Daţi-mi voie

Lăsaţi-mă dar să vorbesc
Teamă nimănui nu inspir
Favoare sau chiar chilipir
După cum e livretul livresc

Am dreptul şi eu la o glumă
Când bat perceptorii la uşă
Să-mi sară cu mâinile-n guşă
Că fiscul mai vrea înc-o sumă

Atârnă o funie-n pod
La fel ca un semn de-ntrebare
De-o groază de vreme că n-are
Cine să-i facă marinăreşte un nod

Şi mierlele vremii se duc
Odată cu stele puzderii
Ţărâna cu ciutele serii
Pătrund într-un codru caduc

Lăsaţi-mă dar să vorbesc
Pândesc la ferestre ocnaşi
Oamenii care pe sfoară sunt traşi,
Mor natural şi firesc

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă azi să dorm mai mult

Lăsaţi-mă să dorm mai mult,
patul mă tot strigă,
în vreme ce îndatoririle-mi bat la uşă.
Lăsaţi-mă să dorm mai mult
pentru că ochii mei obosiţi au nevoie de odihnă,
lăsaţi-mă să visez mai mult.

Lăsaţi-mă să dorm şi să mă odihnesc mai mult,
permiteţi acestei zile să fie una deosebită,
când reuşesc să-mi alint trupul.
Lăsaţi-l să stea întins fără griji,
fără termene limită şi lucruri care trebuie făcute,
fără apeluri telefonice, internet şi TV.
Lăsaţi-mă azi să dorm mai mult.

poezie de Elizabeth Padillo Olesen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă!

Lăsaţi-mă să plâng!
Poate mă voi transforma
În ocean...
Să îzbesc diavolul neprieteniei
Şi al tăcerii
Şi al resemnării.
Nu pot să tac, sunt mare-n furtună...
Lăsaţi-mă să plâng!
Nu sunt un zeu!
Am dreptul să cad...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg

Stau spălăcit în miezul zilei – pescăruş pe apă,
palid ca un tâmplar în atelierul lui.
În vreme ce în acest oraş al meu
bat cuie-într-o cruce pe uşă,
o pasăre pe-acoperişul vecin
moare de bătrâneţe.

Cine-ar fi spus pe apele liniştite că voi întâlni această pasăre?

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc piciorele-n staul,
chiar dacă nu este cel mai nimerit anotimp
să-mi amintesc c-am ajuns aici venind dintr-un loc mai prietenos.
Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg pe cutia cu scule-a tâmplarului,
lăsaţi-mi picioarele să devină lemn alb în casa acestuia.
La ora când un porumbel sau o pasăre-a apei
zboară peste abdomenul logodnicei mele,
tâmplarul mă priveşte pe dinlăuntru,
mă transformă-într-un leagăn. O cruce.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă...

E uşor de criticat
Şi de luat în zeflemea,
Dar fiindcă nu sunt literat,
Lăsaţi-mă în zeama mea.

epigramă de Vasile Iuşan din Dacă vrei să scapi de stres (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să îţi vorbesc de primăvară

voiam să îţi vorbesc de primăvară,
de rânchezatul mânjilor vernil,
de saltimbancii vremii traşi pe sfoară,
de cum foşneşte discul de vinil,

de patima pădurilor virgine,
de inversarea polilor, de rai,
de Dumnezeu, de dragoste, de mine,
de miezul dimineţilor corai,

de inorogii priponiţi în stele,
de-nvolburarea mării în apus,
de clipele înmugurind sub piele,
de toate câte-n lume nu s-au spus.

voiam să îţi vorbesc de primăvară.

rondel de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă

Lăsaţi-mă cu "Valentine",
Acest simbol sforăitor,
Căci pe la noi în orice tain,
Desert e porţia de-amor...

Lăsaţi-mă cu "Dragobete",
Acest simbol împleticit,
Căci, pe la noi, băieţi şi fete,
Ştiu când e vreme de iubit...

Lăsaţi-mă cu astea toate,
Mai bine, pe iubita mea,
Mi-o daţi un ceas, dacă se poate,
Şi ştiu eu ce să fac cu ea!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

voiam să îţi vorbesc de primăvară,
de rânchezatul mânjilor vernil,
de saltimbancii vremii traşi pe sfoară,
de cum foşneşte discul de vinil,

de patima pădurilor virgine,
de inversarea polilor, de rai,
de Dumnezeu, de dragoste, de mine,
de miezul dimineţilor corai,

de inorogii priponiţi în stele,
de-nvolburarea mării în apus,
de clipele înmugurind sub piele,
de toate câte-n lume nu s-au spus.

voiam să îţi vorbesc de primăvară.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul fiului risipitor

Aş porni să colind, peste dealuri, hai-hui,
Aş deschide cu grijă şi poarta şi tinda,
Dar în satul natal tata nu-i, mama nu-i,
N-are cine, la geam, să-mi asculte colinda.

Tata nu-i să-mi mai pună o dată-n pahar,
Mama nu-i să mă-mbie, din nou, cu sarmale,
Este gol, prăbuşit şi bătrânul hambar,
Iar ograda pustie m-ar umple de jale.

Nu sunt vaci, nu sunt oi, nu sunt porci, nici găini,
În cuptor n-are cine o pâine să facă,
Gardu-i rupt, podu-i rupt şi vecinii străini,
Chiar fântâna din curte, de-o vreme, e seacă.

Nici în pod, peste grinzi, nu atârnă cârnaţi,
Către pivniţă scara cea veche-i oloagă,
Nu-s în vasele-adânci castraveţii muraţi,
Din butoaiele vechi a rămas doar o doagă.

Nici zăpadă nu-i azi prin grădini şi pe drum,
Nu-s copiii cu sănii pe deal să exulte,
Aş porni cu colindul spre casă, acum,
Dar acum e târziu, n-are cine s-asculte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă

Ridicaţi movile înalte de corpuri la Austerlitz şi la Waterloo.
Îngropaţi-le apoi şi lăsaţi-mă să-mi văd de treabă –
Eu sunt iarba; acopăr totul.

Şi ridicaţi-le înalte la Gettysburg,
Şi ridicaţi-le înalte la Ypres şi la Verdun.
Îngropaţi-le şi lăsaţi-mă să-mi văd de treabă.
Doi ani, zece ani... şi pasagerii întreabă şoferul:
Ce loc este acesta?
Unde ne aflăm?

Eu sunt iarba.
Lăsaţi-mă să-mi văd de treabă.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi ad-hoc

Zău că nu aveţi ce face
căutaţi iarăşi "eroi"
mai lăsaţi-mă în pace
am o pungă de nevoi

Cum să nu vă cânt eroi
care staţi pe baricade
ca şi într-un car cu boi
tare bine vă mai şade

Colo sus, pe baricade
dacă nu aveţi ce face
mai muriţi, dar cum se cade
şi lăsaţi-mă în pace

Moş Crăciun, vino cu sacul
ia-i şi du-i direct la dracu`

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi cânţi cobzar

Să-mi cânţi cobzar bătrân ceva,
Să-mi cânţi ce ştii mai bine.
Că vin ţi-oi da şi bani ţi-oi da
Şi haina de pe mine.
Că vin ţi-oi da şi bani ţi-oi da
Şi haina de pe mine.

Să-mi cânţi cobzar bătrân ceva,
Să-mi cânţi şi din vioară,
Că doar s-o isprăvi de-acum
O viaţă-atât de-amară.
Că doar s-o isprăvi de-acum
O viaţă-atât de-amară.

Lăsaţi-mă lângă pahar,
De viaţă nici că-mi pasă,
Căci sunt copil al nimănui
Şi n-am nici bani nici casă.
Căci sunt copil al nimănui
Şi n-am nici bani nici casă.

Lăsaţi-mă în fum să stau
În crâşma-ntunecată.
Să beau, să cânt şi-apoi să uit
Căci am iubit odată.
Să beau, să cânt şi-apoi să uit,
Căci am iubit odată.

cântec interpretat de Gică Petrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum?

cuvintele vin şi se duc
zac bolnav
telefonul sună pisica doarme
Linda aspiră
aştept să trăiesc
aştept să mor.

aş vrea să fi putut trezi în mine ceva curaj.
o obsesie idioată
dar copacul de-afară nu ştie asta:
îl urmăresc în după amiaza târzie şi însorită
cum se mlădie urmând vântul.
nu-i nimic de declarat aici,
e vorba doar de-o aşteptare.
fiecare trebuie să-i facă faţă singur.

Oh, odată am fost tânăr,
Oh, odată am fost incredibil
de tânăr!

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tot m-a confecţionat, din capriciu sau pentru un plan ascuns, fără măcar să-mi ceară părerea şi, de ce nu, acordul, cum ar fi fost firesc, atunci îi cer să nu mă trateze ca pe o păpuşă de cârpă, pusă să-i populeze Lumea. După care, să facă gestul firesc, de tată: să mă recunoască drept fiul lui natural, legitim şi să mă primească lângă el. Cer prea mult?

citat din romanul Îngere, vii? de Gheorghe Truţă
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa tinereţii

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioşat
Şi-n cadrul preţului fixat -
Un preţ absurd,
Ridicul
Şi meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Şi-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar şi altora!...
Şi-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic -
Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea
Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...
Şi-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Şi s-o ascund sub pat -
Deşi-o iubeam, am renunţat la ea
Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Şi-a dispărut...
Şi nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Şi-aştepta
O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...

Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat...
Şi-n loc s-o mai sărut -
Cum aş fi vrut -
Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Şi-acum,
Cred c-aţi ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinereţea mea!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă lume nouă

Ce ieftină paradă, ce scumpe bibelouri
Atârnă de ferestre când nu mai ai rulouri
Particule celeste în haine de tăgadă
Coboară în volute dar cine să le vadă
Când una câte una se schimbă-n energie
Scolasticii la care, vor face alergie

Acesta e canatul sub care se ascunde
Mulţimea de enigme în camerele scunde
Din care câte una când flutură la rampă
Tăcuţi vin licuricii şi suflă seara în lampă
Dar nu deschide uşa, se face întuneric
Anunţuri interzise atârnă de generic
Mai bine ia ghiveciul, acoperă-l cu dalii
Şi şterge-le de praf, aceste vechi medalii

Bastonul e cu mine, ies să mă plimb puţin
Închiriez cu ora un ultim zepellin
Aşteaptă că mă-ntorc la patru sau la două
O lume de cristal sau poate chiar de rouă
Am să-ţi aduc iubito cu zâmbet de seraf
Şi viselede aur în manuscrise vraf

poezie de Ion Untaru din Cele mai frumoase nopţi (2013)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânşi pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineţii,
ca îngeri sau demoni asfinţim, pe rând.
Toţi venim Lumini, dar în dansul vieţii,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârşim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii de ştiinţă nu ştiu despre ce vorbesc atunci când vorbesc despre religie. Religia nu are nimic de a aface cu credinţa şi eu nu cred că religia are vreun impact negativ asupra vieţii oamenilor, în afară de intoleranţă. De ce mă duc eu la biserică? Asta este la fel ca a întreba – de ce te însori cu femeia aceea? Sunt mai multe motive dar probabil e mirosul. Îmi place mirosul lumânărilor. E o treabă de estetică.

Nassim Nicholas Taleb în Lebăda neagră. Impactul foarte puţin probabilului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Aici se moare încet, fără grabă
în ritmul luminii de toamnă
care se-ngroaşă până devine grea, de cenuşă.

Nu mai aştept semnalul.

Lângă noptatice ţărmuri
îmi sfâşii carnea, ies din pielea de lup, mă mut într-o piatră
şi strig în gura genunii:

Lăsaţi-mă să urlu şi să uit.
Lăsaţi-mă să urlu şi să uit.
Lăsaţi-mă să urlu şi să uit.

poezie de Andrei Ţurcanu din Estuar (2008)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!