Inima

Albă se făcu lângă pădure sălbateca inimă;
O, întunecată spaimă
A morţii, astfel, aurul
Muri în norul plumburiu.
Seară de noiembrie.
Lângă părăginita poartă a abatorului
Sta fata femeilor nevoiaşe;
În fiecare coş
Cădeau măruntaie şi putredă carne:
Blestemată hrană!

Porumbelul albastru al serii
Nu veni cu împăcare.
Întunecare chemare de trompetă
Străpunse umedul
Frunziş de aur al ulmilor,
Un drapel trenţuit
Fumegând de sânge,
Pe care în durere sălbatecă
Îl pândeşte un bărbat.
O, voi, timpuri de metal
Îngropate acolo, în roşul amurgului.

Din pridvorul întunecat
Păşi făptura de aur
A adolescenţei
Nimbată de palide lune,
Întomnată reşedinţă princiară,
Brazi negri
În furtuna nopţii
Despicară fortăreaţa abruptă.
O, inima,
Sclipind într-acolo, prin răcoare de zăpadă.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Sălbatica inimă fu albă în pădure;
O, spaimă-ntunecată
A morţii, aşa şi aurul
Muri în norii gri.
Seară de noiembrie.
La goale porţi de abator stăteau
Sărmanele femei grămadă;
În fiecare coş
Intestine şi carne putredă cădeau;
Blestemată hrană!

Al nopţii porumbel albastru
Nu aducea-mpăcare.
Întunecată chemare de trompetă
Străbătea al ulmilor
Frunziş de aur umed,
O zdrenţuită flamură
Fumegând de sânge
Care-n sălbatică depresie
Pândeşte un bărbat.
O! voi timpuri de metal
Înmormântate-n roşu apus.

Din coridoru-ntunecat păşi
Făptura aurie
A unei tinere
Înconjurată de palide lune,
Brazi negri rupţi
În furtuna nopţii,
Abrupta fortăreaţă,
O, inimă
Străvezie dincolo-n răcoarea zăpezii.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mina de aur

În fiecare copac doborât
moare o pădure

În mănuşa de un alb imaculat
mâna lui era plină de sânge

Omul e un roi
de galaxii neexplorate

ca o mină de aur
pe lângă care trecem
în fiecare zi neglijând-o

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Blestemate fiţi voi, întunecate otrăvuri,
Somn alb
Această prea ciudată grădină
De copaci în amurg,
Plină cu şerpi, fluturi de noapte,
Păianjeni, lilieci!
Străine! Umbra ta pierdută
În roşul serii,
Un corsar întunecat
În marea sărată a mâhnirii.
La marginea nopţii se ridică păsări albe
Peste oraşe de oţel.
În prăbuşire.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sihastrii întunericului

Peşterile întunecate
Ascund un mister bine păzit,
Locuiesc fapturi uitate,
In vechile timpuri,
Scormoneau adâncurile după aur,
Timpul a uitat de ei,
S-a întâmplat ceva neobişnuit,
Aurul nu le mai este existentă,
Cu mult timp in urmă,
Unul din ei de o pământeană
Sa îndrăgostit,
Era hidos, bizar, respingător,
Fata la supus la un test,
De vrei iubirea mea pură,
Adu-mi un munte de aur,
Nu pot face acest lucru,
Noi iubim aurul mai mult
Decât orice pe lume,
Nu vroiam aurul,
Si de mi-a aduceai un munte de aur,
Tot nu veneam cu tine,
Nu e răspunsul asteptat,
Pleca fata plângând,
Se întoarse si faptura in adâncuri,
Aurul numai avea strălucire,
Dorul de fată îl ucidea,
Se duse înnebunit după ea,
Fata dispăruse,
Înnebunit de durere,
Se întoarse in adâncuri,
Ascunse tot aurul strâns de neamul său,
Sfat mare strânse,
De atunci aur numai caută
Nimeni dintre ei,
Stau in pesterile intunecate, meditează,
Caută fericirea in întunericul umed si rece,
In căldură si lumină e mai usor de găsit
Aurul de metal l-au schimbat,
Caută auriile trăiri ale fericirii,
Au învăţat, fericirea si dragostea pură
Nu au preţ pe lumea asta!

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În parc

Din nou hoinărind prin anticul parc,
O, calmul florilor roşii şi galbene.
O, zei blajini, şi voi sunteţi în doliu,
Şi aurul de toamnă al ulmului.
Impercetibil se înalţă trestia la marginea
Iazului albastru, tace sturzul în seară.
O! Atunci înclină-ţi fruntea şi tu
Înaintea năruitei marmore a strămoşilor.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir:
Eu nu-s acolo, eu nu dorm în cimitir.
Sunt briza serii adiind pe câmp cu nalbă,
Sunt diamantul scânteind în neaua albă,
Sunt soarele-auriu în lanurile coapte,
Sunt ploaia blândă împărţind cu toamna şoapte.
Când te trezeşti în calmul dimineţii clar,
Sunt zborul izbucnit spre mările-de opal
Al stolului de păsări, urcând spre cerul pur.
Sunt înaltul înstelat al nopţii de velur.
Nu sta lângă mormântu-mi, amar plângând,
Eu nu-s acolo; eu n-am murit nicicând.

poezie de Mary Elisabeth Frye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte-mperecheate

Aş veni spre seară, dacă bate vântul,
Să-mpletim cuvinte lângă un pahar,
Numai eu cu tine şi dac-o vrea sfântul,
Dezlega-vom dulce... clipele de jar.

Lângă scrinul tainic... voi citi scrisoare
Şi în ochi albaştri... tainice dorinţi,
Pasiuni ascunse... şi ademenitoare,
Vor deschide drumul... palmelor fierbinţi.

Aş veni spre seară, când afară plouă,
Să te strâng în braţe şi să te-nfăşor,
Adunând năvalnic... picături de rouă,
Şoapte-mperecheate tandru... pe covor.

Lângă foc voi pune... aşteptări divine,
Mângâieri de care... n-aş putea vorbi,
Degetele... iată... hoinăresc prin tine
Răscolind adâncul... pentru a te-nrobi.

Aş veni spre seară, cu-un alai de stele,
Cu parfum de floare... şi cu sărutări,
Luna ne pândeşte.. visele-s rebele,
Trupuri înflori-vor... mii de-mbrăţişări.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poartă coroana

"Neliniştit e capul care poartă coroana" -
Aşa au zis cei care-au stat prin preajmă,
Lângă'mpăraţi
Lângă regine.
Fără odihnă sufletul tresaltă
Pe frunte picuri mari se văd să vină
Ca undele în lacul de pe baltă.
Ce să aibă în sine bucata de aur?
În cercuri pe creştet
Tot cercuri o lume.
O poartă acolo cu rele şi bune
Coroana-i o poartă de nelinişti în spume
Acelui ce-o poartă
Înlăuntru o poartă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară în pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea,

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară în Lans

Drumeţie prin amurgită vară
Pe lângă snopi de grâu îngălbeniţi. Sub arcade văruite,
Unde rândunica în zigzag zbura, băurăm vin focos.

Frumos: o, melancolie şi râset violet.
Seară şi miros întunecat de verde
Se răcoresc cu fior frunţile noastre încinse.

Ape argintii peste treptele pădurii curg,
Noapte şi mută o viaţă uitată.
Prieten; înfrunzite podeţe spre sat

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

Munte: negru, mut şi înzăpezit.
Roşul codrului înfierbântă alaiul lui Wotan;
O, luciul mlaştinii oglindeşte vânatul.

Alinarea maicii; sub desişul negru de brazi
Se desprinde mâna ce dezmiardă,
Atunci când se stinge sunetul rece al lunii.

O, naşterea omului. Murmurul candelei
Strălucirea sinilie a stâncilor;
Suspinul zărit pe chipul îngăduitor al îngerului.

Albă dezmeticire în odaia cu igrasie
Cealaltă lume
Strălucitorii ochi ai moşneagului împietrit.

Mâhnire, ţipătul facerii. Cu aripa neagră
Atinge virila tâmplă a nopţii
Zăpada, norul său de purpură coboară tiptil.

poezie de Georg Trakl (18 februarie 2016), traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec sub stele

Cu alesături de aur
Timpul curge prin albastru.
Jinduiesc la câte-un astru
Răsărit ca o ispită
Peste-amurgul meu de-o clipă,
Peste basmul în risipă.

Curge timpul prin înalturi
Astru poartă lângă astru,
Răzbunându-mă-n albastru.
Visul, aur prins în palme
Ca nisipurile-n ape,
Ca nisipurile-n ape
Trebuie să-l las să-mi scape.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor al iubirii

Am împletit un simplu şnur
Fir de argint norul alb opac
Cu o rază de la soare-n jur
Şi fir subţire de la roşul mac

Îţi dăruiesc simbol un fluturaş
În prima zi de primăvară
Şi toate florile de pe imaş
E luna Martie o lună princiară

Un glob de aur e pământul
Şi inima un zbor din aripi
Iubirea mea o poartă vântul
Martişorul iubirii să nu scapi

Cu ochii minţii să -l primeşti
Gândul meu la tine-ajunge
Este de-ajuns dacă iubeşti
Iubirea nimeni nu-o -nfrânge

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de soare-apune

O, noptatica zvâcnire de aripă a sufletului:
Păstori, odinioară mergeam pe lângă păduri în amurg
Şi pline de umilinţă urmau sălbăticiunea roşie, floarea verde
Şi izvorul gângăvind. O, străvechiul ţârâit al greierului de casă,
sânge înflorind pe altarul jertfei
Şi strigătul păsării singuratice peste liniştea verde a iazului.

O, voi cruciade şi aprinse mucenicii
Ale cărnii, căderea fructelor de purpură
În grădina serii pe unde în vremi de demult treceau evlavioşi apostoli,
Oşteni acum, trezindu-se din răni şi vise stelare.
O, delicatul mănunchi de albăstrele ale nopţii.

O, voi vremi ale tihnei şi ale toamnelor de aur,
Pe când noi, călugări paşnici storceam struguri de purpură
Şi-n jurul nostru sclipeau colina şi pădurea.
O, voi vânători şi castele; tihna serii,
Când în chilia sa omul cugeta la cele drepte,
Şi-n mută rugăciune se răsucea după capul viu al Domnului.
O, amarele ceasuri ale decăderii,
Când în ape negre priveam un chip de piatră.
Dar cu strălucire îşi înalţă îndrăgostiţii pleoapele de argint:
O seminţie. Din perne trandafirii se revarsă fum de tămâie
Şi dulcele cântec al celor ridicaţi din morminte.

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară de iarnă

Când zăpada la fereastră cade,
Prelung a serii clopote răsună,
Multora le e masa pusă, bună
Şi casa-i pregătită cumsecade.

Unii care sunt de mult în hoinăreală
Vin pe la poartă pe poteci întunecate.
De aur înfloreşte pomul bun de date
Din a pământului sevă cea ideală.

Intră-năuntru hoinarule străin;
Durerea a-mpietrit tot pragul.
Strălucesc acolo cu tot dragul
Pe masă toate, pâine şi cu vin.

Comentarii

"O seară de iarnă" a fost scrisă în decembrie 1913, cu o jumătate de an înainte de izbucnirea primului război mondial, care a fost previzibil pentru cei informaţi din mediului intelectual cât şi a celor activi din rândul armatei austriece inclusiv Georg Trakl.
Trakl a trimis textul într-o primă versiune pe 13.12.1913 lui Karl Kraus1. În textul de însoţire, Trakl scrie despre "zile îngrozitoare de beţie şi melancolie criminală". Acestea au fost zilele ultimei sale încercări de a-şi găsi un loc de muncă pe care să-l fi putut îndura. Trakl a primit o decizie negativă din partea Ministerului Muncii în jurul datei de 12 decembrie. Motivele sunt legate, probabil, de perioada Crăciunului, chiar dacă motivaţia acestei respingeri nu este argumentată în mod explicit.
Zăpada cade la fereastră, un clopot de seară se aude, masa este pregătită, casa este bine ordonată, "De aur înfloreşte pomul bun de date" motivul "hoinarului" este de două ori expus (şi poate fi o referire la Perechea Sfântă) "pe masă toate, pâine şi cu vin ".
Prima versiune a poeziei descrie şi mai clar "pâinea şi vinul lui Dumnezeu".
Imaginea "pomul bun de date" leagă motivul pomului de Crăciun cu pomul vieţii în paradis. Faptul că pomul înfloreşte "Din a pământului sevă" se referă la iarnă, dar şi, în general, la un moment de "răcoare" în sensul figurativ.
Căutarea Cuplului Sfânt înainte de Crăciun este transferată "Unii care sunt de mult în hoinăreală", devenind astfel o imagine generală a "out siderismului".
Poezia se referă la oamenii care sunt "pe poteci întunecate" - şi astfel părăsim în mod clar câmpul legendei creştine.
Trakl îl numeşte pe Karl Kraus, într-un poem dedicat acestuia "Mare Preot al adevărului", "magician furios" şi "războinic".
În scrisoarea din 13.12.1913 îl caracterizează ca pe un om căruia "nu-i place să ofere altuia un exemplu". Dacă Trakl îl vede pe Kraus ca "hoinar" rămâne neclar. Trakl s-a autocaracterizat deseori astfel.

NOTE
1 KRAUS, KARL (1874 – 1936) - strălucit scriitor, dramaturg, poet, eseist, ziarist. Este socotit cel mai valoros scriitor satiric de limbă germană al secolului XX.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă un bărbat cu inima de aur, femeia funcţionează la Full Power.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pe care pom se punea de cânta, pe loc se şi usca. Grădinarul spuse împăratului toată şiretenia cu pasărea şi cum se usucă pomii pe care se punea ea de cânta. Împăratul se luă de gânduri. Mai toţi pomii din grădină se uscară în câteva zile, mai rămăsese unul. Atunci împăratul porunci să pună pe fiecare crăculiţă câte un laţ, şi aşa se şi făcu; iară a doua zi, în revărsat de zori, veni la împăratul cu pasărea de aur care dedese în laţ. Împăratul porunci de-i făcu o colivie cu totul şi cu totul de aur, puse pasărea în ea şi, de dragul ei, o ţinea pe fereastra lui. Ţiganca, cum auzi de istoria cu pasărea, îi trecu un fier ars prin inimă. Se făcu bolnavă, mitui pe toţi vracii cari spuseră împăratului că până nu va tăia pasărea de aur şi să dea împărătesei să mănânce din ea, nu se va însănătoşi. Plin de scârbă, împăratul nu se putea învoi la asta, dară, după rugăciunea fiului său, o dete; rămase însă nemângâiat şi din ce în ce ura mai mult pe ţigancă.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: beznă, tăcere şi zăpadă.
Roşu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de muşchi, ale vânatului.

Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.

O, naşterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut îşi vede chipul,

Se trezeşte albă vaga cămăruţă.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.

Suferinţă, strigătul de durere al naşterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeţii nori.

Comentarii

Într-o notă intitulată "Naştere" Trakl scrie "Plimbare cu tatăl, plimbare cu mama". În poemul cu acelaşi titlu găsim în a doua strofă "liniştea mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui imaginile "Munţi", "vânătoarea" şi "vânatului", a doua imaginii mamei "Tăcerea mamei", "mâinile ","luna".
"Tatăl", conform imaginii tradiţionale, aşa ca în "hieros gamos", este deasupra ("munţii") iar imaginea ("coboară vânătoarea") mai jos, "sub negri brazi", este locul "mamei" în care "mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios "naşterea omului". Apoi aceasta este desfăşurată în trei strofe, în imagini care se află sub o temă recurentă la Trakl: "îngerul căzut".
Prima dintre aceste trei strofe şi cea de-a treia strofă a poemului, aduc o imagine cunoscută din poezia "Copilăria", "albastră apă", care se strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim naşterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii însărcinate următoarea: "Se trezeşte albă vaga cămăruţă".
"Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985, p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul naşterii este rezumat în mod special la memoria vizuală, care caracterizează femeia care naşte şi naşterea (acum determinată drept "copil"); femeia prin "strigătul de durere", născutul prin "aripi negre" atingând " a copilului frunte noaptea".
Versul final al poemului indică naşterea lui Hristos. După ce s-a materializat naşterea unui "băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este evocat timpul Crăciunului, naşterea Domnului.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drapel (de ziua drapelului nostru tricolor)

Flutură demn drapel peste Carpaţi,
Îmbrăţişând fin dealuri şi câmpii,
Râuri şi fluviu, deltă, toţi ca fraţi
Mângâind Marea Marii Românii.

Valul de roşu clocoteşte-n vânt,
Dintr-un prea-sfânt de viteaz sânge dac,
Şi maci în câmpuri mlădie-n pământ
De dulce Eden, oglindind în lac.

În nuferi galbeni, înfloreşte locul,
Şi-n holdele cu aur unduind,
Acolo unde s-a oprit norocul
Sălaş să-şi facă, suflete-ncălzind.

Iar din înalt, albastrul unui cer,
Cu aer de pădure împresoară
Un viu de stâncă, marele mister
Ce devoalează-n glia milenară.

Flutură steag în inimi de român
Cu roşu, galben şi albastru clar
Acolo unde dorul e stăpân,
Iar simbioza... naşte un stejar!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!