Zidul

Desenez o fereastră în zid,
în zidul surd, ca o moarte,
şi mă prefac c-o deschid
şi privesc pân-departe.

Doamne, ce sfinte peisaje
dat mi-i să văd uneori:
ce arbori cresc pe blindaje,
sau pe tranşee ce flori!

Soarele şade în ierbi încâlcit,
pământu-i de spice mai greu;
şi aproape că sunt fericit
în faţa peretelui meu.

... Desenez o fereastră-n zid, şi
se cască-o spărtură: în ea
m-aş teme să cad de n-aş fi
legat ca un lanţ de podea.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te desenez

Te desenez, pe geam la gará,
Pe usa de la dormitor,
Pe alba pánza de la moara,
Pe visul meu de muritor.

Te desenez, pe mal de mare,
Pe valul gandului ucis,
Pe harta inimii ce are
Atátea batai de atins.

Te desenez c-o papadie
Ca un sarut furat invers,
Pe coala alba de hartie
Te desenez, caci te iubesc.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana lui Manole

Voi ziditi in jurul meu
Dar aici in zid sunt eu,
Dar aici in zid sunt eu,sunt eu
Hai, Manole, pune zid
Sa nu pot sa-l mai deschid,
Hai imbraca-ma in zid, zid greu.

R: Turla-mi soarbe capu-n ea,
In altar sta fruntea mea,
Ochii in feresti vor sta spre cer...
Voi lucrati si va e greu
Insa de murit mor eu
Jertfa voastra sunt chiar eu, eu pier
Pe oriunde sunt zidiri
Omul meu, sa nu te miri,
Le-au intruchipat doi miri de rand
Dara tu de-a pururi pleci,
Eu raman aici pe veci
Prada caramizii reci plangand.

Sangele mi-i inca viu,
Voi nu stiti ca si eu stiu
C-am sa mor dintr-un pariu stupid
Hai Manole fii mai demn,
Cum sa-ti faci aripi de lemn ?
Mi se face-a moarte semn din zid

Sa te-nchini cand vei pleca
Sa nu, sa nu uiti cumva
Ca-nauntru-i Ana ta, om crud.
Mila cum nu poti sa ai
Voi plecati catre alt Rai,
Eu din zid de-abia va mai aud

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Iubirea şi-a-nălţat un zid
greu de pătruns şi depăşit
de gândurile ce ucid,
în suflete ce se deschid,
frumosul pur, neprihănit.
E-un zid puternic, neclintit.

Se-ntâmplă multe-n jurul lui:
tăceri şi lacrimi, rătăciri,
cuvinte dulci sau amărui,
săgeţi albastre sau căprui,
dar zidul unei mari iubiri
respinge-n trupul său, ciopliri.

E-n trupul nostru,-al tău şi-al meu,
de nepătruns, de netrecut,
uşor în noi şi-atât de greu
să îl împarţi în "tu" şi "eu"
când el s-a întrupat în lut
şi ne-a unit, şi-a tot crescut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desenez

desenez infinitul
din ochii tăi
creionu-mi tremură-n mână
trec peste gene, la pleoape
şi la gene
lungi şi negre
desenez vântul de lângă nasul tău
obraznic nas
nările fine trag aer
desenez şi asta
ajung la buze, le sărut
nebuneşte
desenez tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zid

Pe zidul plângerii,
cu o cretă albă
desenez
forma trupului meu,
mă îndepărtez
cu o rotaţie elipsoidală
de inimă pe axa propriei orbite,
arunc
cu pietre în el,
colţurile
tăioase
trec prin mine
schijele luminii,
lacrima
ustură până la oase;
piatră după piatră,
privită din cer
carnea
e o karmă deschisă.
…Zidul ciobit
întoarce un zâmbet
mâinii mele războinice…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul Berlinului a căzut într-o zi. Dar între Est şi Vest a rămas un zid conceptual. Un zid mai mare decât Marele Zid.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenzorului meu

Se teme Dabija de versu-mi haios,
Se teme Dabija de râul spumos
Ce curge-n cuvintele mele.
Se teme Dabija de un dur adevăr,
Se teme de-o mică steluţă din cer
Ce-i arde retina sub gene.

Nu-mi pasă, Dabija, de "Nu" - ăst al tău,
Nu-mi pasă defel de refuzul să-mi publici scrisoarea-eseu,
Nu-mi pasă defel de cenzură.
Sunt "copilul teribil" al neamului meu
Şi când am inspiraţie râd că mi-e greu
Bâlbâindu-mi cuvântul în gură.

Eh!... Dabija, Dabija, cândva se va scri
Când va vrea Dumnezeu şi noi nu vom mai fi,
Se va scri fără pic de cenzură
Dabija, Dabija, vestitul poet
Trăit într-un secol de hoţi hrăpăreţi
Cenzura nepoeţilor gură...

poezie de Iurie Osoianu (26 decembrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Doru-mi-i de Dumneavoastră:
ca unui zid - de o fereastră.

distih de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrarea în zid

pe motiv de orb... perfid
am intrat, de-un cap, în zid
iar zidul s-a făcut a cade (?!)
pe un pantof care mă roade
cum rod şi anii la un zid

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma condamnatului (După o întâmplare adevărată)

Înainte de fi condamnat la moarte
şi executat
printr-un sir nenorocit de imprejurari
si erori judiciare,
şi-a pus palma pe zidul gros urlând:

- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!
Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;

După execuţie au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă, porţiunea aceea de zid
a fost decupată şi zidul refăcut
Ea se află acum la muzeul
condamnaţilor la moarte

poezie de Ion Untaru din vol. Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de remiză

ştiu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine şi tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele şi mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd

nu e nici ură nici încăpăţânare
ci doar un zid umed şi înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...

încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
şi mi-e greu
presimt ceva rău
neputinţa se-ncolăceşte pe mine
şi îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi

aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...

***

nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în faţa oglinzii
şi să privesc depărtările

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisoarea sufletului

În adâncuri hibernale
Şade sufletu-mi legat
Să nu-mi iasă pe afară
Şi să zboare în neant.

L-am legat în primăvară,
Când iubeam o domnişoară,
Şi de-atunci am jurat
Să rămână-n veci legat.

Cu cătuşe de argint
Şi zăbrele făurite
Din iubirile trecute,
Aşa, Doamne, l-am legat.

L-am legat de frica morţii
Ce-mi jurase să-mi aducă,
Când văzuse că-n iubire
E doar suferinţă pură.

I-am promis de atâtea ori,
Că în răsărit de zori,
Eu şi inima-mi nătângă
Vom sădi în lume flori.

Să le iubim doar pe ele,
Să nu mai iubim muiere,
Să ne ridicăm un zid
În grădina de argint.

Unde vom sădi lalele
Şi zambile, viorele,
Iar aproape de fântână
Vom planta un nuc, să-mi ţie.

Umbră-n anii bătrâneţii,
Când vor vizita nepoţii,
Să le povestesc de lume
Şi de sufletul din mine.

poezie de Şerban Vasile din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma condamnatului (după un caz real)

Singur într-o celulă,
neputincios între zidurile groase
şi pe deasupra condamnat la moarte;
Condamnat la moarte printr-un
nenorocit concurs de împrejurări
şi un şir de erori incredibile;

Câte din acţiunile oamenilor
sunt într-adevăr perfecte?
Către cine să-şi urle nevinovăţia
dacă nici un juriu nu l-a luat în seamă?
Somnul nu se mai atinge de el.

Oamenilor,
de ce vreţi să îmi luaţi viaţa
pe care mi-a dat-o Dumnezeu
şi eu n-am nici o vină?!
Şi punându-şi palma pe zid,
disperarea din el a strigat:
- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!
Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;
După execuţie au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă porţiunea aceea de zid
a fost decupată şi zidul refăcut
Ea se află acum la muzeul
condamnaţilor la moarte.

poezie de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma condamnatului (inspirată dintr-un caz real)

Singur într-o celulă,
neputincios între zidurile groase
şi pe deasupra condamnat la moarte;
Condamnat la moarte printr-un
nenorocit concurs de împrejurări
şi un şir de erori incredibile;

Câte din acţiunile oamenilor
sunt într-adevăr perfecte?
Către cine să-şi urle nevinovăţia
dacă nici un juriu nu l-a luat în seamă?
Somnul nu se mai atinge de el.

Oamenilor,
de ce vreţi să îmi luaţi viaţa
pe care mi-a dat-o Dumnezeu
şi eu n-am nici o vină?!

Şi punându-şi palma pe zid,
disperarea din el a strigat:
- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!

Şi Dumnezeu i-a ascultat ruga;

După execuţie au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată

Până la urmă porţiunea aceea de zid
a fost decupată şi zidul refăcut

Ea se află acum la muzeul
condamnaţilor la moarte

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Am construit un zid negru pentru spaţii albe
Ca două lumi diferite în care tu şi cu mine
Puteam trăi separat.
Era un zid intern al mizeriei umane,
Aproape invizibil din exterior.
Apoi noi am căutat cunoaşterea.
Eram bărbat şi femeie,
Dar căutam aceeşi cunoaştere.
Şi am tot căutat-o până când
Nu am mai simţit fiorul în noi,
Acel fior al iubirii.
Am căutat cunoaşterea în pofida iubirii,
Pâna când, într-o bună zi, am inţeles că
Fără iubire nu mai puteam trăi.
Cunoaşterea nu mai avea nici un sens,
Dacă deveneam cu adevărat şi definitiv
Inexistenţi.
Atunci am început să căutăm din nou iubirea
Şi am inţeles că trebuie să darâmăm
Zidul pe care îl construisem
Cu ceva timp în urmă.
Dar zidul devenise alb, iar spaţiile
Deveniseră negre.
Noi am încercat să-l dărâmăm,
Dar zidul rămânea mereu alb,
Pentru că el aparţinea doar lui Dumnezeu.
Atunci L-am rugat pe Dumnezeu să îl dărâme
Şi Dumnezeu a creat o fereastră în zid,
Ca să ne putem vedea unul pe celălalt.
Noi ne-am privit miraţi şi îngroziţi
În acelaşi timp,
Pentru că nu ne mai recunoşteam unul pe celălalt.
Şi am înţeles că relaţia noastra devenise
Imposibilă.
L-am mai rugat pe Dumnezeu să facă o minune
Şi Dumnezeu ne- a dat lacrima.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caligrafie

sunt zile în care
îmi desenez pe faţă un surâs
şi lumea crede că zâmbesc
în alte zile îmi desenez pe piept o inimă
şi oamenii îşi dau coate admirativ
femeia aceasta are o inimă
când îmi desenez deasupra capului
o lumină oamenii se înclină smeriţi
această femeie are un dumnezeu
aţi văzut? are un dumnezeu
eu trec mai departe
strângând în mâini
cutia cu creioane colorate

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

ard în mine, două smirne arome şi sunetele
mă strigă
doi copii stau ţinâdu-se de mână şi privesc
un gard verde
de pe zidul crăpat, o imagine de umezeală veche clipeşte-n
bobul de ploaie
o tobă bate, parcă, depărtările, cumpărând
linişte

sprijinit de un colţ de zid, un trup arcuieşte timpul
cu forme, iar ochii străzii îl privesc
cu mâinile în buzunare o barbă albă zâmbeşte
la o maşină ce traversează, veche
maşini noi
luceşte o fereastră, trece soarele, o sirenă de salvare
strigă, faceţi-mi loc
e strada, e lumea care trăieşte, sunt şi eu
sunteţi şi voi

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i teamă de o carte

Mi-i teamă de o carte (o văd ades şi-n vis)
pe care aş deschide-o-nfrigurat
şi-n paginile ei aş da de-odat...
de toate versurile pe care incă nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
şi solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
şi mi-i devreme ora cea târzie.

Parcă mă văd citind - în acea carte
doar pân' la mijloc orice poezie,
ştiind ce-i scris, de-odată, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Şi ochii-ar luneca, pustii de gânduri -
ca peste un destin ce se amână -
peste acele, dragi şi sfinte, rânduri,
precum transcrise de-o străină mână.

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
şi în amurguri vechi, cu iz amar, -
eu cartea ceea-aş răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire...

Când soarele apune
Şi razele-i se sting,
Privesc în tăcere luna
Şi ochii mi-i închid...

Deodată-mi apare chipul tău în gând
Dulce, angelic, ca prima oară,
Uşor suspin şi-ncep să plâng
Căci sufletul încet îmi moare...

Eu te aud, te văd, te simt...
Şi sper în fiecare noapte,
Din drumul tău să te întorc
Şi să te am aproape...

Îmi ridic privirea-nspre cer... O! Ce minune!
Din cer cad mii de stele...
Dar mai mare minune-ar fi
Să fii tu, înger dulce, chiar una dintre ele...

Acum stau oftând şi privesc
Aceeaşi arbori răsfiraţi,
Sub care luna ne găsea
Mereu îmbrăţişaţi...

poezie de Diana Alexandra Sima (19 mai 2010)
Adăugat de Diana Alexandra Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!