Desprindere de toamnă

A mai venit o toamnă-n viaţa mea
Şi-a mai căzut o frunză peste mine
Mă simt mormânt, şi parcă n-aş mai vrea
Să mai albesc în iarna care vine

Iar au plecat şi berzele şi cucii
Şi m-au lăsat mai singur ca lumina
Prin codru nu mai mişună haiducii
Şi-n beznă mi-a rămas pe veci retina.

Mă simt aşa de frunză şi de ram
Încât mă rup de mine şi rămân
O frunză doar din cel care eram
Şi-un ram din cea ce m-a ţinut la sân.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure ce nu ştie de secure, îmbătrânind hai-hui, a nimănui

Mă scutur ca o frunză, rămân precum un ram
Şi toamnele mă-nvaţă să mă despart de mine,
L-acomodez cu iarna pe cel care eram,
Lăsându-i primăvara celui ce nu-s, dar vine.

Îmbătrânesc salcâmii când vântu-i desfrunzeşte,
Dar şi când floarea dalbă se primeneşte-n faguri,
Ne trece timpul, Doamne, l-am născocit orbeşte,
Căci ne lovim de-a pururi cu tâmplele de praguri;

Şi-n fiecare toamnă mai facem un cucui,
Îmbătrânind ca nişte salcâmi ai nimănui.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic semn

Mă paşte boala, face lapte gras,
Mă simt răscopt la minte şi la trup,
Din tot ce-am fost, o frunză mi-a rămas,
Pe care dinţii bolii, albi, mi-o rup.

Sunt bun la gust, la semn ajunge oala,
Copii săraci se vor hrăni de-ajuns
Din pumni, grăunţe dulci va linge boala
Bună de lapte, care m-a împuns;

Căci mai întâi s-a speriat de mine,
Cum am rămas, nu-mi fie de deochi,
Când anotimpul care stă pe vine,
La pândă, se uita la mine-n ochi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (17 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(E)ram

Sunt părăsit de tot, de toţi, de toate,
De mine însumi, nume nu mai am,
Şi mă confundă vântul când mă bate,
Crezând că sunt un ram, precum eram...

Nu mi-a rămas decât o legănare,
Nu-i de la rod, şi de la ce-i nu ştiu,
Pesemne de la ultima mirare,
Că voi muri când nu voi mai fi viu...

Şi nu voi mai putea simţi acut
Frica de moarte, care mi-a trecut...

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (23 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-mă!

Mi-a căzut o carte
Din bibliotecă;
Vine doamna moarte,
Croindu-şi potecă.

Mi-a pătruns în casă,
Ca să mă inspire;
Scriu cea mai frumoasă
Vorbă de iubire:

Mi-ai picat la vreme,
Frunză de gutui;
Vântul toamnei geme:
Ia-l, i-al nimănui!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta e ram

Inima mea- frunză ce bate
Prin vântul toamnei, de-al vieţii dor;
Mă strânge-n piept că nu mai poate
Respir cu teamă să n-o dobor.

Inima ta e ram desfrunzit
Prin vântul iernii bătând la geam
Şi-apoi la uşă. Mi-o fi venit
Cum am rugat-o pe când cădeam.

Inima bate-n piept sau ea la uşă
Cu degete de vânt şi de cenuşă?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia cuibului de barză

O barză şi-a făcut odată
Cuib la Dumnezeu la poartă,
Dar acolo sfinţii toţi
I-au dat gură ca la hoţi.

Barza şi-a făcut îndată
Cuib în stâlp la noi la poartă.
Eu, copil cu mintea-ngustă,

M-am uitat la ea sub fustă!

Şi-a plecat... n-a mai venit.
Doamne, cât m-a cicălit
Mama, şi cât m-a certat:
Ce păcat, vai, ce păcat!

Păsările cerului sunt libere, mi-a spus în şoaptă,
Să scoată pui la Dumnezeu la poartă!

Vremea trece, moartea vine,
Şi-a făcut un cuib în mine,
Cuib în care mai coboară
Câte-o mierlă, câte-o cioară,
Câte-o barză de pripas,
Niciodată barza mea.
Numai cuibul mi-a rămas,
Numai cuibul mă mai vrea.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Suflete, de ce ţi-e rău?
Barza care nu mai vine
Şi-a făcut un cuib în tine
Şi-a rămas în cuibul tău.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Cuibule, de ce ţi-e rău?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (21 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie târzie

Aş vrea s-adorm, dar în zadar:
Mi-e ruşine de mine cu mine
Mă simt ca un tufan orfan
Şi orice pădure îmi este secure

Am fost lăstar în codru rar
Dar mi-au săpat la rădăcini haini
Şi din pădure m-au mutat în sat
Cu-o frunză şi-un cuţit m-au altoit

Iar frunza s-a făcut în goană coroană
Cu rod bogat, cu rod nemăsurat
Din care nimeni nu mănâncă încă
Şi fructele-s lăsate să rupă crengi plecate.

Mă rog să bată vântul sfântul
Să-mi scuture povara şi ocara
Că nu-s perfect şi eu ca Dumnezeu
Cu merele de aur măcar, de nu de chihlimbar

Numai aşa, probabil, aş fi cules, ales,
Dar cum nu sunt, aştept un vânt
Să răsufle uşurat în crengile mele prea grele
Şi rodul să-mi răsară-mprejur la primăvară

Căci, precum pădurea e visul fiecărui pom, la om
Lumea e visul şi viaţa. Bună dimineaţa!

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (25 martie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde şi-un smarald

Frunză verde şi-o lalea,
ce spectaculoasă-i viaţa mea
Când urmez a înţelepciunii stea!

Frunză verde, bob de grâu,
Îmi ţin poftele în frâu
Şi îmi pun zâmbind al răbdării brâu!

Frunză verde şi-un smarald,
Îmi păstrez sufletul blând, cald
Şi în apa frumuseţii eu mă scald!

Frunză verde şi-un cristal,
Galopez pe al victoriei cal
Şi ajung mereu la al fericirii bal!

Frunză verde şi-un safir,
Cu fugiţii nu dau bir
Şi port al curajului trandafir!

Frunză verde şi-un rubin,
De forţă îmi e gândul plin
Şi rapid iubire eu obţin!

Frunză verde şi-un cais,
Le amintesc oamenilor de paradis
Şi îi ajut la îndeplinirea magnificului vis!

poezie de Michelle Rosenberg (26 septembrie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade câte-o frunză...

Mai cade câte-o frunză ruptă,
Din pomul şi aşa prea gol
Şi în căderea ei foşnită
Mor visele strânse în stol.

Mai cade câte-o frunză verde,
Copacul este întristat,
E-atât de gol că nu ai crede
C-a fost cândva cel mai bărbat.

Mai cade şi câte o creangă,
S-a rupt din uscăciunea ei,
Lăsând coroana prea beteagă,
Lăsând mai rare flori de tei.

Mai cade câte-o frunză udă,
Înlăcrimate dimineţi,
Vântul când trece nu ascultă
Povestea ei cu ochii beţi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis petrecut

Mai bine dorm decât să nu te am
Că visul mi-e mai darnic decât viaţa
Şi-n el răsari ca frunzele pe ram
De-aceea toamnă-mi este dimineţa.

Bună dimineaţa, dragoste din vis
M-am trezit cu toamna şi-am venit în dar
Să-ţi aduc o floare dintr-un paradis
Care se petrece singur şi-n zadar!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai bard eram odată!

Foaie verde-n lung şi lată,
Vine weekendul pe dată
Să îmi spună că-i în stare
Să îmi fie sărbătoare
Şi, de vreau, pot sta în pat,
Nu hai-hui în lung şi-n lat.

Frunză verde-n doru' lelii,
Cum să stau când sâcâielii
Ce m-aşteaptă două zile
N-am ce-i face, nici cu pile,
Nici c-o vreme de năpastă,
Când e vorba de nevastă?

Foaie verde de-a de doping,
N-am ce face: merg la shoping,
Cum să dau cu oiştea-n gard?
O să uşurez din card,
Că-s doar bani şi, de-am noroc,
Mai trăiesc şi-i pun la loc.

Frunză verde (ioc) pe ram,
Doamne, ce nevastă am!
Când îi vine vreo idee,
Eu sunt pui de erbacee
Cu o frunză (ciuciu) lată
Şi, de ea, amorezată.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mi-a ucis povestea

Ţi-am deschis cărări spre mine, să nu rătăceşti vreun pas-
Cineva, dar nu ştiu cine, le-a închis şi am rămas
Cu singurătatrea oarbă ce scânceşte pe la uşi
Într-un dialog de taină cu tăcutele păpuşi.

Mor cuvintele pe buze, ce nu mai zâmbesc de-un veac,
Am uitat să cânt din frunză, primăverile iar tac;
Îmi dau roată la ferestre, dar ferestrele le-nchid
Şi în cioburi de tristeţe şi în lacrimi mă divid.

În pustiul dintre ziduri amintiri încă dospesc,
Între file-ngălbenite, ochii-albaşti îmi zâmbesc;
Aş pleca-napoi în mine, dar nu ştiu cum să pătrund-
Drumu-i sinuos prin stâncă şi-i atâta de imund!

Viaţa mi-a ucis povestea dintr-un vis nevinovat,
N-am cerut nimic şi totuşi cruce grea am de cărat.
Când în jurul meu salcâmii ning cuminte dintr-un ram,
Eu mai port pe umeri iarna şi-n zăpadă mă destram.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Para cea mai coaptă

Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
La fel e şi iubirea mea, la care n-am acces,
Plăcută privirilor deşi-i. Briză-înmiresmată, făpura i-o-înclină
Spre mine, căci abia aştept să o sărut şi să mi-o fac regină!

Ea stă-n lumină şi ochii tuturor o văd, iar dorinţele dau ghes –
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.
Că-asemenea roadă-i dulce şi parfumată, prea bine ştiu,
Dar, iată, n-ajung la ea,-i privesc doar obrăjorul auriu.

Sorb razele de soare prelinse pe chipul frumuseţii,
Aşa cum trandafirii însetaţi beau roua dimineţii.
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
Iar ochii mei privesc neclintit numai la ea, bineînţeles.

De ce – de ce n-o ignor, de ce să-i întorc spatele mi-e greu,
De ce nu culeg o altă inimă din multele-întâlnite-n drumul meu?
Atâtea iubiri am la-îndemână – dar, vai, pentru niciuna interes!
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.

poezie de James Whitcomb Riley,1849–1916,, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altcineva

E ca şi cum o frunză s-ar îneca în apa toamnei.
Pe pârâul memoriei, din marea depărtare
Orele curg. Noi stăm în faţa lor -
Executaţi de timp. Lent, tot mai lent.

Cum să aştepţi seara? Unde să întâlneşti amurgul târziu?
În memoria ta mă simt ca într-o galerie părăsită.
Fragment de peisaj, mişcând pe cineva

Chiar azi, înainte de prânz. Cine-şi mai aminteşte -
- Acea trăire bruscă - cel ce-a plecat
Sau lumina care s-a stins?

Să arzi ca un obiect de lemn. Să te cufunzi ca o frunză
Pe apă. Să te stingi, aşa cum lumina se stinge.
Credeam că am trăit cândva -
Dar, văd că altcineva a fost.

poezie de Marek Wawrzkiewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele mele au şoptit

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise şi nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să râdă şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deşert,
Care mi-am înălţat chip cioplit,
Şi am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Aminteşte-ţi cuvintele tale şi umblă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit iarna
De pe ram se desprinde
Ultima frunză.

haiku de Mihail Mataringa (15 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când soarele scapătă către asfinţit,
iar toamna mai rupe o frunză din ram,
De truda verii, ţăranul obosit
odihneşte când iarna colindă la geam.

catren de Dumitru Delcă (29 noiembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de seară

A mai trecut o zi din viaţa mea,
Ce dor îmi e de moarte şi de tine
Şi ce păcat că moartea nu mai vrea
Să treacă pe la poartă pe la mine.

Îmi este dor de tine, moartea mea,
De tine, clipa cea mai aşteptată;
Te-nvinuieşte gura lumii rea,
Dar tu rămâi mereu nevinovată.

A mai trecut o zi şi n-ai venit,
Privesc apusul, ceasul, prima stea...
Când vine seara sunt mai fericit:
A mai trecut o zi din viaţa mea!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde

Frunză verde, ştiu să cânt
Mamei mele pe pământ,
Mi-a dat viaţă şi mă creşte,
Mă-ngrijeşte, mă iubeşte.

Frunză verde, cântul meu
Vine de la Dumnezeu,
Zâmbet cald, iubire mare,
Mama pentru mine are.

şi iar verde, crudă frunză,
Ieri am prins o buburuză,
I-am cântat şi-a zburat lent
Mărţişor pe-al mamei piept!

poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Mi-e dor de tine frunză verde
Din primăvara ce s-a dus,
Mi-e dor de tine şi se vede
Că-s ofilită spre apus.

Mi-e dor de tine frunză verde
Şi de mai crede doar puţin,
Ai înverzi în iarna unde
Eu am albit şi-am părul lin!

Te rog, revino frunză verde,
Ajută-mă să fiu copil
Şi te-oi uda cu apă rece
Şi ţi-oi cânta un vesel tril!

E toamna mea în multe ape
Şi-s în noroiul ăstei vieţi,
Te rog, revino frunză verde,
Ridică-mi mările de poţi!

Mi-e dor de tine frunză verde,
De primăvara mea cu flori,
Aş vrea să vii şi nu mă pierde
În tainicele tale zări!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!