va sta subt soare-a doua zi la fel.
Și factorul poștal va trece strada,
Lătrat de-aceeași javră de cățel.
Apoi pe-aceeași stradă solitară
Vor trece îndrăgostiții pe-nserat,
Visând în fiecare primăvară
Un vis pe care și tu l-ai visat.
De dimineață-aceleași servitoare
Vor scoate așternutul pe balcon,
Și fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu cremă "Tokalon"...
Iar tu, ca o momâie-ncremenită
În fundul gropii umede și reci,
Vei sta privind în bezna nesfârșită
Cu ocii ficși, întunecați și seci.
Nu vei vedea apusurile roșii,
Nici nu vei ști de-i noapte ori e zi.
Și-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoșii...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre rude sau poezii despre protejare
Reflux
Când nu-ți mai văd deloc fața
Și trece încă-o lungă zi de vară,
Vechea, neodihnita, sălbatica-mi tristețe
Din culcuș se furișează-afară.
Ziua mi-i stearpa și-întreruptă
Lipsită de cântece și de culoare,
Asemeni unei faleze gri unde vântul
Geme din zori până-n amurg fără-încetare.
Pe plaja pustie la ora de reflux,
Dezvăluind stânci și răni ca ale mele,
Revino cântând, iubite, cum face marea
Sub lumina unui cer de stele.
poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre neodihnă