Unei mizerabile

Picioru-ţi fin ca mâna-i, iar şoldul împlinit
Ar fi de cea mai mândră din albe pizmuit;
Se-ndrăgosteşte-artistul de dulcea ta făptură;
Mai negri decât pielea ţi-s ochii de velură.
Pe ţărmul cald şi-albastru ce-ţi fu ursit de Zeu,
Ai rostul s-aprinzi pipa stăpânului mereu,
Să fie-n sticle apa şi rece şi-aromată,
Iar zarva ţânţărimii, de pat îndepărtată,
Şi când platanii cântă-n al dimineţii ceas,
De prin bazar să cumperi banane şi-ananas.
Desculţă, ziua-ntreagă te duci unde ţi-e vrerea
Şi cânţi în şoaptă arii vechi cum nu-s nicăierea;
Şi când coboară seara în mantii stacojii,
Uşor pe-o rogojină tu corpul ţi-l mlădii
Si visele-ţi sunt numai de colibri-mpânzite,
De-a pururi, ca şi tine, gingaşe şi-nflorite.

Copilă fericită, ce gânduri îţi abat
Să vezi pământul Franţei de chinuri secerat
Şi, dându-ţi viaţa-n mână de marinar vânjoasă,
Să te desparţi de scumpii tăi tamarini de-acasă?
Tu, ce pe jumătate în voal te-nveşmântezi,
Aicea, zgribulită de grindini şi zăpezi,
Cum îţi vei plânge traiul de dulce libertate
Când, coapsele fiindu-ţi brutal încorsetate,
Ar trebui ca cina să-ţi strângi din glod, şi cum
Vei vinde-al vrajei tale tulburător parfum,
Cu ochiul stins văzându-ţi prin paclele murdare
Cocotierii lipsă în năluciri fugare!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sed Non Satiata

Ciudată zeitate cu trupul brun şi plin,
Împrăştiind mireasmă de mosc şi de havană,
Făcută de vreun obi, de-un Faust din savană
Cu şold ca abanosul lucios şi mers felin,

Mai bine decât opiul sau cel mai straşnic vin
Vreau elixirul vrajei pe-a gurii tale vrană;
Când poftele-mi spre tine pornesc în caravană
Ţi-s ochii oaza-n care adoarme orice chin.

Prin aceşti doi ochi negri, ferestre-a' firii tale,
O, demon fără milă, dă-mi flăcări mai domoale;
De nouă ori în braţe nu-s Stixul să te strâng

Şi vai, nu sunt în stare, o, tu, prealibertina!
Ca să-ţi sfărâm curajul şi-avântul să ţi-l frâng,
Să fiu la fel în patu-ţi ca-n Hades Proserpina.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce se hrăneşte omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aştepţi să vezi putere sfântă în viaţa-n care "eu" şi "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Aşa după cum nu aştepţi să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aştepţi nici roadă vieţii de sfinţire, unde viaţa veche nu ai îngropat.

Zoreşte deci şi dă-o-n grabă morţii, prin pironirea eului pe cruce
Şi vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viaţa-n care eul şi firea lui cea veche n-au fost înjunghiate şi puse în mormânt,
Sămânţa învierii nu va avea de unde să încolţească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să ştii: orice durere şi-amaruri înghiţite nu sunt decât putoarea fiinţei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l laşi acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche şi eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul şarpe,
Când ţi-e mai dragă lumea, atunci el îşi atârnă produsul lui ce-mparte miros şi iz de moarte.

Şi vrei să ştii concret ce-i "eu" şi "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuieşti
Cu lucruri nelegate de cer şi de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumeşti.
Şi este de asemeni şi ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ţi şi din lume,
E tot ce faci sau nu faci, pe care Dumnezeu ştii bine că n-ar pune însemn cu sfântu-I Nume.

Să nu uiţi deci că vine în inocente haine, ba chiar îţi va apare că e binevenit.
Dar întrebarea nu e cum este-n aparenţă, ci: care-i obârşia? De unde a sosit?
Iată deci cheia vieţii şi-a fericirii tale: viaţa nouă creşte din moartea celeilalte.
Grăbeşte deci de-ngraşă pământul vieţii noi, dând voia ta cea dârză, mereu, mereu la moarte.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi sunt...

Eu îţi sunt nebunul
Cerşetor de-aminte,
Să-ţi presare drumul,
Să-l întinzi cuvinte.

Eu îţi sunt soldatul
Ce-ţi păzeşte gânduri.
Eu îţi sunt păcatul
Ce-n ascuns îţi murmuri.

Sunt risipitorul
Ce-ţi culege lacrimi
Să-ţi înece dorul,
Să renaşti din patimi.

Eu îţi sunt duhovnic
Să te spovedeşti.
Veşnicul statornic
Să te-ndrăgosteşti.

Eu îţi sunt păgânul
Ce-ţi ia din păcate.
Eu îţi sunt îngânul
Când îţi cauţi frate.

Îţi sunt vis de vrei,
De mă ţii o noapte
Să m-arunci în zori
Ca pe-un semn de carte.

Îţi sunt tot ce n-ai
Şi n-ai cum să cumperi...
Schimb poţi să mă dai,
Dorul să-ţi astâmperi.

Nici nu mai sunt eu,
M-am pierdut în "tu",
Nu mai sunt al meu...
Eu sunt "da" la "nu".

Îţi sunt zi şi noapte;
Eu îţi sunt uzura,
Scris, cuvinte, şoapte...
Îţi sunt aventura!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Când noaptea îşi va recunoaşte vina
Şi va pleca, lăsându-mi dezvelit
Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,
Tu nu vei şti, vei fi precum lumina
Ce-mparte viaţă-n drumu-i nesfârşit
Prin lumea-n care simt că-s numai eu
Privindu-te, zeiţă, ca un zeu.

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea
Şi-mi voi lua, din ochii tăi, avânt
Spre culmi, cu o putere ca de vânt
Pornit ca o rafală spre iubirea
Ce-i cârmuieşte viaţa pe Pământ
Şi-l face să se simtă ca un zeu,
Aşa cum simt, în clipa asta, eu.

Îţi voi şopti, când noaptea se va trece,
Cuvintele ce-n suflet ţi le-am scris
Când inima ţi-a tresărit în vis,
Iar ochii nu ştiau ce se petrece
Şi, pentru-o clipă, doar, ţi s-au deschis,
Privind, prin întuneric, cum un zeu
Ţi se-nchina. Eram, acela, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi exista de-a pururi

Ca amintire dulce sărutu-ţi va rămâne,
De cad zăpezi în noaptea amorului nebun
Şi vântul prinde-n braţe tăcerile păgâne,
Tot răvaşind nimicuri... la margini de cătun.

Îţi las şi-o-mbrăţişare la cumpănă de stele,
Când fulgii în fereastră... se vor izbi... uşor,
Să pună flori de gheaţă în umbra de perdele
Şi fire de mătase... luceferi de cobor.

Când dimineaţa vine... mă vei uita, se poate,
Dar în adânc, fierbinte, mă vei simţi mereu
Şi-n sânul ce tresaltă şi încă, se mai zbate,
Voi exista de-a pururi, iubito, numai eu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesagerul iubirii

Tu dormi, iar trandafirul meu aşteaptă
să-ţi simtă respiraţia din vis
şi doar atunci să îţi vorbească-n şoaptă,
aşa cum ne-am vorbit şi mi-a promis.

El îţi va spune,-n visul tău, cum eu
mă cred pierdut atunci când te privesc,
cum simt ceva crescând în pieptul meu,
cât vreau să-ţi spun tot timpul: "Te iubesc!".

Îţi va şopti poeme de iubire
pe care le-am compus cu tine-n gând
şi-n graiul lui el îţi va da de ştire
că-n visul tău aş vrea să fiu oricând.

De-l vei cutremura cu un suspin,
te va trezi cu un miros plăcut
şi îţi va spune cum am să te-alin
sau cum voi fi la pieptul tău un scut.

Atunci, iubita mea, vei şti şi tu
tot ce simt eu, dar încă nu-ndrăznesc
să-ţi spun, de teamă că vei spune "Nu!",
chiar dacă-n vis, prin flori, eu îţi vorbesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarba-mi va fi cer

Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,

Când lumea va huli
Numele meu de-a pururi,
Când toţi îmi vor găsi
Mulţime de cusururi,

Când chiar şi Dumnezeu
Se va ascunde-n ceaţă,
Când vei dori mereu
Să mă mai vezi la faţă,

Tu nu te necăji,
Ci îţi urmează calea
Chiar dacă vei tânji
Ca eu să îţi curm jalea.

Trăieşte cu-al meu dor
Şi fii la fel de bună,
Că totu-i trecător,
Vom fi iar împreună.

poezie de Octavian Cocoş (18 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti de mine

Să-ţi aminteşti de mine atunci când voi pleca,
Când voi pleca departe, într-un ţinut tăcut,
Când să mă iei de mână tu nu vei mai putea,
Nici eu ca să mai stau, cu toate c-aş fi vrut.
Să-ţi aminteşti de mine când zi de zi de-acum
În van vei încerca de viitor să-mi zici
Vreau doar să-ţi aminteşti că e sfârşit de drum
Şi nu mai este timp de rugăciuni şi frici.

Dar dacă tu mă vei uita o vreme
Şi-apoi îţi vei aduce-aminte iar
Nu dispera, că totu-i necesar,
Căci prin aceste gânduri eu persist
Dar e mai bine să le-alungi devreme
Decât să-ţi aminteşti şi să fii trist.

poezie de Christina Georgina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcare postumă

Pe când tu vei dormi, frumoasă-ntunecată,
De-a pururi, în funest şi negru-aşezământ,
Când îţi va fi castelul - o groapă-adânc săpată
Şi-alcovul - doar o hrubă in jllavul pământ,

Când huma îţi va stinge a sânului văpaie
Şi şoldul care-ascunde prea galeşe mlădieri,
Când lespedea va-închide a inimii bătaie
Şi-a mersului ispită, golindu-te de vreri,

Mormântul, bun prieten cu setea-mi infinită
(- Căci pe poet oricând îl înţelege huma -)
Îţi va-îngâna în noaptea pe veci de somn lipsită:

"Nedemnă curtezană, la ce ţi-e bun acuma
Că-n viaţă, ce plâng morţii nicicum n-ai vrut să ştii?"
Şi-n trupul tău un vierme - regretul - va scobi.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor...

Când te-o cuprinde dorul
La ceas târziu în noapte
Preschimbă-te în zborul
Care te-aduce-n şoapte.

Când nu-i mai şti de mine
Şi de-al meu vers pribeag
Să mă ascunzi în tine
Cu tot ce-ţi este drag.

Când ochii îţi vor plânge
De dor că nu-ţi voi fi
Zideşte-mă în sânge
Să-ţi curg cu versuri mii.

Când gura se va ofili
De dor şi-al meu sărut
Compune-mă în stele mii
În versul cald şi mut.

Când braţele mă vor căta
Şi nu mă vei găsi
Să ştii că TU mă vei afla
În tine, stele mii.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbii

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt Icar

Va veni clipa
când vei descoperi realul claun
cel trist
din tine
şi toate măştile vor crăpa

ochiul lui va sparge turnul
iar în cristalul minţii îţi vei vedea săpate
hieroglifele vieţii
brutalul fulger al regăsirii
îţi va aprinde acea ţigară
fumată de fiecare dată înainte de-a muri
când prieten ţi-a fost doar zidul
pe care ai fost răstignit

în punctul regăsirii
vei curge-ncet
spălându-ţi vechi spoieli de var şi smoală
te vei privi-n oglinda lumilor din umbra-ţi
şi îţi vei spune
de-acum nu mai există jos sau sus
există doar singurătatea
de poet neîncorsetat în pat procustian
ce singur eşti
poet nebun
ce singur şi frumos

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit magnolia-n grădină

A înflorit magnolia-n grădină
şi mă îmbată iar al ei miros,
trăiesc necontenit clipa divină
când amândoi, sub ea, priveam de jos.

Era mister în jurul ei şi-n şoaptă
ne murmuram tandreţi şi sărutări,
era răsplata pentru dulcea faptă
de-aţi oferi târzii îngândurări.

Privind în ochi îţi urmăream tăcerea
care strivea tot ce era ca-n vis,
parc-a fost ieri când am trăit plăcerea
de a afla cum este-n Paradis.

Se scurge viaţa precum apa lină
şi trist privesc la oamenii din drum,
a înflorit magnolia-n grădină,
dar singur mă îmbăt de-al ei parfum.

Nici nu mai vii să-ţi dăruiesc o floare,
să-ţi prind în păr gingaşe armonii,
uitat-ai de parfum şi de culoare,
hai, vino, eu te-aştept mereu să vii!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu înseamnă renunţarea şi fuga de frică. Ea este exact opusul, acceptarea fricii până la cel mai profund nivel al tău. Ştii ce se va întâmpla? Vei experimenta cea mai vulnerabilă stare a ta, te vei vedea aşa cum eşti. Corpul şi mintea nu vor suporta, dar nu le lăsa să te împiedice să te vezi aşa cum eşti. De ce? Numai atunci când ajungi să te iubeşti, când nu mai ai nicio opţiune în afară de iubire, te vei iubi pe tine. Iubindu-te pe tine o să îi iubeşti şi pe alţii. Fugind de frică vei experimenta numai stări superficiale care-ţi bucură doar corpul şi mintea. Dar nu suntem numai corp şi minte, suntem ceea ce pune în mişcare corpul şi mintea.

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mugure de vis

Răpeşte-mă şi du-mă
undeva departe să prind fericirea într-un infinit albastru;
nu vreau amăgiri deşarte -
creează-mă întâi
să prind lumina nopţii din ochii tăi
cu mâna tremurândă,
apoi să-ţi mângâi inima cu buzele încinse
de şoaptele nebune
că tu eşti acela ce îl strig pe malul îndepărtatului izvor.

Poartă-mă desculţă
şi du-mă mai departe,
păşind pe întinsul alb cu suflete de îngeri,
iar timpul să nu-l laşi să treacă peste mine,
mai bine-l duci să treacă-nsângerat
prin macii din răzoare.

Să mă strângi de mijloc
când lumina cade blând dintr-un colţ de cer
peste două inimi
că din mâna ta înmuguresc vise
şi picură...

Nu plânge, sunt fericită, sunt fericită!

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e o zi

Mai e o zi şi n-ai să mai vii
Mai e un ceas şi am să te las
Să pleci, cu visul meu

Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubeşti
Mâine ştiu că iar ai să greşeşti
De-acum îţi spun să pleci

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu
Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Mii de cuvinte de dor am şoptit
Nici nu mai ştiu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic

Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Poţi să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine şi aş vrea
Altceva

Numai...
Altceva...

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris în vis

Tot ce fac e ca şi cum
Eşti cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii şi nu-i mai deschid...

Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb şi reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant

Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Şi-aţâţă focul din iad,
Pleoapele tale când cad

Şi când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Şi la mine uită-te,

Că de nu, mă vei uita
Şi nu vei mai căuta
Şi nici de găsit nu vei
Mai găsi în ochii mei

Ce păstrez, dacă-i deschid,
Ce visez dacă-i închid.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea mea

Te răzvrăteşti cu rugi şi cu blesteme,
Atunci, când uit de tine, dinadins,
Şi sânu-ţi stâng îţi plânge neatins,
Iar sânu-ţi drept, inexplicabil, geme...

Coboară toamna-n duh de crizanteme,
Luminile oraşului s-au stins,
Vai!, plânge surd eternu-ţi dor nestins,
Că n-am venit acasă mai devreme.

Din patimi, tu surâsul ţi-l extragi,
Din voluptăţi prelungi şi delicate,
Iar sânii tăi, cu gustul lor de fragi,

Clipesc, solemn, întru conformitate,
Căci, ştiu, iubito: tu nu te sustragi,
De-a-mi întregi eterna jumătate...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!