Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Any Drăgoianu

De vorbă cu pădurea

De la fereastra casei mele se vede pădurea;
Și când bate vântul copacii-mi vorbesc.
Ieri, de exemplu mi-au spus că suferă de sete,
Eu trebuia să-i înțeleg mai bine ca oricine.

O pasăre mică a ciripit lângă mine,
Îmi aducea vești
Despre frunzele arțarului din colț,
Că erau certate și s-au împăcat.

Oare ulmul și-a curățat crengile uscate?

Pe stejar nu l-am mai ascultat demult
Că și-a pierdut frunzele
Și nu știu cum se face,
Dar nu-i mai dau altele în loc.
E mai bătrân decât mine,
Însă el nu se sperie
Că i-a crăpat coaja
Și-i plin de putregai.

Eu mă tem de fiecare rid
Ce-mi tulbură expresia feței
Și mă schimonosește-n fel și chip.
De-ar crește și-n mine curajul
Ca-ntr-un copac!

poezie de din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Marius Robu

Vis cu cuc

O pasăre s-a speriat de mine
Și-a vrut zboare noaptea prin copaci
Dar negura i-a stat în cale bine
Și liniștea i-a spus: "Te rog taci!"

N-a mai suflat. Și-o fi adus aminte
De ce-a visat și s-o fi sinucis
Dar cum tăcu cum se făcu cuvinte
Care pe limba cucului s-au scris.

La fel zboară iubirea mea cuminte
De parcă fu și pasăre și vis.

poezie de din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veșminte,
Și parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad și frunzele, bate și vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar și pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi și noi.

Septembrie mi-a uscat și rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Și acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Și mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un poem naiv care trecea și el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu știe înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă știe exact ce are de făcut
se proptește bine în rădăcini și: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduiește-te și tu puțin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toți ceilalți copaci înfloriți și mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduiești prea mult", zice careva
Și atunci străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Și nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare și ți-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima și încă nu știa cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost ușor înfloresc
Plănuiam fac un buchet imens pe care ți-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu știu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toți oamenii care semănau cu tine
și cântau din toate puterile
O haită de flori roșii și fierbinți.
Se țineau de mână și dansau în jurul meu în pielea goală,
cu nerușinarea unor fete mari înnebunite de atâta așteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine și nu m-ai cunoscut
Și atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură e o provocare
aștepți fac floarea perfectă
ȘTIAM numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se nășteau una după alta
ciudate și roșii
În toate zilele în care te vedeam
Și mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare și în toate nopțile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea știe înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Și nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar durează nedrept de puțin
absurd de puțin
și nu știu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ține de cald toată iarna...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
James Stephens

Vântul

Vântul s-a înălțat și-a scos câteva țipete.
A fluierat apoi din degete, tehui,
Și-a spulberat pretutindeni frunzele vestejite;
A scuturat crengile chiar cu mâna lui.
A spus că va ucide, va ucide, nu va fi pace...
Și-o va face, și-o va face.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar bucura.


Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc și mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.


Din bezna nopții-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.


Mi-ai spus că-i soare, e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înțeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.


Mințind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar știu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbești
Dar tu mereu te ții de șotii
Eu știu că tu păcălești.


Dar lângă tine când sosesc
Și când încerc ca să-ți vorbesc
De-odată se pornește-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.


Îți spun multe vreau mereu
Ca să-ți transmit din gândul meu
Dar tu privești în depărtare
Numai de mine nu te doare.


Și astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îți spun tu ești al meu țel
La tine însă plouă iară…

poezie de
Adăugat de Miruna DimaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eugene: Știu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi și o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înțeles niciodată. Își acoperea vânătăile și tăieturile și îl primea înapoi. Pentru o implora și plângea. Și acum întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei știi ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc o văd. Și într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă- ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani și nu îmi mai era frică de el. Și când l-am privit în ochi și i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, și-a dat seama. Și-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Și stau în fața casei. Țip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă lovește în cap cu o scândură și îmi sângerează urechea. Și mă târăște. Mă târăște în spatele casei în garaj. Și pleacă. Un minut... cinci minute... nu știu. Apoi se întoarce. Și mă stropește. Mă stropește și nu înțeleg. Nu înțeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înțeleg. Și apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roșie din camion. (Plânge.) Și se uită la mine pentru ultima oară... și aprinde chibritul. Și ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacție.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îți pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu pățească și Trevor același lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana ȘtefanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oare am fost viu?

Dacă privesc timpul în urmă
Nu știu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.

Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Și-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.

E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
nu simt frigul ce trece
De la picioare spre mijloc.

Noaptea-i afară și în rime,
Liniștea-i la ea acasă
Și e tristețea lângă mine,
Stă lungită și nu-i pasă.

O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când și când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.

Aud mereu note în valuri
De mă gândesc sunt nebun
Și-aud și pomii și-a lor ramuri
Și frunzele murind pe drum.

Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roșite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viață viu un timp.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu știu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găsești, să mi-l dai
Aș fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai știu, le aștern ca prin vis
Și de n-am să-l găsesc părți, din viață-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu aș vrea le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puțin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Știu este târziu...
Chiar nu vrei te lași până nu-l vei găsi?
Înțeleg... dacă-l ai... poți la mine veni.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Condica de prezență

Când ma doare dorul, scriu...
Nu știu ce altceva aș putea face,
Ma gândesc cum ar fi putut fie,
Sau cum mi-aș fi dorit cu adevărat...

Mă caut pe mine neîncetat,
Fac asta cam de când mă știu,
Încerc să-mi găsesc calea,
așez pe drumul meu.

Pe lângă mine mai ești și tu,
Prezența care înconjoară,
Care mă tulbură și mă împinge,
Mereu înainte, dar nu știu unde...

Nu este despre credință,
Nici despre dragoste,
Este despre nevoia de tine, de mine, de noi,
De două suflete ce se caută neîncetat.

poezie de (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai GebescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scrisoare departe

Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morții de vii mi-e dor de tine;

ia mai vino la o carafă, înstrăinatule,
ia mai vino ne sculptăm vișiniu copilăriile,
știi doar noi și ecoul ne ascultăm la fel de bine,
zâmbetele noastre sunt stafii împrumutate,
știi doar inimile noastre au aceeași ureche muzicală;

vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun;

cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie știi acel sentiment umbros și rece,
sentimentul ăla care te face să vorbești cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă și te duce cu gândul la pământ;

mi-e dor, și râs, și fugă, și plâns,
umbrele se arcuiesc la fel, la fel sunt toate cele lăsate-n urmă,
dar nu în aceeași ordine;

și nu mai înțeleg nimic din toamna asta care înoată portocaliu,
din vântul vânăt care răstoarnă toamna nu mai înțeleg nimic,

dar unghia asta de soare, curbând cerul,
unghia asta albă ca două palme impreunate,
unghia asta, doar asta,
o-nțeleg.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cad frunzele, a venit toamna

Cad frunzele plutind ca niște pene
adiate ușor de pulsul aerului
mai rece de toamnă.
Și noi cu ele vom cădea
dar, oare, cine știe când?

Uitându- pe geamul aburit
de gândurile ce-mi rătăcesc aiurea,
văd alergând din calea ploilor
o doamnă.

Îmbrobodită pe cap cu o pungă,
o ferească de stropii
amenințători și reci, hotărâți să-i
strice coafura.

Nu i-am observat nici fața,
nici gura.
Parcă-i cunoșteam
de undeva făptura.
Vroiam s-o dojenesc
că nu și-a luat umbrela.
Dar cu ce drept?

Când s-a mai apropiat
am zâmbit, iertător, dar cu
un pic de umor.
Era soția, udă,
ca o paparudă.
Când m-a văzut,
s-a răstit către mine
și cu o mare ciudă
m-a dojenit:

- Stai acasă toată ziua
ca un trântor.

Privești pe geam cum cad frunzele.
Nu vezi că de frig
îmi tremură buzele?
Nu te mai saturi de
televizor.
Eu vin tocmai din obor!
Cu greutate, și… Toate dor.

- Lasă nevastă mâine,
îți iau eu carne și pâine.

Hai în brațe te strâng,
începe să-mi fie dor.
Să-ți încălzesc buzele,
apoi…. tot ce ai în tine.
Vino dragă lângă mine,
sunt cald și ți-o fi bine.

Te rog, nu mai ofta!
Vrei un ceai sau o cafea?

Frunze cad și-au mai căzut
și, cine știe câte-or să mai cadă.
Un an clepsidra s-a mai scurs,
cu ea și noi am mai trecut
ca niciodată.

Părul în cap a mai albit,
cu-n an a mai îmbătrânit,
iar fața mea a mai zbârcit.

A Ta?
Nu prea se vede,
este prea mult fardată.

Așa-i viața trecătoare,
uneori chiar plutitoare.
Precum frunzele ce cad,
așa cădem și noi.
Pe când?

Cad frunzele
cu freamătul lor de toamnă.
Și frunza noastră
o cadă, dar...
Aș vrea… Nu prea curând.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, te mai chem
Și tu mai poți răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu știu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp și nici nu înțelegi...
Să fii bătrân și doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopți întregi,
Doar golul îți acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă și doboară...
Și parcă m-a uitat și Dumnezeu,
Prin tot pustiul care -nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, calcă toamne,
Și-n loc de om... devin tot mai copil.

Și azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum crește firul ierbii din pamânt?
De ce speriau cu ghionoaia,
Cum de erau și astăzi nu mai sunt?

De ce ți-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfințit?
De ce furnica și-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai șade peștele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-și iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-așa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roșu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Roșu sau Negru...

umbra se așază peste mine
nu-i mică și nici mare
mi se potrivește ca o mănușă

(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viață
fiecare crește în jurul alteia)

și pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o aștept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii și aștept
văd multe imagini și pe Dumnezeu
pășind printre lucrurile mele

pare îngândurat

amorțeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine

nu doare deloc

tot ce vreau acum e
ies din noapte și să-mi
împreunez mâinile

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viață, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult și cresc.
Crengile sunt acoperite și umbresc,
Frunzele așteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele și se veștejesc,
Copacii rămân și-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân și ele goale, așa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, și încă plutesc...!

poezie de (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Frunze la câini

De ce-o lătra un câine-n miez de noapte?
Cred că s-a speriat de somnul meu,
Care, sătul de gânduri și de șoapte,
M-a părăsit, cum face mai mereu.

Și totuși, pân-acum nu l-a simțit
Nicio țipenie de vietate.
Să fie semnul că s-a-ndrăgostit
Și a călcat pe frunzele uscate?

De visător, poate de somnoros,
Cu ochii-n cer, la stele-ndepărtate,
O fi uitat să se mai uite-n jos,
La mine și la frunzele uscate.

poezie de din Aproape alb (5 februarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul casei dărâmate

Motto:
"Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele
și nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit,
care și-a zidit casa pe nisip." Matei 7:26

Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip;
I-a dat uraganu-o brâncă,
Stâncă n-am; și-aș vrea țip.

Sunt aici, în vale-adâncă,
Nu pot alta -nfirip;
Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip.

Azi, regretul mănâncă
Și mai știu un prototip...
Dar, pe duna de nisip,
Nu mai fac o casă încă!

Nu mi-a fost casa pe stâncă.

rondel de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

* * *

Vei putea
oprești anotimpurile
pentru mine?
Știi,
am inima legată
de-un copac, iar toamna
bate la ușă...
Roagă tu frunzele
să nu cadă!
În numele
iubirii noastre, îți cer,
te strecori
printre păsările călătoare,
și să închizi
fereastra acestei lumi...

poezie de din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ce simte pentru mine

De mi-ar fi strâns piciorul mai demult
Și l-ar sărutat, cred, i-aș fi spus:
- Nu-i o dovadă absolută de iubire.
Dar știe-acum oricine-o vede și-i înțelege pe copii,
Ce simte pentru mine.

poezie de din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian MoroșanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Nu ți-am spus niciodată

Nu ti-am spus,
Copacul care l-am lasat acolo,
Și-a schimbat frunzele
Și acum are flori noi.
Când a nins, am vazut fereastra
Luminată de culoarea lor.

Nu ti-am spus,
Am trecut pe lângă el,
Să-mi amintesc zilele
Când am plecat
Ajung în brațele tale.

Nu ți-am spus,
Pentru era acolo,
Când în cameră era întuneric
Și în toata lumea mea mică,
Era prezența lui.

Nu ți-am spus,
Că în timp, aleea m-a însoțit
Și în sunetul tăcerii
Am regăsit lânga el,
Cântecul devenirii mele.

Nu ți-am spus,
Pentru a mă asculta,
Aud vocea-mi pe
O foaie de hâtie
Și scriu în zori
Când îmi lipsești,
Căci scriu lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook