Zorii zilei

Sunase deşteptarea pe la cazărmi, şi-o boare
Din vântul dimineţii sufla în felinare.
La vremea asta, visuri, cu jocul lor drăcesc
Pe-adolescenţii oacheşi în pat îi răsucesc.
Şi lampa, ochi cu rană, începe să se zbată,
Punând pe luciul zilei o sângerie pată,
Iar sufletu-n robie dat trupului şi silei,
Imită lupta lămpii cu strălucirea zilei.
Cum un obraz în lacrimi e şters de vânt, văzduhul
E-nfiorat de lucruri ce-şi dau în umbră duhul.
Şi-i frânt de scris bărbatul, femeia de iubit!

Prindeau ici colo hornuri să fumege grăbit..
Femeile de stradă, cu-nvineţite pleoape,
Plecaseră în somnul lor tâmp să se îngroape.
Calicele, târându-şi uscaţii, recii sâni,
Suflau s-aţâţe focul, şi îşi suflau în mâini.
Ca un oftat ce-l curmă un val de sânge roş,
Tăia departe pâcla un cântec de cocoş.
Mormane mari de ceaţă zăceau pe edificii
Iar muribunzii jalnici, prin funduri de ospicii,
Îşi horcăiau suflarea din urmă-necăcioasă,
Stricaţii, frânţi de munca lor grea, soseau acasă.

Şi-n timp ce aurora de-a lungul Senei, goală,
În rochie roz-verde prin frig păşea agale,
Sărind din somn Parisul îşi aduna în grabă,
Uneltele, şi harnic bătrân, pornea la treabă!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnări

Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Şi-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeţii îşi fac veacul fără muze
Şi muzele-şi iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă şi-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocenţele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost şi ele stele,
Lumini de foc şi focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Şi din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Îşi pune foc şi arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toţi oamenii din noi se trag din stele
Şi ard cum arde focul lor din soare
Şi nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori şi ghilimele.

Dar toate ştiu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ţinea de şase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Şi-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă şi mă cheamă la el să ajung

Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agăţate încă

Mi-e dor de pădure şi mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul ţâşnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

Să simt iar parfumuri, de pământ şi flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge şi în carnea mea,
dor de a fi liber şi de-a alerga

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteieri de suflet

Ce-a mai rămas, o vom simţi-o, poate,
În jar ce sub cenuşă va mocni
Cu amintiri uitate neuitate
Prin scânteieri de suflet, încă vii.

Iar de va fi un vânt să se abată
În lumea lor, să fie flăcări iar,
Aş vrea ca ea, cenuşa-ceea, toată,
Să fie ce a fost, o zi măcar,

Tu să-mi apari, mirată, din uitare,
Aşa cum doar prin visuri îmi apari
Şi mă cuprinzi în braţe de-alinare
Şi-n ochi atât de trişti şi-atât de clari.

Dar de va fi cenuşa să-mi îngroape
Troiene reci de veşnice zăpezi,
Aş vrea să fii scânteilor aproape
Şi-n jarul tău, un timp, să le păstrezi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, la 6 aprilie 1860, încă de dimineaţă, o mulţime considerabilă umplea cheiurile de la New Prrince's Docks; nenumăraţi membri ai corporaţiei marinarilor din oraş păreau a-şi fi dat acolo întâlnire. Muncitorii de la danele din jur îşi părăsiseră lucrul, comercianţii tehghelele lor întunecoase, negustorii magazinele lor pustii. Omnibuzele multicolore, care merg de-a lungul zidului exterior al docurilor, îşi goleau la fiecare minut încărcătura lor de curioşi; oraşul părea că nu mai are decât o singură preocupare: să asiste la plecarea bricului Forward.

Jules Verne în Căpitanul Hatteras
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-un lemn

Doliu.
În soare sunt umbre ca-n lacrimi
În munţi pâlpâie vântul
a jale,
Iar Omul se lasă-n durere
Pe-un lemn
Pe-un mormânt...

Bucurie.
Miroase a pască şi-a trudă
Prescurile cresc din făină
a veste,
Bătrâna-n urechi obosite
Când taie din coca-nspumată
Îşi numără cald din mătănii
Pe-un deget
În gând...

Jale.
Se aude un cântec de seară
În voci desenate pe genuri
a suflet.
Pe fustele negre de vină
Îşi curg lumânări din durere
Iar feţele prinse-n baticuri
Îşi culcă privirea-n pământ
Cu lacrimi
Arzând...

Revedere.
În grai suferind de Moldovă
Obrajii îşi vând amintirea
A drag.
Un scaun îşi prinde copilul
Şi-i leagănă-n doruri cuvântul
În inimi
Zidind.

Cruce.
Un Om îi cuprinde povara
În lemn lăcrimând a durere,
Divin.
Din trupuri coboară-n uitare
Şi bine, şi suflet, şi pace, şi gând...
Rămân dezgoliţi de iubire
"Umanii" bolnavi de Cuvânt,
Etern
Răstignind.

Acasă.
Din ochi curg răsărit şi apusuri
Iar postul se pierde-n arome
Învins.
O pace se plimbă-n neştire
Prin suflete calm presărând
Vestind din mormânt înviere
Iubire
Vestind...

poezie de Gabriela Chişcari (13 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirenele

Sirenele pe luciul mării calme,
Când seara-şi plânge veşnica-i durere,
Plutesc uşor spre zarea-ndoliată
Gigantici fulgi desprinşi din alte sfere.

Plutesc uşor, şi-n părul lor de zâne,
Ce le-nveşmntă-n haina de mătasă,
Îşi joacă luna stinsele-i reflexe
Şi-n ochii lor tot farmecul îşi lasă.

Apoi pe stânci blănite-n spumă albă
Şoptesc târziu, cu drag înlănţuite,
Şi fragede cântări spre cerul nopţii
Înalţă-n taină firei adormite.

Şi cântul lor trezeşte marea-ntinsă,
Când spre-nălţimi eterice se stinge,
Căci plâng pe ţărm pădurile virgine
Şi plânge valul ce de val se-atinge.

Şi cântul lor răscoală firea-ntreagă,
Cufundă mari corabii în abisuri,
Corăbii ce porniseră în larguri
Cu pomi de aur şi grădini de visuri.

Distruge tot, şi tristele catarguri
Plutesc mai negre ca pe ceruri norii...
... Şi-atunci, privind spre stâncile vrăjite,
Se duc atraşi spre-adâncuri călătorii...

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânze

Se destramă norii
Într-o pânză deasă
Ce-şi întinde cute peste muritorii
Care, de prin case, îndrăznesc să iasă.

Fire zdrenţuite
Clatină burlane
Şi măresc amarul zilei chinuite
Invadând canale-n straşnice bulboane.

Iată-apare vântul
Şi-i demenţial:
Plopii se înclină şi îşi pierd veşmântul,
Stropii iau viteză pe orizontal.

Urlă-adânc văzduhul
Clipelor acele
Care le frământă, gata să-şi dea duhul
De atâta ploaie... bietele umbrele.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalele sunt în posesia lor însele; sufletul lor este în posesia trupului lor. Ele nu au însă dreptul la viaţă lor întrucât nu îşi doresc asta.

citat celebru din Hegel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sentimentul că, până când nu vom aduce o nouă cultură, prin care atât femeile din Est, cât şi femeile din Vest să-şi poată dezvolta respectul de sine şi să se poată exprima în aşa fel încât să creeze înalte standarde morale pentru societatea lor, nici femeile din Est, nici femeile din Vest nu se vor putea ridica la statutul deplin al feminităţii lor. Potrivit acestui statut, dacă femeile sunt respectate pentru calităţile feminităţii lor, înţelegând aceste calităţi potenţiale şi modul în care femeile îşi pot spori prin educaţie autoritatea, ele se vor bucura de protecţie şi vor furniza, la rândul lor, protecţie pentru societate.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu fuge de moarte

Nimeni nu fuge de moarte
La ieşirea din munţii semeţi
apele se limpezesc sărind în cascade
pe faţa dimineţii soarele îşi lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceaţă,
totul se-ntâmplă normal şi grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăieşte cu teama în oase.

Nesfârşitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
şi ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.

Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

Când becurile-n parc s-aprind
Iar luna plină le zâmbeşte,
Îndrăgostiţii pe alei
Îşi spun a dragostei poveste.

La un copac cu frunză plină,
În umbra lui ei se opresc,
Se-mbrăţişează fără milă
Şi în tăcerea lor vorbesc.

Îşi spun cuvinte neauzite,
Simţite în adâncul lor.
Cu mângâieri nemărginite
Sporesc al dragostei fior.

Dar ani trec. Şi trec de-a valma.
Iar dragostele se repet'.
De-o dată se trezesc: e toamna!
Şi-atunci încearcă un regret.

Regretă tot ce-a fost în viaţă:
Iubire, dragoste, fior,
Că n-au ştiut să preţuiască,
Ce le-a fost dat să fie a lor.

*
* *
Voi tineri ce m-aţi ascultat,
Nu aşteptaţi vremea să treacă.
Luaţi din viaţă când vi-i dat,
Că cea trecut, n-o să se-ntoarcă.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cer, cu sfinţenie, îngerii îşi cântă muzica lor, iar pe pământ, câinii şi-o latră, pe a lor, cum pot.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

La lăsarea serii

pe umbrela dorinţelor mele
literele se îneacă în noroi
iar unghiile mele se înfig adânc în carnea ploii;
la lăsarea serii,
pământul începe să se usuce
deşi lacurile dau pe dinafară,
iar paginile se lasă purtate de vânt.
acesta este cadrul perfect
luna trece prin lumina zilei
sticlele de Tazovsky se varsă pe iarbă şi se amestecă cu pământul
se sinucide soarele
cerul se umple de sânge
iar stelele se unesc şi pielea lor uscată
cade pe podeaua mea.

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul îngerilor

prins în ceaţă se zbate
să se trezească din lacrimi
străzile albastre îşi scutură
somnul prin care rătăcesc
de câteva nopţi de pândă
şi
şi
şi seducţie pe alei ce mă-ngheaţă
cu privirea lor din noapte
copacii cu tainice farmece
mă animă în suflu lor iubitor
cartierele deşarte până dimineaţă
au fost ferecate cu dezmierdări
viorile îngână o melodie
lângă geamurile aburite
de
de buze de femeie
respir precipitat alături de un ochi
de apă pe loc îngheţat
un cerb statuie luminat
de-un răsărit rău pictat
aparatul difuzează un program
de jazz-fusion sau
sau
sau
concert de bach la o oră nepotrivită
statuile stau în poziţia lor incomodă
albastre din cauza efectelor
razelor ultraviolete care scaldă oraşul
din povestea noastră de iubire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din alte lumi

Am irosit o viaţă
Umblând prin ceaţă
Mergând cu voi
Prin bălţi şi noroi
Cantand la stele
Visele mele
Crezând în zei
Ca-n fraţii mei
În mari experţi
Plini de peceţi
În mâini cu aur
Cu gând de graur
Veniră la mine
Toţi soli din iad
Cu ochi de jad
Ei vor să mor
Să fiu de-al lor
Cântând în noapte
Alături de şoapte
Venite din case
La ora şase
În miez de noapte
Sunt voci aparte
Dintr-un ţinut părăsit
Destin ţintuit
În cripta crăpată
Cu sânge pătată
Mă închin plângând
Văd suflete râzând
Uitate pe veci
În criptele reci
Iar eu muritor
Intru-n visul lor
Devenind ca ele
Suflete de iele
Numite în lume
Umbre fără nume.

poezie de Alin Ojog (21 martie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când?

Lehamitea ne-a prins,
Ne-a ajuns disperarea,
Sărăcia ne-a-nvins,
Deznădejde-ntristarea.

Bieţi bătrâni părăsiţi
Parcă nu mai au loc,
Unii, vai, scoşi din minţi
Îşi fac singuri soroc.

Spre o lume de veci
Poate mai primitoare,
Toate clipele reci
Vor scăpa din strânsoare.

Fiii lor necăjiţi
Prin străini îşi dau foc
De dureri copleşiţi
Şi de mult nenoroc.

Visul lor de-a trăi
Printre cei din elită,
Moare-ncet zi de zi,
E-o himeră rănită.

Pieptul lor sângerează,
Ar striga, dar n-au unde,
Cel bogat îi sfidează,
Glasul lor nu-l aude.

N-a simţit niciodată
Foamea-n el cum pătrunde,
Frigu-n jur cum dă roată,
Boala-n trup cum se-ascunde.

Până când vor putea
Să suporte tortura,
În picioare să stea,
Să nu-i macine ura?

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
Pe fluviul luciu o barcă s-arată
Cu pup-aurită, cu flori cununată,
Cu văl de satin,
Cu june fecioare ca visuri frumoase
Ce-n viaţa fugindă se-nclin amoroase
P-al nostru trist sân;
Un om cu cosiţe şi gene albite,
Cu braţe secate, cu feţe pălite,
Cu coasa de fier,
Apare în barca cu dalbe fecioare
E timpul; iar ele sunt blândele oare
Ce vin şi iar pier.
Şi barca se duce prin valuri purtată;
Iar grupa de fete de visuri se-mbată,
De viaţă se-ncânt;
Cosiţa lor saltă sub aurea dulce
Şi flacăra lunii pe brâul lor luce,
Şi iată cum cânt:

"Vin' cu noi, străine june,
Să te-mbeţi de răsfăţări,
Vin' pe tinere cunune
De adună desfătări!
....................

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţi divine

Îmi vreau seninul zilelor ferice,
Căldura verii, clipele cu noi,
Îţi vreau lucirea ochilor complice
Sărutului furat cu buze moi.

Vreau umbra mea adăpostindu-ţi chipul
De-un Soare însetat şi arzător
Ce îşi ascunde razele-n nisipul
Şi marea ce-l aşteaptă-mbietor.

Îşi va apune-a zilei strălucire
În valuri zbuciumate de dorinţi,
Iar ea-i va stinge-n ape de iubire
Şi clipe dulci, trăirile-i fierbinţi.

Mai vreau, în zori, privirile-ţi blajine
Să aibă-ascunse-n strălucirea lor
Plăcerea dimineţilor divine
Sub cerul nostru-albastru, protector.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!