
Riga Crypto și Lapona Enigel
Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,
Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Și Crypto, regele-ciupearcă!
- Nuntaș fruntaș!
Ospățul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aș,
Cu Enigel și riga Crypto.
- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunții, în cămară.
*
Des cercetat de pădureți
În pat de râu și-n humă unsă,
Împărățea peste bureți
Crai Crypto, inimă ascunsă,
La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureții
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereții.
Și răi ghioci și toporași
Din gropi ieșeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau și nărăvaș,
Că nu voia să înflorească.
În țări de gheață urgisită,
Pe-același timp trăia cu el,
Laponă mică, liniștită,
Cu piei, pre nume Enigel.
De la iernat, la pășunat,
În noul an, să-și ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe mușchiul crud
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeață:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceață:
- Enigel, Enigel,
Ți-am adus dulceață, iacă.
Uite fragi, ție dragi,
Ia-i și toarnă-i în puiacă.
- Rigă spân, de la sân,
Mulțumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.
-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.
-Te-aș culege, rigă blând...
Zorile încep să joace
Și ești umed și plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Așteaptă de te coace.
-Să mă coc, Enigel,
Mult aș vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roșu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged și răcoare.
- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Și ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nțelept.
La lămpi de gheață, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.
Mă-nchin la soarele-nțelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Și roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.
La soare, roata se mărește;
La umbră, numai carnea crește
Și somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt și umbră iar o umflă...
Frumos vorbi și subțirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.
- Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface ușurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă...
Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.
Și sucul dulce înăcrește!
Ascunsa-i inimă plesnește,
Spre zece vii peceți de semn,
Venin și roșu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;
Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,
Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă față, mai crăiască:
Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălarița-mireasă,
Să-i ție de împărăteasă.
poezie clasică de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre nuntă
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre frică
- poezii despre foc
Citate similare
Rege
Țâfnosul Rigă, cum se-ngâmfă El
Că-n platoșă-i ascuns ca melcul - gemeni -
Și-nsulițează câte-un ochi, asemeni,
Sedus de hipoteticul duel!
Spăimos, dă legi, edicte scrise-n cremeni,
Stârnite peste toți ca un flagel,
Norodul ațâțându-l la răzbel
Și-n jocul tău, Zeu Marte, tu l-ademeni!
Legat p-un fir subțire și tehui,
Se mișcă tot releu-n plasa lui!
Tunarii de la Forturi, puși de Rigă,
Comanda Lui prin guri de foc o strigă!
Dar uită că-zmintit întru bravadă -
Se-mpiedică în propria lui spadă!
sonet epigramatic de Tudor George din almanahul "Planeta Șah" (1985)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre seducție
- poezii despre război
- poezii despre monarhie
- poezii despre legi
- poezii despre jocuri
- poezii despre gură
- poezii despre duel
- poezii despre artilerie
Mândrie
Ti-am spus că mi-e dor, că mi-e greu fără tine
Și-n sinea-mi te-aștept, te vreau lângă mine
N-am spus nimănui dar sufletu-mi plânge.
Prea mult te iubesc dar asta n-ajunge.
ȘI inima-ndură și iartă și lasă
Dau tot pentru tine dar ție nu-ți pasă...
Un drum am ales cu soare și ploi
Pe el mi-am dorit să pășim amândoi,
Să stai lângă mine aproape să-mi fi
Degeaba te chem, tu nu vrei să vii...
Doar vorbe, doar gânduri și-o dragoste falsă
O lume ți-aș da dar ție nu-ți pasă.
Te văd ca prin vise, mă vrei înapoi,
Pe drumul ce-l vechi să pășim amândoi
Dar nu-I cu putința, nu-ți cad iar în plasă
Rămâi suspinând...
De azi nu-mi mai pasă!
poezie de Andreea Palasescu (8 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi poezii despre iubire, poezii despre prezent, poezii despre plâns, poezii despre ploaie, poezii despre mândrie, poezii despre iertare, poezii despre gânduri, poezii despre dorințe sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Mângâieri de foc
Ce vremuri de criză! Ce de nenoroc!
Zadarnic picătura de voință...
Incinerând această lume...-n loc,
Ne vom zidi cenușa-n suferință.
Se zbat în noi furtuni, vulcani, cenușă.
N-avem cui plânge... Umeri nu mai sunt.
Doar către Cer ne-a mai rămas o ușă.
Ne sapă-n suflet fiecare vânt.
Avem o schijă-n inima ce plânge,
Pulsând speranțe, vise, adevăr...
Dar moartea parcă tot mai mult ne strânge,
Iar eu duc grija pentru-acest popor.
Aici, la noi, încă domnește ura
Și focul vieții mi-a pârlit lumina.
Îți simt pe suflet, iar, mângâietura.
Dar, vezi, cine să-mi ude rădăcina?!
Sunt urme de rușine pe retină.
M-a scormonit un sentiment ciudat
În goana după fală și lumină
Și pe retina mea s-a-ntunecat.
E glaucomul dragostei de sine...
Nimic nu este azi ca la-nceput.
Mi-a mai rămas o pată de rușine
Și-n mine m-am închis și plâng tăcut.
Mă tem că-mi este rău când îmi e bine.
Și plec la îngeri să mă spovedesc,
Dar mint că e O. K. fără rușine.
Că-mi este bine vreau să dovedesc.
Și mulțumesc când plec... dar ce minciună!
Sunt iar murdar din cap până-n picioare
De boli, incest, durere, lacrimi, ură
Și spini se-nfig în carnea tălpii goale.
Mi-e iar război și diavolii din mine
Mi-alintă plânsu-n mângâieri de foc.
Și când mi-e rău, atunci mi-e cel mai bine...
Voi nu vedeți că nu mai am noroc?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și poezii despre minciună, poezii despre adevăr și minciună, poezii despre îngeri, poezii despre vânt sau poezii despre vulcani

Adânca privire
Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veșnic m-aș împovăra,
Când, noapte-zi, pereții mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.
Absența ta ca ștreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.
O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviințează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.
La paginile scrise înainte
De ceilalți orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Și ochii tăi, aici, în fruntea mea.
Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine și te doare
Să-i simți în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
Așa simt eu acum când ești departe
Și nu mai știu e noapte sau e zi,
Te țin aici pe viață și pe moarte,
Te văd că mă și tem că vei orbi.
Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aștept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.
Nici nu mai știu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aș părăsi cumva, dar nu mai pot.
Zăpezi și flori trăiesc împreunate,
Miracol și coșmar, la fel, așa,
Cuțitul alții mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.
Și poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie și asalt,
Ci să-ți modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.
Profeții însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum și tu mă sorbi,
Și ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca niște orbi.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre zăpadă, poezii despre superlative, poezii despre sprâncene, poezii despre picioare sau poezii despre noapte
Să mor
Mi-e frig. N-ar trebui să-mi fie. E primăvara peste tot,
Dar nu și-n mine. Eu nu pot
Să uit că mi-ai cerut să plec. Am înghețat și sângele mi-e albastru,
Nu mai curge. Un dezastru.
Stă-n loc. De piatră-i carnea de pe mine și inima a amorțit.
De ce să plec? Că te-am iubit?
Oricum o fac și așa plecată. Și chiar de inima mi-e moartă
Tot stau plângând, pe lângă poartă.
Că poate treci și te oprești și-mi spui că ai glumit sau nu mai știu.
Mi-e sufletul mai mult decât pustiu.
Ce viață am acum când tu nu ești. E seacă, fără aer și cu dor.
Cred c-o să plec de tot. Să mor.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre umor, poezii despre sânge, poezii despre suflet, poezii despre primăvară sau poezii despre gheață
Tu, ființă inocentă
Te-aștept prin întuneric și prin ceață
să vii cu farmecele tale.
Aștept de parcă a trecut o viață,
cu sufletul pătat de dor și jale.
Mi-e dor de-un zâmbet călduros
ce risipește orice necaz
și de un suflet călduros
care te scapă de macaz.
Tu ființă inocentă care îmi aparții,
nu mă lăsa acum în umbră!
Îți dăruiesc orice ca să revii,
căci nu vreau viață sumbră.
Să pot trăi în pace cum oi vrea,
să pot iubi pe cine cred.
Că sunt sătul, deși nu prea...
Și cum mă vezi, cam șubred.
Ești tu aceea care-mi pare
a fi aleasa dintre spuse.
Un sentiment oferi, e mare
și-ndoielnic pare-mi-se...
Pătrunzi în minte parcă prea ușor
și nu stiu ce să fac -
ori să traiesc, să mor?
Mai bine mă împac.
Poate că nu vei mai ajunge
și te aștept degeaba...
Ceva în piept mă-npunge
și eu credeam că-i graba,
dar timpul pentru mine stă în loc
sau trece, nici nu știu...
Și inima aproape că-mi ia foc
la cât e de pustiu.
Mi-e dor de vorbele pe care
mi le spuneai în vis.
Eu nu mai dorm și doare,
căci nu mi le-ai mai zis...
Oftez din greu, că poate ești
tot mai aproape de apus,
unde te-aștept să îmi șoptești
ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.
Mă pot uita la nori,
cum o făceam mereu.
Mi-e teamă c-o să mori
și o să pleci, dar eu?
Eu te aștept în întuneric și în ceață
să vii cu farmecele tale.
Aștept de parcă a trecut o viață,
cu sufletul pătat de dor și jale...
poezie de Pleșa Dragoș Florian din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zâmbet sau poezii despre pace

Oul dogmatic
E dat acestui trist norod
Și oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!
Cum lumea veche, în cleștar,
Înoată, în subțire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă și cavou.
Din trei atlazuri e culcușul
În care doarme nins albușul
Atât de galeș, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Și masculin
Albușului în hialin:
Sărutul plin.
*
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, și azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.
Să vezi la bolți pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou - simbol ți-l aduc,
Om șters, uituc.
Nu oul roșu.
Om fără sat și om nerod,
Un ou cu plod
Îți vreau plocon, acum de Paște:
Îl urcă - în soare și cunoaște!
*
Și mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Și ou și lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A morții frunte - acolo-i toată.
În gălbenuș,
Să roadă spornicul albuș,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma - dogma.
*
Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Și nici la closcă să nu-l pui!
Îl lasă - în pacea - întâie-a lui,
Că vinovat e tot făcutul,
Și sfânt, doar nunta, începutul.
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre ceas, poezii despre Sfântul Duh, poezii despre înot, poezii despre început, poezii despre vinovăție sau poezii despre tristețe
Anacronism romantic
Cum? Mai visezi și-acuma, iubito, primăvara?
Te mai gândești și-acuma la câmpul plin de flori?
N-ai renunțat la ceasul de vis și planuri seara,
Mai frunzărești în taină cutia cu scrisori?
Cum? Mai alergi și-acuma pe țărmuri s-asculți marea?
Acele-apusuri roșii și-acum le mai privești?
Tot îți mai faci cu grijă la ora 5 plimbarea,
Tot îți mai iei umbrela de soare când citești?
N-ai încă sensul morții, nu simți ce se petrece?
Nu vezi că viața fuge din noi ca un tâlhar?
Că vasele cu visuri au început să sece
Și nu mai pot să umple nici un pahar măcar?
Că mult, o!... mult mai serbezi ca altădată, luna
N-o mai căutăm cu-aceeași ardoare printre stânci?
Nu te întrebi, iubito, deloc, de ce acuma
În turnurile nopții urcăm încet, pe brânci?
Tot mai păstrezi în glastră acele vechi garoafe?
Dar lucrurile mele? Tot le ai între ferești?
Pe unde-au fost odată grădini acum praf e
Și-azi nici o bucurie-n tristeți nu mai găsești.
Ne apropiem de toamnă cu fiecare seară
Și-abia mai poate lampa răzbate până-n drum.
Mi-e frică lângă geamuri să mai privesc pe-afară
Și teamă mi-e și-n mine să mai privesc acum.
Și totuși tu, iubito, acolo în cămara
Cu flori demult uscate (dar pentru tine vii)
Visezi cu-nchise pleoape și-acuma primăvara
Și, cine știe, poate și-acuma îmi mai scrii...
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre toamnă, poezii despre stânci sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Iar mă-ndepărtez de tine
Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greșeală a fost pus.
Dar te văd tot mai aproape ca și cum eu însămi sunt
Despărțită doar de ochiul care mă privește rece
Undeva pe însăși calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă șade pregătit să plece.
E desprins de trup și este mai frumos ca niciodată
L-aș desface din adâncuri să-l alin și să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuți ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.
Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin și eu să mă lași să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l așteaptă în tăcere trist și gol.
poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre tăcere, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre ochi, poezii despre greșeli sau poezii despre frumusețe

Tratat de singurătate
Doar calul meu bun mă așteptă-n tăcere
De parcă mai ieri, priponit l-am lăsat,
La marginea clipei, urlând de durere,
Să caute visuri străine prin sat.
Mă iartă, prietene drag, pentru toate,
Că nu a fost ieri această lăsare,
Iar somnul și foamea și grija mea, poate,
N-au fost de ajuns să-ți găsești o cărare.
Mă iartă, că ochiu-mi flămând de o vreme,
Orbit de un drum prin iluzii deșarte,
A stat la o lume distanță și geme,
A stat într-o lume cu sânge și moarte.
Îmi iartă, prietene, fapta mea gravă,
Că vise străine au curs zi de zi
Pe carnea mea vie, săgeți cu otravă
Acum poposesc și mi-e greu, dar tu știi
Că lupta aceasta nebună mi-a dus
Și suflet și carne și oase și tot
Pe drumul de sare și preț nu le-a pus,
Străină să-i fiu, străin-am să pot.
Și calul văzând cum din lacrimi fac râu,
Genunchii lui slabi se-ntăriră pe loc,
Smuci dintr-o dată, scăpă și din frâu
Pe nările-i blânde ieși numai foc.
Să mergem, stăpână, o lume ne știe
Și lasă-l în urmă să facă, ce-o vrea,
Din cupă să soarbă tăcerea lui vie
Și noaptea să-i fie străină și grea!
Să-ți caute ochiul și mâna și visul
Să simtă dispreț, și uitare la fel,
Să-ți plângă pe urme, să-ți mângâie scrisul
Să nu-l ierți, desigur, să simtă și el
Pământul cum fuge, și oasele-i moi
Să caute-n zare un semn cât de mic,
Iar ochii să-i fie de tine mai goi
Și gloria lui să însemne... Nimic!
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre trecut
Prea mult copil, în mine, a rămas
Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Și-n loc de om... devin tot mai copil.
Și azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum crește firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau și astăzi nu mai sunt?
De ce ți-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfințit?
De ce furnica și-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?
De ce mai șade peștele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-și iau parfum atâtea flori?
Cum cânt'-așa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roșu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre păduri, poezii despre privighetori sau poezii despre porumbei

Îndrăzneala unui zbor
ligă săpăligă
cine mă instigă
serile să scriu
până mai târziu
nopțile să sap
dacă nu mai scap
de un dor nebun
cărui mă supun?
rigă milostive
manuscrise stive
bine, nu e bine
le tot rup din mine
sertarele pline
vai de voi sau vai de mine?!
înțeleg sau nu înțeleg
mă destram și mă culeg
nebunia din cuvinte
numai cine ia aminte
pierde tot dar și câștigă
în disprețul tuturor
îndrăzneala unui zbor!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre nebunie, poezii despre dor sau poezii despre cuvinte

Dor de mamă
Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar mă înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre înțelepciune

Da, așa cum nu știi când și cum ai adormit, la fel nu știi când și cum te-ai născut. Și, ca în somn, la fel și în viață începi să crezi tot mai mult în ce ți se prezintă separat de Întreg. Și, tot ca în somn, crezi din ce în ce mai mult și în sfârșit te trezești, adică pierzi personalitatea care trăia în somn și intri în starea în care erai înaintea somnului, dar nu în aceeași stare, ci într-una superioară, căci ai îmbătrânit, ai devenit mai deștept, mai bun.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vezi mai multe citate despre somn, citate despre viață, citate de Lev Tolstoi despre viață, citate despre sfârșit, citate despre naștere, citate despre inteligență, citate de Lev Tolstoi despre inteligență, citate despre devenire sau citate de Lev Tolstoi despre devenire

Mai vrei sa zbori?
Aș vrea să știu că nu mai știi
Doar fraierii fac nebunii,
Mai râzi?
Oamenii nu vor să creadă.
Tot ce-am văzut era minciună,
Când am zâmbit
Doar voie bună.
În rouă, inimile merg în vacanță.
Minunea mea din altă lume,
Prea mult zâmbeai și fără glume.
Ai pornit sângele la vale
Eu te... tu vrei senzații materiale.
Cu cauciucuri te-am cunoscut,
Iluzii multe ai vândut
Dar ca o zână fără zmei
Împărțeai inima în trei.
O cizmă este prea banală,
Iar Burebista n-a prea fost la școală!
Ciocolata belgiană e cea mai bună,
Păcat că vine în ambalaje mici
Dar gustul ei scump,
E mai presus de orice!
Prefer...
Stabilitate și onoare.
Un vagabond îți făcea flori din gheață,
Îi erai seară, dimineață.
Cu versuri albe și tembele,
Te-a pus mult mai presus de stele.
Tot ce a fost rămâne nespus
Într-un inel cum altele nu-s,
Cu pași loviți și visători,
Cu sufletul fără comori.
Dar la final:
Mai vrei să zbori?
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre școală, poezii despre văi, poezii despre versuri, poezii despre vagabondaj sau poezii despre vacanță

În miezul verii
O fâșie nesfârșită
Dintr-o pânză pare calea,
Printre holde rătăcită.
Toată culmea-i adormită,
Toată valea.
Liniștea-i deplin stăpână
Peste câmpii arși de soare,
Lunca-i goală: la fântână
E pustiu; și nu se-ngână
Nici o boare.
Numai zumzetul de-albine,
Fără-ncepere și-adaos,
Curge-ntruna, parcă vine
Din adâncul firii pline
De repaos.
Și cât vezi în depărtare
Viu nimic nu se ivește...
Iată însă, colo-n zare,
Mișcător un punct răsare
Și tot crește.
Poate-i vrun bătut de soartă
Care-aleargă pe câmpie
Într-atâta lume moartă!
Dor îl mână, griji îl poartă,
Domnul știe!
Poți acum să-l vezi mai bine:
E femeie, o sărmană,
Strâns la piept în scutec ține
Un copil; și-n sârg ea vine,
Vine-n goană.
De călduri dogoritoare,
Foc aprins îi arde chipul;
Un cuptor e roșul soare,
Și cărbune sub picioare
E nisipul.
Când ajunge la fântână,
Jos pe-o pajiște săracă
Pune-odorul ei. Din mână
Saltă cumpăna bătrână
Și se pleacă.
Scârțâind, din nou ea crește.
Mama toarnă cu tot zorul
Apă-n pumni, și se grăbește
La copil și-i răcorește
Obrăjorul.
Bea apoi și ea pe fugă.
Merge iarăși după asta
La copil și-i dă să sugă;
Frânt-apoi, pe-o buturugă
Stă nevasta.
Și e liniște pe dealuri
Ca-ntr-o mănăstire arsă;
Dorm și-arinii de pe maluri
Și căldura valuri-valuri
Se revarsă.
Nici un nor văzduhul n-are
Foc sub el să mai ascunză;
Nici o pasăre prin zare,
Nu se mișcă-n lumea mare
Nici o frunză.
Singur vântul, colo, iată.
Adormise la răcoare
Sub o salcie plecată
Somnuros în sus el cată
Către soare.
Mai e mult! Și ca să-i fie
Scurtă vremea, până pleacă,
El se uită pe câmpie,
Fluieră și nu mai știe
Ce să facă.
Dar deodată se oprește:
Peste ochi își pune-o mână
Și zâmbind copilărește
Curios și lung privește
Spre fântână!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre vară, poezii despre sărăcie, poezii despre soție sau poezii despre păsări
Te-am căutat
Te-am căutat atât de mult și am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut și pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ți spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ți ofer azi e UITARE.
Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Și aș vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Și inima din piept, iubito, iar mă doare.
Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur și adorm, în lacrimi mă trezesc.
Te-am așteptat în gară pe un peron pustiu,
Știam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ți-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.
N-aș fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în fața mea, fericită și frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prințesa mea.
Te voi iubi o viață, mereu ai fost confuză,
Mai pot simți și acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă și chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.
Mi-e dor de glasul tău și dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aștept din nou la gară,
Ne așteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu știu și știi și tu, noi doi chiar ne-am iubit.
poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre gări sau poezii despre sărut
O corabie în derivă
Corabia bătrână ce mai plutește-n larg,
A dat semnal, o știre, din marele-i catarg,
Că s-a oprit din drumul ce-o duce în spre mal,
Lovită prea puternic de-al timpurilor val.
De-atâta vânt și ploaie, de-atâțea ani prea grei,
Motorul îi tușește și nu mai dă scântei,
I-a ruginit și Cala iar Prora o trădează
Și acul din busolă adesea deviază,
De-aceea poposește, puteri să-și reculeagă,
Să-și re înceapă mersul spre țărmul ce o leagă
De amintiri plăcute și dimineți cu soare,
Dar și zile mai aspre, furtuni necruțătoare,
Pe care le-a învins cu multă dibăcie,
Mai greu sau mai ușor, cum numai ea o știe,
Dar anii au trecut, catargul i se-nclină,
Astfel că-ncet devine epavă submarină.
- Corabie bătrână? Încearcă să-ți revii,
Îndreaptă-ți prora strâmbă, uită de nostalgii,
Adună-ți echipajulși fă-l să înțeleagă
Căci numai armonia, enigmele dezleagă.
Invidia și ura, mândria și-ngâmfarea,
Sunt calități deșarte ce îți scurtează zarea,
Iarceața te orbește de nu mai poți să vezi,
Îți tulbură și mintea și nu-ți vine să crezi,
Cum? Până ieri în larguri elicea ta cea mică
A spart sloiuri de gheață și valuri fără frică,
Azi te-ai oprit departe, ești parcă în Bermude
De și Dana te-așteaptă și Luna îți surâde.
- O... Dragul meu Luceafăr blând, calea-i atât de lungă,
Iar anii care mi-au rămas nu cred c-o să-mi ajungă
Să ies la malul plăsmuit, când Tu erai aproape,
Cu raza-ți lungă luminând, calea pe multe ape,
Căci echipajul ce-l mai am, Sfios, mă părăsește,
Drumul spre « țărmul » liniștit, în loc să scadă, crește.
Prea iute a uitat ce-a fost, nutrește numai silă,
Dar nu-i nimic, n-o să ajung un cerșetor de milă.
Am un destin, ce-i doar al meu și o speranță trează,
In ea mai cred, și-n Dumnezeu, ce mintea-mi
luminează,
Doar el m-ajută să repar corabia-mi bătrână,
S-o scot în larg, s-o duc la mal, din mlaștini și lagună.
- Luceafăr blând îți mulțumesc că te gândești la mine,
Ce-i drept, arareori prin vis, îmi spui vorbe de bine,
Doar Tudin echipajul vechi țintești calea cea dreaptă,
Căci ceilalți? Rătăcesc mereu, să mă scufund așteaptă.
Dar nu în larg, ci la un Țărm cu ape line,
Intr-o dană liniștită, împăcat, fără suspine,
Că mi-am duscrucea, greu, ușor, se înțelege,
Ce ți-e dat rămâne sacru, ce ți-e scris rămâne lege.
De ziua mea, 24.10.2005, la 70 de ani cu nepoții
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre marină, poezii despre știri, poezii despre ziua de naștere, poezii despre zile, poezii despre trădare sau poezii despre semnale
Alzheimer
E gheață, e frig, și e seară,
sunt eu, și ești tu, și e frig,
în brațe, un câine-covrig
se cere să mergem afară,
dar negru e-afară, polei,
iar poza din fața-mi e-o brișcă,
- De ce chipul tău nu mai mișcă?
am ceai, turtă dulce... nu vrei?
Dar javra mă trage spre ușă,
o pup cu un șut, dar regret!
În pat, în pereți e cenușă,
și simt că-mi ascund un secret.
Tu taci, și eu tac, doar un câine
din coadă dă semne că-i viu,
că-i azi, că e ieri sau e mâine
sau poate e numai târziu.
Mă pupi, și e roșu, și cald,
și suntem, din nou, la olaltă,
sunt suplu, umil și înalt,
ești caldă, ești suplă și-naltă,
iar mâna în mână îmi umblă,
sub ușă, lumina s-a supt,
pe umeri mă doare o umbră,
în deget, inelul s-a rupt,
și-n palme îmi curge o boală
cu "poate", cu "da" sau cu "nu",
în dreapta e lesa - e goală,
și-n stânga, sub inimă, tu.
poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre viitor sau poezii despre secrete
Gusturi
Gust din mure și din fragi
Cu dulceața lor mi-s dragi,
Dar când gust din carnea ta
Dulce-al ei e altceva.
Miros floarea multor tei
Ce parfum e-n jurul ei,
Dar parfumul tău să știi
N-am să-l uit pân'-oi muri.
Drag mi-e câmpul înflorit,
Verdele abia-ncolțit,
Dacă ar fi din tot s-aleg
Dragă-mi ești într-un întreg
Mult mai mult și mi-e ușor
Să le spun cuvintelor,
Iubesc ochii tăi rotunzi,
Iubesc buzele-ți când râzi.
Mâinile ți le iubesc,
Sânii tăi îi îndrăgesc,
Mersul tău în legănări,
Trupu-ți mirosind a flori.
Gust din mure și din fragi,
Simt parfumul lor dibaci.
Miros florile de tei,
Galbene cu clopoței.
Mă îmbăt de-al tău parfum,
Cum ți-l simt venind pe drum.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre verde, poezii despre tei, poezii despre sâni, poezii despre râs sau poezii despre mâini