Îmi pare rău...

Ridică-te acum femeie,
Îndreaptă-ţi fruntea spre zenit
Dar lasă-i drumului o cheie
Spre sufletul ce e rănit.

Vei vindeca o cicatrice,
Un semn al timpului trecut,
Eu îţi doresc să fii ferice,
Cuvântul... nu ţi-e cunoscut.

Ridică-te şi zbori spre stele,
Chiar dacă aripile dor,
S-aduni şi lacrimile mele
Să ai cu tine un... ajutor.

Ridică-ţi fruntea fără frică,
Tot ce ţi-e dat, ce-ţi este scris,
Viaţa-i dură, te ridică
Sau te-adânceşte spre abis.

Ridică-ţi fruntea şi-nţelege,
Destinul are drumul său,
Viaţa are doar o lege,
N-o poţi schimba. Îmi pare rău"...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (septembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn….Cât un semnal

Cuvântul meu? Un bun rămas.
Dacă nu vrei, am să te las,
Căci pentru tine-s un.... pripas,
Dar…. am făcut un mic popas,
Din drumul lung al fericirii.

Un semn în treacăt o să-ţi las
Şi lacrima iubirii.

Ştii…. Sunt un firav călător,
Ce-ţi aminteşte de-al său dor.
Tu! Mi-ai dat aripi ca sa zbor,
Dar e târziu, si... O sa mor,
Căci rănile sunt mari şi dor,
Îmi pare rău. Dar ce să fac??
Suport cu prea mult dor…
Un semn în treacăt ti-am lăsat
Si lacrimi care dor.

Corneliu 15.05.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

Paşii spre lună?
O dorinţă nebună
Este mai greu.

Paşii spre stele?
Să fiu printre Iele
Visez mai mereu.

Paşii pe terra?
De flori plină-i sera
Şi multe iubiri.

Odorul s-apară,
În fie-ş ce seară,
Nu amăgiri.

Când paşii se-adună,
Ajungi şi pe lună,
Zbori fericit.

Paşi-mi dau roade,
Când nu am iscoade,
Atunci sunt iubit.

Si-i fac fără frică,
Căci ei mă ridică,
În slăvi, negreşit.

Corneliu 25.07.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Revista Literara Iaşi 1855 (25 iulie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Ion cu fruntea lată

- Lăsaţi-l că-i un bit, pribeag,
când scrie câte-un vers, mi-e drag,
şi... cred că are-un suflet pur.
Mă-nşel? Nu cred, aşa se pare.
Nu-l vezi ce frunte lată are?

epigramă de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri (23 august 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre chipul tău femeie

Spre chipul tău ce-apare
prin licărit de stele,
într-un ciopor de Iele,
m-apropii dar… dispare.

E un semnal ce cheamă
şi mâine la visare,
să zbor la întâmplare,
dar... parcă-mi este teamă,

De-acea nălucă vie,
ce mereu mă irită,
c-un zâmbet mă agită
dar… zboară: -ciocârlie.

Ce vrea să-mi spună, oare,
prin jocul ei vioi?
Căci numai jocu-n doi
Este o desfătare?

E… purul nesfârşit
ce n-are căpătâiul,
nu vrea să fiu întâiul,
s-ajung la infinit.

Enigma ta femeie
să nu-mi agite somnul,
te rog ca şi pe Domnul,
nu-mi provoca scânteie.

Eu… ard şi fără pară.
Când visele sunt multe,
ce nu vor să mă-asculte,
îmi fac seva precară.

Rămâi o nostalgie.
Cu cine te-nţelege,
Enigma să-ţi dezlege,
Eu te doresc, doar… vie.

Corneliu 04.08.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (4 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am uitat

Te-am văzut încântătoare,
Cu tine am vrut să zbor,
Dar... Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi, rău mă dor.

De s-or vindeca vreodată,
Sau vor creşte alte, noi,
Am să zbor în lumea toată,
Peste munţi şi peste văi.

Să te caut printre Iele
Oriunde vei fi zburat,
Te-am iubit, eşti printre cele
Ce iubesc... Nu te-am uitat.

Te-oi găsi chiar şi pe lună,
Te ador! Spune-mi un "Da"
Vino! Întinde-mi o mână,
De-a pururi să fi a mea.

Apoi... Să zburăm spre stele,
Pe cărările-amintirii,
Să fim singuri printre ele,
În vâltorile iubirii.

Şi-n această dulce vrere,
Tu în braţe să mă strângi,
Să-ţi dea lacrimi de plăcere,
Dorurile să-mi înfrângi.

Eu... Cu stângăcia-mi rară
Să-ţi sărut buzele moi,
Şi uitând orice ocară,
Veşnic... Să fim amândoi.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea

Îmi este fericirea un licărit de stele
Când vine din neant sau chiar de nicăieri?
Să-mi lumineze-n suflet şi, chiar în toate cele,
Atâta bucurie, izvorul de plăceri?

Pe razele de soare, ea visele-mi adună,
Spre un pârâu ce curge, cristalin,
Şi se revarsă-n lacul, plin de voie bună,
Din care ud să crească, Narcisa şi un Crin.

Fie ca fericire mereu să ne cuprindă,
Oriunde-om fi, în cer sau pe pământ,
S-o atârnăm, pe…. al vieţii grindă,
Să nu ne părăsească, să fie-un legământ.

Îmi este fericirea, o stea strălucitoare,
Ce-mi luminează calea spre dorul ce-l visam?
Să nu spuneţi că-i simplă, viaţa pentru-o floare
Ce creşte ne udată, căci lacrimi nu mai am.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dezastru natural

Din imensa atmosferă ce doar mintea o măsoară,
Zgomotos se-aude o flamă ce din ceruri se coboară;
Când spre dreapta când spre stânga, printre norii plini de ploaie,
Întâlnind muntele-n cale după forma lui se-ndoaie.

Cine este această flamă? Şi ce veşti ne poate aduce?
Este fulgerul ce-ndeamnă, trăsnetul să ne apuce,
Dar muntele nu îl lasă, în adâncuri îl aruncă,
Într-o grotă fără forme, de ape săpată-n stâncă.

Drumul său lasă în urmă, pulbere neagră de fum
Şi un trăsnet fără milă, transformând totul în scrum.
Un dezastru fără margini, norii spulberaţi de vânt
Provoacă o vijelie, culcă totul la pământ.

Scurmă rocile şi stânca, le aruncă peste deal,
Şi urneşte o mocirlă ce se scurge în aval.
Tot ce-n cale întâlneşte, toacă, macină mărunt,
În faţa ta ce apare? Numai apă şi pământ!

Mă aplec c-o rugăciune: Doamne… Cu ce ţi-am greşit?
Mi-ai luat părinţii, casa, toate mi le-ai mistuit!
Acum… Ia mă şi pe mine, n-are rost să mai trăiesc,
Nu am lacrimi pe sub gene, nici pe cine să jelesc.

Vântul se mai potoleşte, iar puhoaiele se scurg,
Peste tot şiroi de lacrimi…. Doar o rază spre amurg
Mai pluteşte printre norii, de povară descărcaţi,
Ce-şi urmează a lor cale, noi…… Rămânem disperaţi,

Cu speranţa ce ne spune:„Viaţa-şi are drumul său”,
S-o trăieşti cum ţi-e sorocul şi cu bine şi cu rău.
De eşti vrednic, vei fi tare, vei învinge orice greu,
Dumnezeu?... E unul singur, el ne judecă mereu.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău, pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca s-aduni chiuind pe tăpşane
o claie de cer şi-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobote-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri şi funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, ca lumina din urma furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!...

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, om!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.
Ai spus un cântec, versul său
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
Trăieşti o viaţă... viaţa ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita!... Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama.

poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este scurtă, "ştiinţa este vastă",
Iar timpul nu te iartă, te bagă-n aporii,
Te simţi legat în lanţuri, eşti parcă într-o castă,
Şi-atunci gândul îţi zboară, spre multe nostalgii...

catren de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri (iulie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ şi stele,
realităţi paralele în viaţa mea şi trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopţile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi şi noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineţi fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniţii bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieţii mele,
viaţa îmi împliniţi, nu mă ocoliţi!
Cât voi trăiţi şi eu trăiesc,
printre vii morţi sau morţii vii,
numai Dumnezeu ştie,
să decodifice bine,
visele lumii şi ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de Valeria Mahok (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu privi în jos

Nimeni nu ştie, copile, că tu ştii să zbori,
de ţi-e teamă,
numai murmură ca vântul între sfori,
ridică bărbia,
pregăteşte pasul,
închide, o clipă, ochii
şi, cu mâinile întinse spre oameni,
reglează-ţi visul,
nu privi în jos spre abis,
să nu-ţi dispară curajul ce ţi l-ai promis.
În călătoria ta, copile,
de-ţi va lipsi,
îţi voi da îngerul meu a te păzi, să preguşti
liniştea din sine când eşti doar cu tine.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când totul în jur ţi-e duşman, neprieten,
Priveşte spre soare şi ai să zâmbeşti
Tu lumea întreagă vei şti s-o iubeşti
Chiar dacă tot ţi-e duşman, neprieten.

Când viaţa îţi pare un chin mult prea mare
Te uită la floare, sărută-i petala,
Pe corzi de visare răsune vioara
Chiar de viaţa-i un chin mult prea mare.

Când somnul ţi-e greu şi noaptea ţi-e neagră
Priveşte-nstelarea, luceafărul viu
Şi teamă să n-ai, căci cu tine-am să fiu
Chiar de-i greu somnul şi noaptea e neagră.

Când toate acestea în suflet le simţi,
Să nu-ţi pierzi nădejdea, deşi-ţi este greu,
Va fi bine mâine, prietenul meu,
Chiar dac-acestea în suflet le simţi.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amintirea din trecut

“Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul vechi şi cunoscut
Mă-ntorc din vreme-n vreme”

Cu gândul că mă vei primi
Cu aceleaşi dragi cuvinte,
Acum, la început de zi
Încerc, ca mai-nainte.

Să-ţi amintesc de un trecut,
Ce-i unicat în sine,
Ce sufletul mi l-a făcut
Să bată pentru tine,

Dar, în zadar aştept pios,
Să îmi alini durerea,
Ca o furtună te-ai întors
Necunoscându-ţi vrerea.

Din tot ce mi-ai mărturisit,
Cu atâta bunătate,
Convins am fost că, în sfârşit
Vom merge mai departe.

Dar te-ai schimbat întâmplător,
Ca norii printre stele
Şi mă sfidezi necruţător
Făcându-mi nopţile mai grele.

Dac-ai simţi foarte puţin
Din rana ce mă doare,
Eu aş scăpa de-atâta chin,
De dor şi de vâltoare.

Dar eşti cum nu mă aşteptam,
Nepăsătoare-n toate,
Mă laşi de viu să mă destram,
Şi-o faci pe mai departe.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O corabie în derivă

Corabia bătrână ce mai pluteşte-n larg,
A dat semnal, o ştire, din marele-i catarg,
Că s-a oprit din drumul ce-o duce în spre mal,
Lovită prea puternic de-al timpurilor val.
De-atâta vânt şi ploaie, de-atâţea ani prea grei,
Motorul îi tuşeşte şi nu mai dă scântei,
I-a ruginit şi „Cala” iar „Prora” o trădează
Şi acul din busolă adesea deviază,
De-aceea poposeşte, puteri să-şi reculeagă,
Să-şi re înceapă mersul spre ţărmul ce o leagă
De amintiri plăcute şi dimineţi cu soare,
Dar şi zile mai aspre, furtuni necruţătoare,
Pe care le-a învins cu multă dibăcie,
Mai greu sau mai uşor, cum numai ea o ştie,
Dar anii au trecut, catargul i se-nclină,
Astfel că-ncet devine epavă submarină.
- Corabie bătrână? Încearcă să-ţi revii,
Îndreaptă-ţi prora strâmbă, uită de nostalgii,
Adună-ţi „echipajul”şi fă-l să înţeleagă
Căci numai armonia, enigmele dezleagă.
Invidia şi ura, mândria şi-ngâmfarea,
Sunt calităţi deşarte ce îţi scurtează zarea,
Iar„ceaţa” te orbeşte de nu mai poţi să vezi,
Îţi tulbură şi mintea şi nu-ţi vine să crezi,
Cum? Până „ieri” în larguri elicea ta cea mică
A spart sloiuri de gheaţă şi valuri fără frică,
Azi te-ai oprit departe, eşti parcă în „Bermude”
De şi „Dana” te-aşteaptă şi „Luna” îţi surâde.
- O... Dragul meu Luceafăr blând, calea-i atât de lungă,
Iar anii care mi-au rămas nu cred c-o să-mi ajungă
Să ies la malul „plăsmuit”, când „Tu” erai aproape,
Cu raza-ţi lungă luminând, calea pe multe ape,

Căci echipajul ce-l mai am, „Sfios”, mă părăseşte,
Drumul spre « ţărmul » liniştit, în loc să scadă, creşte.
Prea iute a uitat ce-a fost, nutreşte numai „silă”,
Dar nu-i nimic, n-o să ajung un „cerşetor de milă”.
Am un destin, ce-i doar al meu şi o speranţă trează,
In ea mai cred, şi-n „Dumnezeu”, ce mintea-mi
luminează,
Doar el m-ajută să repar corabia-mi bătrână,
S-o scot în larg, s-o duc la mal, din mlaştini şi lagună.
- „Luceafăr blând” îţi mulţumesc că te gândeşti la mine,
Ce-i drept, arareori prin vis, îmi spui vorbe de bine,
Doar „Tu”din echipajul vechi ţinteşti calea cea dreaptă,
Căci ceilalţi? Rătăcesc mereu, să mă scufund aşteaptă.
Dar nu în larg, ci la un „Ţărm” cu ape line,
Intr-o dană liniştită, împăcat, fără suspine,
Că mi-am dus„crucea”, greu, uşor, se înţelege,
Ce ţi-e dat rămâne sacru, ce ţi-e scris rămâne lege.

De ziua mea, 24.10.2005, la 70 de ani cu nepoţii

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă aşa cum sunt

Mi-ai liniştit viaţa când mi-ai şoptit din stele
Că îmi respecţi credinţa şi patimile mele.
Mi-ai dat din ochi speranţa şi zâmbetul pe buze,
Văzându-ţi apoi chipul de parcă-şi cere scuze

Pentru un mers al vieţii ce schimbă omenirea
Şi-atâtea bulversaţii ce-ţi şterge şi menirea.
Dacă în piept îţi bate tic-tacul pentru mine
Şi poţi ierta un suflet pe care-l ştii prea bine,

O să mă-ntorc pe drumul cu macadam mărunt
Să-ţi cer o îndurare: „Iubeşte-mă cum sunt”.
Iar dacă necuratul din nou îmi va surâde
Înferecă-mă-n lanţuri şi-arumncă-mă-n Bermude.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-lui Adrian Maniu cu prilejul apariţiei volumului său Drumul spre stele

Când am citit Drumul spre stele,
Mi-am spus la cea din urmă stanţă:
De... drumul poate-o fi spre ele;
Dar pân' la stele - ce distanţă!

epigramă de Tudor Măinescu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, nu te-apropia de mănăstire!

Ascultaţi cum sună clopotele-n turlă ―
În turla albă-a negrei Mănăstiri?...
Ascultaţi cum sună clopotele-n turlă,
Ca haitele de lupi flămânzi ce urlă?...

O, nu te-apropia de Mănăstire,
Căci crucea ei
Şi negrele-i zidiri
N-adăpostesc nici pace,
Nici iubire!
O, nu te-apropia de Mănăstire
Şi nu te-ncrede glasului din turlă!

Ascunde-ţi ochii-n palme
Şi te-ndreaptă
Spre alt Profet decât spre cel de ieri ―
Ce-ţi pasă dacă nu ştii ce te-aşteaptă
Când ce te-aşteaptă nu-i scris nicăieri?

De vrei, ridică-ţi braţele spre soare
Şi, dacă poţi, învaţă de la el
Ce-i fericirea vieţii viitoare...
De vrei, ridică-ţi braţele spre soare,
Şi, dacă poţi, prefă-te-n Ariel!...
O, nu te-apropia de Mănăstire,
Căci crucea ei
Şi negrele-i zidiri
N-adăpostesc nici pace,
Nici iubire!
O, nu te-apropia de Mănăstire,
Căci clopotele care sună-n turlă
Sunt haitele de lupi flămânzi ce urlă!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ţi-e frică să spui "te iubesc"? Pentru că asta te face vulnerabil şi poate celălalt nu îţi va răspunde pe măsura aşteptărilor? Nu îţi face griji, oricum o să crăpaţi amândoi şi ocazia asta nu o vei mai avea. Poate prin moarte vei scăpa de ruşinea de a-ţi deschide inima. De ce ţi-e frică să îţi urmezi pasiunile, să faci munca ce o iubeşti? Poate nu vei câştiga destui bani? Stai liniştit, făcând munca ce NU îţi place nu îţi va aduce mai mulţi bani. Dimpotrivă. Poate când vei vedea că după zece ani de muncă pentru patron tot e nevoie să iei bani împrumut ca să îţi înmormântezi bunicii şi părinţii, ai să îţi dai seama dacă merită sau nu să îţi urmezi vocaţia în viaţă. De ce ţi-e frică să trăieşti clipa prezentă? Trecutul nu îl poţi schimba, viitorul e un mister şi este oricum opera ta prin acţiunile făcute ÎN PREZENT. Vrei să ai foarte multe regrete şi nici o putere de a le schimba peste mulţi ani de acum. Atunci caută siguranţa iluzorie în locul acţiunii de azi. Ce trebuie să se întâmple ca să te deschizi complet în faţa clipei prezente? Nu ai înţeles că dacă că eşti acum în viaţă este singurul lucru concret, real şi palpabil, aici şi acum? Doar acum poţi să iubeşti, să te bucuri, să simţi, să trăieşti. Doar acum. Şi acum. Şi acum. Şi nicicând altcândva. Doar acum.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ţi-e frică să spui "te iubesc"? Pentru că asta te face vulnerabil şi poate celălalt nu îţi va răspunde pe măsura aşteptărilor? Nu îţi face griji, oricum o să crăpaţi amândoi şi ocazia asta nu o vei mai avea. Poate în moarte vei scăpa de ruşinea de a-ţi deschide inima. De ce ţi-e frică să îţi urmezi pasiunile, să faci munca ce o iubeşti? Poate nu vei câştiga destui bani? Stai liniştit, făcând munca ce NU îţi place nu îţi va aduce mai mulţi bani. De ce ţi-e frică să trăieşti clipa prezentă? Trecutul nu îl poţi schimba, viitorul e un mister şi este oricum opera ta prin acţiunile făcute ÎN PREZENT. Vrei să ai foarte multe regrete şi nici o putere de a le schimba peste mulţi ani de acum. Atunci caută siguranţa iluzorie în locul acţiunii de azi. Ce trebuie să se întâmple ca să te deschizi complet în faţa clipei prezente? Nu ai înţeles că faptul că eşti acum în viaţă este singurul lucru concret, real şi palpabil, aici şi acum? Doar acum poţi să iubeşti, să te bucuri, să simţi, să trăieşti. Doar acum. Şi acum. Şi acum. Şi nicicând altcândva. Doar acum.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!