Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ion Barbu

Riga Crypto și Lapona Enigel

Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Și Crypto, regele-ciupearcă!

- Nuntaș fruntaș!
Ospățul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aș,
Cu Enigel și riga Crypto.

- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunții, în cămară.

*

Des cercetat de pădureți
În pat de râu și-n humă unsă,
Împărățea peste bureți
Crai Crypto, inimă ascunsă,

La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureții
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereții.

Și răi ghioci și toporași
Din gropi ieșeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau și nărăvaș,
Că nu voia să înflorească.

În țări de gheață urgisită,
Pe-același timp trăia cu el,
Laponă mică, liniștită,
Cu piei, pre nume Enigel.

De la iernat, la pășunat,
În noul an, să-și ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe mușchiul crud
La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeață:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceață:

- Enigel, Enigel,
Ți-am adus dulceață, iacă.
Uite fragi, ție dragi,
Ia-i și toarnă-i în puiacă.

- Rigă spân, de la sân,
Mulțumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.

-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.

-Te-aș culege, rigă blând...
Zorile încep să joace
Și ești umed și plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Așteaptă de te coace.

-Să mă coc, Enigel,
Mult aș vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roșu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged și răcoare.

- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,

Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Și ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nțelept.

La lămpi de gheață, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.

Mă-nchin la soarele-nțelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Și roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.

La soare, roata se mărește;
La umbră, numai carnea crește
Și somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt și umbră iar o umflă...

Frumos vorbi și subțirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.

- Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface ușurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă...

Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.

Și sucul dulce înăcrește!
Ascunsa-i inimă plesnește,
Spre zece vii peceți de semn,
Venin și roșu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;

Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,

Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă față, mai crăiască:

Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălarița-mireasă,
Să-i ție de împărăteasă.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Ion Barbu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 11.99 lei.

Citate similare

Rege

Țâfnosul Rigă, cum se-ngâmfă El
Că-n platoșă-i ascuns ca melcul - gemeni -
Și-nsulițează câte-un ochi, asemeni,
Sedus de hipoteticul duel!

Spăimos, dă legi, edicte scrise-n cremeni,
Stârnite peste toți ca un flagel,
Norodul ațâțându-l la răzbel
Și-n jocul tău, Zeu Marte, tu l-ademeni!

Legat p-un fir subțire și tehui,
Se mișcă tot releu-n plasa lui!

Tunarii de la Forturi, puși de Rigă,
Comanda Lui prin guri de foc o strigă!

Dar uită că-zmintit întru bravadă -
Se-mpiedică în propria lui spadă!

sonet epigramatic de din almanahul "Planeta Șah" (1985)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Mihai EnachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mândrie

Ti-am spus că mi-e dor, că mi-e greu fără tine
Și-n sinea-mi te-aștept, te vreau lângă mine
N-am spus nimănui dar sufletu-mi plânge.
Prea mult te iubesc dar asta n-ajunge.
ȘI inima-ndură și iartă și lasă
Dau tot pentru tine dar ție nu-ți pasă...

Un drum am ales cu soare și ploi
Pe el mi-am dorit pășim amândoi,
stai lângă mine aproape să-mi fi
Degeaba te chem, tu nu vrei să vii...
Doar vorbe, doar gânduri și-o dragoste falsă
O lume ți- da dar ție nu-ți pasă.

Te văd ca prin vise, vrei înapoi,
Pe drumul ce-l vechi să pășim amândoi
Dar nu-I cu putința, nu-ți cad iar în plasă
Rămâi suspinând...
De azi nu-mi mai pasă!

poezie de (8 februarie 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veșnic m- împovăra,
Când, noapte-zi, pereții apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absența ta ca ștreangul sub bărbie
strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviințează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalți orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Și ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine și te doare
Să-i simți în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Așa simt eu acum când ești departe
Și nu mai știu e noapte sau e zi,
Te țin aici pe viață și pe moarte,
Te văd că mă și tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aștept,
Dar stânga mea, de dorul tău, lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai știu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aș părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi și flori trăiesc împreunate,
Miracol și coșmar, la fel, așa,
Cuțitul alții mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Și poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie și asalt,
Ci -ți modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeții însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum și tu sorbi,
Și ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca niște orbi.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Să mor

Mi-e frig. N-ar trebui să-mi fie. E primăvara peste tot,
Dar nu și-n mine. Eu nu pot
uit că mi-ai cerut plec. Am înghețat și sângele mi-e albastru,
Nu mai curge. Un dezastru.

Stă-n loc. De piatră-i carnea de pe mine și inima a amorțit.
De ce plec? Că te-am iubit?
Oricum o fac și așa plecată. Și chiar de inima mi-e moartă
Tot stau plângând, pe lângă poartă.

poate treci și te oprești și-mi spui că ai glumit sau nu mai știu.
Mi-e sufletul mai mult decât pustiu.
Ce viață am acum când tu nu ești. E seacă, fără aer și cu dor.
Cred c-o să plec de tot. mor.

poezie de
Adăugat de Magdalena RusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu, ființă inocentă

Te-aștept prin întuneric și prin ceață

să vii cu farmecele tale.

Aștept de parcă a trecut o viață,

cu sufletul pătat de dor și jale.

Mi-e dor de-un zâmbet călduros

ce risipește orice necaz

și de un suflet călduros

care te scapă de macaz.

Tu ființă inocentă care îmi aparții,

nu mă lăsa acum în umbră!

Îți dăruiesc orice ca să revii,

căci nu vreau viață sumbră.

pot trăi în pace cum oi vrea,

pot iubi pe cine cred.

Că sunt sătul, deși nu prea...

Și cum mă vezi, cam șubred.

Ești tu aceea care-mi pare

a fi aleasa dintre spuse.

Un sentiment oferi, e mare

și-ndoielnic pare-mi-se...

Pătrunzi în minte parcă prea ușor

și nu stiu ce fac -

ori să traiesc, mor?

Mai bine împac.

Poate că nu vei mai ajunge

și te aștept degeaba...

Ceva în piept mă-npunge

și eu credeam că-i graba,

dar timpul pentru mine stă în loc

sau trece, nici nu știu...

Și inima aproape că-mi ia foc

la cât e de pustiu.

Mi-e dor de vorbele pe care

mi le spuneai în vis.

Eu nu mai dorm și doare,

căci nu mi le-ai mai zis...

Oftez din greu, că poate ești

tot mai aproape de apus,

unde te-aștept îmi șoptești

ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.

pot uita la nori,

cum o făceam mereu.

Mi-e teamă c-o să mori

și o să pleci, dar eu?

Eu te aștept în întuneric și în ceață

să vii cu farmecele tale.

Aștept de parcă a trecut o viață,

cu sufletul pătat de dor și jale...

poezie de din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș FlorianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Barbu

Oul dogmatic

E dat acestui trist norod
Și oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!

Cum lumea veche, în cleștar,
Înoată, în subțire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă și cavou.

Din trei atlazuri e culcușul
În care doarme nins albușul
Atât de galeș, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Și masculin
Albușului în hialin:
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, și azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolți pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou - simbol ți-l aduc,
Om șters, uituc.

Nu oul roșu.
Om fără sat și om nerod,
Un ou cu plod
Îți vreau plocon, acum de Paște:
Îl urcă - în soare și cunoaște!

*

Și mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când moară
Și ou și lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A morții frunte - acolo-i toată.
În gălbenuș,
roadă spornicul albuș,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma - dogma.

*

Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Și nici la closcă să nu-l pui!
Îl lasă - în pacea - întâie-a lui,

vinovat e tot făcutul,
Și sfânt, doar nunta, începutul.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Anacronism romantic

Cum? Mai visezi și-acuma, iubito, primăvara?
Te mai gândești și-acuma la câmpul plin de flori?
N-ai renunțat la ceasul de vis și planuri seara,
Mai frunzărești în taină cutia cu scrisori?

Cum? Mai alergi și-acuma pe țărmuri s-asculți marea?
Acele-apusuri roșii și-acum le mai privești?
Tot îți mai faci cu grijă la ora 5 plimbarea,
Tot îți mai iei umbrela de soare când citești?

N-ai încă sensul morții, nu simți ce se petrece?
Nu vezi că viața fuge din noi ca un tâlhar?
vasele cu visuri au început sece
Și nu mai pot umple nici un pahar măcar?

Că mult, o!... mult mai serbezi ca altădată, luna
N-o mai căutăm cu-aceeași ardoare printre stânci?
Nu te întrebi, iubito, deloc, de ce acuma
În turnurile nopții urcăm încet, pe brânci?

Tot mai păstrezi în glastră acele vechi garoafe?
Dar lucrurile mele? Tot le ai între ferești?
Pe unde-au fost odată grădini acum praf e
Și-azi nici o bucurie-n tristeți nu mai găsești.

Ne apropiem de toamnă cu fiecare seară
Și-abia mai poate lampa răzbate până-n drum.
Mi-e frică lângă geamuri să mai privesc pe-afară
Și teamă mi-e și-n mine să mai privesc acum.

Și totuși tu, iubito, acolo în cămara
Cu flori demult uscate (dar pentru tine vii)
Visezi cu-nchise pleoape și-acuma primăvara
Și, cine știe, poate și-acuma îmi mai scrii...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Radu Stanca este disponibilă pentru comandă online la 34.99 lei.

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greșeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca și cum eu însămi sunt
Despărțită doar de ochiul care privește rece
Undeva pe însăși calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă șade pregătit plece.

E desprins de trup și este mai frumos ca niciodată
L-aș desface din adâncuri să-l alin și să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuți ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va vin și eu să mă lași să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l așteaptă în tăcere trist și gol.

poezie de din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Am reusit sa ramin eu insami" de Ileana Mălăncioiu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.95- 20.99 lei.
Any Drăgoianu

Tratat de singurătate

Doar calul meu bun așteptă-n tăcere
De parcă mai ieri, priponit l-am lăsat,
La marginea clipei, urlând de durere,
caute visuri străine prin sat.

iartă, prietene drag, pentru toate,
Că nu a fost ieri această lăsare,
Iar somnul și foamea și grija mea, poate,
N-au fost de ajuns -ți găsești o cărare.

iartă, că ochiu-mi flămând de o vreme,
Orbit de un drum prin iluzii deșarte,
A stat la o lume distanță și geme,
A stat într-o lume cu sânge și moarte.

Îmi iartă, prietene, fapta mea gravă,
vise străine au curs zi de zi
Pe carnea mea vie, săgeți cu otravă
Acum poposesc și mi-e greu, dar tu știi

lupta aceasta nebună mi-a dus
Și suflet și carne și oase și tot
Pe drumul de sare și preț nu le-a pus,
Străină să-i fiu, străin-am să pot.

Și calul văzând cum din lacrimi fac râu,
Genunchii lui slabi se-ntăriră pe loc,
Smuci dintr-o dată, scăpă și din frâu
Pe nările-i blânde ieși numai foc.

mergem, stăpână, o lume ne știe
Și lasă-l în urmă facă, ce-o vrea,
Din cupă soarbă tăcerea lui vie
Și noaptea să-i fie străină și grea!

-ți caute ochiul și mâna și visul
simtă dispreț, și uitare la fel,
-ți plângă pe urme, -ți mângâie scrisul
Să nu-l ierți, desigur, simtă și el

Pământul cum fuge, și oasele-i moi
caute-n zare un semn cât de mic,
Iar ochii să-i fie de tine mai goi
Și gloria lui să însemne... Nimic!

poezie de
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, calcă toamne,
Și-n loc de om... devin tot mai copil.

Și azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum crește firul ierbii din pamânt?
De ce speriau cu ghionoaia,
Cum de erau și astăzi nu mai sunt?

De ce ți-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfințit?
De ce furnica și-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai șade peștele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-și iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-așa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roșu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Îndrăzneala unui zbor

ligă săpăligă
cine instigă
serile scriu
până mai târziu
nopțile sap
dacă nu mai scap
de un dor nebun
cărui supun?

rigă milostive
manuscrise stive
bine, nu e bine
le tot rup din mine
sertarele pline
vai de voi sau vai de mine?!

înțeleg sau nu înțeleg
destram și mă culeg
nebunia din cuvinte
numai cine ia aminte
pierde tot dar și câștigă
în disprețul tuturor
îndrăzneala unui zbor!

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mircea Țenche

Mai vrei sa zbori?

vrea să știu că nu mai știi
Doar fraierii fac nebunii,
Mai râzi?
Oamenii nu vor creadă.
Tot ce-am văzut era minciună,
Când am zâmbit
Doar voie bună.
În rouă, inimile merg în vacanță.
Minunea mea din altă lume,
Prea mult zâmbeai și fără glume.
Ai pornit sângele la vale
Eu te... tu vrei senzații materiale.
Cu cauciucuri te-am cunoscut,
Iluzii multe ai vândut
Dar ca o zână fără zmei
Împărțeai inima în trei.
O cizmă este prea banală,
Iar Burebista n-a prea fost la școală!
Ciocolata belgiană e cea mai bună,
Păcat că vine în ambalaje mici
Dar gustul ei scump,
E mai presus de orice!
Prefer...
Stabilitate și onoare.
Un vagabond îți făcea flori din gheață,
Îi erai seară, dimineață.
Cu versuri albe și tembele,
Te-a pus mult mai presus de stele.
Tot ce a fost rămâne nespus
Într-un inel cum altele nu-s,
Cu pași loviți și visători,
Cu sufletul fără comori.
Dar la final:
Mai vrei zbori?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lev Tolstoi

Da, așa cum nu știi când și cum ai adormit, la fel nu știi când și cum te-ai născut. Și, ca în somn, la fel și în viață începi crezi tot mai mult în ce ți se prezintă separat de Întreg. Și, tot ca în somn, crezi din ce în ce mai mult și în sfârșit te trezești, adică pierzi personalitatea care trăia în somn și intri în starea în care erai înaintea somnului, dar nu în aceeași stare, ci într-una superioară, căci ai îmbătrânit, ai devenit mai deștept, mai bun.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.
George Coșbuc

În miezul verii

O fâșie nesfârșită
Dintr-o pânză pare calea,
Printre holde rătăcită.
Toată culmea-i adormită,
Toată valea.

Liniștea-i deplin stăpână
Peste câmpii arși de soare,
Lunca-i goală: la fântână
E pustiu; și nu se-ngână
Nici o boare.

Numai zumzetul de-albine,
Fără-ncepere și-adaos,
Curge-ntruna, parcă vine
Din adâncul firii pline
De repaos.

Și cât vezi în depărtare
Viu nimic nu se ivește...
Iată însă, colo-n zare,
Mișcător un punct răsare
Și tot crește.

Poate-i vrun bătut de soartă
Care-aleargă pe câmpie
Într-atâta lume moartă!
Dor îl mână, griji îl poartă,
Domnul știe!

Poți acum să-l vezi mai bine:
E femeie, o sărmană,
Strâns la piept în scutec ține
Un copil; și-n sârg ea vine,
Vine-n goană.

De călduri dogoritoare,
Foc aprins îi arde chipul;
Un cuptor e roșul soare,
Și cărbune sub picioare
E nisipul.

Când ajunge la fântână,
Jos pe-o pajiște săracă
Pune-odorul ei. Din mână
Saltă cumpăna bătrână
Și se pleacă.

Scârțâind, din nou ea crește.
Mama toarnă cu tot zorul
Apă-n pumni, și se grăbește
La copil și-i răcorește
Obrăjorul.

Bea apoi și ea pe fugă.
Merge iarăși după asta
La copil și-i sugă;
Frânt-apoi, pe-o buturugă
Stă nevasta.

Și e liniște pe dealuri
Ca-ntr-o mănăstire arsă;
Dorm și-arinii de pe maluri
Și căldura valuri-valuri
Se revarsă.

Nici un nor văzduhul n-are
Foc sub el să mai ascunză;
Nici o pasăre prin zare,
Nu se mișcă-n lumea mare
Nici o frunză.

Singur vântul, colo, iată.
Adormise la răcoare
Sub o salcie plecată
Somnuros în sus el cată
Către soare.

Mai e mult! Și ca să-i fie
Scurtă vremea, până pleacă,
El se uită pe câmpie,
Fluieră și nu mai știe
Ce să facă.

Dar deodată se oprește:
Peste ochi își pune-o mână
Și zâmbind copilărește
Curios și lung privește
Spre fântână!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Alzheimer

E gheață, e frig, și e seară,
sunt eu, și ești tu, și e frig,
în brațe, un câine-covrig
se cere mergem afară,

dar negru e-afară, polei,
iar poza din fața-mi e-o brișcă,
- De ce chipul tău nu mai mișcă?
am ceai, turtă dulce... nu vrei?

Dar javra trage spre ușă,
o pup cu un șut, dar regret!
În pat, în pereți e cenușă,
și simt că-mi ascund un secret.

Tu taci, și eu tac, doar un câine
din coadă dă semne că-i viu,
că-i azi, că e ieri sau e mâine
sau poate e numai târziu.

pupi, și e roșu, și cald,
și suntem, din nou, la olaltă,
sunt suplu, umil și înalt,
ești caldă, ești suplă și-naltă,

iar mâna în mână îmi umblă,
sub ușă, lumina s-a supt,
pe umeri doare o umbră,
în deget, inelul s-a rupt,

și-n palme îmi curge o boală
cu "poate", cu "da" sau cu "nu",
în dreapta e lesa - e goală,
și-n stânga, sub inimă, tu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult și am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut și pe obraz doar lacrimi reci.
Nu întreba dacă mai plâng, nu am să-ți spun tot ce doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ți ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Și aș vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Și inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur și adorm, în lacrimi trezesc.

Te-am așteptat în gară pe un peron pustiu,
Știam că vii la mine, cu tine urma fiu,
Ți-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N- fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în fața mea, fericită și frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prințesa mea.

Te voi iubi o viață, mereu ai fost confuză,
Mai pot simți și acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă și chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău și dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aștept din nou la gară,
Ne așteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu știu și știi și tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de
Adăugat de Daniel ScripcaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O corabie în derivă

Corabia bătrână ce mai plutește-n larg,
A dat semnal, o știre, din marele-i catarg,
Că s-a oprit din drumul ce-o duce în spre mal,
Lovită prea puternic de-al timpurilor val.
De-atâta vânt și ploaie, de-atâțea ani prea grei,
Motorul îi tușește și nu mai dă scântei,
I-a ruginit și „Cala” iar „Prora” o trădează
Și acul din busolă adesea deviază,
De-aceea poposește, puteri să-și reculeagă,
Să-și re înceapă mersul spre țărmul ce o leagă
De amintiri plăcute și dimineți cu soare,
Dar și zile mai aspre, furtuni necruțătoare,
Pe care le-a învins cu multă dibăcie,
Mai greu sau mai ușor, cum numai ea o știe,
Dar anii au trecut, catargul i se-nclină,
Astfel că-ncet devine epavă submarină.
- Corabie bătrână? Încearcă -ți revii,
Îndreaptă-ți prora strâmbă, uită de nostalgii,
Adună-ți „echipajul”și fă-l să înțeleagă
Căci numai armonia, enigmele dezleagă.
Invidia și ura, mândria și-ngâmfarea,
Sunt calități deșarte ce îți scurtează zarea,
Iar„ceața” te orbește de nu mai poți să vezi,
Îți tulbură și mintea și nu-ți vine crezi,
Cum? Pân㠄ieri” în larguri elicea ta cea mică
A spart sloiuri de gheață și valuri fără frică,
Azi te-ai oprit departe, ești parcă în „Bermude”
De și „Dana” te-așteaptă și „Luna” îți surâde.
- O... Dragul meu Luceafăr blând, calea-i atât de lungă,
Iar anii care mi-au rămas nu cred c-o să-mi ajungă
Să ies la malul „plăsmuit”, când „Tu” erai aproape,
Cu raza-ți lungă luminând, calea pe multe ape,

Căci echipajul ce-l mai am, „Sfios”, părăsește,
Drumul spre « țărmul » liniștit, în loc scadă, crește.
Prea iute a uitat ce-a fost, nutrește numai „silă”,
Dar nu-i nimic, n-o să ajung un „cerșetor de milă”.
Am un destin, ce-i doar al meu și o speranță trează,
In ea mai cred, și-n „Dumnezeu”, ce mintea-mi
luminează,
Doar el m-ajută repar corabia-mi bătrână,
S-o scot în larg, s-o duc la mal, din mlaștini și lagună.
- „Luceafăr blând” îți mulțumesc că te gândești la mine,
Ce-i drept, arareori prin vis, îmi spui vorbe de bine,
Doar „Tu”din echipajul vechi țintești calea cea dreaptă,
Căci ceilalți? Rătăcesc mereu, să mă scufund așteaptă.
Dar nu în larg, ci la un „Țărm” cu ape line,
Intr-o dană liniștită, împăcat, fără suspine,
Că mi-am dus„crucea”, greu, ușor, se înțelege,
Ce ți-e dat rămâne sacru, ce ți-e scris rămâne lege.

De ziua mea, 24.10.2005, la 70 de ani cu nepoții

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gusturi

Gust din mure și din fragi
Cu dulceața lor mi-s dragi,
Dar când gust din carnea ta
Dulce-al ei e altceva.

Miros floarea multor tei
Ce parfum e-n jurul ei,
Dar parfumul tău să știi
N-am să-l uit pân'-oi muri.

Drag mi-e câmpul înflorit,
Verdele abia-ncolțit,
Dacă ar fi din tot s-aleg
Dragă-mi ești într-un întreg

Mult mai mult și mi-e ușor
le spun cuvintelor,
Iubesc ochii tăi rotunzi,
Iubesc buzele-ți când râzi.

Mâinile ți le iubesc,
Sânii tăi îi îndrăgesc,
Mersul tău în legănări,
Trupu-ți mirosind a flori.

Gust din mure și din fragi,
Simt parfumul lor dibaci.
Miros florile de tei,
Galbene cu clopoței.

îmbăt de-al tău parfum,
Cum ți-l simt venind pe drum.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt un bulgăr de nimic

Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.

Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Și cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu -mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat sorb
și pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook