Text pentru divina paradoxalia
După o vreme toți morții familiei vin la mine
trufași să mă roage: mori și tu într-un birt
crapă odată nu te mai fandosi printre ghete.
Nici măcar nu-s mirat. Ca iarba în mai rugile
lor.
Și eu niciodată n-am știut sfanț cu sfanț să
laud
vrednica împăcare;de-aș fi fost bărbat cuminte
cele mai gălăgioase orașe m-ar fi linșat.
Treceam fluierând cu marylin și: nu prea departe
larma cărnurilor negre în cimitire. Ne distram.
Prin urmare: pe mine cine mă povestește în stele?
O vamă posomorâtă ca armele în bistrouri
poate o zestre în care ucenicii se vând. Măcar un
zidar fericit să mă văd tocmit de un mort
dimineața când se deschid cafenelele.
Cu mâinile lui cum ar face o casă a noastră (?)Sunt
numai ce am vrut să fiu. Ei pot să facă orice.
poezie de Aurel Dumitrașcu din Biblioteca din Nord (1986)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre vamă
- poezii despre superlative
- poezii despre stele
- poezii despre oraș
- poezii despre negru
- poezii despre mâini
- poezii despre laudă
- poezii despre fericire
Citate similare
Nici iad, nici rai
Am obosit să te mai strig, iubite
Oricine ai fi fost, dar nu mai ești.
Și nici n-ai fost, am vrut doar să-mi citești,
Pe buze, adormitele cuvinte
Rămase undeva-n eter, ecouri
De aripi adunate într-un zbor,
Când tu, grăbit, plecai în urma lor,
Eu adunam, în urma ta, zerouri.
Și m-am pierdut, cum toamna-și pierde straiul,
Printre cuvinte. Să te-opresc, am vrut
Într-un poem cu noi, de început.
Dar n-am găsit nici iadul și nici raiul.
De-aș ști că brațele-ți îmbrățișează
Un trup de Zee care te-a vrăjit,
M-aș risipi în neantul infinit
Și n-aș mai ține, noaptea albă, trează.
Și vine înc-o noapte și-ncă una;
(L-aș fi rugat, cândva pe Demiurg,
Când clipe goale, peste mine, curg
Să otrăvească stelele și luna).
Se năpustesc flămândele coșmaruri
Când glasul sugrumat de neputinți,
Scrâșnește-atât de-anemic printre dinți
Pierzându-se, o șoaptă, printre valuri.
Ești prea departe să m-auzi, iubite
Iar eu sunt prea aproape de înec;
Adio, peste mine, ape trec,
Să nu-ți faci griji, că mor așa cuminte!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre zbor
- poezii despre rai
- poezii despre noapte
- poezii despre iad
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre poezie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
O mare dezamăgire pentru omenire
Firește că am să plec și eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toți prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârșit diminețile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogații care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaștii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama și tata care nu m-au cunoscut niciodată.
Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puțin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopțile mele-nstelate.
Oamenii, mai puțin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viață
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.
N-am învățat nimic toată viața
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
și m-am târât cu toate curvele lumii.
Am fost prea liber poate și prea târziu lucid
și-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.
Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Și mi-e rușine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.
poezie de Nicolae Sava din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi poezii despre viață, poezii despre vagabondaj, poezii despre plâns, poezii despre învățătură, poezii despre înot, poezii despre vânătoare, poezii despre tristețe, poezii despre tată sau poezii despre rușine
Eu n-am știut
N-am fost stăpân pe inima ta,
Am practicat stăpânirea de sine,
Stăpânul ți-a fost altcineva,
Chiar și-atunci când erai lângă mine.
N-am vrut să îți arăt că știu,
Am vrut să știi că te iubesc,
Și-ai înțeles într-un târziu,
Că despărțitul e firesc..
A fost mai mult greșeala mea,
Nu te-ai ferit, eu n-am știut
Că dragostea n-are cum crește,
Când nici n-a început...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre inimă, poezii despre greșeli, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre creștere
De ce nu a venit Moș Nicolae la mine...
Am fost copil? Eu nu-mi aduc aminte
N-aveam ghetuțe pentru Moșul Nic
Și eram dintre toți cea mai cuminte,
Dar, Moșul, mie, nu mi-a dat nimic.
Nici nu l-am așteptat vreodată-n seară,
Nici dimineața nu l-am așteptat.
Știam că pe la noi n-o să apară,
Sătul de-al mamei permanent oftat.
Doar se oprea la ușa încuiată,
Dar nicio bucurie n-auzea.
Doar lacrima măicuței blestemată
Pe pragul ros de carii tremura.
''Aici nu sunt copii, plec mai departe,
Că de-ar fi fost, aș fi știut precis''.
Așa gândea Moș Nicolae-n noapte
Eu l-am văzut pe Moșul, doar în vis.
Venea cu haine și cu ciocolată
(Din vis nu aș fi vrut să mă trezesc)
Fiind copil, eu, gustul, niciodată
Nu l-am simțit și poate că greșesc,
Acum, când mai ascund câte-o bomboană
Și ca o hoață mă desfăt cu ea.
Dar am rămas de-atunci cu-această toană,
Doar mamei, de-aș avea-o,-acum, i-aș da.
Nici azi n-aștept, să-mi vină pe la poartă-
E liniște în casă ca și-atunci.
Copilul trist din mine mai așteaptă...
-Moș Nicolae-n mine să arunci
Cu anii ce s-au dus pe negândite,
Așa, ca o părere au plecat.
La ușă sunt ghetuțe lustruite,
Pe care necopilul le-a lăsat...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre vinovăție, poezii despre vestimentație, poezii despre seară sau poezii despre prezent
Poate tu
Poate tu ai știut
De la bun început,
Ai știut cum va fi
De-ai să pleci într-o zi.
Ai plecat mai spre sud,
Unde păsări se-aud,
Unde pleacă cocori,
Continent de splendori.
Aș fi vrut ca să știu,
Măcar într-un târziu,
Să nu te mai aștept,
Într-un secol abject.
Când te-ntorci, să m-anunți
Să nu mor printre munți,
Într-un trist anotimp,
Într-un loc fără timp...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre munți, poezii despre continente sau poezii despre anotimpuri
Crezi că rolul unei relații este să te facă fericit? Câți dintre noi am fost învățați că e important să ne găsim pe cineva cu care să avem o relație de cuplu pentru că asta ne va face fericiți? Probabil, la un moment dat, toți am crezut asta. Însă din start, avem o mare problemă, încă din cum este formulată această speranță. "Vreau ca cineva să mă facă fericit". Adică există joburi pe piață care au în fișa postului "să îți faci partenerul fericit". Cu cât e plătit? Dacă un om nu e fericit poate altcineva să îl facă să fie? Pentru cât timp? Dacă eu îl fac pe partener fericit, cine mă face pe mine? Dacă amândoi suntem nefericiți ce se întâmplă? Cine se sacrifică pentru cine? Când nu am partener, nu pot să fiu fericit? Acest model de gândire naște foarte multe probleme și creează foarte multă suferință iar pentru mine, fericirea, împlinirea și bucuria în viață a venit când am realizat că o relație nu are ca scop să te facă fericit, ci să te facă să evoluezi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire, citate despre învățătură, citate despre viață, citate despre timp, citate despre suferință, citate despre serviciu, citate despre sacrificiu, citate despre plată sau citate despre nefericire
Întru Necare
Sunt la sfârșit.
Acum, doar o poveste mă aduce aproape de tine, aproape că te strigă, din rămășitele unor cuvinte
care au făcut cearcăne de la atâta nesomn. Și nu numai că nu mai pot dormi, în mișcarea lor, ca niște planete nelocuite, dizolvă singurătatea din ținerețe, o face nemuritoare în biserica mea îngropată-n zăpadă. Unde clopotele mai bat, îți las rugăciunile mele drept curățire de îndoieli, căci, nu te mai pot aduce înapoi și nici nu mai pot să încetez a mă ruga când totul cade în tăcere, iar eu te respir, precum copacii respiră din duhul infinitului, apoi sunt tăiați și lăsați să ardă.
Iată, că mănânc ca și cum n-ar mai fi nicio urmă de foame-n mine și beau ca și cum setea s-ar fi lepădat de trupul meu. În mine, nu mai am loc. Prea multe sertare închise. Timpul s-a cusut înainte de vreme, nici să te plâng, nici să te uit nu pot. Pot doar să mă ghemuiesc la umbra a ceea ce mi-ai fost, ca într-o casă cu ziduri lungi, să poată decupa cerul larg după inima ta, cu o dragoste din care lipsești desăvârșit.
Tu ești zăpada ce a rămas neatinsă în vârful muntelui. Dacă ar fi să urc, aș cădea pe lacrimile mele și dimineața m-ar găsi topit, fără viitor
îmbrățișând moartea care mi te-a smuls.
poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre viitor, poezii despre tăcere, poezii despre somn, poezii despre singurătate sau poezii despre sfârșit
Muntele măslinilor
Pe sub frunzișul palid el pătrunse,
înfrânt și pal, printre măslini, pe munte;
și aplecându-și prăfuita frunte,
în mâna lui fierbinte și-o ascunse.
Povestea lui fusese încheiată.
Eu plec de-acum și toți mă părăsesc.
De ce vrei Tu să spun că ești când, iată,
eu însumi nu Te mai găsesc?
Nu Te mai pot găsi. Nu. Nici în mine
și nici în alții. Nu ești pe pământ.
Nu Te mai pot găsi. Și singur sunt.
Sunt singur cu durerea întregii lumi în mine,
pe care-am vrut s-o potolesc prin Tine,
Tu care nu exiști. Ce grea rușine...
S-a spus apoi: un înger venit-a să-l aline...
De ce un înger? Noaptea a venit.
Nepăsătoare, crengile foșneau.
Discipolii prin somn se frământau.
De ce un înger? Noaptea a venit.
Și n-avea noapte-aceea nimic deosebit.
Era cum sunt atâtea nopți în viață,
cu câini ce dorm și crengi nepăsătoare.
O noapte dureroasă, o noapte oarecare
ce-așteaptă până iarăși se face dimineață.
Căci îngerii nu vin de obicei
la cei care se roagă cum el se tot rugase,
și pentru ei nu-s nopți miraculoase.
Pe-acei ce-și vor ei singuri pierzarea toți îi lasă,
și tații lor se leapădă de ei
și mamele îi izgonesc de-acasă.
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre măslini, poezii despre durere, poezii despre crengi sau poezii despre înfrângere
Fiecare cu povestea sa...
nu știu cât pot fi de folos
dacă împart sfârșitul lumii
în două
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ și
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viață
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
și mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...
nu știu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
și oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...
poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșitul lumii sau poezii despre apă
Și eu cum să fiu cuminte?
Trece-un zvon de primăvară pe sub streașina tăcerii
Cu un scâncet de vioară ce înviorează merii.
Firul ierbii se dezbracă de veșmintele greoaie
Și prind razele de soare printre picături de ploaie...
Mugurii plesnesc de sevă, amiroase a trezie,
Flori cu straie de lumină se alintă-n poezie...
Și prin mine, cai zănatici, în galop, prin liniști sterpe
Tropăie în cavalcadă printre muze... Euterpe
Își dezvăluie în versuri gândurile prizoniere,
Ce neliniștesc poeții, așteptând la frontiere
Iarna să își ia bagajul și să plece spre neunde,
Când în vamă, stau lăstunii adormiți printre secunde...
E o liniște albastră, c-un vibrato fantomatic,
Ce pătrunde prin toți porii într-un tempo acrobatic...
Și eu cum să fiu cuminte, când zvâcnesc dorințe-n mine
Și cum să n-aduc, iubite, primăvara asta-n tine?
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre vioară, poezii despre versuri sau poezii despre secunde
Singur în ploaie
Aș vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum țipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferență,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăiești?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieții,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aș vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aș vrea să mă numesc fiu al ploii și să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simțuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Și să dau tuturor un moment de respiro.
Aș vrea să fiu singur, în ploaie:
S-ascult cum cade peste sufletul
Ce nici măcar umbrelă n-are.
Să mă visez un strop de ploaie:
Căci e mai simplu, mult mai simplu
Să simt și să vibrez,
Să le desprind înțelesurile,
Să le ascult muzica,
Să fiu eu însumi harpa lor de vis.
N-am reușit, trăiesc încă un eșec:
Nu pot să fiu picurii ploii,
Nu pot să m-ascund într-un bob de rouă
Căci nici ploaia nu m-ar crede.
N-am reușit să fiu decât... o ploaie,
O ploaia searbădă și tăcută,
O ploaie insipidă de cuvinte.
poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre vânt, poezii despre sânge, poezii despre suflet, poezii despre simțuri sau poezii despre rouă
Eu nu cer să fiu iubit
Eu nu cer să fiu iubit,
Aș cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Și nici nu sunt sigur că merit.
Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aș simt obligat să întorc serviciul
Și nu știu dacă mai pot.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă prețuiește.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aș cere și nu aș primi,
Aș fi nefericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerșeală,
Aștept doar să fiu iubit
Și atât.
Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri și vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci așa L-am văzut pe Dumnezeu
Șoptindu-mi prin senzații.
Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puțin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.
poezie de Cosmin Druță din Teorie poetică și poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre serviciu, poezii despre nefericire, poezii despre cadouri, poezii despre ajutor sau poezii despre Dumnezeu
Nimeni până la viscol
Nu mai e nimeni
Între mine și viscol,
Numai eventuala bunăvoință
A celor ce păzesc și asmut ninsorile,
În rest, vârsta prăbușindu-se
Asupră-mi, fără logică.
Nici tata, nici mama
Nu mai sunt aici,
Să preia șocul,
Să elibereze drumul din față,
Acum, între mine și viscol,
E numai viscolul.
Nici măcar eu nu mai sunt,
Eu am murit azi noapte
Odată cu mama,
Ultima mea pavăză,
Ultima mea redută,
Înainte de capitulare,
Înainte de blocaj,
Înainte de viscol,
Bunăvoința paznicilor de ninsori
Poate însemna un popas
La un ceai fierbinte.
Apoi, viscolul lovindu-mă-n piept
Și eu ducând grija
Copiilor care vin după mine
Și care, încă, nu știu
Ce e viscolul
În toate ninsorile lui
Asmuțite încoace.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre ninsoare, poezii despre vârstă, poezii despre mamă, poezii despre logică sau poezii despre copilărie
Poate că am murit deja
și nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistență
pare și el rămas singuratic
prin inima mea de aer
într-un fel trec prin toate
ca și când nu ar mai fi
nici nu mai știu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare
chiar și țipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinți
nici măcar sărate
par să fie niște fulgi înghețați
care viscolesc prin imensul gol din mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre gheață, poezii despre frunze, poezii despre fantome sau poezii despre aer
Dacă
De-aș fi avut înțelepciunea
izvorului ce sapă-n stâncă,
de-aș fi știut să strălucesc
printre pietriș în valea-adâncă,
De-aș fi știut, cum știe apa
să fiu oglindă pentru stele,
de-aș fi putut să am răbdare
să-mi treier visurile mele,
De-aș fi săpat în stânca dură
cum sapă un izvor supțire,
aș fi putut să trec mai lesne
și peste-o zi făr'de iubire.
poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci sau poezii despre înțelepciune
Despre morți numai de bine
Orice mort ar trebui dezgropat uneori,
încercată resuscitarea lui
O respirație gură la gură,
cot la cot,
os la os,
până când, devenit una cu el, te ridici în capul oaselor și respiri adânc
aer de dincolo
de aer
Orice mort ar trebui vizitat uneori
la cimitir,
întrebat de sănătate,
vaccinat
Fără bancuri proaste cu "noi vrem pământ",
fără cuvântul "pământ" de fapt,
doar despre lună și stele se poate discuta,
câte în ele și în Univers
Orice mort are nevoie de iubire,
nu e nicio diferență între ceea ce simte el și ceea ce simți tu pentru mine
Suntem tutankamonic de morți, iubito,
învechiți în meseria aceasta a nepăsării,
dar dependența de A FI,
e un puternic drog inoculat periodic
de către cei care ne mai vizitează din când în când
Locuiesc peste drum de cimitir,
văd zilnic morți aduși la groapă de către vii
și nu pot să nu mă întreb cu ce i-au deranjat oare
de nu-i mai rabdă lângă dânșii?
Un mort stă doar cuminte la locul lui și visează,
nu cere de mâncare, nu bea, nu fumează
în alte țări, ei nici măcar să voteze nu mai vor
Iubiți și morții,
nu sunt ei vinovați de a lor plecare,
i-a ucis plictisul zilnicității,
vor numai să doarmă un pic mai mult!
De ce să le tulburi somnul îngropându-i, incinerându-i? De ce?
Pe tine te îngroapă cineva când dormi?
Statul... a, statul... am uitat
Dar ei nu mai platesc taxe și impozite, deși dacă i-am ține acasă, am plăti (probabil) taxa pe cap de mort,
O sumă modică la întreținere și un pic mai mult la curent...
Oboseala li se citește pe chip încă dinainte de plecare,
sub ochi li se adună pungi pelicanic de mari, de lacrimi neplânse,
iar mirosul... să trecem peste asta
Deschide geamul larg, să știe lumea că în casa acestei familii iubitoare,
a rămas mortul la locul lui,
nemișcat și fericit
Dacă îl pui în geam, primești chiar și pensia cuvenită
lună de lună
Astfel m-am îmbogățit iarna trecută,
am adunat toți morții din oraș, i-am așezat frumos la ferestre
și niciodată poștașul nu a îndrăznit să mă întrebe de ce par atât de... morți
Afară ningea
și cu toată extenuarea ce li se citea pe chip, se străduiau să zâmbească frumos,
păreau fericiți
Aproape orice mort ar trebui dezgropat uneori,
Doar cei foarte obraznici ar trebui abandonați de tot
Cei care îți cer ca să-i înțelegi punându-te în locul lor
Pentru numele lui Dumnezeu, nu le da ascultare,
ei oricum sunt de neînțeles,
punându-te în locul lor s-ar putea să-ți placă și să nu te mai ridici
Ei sunt ca niște copii nenăscuți care nu știu ce vor
Nu te pune în locul lor, nu le face jocul!
poezie de Marcel Vișa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări sau poezii despre zâmbet
Fiecare cu povestea sa...
nu știu cât pot fi de folos
dacă împart sfârșitul lumii
în două
nu știu dacă pot separa
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ și
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viață
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
și mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...
nu știu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
și oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...
(Autor: Teodor Dume)FIECARE CU POVESTEA SA...
nu știu cât pot fi de folos
dacă împart sfârșitul lumii
în două
nu știu dacă pot separa
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ și
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viață
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
și mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...
nu știu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
și oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amare amintiri
nimic nu mai e
cum a fost odinioară
nici pașii
nici mersul
ocolul
plin de pietre și gol
goluț
în urma pașilor semănați pretutindeni
acum
e plin de iarbă
și e-mbrăcat
în verdele ei pustiu de pustiu
de parcă iarba acesta nu aduce viața ci
doar opusul ei
cohea e goală
câteva lucruri dezordonate și
lipsite de viață
de parcă
niciodată acolo nimani n-a fost
acolo la cohe
pe trepte
a căzut mama și s-a lovit amar
trebuind
mai târziu să meargă la Gilău la soru-mea Angela
care a dus-o la spital
și de acolo
i s-a tras și plecarea
cu timpul
și mama
a fost în ultima parte a vieții o femei sfântă
n-a știut
decât să facă bine- să cânte și să se roage Lui Dumnezeu
acum
după atâția ani de la plecarea dânsei la cele veșnice
pustiu
pustiu
pustiu e totul
în cohe și-n casă
în grădinuță și-n ocol
nu
se mai aude nici glasul lu" tată bătrân
nici tata
nu mai umblă prin ocol să taie lemne
sau o videre de apă să aducă de la fântână
nu se mai aude nici cântarea mamei
spre lauda Lui Hristos Domnul
nu-i nimeni
nimeni
și orice
glas a amuțit
toți trei
sunt în mormânt
aproape de Bărc
de locul nostru cu pruni și părul
a cărui pere le-am păzit eu pe vremea colectivului
care ni le-a dat nouă într-un an sau doi
nu mai știu exat
Bogata de Jos
spic de vânt pe aripa ploii
poezie de Ioan Daniel Bălan (23 iunie 2018, Cluj, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre verde, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Lăsata secului
de azi, ducă-se răutățile sau
fix la acestea nu ținem post
«... nu băga carne-n gură... nici...»
în mine se-nalță mândri războinici
trufași învățători «a toate»
superlativizabili preoți prea...
laolaltă viețuiesc în oasele mele, cum
să țin cele rânduite?!
Postu-i o încercare, o atitudine, măsoară
așa:
dacă sunt un mare credincios
țin post
dacă sunt un mic credincios
«nici nu veți ști măcar ce fac»!!!
aș vrea să pot umbla gol
prin mine
desculț și... împăcat, aș vrea...!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățători, poezii despre răutate, poezii despre mândrie, poezii despre gură, poezii despre educație sau poezii despre Lăsata Secului
N-a fost odată...
Nu pot să-ncep cu-a fost odată
Căci nu știu dac-a fost
Prințesa e o simplă fată
Într-un castel anost.
Crezut-a că al ei destin
E diferit și special
Că viața ei va curge lin
Într-un decor mai anormal..
Dar prințul care i-a promis
Și luna dintre stele
Nici în stele n-a mai scris
A dispărut în ele..
Probabil că s-a rătăcit
Sau în lumina netă
A vrut să fie mulțumit
Cu o simplă cometă.
Astăzi castelul e-ncuiat.
Ca inima din mine..
Adesea prinți-n poartă bat.
Dar eu te-aștept pe tine.
Nu știu de-ai să mai poți veni
Și de-o sa-ți fiu regină..
Nu știu dacă mă poți iubi
Și numai eu-s de vină..
Că am crezut în ce n-a fost
Că poate așa-i iubirea.
Tot ce-i urât pare frumos.
Iubind te pierzi cu firea.
poezie de Cristina Cazadoi
Adăugat de Cazadoi Ioana Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre castele sau poezii despre promisiuni