Noapte roşie

Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi
El fuge-nvins şi bezna pădurilor l-înghite ;
Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite,
Îi curge mândrul sânge pe platoşă şiroi.

Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi,
Şi când îşi aminteşte cum, de păgâni răpite,
Plăpândele domniţe în lanţuri zac robite,
Şi cum tăiaţi pieriră coconii amândoi,

Pe-un mal de râpă calul şi-opreşte deodată,
Priveşte plin de turbă spre zarea-nflăcărată,
Şi alba barbă-şi smulge şi blestemă hain,

Şi-ameninţând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă,
Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin
În valea unde lupta şi moartea îl aşteaptă.

poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin noroi

Liniştea mi-am ales-o din noroi,
Era săraca de ea,
Doar nervi în frunzele grămadă
Şi toate ude din certuri de fricoşi.
Nici nu ştiu cum eram când le-am atins
Nu mă vroiau decât deschis
Cu mâini curate
privite cald de ochi frumoşi.
Am apucat-o cu grija unui docher
Rănit de lanţuri prin vapoare
Dar azi atent la tot ce-i dai,
M-am aşezat la mal de voci
Eram doar eu,
cu inima pierdută-n rai
Gândind la cum să mai trezesc
O linişte deja rănită de plebei
Ce te-au secat de calm
Si părăsită în mâl grotesc.

poezie de Mili Dumitru (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boierul

Pe-o culme, lângă-un iezer, durează-o mănăstire
Boierul... Mult bătrân e: dinţi nu mai are-n gură,
Posteşte, se grijeşte, bârfeşte şi strâmb jură,
Stă cuvios în strană şi zice din psaltire.

E mic de stat, făţarnic, semeţ şi crud din fire,
Viteaz spătar fu-n lupte, dar azi când barba-e sură,
Cu dreapta se închină, cu stânga smulge, fură,
Despoaie şi ucide în setea-i de hrăpire.

De neam e Basarabă, şi rudă cu Voievodul,
De bogăţii e putred şi-l blastămă norodul,
Dar, la Stambul, îl sapă Cislar-Aga harapul.

Şi tocmai de Rusalii, când plin de veselie
Aşteaptă să-i sosească fermanul de domnie
Îl prind cu pâri ascunse şi-armaşu-i taie capul.

poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă - de 1 Decembrie

azi-noapte visam despre tata
era călare pe-un cal
intra într-un cerc din răchită
şi
striga... sunt valuri la mal

m-a luat pe genunchii de-un secol
mi-a scris pe frunte un vers
citeam alb cu ochiul din deget
cum
se-împiedică ţara-în mers

m-a urcat pe calul din aer
aud clar tropot de gând
m-aruncă din şaua bătrână
mă stri-
veşte străin ca şi când

doar talpa ajunge-n iubire
de frunţi sunt târâte-n cărări
străine de noi şi unire
pre-
lung trupul nostru-i prin zări

tresar tata pleacă spre ceruri
din lacrimi fac un altar
şi mă rog la rugul din frunte
să gân-
dească de-un dac şi-un roman...

poezie de Ileana Popescu Bâldea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce homo

omul se smulge din neant
îşi scoate inima din piept
şi o aşază pe masă
o priveşte în ochi şi suspină
inima clipeşte şi toarce
îi arată cum să facă focul
cum să îl atingă şi cum să suporte

omul întinde mâna prin haos
găseşte sticla mov
toarnă totul într-un pahar cu picior
şi dă visele peste cap
ascultând un şlagăr la radio
se sperie
face copii într-o casă cu femeie
şi begonii în pervaz

omul îşi plimbă ochii
de jur împrejurul luminii
îi aruncă pe geam
aerul dintre ei întinde gâtul să vadă mai bine
afară ba e vară ba e iarnă
ba e război

omul se aşază în genunchi
pe stele, lângă inimă
o priveşte în ochi şi suspină
inima clipeşte şi tace
îl învaţă cum să stingă focul
cum să îl stingă şi cum să suporte

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă cum plânge pădurea

Ascultă cum plânge pădurea,
Pe strune de vifor cumplite!...
Ascultă cum plânge pădurea
Pe ramuri de vânt răsucite!...

Ascultă cum geme pământul,
Când focul din pântece-l scurmă!...
Ascultă cum geme pământul
Şi cum se cutremură-n urmă

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Şi muşcă pământul.
E iadul acvatic.

Priveşte spre cer şi adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credinţa-i deşartă.

Îşi simte, de-acum rădăcinile-n apă
Şi ştie că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ţine.
Sfârşitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când ştie că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Şi nu plâng pe maluri.

Îşi lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subţire, ce-aşteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe ţărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea, trecând cu fraţii săi prin pădure, văzu o vie cu struguri. El simţi că asta nu poate să fie lucru curat. Cum de nu mai văzuse el astă vie în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Ţugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloşul şi începu a tăia la viţe. Deodată începu a curge din viţele tăiate nişte sânge negru ca păcura. Fraţii se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră şi dete peste o livede cu pruni. Ţugulea nu lasă pe fratele cel mijlociu să ia prune, ci făcu ca şi la vie, şi din prunii tăiaţi curse iară sânge. După ce mei merse, dete peste o fântână. El ştia că prin acea pădure nu era nici o fântână. Nu lăsă pe fraţi, să bea apă. Ci luând suliţa, înţepă fundul fântânei de mai multe ori, şi deodată începu a gâlgâi un sânge mohorât şi cu rea duhoare. Gâlgâia ca dintr-o vacă. Acestea erau fetele zmeoaicei, care voiau să otrăvească pe Ţugulea, feciorul moşului şi al mătuşei.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solul o primi

neprietenos după ce şi-a luat rămas
bun de la şa
se străduise să se rostogolească
cum văzuse în filme şi
cum făcuse chiar ea de mai multe ori
când calul o arunca la pământ
privea păianjenul modificat genetic
cum păşea prin praful roşiatic
cum o privea cu primitivismul său
îşi oferise o clipă să respire
apoi o altă clipă să geamă de durere

calul se zbătea cu spume la gură
şi insectele negre rupeau carnea
cu cleştii cornoşi
cu mandibulele puternice
hăpăind repede şi zgomotos

scuipă praful din gură şi se ridică
trase să scurteze chinul calului
aşa şi-a luat rămas bun de la el

fugea de insectele negre
fugea de păianjenul modificat genetic
fugea spre clădirile din lemn
unde se fuma pe rupte în timp
ce flăcăii dădeau whisky pe gât

când a păşit pe prima treaptă
decorul din jur s-a modificat
era în prerie şi călărea calul ei
viu şi nevătămat şi plin de nerv

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda rândunelei

Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streşini ciripind
Era şi fată mare
Şi mândră de-a cătare
Şi-apoi, pe lângă toate,
Şi fată de-mpărat.
Uşor se duce nume
De-un lucru bun în lume,
Dar mai uşor de-un lucru
Frumos cu-adevărat.
Şi-n toată lumea vestea
I-a mers, cum merg de-acestea
Când trec din gură-n gură
Grăbit din sat în sat.

Dă roate şoimu-n zbor
Şi ţipă rândunica
Şi n-află ajutor.
Cum vin în şir cocorii,
Venit-au peţitorii:
Ieşea din casă unul,
Iar celălalt intra.
Şi ea şi-a plâns durerea:
O, dă-mă cui ţi-e vrerea,
Măicuţo, dar străină
Departe nu mă da!
Şi-n ciuda bietei fete,
Ea, vitrega, o dete
Străinilor de-acolo,
Veniţi de undeva.

Cad fulgi pe câmpul gol
Şi plânge-o rândunică
Pierdută dintr-un stol
Pe-un larg adânc al mării
Spre-adâncul larg al zării
Se duc corăbii multe
Cu fata de-mpărat.
De-amar ea nu mai poate:
Inelul scump şi-l scoate,
Din deget, şi-l aruncă
În marea ce-o străbat.
Atunci, să ştii tu bine,
Voi mai vorbi cu tine,
Când mi-or găsi inelul.
Iar mirele-a îngheţat.

La cuib venind acum,
Sfărmat găsi ea cuibul
Iar puii morţi în drum
Ea blândă se supune
Şi face tot cum spune
Bărbatul ei, şi-n toate
Nu-i dă nici un cuvânt
De plângere; nu-şi frânge
Nici mâinile, nu plânge,
Ci rabdă datul sorţii.
Dar, tare-n jurământ,
E mută a ei gură:
Nici dragoste, nici ură
N-arată, ci rămâne
De-a pururi un mormânt.

Prin pomi sunt laţuri mii.
Prin aer zboară şoimii,
La cuib pândesc copii
Şi iată! azi răsună
De multă voie bună
Palatul tot; cu vuiet
La rege robii vin.
Un peşte-au prins în mare
Şi-n el, în bună stare,
Inelul scump al doamnei.
I-l dau, de sânge plin!
Stăpânul îl priveşte
Şi vesel se porneşte
La doamnă-sa să-i spună,
Scăpat de-atâta chin.

Aripile i-au frânt,
Se zbate-acum de moarte
În ţărnă, pe pământ
De-acum tu nu mai plânge!
Şi-n braţe el o strânge.
Cu mâna cea purtată
Prin sânge pe inel,
Bărbia el i-o prinde:
Dar braţele-şi întinde
Cu ţipet doamna-n aer,
Uitându-se la el.

Iar braţele-i deodată
În vânt încep să bată,
Mişcări părând de aripi
Cu umblet uşurel.

Şi s-a nălţat în vânt
Deodată rândunica!
E negru-al ei vestmânt,
Că-n negru se purtase
De când se măritase!
De-atunci ea vesel zboară
Pe dealuri şi pe lunci
Şi-ntruna ciripeşte
Şi-ntruna povesteşte
Tot ce-a tăcut o viaţă
De jale şi de munci.
Şi cum fu dezmierdată
De-o mână-nsângerată,
E gâtul rândunelei
Ca sângele de-atunci.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catren prozaic

.. te -ndragostesti numai de-un tot strein- iar ce e-al tău- iubeşti la nebunie

şi treci mereu prin armonii şi chin şi iar prin chin şi iar prin armonie

dar vine ş-un moment când te decizi să guşti din plin amar şi despărţire

chiar necătând la faptul că ucizi ce-a mai rămas din viu şi din iubire...

poezie de Iurie Osoianu (7 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea

De prea multă vreme suntem în viaţă
ca să nu le ştim pe toate ale vieţii,
dar trece din când în când îngerul
şi deodată le ştim pe toate cele deodată
în timp ce le uităm deodată
pe toate cele deodată.
După aceea, cum e şi buna cuviinţă
geometria fulgului de zăpadă se mai schimbă în mâl
în timp ce Nilul
curge, curge, curge.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna lui Orfeu

.. Trenul se puse în mişcare, contemplam din cupeu
Cum aleargă înapoi: halte, poduri, salcâmi.
Alergam şi eu, ca stâlpii de telegraf, înapoi,
Înapoi spre tine, văzându-te în gară,
Prin tufişurile aprinse de soarele roşu,
Prin ploaia ce-şi vărsa lacrimile pe geam.

... Avionul decolă în azurul grozav
Şi oraşul aţipi, ca o turmă lângă ape.

Zbura avionul, dar parcă nu zbura
Pe deasupra troienelor albe, de calcar,
Îngheţase soarele pe aripile lui,
De unde tu-mi fluturai cu batista.

... Vaporul ieşi în larg, elegant,
Din ceaţă se tânguiau pescăruşii.

Ţărmul se clătina, alungit,
Buiau talazurile negre la proră.
Nu era nimeni pe mare, dar eu te zăream
Cu ghiocei în mână pe cheiul pustiu.

... Luna îşi anina de nuc cosiţa
Într-o toamnă brumată şi nouă.

Tu erai de mult plecată în lume.
Greierii amuţiră şi ei în grădină.
În soltitudinea nopţii vedeam cum răsai:
Din iarbă, din aer, din valuri.

poezie clasică de George Meniuc (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc aşa cum valea iubeşte râul

Eu te iubesc aşa cum valea
Iubeşte râul ce-o străbate
Şi-aşa cum nota muzicală
Iubeşte-acordurile toate.
Şi te doresc aşa cum luna
Aşteaptă a soarelui lumină
Sau ca un suflet care speră
C-a sa credinţă-o să-l susţină
Fiindcă tu eşti parte din mine
Cum pajiştile-s pe Pământ
Cum cântecul răsună-n suflet,
Iar sufletul devine sfânt.
Eu te iubesc aşa cum şoimul
Iubeşte vântul ce-l susţine
Şi cum un val sărută ţărmul...
Dar tu, tu mă iubeşti pe mine?

poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Mai cade sufletu-n genunchi
Mai pierde câte-un tren de zi
Simte săgeţi înfipte-n trunchi,
Simte regretul de a fi...

Mai uită chiar şi să vâslească
- Dar cum s-o facă în noroi?-
Mai uită de slava cerească,
De fericirea de apoi...

Mai plânge sufletul cu sânge
Şi nu mai crede în minuni,
Văzând cum orice vis se frânge
El simte spinii puşi cununi...

Mai cade sufletul pe spate
Picioarele îşi mai sclinteşte,
Dar inima în piept tot bate...
Şi-i bate pentru că iubeşte...

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aureola

Ca-ntr-o legendă veche şi uitată
în valea noastră s-a ivit o sfântă.
În preajma ei mereu văzduhul cântă.
Şi umblă zvon că noaptea câteodată
când stă pe întuneric în chilie
văpaie i se-aprinde pe la tâmplă.

Nu bănuieşte sfânta ce se-ntâmplă.
Nu bănuieşte aureola vie
ce-njurul capului îi luminează,
zvâcnind şi înteţindu-se-n visare.
Ea simte numai şi se miră trează
cum fluturii de noapte-o cercetează,
cum sfârâind prin păr ca-n lumânare
îi cad pe rând, cenuşă, la picioare.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orele albe ale umbrei

departe
în adânc de codru
pe un meleag
cu nori de lapte grei
acolo oamenii seacă
de dor
de oftică
de trista lor cădere...

o flacără
aprinde-a lor mâhnire,
conduse
suflete oarbe spre pieire,
sclavii zeului indiferenţei
gol în nemurire...
mâhnire mocnind în abis

pe stâncile
de ger uscate
chiar sub cel soare
arzător din zi
cădeau
brazii din codru
apăru drept licărire
parcă ar fi de smoală
ori nu damnată
fiind de fel
plângea cu umbra de singurătate
cu chiuit de moarte şi blestem

vedea că-n locul cela
adormit de jale
pe unde ziua se lupta să stea
îşi învăţau cu sârg năpasta
îşi împlăntau inima-n ea
oh! de pe stânca
îngheţată-n soare
cu văicăreala ei
de moft
se chinui
să înţeleagă fapta
cum fără umbre
vieţuiesc cu zare
cum fără milă caută soroc
cuprinzând-o parcă starea
de a ieşi prin vis din joc

atunci în drum se aciua prostimea
trecând trecând trecând
cu orele uitate în simţirea-i
de tăciune plângăcios umbrit
dar prea cuprins fiind cu nesimţirea
se trezi parcă liber plin de avânt
pe un meleag departe
unde taina sclupta albirea orei
cuminţenia de sfânt

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte, atent, cum timpul zboară

Priveşte, atent, cum timpul zboară
Preţuieşte-l mult ca pe-o comoară
Ţi-e dat să-l trăieşti spre slavă cerească
Omul lăuntric, mereu, să crească.
Taină adâncă în CLIPĂ se-ascunde
Numai prin har se poate pătrunde
Secunda, minutul apoi o urmează
Mersul lor, nicicând, nu-ncetează.
Trecut-ai prin ani de grea frământare
(C-aşa-i în viaţa cea trecătoare)
Dar înc-un an de-ndurare ţi-a dat
Stăpânul care la El te-a chemat.
Priveşte, atent, cum timpul se duce
Spre cele divine el te conduce
Primit-ai în dar încă o vreme
Să poţi să priveşti cereşti diademe.
Păşeşte convins în anul ce vine
Că poţi, din nou, victorii obţine.
Cu-acelaşi zel să mergi spre răsplată
Cu cântec crucea să fie purtată.
Ţi-a fost hărăzit un an de-ndurare
Rod bogat s-aduci la altare
Ocazii vor fi: profită de ele
Să dai ajutor în clipele grele
Să nu treacă ziua fără Scriptură
(Doar ea îţi spune de-a luptei armură).
Măsoară succesul din anul ce vine
Doar prin Cuvânt – c-aşa se cuvine.
Când vin oropsiţi să ceară o pâine
Nu-i amâna pentru ziua de mâine.
Acceptă poveţe venite din Slavă
Respinge starea clădită pe pleavă
Priveşte, atent, cum timpul zboară
C-aşa revelaţii la tine coboară
Să ştii să numeri cadouri trimise
De-Acel ce-mplineşte doruri şi vise.

poezie de George Cornici (31 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Nu cresc copaci şi flori pe muntele de sare?
Cum iese apa din pământ?
Cum iese soarele din mare?
Ce-nseamnă "să mă credeţi pe cuvânt"?

Cum iese planta din sămânţă?
Stejarul dintr-o ghindă-atât de mică?
Când eraţi mici, vă atingea bunica?
Ce poate să-i provoace unui tată frica?

Unde-i cişmeaua de la care curge lapte?
Cum se cuprind tablourile-n ramă?
Cum zboară un elicopter?
Cum iese un copil din mama?

De ce e dudul plin de dude negre?
De ce e corcoduşul plin de spini?
Cum se imprimă vocile pe bandă?
Rechinii pui sunt pui, sau tot rechini?

Când un avion în aer explodează,
Şi arde, ce se-ntâmplă cu pilotul?
De ce pe cer sunt stele numai noaptea?
De ce copiii vor să ştie totul?

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La căluşei

Se învârteau agale căluşeii
Şi muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toţi copiii — mititeii
Şi-un bătrânel pe-un cal se învârtea.

Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:

- Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Şi la un loc cu ei, copilăreşte,
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.

Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ţinând în frâu, căluţul fără duh,
Căluţul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.

Cu păru-n vânt, îmbujorat la faţă,
El se rotea, dar nimeni n-a văzut
Cum calul lui, de lemn, prinsese viaţă
Şi galopa pe câmpuri spre trecut.

A fost o clipă, doar o clipă vie,
Căluţul a zburat prin ani, vâlvoi,
A dus bătrânul în copilărie
Şi l-a întors ca gândul înapoi.

Când s-a oprit din goană bătrânelul –
A coborât în râsul fără rost,
Dar numai el ştiu şi căluşelul,
În fuga lor de-o clipă, unde-au fost.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Cântece de amurg (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!