Ofelia
I
Pe unda neagră, lină, în care stele dorm,
Ofelia cea albă plutește-ncet, culcată
În lungile ei văluri. Și pare-un crin enorm.
Chemări de corn răsună-n pădurea depărtată.
De ani o mie trece pe lungul, negrul râu,
Ofelia cea tristă, ca o nălucă pală.
De ani o mie, dulcea-i sminteală, fără frâu
Romanța și-o îngână în briza vesperală.
Ca pe-o corolă vântul îi desfășoară, lin,
Gingașul văl pe apă, și sânul i-l sărută,
Plâng sălcii pe-al ei umăr, iar trestiile vin
Asupra frunții sale, în vise-adânci pierdută.
Mototoliții nuferi suspină-n juru-i, blând;
În vreun arin ce doarme, ea sperie ca un crainic
Vreun cuib din care o clipă se-aud aripi bătând.
Din stelele de aur, pogoară-un cântec tainic.
II
Ofelie frumoasă ca neaua, ai murit
Copilă; tu, de apă ai fost târâtă, poate
Fiindcă-un vânt din munții Norvegiei stârnit,
În șoaptă îți vorbise de aspra libertate.
O boare neștiută, ce păru-ți răvășea,
Spre mintea-ți visătoare ducea un straniu freamăt.
Iar inima ta, glasul Naturii-l deslușea
În bocetul pădurii și în al nopții geamăt.
Imensa horcăială a mărilor sub cer
Zdrobea prea omenescul tău sân, plin de dulceață.
Și, într-o dimineață de-april, un cavaler
Frumos, nebun și palid, ți-a-ngenuncheat în față.
Iubire, Libertate și Cer! Ce vis trăiai!
Și te topeai într-însul ca neaua pe jăratec.
Te gâtuiau vedenii și, fără glas, purtai
În ochii-albaștri spaima de-un Infinit sălbatec.
III
- Poetul ne mai spune că, nopțile, tu vii
Și cauți pe sub stele, cândva culeasa floare, -
Și c-a văzut-o, strânsă în văluri străvezii,
Pe-Ofelia cea albă plutind, ca un crin mare.
poezie celebră de Arthur Rimbaud (1870)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre păduri
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre frumusețe
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ofelia
I
Pe valul blând și negru cu stele înspumate,
Trece fantoma Ofeliei, mai albă decât crinul,
Și-n hainele ce-o poartă ca niște vechi păcate
Ecouri, din pădure, parcă o gâdilă cu spinul.
Trece de veacuri însăși Ofelia cea tristă,
Ca o fantomă albă plutind pe apa neagră,
Ce nebunie înseamnă sub val tot ce există
Și vrea la suprafață să iasă și să meargă?
Cu-aripile imense vântu-i sărută sânii,
Și parcă ieri fecioara abia dădu în floare,
Și azi durerea iată își răsădește spinii
Ce într-o clipă ajung pe fruntea visătoare.
Și nuferii ciudați sunt gata ca s-o plângă,
Pe fluviul somnambul cu val sinucigaș,
Fantoma unei aripi parcă-a zburat pe lângă
Un cuib de stele Doamne în pumn de uriaș.
poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vestimentație, poezii despre fantome, poezii despre virginitate, poezii despre trecut, poezii despre timp, poezii despre sărut sau poezii despre sâni
Diana
Ce cauți unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Și unde păsările-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?
N-auzi cum frunzele-n poiană
Șoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hârjoană
În umbr-adâncă de păduri?
În cea oglindă mișcătoare
Vrei să privești un straniu joc.
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc?
S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viață-n orice zvon,
Și numai tu gândești aiurea,
Ca tânărul Endymion.
De ce dorești singurătate
Și glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-și bate,
S-adormi pe verdele covor?
Iar prin lumina cea rărită,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zână liniștită
Cu ochii mari, cu umeri goi?
Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinuțe albe de omăt,
O față dulce și bălaie,
Un trup înalt și mlădiet.
Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mândră la vânat
Și peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ochi
- poezii despre lumină
- poezii despre alb
- poezii despre înălțime
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânătoare
- poezii despre verde
- poezii despre tinerețe
Stea palidă a serii
Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,
Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?
S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme și-a luat.
Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.
Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,
Și vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,
Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârșita noapte?
Vrei un culcuș, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără șoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?
De e să mori, luceafăr, și dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îți cer:
Întârzie-ți plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!
poezie clasică de Alfred de Musset (1835)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre singurătate, poezii despre seară sau poezii despre păr blond
Îți va dezvălui
Frumoasă clipă, însoțește-mă iar.
Tinerețe, vorbește-mi
în acest ceas al abisurilor.
Frumoasă amintire, așteaptă o clipă.
Ceas de lumină neagră în vene
Și țipetele mute ale oglinzilor.
Prăpăstiile-nșelătoare ale setei.
Și din pulberea cea mai risipită și oarbă
Vârsta cea frumoasă promite:
Cu blândețea primilor pași, când
Soarele va fi atins
Teritoriul nopții
Și în prospețime-i topit fiece abur
Întorcându-se mai palid spre cer
Un corp fericit îți va dezvălui.
poezie clasică de Giuseppe Ungaretti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre superlative, poezii despre prăpăstii sau poezii despre promisiuni
Un glas purtat de vânt
Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos și blând
Dulcea mea crăiasă.
Și vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îți este dor de a mea privire!
Și mă aștepți să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.
Tot pe aripi de vânt,
Îți trimit o dulce sărutare.
Și vreau să-ți spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.
Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri și câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.
poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre suflet, poezii despre inimă, poezii despre fericire sau poezii despre dor
Eu fără tine...
O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torță fără foc;
O noapte fără stele,
Dimineață fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;
Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuș fără vioară,
Mierlă fără cânt;
Un tren fără șine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Și mare fără valuri.
Un cuib fără păsări
Drumeț fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.
poezie de Sergiu Mănuș (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre vulturi, poezii despre vioară, poezii despre trenuri, poezii despre păsări sau poezii despre marină
Ofelia (II)
Mult mai palidă ca iarna, Ofelia azi ninge,
Dar brusc s-a stins, ca apa, și s-a dus!
Și-avea ghețari parcă în vene, și nu sânge-
Dintr-o ciudată Norvegie, și rece, și mai sus.
Doar părul ei, Doamne, parcă vorbea,
Și trupul peste ape, și gândul poate-n cer,
Și inima, atâta, ecou, hăt dincolo de stea-
Și geamătul pădurii, aici, în zorii care pier.
Și ca un tunet marea toată iar s-a frânt:
La adierea dulce-amară a sânului de fată!
April, poate-un Don Quijote sub pământ,
Ridică amintirea mai sus ca niciodată!
Și cer! Și dragoste! Și libertate! Zău!
Un rug de zăpadă arzându-mă discret:
Cu fiecare vorbă s-a prăbușit în hău-
Chiar Infinitul - cel mai albastru poet!
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre păr, poezii despre prezent, poezii despre poezie, poezii despre ninsoare sau poezii despre libertate
Spune
Hai spune că vin lunecând
În geană cu ploi mătăsoase,
Mai trist uneori și plăpând
Decât îți e carnea pe oase.
Cu buze în dulce risipă
Îmbată-mă iar să mă doară,
Cum păsări bătând din aripă
Pe-o plajă de vânt, solitară.
Hai spune că sunt neștiut
Grăunte de foc și departe,
Din văluri de-argint și de moarte
În sângele tău prefăcut.
poezie de Bujor Voinea din Ultimele scrisori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre ploaie, poezii despre plajă, poezii despre moarte sau poezii despre foc
Cea mai frumoasă floare
"Ce să-ți aduc, iubito, de pe mare?"
O întrebă în șoapte într-o zi.
"Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi."
Abia se mai zărește-acum catargul.
Pe țărm cu ochii-nchiși și mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Și-n ochii ei clipește-un somn păgân.
Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri și strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.
Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu pești de aur prinși la subțiori,
Corabia de foc o scufundară,
Și toți muriră-ncolăciți de flori.
Pe țărm stau doua fete-n așteptare:
"Ce ți-ai dorit ca dar în acest an?"
"Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare
Cea mai frumoasă scoică din ocean"...
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre pești sau poezii despre ocean
Miorița
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge și pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros și drag.
Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea își descântă-n fluierul de os...
Tainic își frământă cadențarea sfântă
Acest cântec trist și luminos.
Se îngână lin liniști în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuță batrână cu brâul de lână,
Ce mai cați bătutul de noroc?
Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Pașii ți-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce și astăzi lăcrămezi și vii
Când la stână fluierele sună?
El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vânturi scuturate,
N-are să mai poată mândrul ciobănel
Înaintea ta să se arate...
Ochilor tăi tulbui pentru vecii li-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îl vadă,
Pașilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă...
Ostenești... O clipă numai să te-oprești.
Odihnește-ți ochii în afund de zare...
Vai, pe zare-s nouri - turmele cerești -
Și-auzi glasul tragicei mioare...
De ce fugi pe câmpuri, după ce chemări?
Despletit ți-i părul - albă vâlvătaie...
Vezi, de vânturi dusă, s-a topit sub zări
Miorița laie, bucălaie...
(...)
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Stau câteodată împietrit și mut
Să-nțeleg o clipă neînțelesul grai
Plin de jalea unui veac trecut...
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre tragedie, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Glasul morilor
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanța
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veșmânt
Năzuința și speranța.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Și dezgroapă
De sub piatră-același Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculți de dimineață, până-n seară,
Ore-ntregi și zile-ntregi,
Să-l asculți supus ca-n clipa când vorbește inspirarea
Să-l cunoști,
Să-l înțelegi,
Să-l înveți pe dinafară
Și să-l cânți și tu cu apa,
Și să-l cânți și tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădește-ndestularea!...
Iar când noaptea amuțește glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemișcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeași nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrențuită-a unei nave,
Și când piatra morii-ți pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândești la grâul care face să-ncolțească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuința și speranța,
Și să-ți amintești de glasul care macină Romanța
Zilelor de mâine -
Glasul dătător de pâine!
poezie celebră de Ion Minulescu din Viața românească, VI, nr. 8 (august 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zile, poezii despre vorbire sau poezii despre viitor
Cea mai frumoasa floare
« Ce să-ți aduc, iubito, de pe mare? »
O întrebă în șoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »
Abia se mai zărește-acum catargul.
Pe țărm cu ochii-nchiși și mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Și-n ochii ei clipește-un somn păgân.
Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri și strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.
Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu pești de aur prinși la subțiori,
Corabia de foc o scufundară,
Și toți muriră-ncolăciți de flori.
Pe țărm stau doua fete-n așteptare:
« Ce ți-ai dorit ca dar în acest an? »
« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare
Cea mai frumoasă scoică din ocean »...
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O călărire în zori
A nopții gigantică umbră ușoară,
Purtată de vânt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
Din aripi bătând.
Roz-alb-aurora, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-a florilor sân;
Răspânde suflarea narciselor albe
Balsamu-i divin,
Și Chloris din roze își pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;
Iar râul suspină de blânda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde răsfrânge-n tăcere
Fantastic purpur;
Și pasărea cântă suspine-imitândă
Un cântec de-amor,
Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă
La plânsu-i de dor.
Pe câmp se văd două ființe ușoare
Săltânde pe-un cal,
Pe care le-ncinge de flutură-n boare
Subțire voal;
Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă
Fugariul ușor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
A negurei flor,
O dalbă fecioară adoarme pe sânul
De-un june frumos,
Astfel cum dormită oftarea, suspinul
În cântul duios;
Iar talia-i naltă, gingașă, subțire
Se mlădie-n vânt,
Și negrele-i bucle ondoală-n zefire,
Sclipese fluturând.
I-adoarme pe sânu-i, se leagănă-n brațe
În tandre visări;
Pe când ca profume pe blânda ei față
Plutese sărutări.
Iar aeru-n munte, în vale vibrează
De tainici oftări;
Căci junele astfel din pieptu-i oftează
În dalbe cântări:
"Ah! ascultă, mândruliță,
Drăguliță,
Șoapta-mi blândă de amor,
Să-ți cânt dulce, dulce tainic,
Cântul jalnic
Ce-ți cântam adeseori.
De-ai fi, dragă, zefir dulce,
Care duce
Cu-al său murmur frunze, flori,
Aș fi frunză, aș fi floare,
Aș zburare
Pe-al tău sân gemând de dor;
De-ai fi noapte,-aș fi lumină,
Blândă, lină,
Te-aș cuprinde c-un suspin
Și în nunta de iubire,
În unire,
Naște-am zorii de rubin;
De-aș fi, mândră, râușorul,
Care dorul
Și-l confie câmpului,
Ți-aș spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sânului!"
Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă,
Fugariul ușor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
A negurei flori
Vergina îl strânge pe-amantu-i mai tare
La sânu-i de crin;
Și fața-și ascunde l-a lui sărutare
În păr ebenin.
Iar Eco își râde de blândele plângeri,
De junii amanți,
Și râul repetă ca cântul de îngeri
În repede danț
"De-aș fi, mândră, râușorul,
Care dorul
Și-l confie câmpului,
Ți-aș spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sânului!"
poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre muzică sau poezii despre frunze
Lângă leagăn
Și pe fruntea ta voi pune o cunună de mirt albă,
Iar la gât îți voi lega cu-o bogată mândră salbă,
Pe-al tău braț rotund și neted ca petala cea de crin
Înșira-voi mărgean roșu și brățare de rubin.
Rochie albă ca spuma și ca norul de ușoară
Îți voi atârna de umeri și ca îngerii ce zboară
Vei zbura și tu în lume, - iar în loc de maica ta -
Fericirea și iubirea sufletul ți-or legăna.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre roșu, poezii despre rochii, poezii despre nori, poezii despre mândrie sau poezii despre mamă
Iubirea
Acum că ne-am întâlnit Iubirea
Ca o pânză albă,
ce acum devine chipul tău...
Din petale de vânt îți cer mâna
și gândul tău
legat de al meu
prin buzele dimineților.
Și o ramă goală fără ecou va
curge peste noi
ca un râu de stele Încât ceea ce
visăm pentru o clipă va deveni
eternitate...
poezie de Daniel Bozga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre devenire, poezii despre râuri, poezii despre mâini, poezii despre gânduri sau poezii despre dimineață
Fila din acatist / Osana Luminii
Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Șipot care curge lin cu apă vie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea Marie.
Bucură-te, floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopților de vară,
Spicul cel de aur veșnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Ploaia cea de mană.
Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a îngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Blândă fericire.
Bucură-te, mărul vieții care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară
Bucură-te iarăși, țărm de bucurie
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Sfânta mea Marie.
poezie clasică de Zorica Lațcu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață sau poezii despre primăvară
Horia
Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine
Că-a robit copii-i pe sub mâni streine.
Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață,
Își ascunde tristă galbena ei față.
Horia pe-un munte falnic stă călare:
O coroană sură munților se pare,
Iar Carpații țepeni îngropați în nori
Își vuiau prin tunet gândurile lor.
- Eu am, zise-un tunet, suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul său
Fruntea-mi este albă ca de ani o mie,
Dară a lui nume mai mult o să ție.
- Nalți suntem noi munții, zise-un vechi Carpat,
Dar el e mai mare, că ni-i împărat.
Atunci luna iese, norilor regină,
Fruntea lui cea pală roșu o-nsenină,
Galbenele-i raze încing fruntea-i rece,
Că părea din munte diadem de rege.
Și un stol de vulturi muntele-ncongior,
Cugetând că-i Joe, dumnezeul lor,
Când în miezul nopții, cununat cu nimb,
Fulgere aruncă sus de pe Olimp.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre monarhie sau poezii despre rușine
Cafeaua cu vis și fum
Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, și caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele își curmă conturul alungit
și se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
și-apar din nou, ca vis, și totul e permis.
Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopțile târzii
era iraționalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire și tăcere, atât cât ni s-a dat,
și nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.
Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
și fumul de țigară ce urcă... rătăcit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fum, poezii despre cafea sau poezii despre uitare
Cântecul nopții
E-un tremur printre razele de lună
și nicio stea pe cer. E-așa pustiu
încât, în noapte, par că se adună
oștirile trimise din neviu.
Se-agită-n murmur tainic printre ramuri
o adiere stranie de vânt,
iar peste lac, în valuri fără hamuri,
aleargă bidiviii de spăimânt.
E-o noapte neagră, noaptea cea mai noapte,
și se cufundă în tăceri prea mult.
Mi-e dor de stele, foșnete sau șoapte
pe care-n întuneric să le-ascult.
A-nfăptuit el, dorul, o minune?
Nu știu ce-a fost când au plecat, tiptil,
și umbrele, și norii, dar pot spune:
privighetoarea a-nceput un tril.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre privighetori
Zmeul și nunta
Lui Pompiliu Borș
Treceau dincolo Prutul
Numai păsări în zbor.
Numai păsări înot.
Numai
Umbra visătoare și tristă
A lunii pe valuri trecea.
Și, dus de vânt,
Dus de vânt,
Dus de vânt,
Zmeul copilăriei
Iscălit cu numele meu
În litere noi, colțuroase,
Aduse de vânt,
Aduse de vânt.
Neamuri din Cot, din Miorcani,
Pe celălalt mal
Deasupra zmeului se aplecau
Citindu-l cu lacrimi în ochi
Ca pe-o scrisoare trimisă
Din cea mai adâncă urgie,
Din iad. Coborau rude
Pe celălalt mal mai apoi
Să asculte muzica
Ce la nunta mea cânta.
Nu au văzut,
Nu au putut desluși
Chipul miresei.
Poate că nici nu
Existase mireasa cândva.
Poate că era numai
O plăsmuire imaginară a mea,
Albă și minunată,
Albă și minunată,
Albă și minunată.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre înot, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?