Cântecul molcum

Ascultă cântecul molcum
Ce plânge doar ca să îi placă:
Discret şi fără de bulboacă
Pârâu pe muşchi, pe lângă drum.

Ăst glas l-ai ştiut (ţi-a fost şi drag?)
Dar azi de-un văl e-acoperit,
Ca văduva păianjenit
Şi mândru tot ca ea-n vileag;

În cuta lui tăinuitoare
De-al toamnei vânt des fremătată
Miratei inimi îi arată
Tot adevărul, ca pe-un soare.

Şi spune, glasul cunoscut,
Că viaţa-ntreagă-i bunătate.
Că ura, pizma, toate, toate
Dispar când moartea a-nceput.

Vorbeşte încă despre glorie
Şi de smerenia necesară,
De nunta de-aur spune iară,
De pacea fără de victorie.

Primeşte glasul ce persistă
Cu inocentu-epitalam,
Că nu există alt balsam
Să-ţi legene inima tristă.

E greu, dar este trecător
Să suferi fără de mânie.
Şi-n etică ce armonie!...
Şi cântul povăţuitor...

poezie clasică de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge în inima mea

Plânge în inima mea
Cum plouă peste oraş;
Ce-i tristeţea aceasta grea
Răul ce inima-mi ia?

O, dulce murmur de ploaie
Pe acoperişe şi-n zare!
În inima ce se îndoaie,
O, cântecul, murmur de ploaie!

Plânsul noimă nu are
În inima ce mi se frânge.
Ce? Nici o trădare?
Jalea noimă nu are.

Un chin e fără măsură
Să nu ştii de ce,
Fără iubire şi ură,
Suferi peste măsură.

poezie de Paul Verlaine, traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Vlad Chirinciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge în inima mea...

Il pleut doucement sur la ville -
Arthur Rimbaud

Plânge în inima mea
Cum plouă peste oraş;
Ce-i tristeţea aceasta grea
Răul ce inima-mi ia?

O, dulce murmur de ploaie
Pe acoperişe şi-n zare!
În inima ce se îndoaie,
O, cântecul, murmur de ploaie!

Plânsul noimă nu are
În inima ce mi se frânge.
Ce? Nici o trădare?
Jalea noimă nu are.

Un chin e fără măsură
Să nu ştii de ce,
Fără iubire şi ură,
Suferi peste măsură.

poezie celebră de Paul Verlaine din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ura şi iubirea

Şi ura şi iubirea acuma de la tine
Făr’ de însemnătate vieţii mele-ar fi,
Iubirea ţi-am plătit-o cu lacrimi şi suspine
Şi ura-ţi neîmpăcată cu ce-aş mai răsplăti.

Dar tu de vrei ca-n urmă-ţi eu tot să mai plâng încă
Şi vecinic sfâşiată să vezi inima mea,
De-un chin fără de margini, de o durere-adâncă
Cu glas făr’ de mânie să-mi spui că mă-i uita.

poezie celebră de Veronica Micle din Convorbiri literare (1877)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai nani, nani

Hai nani, nani,
Lumina mamii...

Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt...
Dar uite-ncep un cântec şi altu-mi vine-n minte, -
Şi-acela, dragul mamii, e fără de cuvinte
Şi plânge-aşa cum plânge cumplitul ăst de vânt...

Hai nani, nani...

Să-ţi cânt, lumina mamii, şi iar încep şi iar
Cuvintele-şi pierd şirul, - că vezi, în astă seară
I-atât de-amarnic cântul ce-l spune vântu-afară,
De parcă-ar plânge-ntregul săracilor amar...

Dar tu aştepţi un cântec - că tu ce ştii de vânt!
Şi ce să ştii ce spune-n amarnica-i poveste?...
O, tu nu poţi pricepe nimic din toate-aceste...
... Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt...

Hai nani, nani,
Lumina mamii...

... Şi iar rămân de parcă nu mai găsesc cuvânt
Din tot ce-ţi spun alt-dată în cântecele mele,
Şi feţi-frumoşi, şi zâne, şi cer, şi flori, şi stele
Şi-au amuţit povestea de parcă nu mai sunt...

Hai nani, nani...

Adormi în caldu-ţi leagăn, lumina mea, şi taci -
Nu pot cânta şi încă nu eşti destul de mare,
Ca să-ţi pot spune basmul cel nesfârşit, în care
Se sting de frig şi foame copiii cei săraci...

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul poet

Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Şi cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheaţă cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi trişti, dar de o blândeţe rară,
El citeşte cu glas dulce despre o frumoasă ţară.
Şi vocea lui răsună peste iarna grea,
Şi nimeni nu-l înţelege că lui îi este dor de ţara sa.
Toţi trec fără să-l ia în seamă
Dar el citeşte cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Şi vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.

poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbolism de toamnă

Ascultă glasul frunzelor bronzate,
Când asprul vânt de toamnă le frământă
E un suspin metalic ce-nspăimântă,
Pornit din mii de strune descordate.

Foşnesc prin goluri game variate
Şi-n nesfârşite şuierări s-avântă:
Vioare, flaute şi harfe cântă
Stridente psalmodii destrăbălate...

Ascultă glasul frunzelor pălite,
Când gem de vântul toamnei biciuite
Şi cad... şi mor, îngălbenind cărarea...

E comedie plânsul lor şi-i dramă:
Iar dacă vrei să-ţi înţelegi chemarea,
Ascultă glasul frunzelor de-aramă...

sonet de Mihai Codreanu din Statui - Anotimpuri (1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să râvnim şi noi virtutea aceasta, dar mai mult decât toate, smerenia şi milostenia, fără de care nu ne putem mântui. Fără feciorie te poţi mântui, dar fără milostenie, cu neputinţă. Milostenia este de neapărata trebuinţă şi le ţine pe toate. Nu fără motiv am numit eu milostenia inima virtuţii.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii la Matei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu, numai eu

Eu ştiu, numai eu,
Cât doare-această inimă
Fără credinţă şi fără lege,
Fără armonie şi fără gând.

Numai eu, numai eu...
Şi despre toate astea nu pot spune nimic,
Pentru că simţirea este asemenea cerului –
Cerul e văzut, dar în el nu-i nimic de văzut.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer străin - Lume pustie

Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viaţa la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!

Gândul meu... simţirea mea... gându-i fără de
simţire, simţirea... fără conexiune, în derivă... Eu
şi Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viaţă",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...

Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieţi, timpuri fără
de 'nţeles, glas de prunc ţipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieţi!

Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieţi, acum e linişte, chiar prea multă linişte, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viaţă nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...

Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă linişte,
lipseşte... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipseşte albul zăpezii, lipsesc toţi oamenii!

Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbuşească Cerul,
şi să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!

Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare

Fiecare cu durerea lui,
Fiecare cu a lui poveste,
Steaua-şi cere doar perechea ei,
Unui dor cine-i spune că este?

Cerbul este la cerboaica lui,
Tot ce este viu are pereche
Numai omul pare-al nimănui,
Dar ce spun e-n legea cea străveche!

Fiecare om este o taină,
Dacă n-aţi ştiut, nici n-o veţi şti,
Dacă i-aţi dat pâine sau o haină
Voi în veşnicie veţi trăi!

Daţi îmbrăţişarea necesară,
Daţi din toate câte le puteţi,
Nu lăsaţi vreun om fără iubire
Că primiţi în dar cât şapte vieţi!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutaţi doar Adevărul

Oile Mele ascultă glasul Meu
Şi ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine

Pe munţi pe dealuri şi-n păduri
Aleargă oile-n păşune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă şi-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune

Oile Mele-mi ascultă glasul
Şi-n pace pasc în urma Mea
Ţinând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine şi popasul
Şi vremea când este mai grea

Căci Eu de grijă azi le port
Ca să trăiască-n sfinţenie
Şi-n veşnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veşnicie

Căci Eu sunt Calea şi Viaţa
Şi harul sfânt al vieţii noi
Şi lor — Eu îmi descopăr faţa
Ca să topesc din ele gheaţa
Le vreau pe toate-a Mele oi

Căci Eu — doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Şi sunt al vieţii viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viaţă şi-ndurare

Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toţi să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales

De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutaţi doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Şi să vă fiu de-a pururi ţelul

Trăiţi de azi neprihănirea
Şi pacea sfânt-o căutaţi
S-aveţi în Mine dar iubirea
Şi-n ceruri sus toţi moştenirea
Căci îmi sunteţi surori şi fraţi

Ţineţi dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu şi Sfânt
S-aveţi parte de-ndurarea
De mila sfântă şi iertarea
Acea descrisă în Cuvânt

Veniţi — veniţi acum la ape
Şi vin şi lapte cumpăraţi
De Mine voi să fiţi aproape
Şi Duhul Sfânt să vă adape
Cu El fiind dar botezaţi

Căci Eu sunt Domn şi Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniţi mereu — mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veşnicie

Veniţi acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veşnicie
Vă dau şi har şi Pâinea vie
Luaţi Cuvântul Sfânt în seamă

Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuşi să vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credinţa sfântă doar vă ţine
Ca voi să fiţi mireasa Sa
10-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută

Era Crăciun, ne-am cunoscut
Şi s-au unit două destine,
Ne-am întâlnit şi ne-am plăcut,
Apoi ne-am cunoscut mai bine.

M-ai cucerit cu-acea privire,
Cu-acei ochi verzi ce îi ador,
M-ai sărutat fără oprire,
Cu-acele buze ce-mi fac dor.

M-ai vrăjit aşa uşor,
Chiar m-ai prins nepregătit,
Parfumul tău ameţitor,
Cuvinte dulci mi-a tot şoptit.

"E de rău" ar spune unii,
Alţii-ar spune că e bine,
Dar n-ascult de glasul lumii,
În lumea mea, doar eu cu tine.

În piept tot bate, e arzător,
Cu tine-n gând încă adorm,
Încă simt acest fior,
Încă te iubesc enorm.

Şi deşi azi se-mplinesc o sută,
Să nu uităm că-i zi hazlie,
O zi de glume-ntreţinută,
O zi ce-ţi face viaţa vie.

Acum îţi spun în încheiere
Că nu te mai doresc aici,
Că nu mai vreau să simt durere
Şi-n viaţa mea să te implici.

Din mintea mea de tot te-am şters,
Sper să mă crezi, nu te-am iubit,
Şi-nchei frumos c-un ultim vers:
Să nu mă crezi, te-am păcălit.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş conduce oşti, le-aş duce la moarte fără minciuni: fără patrie, fără ideal şi fără hoţia vreunei răsplate sau a cerului. Le-aş spune tot – şi-n primul rând ce fără preţ e viaţa şi moartea. În mod cinstit nu poţi îmbărbăta decât în numele nefirii; cum există ceva, sacrificiul, cât de mic, e pagubă ireparabilă.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai şti…

De-ai şti, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Şi mi-ai spune un cuvânt.

Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aş privi,
Vorbele s-ar înmulţi.

Tu mi-ai spune una mie,
Eu ţi-aş spune multe ţie
Făr-de rost şi chibzuire,
Însă toate de iubire.

Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.

poezie clasică de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă

Ascultă. Se-aude un glas.
Se-aude o şoaptă ciudată.
Şi poate în piept, un talaz,
începe să bată.
Ascultă. Ori nu-l mai cunoşti?
Şi totuşi e-atât de aproape!
În el e un freamăt de oşti,
un murmur de ape.

Ascultă. Ce largi simfonii!
Şi parcă... demult... înainte
ţi-era cunoscut. Nu-l mai ştii!
Ia adu-ţi aminte!

... Odată când primul păcat
te-a frânt sub întâia povară...
Atunci ţi-a vorbit răspicat
prima oară.

Apoi... ţi-aminteşti?... undeva...
se vorbea de Isus, de Salvare.
Tu nu ţi-ai dat seama. Era
a doua chemare.

De-atunci, din zori când te scoli,
şi noaptea când liniştea creşte,
prin oameni, prin visuri, prin boli,
mereu îţi vorbeşte.

Şi simţi un fior. Dar degrabă
păcatul te cheamă, te cere.
— Ce-a fost? conştiinţa te-ntreabă.
— Nimic. O părere.

Nimic? Să te-ascunzi cu-o minciună?
Nimic? E un duh ce se joacă?
E-un foşnet de frunze? O glumă?
O vorbă de cloacă?

Ascultă. Acel ce-ţi vorbeşte,
— prin visuri, prin bolta senină —
e glasul ce-n veci porunceşte:
Să fie lumină!

E glasul ce-a scos din cămară
şi firul de iarbă, şi pomul,
şi leul, şi gâza ce zboară,
şi omul!

E glasul ce-n Raiul pierdut,
pe urmele şoaptei infame,
striga către omul căzut:
Adame!

E glasul rostind cu amar
osânda ce-a fost să rămână:
"Ţărână, întoarce-te dar
din nou în ţărână!"

E tunetul larg pe Sinai,
ce-aduce din cer, printre stele,
poruncile sfinte, dar, vai!
cât de grele!

E glasul de sute de ani,
ce tot mai puternic străbate:
"Ferice de voi cei sărmani
cu inimi curate!"

Căci Tatăl atât v-a iubit
c-a dat Fiul Său sub ocară,
ca oricine crede în El
să nu piară!"

Şi toate acestea ce sunt?
Un foşnet zadarnic de toamnă?
Chemarea Părintelui Sfânt
nimic nu înseamnă?

Ascultă. Cu-acelaşi ecou,
Acel ce-ţi dă viaţă şi pâine,
din nou îţi vorbeşte, din nou.
Acuma. Dar mâine?

Ascultă. El vine curând
să cheme pe nume pe-ai Săi.
O, cum vei privi tremurând
albastrele căi?

Ascultă. Căci vremea s-a dus
şi nu-ţi mai rămâne prea multă.
Dar vino acum la Isus!
Şi-ascultă!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţături

I

Să te fereşti de omul bun
El ştie toate ce se spun,
El toate cursele le vede,
Se face toate a le crede.

Şi, cum nu spune niciodată
Ce suferinţă i-a fost dată
Şi nu se plânge în zadar
De tot ce-i poţi da mai amar,

El cu acest blând chip al său,
Te face zilnic tot mai rău
Şi peste capul vinovat
Adună tot ce a iertat.

Şi, neînştiinţat, te duci,
Mânat tu însuţi de năluci,
Cu gândul la prostia lui
Pân' şi-n fundul fundului.

II

Norocul tău de omul rău:
El e trimis de Dumnezeu
Pentru a te înştiinţa
De tot ce-i greu în calea ta.

Pericolul el ţi-l măreşte,
Greşeala tot mai mult o creşte:
Cu cât mai mult el te va bate,
Cu-atât de la păcat te-abate.

Şi suferinţa ce ţi-a dat-o
Prin daruri a răscumpărat-o,
Căci te-a făcut să ştii mai bine
Ce-ţi este gata pentru tine.

O, ce te-ai face fără ca
Să vie ura-i a cerca
Acele tainice comori
Cu care altfel poţi să mori!

poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără oameni, toate mor

Fără soare, nu e viaţă,
fără ploaie, nu-i verdeaţă.
Fără vânt, nu e răcoare,
fără boală, nu te doare.
Fără baltă, nu e stuf,
fără aer, e năduf.
Fără apă, nu e peşte,
timpul în loc se opreşte.
Fără dragoste, nu-i dor,
fără oameni, toate mor.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost şi somn, şi multe răsărituri
Şi-adeseori am fost chiar şi coşmar
În al meu vis şi-n alte nesfârşituri,
La fel de viu sau tot imaginar.

Am râs nebun şi-am izbucnit în lacrimi
De-atâtea ori, că nu mai are rost
Să-mi amintesc prin câte mii de inimi
Am fost un zeu sau poate doar un prost.

Am şi răbdat de foamea cea mai cruntă
Paradoxal, simţită doar în piept
Şi am servit belşugul ca la nuntă,
Deşi-n simţiri ades am fost nedrept.

Am cunoscut şi frigul îndoielii
Ce mi-a-ngheţat şi sufletul din mine,
Şi-arsura grea de sub nivelul pielii
De dor aprins, cu lava-i de suspine.

Am alergat de când mă ştiu pe lume
De omul rău şi de singurătate
Şi am ajuns statuie fără nume,
Când am rămas orfan de jumătate.

Am tot strigat pân-am pierdut şi glasul,
Fără urechi ori fiinţe să m-audă,
Însă oricât de drag mi-a fost taifasul,
Am şi tăcut când soarta a fost crudă.

...

Am să mai fiu măcar o bună vreme
Şi câtva timp, să nu vă fie dor;
Mă rog la voi – păstraţi-mă devreme,
Să nu vă fiu târziu când am să mor...

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!