După ce ai adunat cu trudă şi cu hărnicie atâta izolare, sentimente de proprietar te-mpiedică să mori cu cugetul împăcat. Atât avut fără moştenitori! Spulberare este cuvântul pentru rosturile din urmă ale inimii...

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mori, însă, fără să ai de ce să te separi?! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi plin de tine însuţi, nu în sens de orgoliu, ci de bogăţie, a fi chinuit de o infinitate internă şi de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate, încât simţi cum mori din cauza vieţii. Este atât de rar acest sentiment şi atât de ciudat, încât ar trebui să trăim cu strigăte.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâta amar de vreme de când se moare, viul a căpătat probabil obişnuinţa de a muri; fără de care nu s-ar explica de ce o insectă sau o rozătoare şi chiar omul, ajung, după câteva sclifoseli, să crape atât de demn.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa. Să mori, însă, fără să ai de ce să te separi?! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii. Cine a învins frica de moarte a învins şi viaţa. Căci ea nu este decât un alt cuvânt pentru această frică.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind una cu viaţa, eşti timp. Trăindu-l, mori împreună cu el, fără îndoieli şi fără chin. Sănătatea perfectă se realizează în asimilarea temporală, pe când starea de boală este o disociere echivalentă. Cu cât percepi mai bine timpul, cu atât eşti mai înaintat într-o dizarmonie organică.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii.

definiţie celebră de Emil Cioran
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruzimea, în literatură cel puţin, este un semn de superioritate. Cu cât un scriitor este mai talentat, cu atât el îşi pune personajele în situaţii mai fără de ieşire; le urmăreşte, le tiranizează, le constrânge să înfrunte toate măruntele împrejurări ale unei clipe de impas sau pe cele ale agoniei.

Emil Cioran în Căderea în timp, Cea mai veche dintre spaime
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrând-nevrând, suntem cu toţii psihanalişti, interesaţi de tainele inimii şi ale izmenelor, scafandri ai ororii. Vai şi amar de spiritele ale căror adâncuri sunt limpezi!

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, La izvoarele vidului (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât îmbătrânesc, cu atât înţeleg că nu isterici ca Nietzsche îmi pot fi de oarece ajutor, ci minţi aşezate, care au cucerit seninătatea cu trudă, ca Marc Aureliu.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un plus de iluzie şi de zbucium - iată la ce aspiră fiecare din noi, toţi cei ce nu au norocul să creadă în nesfârşita horă a naşterilor şi morţilor. Tânjim după blestemul de a renaşte. Pentru ce şi-a dat Buddha atâta osteneală? Ca să ajungă la ce? - La moartea definitivă: ceea ce, noi unii, suntem siguri că vom obţine fără meditaţie sau penitenţă, fără niciun efort.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul acceptă moartea, dar nu ceasul morţii. Să mori oricând, numai când trebuie să mori nu!

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de krisztina_monik
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey (gândindu-se): Bine, nu am sentimente pentru Rachel. Niciun sentiment. E doar o prietenă. Adică, s-ar putea să fi avut ceva sentimente pentru ea, dar acum au dispărut. Toate. De fapt, nu cred că am avut avut vreodată sentimente pentru Rachel. (Rachel intră în cameră)
Rachel: Bună, dragule.
Joey (în gând): Te iubesc.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calendar

După atâta trudă şi ruşine,
După atâta jertfă şi prăpăd,
Nu mai credeam să te găsesc în mine
Şi într-o zi să pot să te şi văd.

Şi nu-nţeleg cum te-ai putut ascunde
În zaţul unor vârste fără leac
Şi nici nu ştiu de unde până unde
Am mai avut puterea să te fac.

Când ai venit, puteam să fiu sihastru
Şi-n munţii enigmatici să mă-ngrop,
Dar ochii tăi, spălându-mă albastru,
Au doborât şi cerul, strop cu strop.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felul nostru de a concepe lucrurile depinde de atâtea condiţii din afară, încât s-ar putea scrie geografia fiecărui gând. Am începe cu nuanţa cerului şi am sfârşi cu poziţia scaunului. Mahalaua cugetării îşi are şi ea rosturile ei.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie, într-adevăr, să te fi luptat mult cu forţele demonice şi negative ale vieţii pentru a ajunge la conştiinţa ireparabilului, care nu face din ireversibilitatea vieţii decât o cale spre moarte, o evoluţie care nu e, în fond, decât o disoluţie. Să poţi spune după fiecare experienţă de viaţă: niciodată! - după fiecare întâmplare şi după fiecare încercare acelaşi
cuvânt, simbol al definitivatului şi al ireparabilului, este, desigur, a fi pierdut totul, a fi atât de departe de viaţă pe cât eşti aproape de nimicul în care te aruncă moartea.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare întâlnire din viaţa mea: Bach. După el, Dostoievski; apoi scepticii greci, apoi Buddha... pe urmă, dar ce mai contează ce vine pe urmă...

Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoşti tu spaima fără leac sub care se zguduie legile trupului şi ale inimii şi care măreşte clipa pe conţinutul lumii? De nu, în zadar vei căuta pornirea rostogolirilor; străine îţi vor rămâne coloanele şi dărâmăturile lumii, fără spaima fiecărei clipe...

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a fi psiholog trebuie să fii atât de nefericit, încât să pricepi fericirea şi atât de rafinat, încât să poţi deveni oricând barbar; iar disperarea în care trăieşti să aibă totdeauna atâta ardoare, încât să nu ştii dacă trăieşti în pustiu sau în flăcări.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sălbăticia impetuoasă a resurselor neexploatate din mine şi cu încrederea patimilor comprimate, să înghit lumină şi întuneric pentru orgia mea lăuntrică, pentru voluptăţile şi chinurile haosului meu, pentru tragicele încântări ale deznădejdii şi ale bucuriilor mele ultime.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kant a trebuit să aştepte anii din urmă ai bătrâneţii pentru a vedea părţile întunecate ale existenţei şi a semnala eşecul "oricărei teodicei raţionale"... Alţii, mai norocoşi, şi-au dat seama de asta mai înainte chiar de a începe să filozofeze.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!