* * *

Acolo, lângă scalde, e o fabrică de hârtie
Şi vaste grădini, parcuri verzi, foşnitoare,
Pe râul Moscova există şi o mondo-vorbărie
Cu creste de odihnă, cultură şi ape neminerale.

Astă birocraţie fluvială slabă de piept, cât şapte,
Plicticoşi-neplicticoşi, ca halvaua, tupilatele holmuri,
Ca şi cum ţin de navigaţie matele mărci şi ilustrate
Spre care gonim, cu care gonim pe-acvatice drumuri.

De cum văzu ocaua, fluviului Oka i s-a-ntors pleoapa,
De aia şi suflă vântuleţul pe Moscova-rău.
Surioarei Kleazyma genele prind a i se-ndoi, a i se pleca,
Motiv pentru care pe Iauza pluteşte un răţoi cenuşiu.

Pe Moscova-râu amiroase a clei poştal, cam amar,
Se interpretează Schubert în megafoane-căpitane.
Pe raze, apa-i ca pe ace şi văzduhul e mai firav chiar
Decât pieliţa de broască a înaltelor, coloratelor baloane.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu, nu am cum mă ascunde de marele fleac
După al Moscovei spate de surugiu,
Eu sunt o vişinea de tramvai din groaznicul veac
Şi de ce mai trăiesc - nu mai ştiu, nu mai ştiu...

Împreună cu tine ne-om duce cu "B" şi cu "A",
Să vedem cine va fi primul să moară,
Pe când dânsa ba se zgribuleşte ca vrabia,
Ba creşte ca aeriana tortă în vară.

Şi abia de reuşeşte de la colţ a mă ameninţa:
Tu - cum doreşti, însă eu sunt gata a risca!
Oarecui nu-i va ajunge căldură din mănuşa sa
Ca să înconjoare Moscova, curvă sadea.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi noaptea asta, ajută-mi, Doamne, să rămân viu,
Căci mă tem pentru viaţă, pentru roaba ta anume...
De trăieşti în Petersburg - parcă-ai dormi-ntr-un sicriu.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu-i spune nimănui sub soare
Ce-ai văzut - uită chiar acum -
Pasăre, frică, închisoare
Şi încă altceva - floare ori scrum.

Sau, de cum vei deschide gura
La început de zi subsolară,
Te-ar putea apuca, înşfăca
Tremur mărunt de cetină-amară.

Îţi vei aminti vespea de la vilă,
De penarul din copilărie, şters,
Sau de afinele din pădurea fertilă
Pe care niciciodată nu le-ai cules.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veacul de aur n-a fost şi nu va fi niciodată în istoria omenirii. Adică nu. - A fost. Secolul XIX.

Osip Mandelştam în revista "România literară", nr. 26/2008, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce întotdeauna a fost acolo

În bezna râului şi-a pădurii
nu puteai fi sigur decât de ceea ce vedeai –
şi chiar în nopţile cu lună nu puteai vedea prea mult.
Când făceai un zgomot – scufundarea unei vâsle în apă –
te auzeai pe tine ca şi cum ai fi fost altcineva.

Râul şi pădurea erau nişte prezenţe,
mult mai puternice decât tine.
Te simţeai nesigur, un intrus...

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceva familiar,
ceva pe care tu îl cunoscuseşi cândva şi pe care l-ai uitat
sau ignorat, dar care fusese întotdeauna acolo.

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceea ce era acolo
acum o sută de ani, spre ceea ce întotdeauna a fost acolo.

poezie de V.S. Naipaul din Un cot de râu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Basta cu tristeţea! În sertar să-ascundem hârtia!
Din ziua asta-s bântuit de-un demon demn în toate,
De parcă, spălând-mi rădăcina părului cu şampon, măiestria
Şi-o demonstră frizerul Fransoise, franţuz-fârtate.

Pun rămăşag că încă nu am murit
Şi, ca un jocheu, pe propriul cap jur,
Voi mai pune probleme, înzecit,
Pe pista hipodromului, jur-împrejur.

Ţin minte, acum e treizeci şi unu,
An minunat ce-nfloreşte în mălini, bălan,
Că s-au maturizat râmele după ploile de-acu
Şi Moscova-ntreagă pluteşte pe bărci spre liman.

Nu te nelinişteşti. Nerăbdarea - e un lux,
Cu-ncetul o să iau viteza mea de graţie, -
Cu pas glacial vom ieşi spre drumeagul de sus, -
Eu mi-am păstrat distanţa, din staţie în staţie.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Genele-nghimpă. În piept - lacrimă-n clocot.
Presimt fără frică, va fi furtună, vuiet şi ropot.
Cineva străin mă tot grăbeşte orice a uita,
E sufocant - dar, totuşi, pân' la moarte să trăiesc aş vrea.

De pe scânduri ridicat la-ntâiul sunet ce-a răsunat,
Sălbatic şi somnoros mai privind în jur, amânat,
Uite că pufăicuţa cântă un zgrunzuros refren
La ceasul, când peste-nchisoare se-nzoreşte tern.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a dat un trup ...

Mi s-a dat un trup – ce să fac cu el acum?
Un trup unic şi, cumva, numai al meu. Cum
Şi cui aş putea mulţumi pentru-această
Bucurie tăcută, această întâmplare fastă?

Eu sunt grădinarul, tot eu sunt şi floarea,
Nu-s singurel pe lumea asta care ne e-închisoarea.
Am lăsat un semn propriu pe sticla eternităţii
Un semn al respiraţiei mele, al sensibilităţii.

Pe suprafaţa ei a fost trasat un tipar,
Insesizabil în aceste zile, neclar.
După ce norii vor traversa acestă scurtă durată...
Înscrisul nu se va mai estompa niciodată.

poezie clasică de Osip Mandelştam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum nu există drumuri mai dificile decât cele care au fost curând reparate, la fel nu există păcătoşi mai intoleranţi decât cei care s-au transformat recent în sfinţi.

citat din Charles Caleb Colton
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinuturi străine

Sus în cireşul din curte oare cine
S-a urcat, ce copil, dacă nu mititelul de mine?
M-am ţinut de ramuri strâns, cât am putut de bine,
Şi-am privit spre ţinuturi îndepărtate şi străine.

Am văzut grădina din vecini cu ochii mei,
Împodobită cu fel de fel de fori pe-alei –
Şi multe alte locuri de pe lumea asta minunată,
Locuri pe care nu le mai văzusem niciodată.

Am văzut cum pe râu valurile se perindă
Şi cum apa-i este cerului de-oglindă;
Drumul plin de praf, galben ca o funie de ceapă,
Cu oameni tropăind către oraş în grabă.

De-aş găsi un pom mai înalt, un pom aparte,
Aş putea privi încă mai departe,
Acolo unde râul, umflat de alte ape,-n mare
Se strecoară fericit printre şalupe şi vapoare,

Unde, oriîncotro apuci, drumul cu dichis
Te duce direct spre insulele din Paradis;
Acolo copii iau prânzul când au chef
Şi toate jucăriile sunt vii, făcute din sidef.

poezie de Robert Louis Stevenson,1850-1894, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVI

Ţipătul păsării, cât de adânc ne scurmă...
Un ţipăt oarecare odată creat.
Copiii chiar, pe-afară ce se-nturmă,
cum strigă surzi la strigătul curat:

strigă-ntâmplarea. În largul interspaţiilor lumii
(unde pătrunde teafărul, pilduitor
ţipăt de pasăre ca oamenii în visurile lor)
şi-nfig ei icurile cârâiturilor.

Vai, unde suntem? Liberi, tot mai supuşi vâltorii
ca zmeii smulşi din mâini, de hârtie balauri
gonim în zbor prea scund cu-a râsului mantie

zdrenţuită de vânt. Rânduie zbierătorii
Zeule-Cântec! Ca ei volburaţi să învie
purtându-şi, torent, lira şi tâmpla cu lauri.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu lumea imperială n-am fost legat decât doar copilăreşte,
Mă temeam de scoici, la gardişti priveam pe sub sprâncene,
Încât nu-i sunt dator nici cu un strop din sufletu-mi, fireşte,
Oricât m-aş chinui să seamăn cu străine şi grave specimene.

Cu prostească importanţă, supărat, în căciulă de castor, udă,
Eu nu am stat sub al băncii petersburgheze portic egiptean,
Şi pe lămâioasa Nevă în foşnetul sec al bancnotei de-o sută
Niciodată, niciodată vreo ţingancă nu mi-a dansat de alean.

Presimţind viitoarele cazne, de la urletul faptei de revoltă,
Fugeam spre nereidele mele, nereide, de la Neagra Mare,
Şi de la divele epocii, de la europene-n ţinută dezinvoltă -
Ce de-a jenă, durere am mai tras, ce de-a obidă chinuitoare!

Deci, de ce şi până astăzi ăst oraş îmi mai apasă dominator
Gânduri şi sentimente, în baza unui drept de demult, abolit?
De la incendii şi geruri el devine mai obraznic, impilator -
Tot mai vanitos, mai blestemat, mai găunos, mai întinerit!

Oare nu de aceea că, pe-o ilustrată din copilărie, am văzut
Cum arată Lady Godiva, coama-i roşcată în vânt, fierbinte,
Mai repet, ca pentru sine, surdinizat, tot mai stins, revolut:
- Lady Godiva, adio... Eu, Godiva, mai ţin, mai ţin minte?...

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nu e oare asta fericirea însăşi? Această iluzie după care gonim pe vastitatea unei câmpii pe care lăsăm, moarte, bucăţi din sufletul nostru, până când ne pierdem, istoviţi, dincolo de orizont?

citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

mai cu seamă nu spune nimic
nu spune
fiecare cuvânt se va întoarce împotriva noastră
arătându-ne cu degetul înmuiat în întuneric

pe urmă poţi pleca spre tărâmul care nu mai există
nici măcar în închipuirea ta ostenită de aşteptare

unde sunt cântările care ne gâdilau urechile fragede
şi larii care vegheau în zidurile acum prăbuşite?

le vei afla sub pleoapa însângerată a zării
acolo unde vrei să-ţi clădeşti culcuşul de aur şi ghimpi?
niciodată omule mândru
niciodată

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe vălurarea apei hârtiei poliţieneşti
Noaptea se îndopă cu ghigorţi şi alţi peşti -
Stele trăiesc, păsăruici de cancelarie,
Scriu şi tot scriu mici rapoarte, o mie.

Oricât ar vrea ele să clipească-ntr-o doară,
Pot să-şi prezinte cererea a repetata oară,
Şi la scăpărări, scriitură şi putrezire
Reînnoiesc mereu permisul de crâcnire.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţine-mă bine!

Ţine-mă bine, în braţe de poţi,
Chiar dacă mi-e greu să respir uneori,
Să simt cum îmi bate iubirea la porţi,
Şi trupul să-l simt inundat de fiori.

Ţine-mă strâns, în buzunarul secret,
Căci ştiu că acolo e bine!
Cum care?... cel de la piept,
Ţine-mă acolo, numai pe mine.

Ţine-mă bine, la fel eu te ţin,
Chiar dacă viaţa împotrivă va fi,
Ştiu sigur, că tu eşti al meu destin,
Vom fi împreună, într-o bună zi!

poezie de Lusiana Drăguşin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leningrad

Revenii în oraşul meu, pân-la lacrimi cunoscut, în toate,
Până la nervuri, până la ale copilului "maimuţe" umflate.

Te-ai întors aici, aşadar înghite cât mai mult şi repede
Untura de peşte din fluviale felinare leningrădene.

Află urgent ziulica de decembrie, în care din nou
Greţos strop de dohot e mestecat în gălbenuş de ou.

Petersburg! Eu încă nu vreau, nu vreau să mor;
Tu ai toate numerele mele de telefon neliniştitor.

Petersburg! Eu mai am încă multe, multe adrese
La care voi găsi ale morţilor glasuri stinse, funeste.

Eu trăiesc pe o scară neagră, şi în tâmplă, de ori o mie,
Mă loveşte, rupt cu tot cu carne, zbârnâitul de soneie,

Şi noaptea-ntregă aştept oaspeţi scumpi să vină pe cărăruşă,
Noapte-ntreagă mişcând din cătuşele lănţişorului de la uşă.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

muriri

umbra vulturului, aripile-i deschise
întunecă palma
de pământ unde întins sărmanul meu trup
aşteaptă
… nu pleca prea departe, pasăre flămândă,
pentru puii tăi ţin
din pulpă, din coapsă, din piept, nu pleca

s-a dus

nisipul, apele înalte de deasupra
lent
lunec

o gheară mi se înfige în ceafă, mă înalţ
văzduhul
e alb-sidef, trec prin agregări multiple

linişte

un pui de vultur îmi pare
priveşte fruntea, ochiul meu… întind o mână
îl prind şi-l ţin la piept: «pui mic, pui frumos…!»

linişte

cuib în formă de cadran se răsuci –
eram eu în postul minutarului…!

puiul de vultur crescu şi îmi îndeplini ruga
ştiam acum limba lui, îi vorbeam
umblu fără o pulpă, o coapsă, parte din piept
în căutarea
apelor înalte

umbra… aripile-i deschise… prinde
forma mea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna îşi recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colţ în care îngeri se roagă pentru noi.

Şi nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Eşti numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.

Şi nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduieşti prin mine ca o boare
Şi îmi arăţi din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescăruşii plâng în mine
Şi se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune şi ziua care vine
Îmi spui şi tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

Cât de străini suntem în noaptea care vine
Şi nu vedem covorul de lacrimi aşternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Şi pierderea de care atâta m-am temut.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

împlinirea rugii (variantă la «muriri»)

umbra vulturului, aripile-i deschise
întunecă palma de pământ
unde întins sărmanul meu trup
aşteaptă
… nu pleca prea departe, pasăre-vindecare,
pentru puii tăi ţin
din pulpă, din coapsă, din piept
nu pleca
ah, nu ştiu limba în care să-ţi strig…

s-a dus

nisipul, apele înalte vin deasupra
lent
lunec

o gheară mi se înfige în ceafă, mă înalţ
văzduhu-i alb-sidef, trec agregări multiple

linişte

un pui de vultur priveşte fruntea mea… întind o mână
îl prind şi-l ţin la piept cu drag

linişte

cuibul în formă de cadran se răsuci –
eram pe post de secundar

puiul acela crescu şi-mi îndeplini ruga
ştiam acum să-i vorbesc
fără o pulpă, o coapsă, parte din piept umblu
în căutarea apelor înalte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!