Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Pavel Stratan

Te-am întâlnit

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceai la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

Și soare nu-i poate se stie
Arată luna, nu mai se vie
Pe același druuuuum
A câta oară
Mă urc la deal, da' nimeni nu coboară
Dar nimeni, nimeni, nimeni nu coboară.

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceaï la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Vale cu lespezi

te-aș fi dus într-o vale cu lună
să împărtășim același spectru
dar erai plecată în picioarele goale
prin tainele ierbii

te-aș fi lăsat acoperită de frumusețe
dar te duceai să aluneci pe ape
nu te mai vezi

te-aș fi părăsit într-un meandru
dar tu voiai să fugim împreună
într-o vale cu lespezi
să ne devoreze
sfârșitul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Semn 7

Cum te uiți la o eclipsă de soare
printr-un geam afumat,
tot astfel se uită prin mine
ochiul din spatele meu, opal
spre ochiul fix din orizont, oval
coborând din deal spre o vale
urcând o vale spre deal.

poezie celebră de din Noduri și semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Unui palavragiu

Ai fost la deal
Cât și la vale
Un Țichindeal,
Dar fără cale.

epigramă de (17 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicu PetriaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Are tălpi, n-are picioare; fuge iute doar la vale, iar la deal, urcă agale. Ce este?

Este sania.

întrebări și răspunsuri
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Valea Ampoiului

Cu solzii stralucind sub soare
Curge Ampoiul jos in vale
Respira lunca inverzita
Si ramurile de rachita

Bisericuța-i sus în deal
Trenul oprește la semnal
Și trage greu două vagoane
Își face loc printre mioare

O casă-i părăsita-n drum
Cu țiglă veche fără fum
Pe o potecă ce-i îngustă
Sare din iarbă o lăcustă

Arini bătrâni stau aplecați
Duc dorul celor ce-s plecați
Dar în ajun de sărbători
Se-ntorc copiii la Ampoi

De bucurie plânge mama
Își șterge lacrimi cu năframa
În Apuseni coboară-n vale
Ampoiul, apă curgătoare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

De pe deal

E capul ei, și pieptul ei –
O văd acum întreagă,
O strig pe nume și-i vorbesc,
Dar ea să mă-nțeleagă?

Cu pieptul plin și des bătând,
Cu fața-mbujorată,
A răsărit dintr-un tufiș
Și râde-acum mirată.

– "Tu ești pe-aici? Eu te-am crezut
Cu oile prin vale!
De-aș fi știut că ești în deal,
Mergeam pe altă cale!"

Subțire-n trup și blândă-n grai,
Și-n port așa isteață,
Pe urma ei în fapt de-amurg
Dau zori de dimineață.

De-aș fi știut că n-a venit
Anume pentru mine,
Eu n-aș mai fi vorbit cu ea!
Dar știu și-aceasta bine,

Că m-a cătat de mult prin văi
Pierdută-așa cu gândul;
Și dacă nu m-ar fi găsit,
Umblat-ar fi de-a rândul

Întreaga zi din deal în deal
Ca cerbul după ap㠖
Cu greu te scapi de-un lucru drag,
Și prost e cine-l scapă!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Ilorian Păunoiu

Ce noapte,ce vară...

A fân cosit miroase acum
si carele mai trec agale
și se tot pierd în colb de drum...
Daca nu-i deal, nu e nici vale!

Și urca viața mea, coboara;
si stelele ma striga:"Vino,
Da-ne o-nmiresmata seara"!
"Dar tu ce-mi dai în schimb, lumino"?!

"Copil te fac din nou și veșnic
ai sa ma strigi în noaptea clara"!
Deasupra lumii arde-un sfeșnic
și pe pamânt e numai vara!

Și tu din car te uiți
la lună drumul totuna e cu cerul
și se aude dulce strună
și blând te mângâie misterul!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timp grăbit

Grăbit o ia timpul la vale
Minutele trec parcă-s scoase din minți
Se strâng și aleargă pe cale,
Iar noi le privim resemnați și cuminți.

Nici orele nu au răbdare,
Căci vin și se duc într-un ritm infernal,
Degeaba le ceri îndurare
Te poartă cu ele ca valul spre mal.

Iar zilele zboară zorite,
O filă, doar una mai e-n calendar,
Migrează spre zări infinite,
Aflate departe de-al lumii hotar.

Și anii - sălbatică turmă -
Mânați de același impuls neînțeles
Dispar undeva fără urmă
Am vrea să-i oprim, însă n-avem de-ales.

Grăbit o ia timpul la vale;
Tiranul acesta cumplit și posac
Te lasă cu mâinile goale
Și doar veșnicia îi vine de hac.

poezie de (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu-i deal fără vale.

proverbe românești
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cei care nu au contribuit la realizarea visurilor tale, dar tu ai continuat să urci alert sau agale ai victoriei munți, cu speranță pe cale, curând te vor invidia din vale.

aforism de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Girel Barbu

un vis comun ne dă târcoale
și ne obligă să-l visăm
eu la deal tu mai spre vale
spre-același somn alunecăm.

catren de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Hâtrul bătrân

Floricică, floricea!
Când eram pe vremea mea,
Câte trei mândre aveam,
Cu tustrele mă iubeam,
Una-n deal și una-n vale,
Una la mijloc de cale,
Iar de când m-am bătrânit
Fetele m-au părăsit,
Sui în deal, cine mă cheamă?
Moartea care-mi cere seamă?
Dau în vale, cine-mi râde?
Moartea care mă cuprinde?
Pomul dacă-mbătrânește,
Pune-i paie de-l pârlește.
Omul dacă a-mbătrânit
Fă-i sicriu de odihnit.
Vai de dânsul! vai de el!
Când e omul tinerel,
Lesne-i vine a gândi
Cât pământul c-a trăi.
Ci zilele omului
Sunt ca floarea câmpului:
Dimineața înflorește,
Peste zi se veștezește
Și spre seară nu mai este!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Vladimir Maiakovski

Fericirea e un melc ce urcă la deal, iar supărarea e o mașină de curse ce aleargă la vale.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Eu si Napoleon" de Vladimir Maiakovski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.75- 11.99 lei.
Ica Ungureanu

Abordare eminesciană a ex-primarului de Cluj

În vârf de deal urcași agale
Și când a fost s-o iei la vale,
Te-au ridicat de subsuori,
De patru ori... de patru ori...

epigramă de (august 2011)
Adăugat de Ica UngureanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edward Lear

Pe-un deal era un bătrânel
Ce rareori se-oprea nițel;
Căci fugea din deal în vale
În rochia bunicii sale
Gătit, ciudatul bătrânel.

limerick de din A Book of Nonsense
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Complete Nonsense" de Edward Lear este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.99- 7.99 lei.
Traian Abruda

Aș vrea să te pot

iubi dar cocoașa mea ghiftuită
cu furnici face ordine pe aici
dar cocoașa
nu e decât un deal și o vale pe-aici
aș vrea să te pot
iubi și aș vrea dar cocoașa
mea face ordine pe aici: fiecare
sărutare are o coamă
de leu aplecat peste tristele ca
davre de antilope făcute
miresele mele tăcute făcute
una cu pă
mântul înalt, prea înalt!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frunză verde trei smicele

Frunză verde trei smicele,
Am trei mândre, ca trei stele.
Una-n deal și alta-n vale,
Alta, la șoseaua mare.
Cea de la șoseaua mare,
Îmi cerea mereu parale.
Eu parale nu i-am dat-,
S-a dus și s-a măritat.
Cea din deal s-a supărat,
Cea din vale m-a uitat.

folclor românesc, din comuna Brăești, județul Buzău
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Răduț

Valea crucii

O cruce stingheră
Într-o vale mică,
Arătănd a jale
Semănând a frică.

Aici, nu demult,
A fost măcelul,
Unde la romani
Li s-a făcut felul.

Fiind scoși din case
De la mic la mare
Și duși cu minciuna
Pe-o altă cărare.

Le-au arătat Prutul
Pe care să-l treacă,
Dar ei s-au supus
Neavând ce să facă.

Au fost așteptați
De ruși cu pistoale
Și-mpuscați pe rând
În această vale.

Zac acolo oseminte
Rămase în pustiu,
De care prea puțini
Ce s-a-ntâmplat știu.

Nimeni nu a scris
Și nu vor să spună
De crimele făcute
În vatra străbună.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se scarpină dracul în deal și trăsnește păduchele în vale.

proverbe românești
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dracu' stă în deal și prăvale carul în vale.

proverbe românești
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook