Icoană

N-am să uit, pe-un şes podit cu pai,
câte zile-or fi să-mi mai rămână:
o căruţă trasă de doi cai
şi în ea - o femeie bătrână.

Carul scârţâia din osii, sfânt,
şi-nlemnii, văzând, lângă-o răscruce.
că bătrâna duce - sau aduce?
o căruţă plină de pământ.

Ea stătea deasupra, -ngenuncheată,
parcă se ruga, cu ochii duşi;
prinse-atunci, blând, lanul să se zbată
şi lumina prinsă în ţăruşi.

Ea stătea ca-n strană, cuvioasă
şi privea tot timpul înainte:
poate-şi aducea strămoşii-acasă,
poate-şi avea carul cu morminte?

Şi am vrut să-i strig o întrebare:
Spune, unde duci acel pământ?

E ţărână scoasă de vânzare?
sau ţărâna propriului mormânt?!

Pentru pomi îl duci sau pentru oale?
Ori, poate, -i pământ răscumpărat
de pe la străbunii dumitale
care îl vândură altui sat?

Şi o urmării, fără de grai,
până se topi cu tot cu cai
în ţărâna şesului acel.

... Cea icoană o mai văd şi-acum
fără-asemănare-n univers:
o femeie şi doi cai pe drum
şi-o căruţă-mbătrânind din mers.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-ai mei strămoşi îi văd pe cai dormind

Pe-ai mei strămoşi îi văd pe cai dormind
Tot timpul pregătiţi să intre în lupte
În zale, nopţi şi zile ne-ntrerupte
Cu lănci, cu săbii şi-arcuri ce se întind.

Când se-aud cai în zare, tropotind,
Văd tineri sau bătrâni cu feţe supte
Atenţi sunt la semnale întrerupte,
Ca şi la focuri ce pe deal se-aprind.

Un singur gând pe oameni îi frământă
Ce-a devenit şi crez şi legământ:
Să învingă sau să moară; în foc se-avântă,

Să apere pământul drag şi sfânt.
Prin fapta lor istoria cuvântă
Că-ai mei strămoşi sunt Ţară şi pământ.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămile şi cai

sunt un om vesel
şi tăcut

prin geamul trenului
văd cămile şchiopătând

în sinea mea
se cunună nopţile

caii mei cu fruntea lată
ies din gloată

unde mă duci,
macaz nenorocit?

înainte de primul mai
îţi băteam câte-un cui
în tandem cu roua

acum
în pustiul ăsta de pretutindeni
unde mă duci?

mâine stau slugă morţii

azi
azi mă uit prin geamul trenului
să văd
cămile şi cai

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără noroc

Zilele de aprilie sunt cele mai bune
Zilele de octombrie sunt cele mai bune
chiar mai bune decât cele din aprilie
Doi cai trag o căruţă
transportând la spital
o boala nenorocită şi pe mine

Un colţ de stâncă verde se prăbuşeşte-n braţele păstorului
Doi cai
zboară peste munte

Doi cai
unul alb şi unul roşu
norul cumulus înzăpezit şi frunza de arţar
sunt ca două surori
sunt ca florile
a două boli

poezie clasică de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorule, pe cai de fum!...

Dorule, pe cai de fum,
Tot mereu hoinar,
Mai opreşte-te din drum
Doar o zi, măcar...

Ne-ar veni şi alte zări,
Luminând cu stele,
Dorule, pe cai călări
Să plecăm cu ele...

Vom găsi drumeţi mai buni,
Aripi de risipă,
Dorule, pe cai nebuni,
Mai rămâi o clipă!...

Câte zboruri la izvor
Setea-şi mai alină,
Dorule, pe cai de zor,
Au aceeaşi vină!...

Vremuri de ninsori,
Deapănă fuiorul,
Dorule, pe cai de nori,
Mai opreşte-ţi zborul!...

Rază oarbă de noroc,
Geană de uitare,
Dunăre;pe cai de foc,
Uită de plecare!...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi cai

Doi cai mi-am înhămat
La trăsura acestui secol perimat.
Unul alb şi înaripat,
Unul negru, bun de alergat.

Calul cel alb este Timpul neînfricat,
Calul cel negru este Spaţiul îndepărtat.
Cei doi cai aleargă pentru mine,
Iar eu îi strunesc, cum pot mai bine.

Alerg, alerg neîncetat fără să-mi pese cu adevărat,
Dacă alergările lor m-au împovărat.
Eu urmăresc cu obstinaţie Iubirea,
Ştiind că mă aşteaptă, cu desăvârşirea.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mic sau Carul Mare (unuia care-i talentat, dar cam "spriţar")

Ieri, am văzut cum mânuieşti paharul,
Şi doresc să-ţi adresez o întrebare:
"Se zice, ai avea talent cu carul,
Dilema-i: Carul Mic sau Carul Mare?'"

epigramă de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

À propos de tema "Căruţă cu cai", de la Costeşti: În lipsă de cai...

C-au rodit din plin caişii,
Au cules cu grijă darul
Şi, cu vârf umplut-au car-ul...
Mitsubishi.

epigramă de Vasile Predescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

S-a întâmplat odată ca, pe un colţ de plai,
Doi crescători de cai
Să vadă-o herghelie
Crescută ne-ndoielnic aşa-n... sălbăticie,
Deci, cai fără stăpâni.
Şi amândoi, hapsâni,
Au început, cu hrană, pe cai să îi tenteze,
Ca-n ţarcul lor de-acasă cu toţii să-i urmeze.
Unul veni spre ei cu fân abia cosit,
Dar caii cei sălbatici abia l-au mirosit
Şi s-au întors spre cel de-al doilea crescător
Ce, pe sub nasul lor,
Le tot plimba bucăţi de zahăr, promiţând,
Că vor mânca oricând
Asemenea dulceţuri, dacă-l aleg pe el
Stăpânul hergheliei şi astăzi, cătinel,
Ei vor veni la ieslea anume pregătită,
Cu tot ce îşi visează un cal sau orice vită.
Încrezătorii cai,
L-au şi urmat pe-acesta, cu toţii, în alai.
Numai că, în final, stăpânul preferat,
Din tot ce a promis, nimic nu le-a mai dat,
Lăsând şi ieslea goală,
Să-nveţe o MORALĂ:

Aşa-s şi candidaţii şi-aşa le este felul,
Să-i ducă în alegeri, pe toţi, cu "zăhărelul"!

poezie de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dincolo dealul
o căruţă şi doi cai -
tata înspre târg

haiku de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este pământ

Este pământ până sus în cer,
Atmosfera e de pământ
Pentru că e a pământului,
Pe burlanele gravitaţiei
Plouă-napoi pământul,
Icari şi Meşteri-Manole de pământ
Cad de pe acoperişul pământului,
Gravitaţia e pământ.

Noi trăim în pământ.

Cu timpul devenim mai grei
Şi fruntea ne intră mai jos
În pământ.

Şi nu există moarte
Pentru că nu contează dacă eşti
Mai în nori sau mai în uitare
În pământ.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Willie Metcalf

Am fost Willie Metcalf.
Obişnuiau să mă numească " Doctor Meyers"
Pentru că, spuneau, semănam cu el.
Acela fusese tatăl meu, după Jack Mc Guire.
Am trăit într-un grajd de cai,
Dormind pe podea
Lângă bulldog-ul lui Roger Baughman,
Sau uneori în hala cea mare.
Puteam să mă târăsc printre picioarele celor mai sălbatici cai
Fără să fiu lovit – ne cunoşteam unii pe alţii.
În zilele de primăvară vagabondam prin ţinut
Pentru a avea sentimentul – pe care îl pierdeam uneori,
Că nu eram un lucru separat de pământ.
Obişnuiam să mă pierd de mine însumi, ca în somn,
Zăcând cu ochii deschişi în pădure.
Uneori vorbeam cu animalele – chiar cu broaştele râioase şi cu şerpii –
Cu orice avea ochi în care să privesc;
Odată am văzut o piatră în lumina amiezii
Încercând să devină gelatină.
În zile de Aprilie în acest cimitir
Cei morţi se strângeau toţi în jurul meu
Şi stăteau apoi nemişcaţi, o congregaţie în rugăciune mută.
N-am ştiut niciodată dacă am fost parte a pământului
Cu flori crescând din mine sau parte mişcătoare –
Acum ştiu.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Cât trăim pe-acest pământ
Mai avem un lucru sfânt:
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.
Cât avem o ţară sfântă
Şi un nai, care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt -
Mai exista ceva sfânt.
Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor,
Cât trecutu-l ţinem minte -
Mai există lucruri sfinte.
Cât Luceafărul răsare
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ -
Mai există ceva sfânt.
Cât avem un sat, departe,
Şi un grai ce n-are moarte,
Cât ai cui zice "părinte!" -
Mai există lucruri sfinte.
Cât durea-ne-vor izvoare
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt -
Vom trai pe-acest pământ.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând în ţărână

Ţărâna mă face umil călător
Prin scrieri uitate-n oceane de foc,
Departe pe valuri etern visător
Sau poate cuprins în al ielelor joc,

Desculţ prin ţărână mă lepăd de timp
Devin un luntraş ce vă duce la mal,
Departe de lume pătrund în Olimp
Să vin către tine călare pe val,

M-ascund în ţărână să urc în tulpini
Cuvântul să-mi fie adânc avanpost,
Iar slovele scrise devin rădăcini
Umblării prin lume să-i fie un rost

Ţărâna a fost peste timpuri blestem
Deşi toată viaţa răsare din ea,
Privesc în adâncuri şi-ncep să mă tem
Cărarea spre tine e parcă mai grea,

Visez chiar ţărână pe ringul de dans
Desculţ printre clipe rămân derbedeu,
Ascult cum orchestra mă duce-n balans
Să fiu pentru tine etern Prometeu.

Mă-ntorc în ţărâna crescută din lut
Să-nchid cercul clipei ascunsă-n noroi,
Rămân derbedeul pe care l-ai vrut
Aproape de tine, departe de noi.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce cai frumoşi...

Ce cai frumoşi, iubite, am visat,
erau de un alb ca rochia de mireasă...
Doar îi priveam şi sufletul se burica
s-atingă marginea de cer aleasă.

Acolo vom deschide-o uşă
ce ne va duce până-n prag de rai,
iar ca să-l trecem pe de-a-ntregul,
ah, din carne o aripă să-mi tai!

Nu vom uita acele ierni în care
ne-am iubit pe paturi de zăpadă-
mirându-ne cum cerul ne strivea
şi păsări peste noi aveau să cadă.

Să ne lăsăm o urmă pe pământ,
ca un inel de sânge împletit,
desprins parcă din taina aceea
a privirii de călugăr răstignit...

Ah, ce cai frumoşi, iubite, mi-ai adus,
vor duce în spinare alt apus...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârfuri de copaci

Măicuţă, aceasta ţi-e ultima toamnă
Şi cel din urmă, poate anotimp
La iarnă bătrâneţea te condamnă
Să pleci pe jos la zeii din Olimp...

La raiul tău sau poate nicăieri.
Unde te duci lumina mea dintâi?
Al cui o să mai fiu ca până ieri?
Ce mâini o să mai am drept căpătâi?

Mi-e frică şi sunt singur pe pământ
Privesc în înserare la copaci
Se duc spre cer cu vârfurile-n vânt
Şi tu la fel ca ei te duci şi taci.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Departe-aş vrea de-aici să vii,
În alte lumi senine,
În dimineaţa de Florii
Să mă cunun cu tine.

Să ne-aşezăm în sat la noi,
S-avem în deal o casă,
Să fiu cel mai cuminte-n sat,
Şi tu, cea mai frumoasă.

Să vie şi mama la noi,
Că-i necăjită tare,
Să aibă tihn-un an ori doi,
Ori cât pământ mai are.

Acolo să trăim în munţi
De cât trai avem parte,
Sătenii seara să-i adun
Şi să le spun din carte:

Că sunt de neam împărătesc,
Din ţara-ndepărtată,
Că tot pământul rotogol
Era al lor odată...

Şi că azi oamenii-nvăţaţi
Aşteaptă să se nască
Un tânăr crai coborâtor
Din legea românească.

Copiii noştri să-i înveţi
Tu: Crezul... Născătoarea...
S-ajung să-i văd cântând pe toţi
În strană, sărbătoarea.

Atunce, împăcat cu rostul
Acestei lumi deşerte,
Să mor, să-mi zică satu-ntreg
Un: "Dumnezeu să-l ierte!"

Iar popii nostru-ntâmplător
Vreun oaspe-atunci să-i vie;
"Pe cine-ngropi, părinte, azi?"
"Pe-un om de omenie!..."

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Ioan Has
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cai morţi

În ceaţa cimitirului
doi cai pasc
în faţa crucilor
a mea şi a ta
unul a murit
poate s-a otrăvit cu iubirea ce creşte la tine pe mormânt
şi dacă-i aşa
să-l îngroape cu mine
să îmi fie coşciug
să ne descompunem împreună
să-mi galopezi prin spirit
nu ai mai făcut-o de mult
de la ultimul cal mort

poezie de Relu Cazacu (13 februarie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar, înainte de a ajunge la versul final, înţelesese că nu va mai ieşi niciodată din odaia aceea, căci stătea scris că acea cetate a oglinzilor (sau a mirajelor) va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor în clipa în care Aureliano Babilonia va fi terminat descifrarea pergamentelor, şi că tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie de nerepetat, căci seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dată o a doua şansă pe pământ.

citat celebru din romanul Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez (1967)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul argintului

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
cu ramuri de ploaie,
cetină văpaie,
cu fire de lună,
ţesute-n cunună
la o mânăstire
dintre cimitire
să cobori pe-o scară,
să cobori comoară
până la răscruce,
unde stă pe cruce
Dumnezeul veşnic
luminat de-un sfeşnic,
unde stă cu taină
pe lemn de icoană
Preasfânta Marie,
a mea vistierie.

În casa-n ruină,
unde nu-i lumină,
păsările morţii,
în puterea nopţii,
ciugulesc din viaţă
până dimineaţă -
sufletul meu geme
de grele blesteme,
de jertfă de sânge
altarul meu plânge.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să vii pe lumină
în casa-n ruină,
sfinţit la icoană
şi să-mi fii pe rană
un balsam de sfinte,
de bune cuvinte,
şi să-mi vii în vise,
unde sunt închise
gânduri de păcate,
patimi îngropate.
Dansând prin cuvinte
ca printre morminte
păsările morţii
dau târcoale porţii,
dincolo de care
Sfântă Născătoare
la viaţă mă cheamă,
în chip de icoană.

Argint pe pământ,
astăzi te descânt
să te duci la stele,
să ningă cu ele,
s-alunge din noapte
păsările toate.
Amin

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!