Colind
Cad zăpezi, curat, pe ramuri și pe patimi omenești
Mâna Domnului așează flori de gheață pe ferești.
Peste tot urâtul lumii, neaua cade dinadins
Și pe noi, iubito, parcă, pe la tâmple lin ne-a nins.
Dor de sănii mă îmbie să-mi pun caii minții-n ham
Dar hălăduiesc pe dealuri doar în gând, privind pe geam.
E un alb de puritatea aripilor îngerești...
Unde e, acum, bunica, să mă-mbete cu povești?
Parc-aud, venind din vremuri, chicotind un clopoțel
Și mă arde-n piept dorința de-a mai fi copil nițel.
De-a-mbrăca, pe înserate, haina groasă, zgribulind
Și-apoi, de-a porni colindul, pe la geamuri lin cântând.
... Nimeni n-o să-mi dea, vreodată, anii-aceia înapoi...
Azi, colindul meu e searbăd de tristeți și de nevoi
Lerui-ler, florile dalbe toate-s duse, ca un fum
Dar eu, tot visez, aievea, sănii alergând pe drum...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre Crăciun
- poezii despre îngeri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- poezii despre urâțenie
- poezii despre tristețe
- poezii despre săniuș
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Crăciunul fiului risipitor
Aș porni să colind, peste dealuri, hai-hui,
Aș deschide cu grijă și poarta și tinda,
Dar în satul natal tata nu-i, mama nu-i,
N-are cine, la geam, să-mi asculte colinda.
Tata nu-i să-mi mai pună o dată-n pahar,
Mama nu-i să mă-mbie, din nou, cu sarmale,
Este gol, prăbușit și bătrânul hambar,
Iar ograda pustie m-ar umple de jale.
Nu sunt vaci, nu sunt oi, nu sunt porci, nici găini,
În cuptor n-are cine o pâine să facă,
Gardu-i rupt, podu-i rupt și vecinii străini,
Chiar fântâna din curte, de-o vreme, e seacă.
Nici în pod, peste grinzi, nu atârnă cârnați,
Către pivniță scara cea veche-i oloagă,
Nu-s în vasele-adânci castraveții murați,
Din butoaiele vechi a rămas doar o doagă.
Nici zăpadă nu-i azi prin grădini și pe drum,
Nu-s copiii cu sănii pe deal să exulte,
Aș porni cu colindul spre casă, acum,
Dar acum e târziu, n-are cine s-asculte...
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi poezii despre vecini, poezii despre vaci, poezii despre tată, poezii despre sat, poezii despre pâine sau poezii despre prezent

Colind între noi
Lerui-ler singurătatea
lerui-ler cu flori de flori
din ninsoare îmi iau partea
să-mi ajungă-n sărbători
Lerui-ler cu flori de flori
lerui-ler mama și tata
lerui-ler cu frați surori
noaptea pe de-a gata
Lerui-ler mama și tata
câți fulgi e singurătatea
amintire-acesta-i pata
lerui-ler ziua și noaptea
Lerui-ler cu flori de flori
și cu cântec mă-nfășori
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi și următoarele:
- poezii despre sărbători
- poezii despre singurătate
- poezii despre noapte
- poezii despre ninsoare
- poezii despre muzică
- poezii despre mamă
- poezii despre flori
- poezii despre colinde
Azi vreau să-ți scriu, iubito...
Azi vreau să-ți scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristețe, iluzii și blestem,
Căci tot mai hâd e veacul, meschin și furios
Și-aș vrea să-mi sting tristețea gândindu-te frumos.
Știu c-ar putea să-ți sune banal și prea lumesc
Aceste vorbe simple: "Frumoaso, te iubesc!"
Dar prea puțin, în lumea aceasta, de granit,
Se-aud vorbiri de suflet, de dor și de iubit,
Și știu că sunt poetul ce pare că-i căzut
Din vremuri prăfuite, din vremuri de demult,
Un aiurit ce cântă, cu viers cam desuet,
Iubirea pentru tine, în tainic alfabet
Și zâmbete în juru-i stârnind, cu înțeles,
Sau râsete-nfundate, venind din gând pervers...
Dar vine vremea-n care, doar gândul diafan,
Va scoate omenirea din hăuri la liman.
Tu mă privești, iubito, cu ochii strălucind
Și simți în piept o caldă mirare, tresăltând...
Știu, cam ciudat și palid îți par, adeseori
Și cam prea des lunatic, pierdut cu capu-n nori;
Dar vreau să știi că-aceasta înseamnă să iubești
Și, singură, iubirea, din cele omenești
Ne scoate din tristețe, durere și gând rău
Și, sigur, ea ne face, vecini cu Dumnezeu.
... Am vrut să-ți scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristețe, iluzii și blestem
Dar, parcă, stins mi-e glasul, prea trist și răgușit
În lumea asta sumbră și dură de granit...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și poezii despre iubire, poezii despre poezie, poezii despre gânduri, poezii despre zâmbet, poezii despre timp, poezii despre suflet sau poezii despre religie
Ninge în colind străbun
Vin să vă colind străbun
Flori de măr și Leru-i ler
În Ajunul de Crăciun
Florile dalbe
Ninge cu argint din cer
Flori de măr și Leru-i ler
Ninge Dor, peste Muscel
Florile dalbe
Ninge cu argint în vatră
Florea Soarelui, raza Soarelui
Peste Țara minunată
Florile dalbe
Ninge până-n Orăștie
Leru-i ler și flori de iie
Peste Lupi și peste Glie
Florile dalbe
Ninge aspru peste noapte
Flori de măr și diamante
La Blidaru, pe Cetate
Florile dalbe
Ninge-n rânduri, ca o salbă
Floarea Soarelui, raza Soarelui
Sarmisegetuza-i albă
Florile dalbe
Ninge slava, an de an
Leru-i ler și cânt de-alean
Sfânt, pe Crucea Caraiman
Florile dalbe
Ninge, fiindc-așa vrea Domnu'
Flori de măr și Leru-i ler
Pe Bucegi și peste Omu'
Florile dalbe
Ninge-albastru, ca în vis
Floarea Soarelui nestins
Ninge viscolind pe Sfinx
Florile dalbe
Ninge burnițat, mărunt
Flori de măr, zburate-n vânt
Trezind Dacii din pământ
Florile dalbe
Ninge tare, vine ger
Flori de măr și leru-i ler
Peste sufletul stinger
Florile dalbe
Ninge-n cugetul curat
Flori de măr, Ler argintat
De Dragoste însetat
Florile dalbe
Ninge-n Suflet de nomad
Floarea cetinii de brad
De ninsori, Carpații ard
Florile dalbe
Ninge alb, pe Țara mea
Flori de măr și flori de nea
Ninge sfânt, în Dacia
Florile dalbe
poezie de Antonela Stoica (24 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre brazi, poezii despre argint, poezii despre țări sau poezii despre vânt

Alb de liliac
Cu albe flori de liliac
Încerc de norii grei să scap
S-alung tristeți și gânduri negre
Să-mi amintesc de altă vreme
Când tot era-n culoare alb
Frumos, curat imaculat,
Doar zâmbet, soare și răsfăț
Dar știu că trebuie să-nvaț
Că și durere-i pe pământ
Dar tac și nu vreau ca să plâng
Adun doar flori de liliac
Le strâng la pieptul meu cu drag
Și le păstrez ca talisman
Să mi te-aducă la liman
Din râul dragostei avar
Ce mi te-a luat acum un an
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre zgârcenie, poezii despre răsfăț, poezii despre râuri, poezii despre plâns, poezii despre nori sau poezii despre negru

A nins cu flori de măr
A nins cu flori de măr... o primăvară
Cu alb la tâmple și alei de vis.
A nins în noi, azi, pentru prima oară,
Dar flamura iubirilor s-a stins.
Nu știu de câte ierni tot caut timpul
În care-am rătăcit. Mă desfrunzesc!
Acum sunt iarnă, însă din cenușă,
Mai am puterea să înmuguresc.
Și uite cum mereu albesc la tâmple!
Ca o himeră-s... Timpul mi-a trecut...
De iarnă, iarăși sufletul se umple...
Și-mi amintesc că am murit demult...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre trecut sau poezii despre primăvară

Colindul pescarilor
Noi pornim să colindăm
Veste la pescari să dăm...
Lerui, Doamne, ler!
Că s-a născut pe Pământ
Pescarul de oameni, Sfânt!
Linu-i, Doamne, lin!
Cel ce peștii i-a-nmulțit
Și norodul l-a hrănit...
Lerui, Doamne, ler!
Noi umblăm și-i colindăm
Pe pescari, să le urăm...
Linu-i, Doamne, lin!
Să le dea ISUS în case
Lumină și pește-n plase...
Lerui, Doamne, ler!
Până-n zori noi colindăm
Și de ataman să dăm...
Linu-i, Doamne, lin!
De la care vrun peștiuț
Să primim și-un colăcuț...
Lerui, Doamne, ler!
Mare cât un solzișor
La fiecè urător...
Linu-i, Doamne, lin!
Când colindul va-nceta
Vestea o vor prelua
Pescarii cu legământ,
Că s-a născut... Domnul Sfânt!
Lerui, Doamne, ler!
Linu-i, Doamne, lin!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre pescuit, poezii despre urări, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre pești, poezii despre naștere, poezii despre lumină, poezii despre creștinism sau poezii despre Iisus Hristos
Colind pentru tine
Te colind, iubito, peste toate continentele
Peste toate anotimpurile mele
Peste tot, pe unde sunt suflete singure,
Pe unde sunt târguri sau răspântii, neexplorate
Mă aleargă umbre plăpânde, rupte din noapte
Am picioarele sângerate, iubito de focuri din stele.
Doar lava zării-nfricoșătoare
Mă mai doare sau mi se pare
Și mă umple toată ziua de splendoare
Eu îți port gând de bine, iubito,
Sculptat în cuvânt nescris,
Cuvânt zămislitor de noi lumi,
Cuvânt scos din grația divină.
Voi să-ți încrustez luceferi pe brațe
Ca pe niște miezuri de lumină.
Sunt însetat de verb, iubito,
Și de muzici astrale
Visez la nunți magice
Cu orgi celeste și abisale
Sunt flămând de tine
Știi bine, că îmi vine
Să urc crestele cerurilor toate
Și munții lunii, pe înserate
Pe copite să-mi iau tină, divină
Din brâuri de lumină.
Eu, bivolul tău alb, dumnezeiesc.
Tu să mi te lași, trândavă, pe coarne mută.
Și să-mi fii altarul meu de carne, sfântă.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre stele, poezii despre seară sau poezii despre sculptură
Cazonă
Iubita mea, e iarnă peste fire -
Dar mult mai multă iarnă-i prin cazărmi
Încerc să te găsesc în amintire
Tu-n clipa asta poate dormi
Se zbate-un vânt turbat, năprasnic
Ce desenează-n geamuri flori de ger
Și peste răcnete de santinele
Parcă miroase-a brad și-a lerui-ler.
Iubita mea, departe ești în iarnă,
Gerul în inimă îmi e statornic domn
Iar trupul chinuit nu poate să adoarmă
Și tremură de dor și de nesomn.
Mă doare amintirea unor vremuri
În care un tot eram, și-apoi,
Îmi amintesc de huruitu-acelor trenuri
Prin care soarta ne-a-mpărțit la doi.
Mi-e atât de dor de tine și de-o vară
De-o pajiște pe care mână-n mână noi,
Fugeam, râzând, prin iarba rară
Gustând aroma dulce-a unei ploi.
Iubita mea, e iarnă peste fire,
Mai multă iarnă-i, însă, prin cazărmi
Și te sărut, zâmbind în amintire
Tu-n clipa asta poate dormi.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre somn, poezii despre amintiri, poezii despre trenuri, poezii despre sărut, poezii despre ploaie sau poezii despre inimă
Magia cuvintelor
MAGIA CUVINTELOR
O magie de cuvinte
cu alai vine în minte
și-mi lasă gând încâlcit,
pe rânduri de-a fi-mpletit.
Eu mă rog cu-nțelepciune
Domnului, pentru minune,
să-mi descâlcească gândul,
de-a veșnicii cuvântul.
Dar cu ploaia lacrimilor
n-am stins focul cuvintelor,
ce fumegă-n urma lor
sentimente care dor.
În razele versurilor
pun jarul perseidelor,
de-a fi cititorilor,
poeme cu al meu dor.
În stihuri las dragostea
și vis din inima mea,
ca să-mi cânte menirea,
când voi fi spuză de stea.
Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei
poezie de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre cuvinte sau poezii despre versuri

Popas în pădure într-o seară cu ninsoare
Cred că știu al cui este codrul acesta taciturn.
Totuși, casa lui este pe deal, departe în cătun;
El n-o să mă poată vedea făcând popas aici,
Privind cum ninge-n pădurea lui de fag și de gorun.
Căluțul meu nu-înțelege de ce-am oprit și nici
De ce nu este nici o fermă-un jur cu geamuri mici,
De ce stăm între copacii mari și lacul înghețat
În seara cea mai neagră-a lumii, când din cer cad licurici.
Dă clinchet zurgălăilor din coamă îngrijorat,
Parcă-ar spune că-acesta nu-i loc de mas și de-adăstat.
Și nu se mai aude-alt sunet în afară de-alintul lin
Al fulgilor de nea purtați de vântul ușor, învelurat.
Pădurea, neagră și frumoasă, mă cheamă în adâncul ei sublim;
Dar eu am promisiuni pe care trebuie să mi le țin
Și am multe mile de mers înainte de-a dormi somn lin,
Și am multe mile de mers înainte de-a dormi somn lin.
poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre promisiuni, poezii despre superlative, poezii despre sunet sau poezii despre stejari

Zăpezi
Cad zăpezi din adâncuri de zare
Și se-aștern peste funze și flori,
Stau la geam, răsfoind prin ziare,
Scuturat de aritmici fiori.
Crengi de brad, tot mai grele, se-nclină,
Fulgii vin tot mai ampli mereu,
Parcă cerne tot cerul făină,
Parcă cerne direct Dumnezeu!
O să fie dezastru pe stradă,
Va fi cod de troiene și frig,
N-o să pot să străbat prin ogradă,
Am să stau la fereastră, covrig.
Am s-aștept, resemnat, să apară
Salvatorii, cu plugul cel greu,
Să împrăștie sare amară...
Pe zăpada din sufletul meu.
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre salvare, poezii despre jurnalism, poezii despre crengi sau poezii despre arat

Glossă florilor de gheață
De-atâtea ori, purificarea, ne-apare-n alb boboc de crin.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Și ne dorim copii să fim.
În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră
Ne luminază-ntunecarea și revenim copii, acasă.
Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac,
Mustind din casa bătrânească, m-așteaptă iar, să vin cu drag.
La tâmple albe, sub broboadă, de timp și gânduri troienite,
O văd din ușă și pe mama și pe bunica. Ia aminte!
De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb boboc de crin,
Simbol adus copilăriei în care îngeri întâlnim.
Un anotimp de vis și umbre, bătrâni, la tâmple cu ninsori,
Argint de stele în panere, copac împodobit cu flori.
Omătul fin cernut deodată, țurțurii, omul de zăpadă...
Sub flori de gheață, flori de stele au început de ieri să cadă.
În Yan și Yn se-mparte lumea, apus și răsărit de zei,
Precum se-mparte viața noastră în anii buni și-n anii grei.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Și ne dorim copii să fim.
Dar timpul nu se mai întoarce, nici nu putem să îl oprim.
Trec amazoane iar în noapte, vânatu-a început târziu.
Mă-ntreb când am albit la tâmple. E prea curând și nu mai știu
De ce în lumea mea, sub ochiul cețos și obosit, bolnav,
Culorile-au pierit sub umbre de neculori negru și alb.
Dar chiar și-această întrebare îmi pare greu de descifrat
Și inutil îmi e răspunsul cât n-am găsit un vinovat.
În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră...
Mă-ntorc plângând, copilărie, în amintiri, în gând, acasă.
Iubirea lavă ce se-nalță precum un val sub flori de vis,
Adoarme-n florile de gheață al căror mugur s-a deschis.
Sub voaluri fine de mireasă, virgină-n suflet, spre-napoi
Îmi trec privirile rămase cu amintirile de voi.
Viața și moartea sunt poeme în care toți ne întrupăm,
Numai sub troienite umbre, umbrita pleoapă ne-o plecăm.
Ne luminează-ntunecarea, să revenim copii, acasă,
Dar lumea-i albă și-nainte și alb în suflete se lasă.
Ne-așteaptă tâmple de ninsoare, un clopot rece despicând
Lumea de dintre cei de-acasă și recea piatră de mormânt.
De ce acoperiți cu negru lumina-arzând ca o feștilă
Pe-altarul non-eternității?! Lăsați-mi strofa de lumină
Să treacă pe sub pomii-n floare! Pleoape de plumb... S-au risipt
Și ierni și stele, flori de gheață și tot ce-odată am iubit.
Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac...
Copilărie, albă miere, cu gândul încă nu mă-mpac
Că te-am pierdut, mă-ntorc la tine și-n rugă redevin copac.
Și-mi cresc din trup aripi de îngeri, altoi din neamul geto-dac...
Nici nu mai simt cum ninge-n mine, deodată redevin vulcan
Uitând parcă de-a morții clipă, rememorând an după an.
Mi-e-n sânge curgerea, un clopot, vuind spre cele patru zări,
Rodesc copaci la tâmpla țării și cad sub tâmple de ninsori.
Mustind din casa bătrânească m-așteaptă iar să vin cu drag,
Dorul de mamă și de tată, ninsori din crengile de fag...
Și ninge-n mine flori de gheață și mă cutremur repetat...
Curând mă voi întoarce-acasă. Străbuni și iarnă m-au chemat.
Vin îngeri iar să poposească la tâmpla mea. Prima ninsoare
Sărbătorită cu bunicii și îngerii, sub teiu-n floare.
Mă dor de-atâta nemișcare brațe și gânduri și tăceri,
Doar amintirile mă cheamă altar al veșnicului ieri.
La tâmple albe, sub broboadă, de timp și gânduri troienite,
Îmi amintesc deodat' de mama și de bunica mea cuminte
Și cade lacrimă de gheață pe alb mormânt de flori de nea
Și ninge-n suflet cu iubire și amintiri, măicuța mea.
Venind din vremuri troienite, precum un clopot m-a strigat
Bunica mea, femeie blândă, ce-n alte timpuri a plecat.
Apoi mi-a spus: "Rămâi, copilă! Doar să te văd eu mi-am dorit."
Și ninge peste chipul mamei și al bunicii, flori de mirt.
O văd din ușă iar pe mama și pe bunica. "Ține minte!
Și nu răspunde la chemare, noi suntem azi la cele Sfinte."
Argint în suflet și în păr... Ninge la geam cu flori de măr.
În alte timpuri, când adorm, renasc prin voi, în adevăr.
Cad ploi de flori de gheață, pe-un alb mormânt și trist,
Vă port de-o veșnicie, mirese de lumină, în gânduri și în vis.
Cad flori de gheață, albe flori de gheață, peste morminte, clipe, viață...
Cad flori de gheață, albe flori de gheață... cad flori de gheață, albe flori de gheață...
O văd din ușă iar pe mama și pe bunica... Ține minte,
La tâmple albe, sub broboadă, de timp și gânduri troienite,
Mustind din casa bătrânească, m-așteaptă iar să vin cu drag
Mireasmă de gutui și pâine, vin fiert, dovleac și cozonac.
Ne luminează-ntunecarea și revenim copii acasă,
În flori de gheață prinse-n suflet, povești pictate la fereastră.
Un anotimp, Zâna Crăiasă... Și ne dorim copii să fim...
De-atâtea ori, purificarea ne-apare-n alb boboc de crin.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre flori de gheață sau poezii despre copilărie

Copil să fiu
Să pot să fiu copil de tot
Cât timpul mai există,
Aș apela și la complot
Ca să găsesc o pistă
Să pot să fiu copil acum
Cu inima si cu starea,
Aș inventa avid un drum
M-aș înfrăți cu zarea
Să pot să fiu copil în gând
Și-n veacuri peste ere
Aș scotoci munții la rând
Ca să îmi de-a putere
Să pot să fiu copil curat
Cu gânduri intrinseci,
Aș căuta neîncetat
Copil ca să rămân în veci
Să pot să fiu copil, dar pur
Chiar și-n lumea de apoi,
Ca într-un vis de bun augur
Aș da chiar timpul înapoi.
poezie de David Boia (10 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre inventatori, poezii despre existență sau poezii despre curățenie
Poveste de iarnă
Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul înghețat,
Acoperă cu flori de gheață ferestrele și-ntregul sat.
Pe dealuri ea așterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.
Iar vântul intră-n jocul iernii și viscolește fulgii toți,
Cu veselie îi adună pe toți copiii pe la porți.
Ei vântul îl aleargă-n vale și fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag și alb covor.
Iar iarna se înveselește și-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopțile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.
În jocul iernii intră seara ca o măicuță obosită,
Ea liniștește copilașii și-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivățul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.
În case-acum e cald și bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieții mă îngheață,
Doar inima-mi e încă jună și desenează flori de gheață.
Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se așterne neaua și ninge-n suflet cu povești,
Curând la noi va veni Moșu... colindători pe la ferești....
poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre gheață, poezii despre văi, poezii despre viscol, poezii despre zbor sau poezii despre viață

Sonet de iarnă
E iarnă, iubito, sub cetini de brad,
E viscol afară și-i tropot de cai,
De fulgi rotocoale tot cad și iar cad,
Eu stau și aștept doar o veste să-mi dai.
Aștept să fugim împreună din iad
Și-aș vrea să ne pierdem pe-o gură de rai,
'Mi-e dor să mai mângâi o coapsă de jad
Și-o tâmplă umbrită de părul bălai!
Mai știi că-ntr-o vară, iubito, te-am dus
Departe de-ai tăi, de orașul încins,
Și-n fânul de munte de-acolo de sus
O noapte întreagă cu stele ne-a nins?!!
E iarnă, iubito, și am doar un vis
Să-mi fii din nou Evă-n acel paradis
sonet de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre păr blond, poezii despre păr sau poezii despre oraș
Mă ridic din dorul greu
În cârje mă ridic, mă simți de-acolo dragul meu?
Mă vezi? Mă vezi cum mă adun în geamuri?
Cât de departe ești copilul meu? Câte ape sunt intre
sufletele noastre? Câți munți? Cât soare și câte lacrimi
primești din partea mea?
Cât iți vorbește luna despre mine, dragul meu?
Mă încheg în fața la ferestre
Din plumbul dorului ce-mi bate
În pieptul obosit de timp
Și de un braț de lemne sparte,
M-adun în cârjele din mine
În oasele ce mă îngheață
În albe coaste ce mă-nțeapă
În mușchii subțiați din carne.
În mine port grămezi de ani
Și ceasuri legănate pe picioare
Picioare ce ți-au fost leagăn sub trup
Cinci ani și jumătate.
Au venit colindători, flori dalbe,
Cu căciuli de oaie neagră, dragul mamei,
Și mă zoresc să ies la ușă, flori dalbe,
Cu colaci și mere roșii, dragul mamei.
Au venit colindători, flori de busuioc,
Cu ilice din postav, dragul mamei,
Mă tot strigă și colindă, flori de busuioc,
Să ies cu plăcinte calde, dragul mamei.
Stau pe prispă și ascult, florile dalbe,
Cum îmi cântă toți feciorii, dragul mamei,
Cum lovesc lutul cu bice, florile dalbe,
Și cu clopoței m-alintă, florile de măr.
Scutură omăt pe mine, cetină de brad,
Din crenguțe reci și verzi, cetină de brad,
Să mă bucure străinii, dragul mamei,
Cu vâsc binecuvântat, de la Domnul.
Să am zile fericite, florile dalbe,
Și putere să-mi pun masa, flori de măr,
Să mă țină cârjele, dragul mamei,
Cât o să lipsești de-acasă, flori de măr.
Uite se coboară luna, flori de busuioc,
Și eu mă așez la foc, flori de busuioc,
Pun un lemn și-un dor pe jar, dragul mamei,
Să-mi ardă tot plumbul greu - inima cu sânge.
Să mă ușurez de dor, florile de măr,
Până scapă zori-n flori, cetină de brad,
Să mă treacă luna podul, florile de măr,
De o noapte grea și rece, dragul mamei.
Să mă-ncheg din nou în geamuri, flori de măr,
Din speranțe și mușcate, flori de măr,
Să m-atingă Dumnezeu, dragul mamei,
Cu doi ochi de-ai tăi în poartă, Domnul să mă binecuvânteze.
Să nu mor de sărbători, dragul mamei,
Să ai lacrimi de Crăciun, florile dalbe,
Să nu duci suspin în suflet, florile dalbe,
Prin străini să plângi orfan, dragul mamei.
poezie de Adelina Cojocaru (5 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre mere, poezii despre lemn sau poezii despre trup și suflet

Lacul
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Și eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult și parc-aștept
Ea din trestii să răsară
Și să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânați de glas de ape,
Și să scap din mână cârma,
Și lopețile să-mi scape;
Să plutim cuprinși de farmec
Sub lumina blândei lune
Vântu-n trestii lin foșnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
poezie celebră de Mihai Eminescu din revista "Convorbiri literare" (1 septembrie 1876)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sunt disponibile și traduceri în latină, engleză, franceză, spaniolă, italiană și germană.

Vezi mai multe poezii despre nuferi, poezii despre apă, poezii despre galben, poezii despre bărci sau poezii despre albastru
Deschide-mi ușa
E timpul când colinda dulce își cântă lerul
Cum ciocârlia înspre cer și-înaltă trilul său...
Doar pentru mine cerul astazi și-închide poarta,
Mantia norilor mi-ascunde astăzi dorul greu.
E seara sfântă de colinde, dar ce durere-n suflet,
La tine la fereastra, colindul am venit să-ți cânt.
Colinda strămoșească, la fel ca lacrima, azi curge,
Căci astă seară plâng, amar îmi este sufletul...
Azi bucuria mi-e departe, tristetea-n inimă apasă,
Tot mai amar și mai sărac, Crăciunul este fară tine.
Primeste-mă în casa sufletului tău, mi-e frig iubire,
Cu caldul brațelor, cuprinde-mă, că-mi este dor...
Nu vreau să plâng în astă seară, e seara lui Isus
Dar cum să fac? Tu ești departe, doar gândurile, nu ajung.
Doar amintirile-s la tine, alintă-le cu glasu-ți lin;
Tristețea să-mi alungi, la piept să mă cuprinzi.
Deschide-mi ușa, să te colind în astă seară am venit,
Lumina sfântă de Crăciun, îmi poartă dorul ce mă arde.
Că nu mai știu demult, ce este aceea sărbătoare...
Nu știu nimic fără de tine, cât imi doresc a fericirii cale.
Fii tu steluța mea albastră, pe cerul nopții mele triste;
Lumina în inima tu să-mi aprinzi, să știu că nu visez.
Când magii vor porni, cu daruri, în drum spre Betleem,
Și-or ninge fulgii reci pe suflet, spre cer o să privesc.
Tu știi cât îmi doresc să fiu acasă, de ani de zile nu ajung,
Și sărbătorile-s amare, departe de tot ce nu-i român.
Te-aștept in visul meu de noapte, de mine tu să-ți amintești
Și poate te transformi în moșul, ce poartă daruri azi la toți.
Dar mie daruri nu-mi aduce, fii darul meu, de poți
Tu inima să-mi porți iubire, să am pe lume azi un rost.
Când îngeri cânta-n ceruri fericirea, că s-a născut Hristos,
Eu plâng... și cânt colinda tristă, căci știu că mă aștepți.
poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanț
Ce scorojit e sufletul meu, Doamne,
Și desfrunzit de mult-prea aspre toamne...
Mi-a înecat speranțe noian de pâclă deasă
Și lâncede-anotimpuri, de tină, mă apasă.
Cu dinadins, văleatul, amar mă-nstrăinează
De tot ce-n mâlul vieții mi-ar ține mintea trează
De plumb mi-e viitorul la fel ca și trecutul
Și-n paradis de humă mă-mpinge, avan, urâtul.
Cu vremuri tot mai stranii m-alintă ziua fadă
E-o lume ce spre hăuri se-nghesuie să cadă.
E un vânt de nebunie ce-n ceafa lumii cată
E-un soi de frenezie tânjind spre Judecată.
Dă-mi, Doamne, ceasul sorții c-o oră mai în spate
Să simt din nou azurul la geamul meu cum bate
Și viu, țesând la vise, măreț să-mi pară anul -
Și Ți-oi plăti-n vecie cu cirta, cu toptanul...
poezie de Boris Ioachim (11 noiembrie 2009)
Adăugat de B. Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre toamnă