Lacrimi

Un suflet trist pe linia de tren,
Dezamăgit de dragoste şi-njunghiat,
Cântând în continuare acelaşi trist refren,
Ce într-o melodie cândva l-a ascultat,
Se luptă între gânduri şi tare e speriat,
Cu o icoană-n mână şi-o lacrimă pe faţă,
Priveşte o lumină ce vine către dânsul,
Şi amintiri în fugă în ochii lui se zbat,
Să îi reamintească că nu e vinovat,
Şi chiar de l-a lovit aşa o crudă viaţă,
Nu-şi are rostul plânsul şi inima de gheaţă...
Şi prinde poza-n mână cu ură şi tristeţe,
Şi dă un pas în spate şi-ajunge pe peron,
În urmă ea rămâne întinsă pe hartie,
Şi-alături stă cu dânsa o tristă poezie,
Că mare-ar fi păcatul să uiti de tinereţe,
Şi cine a prins frică de dragostea de vară,
E timpul să înveţe să mai încerce iar,
Să-i fie dat din ceruri măcar a doua oară,
Să fie iubit sincer,
Şi lacrimi să nu fie vărsate în zadar.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consultaţie

Vine Iţic la Avramy,
Medic bun, recunoscut,
Îi spune că în dragostea cu Samy
E ceva necunoscut.

Prima dată este bine
Şi se simte minunat.
Dar a doua oară... în fine
Iese tare transpirat.

Medicul l-a consultat
Şi pe faţă şi pe dos,
Dar nimic n-a constatat
Ca să-i fie de folos.

Zise Avramy:
- Iţic dragă,
Îţi spun eu că n-ai nimic.
Poate Samy ca să vină
S-o consult pe ea un pic?

Vine Samy, se dezbracă,
O consultă şi pe faţă şi pe dos.
Chiar şi-n locul acela care
Crede Avram că-i de folos.

Stă Avram să se gândească,
Că n-a constatat nimic.
Cum lui Samy să-i vorbească.
Este încurcat un pic.

- Samy, când e-n dragoste cu tine,
Iţic mi s-a confesat
Prima dată-i foarte bine.
A doua iese tare transpirat.

Zise cu vorba-i uşoară
Şi cu râs de domnişoară:
- Iarna, este prima oară.
Iar cealaltă-n plină vară!

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de viaţă şi moarte

Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.

Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.

Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.

Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.

Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă,
Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de ziua schimbării la faţă,
Să fie de purificare prin plâns.

Să fie de pas şi să fie de pernă,
Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de ţara asta eternă,
Pe când o femeie îţi iese cu plin.

Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,
Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de mare, să fie de mic.

Să fie de viaţă, să fie de moarte,
Să fie de gustul de măr pădureţ,
Fecioara muşcându-l cu buzele sparte,
Să fie de sângele ei fără preţ.

Să fie de salcia plânsului veşnic,
Când teatrele lacrimi confiscă din ochi,
Să fie de ornic, să fie de sfeşnic,
Să fie de drag, spre a fi de deochi.

Să fie de toate în devălmăşie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-un peron

Te-aştept în fiecare seară
Pe-un peron pustiu de gară.
În mână c-un buchet de flori,
În piept cu-ai dragostei fiori
Şi fredonând un vechi refren...
Coboară din al vieţii tren!
Mă uit la ceas, lacrimi curg
Oraşul se scufundă-n amurg
Coboară-n staţie alţi camarazi,
Ce trist, tu n-ai venit nici azi.
Mă înec în lacrimi şi suspine
Sunt iarăşi doar eu cu mine...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 februarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce trist!

Ce trist să-l vezi în lumea ta,
Să-ţi zâmbească,
Să te primească aşa cum eşti,
Să-ţi fie alături la bine şi la rău,
Să te înţeleagă,
Să te ajute,
Să-ţi arate lumea lui,
Să te primească în ea ca pe o regină,
Apoi să plece.

Ce trist când viaţa ta are lumină,
Când lumea ta şi a lui se contopesc,
Totul este zâmbet şi căldură,
Toate frumos se împletesc
Şi dintr-o dată totul se destramă,
Lumea din basm devine coşmar
Şi sufletul plin de iubire
Se îneacă în amar
Căci într-o zi el pleacă.

Ce trist că tu rămâi tăcută,
Plângi cu amar în urma lui
Şi nimeni nu te mai ajută,
Nu are cine să ţi-l dea înapoi.

Ce trist când lumea visului se pierde
Şi realitatea este amară!
Ce trist când pleacă fără urmă
Şi îl priveşti ultima oară!

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsător

Şi visele mai mor din când în când,
Speranţele se duc adesea în mormânt,
Şi-ajung să-şi sape singure odihna,
Păcat... rămâi în întuneric, plângând,
Aşa de tristă-i viaţa ce-o ducem pe pământ,
Şi se mai miră unii de ce iubim lumina...
Şi cum să n-o iubim după aşa tristeţe,
Şi cum să nu dorim să trecem în uitare,
Când toate par prea grele... iubirea pare rece,
O linişte soseşte cu blânda bătrâneţe,
Si-n faţă ni se-arată spre ceruri o cărare,
Aşa e dat să fie, să vezi cum timpul trece,
Să te gândeşti la visul pierdut din tinereţe,
Nu ne-a ajuns o viată, nu vor ajunge zece,
Căci fiinţa rea e omul, nu ştie să înveţe,
Să vadă în iubire mai mult decât se poate,
Dar el la toate-i rece,
Nepăsător cu toate.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână întinsă...

O mână întinsă spre Tine, Doamne,
Mă-nalţă din dureri spre plăceri,
Spre lumina de vis, spre iubire,
Spre ieşirea din trecute tăceri.

O mână crescută din bunul pământ,
Cu ierburi, cu pajişte-ntinsă,
Cu munţii ce-au fesuri de brazi,
Vrea rugămintea de mamă atinsă.

Păsări din zbor şi stele din nalt
Să-mi fie prin dânsa aproape în viaţă,
Raiul măreţ pentru copiii copilului om,
S-aducă speranţă, nu tulbure ceaţă.

Mâna-i întinsă, primeşte-o la Tine,
Dăruieşte-i nemuritor împlinire,
Pace în suflet şi nu întunecimi;
Dă-ne o fărâmă din veşnica iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună, din nou

Se-nalţă în văzduh, spre nemurire
Pe note stranii dintr-o melodie
Al cărei autor a fost să fie
Demult pierdut din orice amintire.

Doar ea nu i-a uitat trecuta-i viaţă
Şi tot ce-a scris, şi vorba lui blajină,
Plutind uşor, ca-n plâns de violină
Ce-n suflet îţi pătrunde şi-l dezgheaţă.

L-a însoţit în lumea lui de vise
Şi a văzut în jur doar frumuseţe
În timpul ce părea că adormise.

Nu sunt nici lacrimi, nu e nici tristeţe,
Ci numai liniştea ce-o bănuise
Când steaua lui, căzând, i-a dat bineţe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luptă cu păcatul

În luptă cu păcatul e greu să biruieşti
Dacă n-ai ajutor de la al tău Hristos,
Fii credincios pe cale, cu drag să Îl slujeşti,
Şi-n viaţa ta, creştine, fă totul, cu folos

Fă totul cu iubire, să fie mulţumit
Să nu te-abaţi nicicând, lucrează cu dreptate,
Cuvântul Său te luptă să fie împlinit
Cu Domnul, vei ajunge să poţi păşi departe

Iar planurile tale pe rând s-or împlini
Dacă mergi mână în mână, cu Domnul tău Isus,
În Cel ce dă viaţă de vei nădăjdui
Cu El, drumul e sigur şi vei ajunge sus

La Tronul de-ndurare al Tatălui Ceresc
Acolo, în lumină şi-n glorie vei fii
Stăpân cu Domnul Vieţii, cu Fiul cel regesc,
Şi-a Lui Impărăţie, în veci vei stăpâni.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Cu Domnul pentru totdeauna (29 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piua novăcească

A fost odată...

Jos în vale la Novaci
Piua lui moş Ion e vraci.
Nu stă locului, de loc
Prin sălbaticul Gilort.

Apa lui se zbate tare
Spumegă de nerăbdare
Şi cu ură răbufneşte...
Roata pivei învârteşte.

Şi vine, vine cu furie
În cupele-i cătrănie
Cu iuţeală o învârteşte
Şi la viaţă o trezeşte.

Badea, harnic pune mâna
Când pe bardă, când pe pene,
Şi tot răscoleşte întruna
Covoraşele oltene.

În coliba cu dichisuri
E mereu cuprins de visuri
Şi priveşte făbricuţa
Cum îi bate dimiuţa.

Alteori intră-n gânduri
Cugetă la ce-o să fie
Şi presimte cu ale simţuri
Cum sfârşitul o să-i vie.

Cu optzeci şi cinci de ierni pe frunte
Mulţi nepoţi şi strănepoate
Lasă-n urmă fapte multe
Pentru ai lui şi mai de toate.

Că ce a fost e amintire
Cu destinu-i trecător
Piua lui rămâne vie
Şi-al lui suflet călător.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete lumină

Eram cândva o minge de magică lumină
Ce-a coborât din ceruri să prindă chip de lut
Şi ne unea un suflet şi-o muzică divină
Dar când ne-am prăbuşit nu ne-am recunoscut.

Şi-am rătăcit în lume cu suflet jumătate
Tot căutând lumina să ne putem uni
Tu l-ai urmat pe soare eu am rămas în noapte
Şi-atâta timp pierdurăm fără a ne-ntâlni.

Am răsărit departe-n grădina neştiută
Când tu desfăşurai pe cer aripi de vise
Tu căutai iubirea, eu am rămas pierdută
Luptându-mă cu lacrimi şi gânduri interzise.

Dar ţi-ai întors privirea şi m-ai zărit plângând
La margine de viaţă fără să am vreo vină
Când ochii se-ntâlniră ne-am pomenit cântând
Aceeaşi melodie de suflete lumină.

Poate că-n astă viaţă timpul ne presează
Şi că lumina noastră-i aproape a se stinge
Dar mi-ai jurat în versuri că-n viaţa ce urmează
Mă vei găsi îndată şi dragostea va-nvinge!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacol

În mână un buchet de flori din grădiniţă,
Şi-n ochi speranţe mari spre ziua ce-o să vină,
O văd cum iese-afară, frumoasă, în rochiţă,
Trotuarul e o scenă iar ea e în lumină.

O văd cum stă pe bancă şi-i tare fericită,
Şi mă apropii iar împins încet de dor,
Apare alt actor şi-i cântă, şi-i recită,
Iar eu rămân în spate un simplu spectator.

În mână flori uscate aşteaptă ziua care
A fost întârziată mai mult de zece ani,
Să fie-aceasta oare o noua încercare
Să le găsesc căminul acestor ochi orfani?

O văd pe-aceeaşi scenă în aceeaşi lumină,
Şi mă îndrept spre ea timid şi gânditor,
De unde-aveam să ştiu că el iar o să vină,
Şi eu o sa rămân acelaşi spectator.

O mână de ţărână aşteaptă să sosească,
O zi de bucurie pe scena asta tristă,
Ochii îmi sunt bătrâni şi-ncep să obosească,
Şi totuşi ei iubesc o singură artistă.

După atâţia ani îi jur inimii mele,
C-această zi va fi lipsită de regrete,
Îngenunchez pe scenă, şi lacrimile-s grele,
Căci la acest spectacol nu se mai dau bilete.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic

Cercul ochilor în jurul tău se prinde,
Tu eşti la judecată fără avocat,
Şi-i greu de explicat chiar tot ce s-a-ntamplat,
Şi-i greu de înţeles cum ea te poate vinde,
Şi ultima speranţă din suflet se desprinde,
Tu nu mai ai a spune nici două, trei cuvinte,
Şi realizezi cu ură că singur ai luptat,
Şi nu-i aşa frumos cum ţi-ai imaginat,
Un gând lăsat în urmă, privirea înainte,
Şi-aceleaşi amintiri se răscolesc în minte,
Şi spune unde-i rostul în lupta ce-ai purtat?
Căci în final din toate nimic n-ai câştigat,
Zadarnic ai iubit, zadarnic ai sperat...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilat

ce puţini mai vor lumina
în suflet s-o mai reţină
să trăiască-ntodeauna
fără pată fără vină

ce puţini au mai rămas
care vor înţelepciunea
şi ca stâncă şi popas
ignorând întreagă lumea

şi ce mulţi au părăsit
Evanghelia Scriptura
omul iată a rătăcit
ignorându-şi chiar făptura

nu mai vrea lumina vie
să-i fie mărgăritar
ca să fie-n veşnicie
dragoste scăldată-n har

nu mai vrea neprihănirea
pur— curat ca să trăiască
şi o mască-i e iubirea
vrând doar slavă pământească

nu-i mai este Hristos stâncă
demult el l-a abandonat
s-a topit viaţa sfântă
cu păcat peste păcat

de aceea-mpărăţii
azi se clatină amar
pe cărările pustii
omul calcă în zadar

nu-i lumină nu-i viaţă
Evanghelia n-o vor
ci păcatul îi înhaţă
în iureş amăgitor

nu mai este curăţie
în sufletu omenesc
şi inima-i o pustie
de tot ce-i Dumnezeiesc

cum să fie fericire
pace astăzi pe pământ
Dumnezeu ce e iubire
când nu are vreun cuvânt

cum să fie astăzi pace
când omul a părăsit
pe Cel care să-i împace
din ei toţi — l-au izgonit

El Hristos ce pacea aduce
iată azi e exilat
Mielul Sfânt care pe cruce
viaţa pentru om şi-a dat

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine, bine... Deci, rămăsesem singur în navă, iar în final, plictisit de atâta singurătate, am decis să ies în oraş, deşi cred că aş fi procedat mult mai bine dacă aş fi rămas în continuare liniştit în navă. Pentru că, ajuns aici, evident, am căutat-o pe Lia, însă la uşa camerei ei se afla deja Sid. Ea l-a întâmpinat zâmbitoare şi l-a invitat să intre. Însă nu au stat mult înăuntru. Iar când au ieşit, ea l-a luat de mână, ba l-a şi sărutat, deşi, e adevărat că numai pe obraz.
Maria: Deci, asta-i tot?! Doar pentru atât eşti tu atât de trist?
Lucian: Păi, ţi se pare puţin?
Maria: Sigur! Cine ştie ce au discutat ei doi în cameră, deci, l-a sărutat pe obraz în semn de recunoştinţă. Şi eu aş fi procedat la fel în locul ei, chiar dacă Nick ar fi fost de faţă în acel moment.
Lucian: Chiar ai fi procedat astfel? Şi?!
Maria: Şi nimic! Nick trebuie să înţeleagă că aşa sunt eu, am o fire năvalnică, deci, nu are motive să fie gelos, iar el este soţul meu; cât despre tine, tu ce motive ai? Să vedem! De moment ce presupun că încă nu i-ai spus nimic Liei...
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic.
Maria: Luci, te bat! Când ai de gând să-i spui?
Lucian: Nu ştiu, blondo...
Maria: Păi, vezi?! Atunci, ce pretenţii mai ai?! Cât despre faptul că ea l-a luat de mână, nu văd nimic rău nici în asta! Şi eu te-am luat pe tine acum, nu de mână, ci de braţ, până am ajuns aici, în părculeţ.
Lucian: Serios?! Chiar m-ai luat pe mine de braţ? Tu?!
Maria: Da, pentru că te opreai după fiecare doi-trei paşi.
Lucian: Ciudat, nu-mi amintesc partea asta!
Maria: Păi, parcă erai în transă...
Lucian: Bine, e posibil să mă fi luat de braţ... Dar vezi, eu m-am plimbat de multe ori cu ea, însă numai o singură dată am luat-o de mână, iar atunci i-am cerut voie. Şi nu cred că Sid a procedat astfel. De fapt, el sigur nu i-a cerut voie, pentru că ea l-a luat pe el de mână!
Maria: Zău, Luci, te legi de orice amănunt, cât de minor ar fi el... Serios, n-ai motive să te porţi astfel!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se deşteptă se şi duse acasă fără să bage de seamă că îi lipseşte inelul din deget. Acasă daca ajunse, ia palatul de unde nu e. Pierise ca şi când n-ar fi mai fost, iar în locul lui găsi iarăşi bordeiul părinţilor lui. Se mai căi el o toană de neghiobia ce făcuse, dar acuma prinde orbul, scoate-i ochii, povestea ăluia. Se hotărî dară să se întoarcă la împărăţia lui, să nu se mai întâlnească cu nişte asemenea oameni răi la suflet. El zise şi părinţilor lui să meargă cu dânsul, să trăiască ca în rai. Dară ei se mulţumiră a le rămânea oasele în sătuceanul în care se născuseră, şi poftiră fiului lor o viaţă lină şi fără de supărări diavoleşti. Bietul Făt-Frumos, trist că-şi pierduse inelul, trist că părinţii săi nu voiesc a merge să trăiască cu dânsul, sta cu capul rezemat pe mână şi se gândea cum să facă ca toate să-i iasă înde bine. Când, deodată, se înfăţişează înainte-i vizitiul ce-i dase împărăteasa.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Gânduri senine
În clipa ce vine.
Gânduri de stele
În visele mele.
Gânduri sirene
Peste un car de vreme.
Gânduri curate
În lacrimi săpate.
Gânduri şuvoi
Între mine şi voi.
Gânduri vărsate
În viaţa-ne toată!
Gânduri năluci
În arşiţi de lunci.
Gânduri bizare
Între o lună şi-o mare.
Gânduri străine
În vremea ce vine.
Gânduri fierbinţi
Între rude, părinţi.
Gânduri rebele
Între o lume şi stele...
Gânduri frumoase
Acasă, la masă!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenesc lucru este să-ţi fie milă de cei necăjiţi: şi deşi mila aceasta îi şade bine orişicui, ea se cuvine a fi simţită mai cu seamă de către aceia care au avut şi ei nevoie de mângâiere odionioară şi au găsit-o chiar la unii; or, printre aceştia de pe urmă, dacă a mai fost vreodată om să aibă într-adevăr nevoie de ea, să-i fie scumpă ori să-i încerce bucuria, eu unul fără îndoială mă număr printre ei. Încă din fragedă tinereţe şi până acum, în vremurile de faţă, eu, ca unul care pururi am fost înflăcărat de o iubire înălţătoare şi curată, poate cu mult mai înălţătoare.

Boccaccio în Decameronul
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată când s-au văzut a fost cu ocazia unei nunţi din oraşul lor, la care Celine era invitată ca domnişoară de onoare. Îmbrăcată cu o rochie simplă, de culoarea pudrei, cu părul lăsat în voie pe spate, în care se odihneau flori de câmp împletite într-o coroniţă şi cu ochii îmbujoraţi, părea coborâtă din tablourile lui Botticelli. I-a zâmbit când l-a zărit şi cu o mână, fluturând în aer, l-a salutat, iar când Lukas s-a apropiat şi a rugat-o să se aşeze la masă, lângă el, s-a încurcat, răspunzându-i, emoţionată, că acceptă bucuroasă să fie cavalerul ei la această nuntă. Plină de viaţă, atunci şi acum. Era fascinant! Adolescenta de ieri se transformase într-o veritabilă perlă, frumoasă şi proaspătă ca o briză.

Eugenia Johrend în Pas în doi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru pisica

Plecarea în care rămâi, cea mai tristă plecare -
Nu ajungi nicăieri înainte şi privind înapoi
Plecând pe veci miercuri şi întorcându-te joi
Ca un vapor uitându-şi parâma legată la chei
Lucrurile sunt aşa cum sunt ele, nu cum vrei să le iei.
Învaţă când se trânteşte o uşă, chiar dacă-ţi pierzi mâna în ea.

E mult mai bine aşa
Decât o uşă întredeschisă, prin care trece un curent de aer subţire
Înroşindu-ţi nasul
Lăcrimându-ţi ochii
Şi schimbând întreaga ta fire
(Neîmblânzită).
Răsuceşte-te brusc şi du-te călcând apăsat cu un zâmbet pe faţă,
Chiar dacă fiece pas te costă un an ori doi ani de viaţă,
Învaţă să fii faţă de tine însuţi cinstit
Face parte din lucrurile de neclintit,
Chiar între munţii care se bat cap în cap.
Mâna întinsă nu se refuză, ştii bine,
Dar, înainte de a strânge o mână întinsă, întoarce-te-n tine,
Priveşte
Cântăreşte
Gândeşte
O legătură nicicând începută mai uşor se sfârşeşte,
Chiar dacă doare.
Orice mână întinsă şi strânsă e un pact încheiat.
Pentru mult timp.
(Uneori, pentru personala vecie.)
Totdeauna se ştie
Cum începe dragostea sau o prietenie,
Cum se termină - e mai greu de aflat.
Un lucru e sigur: să pleci atunci când e de plecat,
Fără să priveşti înapoi,
Din nou singur cu tine.

... Aţi fost doi.

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Israel şi Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În faţă ca el s-aleagă
Un hoţ mare şi Isus
Care fiinţă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoţul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să îşi ţeasă a lui mers

Şi cu hoţul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Şi-a înscris al vieţii pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Şi-a ţesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înţelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuşi după placul lor

Preoţii cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Şi sentinţa lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crudă — răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Şi e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi duşmanii

Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape — numai el
Morţii Isus a fost dat

Şi prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greşală
La moartea-a fost condamnat
De fiinţa noastră goală

De lumină şi dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — şi-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovaţi
Noi — întreagă omenirea
Şi am fost doar morţii daţi
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Şi romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrăşmaşul
Cu care el a luptat

Şi-a căzut oraşu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Şi-atâţia cum nu-nţelg
A fost iată nimicit

Două mii de ani aproape
Israel doar fără ţară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc şi prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia aşteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui ţară

Domnul îl va curăţa
Prin furtuni şi valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Şeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!