Petiţie la ducele de Bourbon

Stăpân al meu şi prinţe preatemut,
Lujer de crin, din rege zămislit,
François Villon, ce soarta l-a bătut
Cu vânătăi avane, crunt lovit,
Te roagă prin scrisoarea lui, smerit,
Să-i dai un împrumut dacă ai vrea;
La toate Curţile e gata a jura
Că-ţi dă 'napoi, nu pierde-ncredinţarea:
Nici pagubi, nici câştig nu ai avea,
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.

De la alţi prinţi lescaie n-a cerut,
Doar de la tine, robul tău, cel care
Din şase scuzi primiţi cu împrumut,
Mai toţi i-a cheltuit pentru mâncare.
De-odată a-i plăti, după onoare,
Uşor şi de îndată se-mplineşte;
În codrul din Patay ghinzi de găseşte
Şi din castane împlinind vânzarea,
La ţanc, fără zăbavă te plăteşte;
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.

Ci de puteam să-mi vând din sănătate
Unui lombard, ce-i lacom prin natură,
Lipsa de bani cum mă mâna din spate,
Poate-ncercam şi astă aventură.
N-am bani în sân, nici pungă la centură;
O, Doamne bun, îţi spun mirarea toată,
Că orice cruce-n cale mi se-arată,
De lemn ori piatră-i, asta mi-e onoarea;
De-ar fi s-o văz pe cea adevărată,
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.

O, prinţ de crin şi plin de bunătate,
Ce greu mi-ar fi, vei înţelege poate,
De nu mi s-ar plini acum rugarea.
Ascultă, rogu-te, m-ajută şi socoate:
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Eu am mâhnirea; chinu-i pentru tine.
Dacă erai un biet netot, zevzec,
Te-aş fi iertat, hai, treacă de la mine.
N-ai griji: bun, rău, la tine se petrec,
Ţi-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei să dai onoarea pe nesăbuinţă!
Să-nveţi din asta, nu ai trebuinţă?
- De toate oi scăpa, întins pe masă.
- Doamne, ce alinare! - Câtă elocinţă!
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- De unde ăst necaz? - E nenorocul care
Însuşi Saturn mi-l puse în boccea,
Ursita când mi-a scris. - Prostie mare!
Stăpân pe soartă eşti, nu sluga sa,
Cum Solomon în cartea lui scria:
"Stau în a celui înţelept putere,
Şi zodii, şi planete, după vrere"
- Rămân cum sunt, ursita mi-e aleasă.
- Ce spui tu? - Zău, credinţa-mi cere.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Vrei să trăieşti? - Domnul să-mi dea putinţă!
- Îţi trebui... - Ce? - Mustrări de conştiinţă,
Lectură multă. - Ce? - Cărţi de ştiinţă.
Lasă smintiţii! - Oi mai vedea eu, lasă...
- O să ţii minte? - Dacă-mi dau silinţă.
- Nu sta până când dai de suferinţă.
Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, n-ai plecat totuşi?
Lia: Nu, nu sunt aşteptată de Sid. Cel puţin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înţeleg deloc, domnule comandant! Vacanţa s-a sfârşit, pentru noi toţi, inclusiv pentru tine, doar aşa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnişoarei Ly e de aşteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar şi pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid şi eu te-am aşteptat ieri şi alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Şi de ce nu m-ai anunţat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te aşteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-aşa de tristă aşteptarea

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

Şi-aşa de grea e resemnarea
Şi-aşa e chinul de amarnic,
Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic
Şi ştii că n-ai ce aştepta...

Încât de s-ar găsi cuvinte
Să-exprimi a tale simţăminte,
Să poţi aşterne pe hârtie
Şi suferinţă,
Şi durere,
Şi lacrimile ce-n tăcere
Le verşi amar
Dar în zadar,
În aşteptarea celui care
Nu vrea să vie,
Nici să scrie
Şi nici să ştie
Că tot aştepţi, aştepţi zadarnic ca să vie...

De s-ar găsi cuvinte, zic,
Să poţi aşterne pe hârtie
Această mare tragedie
Ce-unor-ar pare un nimic,
Atuncea s-ar mişca şi munţii,
Şi stâncile s-ar sfărâma;
Şi stelele din cer s-ar rupe,
Şi-oceanele ar îngheţa,
Şi norii s-ar preface-n lacrimi,
Şi toţi vulcanii ar erupe,
Şi lava lor ar arunca

Pe inimile reci ca gheaţa,
Pe sufletele împietrite
Şi pe conştiinţele-ncărcate
De suferinţi pricinuite,
De lacrimi,
Din nopţi nedormite.

Şi s-ar mişca întreaga lume!
La fel un rege ca ţiganul...
Şi ar lăsa din mână tocul
Acel ce scrie;
Şi ciocanul
Acel ce bate;
Şi ţăranul
Ar zvârli din mâini toporul,
Şi mosorul,
Ţesătorul,
Şi-ar merge fiecare
Să-şi găsească acela care
Plânge, plânge şi aşteaptă
-- Tot zadarnic ca să vie
Acela ce nu vrea să vie,
Acela ce nu vrea să scrie,
Acela ce nu vrea să ştie
Că s-ar putea ca încă astăzi
Să se despartă pe vecie.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea nu doare

Aşteptarea nu doare în încheietura
Din fermoarull inimii mele
Aşteptarea nu doare în bărbia
Cusută cu pale de vânt...
Aşteptarea nu doare în gâtul
Încordat de dor
Aşteptarea nu doare în ochii
Albaştri din stor.
Aşteptarea mă doare
Chiar şi când eşti cu mine...

poezie de Silvia Filip (11 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Salut, Luci. Ce mai faci? Cum te simţi?
Lucian: Mihai... Nu ştiu ce ţi-aş putea spune. N-am cuvinte... Ştiu că eşti supărat, că sunt vinovat, că n-am nici o scuză, că am fost un idiot, un cretin fără pereche şi nu mă aştept la înţelegere din partea ta, dar...
Mihai: Nu, Luci; încetează! Nu de asta am venit aici. M-ai auzit pe mine reproşându-ţi ceva? Nu vreau să te acuz de nimic şi nici nu trebuie să te scuzi faţă de mine. Am înţeles că n-ai avut intenţii neserioase şi-mi pare rău pentru ceea ce ţi-am spus atunci. Regret... Altfel spus, nu aveam motive întemeiate să fiu supărat pe tine, nici n-aş avea de ce să te iert şi sunt dispus să uit totul. Să lăsăm în urmă ce a fost. Nu vreau decât să te ştiu bine.
Lucian: Adevărat?!
Mihai: Sigur. Prieteni, nu?!
Lucian: Sigur, rămânem prieteni. Mă bucur că ai venit să mă vezi. Dar cum de te-ai răzgândit? Ultima oară când ne-am văzut, păreai foarte supărat. Spuneai că până atunci am fost mereu un exemplu demn de urmat pentru tine, un fel de idol pe care-l admirai, însă după ceea ce s-a întâmplat, ţi-ai schimbat brusc părerea; mai spuneai să-mi fie ruşine şi crede-mă, chiar mi-era, normal, fără să-mi fi spus tu... Şi mai ziceai că te-am dezamăgit şi că-ţi pare rău pentru mine. În plus, că dacă n-ai fi ţinut cont de respectul pe care mi-l purtai, mi-ai fi tras cel puţin un pumn zdravăn, pe care sigur l-aş fi meritat.
Mihai: Ştiu ce-am spus atunci... N-ai uitat? Parcă ai fi înregistrat totul pe bandă.
Lucian: Nu puteam uita. M-a afectat foarte mult. Nu puteam suporta gândul că aş pierde prietenia ta. A fost îngrozitor. Doream să nu mă gândesc, dar nu reuşeam. M-a durut mult mai tare decât pumnul acela zdravăn, pe care l-aş fi meritat.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pizma

Preascumpei Roza nu-i voi da
Nici inima, nici maiul meu.
Ar vrea mai bine altceva,
Chiar dacă are bani mereu.
Ce? Săculeţ ce-atârnă greu,
Plin ochi de bani şi-ncăpător.
Mai bine pier în ştreang şi eu
Şi cel ce-i dă un singur chior!
Chiar făr' ai mei, destui bani are,
Dar pentru asta nu-s pizmaş;
Sătul de chef şi dezmăţare
Nu m-arde-n fund să-i fiu părtaş.

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naşte un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se aşază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar şi lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
şi o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine – nopţile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Versuri noi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-a frecventat poeţii nu ştie ce e iresponsabilitatea şi nici dezmăţul spiritului. De câte ori îţi pierzi vremea cu poeţii, de atâtea ori simţi că totul e permis, căci ei îţi inspiră regrete absurde şi monstruoase... Nedând socoteală de nimic, fiindcă nu se adresează nimănui (decât lui însuşi), poetul se identifică ondulaţiilor lui sufleteşti. Iubesc poeţii, fiindcă nu ajung şi nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i înţelege. Înveţi prin ei să nu mai ai ce pierde.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să stau în aşteptare. În aşteptarea a ce? A unei himere. În aşteptarea, foarte probabil, a nimic. În fine, mai bine să speri decât să disperi– nu se spune aşa?

Rui Zink în Aşteptarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolvenţi ai vieţii

N-ai înţeles? Îţi spun a câta oară?
Nu vreau nimic din ce-ai putea tu da!
Ce-i trecător firesc e ca să piară!
Vreau doar un ceas din veşnicia ta!

Tu nu-nţelegi că nu mai vreau poeme
Cu vers săpat în carnea unui zid,
Nici slovele-nvăţate să blesteme
Atâtea Ane-n prag de suicid?

N-ai înţeles că-i tristă sărutarea
Cât mai suntem copiii ăstui veac?
Te-aştept să-mi dai deplină-mbrăţişarea,
Eternul meu, prin ramuri de copac!

Ne-om înălţa ca sevă prin tulpină,
Vom înflori şi-om coace roade dulci,
Vom fi cum absolvenţii de Lumină
Ce şi-au cântat iubirea pe sub cruci!

poezie de Felicia Stamatin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să ştii

tu, nu-mi vei şti vreodată simţământul
şi nici de ce culori pictez in mintea ta
n-ai să-mi cunosti atingeri ce-s flamande
şi nici de cate ori te strig cand nu-s a ta.

tu, n-ai să-mi ştii vreodata gustul ce ma arde
neobosite soapte-n buzele tacand,
n-ai sa ma afli de strangi la pieptu-ti nuferi
si nu-mi vei recunoaste glasul meu razand.

n-ai sa ma poti culege din petale
plapande si ucise cand se duc
sfarmate de parfumul mintii mele
n-ai sa-mi cunosti vesmantul in care ma usuc.

tu, nu ma stii si ratacesti prin mine
imi bati atat de bland si ma tresalti
as vrea sa-ti spun, oprindu-te-n secunda
cand dusa-i vara cu pasii ce ma cauti.

n-ai să ma ştii de-n zbor te port cu mine
şi nici de-ti cant sau ochii de-ti sarut
ramai scultpat in vremea neimplinirii
şi n-ai sa stii nici chipul, cin' ti l-a facut.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea zăpezii

În aşteptarea zăpezii moi,
Cunoscuţi în oglinda iubirii,
Intrăm în magie-amândoi
Să croim statuia amintirii.

Îţi pui sufletul în sufletul meu
Adăugând petale din inima ta,
Desenăm frumos curcubeu
Înfăşurat în răsfrângeri de stea.

Mă priveşti şi te privesc uimit,
Eşti pururi aşteptarea din zăpadă,
Mai pură decât steaua din zenit
Ce-n inimi este gata să ne cadă.

Ne bucurăm privindu-ne prelung
Cu ochii ziditori de amintiri,
O clipă pătimaşă vreau s-ajung
Să mocnim trăirea marilor iubiri!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sugestie

Înveleşte-te cu timpul! Doar aşa n-o să exişti!
Deci, poţi să-ţi baţi joc de-oricine şi de toţi îngerii trişti!
Transparenţele opace te-or feri de judecată,
îţi vei savura în tihnă partea ta întunecată.

Dar nu vei avea cu cine să te bucuri şi să râzi!
Numai dac-a ta oglindă îţi va scoate ochii hâzi,
o să înţelegi, probabil, că eşti singur, n-ai scăpare.
Vei visa la evadare, îţi va fi timpu-nchisoare..

Când vei vrea să te asculţi, nu vei auzi nimica,
pentru că, pierdut de toţi, vremea ţi-este inamica.
Gândind la pustiul lumii transformată în ulcele,
în orice clipă cinstită, vei simţi doar doruri grele.

N-ai trecut, nici viitor şi nici prezent, că-s alte legi,
te vei strădui zadarnic, de vei vrea să le-nţelegi.
N-ai nici mamă, n-ai nici tată, de nimic nu mai ai parte,
dar ai poarta ferecată, ţi-ai cedat dreptul la moarte.

Vei păstra doar amintirea ce te-o chinui în veci,
nu vei mai găsi IUBIREA printre lacrimile reci,
ce-ţi vor îngheţa obrazu-n marea de nemângâiere,
clocotind în valuri stinse de-ntuneric şi tăcere...

Şi ai să-ţi doreşti uitarea, dar nicicând n-ai s-o găseşti,
pentru că a fost lăsată doar în legile-omeneşti...
Învelit în timp, odată, n-oi putea să mai fii om...
Te-ai căzut din dreptul ăsta, cum cade frunza din pom...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt şi Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină

Nu vreau nici cununa vieţii
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineţii
Să-mi ştergi lacrima — nămeţii
Vreau Fiinţa-ţi minunată

Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ţi-o dau

Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îţi dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea

Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruieşti
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primeşti

Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori şi nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Şi Fiinţa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni

Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Fiinţă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu

Tu Isus — eşti darul meu
Dacă vrei să mă primeşti
Mire să-mi fii — Dumnezeu
Eu să-ţi cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cereşti

Tu îmi eşti Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Şi mă ia în a Ta ţară
Rob să-ţi fiu şi ucenic
29martie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne ajută

E plin de flori şi de culoare pe câmpuri şi în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri şi puţin verde, câteodată.
Eu ce să-ţi fac? Tu ai ales să îl iubeşti pe el. Îţi place.
Ţi-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ţi vezi de drum, să îi dai pace.

Nu înţelegi că-n viaţa asta, nu toţi sunt cum ai vrea să fie?
Că dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îţi trebuie şi ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată să faci asta. N-ai de-ales.

Va trebui s-asculţi ce-ţi spune, să renunţi.
Tu vrei să muţi din loc un lucru, dar sunt munţi.
Nu e nici deal şi nici câmpie, n-ai cum să reuşeşti.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubeşti?

Atunci să-ţi dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
Că mintea ta deşi îţi spune să m-asculţi, inima nu.
Şi tu cu sufletul trăieşti mai mult, gândeşti puţin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!