Corbii

Doamne, când câmpu-i îngheţat,
Când în cătunele sărace
Al clopotelor vaier tace...
Peste-al Naturii câmp uscat
Din cerul tău adânc şi mare,
Frumoşii corbi fă-i să coboare!

Ciudate oşti de corbi năuci,
Ferit de vânturi cuibul nu vi-i!
De-a lungul galbenelor fluvii,
Pe drumurile cu vechi cruci,
Peste tranşei, şi gropi, şi şanţuri,
Abateţi-vă-n negre lanţuri!

Peste-ale Franţei mari câmpii,
Unde dorm noii morţi, - daţi roată
Ca fiece drumeţ să poată
Să cugete. De-aceea, fii
Un vestitor al Datoriei,
O, neagră pasăre-a veciei!

Dar, sfinţi ai bolţii, zugrăviţi
În vârfuri de stejar – caice
Pierdute-n nopţi, - pe pitulice
Lăsaţi-o celor ţintuiţi
În ale ierburilor carceri
De-nfrângerea fără întoarceri!

poezie celebră de Arthur Rimbaud (1871), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre corbi în zbor
Numai cerul îngheţat
Şi iarna albă

haiku de Vasile Solcan
Adăugat de Vasile Solcan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ar fi după corbi, toţi caii ar fi morţi.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână cu marele orb

Îl duc de mână prin păduri.
Prin ţară lăsăm în urma noastră ghicitori.
Din când în când ne odihnim în drum.
Din vânăta şi mocirloasa iarbă
melci jilavi i se urcă-n barbă.

Zic: Tată, mersul sorilor a bun.
El tace - pentru că-i e frică de cuvinte.
El tace - fiindcă orice vorbă la el se schimbă-n faptă.

Subt bolta aspră de stejar
ţânţari îi fac o aureolă peste cap.
Şi iar plecăm.
De ce a tresărit?
Tată orb, fii liniştit, în jur nu e nimic.
Doar sus o stea
de cerul ei c-o lacrimă de aur se desparte.

Subt frunze nalte mergem mai departe, tot mai departe.
Dihănii negre
ne adulmecă din urmă
şi blânde mâncă ţărna
unde am călcat şi unde-am stat.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Panmarie

Singurătate albastră
Peste nopţi deschise
Spre amurg,
E atata pandemie in jur
Încât nu stiu unde
Să mă ascund.

Vine valul patru
Nu doar la Marea Neagră
Se va izbi de măştile
Căzute sub barbă.

Vin morţi uitaţi de soartă
Într-un banal coşciug
Unde, Doamne?
Unde să mă ascund?

poezie de Pana D.
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici, pe valea Dunării, mereu au bântuit războaiele şi năvălirile de barbari. Sute de ani au bătut în părţile acestea vijeliile noroadelor flămânde şi pustiitoare, în urma cărora doar grămezile de cenuşă mai arătau pe unde au stat gospodării şi sate. Cine să cugete la clădiri nepieritoare pe-un pământ aşa de nesigur! Abia acum începe să s-aşeze o vieaţă mai statornică de-a lungul acestui ţărm al Dunării, atât de des încercat, când de foc, când de apă, când de înecul talazurilor de nisip purtate de vânturi.

Alexandru Vlahuţă în Islazul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viermi în lup şi zimbru

Nu vor ajunge cruci smulte
Din străbunele-mi morminte
De nu luaţi bine aminte
După Marele zid stau arme mute

Ce vor fi de sânge-nfometate
Să-si facă furiei locuinţe
Peste ţară şi morminte
Neavând armată gloanţe

Bazându-ne pe alianţe
Ce-şi vor apăra trupul
Simtind noi iar jugul
De lagăre fără clanţe

La uşile şi geamuri, tării
Ce sunt acum prea deschise
Fără falnicele armii
Ce lăsau-n urmă răpuse

Cadavre de corbi în codrii
Cosminului, la Călugăreni
De schiorlăiau duşmanii
Când lupii, zimbri erau oştenii

Sigur mă veţi pomeni
De staţi mâinile-n sân
Sub lanţul comunist spân
"Divide et Impera" în răni

Ce nu se văd acum în gropi
Camflate de ăsti casapi
Ce sapă pe dedesubt ţării
Groapa înmormântării

Ca niste viermi in lup şi zimbru
Tăindu-i si scutul ce ne e codru
Unde de hoarde ne refăceam
Reinviam si iar luptam...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada morţii

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale...
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

Soarele spre asfinţit
Şi-a urmat cărarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea şi uitarea.

Dimineaţa ca un fum
Urcă pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Până-n preajmă-i vine.

Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioară când şi când
Liniştea pădurii...

Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în lumină,
Stă pe-o creangă de arţar
Pasăre străină.

Stă şi-aşteaptă fără glas
Parcă — să măsoare
Cum se mută, ceas cu ceas,
Umbra după soare...

*

Astfel, tot mai neştiut
Spre adânc îl fură
Şi-l îngroapă-n sânu-i mut
Veşnica Natură.

Vara trece; pe cărări
Frunza-n codru sună.
Trec cernite înserări,
Nopţi adânci cu lună.

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopţii Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Pe ploaie, pe vânt,
Cu ochii-n pământ,
Stau în sol înfipţi adânc
Copacii falnici duşi de gând.

Pe crengi negre, verzi
Stau corbi cu suflete seci.
În cuib pe langă stele
Sună cânt de joc de iele.

Sub pământul rece, umed
Zace singur - vierme putred.
Când toată viaţa nimănui
Încet, aprinde dorul focului.

poezie de Oana Mangiurea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoveală

mă gândesc da, uite aici sunt eu
sub piatra aceea fără nume dorm oasele mele,
murii sunt goi, vântul e uscat şi rece,
copacii muncesc să îşi tragă spre cer rădăcina,
iarna cade ca un năvod peste iubiri pădurene

aici sunt buzele mele care înfloare sub râpă
auzul meu doinit dintr-un clopot mai înalt
în deal la cruce.
spre soare-răsare păsările negre se aruncă în cerul gol
de unde inima mea a mai smuls încă o stea albă.

nu mă aşteptam ca din fântâna uscată
să crească muşchiul greu sub neaua de pe ghizd şi roată
poate e fiindcă mama nu m-a înţărcat cu vorbă bună.
ori am murit când soarele cădea în echinocţii,
ori poate n-am murit deloc

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata Norocului (Sonet Tarot)

Roata se-nvârte, timpul şi destinul
Te prind în hora lor ameţitoare
Urci, te făleşti, apoi vine declinul,
Iar faima ta va trece în uitare.
Oriunde arunci privirea e o roată,
Căci orice lucru are-un ritm anume
Şi nimeni şi nimic nu o să poată
Să împiedice schimbările din lume.
De-aceea, dacă roata e-n urcare
În viaţă totul îţi va merge bine
Dar când o vezi că începe să coboare
Nu te lupta, pe loc nu o poţi ţine.

Cicluri încep şi cicluri se termină
Când le înţelegi, trăieşti doar în lumină.

poezie de Octavian Cocoş (20 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posedat

Când dorm citesc pe cozi de comete
Gândurile celor ce stau ascunşi pe planete
Îi văd zâmbind, dansând printre munţi,
Cărunţi.

Iar unii din ei vorbesc despre Pământ
Iar vorbele lor, ca timpul, dispar în vânt
Ori sunt aruncate de către mândrul Soare,
Pe altare.

Şi simt acum că mă privesc cum dorm
Cu a lor corp de umbră, cu chipul lor diform,
Aud cântecul lor, cântat de-un stol de corbi,
Toti orbi.

Iar şerpi ispititori, îmi spun să mă trezesc
Cu glasul lor sâsâitor, mult prea grotesc
Dar voi rămâne în lumea mea din vis,
Precis.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când tu taci

s-au uscat maci
pomii pe jelit s-au pus
vântul aşteaptă acuns, supus
cerul sub nori nu m-ai are de spus
triluri-n tâmpla soarelui la sud de păsări dus
cu dorul privesc să apară un glas în vânt de presupus
şi vin zări negre lăsând coji de nuci
în bărcile cu ecouri-mi năuci
prin ostrov de haiduci
de când tu taci

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine

vezi drumul tău azi îl apuc
dar peste mine stă un nuc
Şi-asează moartea peste vii
În timpuri vechi, timpuri târzii
Peste pământ, peste copii
Şi-aş vrea cu mine tu să fii
Dar tu nu vii.

În viaţă n-am avut femei
Nici foc în suflet... nici scântei
Mi-a fost iubirea în zadar
Atunci când eu ţi-am dat-o-n dar
Ai spart-o ca pe un pahar
Păreri de rău nu ai măcar
Of, ce amar!

În viaţă n-am avut noroc
Dar te-am iubit cu mare foc
nu am ştiut să te pătrund
am preferat să mă ascund
mi-e mintea lac fără de fund
Şi mai adânc eu mă afund
şi repătrund
în tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi acasă...

La noi acasă nu sunt corbi –
La noi sunt ciori şi sărăcii,
Sunt câmpuri triste şi pustii –
Palavre mii şi oameni orbi.

La noi acasă ni-i prohod
Şi cântecul de bucurie
Averea ni-i pe veresie
Iar sufletul ni-i moş schilod.

La noi acasă corbi nu sunt
Dar veselia ni-i sforţată
Durerea ni-i ne-ndurerată
Şi setea ni-i doar de pământ.

La noi acasă ni-i blestem
Şi pâinea plină de sudoare
Blestem ne-e şi sfântul soare
Şi-o ură veche ni-i totem.

La noi acasă nu sunt corbi...
Străine, vino, ca să vezi,
Cum creşte-omida prin livezi
Şi amarul nostru să îl sorbi.

La noi acasă corbi nu sunt
Şi totuşi, corbii mi-au vestit
Că veacul nostru s-a sfârşit
Că pleavă suntem – dusă-n vânt...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Topul

Motto: Republica Moldova se află în top 10 ţări cu cele mai proaste drumuri din lume.

... în topul ţărilor sărace
în topul celor jupuite
în topul unde vata tace
ori suge laba pe şoptite

în topul unde miliarde
se fură ca la drumul mare
şi unde parlamentul arde
şi toţi îs duşi peste hotare

şi vine top de remitenţe
să aibă cei rămăşi de pâine
şi numai topul existenţei
în viaţa asta ne mai ţine..

poezie de Iurie Osoianu (4 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Napoleon

Cerul bolnav d-astrele lui rănit fu,
Semne numai mari ale vremei gloriei,
Leagăn tu avut-ai stâncile mării-n
Corsica gravă.

Şi în jurul vieţii tale-ncepute
Negru-oceanul mişcă lumile de valuri,
Arătând duios puterile, geniul
Singurătăţii.

Dai oceanul, ce singur de o mie de evi e,
El a fost proorocul căilor tale,
Numai cu dânsul în viaţă samăn avut-ai,
O, imperator!

Trist, adânc, gânditor, dar trist prin tine,
Fără păsare de a lumii lacrimi ori doruri,
Indiferentă stai, nemişcată şi mare,
Frunte de marmot.

N-ai admirat nimica în scurta ta viaţă,
Nu piramidele vechi în jurul cărora
Te-au văzut renviat din noaptea veciei
Jupiter Ammon.

Nu, de-a Nordului mari pustii de zăpadă,
Unde purtat de vânt prin ruine de gheaţă
Tu auzişi strigarea nebună de secoIi
Mândrului Odin!

Peste pământ ai mişcat a popoarelor valuri,
Mândru, bătrînul titan în încunjur de soare
Poartă războaiele tale ca pete pe manta-i
Şi-a ta cenuşă.

Nu te-a mirat nimica... Doară ca zeii
Singur tu te-ai mirat de tine, o Cezar,
Până când trezit din mirarea adâncă
Te-ai văzut singur.

Şi din nou privit-ai atunci în oglinda-ţi,
În oceanul bătrân ce îşi mişcă-a lui apă,
Furia lui îndrăzneaţă, puternică, mare indiferentă.
Ai murit tu? Lumea şi astăzi n-o crede
Înfăşurat în mant-ai coborât piedestalul
Ş-amestecat în popor l-au mişcat cu putere
Ochii-ţi imobili.

Apoi sătul de icoana-ţi de tine singur,
Te-ai reurcat pe scări de marmură albă,
Ai resuit piedestal-ul şi iarăşi imobil
Stai printre secoli.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău

Trupul tău a dor miroase
Sau a ploaie-n asfinţit,
A cireşe mari, pietroase,
Şi a lacrimi care mint.

Două pere pârguite
Se topesc pe-a mele buze,
Strânse -n palmele sfinţite
De parfumul... unei muze.

Şi mi-e bine şi mi-e sete
A sorbi din tine, iată,
Fără urmă de regrete,
Seva dragostei curată.

Şi mi-e foame de iubire,
Dulce pusă-ntr-un sărut,
Peste trupul tău subţire,
Ce se coace -n aşternut.

Trupul tău miroase-a mure
Sau a mac topit în soare,
Când vin fluturi să te fure
Şi-n adânc să îţi coboare

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău

Trupul tău, a dor miroase,
Sau a ploaie-n asfinţit,
A cireşe mari, pietroase
Şi a lacrimi care mint.

Doua pere pârguite
Se topesc pe-a mele buze,
Strânse-n palmele sfinţite
De parfumul... unei muze.

Şi mi-e bine... şi mi-e sete
A sorbi din tine, iată,
Fără urmă de regrete,
Seva dragostei curată.

Şi mi-e foame de iubire,
Dulce, pusă-ntr-un sărut,
Peste trupul tău subţire
Ce se coace-n aşternut.

Trupul tău, miroase-a mure,
Sau a mac topit în soare,
Când vin fluturi să te fure
Şi-n adânc... să îţi coboare

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic fără diavol

Nătângi eram, în microclipa clipei,
Când înfruntam absurdul cel năvalnic,
Ne risipeam cu patima risipei
Şi Cerul ne privea uşor şăgalnic...

Din suflete, noi izgonisem norii,
În sine, nu mai existam, deja zburam,
Parfumul tău e amintirea florii
Şi ne iubeam, nebuni, ad litteram.

Păşeam în echilibru pe o sfoară,
Sub noi, genuni adânci ne-ademeneau,
Cu dulci şi vii acorduri de vioară
Şi corbii mari de smoală croncăneau...

Nu ne păsa de nimeni, de nimic,
Nici de căderi în hăuri, nici de corbi,
Eu mă credeam, vai!, un nombril cosmique,
Păream, de-a pururea, şi surzi şi orbi.

În dragoste, chiar de nu ştii nimic,
Te pomeneşti că ştii şi fără voie,
Iubito, să strigăm în cor... Ahoe,
Şi-apoi, s-alegem hăul cel mai mic...

Şi să ne prăvălim, căzând spre Cer,
Ca oamenii ce oameni nu mai sunt,
Dar, rogu-te, reţine-un amănunt,
Că,-n Poarta Raiului, păzeşte Lucifer!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!