Sate spovedite-n ploaie

Plouă peste sate –
Spală de păcate.

Ploaia spovedeşte
Iarba care creşte.

Spune ce păcate
S-au făcut prin tine.
S-au ascuns prin sate,
S-au spălat prin mine.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După revoluţie

La oraşe şi prin sate
Câte nu s-au dus de-a dura!
Dar rămas-au neschimbate
Soacra şi nomenclatura!

epigramă de Iulian Dămăcuş din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, mereu vorbe

Singuri prin praful cuvintelor.
După colţ s-au ascuns
cei doi martori ai
spovedaniei noastre.
Altarul tace,
asumându-şi riscul unei aventuri.
Bat clopotele.
Într-o zi oarecare vântul se ţine
de mână cu ploaia,
trăsătură specifică
amorezilor de duzină.
Vorbe, mereu vorbe...
Celelalte griji
se caţără în copaci.
Am ascuns cei două mii de ani
încărcaţi de păcate...
A sosit momentul, Doamne!
Eu sunt pregătită.

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin credinţă, înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin Cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din cele ce nu erau cele ce sunt.

Sfântul Pavel în Epistola către evrei a Sfântului Apostol Pavel, 11:3
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp pasager romanţios

peste sate pluteşte fumul gros din sobe
frigul s-a instalat peste ţara întreagă
preoţii s-au înveşmântat cu negre robe
şi predică-n biserici din scriptura dragă.

urmele se pierd prin ploaia ce cade
viaţa ca sufletul s-a dilatat în bolte
romanţa toamnei răsună în cascade
dospodari sunt fericiţi cu a verii recolte.

e timpul nunţilor cu armonii în spaţii
coloane de iubire se ridică la cer
avânturile vremii nutresc la constelaţii
de vise şi de fericire când grijile pier.

leagăn al uitărilor prilej de revelaţii
este timpul meu prin lume pasager.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară rurală

Se uită soarele-napoi...
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Aşteaptă-n deal vreun car cu boi,
Să-l plimbe şi prin alte sate
Cu gospodari şi holde mai bogate?...

În sat la noi,
Biserica, de veche ce era,
În anul când a fost cutremur de pământ
S-a prăbuşit cu turlele-n şosea,
Şi-azi casele - atâta cât mai sunt -
Par jucării
Pentru copii,
Iar plopii - coşuri negre de maşini
Ce-au treierat
Bucatele din sate
Pentru străini...

Prin curţi,
Găinile şi porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mămăligă,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotigă
De la oraş,
Unde-a schimbat sedilele de caş
Cu trei duzini de lumânări de ceară,
Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropaţi şi trei flăcăi, morţi pentru
Ţară.

Dar unde-i soarele din deal?...
Parcă-aşteapta
Pe cineva...
Pesemne, că, gonit de lună,
Şi-a dat cu popa "noapte bună"
Şi-a scăpătat...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă, plouă şi iar plouă.
Norii din Cer cu îndârjire plouă.
Puterea Naturii ne-o demonstrează nouă
Să nu-o uităm măcar când plouă!

Pământul cu apă s-a îmbibat
Apele în râuri s-au umflat
In puhoaie s-au transformat
Ogoarele s-au inundat.

Păsările, in loc să cânte
Spre adăposturi au zburat
Vitele nu pot sta la păşunat
Fructele s-au decimat
Legumele s-au perimat.

In case apă a intrat
In noroi s-a transformat
Oamenilor mult de lucru le-a mai dat!
Privind spre nori ei s-au întrebat
Cerul de ce s-o fi mâniat
De nu se mai opreşte din plouat?

De Natură am uitat
S-o respectăm am neglijat
Am cules ce-am semănat!
Cerul cum să ne fi iertat?

Dar, iată, ploaia vine, norii pleacă
Spre alte zări acum se îndreaptă
Dar, învăţătura lor ne-o lasă:
Oricât Omul ar încerca
Natura nu o poate subjuga!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrat în întuneric

te poţi rătăci cum m-am ră
tăcit şi eu şi umbrele
umbrele care mă urmăreau
mă însoţeau peste tot
s-au pierdut în întuneric
nici ele nu vedeau
prin negură rătăcind
cu fricile noastre, cu te(a)ma
de necunoscut
s-au rătăcit de mine, s-au rătăcit
de ele
chem fericirea să mă scoată
din întuneric să mă inunde
să mă în
torc firul de unde
am fost rătăcind

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de raze

Îmi plouă cu raze, îmi plouă de sus,
În picuri de aur, în stropi de apus,

Mă unge, prin ploaie, cu mirul de cer,
Divinul ascuns într-un mare mister,

Se scurge lumina, prin mine,-n pământ
Şi-i schimbă tristeţea-n iubire şi cânt,

Îmi plouă cu raze, îmi plouă şuvoi...
Mă scald în apus şi în noaptea de-apoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Vereşti, ca şi în toată această parte a Transilvaniei, nu se vorbeşte nici germana, nici maghiara, ci româna – până şi printre cele câteva sălaşe de ţigani, stabili mai degrabă decât nomazi, prin feluritele sate ale comitatului. Aceşti străini adoptă limba ţinutului, aşa cum îi împrumută şi religia. Cu colibele lor, barăci cu acoperiş ţuguiat, cu legiunile lor de copii, cei din Vereşti alcătuiesc – sub autoritatea unui bulibaşă – un fel de mic clan, deosebit prin obiceiuri şi traiul regulat de cele ale neamurilor rătăcind de-a lungul Europei. Au adoptat până şi ritul ortodox, supunându-se religiei creştinilor în mijlocul cărora s-au oploşit. Într-adevăr, Vereştii au drept căpetenie religioasă un popă stabilit la Vulcan şi care deserveşte cele două sate, despărţite doar printr-o jumătate de milă.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiaj prin viaţă

am trecut prin viaţă ca printr-un voiaj
am găsit fericiri cântând la tot pasul
peisaje de poveste, splendori de miraj
au vibrat în suflet au străbătut glasul.

s-au născut vise din mândre magnolii
ca mii de bucurii în lanul de grâu
în izvoare limpezi s-au spălat orgolii
şi-am învăţat să ţin deznădejdea în frâu.

obraji îmbujoraţi ca macii din câmpie
au atras lumini, s-au aşezat pe tâmple
sub clar de lună în nopţi una şi-o mie
comoară de iubire am strâns din lucruri simple.

cu toţi cei dragi am petrecut zile de armonie
aştept în orice clipă minuni să se întâmple

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de iulie

e o ploaie de vreme, o ploaie de absurd.
un cer plin de ifose în prelungiri cenuşii...
plouă monstruos, plouă din spart de infinit -
parcă se decongelează bucăţi de zenit.

prin oraş mirosuri de smulse crengi
şi sfere fugărite de furtuni nedoborâte.
ciudat e şi mirosul lung de apă zburată
pe lângă tălpi de arbori-n ţărână torturată.

pe la colţuri grămezi de lichid neaciuat.
în biserici se ascund fantome speriate
ghetele au devenit demult mirate bărci
prin neîmblânzita apă despicată lănci.

de sus e o cădere rece, e fără scăpare,
geometrii ude, geometrii răcind oriunde.
replânge cerul reaşezat peste umerii moi
şi peste învelişurile tremurândelor odăi.

bucurii doar prin ecuaţiile ce au pene
şi trec curmezişul speriatelor priviri
prin nedoborâte clipe luând-o spre august
bogat în ore grele cu reamintiri de Faust.

plouă ameninţător cu fluide ascuţite.
s-au ascuns fluturii, au dispărut păsările.
pe la geam, grăbit doar plumb plutitor
cu veghea spre iluzia oarbă din dormitor.

e o ploaie de contrasens în spaţii grăbite,
un tropot de neiertat pe caldarâmul griu.
fulgerul sfâşie gândul zălug ieşit în ploaie,
fisurilor de timp curge oraşului recea zoaie.

goluri înfrigurate şi margini fatal speriate;
timpul ud încearcă ascunderi-n sânii calzi
stâlpi cu feţe tumefiate în prelins cuget
sub lumini de lut, apa e un groaznic urlet.

e o ploaie de vreme, o ploaie de absurd
şi geamul atârnă de îndesitele tristeţi...
s-au ascuns fluturii, păsările au dispărut,
oare cine finanţează ploaia atât de mult?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au spulberat

S-au spulberat atâtea ceasuri rele,
Ce parcă nu au încetare,
S-au spulberat visele mele,
Sau poate şi asta mi se pare?

S-au spulberat razele clare,
Care mi-au năpădit cândva privirea,
S-au spulberat zilele care,
Am rătăcit simţind mâhnirea?

S-au spulberat zările-nalţe,
Spre care eu zburam mereu,
S-au spulberat şi multe alte,
Pe care nu le mai ştiu eu?

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieşi au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Paşii lor se cunosc prin desfundăturile munţilor. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte şi le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra şi zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăşi măreaţa şi năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit şi s-a dat învinsă în mâinile lor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

plouă peste vechea vatră,
plouă cu gânduri şi cu amintiri,
iluziile trec prin mine
ca norii suri pe dealuri spânzuraţi.
ochii nu-şi mai cunosc lacrimile,
gura nu-şi mai cunoaşte graiul,
inima nu-şi mai cunoaşte bătăile,
picioarele nu-şi mai cunosc mersul
şi nici potecile,
unde sunt rătăcit, prin ce toamne,
prin ce suveniri şi romanţe,
prin ce povestiri spuse
de un glas în afară mea
care se numeşte eu sau tu sau el,
neatins de legile tristeţii
cu mâinile deschise ca un curcubeu
peste cerul vieţii,
îmbrăţişând soarele,
surprinzând speranţa
în ipostazele unei femei
întinsă pe nisipul plajelor pustii.
pe umerii noştri s-au surpat istoria,
deziluzia, timpul,
s-a spart clepsidra
şi ne-a lăsat să ne orientam ca moluştele...
prea mult ne-am bazat
pe ambiguitatea lucrurilor
şi n-am pipăit niciodată realitatea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (22 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curată revoluţie

Sunt în frunte la bucate
Şi acum românul plânge,
Oameni care de păcate
S-au spălat în băi de sânge.

epigramă de Mihai Frunză din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva năluca Comunismului umbla prin Europa, iar acum fantoma Globalizării hoinăreşte prin toată Lumea. S-au schimbat timpurile, s-au schimbat valorile. Azi vântul e prielnic pentru Globalizare.

Mihai Cucereavii (2013)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins...

A nins cu-atâţia morţi în iarna asta!
Pe buze mi s-au cuminţit
Răceli de trupuri ancestrale
Ale cuvintelor de nu s-au mai născut, ci s-au murit.

A nins cu fluturi peste sânge
Şi oasele s-au cuminţit.
Nu, nu s-a plâns şi nici nu se va plânge
Pentru cenuşile aprinse-n noi, ce s-au topit.

Zăpada s-a purificat, priviţi-o
Şi nu se mai topeşte când o calci,
Mi albă decât albul de pe suflet
Pe care-l ţii în tine adânc şi-l taci.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanizarea Pământului

E mort Pământul!
De mult e mort şi e-ngropat sub oameni.
Sub oameni care nasc alţi oameni
fiindcă s-au rupt podurile Pământului
s-au lăsat oamenii
s-au aşezat oamenii
peste umanitate.
Din om te-ai născut în om te vei întoarce
tu peste mine
peste altul eu
şi întreaga divinitate
în
sub
în jurul
peste Dumnezeu.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi dorm

Azi vreau să dorm!
Mi s-au încâlcit neuronii,
S-au molipsit de albul nopţii
Şi de rotundul gol al lunii,
Revoltaţi...
Azi fac o pauză!
Mi s-au stins luminile gândului
Când le-am aprins forţat.
S-au cuibărit în întuneric,
Perimate...

Azi n-am idee!
Mi-au intrat ziduri în ochi
Când priveam în urmă.
S-au spart în privire
Dezgheţate...

Azi vreau să dorm!
Mi s-au umplut pleoapele de vis,
Când le goleam de tine.
S-au închis în gene,
Obosite...

poezie de Gabriela Chişcari (5 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!