Îndrăgostită

Ea stă-n picioare pe pleoapele mele
Şi pletele-i în paru-mi se revarsă
Ea are forma mâinilor mele,
Culoarea ochilor mei,
Şi-n umbra mea se pierde
Ca piatra în cer.

Ea pururi stă cu ochii treji
Şi nu-mi dă pace să mai dorm,
Visele ei în plină zi
Evaporă sorii,
Mă fac să râd, să plâng şi să râd
Să spun atâtea când n-am nimic de spus.

poezie clasică de Paul Eluard
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

Fruntea ca un drapel pierdut,
Te târâsc când sunt singur,
Pe străzi reci,
Odăi negre,
Strigând în chinuri.

Nu vreau să le dau drumul
Mâinilor tale clare şi complicate
Născute-n oglinda închisă a mâinilor mele

Tot restul e desăvârşit,
Tot restul e şi mai de prisos
Decât viata.

Sapă pământul sub umbra ta.

O pânză de apă lângă sâni,
În care să te-neci
Ca o piatră.

poezie clasică de Paul Eluard
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng şi râd, şi râd şi plâng...

E o stare de - nicicum.
Tot mai rătăcit deacum
Pornesc cu piciorul stâng.
Plâng şi râd, şi râd şi plâng...
De ce să mai stau pe loc?
Rău, rău în jurul meu...
Acum mi-este şi mai greu,
Viaţa nu este un joc.
Lupt să nu fiu pesimist,
Linişte caldă în piept
Te-aştept pe scaun rupt...
Şi nu ştiu ce-i de făcut.
Plâng şi râd, şi râd şi plâng...
E o stare de - nicicum.
Pornesc cu piciorul stâng,
Tot mai rătăcit deacum.

poezie de Vlad Spita din Albi dansatori (14 martie 2016)
Adăugat de Vlad Spita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mare drag

Am frământat-o ca pe miezul de pâine
Da, am trudit cu mare drag
În ograda Limbii române.

Vreau sa impart cu voi
Raţia mea de cuvinte
-unele mai coapte, mai dulci şi mai colorate
decât celelalte.
Când trec eu cu coşuleţele mele
Încărcate de cuvinte rebele
Să uitaţi de griji şi de rele
Atât vă cer în schimb, vă rog frumos
Să nu îmi ieşiţi în cale
Cu feţe posomorâte,
Cu vorbe goale
Cu chipuri negre, cu bube şi boli.

Dacă eu trec zâmbind şi râd cu voi
Vreau să primesc tot zâmbete înapoi
Să ne danseze lumina pe creştet.
Atunci când plâng eu – mi-a spus
Tatăl meu, cerul e veşted
Şi diavolii se aşează în rând
Şi râd de mine în hohot.
Dar când râd eu plâng dracii în iad,
Copitele le ard şi se topesc în smoală.

Da, aşa trec eu, râzând, prin livada încărcată de rod
Dulce a Limbii române, în poemele mele culeg cuvinte
La ceasul care a sunat că mi-a venit rândul
Să îmi aştern poezia peste un suflet frumos
Curat precum mi-e gândul.

poezie de Gabriela Ana Balan din Împăratul de ceară, Cioburi de orhidee în frontul poemului (2012)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râd mereu...

Mamă, ştii că de ceva timp râd mereu?
Râd de tot şi de toate,
Râd de oameni, de întâmplări,
Râd de lucruri şi de situaţii,
Mulţi îmi spun că râd prea mult,
Că uneori râd fără motiv.
Nimeni niciodată nu şi-a dat seama
câtă tristeţe plânge în râsul meu.
Ştii de ce râd mamă?
Pentru că numai aşa
Pot stăpâni plânsul care mă macină.

poezie de Natalia Popusoi (1 ianuarie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ochilor albastri

dimineţile mele încep cu tine
şi vocea ta atât de apropiată mie acum
urcă încet soarele pe cer
topindu-mi fiecare vertebră
de ce ţi-ar fi teamă că mă vei pierde
nu vezi cum destinul mă desenează deja
fluviu subţire în căuşul mâinilor tale?!
aşa se nasc poemele mele
din kilometri de aşteptare
până când ne vom întâlni
şi braţele ţi se vor desprinde din umeri
înconjurându-mă cu o mare de linişte
la fel de firesc precum cerul
înveleşte pământul în aripile sale de tul
abia trezită din somn pasăre diafană
această duminică are culoarea ochilor tăi

poezie de Adriana Marilena Simionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Râul curge la picioarele mele,
Râul curge peste picioarele mele.
Peşti de argint scot capul din apă şi-mi spun:
"Aruncă undiţa să ne prindem în ea,
Aruncă repede undiţa".
Peşti de aur scot capul din apă şi-mi spun:
"Aruncă undiţa să ne prindem în ea.
Aruncă repede undiţa".
Mă uit la ei, zâmbesc şi grăiesc:
"Nu vreau să vă prind în undiţa mea,
N-am ce face cu voi, n-am ce face.
Aştept să cadă sara, aştept
Să răsară luna, să cadă în râu,
Să cadă în râu şi-n undiţa mea. "
Peştii de argint se uită la mine şi râd,
Peştii de aur se uită la mine şi râd.
"Luna e uscată şi aspră", îmi spun,
"Uscată şi aspră... "

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzanie

Eu râd şi plâng... şi plâng... şi râd,
Alerg şi mă ascund
În norul călător.
Vine un vânt, tot gol,
Ce împinge norul, sfărâmându-l în bucăţi.
Alerg spre zarea caldă, dar mă opresc.
Mă ascund în mare
Şi sparg un val,
Privesc prin stropii de apă, spre mal.
Prind un fir de nisip
Pe care îl trag în apă.
Alerg şi râd... şi râd... şi plâng,
Ajung la apusul din amurg
Şi aştept un răsărit de Lună.
Nici nu simt când, cu razele reci,
Mă străpunge. Din mine curge sânge,
Dar râd... nu plâng.
Colina nopţii mă cuprinde
Şi mă afund,
Dar tac... nu plâng...

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu ştiu de la care capăt
să apuc seara asta
ştiu doar că tu eşti forma perfectă
a disperării mele

când râd când plâng
schimb cămaşa de doliu
şi usuc cearşafuri albe

în grădina noastră
creşte iedera

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Şi-aşterne seara culoarea de ceară,
orizontul dezleagă răbdarea de cer,
hrăneşte cuvântul, a trupului scară
când lacrima-ţi spală al urmelor ger.

Nimic nu-mi aduce iubirea aproape,
nimic nu mă face să râd ori să plâng,
iar pieptul îmi saltă şi-ar vrea să îngroape
chemarea hienă de pe umărul stâng,

ce muşcă din mine,-mi ciopleşte lumina
şi arde şi surpă şi-alăptează furtuni.
De-ai fi lângă mine-ai aşterne odihna
din ochii tăi limpezi în care m-aduni.

poezie de Daniela Mărginean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Mă cred fluturele ce stă nemişcat pe piciorul tău..."

ai spus
iar lumea din jurul meu
a devenit atât de mică
încât
m-am simţit inutilă
cu braţele moi
cu tâmplele zvâcnind de durerea cuvintelor tale
şi când n-am putut să mai respir
am închis ochii
de parcă sub pleoapele mele
se ascundea
o grădină imensă
unde strigătele stau suspendate

şi vezi tu
mă tem să te crezi fluture
că toamna fluturii trec în uitare
şi nu vreau să îmi fie dor
nu încă
pentru că n-am apucat
să gustăm
din întâmplarea noastră
ca dintr-un fruct zemos
şi să ne limpezim poveştile
să ne ştergem braţele
de sânge
să alergăm desculţi prin toate visele
ca şi când tot ce am trăit până acum
a fost nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări comunicante

Plin de flăcări ca un râu
ce se varsă într-o rană
durerea îmi pune frâu
sufletul de-o ia la goană

Priponit de-această rană
plâng că tot nu am ce face
scriu cu inima că-i pană
tăcerii s-o lase-n pace

Râd că nu mai am ce face
durerii să-i pună frâu
Dumnezeu în cer se coace
suflet ca un spic de grâu

Foc din cer parcă revarsă
peste inima mea arsă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (12 iulie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua ochilor mei

Te oglindeai, zâmbind, în ochii mei
Şi deveneai, în ei, o floare-albastră
Când începea, demult, iubirea noastră.

Erai strălucitoare-n ochii-acei
Ca steaua ce-i a cerului regină
Când zorii se revarsă în lumină.

Iubita mea, trimisă-n dar de zei,
În suflet, pe vecie să rămână,
Lumina ta, de-atunci îmi e stăpână,

Iar tot ce-ţi cer e, doar, să nu îmi iei
Din ce mi-ai dat, nimic, nicio scânteie
Din aura ce-o ai, iubită zeie

Şi să priveşti, zâmbind, în ochii mei.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am nimic!...

N-am nimic, iubită dragă!
Nimic n-am, de seamă bagă,
Te-am iubit de prima dată;
Aşa-s eu, dintr-o bucată.

N-am nimic, nu ai ce face;
Iubirea mea nu-ţi dă pace,
Şi se-agaţă ca şi scaiul,
Venind cu întreg alaiul.

N-am nimic cu tine, fată!
Inima mi-e tulburată
De atâtea simţăminte
La iubirea mea veşminte.

N-am nimic cu-a mea iubită.
Inima-mi nesăbuită,
Revarsă întreg prisosul
Şi se poartă cu frumosul.

N-am nimic, iubită dragă!
Inima duios se roagă;
Vrea o binecuvântare,
Aşteptând cu disperare.

N-am nimic cu tine, fată!
Sufletul meu se desfată
Copleşit, plin de uimire,
Parcă are-o nălucire.

N-am nimic cu-a mea iubită.
Doar iubirea-mpartăşită
M-ar mai ţine pe picioare,
Tandră, bună, răbdătoare.

N-am nimic, ăsta-i necazul!
Ea îmi tulbură răgazul.
Inima mea visătoare
Primeşte-n schimb nepăsare.

N-am nimic, sunt doar în ceaţă!
Răsuflarea îmi îngheaţă.
Inima ta e de piatră;
Nu arde ca focu-n vatră.

N-am nimic! Nu te priveşte?!
Las' că are balta peşte!
Am o noua tresăltare;
Dragostea-i nepieritoare.

N-am nimic, inbita dragă!
Nimic n-am, de seamă bagă,
Dragostea se stinge-ndată;
Aşa-s eu, dintr-o bucată.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CXXXIV

Nu am de ce să lupt şi nu am pace,
mă tem şi sper şi ard şi sunt de gheaţă,
fiinţa-mi zboară-n cer, în ţărnă zace,
îmbrăţişez, nimic nu am în braţă!

Stau pentru ea închis, ea însă tace,
nu-mi scoate lanţul, nici nu mi-l agaţă,
Amor încurcătura nu-mi desface:
nu mă vrea mort, nici nu mă vrea în viaţă.

N-am glas dar strig, n-am ochi dar am vedere,
urându-mă iubesc pe alta foarte,
cer moartea, cer şi ajutor, dau veste.

Şi râd plângând, iau hrana din durere,
sătul de viaţă şi sătul de moarte.
Şi de la voi vin, Doamnă, toate-aceste!

sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămaşa de borangic

când totul îmi pare a fi
o negură albă
plâng şi râd
mă izbesc cu tâmpla
de toate stihiile nopţii
şi tac şi râd
în cămaşa asta de forţă
Doamne
cât mi-e de bine
cu mâinile strânse la piept
de toţi neiubiţii
neştiuţii
nevăzuţii vreodată
de om sau fiară
picioarele mele
sunt ca vulpile
ce merg chiorâş
o iau înaintea ochilor
şi merg
pe panta abruptă
a vulnerabilităţii
din părul strâns
în coadă de cal
îmi zidesc un altar
la care şă mă-nchin
să plâng din ochi de fluturi
tot ce-am văzut eu

ştii cât mi-e de bine
să port pe suflet
o grea moştenire

cămaşa de borangic

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naşte un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se aşază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar şi lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
şi o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic copilărie

Mi-e frică să mai ies pe stradă
Că-s încă-n infantilitate
Ştiută, castă, doar de mine
Păstrată cu timiditate
Aşa cum cânţi o serenadă
În ascuns, de dor, printre suspine...
Am tot aceleaşi dragi plăceri;
Să zburd gând liber, fără gânduri,
Să mă scald vara în Doftana
Desculţ, să simt piatra de prunduri...
Să nu-mi fac temele de ieri...
Să mă pitesc când vine mama.

Şi-acum am muzica manie;
Ascult la fel pe Holiday,
Râd, plâng cu el, sunt meloman.
Am dragostea la fel, holtei
Şi nu-i cunosc, la fel, chimie,
Un repetent la... timp. Golan
Alerg, m-ascund ca la trei ani,
Privesc desene animate,
Mă joc de-a mama şi de-a tata
Şi râd de glume nesărate,
Ajung să cer, când nu am bani...
Visez, pe când făceam armata.

Mă deranjează politeţea
Cu "dumneavoastră" în loc de "tu".
Mă-mbrac la fel ca-n tinereţe,
La escapade nu spun.... nu!
Mă-ncânt şi-acum de frumuseţea
De un parfum... pe suave feţe.
N-am nicio stavilă la vise
Cred încă tot, sunt un naiv,
Învăţ şi-acum, citesc romane,
Mă-ndrăgostesc, în laitmotiv...
Adesea, chiar de-s compromise
Iluzii ce-am,... sunt mii-vulcane!

Privesc oglinda-nşelătoare
Că nu-mi văd zilnice schimbări
Şi-am sufletul o poezie...
Sunt un volum de întrebări!
Nu-mi mai sărbătoresc anii... vărsare,
Rămân aşa... copilărie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strălucirea nopţii

În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,

Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,

Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!