Brad bătrân

Au fost tăind un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Şi-atuncea din pădurea sumbră
Se auzi un glas păgân:

"O, voi ce-n soare cald trăiţi
Şi aţi răpus strămoşul nostru
Să nu vă strice rostul vostru,
De ce sunteţi aşa grăbiţi?

În anii mulţi cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele,
Sub paza crăcilor rebele,
Mulţi şi-au aflat un adăpost.

Moşneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Şi-n vreme aspră şi hursuză
El cu furtunile-a dat piept.

Folos aduse cât fu viu,
Ci mort, acuma când se duce,
Ce alta poate-a vă aduce
Decât doar încă un sicriu?"

poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Streiule..., Streiule...! (comemorare eternă)

Streiule cast, ce cobori din cuvânt!
Streiul meu bun, ce răzbeşti dintre munţi!
Şi voi, făpturi dragi, ce, din veci, dăinuiţi
De-a lungul, de-a latul Streiului sfânt!
Sunteţi în mine, cât sunt şi, cât nu voi fi!
Sunteţi locurile pure ale acestui Pământ!

Pe Pământ, nu e frumuseţe mai pură
Nici şoaptă mai caldă, tăcere mai sfântă...!
Pe Pământ nu e plânset, de dor, mai durut!
Streiule cast, ce ai fost, eşti, vei fi
Nu te-am uitat, niciodată, Streiule bun!
Ai fost sensul meu, cât am fost... pe Pământ...
Streiule... Streiule... cât mă dori, când te cânt...

poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanul vostru

Gândind la tot ce ne-a fost dat să fie
În viaţa asta plină de răscruci,
Noi parte am avut numai de cruci,
Iar nu de pace şi de bucurie...

Un glas însă ne mustră suveran:
"Oricât de mult şi greu aţi suferit,
paharul meu voi încă n-aţi golit!"
Aşa grăi al vostru Căpitan...

Din harul său voi m-aţi împărtăşit
La bătrâneţe, cu atâta soare...
Şi din iubirea lui, voi m-aţi iubit

În ceasuri de alean şi disperare...
De-o fi să ies cândva din închisoare
Nu voi uita de fapta voastră mare!...

poezie de Klaus Haushofer, traducere de Demetrius Leonties
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruinurile Târgoviştii

O, ziduri întristate! O, monument slăvit!
În ce mărime naltă şi voi aţi strălucit,
Pă când un soare dulce şi mult mai fericit
Îşi răvărsa lumina p-acest pământ robit!
Dar în sfârşit Saturnu, cum i s-a dat de sus,
În negura uitării îndată v-a supus.
Ce jale vă coprinde! Cum totul v-a pierit!
Subt osândirea soartei de tot aţi înnegrit!
Din slava strămoşască nimic nu v-a rămas.
Oriunde nu se vede nici urma unui pas.
Ş-în vreme ce odată oricare muritor
Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-aţintător,
Acum de spaimă multă se trage înapoi
Îndată ce privirea îi cade drept pe voi...
Dar încă, ziduri triste, aveţi un ce plăcut,
Când ochiul vă priveşte în liniştit minut:
De milă îl pătrundeţi, de gânduri îl uimiţi.
Voi încă în fiinţă drept pildă ne slujiţi
Cum cele mai slăvite şi cu temei de fier
A omenirei fapte din faţa lumei pier;
Cum toate se răpune ca urma îndărăt,
Pe aripile vremii de nu se mai arăt;
Cum omul, când să fie în toate săvârşit,
Pe negândite, cade sau piere în sfârşit.
Eu unul, în credinţă, mai mult mă mulţumesc
A voastră dărămare pe gânduri să privesc,
Decât zidire naltă, decât palat frumos,
Cu strălucire multă, dar fără un folos,
Ş-întocmai cum păstorul ce umblă pre câmpii,
La adăpost aleargă când vede vijălii,
Aşa şi eu acuma, în viscol de dureri,
La voi spre uşurinţă cu triste viu păreri.
Nici muzelor cântare, nici milă voi din cer,
O Patrie a plânge cu multă jale cer.
La voi, la voi nădejde eu am de ajutor;
Voi sunteţi de cuvinte şi de idei izvor.
Când zgomotul de ziuă înceată preste tot,
Când noaptea atmosfera întunecă de tot,
Când omul de necazuri, de trude ostenit
În liniştirea nopţii se află adormit,
Eu nici atunci de gânduri odihnă neavând,
La voi fără sfială viu singur lăcrămând
Şi de vederea voastră cea tristă însuflat
A noastră neagră soartă descoper nencetat.
Mă văz lângă mormânt al slavei strămoşeşti
Şi simţ o tânguire de lucruri omeneşti;
Şi mi se pare încă c-auz un jalnic glas
Zicând aceste vorbe: "Ce, vai! a mai rămas,
Când cea mai tare slavă ca umbra a trecut,
Când duhul cel mai slobod cu dânsa a căzut".
..........................
..........................
Acest trist glas, ruinuri, pă mine m-au pătruns
Şi a huli viaţa în stare m-au adus.
..........................
..........................
Deci priimiţi, ruinuri, cât voi vedea pământ,
Să viu spre mângâiere, să plâng pe-acest mormânt,
Unde tiranul încă un pas n-a cutezat,
Căci la vederea voastră se simte spăimântat!

poezie de Vasile Cârlova
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul timpurilor neştiute

Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru şi firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?

Îţi aminteşti ce simplu, natural,
Acele buze şi-au unit dulceaţa
În spaţiul devenit atemporal
Când, în sărut, simţeam, eternă, viaţa?

Mai ştii cât a durat? Eu nu mai ştiu
Şi nici nu vreau, dar cred că-n veşnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoţi. Aşa aş vrea să fie!

Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin vieţile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Şi-n timpurile noastre neştiute.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui om îi era frică de umbra corpului lui şi căpătase oroare de urmele paşilor lui. Pentru a scăpa de acestea a luat-o la fugă. Ori, cu cât făcea mai mulţi paşi, cu atât lăsa mai multe urme; cu cât fugea mai repede, cu atât mai puţin îl părăsea umbra lui. Imaginându-şi că mergea prea încet totuşi, nu se oprea din alergarea tot mai rapidă, fără să se odihnească. Ajuns la capătul puterilor, a murit. El nu ştia că pentru a-şi suprima umbra ar fi fost îndeajuns să se aşeze la umbră şi că pentru a-şi opri urmele ar fi fost îndeajuns să stea liniştit. Ce culme a prostiei!

Anselm Grun în Să nu fugim de umbra noastră
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost oameni mulţi...

Au fost oameni mulţi cu dulăi şi cu care;
o ştiu după urmele mute din drum.
Ţărâna-i crăpată de arşiţi stelare
Şi munţii ridică şuviţe de fum.

Prea tare tăcerea nespusă, adânca
iar tu, pumnule cald, stai încins pe prăsea...
şi trebuie să se întâmple ceva...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Tribuna, anul I, nr 6 17 martie 1957
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai târziu

Mai bine mai târziu decât deloc
Să afli gustul dulce-al împlinirii.
Aproape de soroc - ce nenoroc
Să fii în coada listei omenirii!

Sunt unii mai grăbiţi la rezultat
Ce-aleargă explorând o şansă nouă,
Iar alţii, însă, nu l-au mai aflat
Şi-au pus pe piept mâinile amândouă.

Nu eşti nici norocos dar nici perdant
Să fii printre acei loviţi de soartă,
Prinzându-ţi in extremis post vacant
Atunci când aşteptarea-ţi era moartă.

Aşa vei defini cum ar fi fost
De nu-ţi lua prea mult timpul simbrie
Şi cât ai fi trăit de fără rost
De n-ar fi fost măcar târziu... să fie.

... Şi totuşi, mă gândesc: "la ce folos
de muguri ce pleznesc în prag de toamnă"
Când n-ai avut a şti ce-i an mănos?
Tristeţi şi nostalgii, atât înseamnă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 Ianuarie 2016

Astăzi am aniversat
cincizeci şi şase de ani,
de când viaţa ne-am legat
şi am ajuns veterani.

Chiar de când ne-am întâlnit,
ne-am iubit ca şi acum.
Destinele ne-am unit
şi-am pornit pe-al vieţii drum.

Viaţa noastră n-a fost plină
de belşug şi de lumină.
Dar de anii mulţi, trăiţi,
ne declarăm mulţumiţi.

Au trecut anii. Împreună,
bucurii am împărţit.
Necazuri am lăsat în urmă
şi-n viaţă am reuşit.

Întâi am ridicat o casă,
să avem un adăpost.
Ne-am îngrijit s-avem pe masă
şi-n lume s-avem un rost.

Apoi, au venit copiii
pe care mult i-am dorit.
Mai frumoşi ca trandafirii,
lângă noi au înflorit

Ce-am dorit la tinereţe,
pe parcurs, am împlinit.
Acuma, la bătrâneţe,
avem un trai liniştit.

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiţi !

Trăiţi cât mai frumos, cât mai curat,
Că de murit, nu e nici o scofală,
Aici eşti om sau nu, eşti onorat,
Ostracizat, cu fală, fără fală...

Trăiţi în aşa fel încât oricine
Să aibă-n voi doar un frumos exemplu,
Nu ţine de ceilalţi, de tine ţine!
De nu eşti drept, degeaba mergi la templu...

Trăiţi cu dragoste de oameni, empatie,
Fiţi săritori, politicoşi, galanţi,
Nu vă lăsaţi cuprinşi de apatie,
Şi nu vă număraţi printre perdanţi!

Trăiţi cu fapte care dovedesc credinţă
( Credinţa fără fapte este moartă )
Nu vă lăsaţi cuprinşi de neputinţă!
Sunt prea mulţi care lanţuri grele poartă...

Trăiţi cu chipul veşnic zâmbitor
Veţi fi în acest fel un pansament
De suflete rănite - slujitori,
În acest secol autist, dement...

Trăiţi în realitate! Virtualul
Vă va răpi, vampir, pe nesimţite
De lângă cei ce vă iubesc, cei din realul,
Palpabilul prezent. Vieţi ipocrite!

Trăiţi acum, aici, mergând desculţi
Prin iarbă, cum făceam odinioară
Sunt oameni tot mai reci şi tot mai mulţi
Care trăiesc doar pentru poza de afară...

poezie de Petrică Conceatu (26 octombrie 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi socot de-a lungul vremii, anii

Sub privirea lunii-înmugurite
Îmi socot de-a lungul vremii, anii,
Plouă stele, plouă mărgărite
Şi-mi dau rest: cincizeci de-mpărtăşanii...

Am cărat lumină-n, întuneric,
Într-un rotcol înţesat de visuri.
Chiar de nu întotdeauna sferic,
Drumul meu, rănit de înţelesuri-

M-a purtat, cuminte, zi şi noapte
Printre taine-ascunse de pupile
Tu, m-ai mângâiat ades cu şoapte:
- Hai că poţi! Mai poţi, copile!

Rostul inimii a fost să bată,
Când menirea mi-am ştiut: iubirea
N-a fost chip să mintă, să se-abată,
Cât sangvinul mi-a-nfăşat simţirea.

Sub nesomnul lunii-înmugurite
Maica mea, mi-a dăruit blajinul!
Curg de-atunci, în ape liniştite,
Precum, Tu, mi-ai înzestrat destinul!

Îmi socot de-a lungul vremii, anii
Doamne-ţi, mulţumesc! De-mpărtăşanii!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru uitaţii mei colegi...

Unde sunteţi voi dragi colegi,
Din anii când eram la şcoală?
Şi aşteptam cu inimile reci,
Pe doamna profesoară.

Voi poate nu vă amintiţi,
Când de o palmă doar eram,
Iar învăţătoarea zicea, citiţi:
Prima literă din abecedar.

Acuma poate aţi uitat,
Atunci eraţi de-o şchioapă,
Şi vă chemam să vă scăldaţi,
La Ciofu-n vechea troacă.

Acum sunteţi la liceu,
În şcoli profesionale,
Şi cunoaşteţi că e greu,
Ca la prispa casei tale.

Voi aţi uitat c-am fost colegi,
Dar n-aţi uitat cred şcoala,
Priviţi-mă cu ochii reci,
Cum ne privea şi profesoara.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicholas Bindle

Nu v-a fost ruşine de voi înşivă, concetăţenii mei,
Când mi-a fost evaluată averea şi fiecare a aflat
Cât de modestă era? –
Voi care m-aţi tot vânat cât am trăit,
Să dau, să dau, să dau la biserici, la săraci,
Să dau oraşului – eu care déjà dădusem prea mult.
Şi să nu credeţi că nu ştiu
Că orga pe care am dăruit-o bisericii
A fost folosită de diaconul Rhodes –
Cel care m-a doborât şi m-a ruinat –
Când, după ce a fost achitat, a ţinut prima slujbă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau să fiu!

Copii orfani, trişti îngeri chinuiţi,
Doar pe-al nădejdii fir vă bizuiţi.
Aţi străbătut al vieţii drum pieptiş,
Privaţi de multe, fără-acoperiş.
Şi făr' de pâinea cea de zi cu zi,
N-aţi îndrăznit a vrea, dar nici a fi.
Cu aripi frânte şi cu ochii goi,
Gândiţi că toţi copiii-s mai de soi...
Dar, Doamne, cât de-amarnic mai greşiţi,-
Voi meritaţi să fiţi cei mai iubiţi!
Părinţii în zadar i-aţi aşteptat?!
Elanul vostru fost-a retezat?!
Treceţi de puntea negrului suspin
Şi-o să aveţi un viitor senin!
Nu daţi 'napoi, nu-i rostul destrămat!
Un înger păzitor vă este dat;
Că îngerii pe îngeri sprijiniţi,
Scot oameni buni şi blânzi şi împliniţi.
Nu dezarmaţi nicicum, capitulând,-
În piesa vieţii-i loc şi-n primul rând!
Ca să trăiţi al vostru sacru vis,
Ce pare-a fi din faşă interzis,
Ştiţi voi?! Nicicând nu este prea târziu
Să credeţi, să strigaţi: Eu vreau să fiu!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi dintre cei care eşuează o fac pentru că nu şi-au dat seama cât de aproape au fost de succes înainte de a renunţa.

citat din Thomas Edison
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silvicultorilor

Prin studii universitare
(Făcute într-o urbe sumbră)
Şi-au câştigat un loc sub soare,
Cât mai la... umbră.

epigramă de Nicolae Mihu din 101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învinsul

Învinsul ce l-aţi pălmuit
Cu sete crudă altădată,
Iată-l! Acum s-a ridicat...
Cu pace-n suflet vă aşteaptă.

De neiertare apăsat,
Cu jugul fiecărei zile,
El s-a-nălţat spre nemurire,
Păşind tăcut spre fericire.

O, fiecare zi e teamă,
Înjunghiere, plâns, dureri,
Priveşte-n urma lui... e noapte
E plânsul ultimei lui seri...

Deodată iată-l! s-a-nălţat!
În ochi îl mai puteţi privi?
Au nu e el cel vinovat
De greul fiecărei "zi"?!

L-aţi umilit şi l-aţi scuipat,
I-aţi dat acuza sărăciei...
El cât a plâns?! Cât a-ndurat?!
Acum, pe calea veşniciei,

Nu el e cel împotmolit...
Voi, leş de lut neroditor
Ce-n plata voastră aţi crezut
Şi-n veşnicia banilor...

În plata voastră aţi crezut,
Uitând de rănile ce dor,
Corpul de răni vi l-aţi umplut...
Aţi înţeles că nu-i uşor?!
.....................................
Lumina sufletului său
Spre transcendent îl profilează...
Priviţi-l! Cât i-a fost de greu?!

Voi luaţi-i jugul ce-l apasă!
E-al vostru azi... A fost al lui...
Acum el este iar "acasă".

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

John Keating (vorbind despre oamenii din fotografiile vechi făcute la ceremonii de decernare de premii): Nu sunt chiar aşa de diferiţi faţă de voi, nu? Aceleaşi tunsori. Plini de hormoni, exact ca voi. Invincibili, exact cum vă simţiţi voi. Toată lumea e a lor. Se cred meniţi pentru lucruri măreţe, exact ca mulţi dintre voi. Ochii lor sunt plini de speranţă, exact ca ai voştri. Au aşteptat oare până ce a fost prea târziu să facă din vieţile lor măcar o frântură din ce erau capabili? Pentru că, vedeţi, domnilor, acum aceşti băieţi servesc drept îngrăşământ pentru narcise. Dar dacă ascultaţi cu mare atenţie, îi puteţi auzi şoptind moştenirea lor pentru voi. Haideţi, aplecaţi-vă. (Elevii se apleacă.) Ascultaţi cu atenţie, o auziţi? (Şopteşte cu o voce aspră.) Carpe – auziţi? – Carpe, carpe diem, trăiţi clipa băieţi, făuriţi-vă vieţi extraordinare.

replică din filmul artistic Cercul poeţilor dispăruţi, scenariu de Tom Schulman
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crede îndeobşte că indienii au fost alungaţi de pe pământurile lor pentru că au fost fie prea proşti, fie prea neştiutori, fie încă uneltitori şi dezbinaţi. Dar cea din urmă lovitură ce li s-ar fi dat ar fi fost alcoolismul. Astfel, se atribuie alcoolismului, mult mai mult decât războiului însuşi, exterminarea majorităţii indienilor. E drept că nu mare era viclenia indienilor, de vreme ce ei îşi respectau promisiunile. Îşi închipuiau că toată lumea era ca ei. Războinicii lor însă valorau câteodată cât o sută de adversari şi nu erau mai puţin cruzi decât aceia. Ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat nici din prostie, nici din încăpăţânare, nici din lipsă de răutate.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!