Ucigă-l toaca

Iuţindu-şi caii către sat
Un ţăran venea întârziat.
Vânduse, pesemne,
Nişte lemne.
Tam-nisam, din goană,
Se ivi o cucoană.
Cucoană cu pălărie,
Pe-nnoptate, pe câmpie,
Ce putea să fie?
Arătare, stafie.
Ea şchiopăta, se poticnea stângace.
Ca o răgace.
Avea pantofi şi fuste veştejite
Şi parc-ar fi avut şi copite.
Parcă avea un beteşug.
Parcă ieşise-atunci dintr-un coşciug
Şi mai abitir
Venea din cimitir,
Ca o momâie.
I se strâmbase ceva
Şi parcă putea
A tămâie.
Săteanul dete bici.
- "Ce cauţi noaptea, cernită, pe-aici?"
Cu mănuşi, cu zorzoane, ca la gară,
Izmenitura nu se potrivea cu drumul de ţară.
- "Vine noaptea! Ia-mă nene.
Fă-ţi pomană".
Ţăranul se cruci şi zise: "Suie, Satană!"

Cucoana şi săteanul încruntat
Cârmeau pe drumul întortochiat.
Ea întrebă: "Ai parale?"
El răspunse: "Da ce-ţi pasă dumitale?"
"Păi să mi-i dai" — şi-i puse mâna-n gât.
Stafie, prost te-ai hotărât!
Pe sub ipingea,
Ţăranul se cam pregătea.
Cât ai clipi, cuţitul s-a şi-nfipt.
Vezi că te-ai fript?
Şi, căruţa trase, măre Ilie,
De-a dreptul la primărie.
Ce să vezi? Putoarea cu brăţară
Era muiere doar pe dinafară;
Că pe subt poale

Avea, ca omul, de toate şi două pistoale.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafie

Am simţit nişte degete moi pe gât
Cineva parcă mă strangula

Buzele erau şi aspre şi dulci
Cineva parcă mă săruta

Oasele mele vitale gata să se frângă
M-am pierdut în ochii altcuiva

Era un chip pe care îl ştiam
Un chip şi blând şi încruntat

N-a zâmbit n-a rânjit
Avea ochi larg deschişi pielea albă

N-am zâmbit n-am plâns
Mi-am ridicat mâna şi i-am atins obrazul.

poezie clasică de Harold Pinter din Drama (1983), traducere de Gabriela Abăluţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de primăvară, ostenit fiind tot umblând după vaci, se dete la umbra unui copaci mare şi stufos şi adormi; îşi şi alesese, vezi, loc pentru aşa ceva. Era o vâlcea împodobită cu fel de fel de floricele, toate înflorite, de părea că dă ghes omului să treacă printre ele. Ceva mai cât colo un pârâiaş, a cărui obârşie venea dintr-un şipot de apă ce ieşea din coasta unui deluleţ, şerpuia printre brusturi şi alte buruieni pe unde îşi făcuse loc, şi susurul apei parcă te îndemna la somn. Copaciul subt care se adumbrise era măreţ şi parcă se lupta ca să ajungă la nuori. Printre crăcile lui întinse se giugiuleau pasărelele şi-şi făceau cuiburi: numai ascultând cineva ciripirile lor se aprindea într-însul focul dragostei. Desişul frunzelor sale făcea o umbră, de parcă râmneai la ea. Bag seamă, nu era aşa căscăund flăcăul acesta, şi pe nedrept îi atârnau de coadă acest ponos ceilalţi argaţi din sat. Cum puse capul jos şi adormi. N-apucase să doarmă, ca de când începui să vă povestesc, şi o dată sări drept în sus. Visase un vis foarte frumos şi se deşteptase.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide

Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
Nevăzutul şi neştiutul, ai putea
Veni la mine, parcă,
Şi te-ai lăsa primejdiei din barcă.

Şi nu te-ai mai gândi la nimic,
Nămolurile tainelor toate
Zac în mine răsturnate.
Luntrea târâtă de ele
Se loveşte de nuferi şi stele.
(...)

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o piatră

Pe o piatră, subt un pom,
Îmbuca pâine un om,
Şi din pom un titirez
Cerea fărâme de miez.
Acum, după-nvăţătură,
Vine şi le ia din gură.

Titirez ori vrabie
Zboară către albie,
Unde maica spală rufe.
Ar avea şi el o scufe
Şi-o batistă de clătit,
Care s-au cam murdărit.

Vrăbioiule vecine,
Rogu-te treci pe la mine.
Stai de-un an la noi în casă
Şi de chirie nu-ţi pasă.
Mă tot ţii într-o minciună
Şi n-ai dat măcar arvună.

Vrabia cum să plătească
La casă gospodărească?
Ea n-are în buzunar
Două parale măcar.
Toată lumea doar o ştie
Că nu plăteşte chirie
Şi stă-n pod pe datorie.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Abecedar (1940)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce se despărţiră, Ţugulea intră într-o peşteră să se adăpostească până va trece zmeoaica. Urgisita de zmeoaică, unde venea, măre, venea turbată de mânie, trecu ca fulgerul pe lângă peşteră şi apucă înainte, că nu vedea cu ochii de cătrănită ce era. Ţugulea îndată ieşi din peşteră, încălecă şi pe ici ţi-e drumu. O luă la sănătoasa înapoi spre răsărit şi merse, şi merse, până ajunse la curtea unui împărat care de douăzeci de ani lucra un zid nalt foarte, ce cădea înspre partea moşiei zmeoaicei, nici el, vezi nu avea pace de dânsa, şi tocmai atunci îl isprăvise. Cum ajunsese acolo Ţugulea, spuse împăratului că omorâse pe ginerii şi pe fetele zmeoaicei. Apoi îi zise să dea poruncă grabnică la toţi fierarii ca să-i facă îndată o măciucă de fier mare cu care să omoare şi pe zmeoaica bătrână. Împăratul priimi bucuros să facă Ţugulea orice o şti el numai să se scape de blestemata de zmeoaică. Ţugulea puse de făcu o gaură în mijlocul zidului cetăţii, apoi porunci şi se aduse o grămadă de bucăţi de lemne, cărora le dete foc în mijlocul cetăţii; în acel foc puse măciuca de fier ca să arză să se facă roşie.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de mutat munţii din loc

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (28 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide

Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
Nevăzutul şi neştiutul, ai putea
Veni la mine, parcă,
Şi te-ai lăsa primejdiei din barcă.

Şi nu te-ai mai gândi la nimic,
Nămolurile tainelor toate
Zac în mine răsturnate.
Luntrea târâtă de ele
Se loveşte de nuferi şi stele.

Într-o limbă barbară
Ţi-aş spune poveşti dintr-o ţară.
Vorbele, ca o ţărână
Din şesurile ei ţi le-aş presăra pe mână.
Şi-n lacrimi se vor trezi
Apele ţării dinspre miazăzi.

Ascultă: râurile-i trec prin mine.
Le auzi tu destul de bine?
Ascultă: grăieşte cucuruzul.
Pricepi creşterea lui cu auzul?
Uite-n livadă stupii,
Uite-n vifore lupii,
Uite cerbii,
Uite firul ierbii.
Vezi
Herghelii, stoluri, turme, cirezi?
Toate ale mele sunt şi de mine ţin.
Tot ce nu-i al meu şi e strein.
Din perinile munţilor, la rîul lat,
Dumnezeu şi-a aşternut pat
Şi s-a culcat.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

N-am auzit-o, parcă, de mult...
O ascult.
Năduşeala nopţii curge pe geamuri.
Plouă-n golurile din ramuri.
Aş voi să găsesc o asemănare
Şi caut în zgomote şi murmure,
In viori, în naiuri şi ghitare
Ecoul ndesluşit şi turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopţi în fund,
Şi din noapte-n noapte, nopţile urzite
Cern ploaia cu nisipul mărunt
Ca nişte site.
Gândul, ajuns în flacăra lui de ploaie târzie,
Se face palid şi descreşte ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care-atârnă noaptea neagră, toată, ca un steag.
Nu-i şuierul săbiilor ce se ascut
Şi-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii.
Nu-i Turnul şi ornicul lui în care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oştilor învinse.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul micului jocheu

Avea o-ntreagă herghelie
De cai din pluş şi de ponei
Şi-un bici ca şi Sfântul Ilie;
Cu el îi îndemna pe ei

Să meargă pe vasta câmpie
Din chiar buricul camerei,
Avea o-ntreagă herghelie
De cai din pluş şi de ponei.

Micuţul să fie OK,
Purta o şapcă maronie
C-un cozoroc la şmecherie
Întors, la fel ca la jochei...

Avea o-ntreagă herghelie!

rondel de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rose: Te-ai folosit de această femeie de câteva ori.
Jack: Are mâni frumoase, vezi?
Rose: Cred că ai avut o aventură cu ea.
Jack: Nu, doar cu mâinile ei, vezi? (Dă pagina.) Era o prostituată cu un singur picior. Totuşi, avea un simţ al umorului bun.

replici din filmul artistic Titanic
Adăugat de Diaconescu Elena Lavinia, MTTLC, an I
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numaidecât şi puse la cale cele de trebuinţă pentru o călătorie mai lungă. Mă-sii îi spuse că se duce la vânătoare. Plecă şi dete şi pe la zână, căreia îi spuse ce avea de gând să facă. El ştia, vezi, că sfaturile ei îi prinsese mult bine. Zâna, după ce îl învăţă cum să facă să izbutească, îi dete un săpun, un pieptene şi o perie, ca să-i fie de slujbă. El plecă şi merse, merse, până ce ajunse la o pădure deasă şi întunecoasă, de abia putea să răzbească. Bâjbâi el p-acolo până ce dete de ghizuina scroafei. Cum să se apropie el? Căci ghizuina era încongiurată de buşteni şi de rascote, de nu se putea atinge nici pasăre măiastră.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai zi ceva

Iubito, ce frumoasă pălărie
Garnisită verde mov!
Trăim într-un ocean de alchimie
Iar tu te-ai exilat într-un alcov

Trimite-mi o scrisoare, ce fai maci
Pe mine când mă prinde de urât
Îmi vine să mă strâng singur de gât
şi plâng. Şi tu nu vii să mă-mpaci...

Dar nu te bucura, că n-am curaj
Să-mi duc la cap proiectul asasin
Deşi aşa, puţin câte puţin
Puteam să încropesc un ce, colaj

Pisica toarce şi tu tricotezi
Un pulovăr, poate chiar mănuşi
Că vine iarna-acuşi, acuşi
Şi ne umple viaţa de zăpezi

Iubito, ce frumoasă pălărie:
Anul trecut parcă era vertnil
Cum schimbă femininele tiptil
Nuanţele, la câte-o colivie!

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărie, cere mărire de salariu...

Într-o luni de dimineaţă
Maria venind din piaţă
Udă toată de sudoare,
Se uită la coana mare
Si îi spuse supărată:
-Vreau o mărire de plată!...
Cu o privire ciudată,
Doamna o-ntrebă mirată:
Ai înnebunit măi fată?
- Pai cucoană Valentina
Ştie toată Colentina
Că la toate sunt mai bună
Aşadar vreau o arvună!
- Hmm... răspunse cam nervoasă
Doamna, şi din fire scoasă,
Strigă tare să se-audă
Mai Mărie, eşti zăludă?
Dă-mi şi mie un exemplu
Să nu-mi schimb comportamentu'!
Pai cucoană, la călcat,
Mi-o zis când s-o îmbrăcat
Cu cămaşa lui cea moale,
Însăşi soţul dumitale.
-Mda... zise doamna mirată,
Şi-alt motiv mai ai mai fată?
Pai normal zise în graba
Maria făcându-si treabă:
- La gătit tot io-s mai bună,
Ştiu asta deja de-o lună.
- Mai Mărie tu eşti beată?
Zise doamna- nfuriată!
- Nu cucoană, stai cuminte
Că nu vreau să-ţi ieşi din minte:
Şi degeaba eşti mirată
Că cer mărire de plată
Da' şi la iubit se ştie:
Tot mă tare e Mărie.
Doamna deveni turbată,
Inima-ncepu să-i bată,
Se-negri precum o cioară,
Şi-ncepu apoi să zbiară:
- Asta de ce-o spui Mărie?
Fiti-ar pruncii-n puşcărie!...
- Păi cucoană, ia stai calmă,
Că vreau banii nu sudalmă.
Mi-o spuse ieri gradinarul
Deci... O să-mi măreşti salariul?

pamflet de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată într-o pustie mare un pustnic, şi petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Şi aşa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul. Într-una din zile se duse pustnicul pe marginea gârlei, care curgea pe-aproape de coliba lui, şi iată văzu că vine pe apă un sicriaş smolit şi încleit bine, şi auzi un orăcăit de copil ieşind dintr-însul. Stătu puţin de cugetă şi, după ce făcu rugăciune, intră în apă şi trase cu o prăjină sicriaşul la margine. Când deschise, ce să vază în el? Un copilaş ca de vro două luni; îl scoase din sicriu şi cum îl luă în braţe tăcu. Acest copil avea un baier atârnat de gât. Şi, dacă îl luă, văzu că într-însul era o scrisoare, o ceti şi află că copilul de faţă este lepădat de o fată mare de împărat, care alunecase şi ea în valurile lumei şi, care, de frica părinţilor, lepădă copilul, îl puse în secriaş şi-i dase drumul pe gârlă, lăsându-l în ştirea lui Dumnezeu. Pustnicul voia din toată inima să crească pruncul ce-i trimisese Dumnezeu, dară când se gândi că n-are cu ce să-l hrănească îl podidi un plâns de nu se mai putea sfârşi. Căzu în genunche şi se rugă lui Dumnezeu, şi o! minune! deodată răsări, măre, dintr-un colţ al chiliei sale o viţă, şi numaidecât crescu şi se înălţă, până la streaşina casei.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hăul din Paradis

Mă jurai, iubito, ţie doar să-l spui,
să-ţi transform în fluturi toate-acele molii
ce tresaltă-n tine ca-ntre vechi linţolii
când citeşti scrisoarea unuia. A cui?

Păi... nu pot, iubito, n-aş putea să spun,
că era prin visuri, nu era citeţ,
dar scria cam sexi şi cam îndrăneţ
pentr-o zi ca aia, parcă... de Crăciun.

Nu contează! Uite, trec la visul meu,
când eram cu tine. Doamne, ce mai vis!
Noi, goliţi de toate, ca în Paradis,
tu păreai zeiţă, eu păream un zeu.

Te strângeam zeieşte-n braţele-mi zeieşti
şi-ţi striveam privirea în cătarea mea
care-n clipa-ceea doar nectar avea
şi era pierdută-n formele-ţi lumeşti.

În alunecarea peste trupul tău,
mâna-mi tremurândă s-a oprit un pic
şi-n secunda ceea... n-a mai fost nimic
sau, de-a fost, urmarea, visul, tot... e-un hău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă te ştiam ...

Parcă te ştiam de când e lumea,
Miroseai suav, a caprifoi.
Timpul rătăcirii ancestrale,
S-a pierdut în spaţiul dintre noi.

M-am oprit şi te-am strigat pe nume,-
Îmi venea în minte din străfund
Şi secundele rămân mirate,
Că ecourile îmi răspund.

Parcă te ştiam de-o veşnicie.
Unul către altu-am alergat,
Iar în orologiul din cetate,
Clipa-ntre cadrane-a îngheţat.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu pietrele de picioare şi fata fugătoare porniră împreună, fiecare cu câte două urcioare, şi aide, aide, de vorbă, ajunseră la Fântâna Ielelor. Aci, fata umblă cu şmecherii. Şi cum era şi cam nurlie, mâglisi pe omul cu pietrele de picioare şi îl înduplecă să se puie cu capul în poala ei, până s-or mai odihni niţel, şi să-i caute în cap. Tot căutându-i în cap, el adormi. Fata cum îl văzu că adormi bine, luă o căpăţână de cal uscată ce era acolo alăturea, îi puse capul binişor pe dânsa, îi vărsă urcioarele lui, ia p-ale ei şi o plecă la sănătoasa. Nici drumul ei, nici picioarele ei. Ţugulea cu ai săi sta pe o măgură şi se uita înspre locul de unde trebuiau să vie cei trimişi să aducă apă. Când, vede pe fată. Unde venea, măre, venea ca vântul. Omul nu se vedea, nu se auzea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

raze calde, blânde suliţi
soarele-mi trimite cu dulceaţă
la cafeaua mea de dimineaţă
şi liniştea domneşte peste uliţi

întrebări cu multe braţe
dacă am sau nu resurse,
mă împing spre multe curse
şi sunt gata să mă înhaţe

din cafeaua mea amară
sorb un optimism robust
dăltuit în piatră, bust
parcă m-aş vedea într-o doară;

dar când ştiu că vine iarna
şi că nu am pălărie
parcă zic atuncea: fie,
tot mai bună e povarna!

suta grame, nu simţi frigul
te încălzeşti şi fără lemne
noaptea scurtă şi pesemne
dimineaţa, cucuriguu!

poate-o să-mi iertaţi de glumă
fiindcă-am vrut să ies din cerc
cu-o năzbâtie şi încerc
să nu fac prea multă spumă!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl îl rugă să vină cu el, să-l însoţească, se ducea doar să-şi ia băiatul şi venea imediat înapoi. Poliţistul îi ordonă să se dea din drum. Tatăl se întoarse la locul lui, adus de spate. Plângea. Fetiţa luă cheia din mâna lui tremurândă şi o puse înapoi în buzunar. Oare cât va supravieţui fratele ei? se întreba. Probabil că încă o aşteaptă. Avea încredere în ea; avea încredere în ea fără reţinere. Nu suporta gândul că frăţiorul ei o aştepta în intuneric. Trebuie să fie înfometat, însetat. Probabil că i se terminase apa. La fel şi bateria de la lanternă. Dar oriunde era mai bine ca aici, îşi zise. Orice era mai bine decât acest iad, duhoarea, căldura, praful, oameni care ţipau, oameni care mureau.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay (2007)
Adăugat de Editura Litera
Comentează! | Votează! | Copiază!

A vrut

să se sinucidă după noaptea
de amor demenţial
dar nu avea toate armele la el
şi asta îi dădea de gândit
i-a rămas în minte piciorul frumos
buzele aveau gustul sânilor
mici şi tari ca două piersici
a ridicat pistolul la tâmplă
de mai multe ori în ziua aceea
nu era ruleta rusească
în butoiaş avea toate cartuşele
zâmbetul ei l-a făcut să renunţe
de fiecare dată apărea surâsul
putea să încerce şi altceva
cuţitul era un satâr
se vedea într-un film horror
stupid pentru gusturile fine
sau o cianură pentru un surâs
amar şi mortal
dar era prea poliţist

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!