Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

George Coșbuc

Crăiasa zânelor

Orcanul însuși stă domol
Și-n gânduri dulci se pierde,
Când zânele cu pieptul gol
Răsar pe lunca verde.
Ușoare, ca de neguri, fug
Prin liniștea adâncă,
Obrajii lor, ca flori de rug,
Sunt nesărutați încă.

Vezi tu departe-n Răsărit
Aprins lucind ca focul
Palatul lor? Împrejmuit
Cu zid d-argint e locul:
Acolo ele-n veci nu mor
Și vara-n veci nu moare,
Iar ele-și au crăiasa lor
Și toate sunt fecioare.

La țara lor nici zmei n-ajung!
Dar într-o zi, la poartă,
Bătu, de drumul greu și lung,
Slăbită și mai moartă,
O fată de-mpărat, cerând
Un loc de mas, sărmana,
Și se ruga milos de blând,
Și cum te cheamă? Ana.

Eu nu pot, Ano, să-ți descui;
Acest drept al meu nu e.
Crăiasei noastre am să-i spui
Să vie să-ți descuie.
P-un nor de aur lunecând
A zânelor crăiasă
Venea cu părul râurând,
Râu galben de mătasă.

Crăiasa-n purpur și-n smarald
S-ascunde, nu s-ascunde,
Străbați cu ochii viul cald
Al formelor rotunde.
Ard flacări ochii ei crăiești
Cum stă la zid plecată;
Descui. Dar eu mă tem că ești
Fecior! Ba nu: sunt fată!

Și dându-i zânele-adăpost
Trăia cu ele soră.
Dar într-o zi a fost ce-a fost
Că nu s-a duc la horă
Și-având inel, ea se juca
Stând singură-ntr-o vale:
Pe-acolo doamna se plimba
Și-a dat de Ana-n cale.

Ce ai tu, Ano? Uite ce-i!
Crăiasa schimbă fețe,
Că n-a văzut în viața ei
Inel, și ce mândrețe!
Din piatra tronului din rai
Cioplit în flori măiestre,
El singur unui fiu de crai
D-ajuns i-ar fi fost zestre.
Și cum îi zici? Inel îi zic!
Pe degetul suleget
Al zânei pus, pe cel mai mic,
Crescut părea pe deget.
O, dă-mi-l mie! drăgălaș
Se roagă ea-mbătată.
Ți-l dau, stăpâno, de mă lași
Să te cuprind o dată!

Crăiasa-n veselia ei
Cu grabă se-nvoiește:
Mă strângi la piept, și-atâta ce-i?
Și pieptul Anei crește,
Și cum întinde brațul drept
Mai viu îi bate pieptul
Și tremură, strângând la piept
Pe doamnă-sa cu dreptul.

Atâta ce-i? Dar m-a durut!
Să nu pui mâna stângă!
Și-n urmă zâna s-a zbătut
Că prea mult vrea s-o strângă.
Așa fac și copiii-n joc
Când nu-și înțeleg vrerea,
Dar zânei i-a părut d-atunci
Că i-a slăbit puterea.

A doua zi, sub umbre rari
De pom cu floarea albă,
Făcea, având mărgăritari,
Dintr-înșii Ana salbă.
Crăiasa vine iar. Zărind
Frumoasa jucărie,
Aprinșii-i ochi mai mult s-aprind
Să aib-acea mândrie.

Ce-i asta? Salbă! Ard răzleț
Mărgeanuri roșii-n pară,
Și n-ai fi dat d-ajunsul preț
Al salbei, dând o țară.
Și cui o dai tu? pătimaș
Zâmbind crăiasa-ngână:
Ți-o dau și ție, de mă lași
Să te sărut, stăpână!

Pe nimeni ea n-a sărutat,
Ori poate flori și fluturi,
Dar pentru salbă i-ar fi dat
Și-o sută de săruturi.
Așa fac doi coii în joc,
Când nu-nțeleg ce-i jocul,
Dar zânei i-a părut d-atunci
Că i-a pierit norocul.

A treia zi, privind în lac
Copila, ca-n oglindă,
Cerca și nu putea pe plac
Un brâu pe trup să-și prindă.
Crăiasa vine iar. Grăbit
S-a-ncins atunci crăiasa,
Și cât de strâns i s-a lipit
De caldul trup mătasa!

Ea bate-n palme, vede-n lac
Că strânsă-i stă mai bine;
Rotunde, ca un cap de mac,
Stau sânurile pline,
Mai naltă pare, și-n umblat
Mlădie ca o vargă,
Ea simte cât de rău i-a stat
În haina ei cea largă.

Și ochii-i otrăviți de dulci
La brâu sălbatici cată.
Ți-l dau, cu tine de mă culci
Alăturea o dată!
Dar, Ano, pentru ce nu-mi cei
Altce, că am eu multe!
Nu vreu! Și-n urmă asta ce-i?
De ce să n-o asculte?


*

Știți voi povestea, când un fiu
De împărat odată,
În piept cu dor turbat de viu,
S-a îmbrăcat în fată,
Și-având în loc de paloș fus,

Și-n loc de coif năframă,
Pe pieptul tânăr el și-a pus
Altiță-n loc de-aramă?

El stă pe tron, și lângă el
Ce trist crăiasa plânge!
Cu mâna ei cea cu inel
Rupându-și salba, strânge
Genunchii lui, ea stă-n genunchi!
Și brâul și-l dezleagă,
Și păru-i desfăcut mănunchi
Îi umple fața-ntreagă.

Eu toate, toate le-am pierdut!
Și Dumnezeu mă piardă
Din ochii lui, că te-am crezut!
El râde și-o dezmiardă:
Acum nu-i timp să te bocești;
Tu vii cu mine-acasă;
Crăiasă dacă nu mai ești,
Vei fi împărăteasă!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Citate similare

George Coșbuc

Vântul

De fete mari e lunca plină,
Iar vântul, răsfățat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colină.
Și fetele cu drag suspină:
O, Doamne, Doamne, adă-ni-l!

Pe umeri blondele lui plete
Tresar și sar încetinel.
El e frumos și tinerel,
Dar e sfios când e cu fete.
Iar ele râd și râd șirete
Și pe furiș privesc la el.

El umblă ca la el acasă
Și-ascultă fetele ce zic;
Mai rupe-n palme câte-un spic
Și răsfățat apoi își lasă
Pe spate capul și nu-i pasă
De fete și de câmp nimic.

Și printre spice el șoptește,
Vorbind aiurea și-alintat!
Și, cum se plimbă-n lung și-n lat,
Cu fetele -mprietenește
Și din copil sfiios el crește
Flăcău întreg de sărutat.

Apoi ca-n glumă el le prinde
De mânecă, și-aprins de dor,
Își face joc prin părul lor,
În urmă brațul și-l întinde,
Pe cea mai dragă o cuprinde
Și-o strânge către el ușor.

Tot mai aprins, tot mai aproape:
Să te sărut, drăguțo, vrei?
Ce ochi frumoși ai, viorei,
Ca un întins adânc de ape.
De el nu-i nici un chip scape
Și-atâta lucru-n urmă ce-i?

Ea stă la pieptul lui pierdută,
Dintâi cu ochii la pământ.
El zice-așa câte-un cuvânt,
Ea zice trei și-l tot ajută,
Și uite-l, uite-l c-o sărută
Ei, vezi tu, fetele cum sânt!

El a crezut că nu se poate,
Și iacă poți! Dar să te ții!
E greu să dai de căpătâi
Dar dacă dai, merg strună toate;
Și fata mult nu se socoate,
Când pierde mintea cea dintâi.

El o sărut-acum pe salbă,
Și fetele-mprejur se strâng!
Dar e prea mult! Am să mă plâng
La toți vlădicii, să dau jalbă!
Auzi, duci tu lume albă
P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng!

Ba ele-și mai desfac și sânul,
Și-n sân el li se joac-acum
Îl prind odată și-l sugrum,
Că prea s-obrăznici românul,
Auzi, dar cine-i el, păgânul,
Ca să-mi sărute fete-n drum?

Nu știe nimeni de-unde vine,
Și capu-i stă la sărutat!
De-ar fi măcar de-aici din sat
Voi, câți sunteți flăcăi ca mine,
Să-mi spuneți voi acum, e bine
faci ca vântul, nu-i păcat?

Adică stăi! Ce fată moare
Dac-o săruți puțin? Da zeu!
Cumvoi să fiu mereu
Un vânt și eu, în zi cu soare,
De-ar fi numai secerătoare
O fată pe care-o știu eu!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

La oglindă

Azi am să-ncrestez în grindă -
Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puișorul,
Și-am închis ușa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-! Tot eu cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Și ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Și la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Și sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Și ce fată frumușică
Are mama!

gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Și mama-mi coasă
Șorț cu flori, minune mare -
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi făloasă
Că mă are.

Știi ce-a zis și ieri la vie?
A zis: – "Ce-mi tot spun ei mie!
Am și eu numai o fată,
Și n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată".

Mai știu eu! Și-așa se poate!
Multe știu, dar nu știu toate.
Mama-mi dă învățătură
Cum se țese-o pânzătură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gură-n gură.

N-am să țes doar viața-ntreagă!
Lasí văd și cum să leagă
Dragostea – dar știu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine -
Hai, prind feciorii dragă
Și pe mine!

Că-s subțire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar așa te place dorul:
Subțirea, cu binișorul
Când te strânge el, să-ți strângă
Tot trupșorul.

Brațul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Și te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?
Și tu-l cerți, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Și cu stângul.

Iar de-ți cere și-o guriță -
Doamne! Cine-i la portiță?
Om fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
văd oare cu cosiță
Sta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salbă, brâu, și toate!
Și cosițe cumpărate,
Stai, -nchei și testemelul
Pe la spate.

Uite ce bujor de fată -
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poți, oglindă, spune!
Ei, tu doară nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.

De-ar ști mama! Vai, știe
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi și nevast-odată:
Lasí văd cât e de bine
Măritată.

Că mi-a spus bunica mie
nevasta una știe
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -
Și mă mir eu ce-o să fie
Asta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu șorțu! O să-mi șadă
Fată cum îmi stă nevastă...
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai -nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salbă jos! Și-n cui oglindă!
Ce-am uitat? Închisă ușa
De la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine,
Și-a găsit niște vecine,
Stă la sfat... toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Brâul Cosânzenii

Avea Ileana ochi de soare
Și galben păr, un lan de grâu;
Vestmânt avea țesut în floare
Și-un brâu purta pe-ncingătoare,
Cum n-a mai fost pe lume brâu.

Era de aur pe tot locul,
Un fulger pe-al ei trup încins.
El noaptea da lumini ca focul,
Și-n brâu sta fetei prins norocul
Precum e-n talismane prins.

Vrăjit era , de-l va pierde,
Norocul ei să piară-n veci,
Nici flori mai mult să n-o dezmierde,
Să n-afle umbră-n codrul verde
Și verile să-i fie reci.
Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă
Pândește brâul l-ar fura.
Că lui de mult i-e fata dragă,
Iar fata nu vrea să-nțeleagă,
Și el acum și-ar răzbuna!

Ea trece-n dulce nepăsare
Prin lunci cu flori și doarme-n văi,
Iar păzitor pe vânt îl are
Întreaga viață vis îi pare
Și joc își bate de flăcăi.

Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată,
Și-n drumul lui umblând de-atunci
Simțea de-ajuns frumoasa fată
Că viața noastră nu ni-e dată
De dragul unor flori din lunci.

Din ochi albaștri de cicoare
Pe sânu-i alb de ghiocel
Curg lacrimi calde-acum! O doare,
Ei inima de drag îi moare,
Iar Făt-Frumos, vai, cum e el!

Atâta dragoste nebună!
Eu nu o simt, tu n-o-nțelegi
Visarea ta la ce ți-e bună?
Vrei s-o visăm noi împreună?
Atunci tu brâul să-l dezlegi!

Ea tremură zâmbind și geme:
Norocul meu întreg îl vrei!
Ea numai pentru brâu se teme,
vor afla dușmanii vreme
Să-i fure-ntr-asta brâul ei.

De ce te temi? Ne vom ascunde
În noaptea codrului umbros
Sub brazii fără grai, pe unde
Nici ochi de om nu pot pătrunde,
Nici flori cu tăinuit miros.

El zice-așa, zică iară,
Să-i facă gândul ei ușor,
Iar gându-i se topea de pară
Și-n codru des, în zi de vară,
S-ascunde fată și fecior.

Au fost ascunși încât nici floare,
Nici ochi de om nu i-au zărit.
Dar printre crengi adormitoare
Din cer un singur ochi de soare
Căzu pe brâu și l-a răpit.

Atunci Ileana și simțește
Că-i arde plânsul în priviri;
Ea după brâu în jur privește
Ș-aprinsa-i față-ngălbenește
Că nu e brâul nicăiri.

Și cum ea varsă desperată
Un plâns amar, un cald șiroi,
Curgea din cer ploaie curată,
Iar dintre ploi lucind s-arată
Frumosul brâu stropit de ploi.
Și-n ceruri călătorul Soare
Râdea cu hohot repetat
Și prin văzduhuri plutitoare
Izbea săgeți răzbunătoare
De-a lungul brâului furat.

Vai, brâul meu! gemea copila.
Atât de mult eu l-am temut,
Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!
Și-apoi plângea, mai mare mila,
Și-n nopți apoi ea s-a pierdut.

De-atunci totuna este firea,
Dar multe nu-s din câte-au fost
Azi nu-i Ileana nicăirea,
De-abia trăiește-n pomenirea
Poveștilor cu dulce rost.

Iar Soarele-n văzduhuri pline
De zâmbetu-i cel cald de foc,
Ileano, a uitat de tine!
Dar brâul când în minte-i vine
Își bate și-azi de tine joc.

Dac-ai murit, frumoasă fată,
Furatul brâu e viu mereu:
Când plouă, vara, câteodată
Un brâu de foc pe cer s-arată,
Iar noi îi zicem curcubeu.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Voichița lui Ștefan

Doamna lângă Ștefan vine,
Blândă-n vorbe și-n purtat:
Doamne, iar ești supărat!
Sunt, Voichiță, pentru tine!
Zăpăcită doamna sta
Și-nflorită de rușine:
Ce-am făcut, măria-ta?

Tu?... Nimic! Și vodă strânge
Mâna doamnei, gânditor.
Șerpii-și au culcușul lor...
Ah, Voichițo, cumplânge!
Rău ca Radu nimeni nu-i:
Uite-n pumni așa aș frânge
Gât de lup cum e al lui!

Doamna i-a pătruns cuvântul,
Până-n suflet i-a pătruns.
El tăcea, ea n-a răspuns.
Noapte e, și bate vântul,
Și prin noapte, cu vreo doi
Tari bați cu ei pământul.
Pleacă Ștefan la război.

Dintr-același ceas Voichița
Nu s-a mai oprit din plâns.
Brâu pe trup ea n-a mai strâns.
Nu și-a mai gătit cosița.
În genunchi, c-un dor păgân
Ea sărută iconița
Maicii Domnului, din sân,

Unu-i soț, iar altu-i tată,
Pentru care se ruga?
Zile-ntregi ea se lupta
De fiori cutremurată;
Când avea pe soț în gând
Ea se pomenea deodată
Pe părinte blestemând.

Ah, de-ar fi un zid de-aramă
Între dânșii, până-n nori!
Și prin plâns adeseori
Îi părea că ei o cheamă
Să-i împace! Ea, dar cum?
Pe ea cine-o bagă-n seamă?
Prutul să-l oprești din drum!

Și-ntr-o zi, sătui de sânge,
Iată-i, moldovenii vin,
Sufletul, de milă plin,
Al Voichiței cum se frânge:
Pentru soțul ei dorit
Râde veselă, și plânge
Pentru-un tată biruit.

Ea cu pași grăbiți pornește
Să-și cuprindă soțu-n prag;
Ochii-i stinși s-aprind de drag,
Ștefan însă ocolește
Ochii doamnei, e pripit.
Iar Voichița nu-ndrăznește
Nici să-i zică bun sosit.

Tu mă știi, Voichițo, bine!
Neamul vostru-i neam de hoți,
Și-i voi dușmăni pe toți,
Cum te dușmănesc pe tine!
Am să-i curm pe-ai tăi de veci
Nu mai poți trăi cu mine:
Tu ai mamă, poți pleci.

Doamna-ngălbenind scoboară
Ochii umezi în pământ,
Făr-a zice vrun cuvânt.
Iese-apoi. I-a spus s-o doară,
Și-a durut-o ce i-a spus
Un altar ce se doboară
Când vin trăsnete de sus!

Și rămas acum viteazul
Singur în iatac, și-a pus
Capu-n mâini, pe gânduri dus.
El și-a potolit necazul
Dar pe doamnă o iubea!
Și-ngropând în coif obrazul
Ștefan vodă-acum plângea!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Legenda trandafirilor

O mamă tânără-ntr-un sat
Al Indiei, trăia iubită
De soțul ei și fericită
De multe câte i s-au dat.
Statornică-i trecea viața,
Cum trece-n farmec dimineața
P-un câmp frumos și plin de flori.
Și i-au dat zeii-ndurători
Un copilaș, ca el să fie
Cea mai înaltă bucurie
În traiul ei de rău scutit.

Dar într-o zi s-a îmbolnăvit
Cel dezmierdat din mână-n mână,
Și s-a zbătut o săptămână
Și-a opta zi el a murit.

Din lut era; s-a întors în lutul
Creării noastre-a tuturor!
Și mama-și blestema trecutul
Și se-ngrozea de viitor:
Vedea întreaga ei viață
Un câmp pustiu, prin care ea
Cu multă plângere-și ducea
Durerea timpului de față.

Și cu copilul mort la piept,
Aleargă nebunită mama
Și la picioarele lui Brama
În templu ea se duce drept.
Cuprinde gleznele mărețe
A zeului cu patru fețe
Și-n hohot tânguios de plâns,
Obrazul și-l lipește strâns
De piatra cea din veac cioplită.
Tu, patimă nebiruită
A dragostei, ce-o ai de noi,
Părinte! de ne dai un bine
De ce-l ceri iarăși înapoi?
O, lasă-mi viu copilul, Doamne!
De ce m-alungi tu cu dureri
Din ziua caldei primăveri
În noaptea pustiitei toamne?

Și-atunci prin templul luminat
Un sunet vâjâind scoboară,
Ca mulți vulturi ce grabnic zboară
Și-n piatră Brama s-a mișcat:
Femeie! Eu sunt mila milei,
În stânga am lumina zilei
Și vorbele, în dreapta port
Lumina gândului și fapta
Îmi voi deschide dară dreapta
Ca să-ți înviu copilul mort!

Tu mergi și cată pe pământ
O casă-n care niciodată
N-au fost dureri și nici nu sânt,
Și-acolo pune jurământ
Că ai să plângi viața toată;
Că de lumină vei fugi,
Fiind d-a pururi supărată,
Că n-ai să râzi cât vei trăi
Cel mort atunci va fi în viață!

Și cu nădejdea scrisă-n față
Ea pleacă, și din sat în sat
Prin toate casele a-ntrebat.
Și a găsit în casa ceea
p-un fiu mort plângea femeia,
Și-ntr-altă casă plini de dor
Copiii plâng pe mama lor,
Și un bărbat în casa asta
Plângea că i-a murit nevasta.
Și nici o casă n-a găsit

Fără dureri, un loc scutit.
Și s-a întors la templu mama,
Nu-i nici o casă-n lume, Brama,
Scutită de dureri și-amar.
Părinte-al vieții, e-n zadar,
D-aș alerga prin lumea toată
O, lasă-mi viu copilul, tată!

Și ca un tunet depărtat,
Prin templul sfânt s-a ridicat
Un vuiet aspru de furtună
Și-un glas puternic: Ești nebună
Vreai întuneric? Dar să-mi spui,
Poți face-ntunecime plină,
În locul unde nu-i lumină?

Și întuneric unde nu-i
Tu faci lumină? Zile triste
Fără plăceri tu cum le crezi?
Și de există alb, nu vezi
negru-l face existe?
Aceasta tu nu o înțelegi?
Vrei pentru tine alte legi?
Dar pentr-un om stricat la minte
Nu schimbă zeii ce-au făcut
Ce-a fost în veci ce au trecut,
În veci va fi de-acu înainte,
Și cei vii de vor înceta
râdă, blestemându-și soarta,
Cei morți din groapă s-or scula
Și-or râde ei! Nimic nu-i moartea,
Viața-i tot! Auzi cuvântul:
Nebunii n-au nimic d-ajuns!

Și biata mamă n-a răspuns
Plângând a-n movilit pământul,
Pe fiul ei l-a dat lui Iama.
Și-a plâns o zi întreagă mama,
Mormântu-n brațe ea l-a strâns,
Și-o noapte-ntreagă a tot plâns.
Și-a tresărit în zorii zilei
Și-o clipă s-a pierdut în vis:
O mângâiere i-a trimis
Din ceruri Brama, mila milei!
Din lacrimile plânse-n zori
A răsărit o albă floare,
Și peste noapte-a ei plânsoare
S-a prefăcut în roșii flori.
Erau frumsețile luminii
Dar aveau spini, și-atâta ce-i?
Ea, biata, nu mai vede spinii
Și-adună flori, și mâna ei
Îi sângeră, dar nu o doare,
Că pentru-un spin avea o floare

Așa e scris în cartea sfântă
A legii legilor. D-atunci
Răsar aceste flori pe lunci.
Flăcăii în poezii le cântă
Și le slăvesc d-atunci pe drept,
Nevestele le pun la piept
Și fetele le pun în plete.
Și-n templul zeilor doi miri
Împodobesc cu flori vestmântul
Și mame triste pe mormântul
Copiilor pun trandafiri.
De ei cine-și ascunde fața
De teamă că de ghimpi sunt plini?
Și dacă viața are spini,
De ce te plângi că-i rea viața?

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinți și-n capul gol,
Răsare, crește-n zări venind,
Și zările de-abia-l cuprind,
Și-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Și ține-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Și-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braț hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roș de sânge-i albul tort,
Și pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

Sărmanul crai! Când l-a văzut
Și, când de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaimă-n lături și-a rămas
Cu pumnii strânși, fără de glas,
Ca un pierdut.

Să-i moară Fulger? Poți sfărma
Și pe-un voinic ce cuteza
-nalțe dreapta lui de fier
Să prindă fulgerul din cer?
Cum pier mișeii dacă pier
Cei buni așa?

Dar mâne va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sunt!
Când n-ai de-acum să mai privești
Pe cel frumos, cum însuți ești,
De dragul cui să mai trăiești,
Tu soare sfânt?

Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu părul alb și despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Și tot palatul plin era
De plâns cumplit.

La stat și umblet slabă ce-i!
Topiți sunt ochii viorei
De-atâta vaiet nentrerupt,
Și graiul stins și-obrazul supt
Și tot vestmântul doamnei rupt
De mâna ei!

- "De dorul cui și de-al cui drag,
Să-mi plângă sufletul pribeag,
Întreagă noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
sar din pat, s-alerg în prag,
Să te cuprind!

Nu-l dau din brațe nimănui!
Închideți-mă-n groapa lui -
Mă lași tu, Fulgere, să mor?
Îți lași părinții-n plâns și dor?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o, du-i!

Ah, mamă, tu! Ce slabă ești!
N-ai glas de vifor, jelești;
N-ai mâini de fier, ca fier frângi;
N-ai mări de lacrămi, mări plângi,
Nu ești de foc, la piept să-l strângi,
Să-l încălzești!

Și tu, cel spre bătăi aprins,
Acum ești potolit și stins!
N-auzi nici trâmbițile-n văi,
Nu vezi cum sar grăbiți ai tăi -
Râdeai de moarte prin bătăi,
Dar ea te-a-nvins.

Pe piept, colac de grâu de-un an,
Și-n loc de galben buzdugan,
Făclii de ceară ți-au făcut
În dreapta cea fără temut,
Și-n mâna care poartă scut
Ți-au pus un ban.

Cu făclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrilor poteci
În noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vamă peste râu.
Merinde ai colac de grâu
Pe-un drum de veci.

Și-ntr-un coșciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
fii întreg ce-ai fost mereu,
tremure sub pasu-ți greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Când vei fi dus.

Mirați și de răsuflet goi,
Văzându-ți chipul de război,
steie îngerii-nlemnit;
Și, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre răsărit!...

Iar când a fost la-nmormântat,
Toți morții parcă s-au sculat
Să-și plângă pe ortacul lor,
Așa era de mult popor
Venit plângă pe-un fecior
De împărat!

Și popi, șirag, cădelnițând
Ceteau ectenii de comând -
Și clopote, și plâns, și vai,
Ș-oștenii-n șir, și pas de cai,
Și sfetnici, și feciori de crai,
Și nat de rând.

Și mă-sa, biata! Cum gemea
Și blestema, și se izbea
sară-n groapă: - "L-au închis
Pe veci! Mi-a fost și mie scris
Să mă deștept plângând din vis,
Din lumea mea!

Ce urmă lasă șoimii-n zbor?
Ce urmă, peștii-n apa lor?
fii cât munții de voinic,
Ori cât un pumn fii de mic,
Cărarea mea și-a tuturor
E tot nimic!

tot ce ești și tot ce poți,
Părere-i tot dacă socoți -
De mori târziu ori mori curând,
De mori sătul, ori mori flămând,
Totuna e! Și rând pe rând
Ne ducem toți!

Eu vreau cu Fulger rămân!
Ah, Dumnezeu, nedrept stăpân,
M-a dușmănit trăind mereu
Și-a pizmuit norocul meu!
E un păgân și Dumnezeu,
E un păgân.

De ce să cred în el de-acum?
În fața lui au toți un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac și nimeni sfânt!
Credința-i val, iubirea vânt
Și viața fum!

Și-a fost minune ce spunea!
Grăbit poporul cruci făcea
De mila ei, și sta-ngrozit. -
Și-atunci un sfetnic a venit
Și-n fața doamnei s-a oprit,
Privind la ea.

Un sfânt de-al cărui chip te temi
Abia te-aude când îl chemi:
Bătrân ca vremea, stâlp rămas,
Născut cu lumea într-un ceas,
El parcă-i viul parastas
Al altor vremi.

Și sprijin pe toiag cătând
Și-ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele răsar:
- "Nepoată dragă! De-n zadar
Te văd plângând.

De cum te zbuciumi, tu te stingi
Și inima din noi o frângi -
Ne doare c-a fost scris așa,
Ne dori mai rău cu jalea ta:
De-aceea, doamnă, te-am ruga
Să nu mai plângi.

Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăiește-n veci,
E numai dus.

N-am cap și chip pe toți să-i spui
Și-aș spune tot ce știu, dar cui?
Că de copil eu m-am luptat
În rând cu Volbură-mpărat
Și știu pe Crivăț cel turbat
Ca țara lui.

Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Și toți s-au dus pe-același drum.
Ei și-au plinit chemarea lor
Și i-am văzut murind ușor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viața-i fum.

Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viața-i datorie grea
Și lașii se-ngrozesc de ea -
aibă tot cei lași ar vrea
Pe neluptat.

De ce să-ntrebi viața ce-i?
Așa se-ntreabă cei mișei.
Cei buni n-au vreme de gândit
La moarte și la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Și de femei!

Trăiește-ți, doamnă, viața ta!
Și-a morții lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorți,
Dar dacă mor, ce grijă porți?
Mai simte-n urmă cineva
Că ei sunt morți?

Dar știu un lucru mai pe sus
De toate câte ți le-am spus:
Credința-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Și mâine nu-s!

Și-oricât de amărâți fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce viețile le-a dat! -
O fi viața chin răbdat,
Dar una știu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!

Ea n-a mai plâns, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Și n-a mai înțeles ce-a zis
Și nu vedea cum au închis
Sicriul alb - era un vis
Și ea-l trăia.

Senini de plânset ochii ei,
Vedea bărbați, vedea femei,
Cu spaimă mută-n jur privea.
Din mult nimic nu-nțelegea;
Și să muncea știe ce-i.
Și nu putea.

I-a fulgerat deodată-n gând
râdă, căci vedea plângând
O lume-ntreagă-n rugăciuni. -
"În fața unei gropi s-aduni
Atâta lume de nebuni!
mori râzând...

Și clopotele-n limba lor
Plângeau cu glas tânguitor;
Și-adânc, din bubuitul frânt
Al bulgărilor de pământ,
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Și nălțător:

"Nu cerceta aceste legi,
Că ești nebun când le-nțelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Adolescență

Pe chipul tău râde uimirea
Și plânge-un dor neostoit...
În fața ta, se pleacă firea,
Iar viitoru-i nesfârșit.

Bujori ți-au înflorit obrajii
Și-o piersică i-a parfumat...
Și plete vesele, grumajii,
Cu aur cald ți-au îmbrăcat.

Din ochii tăi, sfidând seninul,
Țâșnesc albastre vâlvătăi;
Pe frunte ți-a-nflorit mălinul –
Iar gura-i gata de bătăi.

Frumoasă ești, cum niciodată,
N-a fost, sub soare sau sub nor,
Așa o zgâtie de fat㠖
Că zânele, de ciudă, mor!

Cristal și miere, laolaltă,
Se încâlcesc în glasul tău
Și atunci când pieptul îți tresaltă,
Răsare luna – dublu, zău!

doare atâta frumusețe
Și nostalgia-mi dă ocol...
Când ochii tăi îmi dau binețe –
simt de răutate gol.

Din mult preaplinul vârstei mele,
Cu fulgi de nea, pe tâmple ninși,
Îți fac, cu sârg, dulci temenele –
Cu ochii-adânc de dor cuprinși.

Căci tu, frumoaso, știi, prea bine,
azi e-al tău Pământu-ntreg,
doar privindu-te pe tine –
Ce e sublim pot să-nțeleg.

Trăiește, deci, de vise beată,
Sub ceru-nalt, de nouri tuns,
Cât soarele-i pe boltă, iat㠖
Cât stele-n noapte sunt de ajuns.

Căci griji, pe chipul tău de zână,
Vor ofili bujori, cândva,
Și-o gură rece, de țărână,
Din trupul tău s-o-ndestula.

Dar azi, tu ești, cum niciodată,
În lumea largă n-a mai fost,
Așa o zgâtie de fat㠖
Ce vieții mele-i cată rost...

poezie de (3 august 2010)
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Constantin Triță

Ești crăiasa iernilor nebune

Ești crăiasa iernilor nebune,
Îmbrăcată-n alb de catifea
Și-n cuvinte care nu pot spune,
Taina dulce-a fulgilor de nea.

Ești crăiasă clipelor de gheață,
Rostuind în suflete tăceri
Și doar crivățul te mai răsfață,
Învelindu-te în mângâieri.

Ești crăiasa stelelor pufoase,
Rătăcite-n cetini de argint,
Și-n cuvinte-adânci gălăgioase
Pus-n buzele ce veșnic mint

Ești crăiasa viscolului, care,
Spulberă speranțe-n asfințit
Și-n omătul... ca o întrebare
Peste-o inimă de-ndrăgostit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Nebunul

Am îndrăgit, fără nădejde,
Pe zâna moart㠗 Fericirea.
Să nu vă bateți joc de mine,
Sunt om — ca voi — în toată firea...

Și-o văd, în fiecare noapte,
Mireasa tânără cum vine;
Ca o vedenie ușoară
Încet s-apropie de mine.

Din creștet, vălul alb, subțire
De-a pururi fața i-o ascunde.
Prin străvezimea lui, se vede
Zăpada formelor rotunde.

În părul lung și negru poartă
Uscate flori de lămâiță...
— Ființă-aievea ori părere,
Eu te iubesc de mult, zeiță!

Dar ochii tăi, ascunși vederii
Nu vor, cu dulcea lor otravă,
Să-mi vindece durerea-nfiptă
Adânc, în inima bolnavă.

O, vino, vino mai aproape,
Aruncă vălul de pe față!
simt fiorul sărutării,
Să te cuprind odată-n brațe!...

— De la-nceput ți-am fost ursită,
Dar o putere ne desparte
Și ne-a menit fim, iubite,
În veci aproape și departe.

Pierdut ești pentru totdeauna,
De-mi ceri să-ți dau o sărutare,
, dacă mă cuprinzi în brațe,
Ca fumul, trupul meu dispare.

E vai de cel ce-n viața asta,
În suflet, taina mea o poartă.
Când toți vor crede că sunt vie,
El singur știe că sunt moartă!...

.....................

Plutind, pornește pe alee,
S-ascunde-n umbră de palate
Și stă, o clipă, lângă banca
Unei perechi înamorate...

În cimitir acuma intră,
O văd cum trece înainte:
O arătare luminoasă
Pășind încet peste morminte.

Și-n colț m-așteaptă lâng-o groapă:
E amăgirea cea din urmă...
Cu brațele întinse dornic,
Alerg... Puterea mi se curmă...

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.
George Coșbuc

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Și când o văd, îngălbenesc;
Și când n-o văd, -mbolnăvesc,
Iar când merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Așa cum e săracă ea,
vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Și câte vorbe-mi aud eu!
Toți frații vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ține post;
blestemă: De n-ai fi fost!
Ești un netot! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Și fac ce vreau! Și n-am să mor
De grija sorții mele!

-ngroapă frații mei de viu!
Legat de dânsa, eu să știu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Și ce folos de boi și vaci?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
George Coșbuc

Sub patrafir

Părinte, eu mă-nec din piept
Și n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ți spun în grabă tot și drept.
vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Și raiu-n cap puțin mi-a stat.
Și-am fost și prost la numărat —

Și n-am ce spune.

N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Și mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-așteaptă hrană,
Și grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să și-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator

Și eu c-o moarte.

Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs și-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Și-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Și chiote pe deal în zori,
Și ziua luncile cu flori,
Și hora noaptea-n șezători,

Și viața toată!

Și mi-a plăcut în jurul meu
văd flăcăi pe bătătură
Și cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
văd cum se cotesc șirete
Pe-ascuns nevestele, și-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupșorul cel subțire-ncins

Al unei fete.

Păgân sunt parcă, nu creștin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus și eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, și-l văd mereu —
Gândesc așa! Mai știu și eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu

Va ști mai bine.

N-am dat în viață nimănui
Prilej să-mi poarte dușmănie,
Eu n-am putut țin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Și n-am fost slab și nici fricos:
Pe opt ți-i dau grămadă jos —
Dar m-am ferit să-mi fac ponos

Cu toți nebunii.

O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Și nici la boi n-am dat mâncare
Și-n brazdă plugul l-am lăsat
Și ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat

Să-i cer iertare.

Și nu mai știu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creștinul
Și drag m-avea ca pe-un nepot...
Și eu i-am sărutat nevasta!
EI moș, ea o copilă-abia.
Mi-a fost și milä, cum plângea,
Și, Doamne, ochi frumoși ce-avea —

Păcat e asta?

Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Și-oi spune tot, în fața Lui!
Și-acum canon... îl știu anume!
A fost așa, și n-aș cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Și-ntr-altă lume n-o mai fi

Ca pe-astă lume.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

El-Zorab

La pașa vine un arab,
Cu ochii stinși, cu graiul slab.
- "Sunt, pașă, neam de beduin,
Și de la Bab-el-Manteb vin
vând pe El-Zorab.

Arabii toți răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Și-l joc în frâu și-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Și nu l-aș da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Și de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!

Ai mei pierduți sunt, pașă, toți:
O, mântuie-i, de vrei, poți!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac,
Dă-mi numai cât socoți!

El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Și ochii pașei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol.

- "O mie de țechini primești?
- "O, pașă, cât de darnic ești!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ți răsplătească Dumnezeu,
Așa cum îmi plătești!

Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de țechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpați,
De-acum vor fi și ei bogați,
N-or cere la străini!

Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerși copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Și vor avea și ei ce da
Săracilor de-acum! -

El strânge banii mai cu foc,
Și pleacă, beat de mult noroc,
Și-aleargă dus d-un singur gând,
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc.

Se uită lung la bani, și pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal privește drept;
Cu pașii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând
Și-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu știi că eu te vând!

Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ieși cu drag
-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n șea pe rând!
Ei nu vor mai ieși râzând
În calea mea șirag!

Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea!

Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui șoim ușor
Ca să-ți împuște șoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!

Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Și ca să simți sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ!

O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ții tu nările-n pământ
Și coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Și cum te-așterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!

Știa pustiul de noi doi
Și zarea se-ngrozea de noi -
Și tu de-acum al cui vei fi?
Și cine te va mai scuti
De vânturi și de ploi?

Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toți pe rând
Și te vor bate,-odorul meu,
Și te-or purta și mult, și greu;
Lăsa-te-vor flămând!

Și te vor bate,-odorul meu,
mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ți banii, pașă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!

Se-ncruntă pașa: - "Ești nebun?
Voiești pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Așa!
E calul meu, și n-aștepta
De două ori să-ți spun!

- Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, pașă, nu!

Al meu e! Pentru calul meu
prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inimă! Tu poți să ai
Mai vrednici și mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu?

Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept și-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpești și mă despoi,
M-arunci pe drum pier.

Și lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, pașă, cerșesc,
Dar mila voastră n-o primesc -
Ce bine-mi poți tu da?

Dă pașa semn. - "Să-l dezbrăcați
Și binele în vergi i-l dați!
Sar eunucii, vin, îl prind -
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii înghețați...

El scoate grabnic un pumnal,
Și-un val de sânge, roșu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Și cade mortul cal.

Stă pașa beat, cu ochi topiți,
Se trag spahiii-ncremeniți.
Și-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nțepeniți.

-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Și-aruncă fierul crunt din mâini:
- "Te-or răzbuna copiii mei!
Și-acum taie, dacă vrei,
Și-aruncă-mă la câini!

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde-s ochelarii?

Bunicuța-i supărată,
Că de-un ceas întreg tot cată:
Cată-ncolo, cată-ncoace,
Ochelarii nu-s și pace!

I-a cătat pe sub saltele,
Și-n papuci, și-n ciuboțele,
Pe sub perne, pe sub oale,
Pân' n-a mai putut de șale!

A mai stat, a mai oftat,
Iar s-a pus pe căutat!
Stă și-aprinde-o lumânare:
Unde să-i mai cate, oare?
Nu-s în raft, nu-s în cutie,
Poate-or fi-n bucătărie...

Răscolește pe subt scară
Și pe poliță-n cămară,
În cuptor, pe soba sus,
Ochelarii nu-s și nu-s!
Să nu fie cu bănat,
Cine, oare, i-a furat?

Când să-i cate și prin tindă,
cu ochii de oglindă,
Și ce vede, ce nu vede,
Parcă nici nu-i vine a crede:
Ochelarii, poznă mare!
Îi stăteau pe nas călare...

Îi cătase-n cui, sub pat,
Dar pe nas nu i-a cătat.
Și de nu-i vedea-n oglindă,
I-ar căta și-acum prin tindă!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "A-nflorit o papadie. Lecturi scolare" de Otilia Cazimir este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
George Coșbuc

Pentru libertate

Plângem, da, că prea ne doare!
Nu pe noi! Crescuți în chin
Ne-amintim de-un timp cu soare
Și-l cunoaștem cel puțin!
Plângem pe copii, sărmanii,
Că-ntr-al temniței mormânt
Își încep în noapte anii,
Neștiind ce-i soare sfânt.
Plângem, da, și strâns ne strângem
Lâng-olaltă, câți suntem,
Dar să știți că nu ne plângem
Ca nebunii cari se tem.

Robi, meniți prin jocul sorții,
Noi ai chinului am fost,
Însă nu, și nu, ai morții!
Nu cătăm noi adăpost
Nici în milă, nici în rugă;
Asta cear-o de la voi
Cel ursit fie slugă
Dar n-o cereți de la noi!
Vom răbda, privind în fața
Orișicui, și-a orice chin,
noi știm că-i multă viață
Și în noi, și-n cei ce vin.

Blestemați pieri-vor regii
Cari s-abat din drumul drept
Ne-ați adus stricarea legii
Și ne stați cu mâna-n piept.
O, și-n loc s-aveți rușine,
Vă mândriți cu ce-ați adus:
Dar puterea, știți voi bine,
Nu vi-a dat-o Cel-de-sus,
Nici Eternul Domn! Vi-e dată
De-un vremelnic din Infern!
Deci vi-e binecuvântată
Și la voi va fi-n etern!

Lumile-au văzut mirate
Cât de mult iubirăți voi
Șuierul de bici ce bate
Fără de milă oameni goi!
Dar și pentru noi rămâne
Timp ah, cine poate ști!
Șuierul acesta mâine
Cânt al lui Tirteu va fi!
Iar din lanțul ce-azi ne strânge
Pot iasă spade, și pot
Spadele vadă sânge,
Nu de-al nostru însă tot!

Și sfârșitul tău veni-va
Azi ori mâine, ori mai apoi!
Și-o să poți tu sta-mpotriva
Poate-a celor mai vreo doi,
Dar mai tari prin răzbunare
Și prin ura lor turbați?
O să fii destul de tare,
Tot potopul să-l abați?
Eu nu chem această vreme,
Dar tiranul braț al tău
Face totul ca s-o cheme,
Rău îngrămădind pe rău.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Legământ de iubire

Odată am jurat în fața ta
Și m-am legat să-ți dau iubirea mea
Să te păzesc atât cât pot de bine
Și-n fiecare noapte stau doar lângă tine
Să te hrănesc, să te îmbrac și să te încălzesc
Să te cuprind, să te sărut și să te-adăpostesc
Să te ajut, să te îndrum, să-ți netezesc cărarea
Să te veghez și-n ochii mei să-ți afli alinarea
Și grijile să nu le simți, să te feresc de ele
Să fac din tine un curcubeu din soare pân' la stele
Să-ți dau dreptate, chiar de n-ai, căci mare e iubirea
Să-ți aduc flori și să nu știm în veci ce-i despărțirea
Și numele să ți-l rostesc când nimeni nu-i pe-aproape
Atât de-ncet încât doar tu să prinzi acele șoapte
Să-mi simți iubirea chiar și-atunci când nu mai ești cu mine
Și-astfel știi că mi-ai luat și inima cu tine.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Iorga

Învățături

I

Să te ferești de omul bun
El știe toate ce se spun,
El toate cursele le vede,
Se face toate a le crede.

Și, cum nu spune niciodată
Ce suferință i-a fost dată
Și nu se plânge în zadar
De tot ce-i poți da mai amar,

El cu acest blând chip al său,
Te face zilnic tot mai rău
Și peste capul vinovat
Adună tot ce a iertat.

Și, neînștiințat, te duci,
Mânat tu însuți de năluci,
Cu gândul la prostia lui
Pân' și-n fundul fundului.

II

Norocul tău de omul rău:
El e trimis de Dumnezeu
Pentru a te înștiința
De tot ce-i greu în calea ta.

Pericolul el ți-l mărește,
Greșeala tot mai mult o crește:
Cu cât mai mult el te va bate,
Cu-atât de la păcat te-abate.

Și suferința ce ți-a dat-o
Prin daruri a răscumpărat-o,
Căci te-a făcut știi mai bine
Ce-ți este gata pentru tine.

O, ce te-ai face fără ca
Să vie ura-i a cerca
Acele tainice comori
Cu care altfel poți mori!

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Istoria romanilor Vol. 1" de Nicolae Iorga este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -84.00- 54.99 lei.
George Coșbuc

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiți ocara! -
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: -"Ești nebun?
Pune scara!"
-"Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"

Mai la urmă pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câți fuștei la scară sunt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfânt!

-"Unsprezece", spune ea;
Eu zic: -"Bine", pe credință;
Doar o fi având știință
Scara câți fuștei avea.
Pe credință -
Asta e pierzarea mea!

Și-o sărut mereu-mereu;
Orice-ați spune, orice-ați face,
Nu știu cum, dar mie-mi place
Să sărut - așa sunt eu!
Orice-ați face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, și iată scara!
Vrând să pui la cale țara,
N-am de lucru și m-apuc
-ntorc scara,
Și când colo, stau năuc!

Dau număr la fuștei -
Uite-i, frate, doisprezece!
Și-un cuțit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iată-mi moartea, dragii mei!

A greșit, îmi spuneți voi?
Cum de n-a greșit spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a știut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i, și-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!

M-a scurtat așa, știind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e ca-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Legenda rândunelei

Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streșini ciripind
Era și fată mare
Și mândră de-a cătare
Și-apoi, pe lângă toate,
Și fată de-mpărat.
Ușor se duce nume
De-un lucru bun în lume,
Dar mai ușor de-un lucru
Frumos cu-adevărat.
Și-n toată lumea vestea
I-a mers, cum merg de-acestea
Când trec din gură-n gură
Grăbit din sat în sat.

Dă roate șoimu-n zbor
Și țipă rândunica
Și n-află ajutor.
Cum vin în șir cocorii,
Venit-au pețitorii:
Ieșea din casă unul,
Iar celălalt intra.
Și ea și-a plâns durerea:
O, dă-mă cui ți-e vrerea,
Măicuțo, dar străină
Departe nu mă da!
Și-n ciuda bietei fete,
Ea, vitrega, o dete
Străinilor de-acolo,
Veniți de undeva.

Cad fulgi pe câmpul gol
Și plânge-o rândunică
Pierdută dintr-un stol
Pe-un larg adânc al mării
Spre-adâncul larg al zării
Se duc corăbii multe
Cu fata de-mpărat.
De-amar ea nu mai poate:
Inelul scump și-l scoate,
Din deget, și-l aruncă
În marea ce-o străbat.
Atunci, știi tu bine,
Voi mai vorbi cu tine,
Când mi-or găsi inelul.
Iar mirele-a înghețat.

La cuib venind acum,
Sfărmat găsi ea cuibul
Iar puii morți în drum
Ea blândă se supune
Și face tot cum spune
Bărbatul ei, și-n toate
Nu-i dă nici un cuvânt
De plângere; nu-și frânge
Nici mâinile, nu plânge,
Ci rabdă datul sorții.
Dar, tare-n jurământ,
E mută a ei gură:
Nici dragoste, nici ură
N-arată, ci rămâne
De-a pururi un mormânt.

Prin pomi sunt lațuri mii.
Prin aer zboară șoimii,
La cuib pândesc copii
Și iată! azi răsună
De multă voie bună
Palatul tot; cu vuiet
La rege robii vin.
Un pește-au prins în mare
Și-n el, în bună stare,
Inelul scump al doamnei.
I-l dau, de sânge plin!
Stăpânul îl privește
Și vesel se pornește
La doamnă-sa să-i spună,
Scăpat de-atâta chin.

Aripile i-au frânt,
Se zbate-acum de moarte
În țărnă, pe pământ
De-acum tu nu mai plânge!
Și-n brațe el o strânge.
Cu mâna cea purtată
Prin sânge pe inel,
Bărbia el i-o prinde:
Dar brațele-și întinde
Cu țipet doamna-n aer,
Uitându-se la el.

Iar brațele-i deodată
În vânt încep bată,
Mișcări părând de aripi
Cu umblet ușurel.

Și s-a nălțat în vânt
Deodată rândunica!
E negru-al ei vestmânt,
Că-n negru se purtase
De când se măritase!
De-atunci ea vesel zboară
Pe dealuri și pe lunci
Și-ntruna ciripește
Și-ntruna povestește
Tot ce-a tăcut o viață
De jale și de munci.
Și cum fu dezmierdată
De-o mână-nsângerată,
E gâtul rândunelei
Ca sângele de-atunci.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

EminesCult....

A fost odată ca-n povești,
Pe-al vieții fir din glastră,
Când te-am aflat așa cum ești,
Parfum de Floare-albastră...

Aveam o muză, ce-i firesc,
Ce-i recitam Sonete,
Și tu-ai venit cu-n gust ceresc,
La steaua pentru sete...

Pe lângă plopii fără soț,
Pe-aceeași ulicioară,
Cu Pajul Cupidon negoț
vrea să fac pe sară...

Mi-ai dat Crăiasa din povești
În vremi demult trecute,
Sara pe deal pasu-mi grăbești
Ades Prin nopți tăcute...

Înger și demon ca poem,
O Doină la durere,
Le simt ca pe un har suprem,
Și-nclin cu Revedere...

Îmi țeși Scrisoarea ce o-mbrac,
Luceafarul ființă,
Și Rugăciunea unui dac,
Ce-a țării sunt credință!...

Tu ești O arfă pe-un mormânt,
Departe sunt de tine,
Și-ți spun Iar când voi fi pământ,
Rămâi, rămâi cu bine!...

Și ca un post-scriptum mai zic
Când critici-s bufonii,
Eu vreau poet să mă ridic,
Dar nu ca Epigonii!...

poezie de (8 ianuarie 2018)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Mama

În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.

Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacăra lor geme.

Clipește-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colțuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Și torc în rând cu tine;
Sunt încă mici și tată n-au
Și George nu mai vine.

Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ș-asculti povestea ei
Și stai îngândurată.

Și firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă,
Spui șoapte fără de-nțeles,
Și ochii tăi stau țintă.

Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiți la el și nu-l rădici,
Și fetele se miră.

... O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung privești
"Ce vezi?" întreab-o fată.

"Nimic... Mi s-a părut așa!"
Și jalea te răpune,
Și fiecare vorba-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, nerădicînd
De jos a ta privire
"Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...

Mai știu și eu la ce gândeam,
Aveți și voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l vad venind,
mai trăi o viață.
E dus, și voi muri dorind
Să-l văd o dată-n față.

Așa vrea poate Dumnezeu,
Așa mi-e datul sorții,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morții!"

Afară-i vânt și e-nnorat,
Și noaptea e târzie;
Copilele ți s-au culcat
Tu, inimă pustie,

Stai tot la vatră-ncet plângând;
E dus și nu mai vine!
S-adormi târziu cu mine-n gând
Ca visezi de mine!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook