Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Imn către necunoscuți

Am trăit întotdeuna printre oameni umili,
Necunoscuți și mereu contopiți în mulțime,
Mari și mici, veseli și triști, urâți și frumoși,
Cutezători și veșnic neliniștiți ca plopii,
Cu pieptul larg întâmpinând furtunile,
Sau melancolici visând la pierdutele umbre,
Dormitând între vaga părere de rău
Pentru cele ce n-au fost să fie
Și calmele speranțe viitoare.
Lor le-am fost flaut deznădăjduit,
Tulnic de seară lină și fluieră nebună;
Râzând și plângând, așteptând primăvara,
Ghicind ziua după formele norilor,
Întorcându-mă în amurg pe străduțe obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cântând.

Am trăit întotdeuna printre oameni umili,
Cei care-nalță orașe și schimbă temeliile lumii –
După ei veșnic umblă vântul și ploaia
Sărutându-le urmele. Cu funtea înclinată,
În fața lor mărturisindu-mi darul,
Nu strig cuvinte goale, ci-aș vrea să-i simt trecând
Prin visul meu ca printr-un câmp deschis
Cu neînșelătoare orizonturi,
Să treacă mereu chiar dacă nu-și vor da seama
Că merg printr-un ținut ce le aparține.
Numele meu să treacă întreg asupra lor,
Să rămân ca fântâna pierdută în șes,
Pe care niciodată nu știi cine-a zidit-o,
Singură între câțiva ulmi ori salcâmi,
La răscrucile vremii.
Temei de plâns să nu-i fiu nimănui,
Decât dacă prin lacrimi s-ar risipi durerea -
Ci pururi să fiu unde sunt – unde-am fost totdeuna,
Prin lume cântăreț rătăcitor.

Înainte de vreme cărunt ca o salcie,
Stau în amiaza zilei uimit de-atâta soare,
Și mă întorc mereu pe unde-am fost,
Printre cei fără nume,
Și singur mă confund cu fiecare.

poezie clasică de din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Biserica neagra. Echinoxul nebunilor si alte povestiri" de A.E. Baconsky este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.

Citate similare

Efect placebo

- Și dacă n-ar fi între noi această graniță, ce oare
Ne-ar despărți într-adevăr sau ce fereastră către soare,

Oricât de mată, ar putea să-i pună piedică luminii
Când tu prin mine înc-alergi? Ce diferență de opinii

Ne-ar face ne-ndepărtăm, când unul altuia pereche
Ne suntem fără să fi fost, din epoca aceea veche

Ce tâmplele ni le-a albit de dor și câte-or mai treacă...
Dar granița aceasta, vezi, stă între noi, și totuși, dacă

Ea n-ar fi fost decât un zid pe care gândurile mele
Ca iedera s-ar fi ‘nălțat te găsească printre stele...

- Și dacă totul între noi nu-i un portal spre-o altă lume
De ce am împărți la doi și am semna cu-același nume

O poezie și-un destin? De ce-am așterne cu răbdare
Povești ce nu ne aparțin, sau uneori, din întâmplare,

Pe unde tu, pe unde eu, am rătăci? Ce pași nesiguri
Ar face drum peste abis și-n calea nemuririi diguri?

Noi suntem fără-a ne fi fost întreg și niciodată parte
În viețile care-au trecut... Ce-o să urmeze după moarte

Nu mă-nspăimântă. Între noi stau pasiuni nebănuite
Și doi arhangheli ce păzesc atâtea vise netrăite...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aș vrea

vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înțelegînd al vieții rost,
vrea să fiu străjer în post,
Și chiar plătind al jertfei cost,
Eu rămîn în luptă.
vrea să fiu ce n-am fost ieri
Și nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu așa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieții sfinte.

vrea să fiu ce alții nu-s
Și nici nu vor să fie:
Mergînd prin viață spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Și să mă 'nalț mereu mai sus,
Din timp spre veșnicie.

Aproape-aș vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar și de cei căzuți din rînd,
Rămași în urmă, sîngerînd,
Răniți fără de nume.

vrea să fiu un simplu glas
Care strige-ntruna,
din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanți ce mi-i i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Și aș mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Și strălucind în lumea rea,
duc lumină undeva,
încălzesc pe cineva,
Și să mă-ntorc în soare.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frumusețea oamenilor

Oamenii frumoși
rămân mereu frumoși.
Chiar dacă anii trec,
chiar dacă sunt fără machiaj,
chiar dacă sunt obosiți,
chiar dacă au riduri.
Pentru că frumusețea lor
nu se vede niciodată pe chipul lor
ci in sufletul lor.
Ei au cei mai fragili
și mai prețioși ani.
Oamenii frumoși
nu încetează niciodată
strălucească.

poezie de (23 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aș vrea să fiu

vrea să fiu un sfeșnic
Mereu te veghez,
fii cu mine veșnic...
vrea să mă visezi!

vrea să fiu o stea
Pe care o privești,
Întreaga viața ta
Aș vre să mă iubești.

vrea să fiu ape
Care tu le bei,
vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să nu-mi continui zborul
Din pragul lumii reci.

vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
vrea să fiu grădina
Ta cu trandafiri.

vrea să fiu o stea
S-răsar de după nori...
Ce multe, multe-aș vrea
O viață în culori!

vrea să fiu un soare
După cum și ești,
vrea să fiu o floare,
vrea să mă iubești!

vrea să fiu gherghina
Pe care o miroși,
vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoși!

poezie de (februarie 2005)
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce mult aș vrea

vrea să fiu o stea
Pe care s-o privești,
Întreaga viața ta
vrea să mă iubești.

vrea să fiu o apă
Pe care tu o bei,
vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să-mi continui zborul
În iarna lumii reci.

vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
vrea să fiu grădina
Plină cu trandafiri.

vrea să fiu o stea
ies de după nori...
Ce mult, mult aș vrea,
O viață în culori.

vrea să fiu un soare
știu pe unde ești,
vrea să fiu o floare,
Care mereu înflorești.

vrea să fiu rășina
Pe care o miroși,
vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoși.

vrea să fiu un sfeșnic
Mereu te veghez,
fii cu mine veșnic...
Așa vreau eu visez.

poezie de (7 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Istoria are nevoie doar de profesioniști onești care să-și expună opiniile lor despre trecut. Și e chiar de preferat ca profesioniștii să nu fie mereu de acord între ei, pentru că în această disciplină polemica este constructivă... Un istoric e dator, înainte de toate, să fie pe cât mai puțin posibil partizan – sau "avocat". Știu că există și români care doresc să fie mințiți frumos și să audă numai ce le place. E treaba lor – iar un profesor va vrea mereu să le rărească rândurile. Un profesor, dacă-și respectă disciplina sa (oricare ar fi ea), nu-și schimbă discursul de la o zi la alta, în funcție de ce vor să audă cei din fața lui. Sau, dacă o face, înseamnă că între profesionalism și partizanat alege când una, când alta.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Regele Mihai I Al Romaniei" de Adrian Cioroianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.00- 19.50 lei.
Adrian Păunescu

Repetabila povară

Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.

Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.

Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca și când urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinții bătrâni
Dacă lemne și-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit triști în casele lor...
Între ei și copii e-o prăsilă de câini,
Și e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinți, pe pământ nu în gând,
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.
din toate ce sunt, cel mai greu e fii
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinți? Mai au dânșii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliți de nevoi și cu capul plecat,
Într-un biet orășel, într-o zare de sat,
Mai așteaptă și-acum, semne de la strămoși
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoși,
Și ca niște stafii, ies arare la porți
Despre noi povestind, ca de moșii lor morți.

Cine are părinți, încă nu e pierdut,
Cine are părinți are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem și noi însine ai noștri copii.
Enervanți pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Și în genere sunt și nițel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici,
Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal,
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
povară îi simți și ei știu că-i așa
Și se uită la tine ca și când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conștiință povara acestui apus
Și pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au și ne cer.
Iar când vom începe și noi a simți
povară suntem, pentru-ai noștri copii,
Și abia într-un trist și departe târziu,
Când vom ști disperați vești, ce azi nu se știu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Și nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Și de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deși plouă mereu, deși pururi a nins,
Deși lumea în care părinți am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înșiși de moarte
sau de flori.
Oameni de alb și de negru,
care petrec ore în șir citind printre pagini
în alb și în negru.
Oameni care nu țin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morții.
În vreme ce soldații mor, ei culeg profitul,
până când profeții lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiștile din cimitire
îi înspăimântă trimițându-i înapoi în mormintele lor masive
de raționamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învățați
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviți tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înșiși derutați de ei înșiși.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie te temi de ei.
Ei se tem unii de alții mai mult decât tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranța lor în ceea ce te privește
Și, mai presus de toate, teme-te de ignoranța ta în ceea ce-i privește.
Privește-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căpitanii mei triști

Se ivesc, unul câte unul,
din întuneric: câțiva prieteni,
unii au nume istorice.
Cât de târziu au început ne lumineze!
Dar, înainte de-a dispărea, au fost
perfect întrupați, trecutul

ascunzându-i o vreme într-un soi
de mantie-a haosului. Au fost oameni care,
cred, au trăit doar pentru a reînnoi
forța risipitoare pe care tot ei au consumat-o
cu fiecare convulsie-a lor fierbinte.
Ei îmi țin memoria trează, deși-s departe-acum.

Adevărul este că n-au tihnă încă
acolo unde sunt – de fapt, într-un alt spațiu;
eliberați de eșecuri,
ei se tot îndepărtează pe orbite eliptice
pentru a se reîntoarce-apoi cu-o dezinteresată
și aspră energie, asemeni stelelor.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Nobilul Viciu

Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi șade veșnic lângă tâmplă.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăț și templu.

Știu că mi-e viața scurtă, știu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viața lumii e flămândă.

Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
Și n-am avut în rest nici un capriciu
Deșertăciune din deșertăciune
Femeia este singurul meu viciu.

Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
N-am vrut să fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.

Și am arat cu ea mereu pământul,
Și-am semănat ogoare numeroase,
Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.

E-adevărat că am iubit pe una,
E-adevărat tot ceea ce se zice,
Am căutat-o prin neant cu luna
E-adevărat c-a fost Euridice.

E-adevărat că-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
Și creanga lor îmi mirosea femeie.

Motorul meu și-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia și-a rămas femeia,
Puterea mea și singurul meu viciu.

Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Și chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.

Iubirea mea nu a mișcat nici aștri
Și nici pământul sub o-mbrățișare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaștri,
Simțeam că-n ochi privirea ei mă doare.

De n-avea rană, îi făceam eu rană,
Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
În fața ta, condiție umană,
Femeia este singurul meu viciu.

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Mărțișor fără destinatar

(dedicat fiicei mele plecate printre îngeri, Alina-Izabella)

Sunt un mărțișor fără destinatar
Și sunt aruncată-n brațele tuturor,
Dar nu am loc nici în buzunar, nici la pieptul răvășit
Sunt tot mai singură mereu...
Culorile nu mă mai cheamă
Le cânt, le strig, le-ndemn și plec subit
Sunt tot mai singură și vremea m-a liniștit de mult
Fulgii de nea din spatele ferestrei
Sunt singurii prieteni fără glas
Eu am crezut că pot schimba ceva,
Iubirea e mai mult decât o stea
Și am sperat în fiecare zi...
Să fiu mai mult decât un mărțișor al inimii tale
Am tot crezut că lumea e frumoasă,
Dar în fiecare zi m-a pus la zid
Recunoașterea n-o poate da nici cel mai mic intrus
Lumea vorbește, eu merg mai departe
Mă autodepășesc și sper că visul meu să mă alinte iară
Prin visul meu eu pot zbura mereu
Gândul mi-e tot mai departe... departe de zorii dimineții.
Stau ca o buburuză-n pieptul tău, iubită mamă...
Dar am plecat de mult, de prea mult timp...

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Willie Metcalf

Am fost Willie Metcalf.
Obișnuiau să mă numească " Doctor Meyers"
Pentru că, spuneau, semănam cu el.
Acela fusese tatăl meu, după Jack Mc Guire.
Am trăit într-un grajd de cai,
Dormind pe podea
Lângă bulldog-ul lui Roger Baughman,
Sau uneori în hala cea mare.
Puteam să mă târăsc printre picioarele celor mai sălbatici cai
Fără să fiu lovit – ne cunoșteam unii pe alții.
În zilele de primăvară vagabondam prin ținut
Pentru a avea sentimentul – pe care îl pierdeam uneori,
Că nu eram un lucru separat de pământ.
Obișnuiam să mă pierd de mine însumi, ca în somn,
Zăcând cu ochii deschiși în pădure.
Uneori vorbeam cu animalele – chiar cu broaștele râioase și cu șerpii –
Cu orice avea ochi în care să privesc;
Odată am văzut o piatră în lumina amiezii
Încercând devină gelatină.
În zile de Aprilie în acest cimitir
Cei morți se strângeau toți în jurul meu
Și stăteau apoi nemișcați, o congregație în rugăciune mută.
N-am știut niciodată dacă am fost parte a pământului
Cu flori crescând din mine sau parte mișcătoare –
Acum știu.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Toate îmi par minunate

Toate îmi par minunate
Și cu Domnu-s împăcat,
Simt un iz de libertate
Și simtsunt mai curat

Totul I-am mărturisit
Domnului, mă simt mai bine,
Despre toate I-am vorbit
Chiar, dacă mi-a fost rușine

Minciuna și lăcomia
În care eu am trăit,
Îngâmfarea și mândria
Ce odată m-au robit,

Răutatea, răzbunarea,
Patimi, ce m-au măcinat,
Intriga și desfrânarea
Eu cu totul le-am lăsat.

Nu mai vreau știu de ele
Eu de tot le-am părăsit
Toate păcatele grele
Le-am lăsat, și-s liniștit.

Un exemplu vreau să fiu
Cei din jur vadă-n mine
Că sunt credincios și viu
Viața mea îmi aparține.

Doamne, viața mi-ai schimbat
Sunt atât de fericit,
De ce-a fost rău, m-ai scăpat
Salvatorul meu iubit!

Amin

poezie de (23 decembrie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am risipit mereu

M-am risipit mereu, dar nu regret nimic
din ce am dat în dar, sau am pierdut în viață,
atâta vreme cât, în universu-mi mic,
bucur când respir o nouă dimineață.

Mă-ncânt privind vrăjit imaculații zori,
sorbindu-le-nsetat mirabila răcoare,
de tinerețea lor se-mbată ai mei pori
și propriu-mi sfârșit un început îmi pare.

Nu pot pleca acum, mai am atâta rost,
mai e rod necules, ce-nfrigurat așteaptă
să nu mai rătăcesc prin locuri unde-am fost
și să-i prefac grăbit visul de-a fi în faptă.

Strâng spicele și cânt un cântec nou mereu
și simt că undeva, în mine sau pe-alături,
cu răsuflarea Sa de foc, chiar Dumnezeu,
zâmbind, topește blând și vechi și noi omături.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Dunărea și Oltul

Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate și câmpii de-neci,
Ori ți-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?

Rup și maluri câteodată
Și fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, și-i păcat!

Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi și țări și munți frumoși,
Neamuri ce-și vorbesc ferice
Graiul din strămoși.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viața
Și de soarta lor.

Vezi și-aici poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene și mândre fete
Și flăcăi voinici.
Și ți-e dragă țara asta
De români, căci te iubesc
Dar tu nu cunoști de-a-ntregul
Neamul românesc!

Eu de unde vin, mâhnitul,
Furios spre șes scobor,
Căci de unde vin, e spaimă.
Groază și fior.
Tot români sunt și pe-acolo,
Neam din veac pe-aici adus,
Dar pe gâtul lor și astăzi
Jugul este pus.

Ei n-au voie să-și vorbească
Graiul strămoșesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Sulițele stau.
Sfânta libertate este
Nume gol pe-al lor pământ:
Cei nedrepți sunt cei puternici,
Singuri au cuvânt!

Ah, de mila lor eu, maică,
Vin așa de tulburat,
Și de ciudă pe dușmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec și mal și oameni,
Nu mai știu ce fac nici eu
Că mă simt de-atâta jale
Tulbure mereu!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Mihaela Rădulescu

Am trăit exclusiv pentru tine, de când te știu. Am venit după tine mereu, am ieșit cu toți prietenii tăi mereu, am fost acolo, lângă tine, de câte ori am simțit că ai reală nevoie. Am fost femeia ta cum nu știu câte femei au fost ale altui bărbat, refuzând și simplul gând de a fi cu altcineva. Am făcut lucruri pentru noi, am înfruntat oameni pentru noi, am plecat de-atâtea ori din lumea mea și... m-am trezit singură, nu numai după visul de azi noapte, ci așa, dintr-odată. E atât de aiurea să nu-l mai poți crede pe iubitul tău, să nu mai știi când îți spune adevărul și când te înșală, să nu poți avea măsura iubirii lui decât când îi ești în brațe.

în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cum iubesc barbatii" de Mihaela Rădulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.92- 20.99 lei.
Teodor Dume

Captiv între două respirații

iartă- pentru ceea ce am fost

am palmele ude și mă agăț de viață
ca iedera de cer

nici nu știu dacă mai am nevoie de dragoste
momentul este o taină prin care
plimb zi de zi și e
firesc să fie așa

nu mă simt niciodată singur

iubirea se ascunde în oameni și
fiecare are povestea sa
și-n fiecare poveste
sunt eu
captiv
între două respirații
privesc iubirea
durerea și oamenii
dar cine mai are nevoie de cuvinte
prin acest labirint
se ajunge la Dumnezeu

poezie de (2015)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nichifor Crainic

Rugăciunea din amurg

Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.

Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.

De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.

Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cursurile de mistica: I. Teologie mistica II. Mistica germana" de Nichifor Crainic este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -65.00- 51.99 lei.
Adina-Cristinela Ghinescu

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit și nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roșcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos și blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut și dulci și-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteț pe cât am fost de bleg,
Printre bogați și printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Și am trecut prin viețile a mulți...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuți
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă șterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toți și unic prin trăire.

Mă poți cunoaște dacă te uiți în tine.
Sunt genul cel iubit și cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

De ziua ta... (Steaua mea...)

Ești steaua care îmi răsare,
Când gânduri negre mult apasă...
Îmi strălucești atât de tare,
Ești altruistă, luminoasă!...

Și m-ai purtat în gând mereu,
Cu inima m-ai îndemnat
Să nu renunț la visul meu,
Și veșnic m-ai încurajat!

Tu cunoști între adâncuri...
Mă simți cu inima ta dulce,
Și mă citești prin multe rânduri...
Ca duhul meu, tot mai urce...

Ești vrednică de o iubire,
Ce este scrisă doar în Cer...
Meriți candoare, împlinire...
Mă încălzești pe timp de ger...

Ai primești daruri curate...
Ceea ce tu ai semănat,
Și de iubire ai parte...
Căci doar iubire tu ai dat!

Puțini sunt cei care te simt pe tine,
Controversată te-ar numi...
Caracteristici mult prea pline,
Te definesc întru a fi...

Și deranjezi pe multi, se pare,
Când luminezi prin a ta fire...
Ești caldă și strălucitoare
Ca multă lume, se mire...

O fi adevărat, se spune...
Ce stea în frunte, porți în viață...
Ce este scris, nicicând apune,
Iar steaua ta, este măreață!...

vrea să știi cât te iubesc...
vrea să simți că ești un soare,
Pentru aceia ce nutresc
Dragoste-n suflet, ca și-o floare...

Ești prețuită că exiști...
Prin al tău fel, prin a ta fire...
Un Bravo sincer că reziști,
Și n-ai căzut în amăgire...

Și poate toate au un rost...
Și soare mult va fi să fie,
Cine nu vede este prost,
Căci ești balsam și alifie!

Și multă binecuvântare,
Eu îți urez la ceas de noapte...
Iar steaua ta, nicicând nu moare,
Destinul tău, e scris în Carte!

ai tot ce inima cere...
fii mereu aceeași stea...
Uită de lacrimi și durere...
Și nu uita de steaua ta...!

Ești stea care călăuzește...
Ești pentru mine un îndemn,
O stea care voit orbește
Pe omul care nu e demn!

Tu rămâi veșnic în soare,
ai Lumină și iubire...
strălucești atât de tare,
Și să atingi o împlinire...

Meriți respectul ce ai dat...
fii citită printre rânduri...
Și dragoste și gând curat,
fii în ale noastre gânduri...

Te port în inimă mereu...
Nu stiu să mă exprim mai bine...
Tot ce am scris, am fost doar eu,
Aceste gânduri pentru tine...

Și nu uita că te iubesc...
Deși iubirea astăzi moare...
Și ce eu sunt, îți dăruiesc,
Stea călăuzitoare...!

Un La mulți ani sincer îți scriu,
Cu sănatate și iubire...
Și lângă tine-aș vrea să fiu,
Și să intrăm în nemurire...

Aici nu se termină tot...
Există viață după viață.
Ești dreaptă ca și un pivot,
Iar steaua ta, veșnic măreață!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook