Adormitul din vâlceà

E o vâlceà în care doineşte-un pârâiaş,
Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă şi sulfină,
Făşii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaş,
Stă soarele. Musteşte vâlceaua de lumină.

Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldat
Culcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădită
De frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.
Lumina plouă-asupră-i, din bolta împâclită.

Cu tălpile în irişi, el doarme, surâzând
La fel cum ar surâde un prunc bolnav, plăpând.
Mi-l leagănă, Natură, căci are frigu-n oase!
Nu-l tulbură mireasma. Cu măinile pe piept,
Sărmanul doarme-n soare. Iar sub plămânul drept
Se cască două găuri roşcate şi hidoase.

sonet de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormitul din vâlcea

Într-o poiană verde unde cântă un pârâu voios
Atârnându-şi rufele-argintii pe frunze de sulfină,
Unde soarele priveşte din vârf trufaş de munte-n jos:
Este o vâlcea scăldată toată în lumină.

Un ostaş tânăr cu buzele-ntredeschise, capul gol,
Cu ceafa afundată-n catifeaua de nasturei şi de trifoi,
Palid, doarme dus pe patul verde sub cerul zâmbitor,
Iar razele de soare-l dezmiardă, tandre, cu lăbuţe moi.

Cu picioarele-ntinse printre gladiole, doarme liniştit.
Surâde ca un copil bolnav sedus de-a somnului ispită:
Leagănă-l blând, natură, şi ţine-i de cald căci e răcit.

Miresmele poienii nu-l înfioară, n-aude nicio şoaptă,
C-o mână aşezată pe piept, doarme-n vâlceaua însorită
Împăcat; are două găuri rubinii în partea dreaptă.

poezie de Arthur Rimbaud, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La iarbă verde

Cu purcel şi cu căţel,
Au ieşit iar în natură.
Iarba-i doar un firicel:
Restul e... maculatură!

epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea nu doarme

Se rup zorii din noapte, sărut de buze dulci,
Tu ştii cum intră-n soare bezne, trup de năluci...
Printre mijiri de raze ori învieri de pleoape
Simt parte de lumină delirând, Luna aproape.

Şi-acum stă trează geană din ultima-ţi mirare.
Iubirea mea nu doarme, venită-i satelit
Cu tot cu Cer în spate, opaiţ şi ardoare,
Strajă, de luminare-n humă cu raiul înmiit.

Pot spune că mi-e armura albă, m-au înflorit cireşii,
Azi, Floarea mi-e în tine, la rangu-ţi se ridică
Boboc gingaş, alăturea-ţi în piept, aleşii...
Să-i văd lumina mi-a trebuit orbire, frică.

Se rup de straiul nopţii mănunchiuri, stol de vise
Numai din tine rămâne val, foşniri duioase
Acelea de ocean, păsări de slavă scrise
Drept vulturi de iubire, aceia tatuaţi în oase.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum doarme diamantul

Nu te-ngrozi, poete, de durere
Şi nu fugi de dânsa niciodată:
Ea face poezia mai curată
Şi-i dă o mai statornică putere.

Tu n-ai avea în vers o adiere
Atât de caldă şi de parfumată,
De n-ar veni din zarea-ndepărtată
Pe-a suferinţei rază de mistere.

În piept suspinele când se frământă,
Pe liră dulce, tot mai dulce cântă...
Şi-n melodii durerea-şi ia fiinţă...

Iar gemetele-s armonii pe strune, -
Căci poezia doarme-n suferinţă,
Cum doarme diamantul în cărbune.

sonet de Mihai Codreanu din Din armoniile durerii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful şefului

Doarme şeful, drept indiciu
Doarme dus ca la serviciu!
Nu-l trezesc, ar fi o crimă,
Iar mă taie de la primă!

epitaf epigramatic de Gheorghe Suciu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantemele

Crizantemele sunt florile ce mor. odată cu toamna
Strălucind se desfac şi se înalţă la cer,
Lăsându-şi catifeaua ca o eternă poveste
Murgul doarme în iarbă
Dimineaţa îl găseşte, visând a iubire
Miroase coama lui jucăuşă
Aripile lui zburând se îmbracă frumos
Fata cosânzeană curtată de zmei, obosindu-le privirea
Cu ochi migdalaţi ca stelele,
Uriaşi fac poduri la trecători
În zori tomnatici, bruma.
Îţi picură laptele din piept.
Doarme micuţa egretă cu sufletu-n palme
Aţipită în vis, cum soarele în leagăn o ştiu stelele
Ochii şoimului ce dezleagă cerul de stele
Şi vântul de piatră
Tac lumânările
Iubirea lui Perseu
Arde sărbătoarea corturilor
Îşi numără fii, rugul arde scarabei şi zei
Au roşii obrajii
Ce linişte pe muntele cetăţuia
Urcă o cruce la deal
Vânată ca focul paşilor grăbiţi,
Unde-i primăvara?
Unde doarme fata de împărat, prin codrii risipiţi
E un fel de zbor în veşnica zăpadă
Umbre şi istorii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culcat în iarbă

ai dormit vreodată
în iarbă?
covor verde
răcoros uşor umed...
ai auzit glasul pământului
din adâncuri
venind spre tine
cu şoapte nedesluşite?
ai văzut
răsărit de soare
şi boabe de rouă
la margini de pădure?
ai alergat
să prinzi fluturi albi
sau petalele unui mac
răvăşit de vânt?
ai strâns în mâna ta
în dimineţi calde
peşti micuţi
din râu de munte?
ai privit în ochi
floarea fragedă
de măr sau de cireş?
ai sărutat boticul unui ied
cu ciucure roşu?
vei râde....
dar nu ştii nimic
din ce am trăit eu!
într-o zi
acolo mă voi intoarce
în veşnicie
culcat în iarbă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă, frunze, în sânge

Dor de somn pe iarbă, sub un soare blând,
strigă şi mă cheamă la el să ajung

Să simt iar covorul, verde ciufulit,
să îmi piară dorul de-a fi fericit

Dor de somn pe frunze, întinse la umbră,
sub a lor surate agăţate încă

Mi-e dor de pădure şi mi-e dor de câmp,
mi-e dor de izvorul ţâşnind din pământ

Dor de somn pe iarbă, oriunde pe câmp,
dor de somn pe frunze sub un pom bătrân

Să simt iar parfumuri, de pământ şi flori,
umplându-mi plămânii limpezimea lor

Dor rămas în sânge şi în carnea mea,
dor de a fi liber şi de-a alerga

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea păpădiei

Pământu-i reavăn, vântul mat
soarele arde-n păpădie
în raza lui de când a stat
nici sufletul nu-i mai adie

Respiră greu şi o lumină
îi cade-n frunzele din tei
în soare creşte iar tulpină
şi-un ram pe dinăuntrul ei

Doar arborele în coroane
îi mai veghează somnul drept
spinul îi doarme în piroane
floarea în capul de pe piept

Pădurea s-a-mbrăcat în umbre
şi-i poartă în veşminte doliul
că-n drumurile sale sumbre
se lasă noaptea în linţoliu

Din bufniţă cântă o frază
în jalea păsărilor mici
şi pe odihnă îi aşează
o floare şi un licurici

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază

Dumnezeu sparge nuci în Rai
să-şi plătească ultima chirie.
Pe frunzele de leurdă îngerii
fumează
în hamace "braţ la braţ"
iarbă cu aromă de după...
amiază. Soarele cu un semn de carte
doarme pe burtă
doarme şi împarte căldură.
Doi viermi în craniu
se distrează în loc de cercei.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea adormită

Cu buze verzi cântă un râu
Smulgând din rădăcină apa,
I-ajunge umbra pân' la brâu -
Şi soarele-i închide pleoapa.

Soldatul plânge-n capul gol
Pe iarba, Doamne, adormită;
Parcă-i un înger ce-n nămol
E dus de-a pururi în ispită!

Surâsul pare împietrit pe buze,
Pământu-i gata să-nflorească -
Dragostea tăcerea să-i acuze:
Natura-i, Doamne, omenească!

Şi ochii-s un portret în rouă;
De sânge lacrimi parcă două.

sonet de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul urla sus şi tare

Lupul urla din frunze

- cina lui de taină -

parcă-n pene-ascunse:

codrul n-are haină.

Coaptă-i zău fătuca

- gata-i de cules -

tot jucând ea ţurca

păianjenii-o ţes.

Doarme fructul care

- ştie Solomon -

neputinţa doare:

lupu-i sus pe tron!

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Ultimile versuri, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţire

În seri de vară-albastre voi merge pe cărări,
Cu tălpile pişcate de ierburi şi de spice;
Le voi simţi răcoarea, din glezne până-n nări,
Şi-mi voi lăsa-n vânt părul, spre cer să mi-l ridice.

O vorbă nu voi scoate, nu voi gândi nimic,
Dar îmi va creşte-n suflet iubirea nesfârşită;
Voi pribegi-n Natură, ca un ţigan calic,
Şi beat de fericire, ca lângă o iubită.

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (martie 1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţie

Toride seri de vară, eu pe cărări albastre,
Cu tălpile în hohot alerg prin iarba deasă;
Nu simt căldura însă, ci gheaţa dintre astre:
Un viscol zboară din capul meu spre casă.

Tăcerea de-ar vorbi, când eu nu zic nimica;
Şi-o dragoste nebună îmi bate vai în piept,
Colind din nou natura, până m-apucă frica,
Şi mă îmbăt de toate, şi uit pe cine-aştept.

poezie celebră de Arthur Rimbaud, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se moare...

Aşa cum purecele doarme în
cămaşa de cânepă
aşa cum
pâduchele doarme adâncit în piele
tot aşa Dumnezeu doarme
în respiraţia aceluia care a fost

poezie de Teodor Dume din carte, atllantida din suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie în verde

A naibii
iarbă

Creşte
şi
noaptea

Verde legănat

Verde
de
adormit
vântul

Verde la pat

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie-vis

Am băut cer
şi verde infantil de iarbă
strânsă în somn
îl ţin în palmă
îndrăzneaţă arhitectură
fluidă mişcare
gol de sprijinit în oase

poezie de Gabriela Gârlonţa din Gabriela Gârlonţa, Poezii/Poems,Editùra ADALEX,Sibiu,,2010
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir de iarbă

Dintr-un fir de iarbă şi din nori ce poartă
Ploaia care cade, peste o lume întreagă
Pentru orce viaţă, lumea stă deschisă
Gânduri ce te învaţă, o torţă stă aprinsă.

Vântul care-ţi trece, degete prin păr
Parfumul ce te îmbată, din florile de măr
Apa curge-n dans, pe-o dulce melodie
Florile frumoase, joacă pe câmpie.

Se înalţă brazii, pe lângă lacul care
Poartă pe-a lui umăr, bărcile murdare
Stânca îşi mişcă coama, cu părul de pădure
Se vede rugul care, se scutură de mure.

Cu mustaţa verde, pădurea îngandurată
Tânară rămâne şi viu e colorată
Şi am citit pe-o frunză, întreaga înfăţişare
Orice ai fi în lume, toate-s trecătoare.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni,
cum te mângâie cald şi drag pe pântec,
o, verde pur, ţâşnit de pretutindeni,
din ziduri şi din brazde şi din cântec...

La noapte poate, în ultimul răsuflet,
cu luna coborâtă lin pe muguri,
cu pumn de-arginţi ţi-oi arunca în suflet.
Dar cel de-acum, te voi iubi de-a pururi.

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

Mocneşte copacul. Martie sună
Albinele-n faguri adună
şi-amestecă învierea,
ceara şi mierea.

Nehotărât între două hotare,
cu vine trimise subt şapte ogoare,
în văzduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.

Copacul meu.
Vântul îl scutură, Martie sună.
Câte puteri sunt, se leagă-mpreună,
din greul fiinţei să mi-l urnească,
din somn, din starea dumneyeiască.

Cine vântură de pe muncel
atâta lumină peste el?

Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.
Soare, soare, de ce l-ai trezit?

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!